Judicial discretion in outsourcing public legal representation: Abuse of power threshold for reviewing procurement of external counsel in labor litigation
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the appellant's appeal, thereby upholding the lower court’s dismissal of the action in favor of the public authority. The dispute concerned the legality of a public authority's decision to procure external legal services and execute a legal assistance contract to represent its interests in a separate, definitively settled labor dispute where the appellant had been disciplinarily dismissed. The appellant challenged the internal documents preceding the procurement (needs report, contracting strategy) and the contract itself, arguing they were issued in an abuse of power and violated national regulations restricting public authorities from outsourcing legal representation when in-house counsel exists. The court held that the selection of external counsel and the timing of the procurement fell within the authority's discretionary margin, which is subject to judicial review only in cases of manifest abuse of power, which was not established; consequently, the challenged contract and procedure were deemed lawful.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ, art. 4 din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ, art. 425 lit. b) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ; Judicial discretion in outsourcing public legal representation: Abuse of power threshold for reviewing procurement of external counsel in labor litigation: Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 4, 5, 6, 7, 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei atacate şi admiterea cererii de chemare în judecată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 29.08.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a solicitat anularea procedurii de achiziţie a contractului de asistenţă juridică inclusiv constatarea nelegalităţii şi/sau a nulităţii referatului de necesitate nr. x/22.11.2016 şi a strategiei de contractare nr. x/23.11.2016 pentru achiziţionarea de servicii de consultanţă şi de reprezentare în instanţă a intereselor ASF, anularea contractului de asistenţă juridică nr. x/28.11.2016 şi repararea prejudiciului produs prin parcurgerea procedurii de achiziţie a contractului de asistenţă juridică şi prin contractul de asistenţă juridică nr. x/28.11.2016 prin anularea deciziei ASF de concediere disciplinară nr. 1048/12.05.2016, reintegrarea în ASF, obligarea ASF la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii şi până la data reintegrării efective în ASF, obligarea ASF la plata tuturor cheltuielilor de judecată, nu doar a celor efectuate în dosarul nr. x/2016, şi nu doar a celor cu onorariul firmei B. de 9.000 RON pe care le-a achitat ASF, ci şi pe cele reprezentând contravaloarea fotocopierii documentelor depuse la instanţă şi comunicate ASF, de la data concedierii şi până la data reintegrării, repunerea în termenul de a promova revizuire împotriva încheierii finale din dosarul nr. x/2018 prin care a fost încuviinţată executarea silită a deciziei civile nr. 4328/15.09.2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul de concediere disciplinară nr. x/2016 pentru suma de 9.000 RON reprezentând onorariu acordat firmei de avocatură B., recuperarea prejudiciilor generate de vânzarea garsonierei proprietate personală.
Reclamanta a formulat cerere de completare a acţiunii, arătând cu privire la capătul 4 de cerere că acesta are ca obiect repararea tuturor pagubelor produse reclamantei prin emiterea documentelor premergătoare încheierii contractului de asistenţă juridică nr. x/28.11.2016, respectiv obligarea pârâtei ASF la negocierea drepturilor salariale în vederea îndeplinirii condiţiei suspensive sub care a semnat actul adiţional nr. x/24.12.2015, casare şi/anularea sentinţei civile nr. 11819/21.12.2016 a Tribunalului Bucureşti pronunţate în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia civilă nr. 4328/15.09.2017 a Curţii de Apel Bucureşti şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond sau de apel.
Prin sentinţa civilă nr. 932/09.12.2019 Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscale.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 27.02.2020.
Prin sentinţa civilă nr. 1121/19.05.2020 Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în data de 16.06.2020.
Prin decizia nr. 3379/09.07.2020 Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 16.12.2020 sub numărul x/2019*.
La data de 15.02.2021 reclamanta a formulat precizări prin care a invocat excepţia de nelegalitate a referatului de necesitate nr. x/22.11.2016, a strategiei de contractare privind achiziţionarea de servicii de consultanţă juridică şi de reprezentare în instanţă a intereselor ASF înregistrată sub nr. x/23.11.2016, a contractului de asistenţă juridică nr. x/28.11.2016, a adresei de răspuns ASF înregistrate sub nr. x-21.09.2018 şi a adresei de răspuns ASF înregistrate sub nr. x/02.04.2019 precum şi excepţia de nulitate a referatului de necesitate nr. x/22.11.2016, a strategiei de contractare privind achiziţionarea de servicii de consultanţă juridică şi de reprezentare în instanţă a intereselor ASF înregistrate sub nr. x/23.11.2016, a contractului de asistenţă juridică nr. x/28.11.2016.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 376 din 15 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au fost respinse excepţia lipsei de obiect invocată de pârâtă, ca neîntemeiată, excepţiile de nelegalitate invocate de reclamantă, ca inadmisibile, excepţiile de nulitate invocate de reclamantă, ca neîntemeiate.
A fost respinsă cererea astfel cum a fost completată şi precizată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 4, 5, 6, 7, 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei atacate şi admiterea cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului, a arătat în esenţă următoarele:
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.:
- instanţa de fond şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti prin respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate a actelor administrative cu caracter individual emise de ASF, întrucât a adăugat la lege, prin interpretarea cu rea-credinţă a faptului că actele administrative a căror excepţie de nelegalitate a invocat-o ar fi acte administrative cu caracter normativ, şi nu acte administrative individuale, contrar prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 alin. (1) din aceeaşi lege;
- instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti prin respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de nulitate a actelor administrative cu caracter individual, întrucât s-a interpretat eronat faptul că actele administrative a căror nulitate s-a invocat nu vizează neregularităţi procedurale sau lipsuri referitoare la exerciţiul dreptului la acţiune;
- instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti prin respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de nelegalitate privind adresele de răspuns ASF, contrar prevederilor art. 2 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu prevederile din Legea nr. 544/2001.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., a arătat recurenta că sentinţa instanţei de fond încalcă regulile de procedură prevăzute de art. 425 lit. b) din C. proc. civ., respectiv:
- nu s-au reţinut temeiurile legale, motivele invocate prin cererea de chemare în judecată precizată şi completată;
- nu s-a reţinut situaţia de fapt prezentată şi nici legislaţia indicată ca fiind încălcată prin emiterea documentelor premergătoare contractului de asistenţă juridică;
- nu s-au reţinut motivele de fapt şi de drept pentru care s-au înlăturat toate susţinerile şi argumentele reclamantei, ci s-au reţinut aproape în integralitate susţinerile pârâtei ASF şi, mai mult, s-au adus argumente nelegale şi nereale în favoarea soluţiei;
- nu s-a reţinut faptul că s-au depus în scris excepţii de nelegalitate şi/sau de nulitate a actelor administrative individuale emise de ASF, reţinându-se cu rea-credinţă, în mod eronat, că reclamanta ar fi formulat precizări prin care ar fi invocat excepţii de nelegalitate şi de nulitate;
- prin dispozitiv nu este indicat codul numeric personal al reclamantei şi nici codul de identificare fiscală al pârâtei;
- au fost încălcate regulile de procedură prevăzute în Procedura operaţională x/17.10.2014 privind întocmirea referatului de necesitate privind achiziţionarea de servicii juridice externe.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., a arătat recurenta că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, respectiv nu se regăsesc argumentele de fapt şi de drept invocate de reclamantă şi nu sunt expuse motivele înlăturării acestora. A mai susţinut următoarele:
- sentinţa de fond nu este motivată, iar aspectele expuse în mod superficial prin reţinerile sale relevă greşita aplicare şi interpretare a legii;
- sentinţa de fond cuprinde motive contradictorii;
- contrar reţinerilor instanţei de fond, prin cererea de chemare în judecată precizată şi completată, reclamanta nu a contestat doar oportunitatea achiziţionării de către ASF a serviciilor juridice externe pentru reprezentarea în cadrul dosarului nr. x/2016, ci a contestat, în mod special, nelegalitatea, netemeinicia, excesul de putere publică săvârşite de ASF prin achiziţionarea serviciilor juridice externe.
- contrar reţinerilor instanţei de fond, recurenta a arătat prin cererea de chemare în judecată precizată şi completată că ASF este o autoritate publică centrală, se supune Legii nr. 554/2004 şi nu poate angaja servicii juridice externe decât în situaţii temeinic justificate, ceea ce nu s-a întâmplat în dosarul nr. x/2016. Potrivit art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 26/2012, autorităţile şi instituţiile publice nu pot achiziţiona servicii juridice externe de consultanţă, de asistenţă şi/sau reprezentare, raportat la prevederile art. I alin. (2) din O.U.G. nr. 26/2012, care stabilesc faptul că angajarea de servicii juridice de către aceste autorităţi şi instituţii este permisă doar ca excepţie, nu ca regulă, nu în funcţie de preferinţe şi nu atunci când obiectul reprezentării juridice priveşte dosare/speţe în care se solicită anularea actelor administrative cu caracter individual, emise abuziv şi nelegal, în exces de putere publică şi care vizează un interes public, doar atunci când aceste servicii nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat, fapt care nu este valabil în speţa recurentei, întrucât până la audierea martorului C. a fost reprezentată de jurista D., luând în considerare şi faptul că în toate procesele derulate între părţi, ASF a avut specialişti jurişti/a fost reprezentată de angajaţii jurişti;
- contrar reţinerilor din sentinţa de fond, recurenta a arătat faptul că a probat nelegalitatea, dar şi netemeinicia procedurii de achiziţionare de servicii juridice externe, prin emiterea de acte administrative individuale în exces de putere publică, voit, abuziv, cu scopul de a induce în eroare instanţa şi de a nu anula actul administrativ individual reprezentat de Decizia ASF nr. 1048/2016, care vizează un interes public, nu doar încălcarea drepturilor legale şi constituţionale ale recurentei;
- contrar reţinerilor instanţei de fond, în ceea ce priveşte contestarea legalităţii actului administrativ individual - decizia nr. 1048/2016, a arătat că nu a fost contestată în instanţa de contencios, ci face obiectul excepţiei de nelegalitate invocate în prezentul recurs. În consecinţă, nu poate fi primită reţinerea instanţei de fond în ceea ce priveşte pretinsa autoritate de lucru judecat ci, dimpotrivă, actul administrativ individual a fost emis în exces de putere publică, în mod voit, abuziv, nelegal, şi vizează un interes public, se supune anulării în temeiul Legii nr. 554/2004;
- cu privire la prejudiciu, contrar reţinerilor instanţei de fond, a arătat recurenta că nu lucrează şi nu se poate angaja, fiind concediată disciplinar, precum şi faptul că a probat împrejurarea că toate prejudiciile au fost produse de către angajarea de către ASF a B. în dosarul de fond şi apel nr. x/2016, cu încălcarea legislaţiei naţionale. Cu privire la prejudiciile nepatrimoniale sub formă de daune morale solicitate şi probate în cauză, recurenta a precizat că invocă şi argumente suplimentare cererii de chemare în judecată precizate şi completate. Raportat la toate probele depuse, a apreciat recurenta că în cauză sunt îndeplinite toate elementele răspunderii civile delictuale şi că a făcut dovada existenţei unei legături cauzale directe între conduita culpabilă a angajatorului şi afecţiunile psihice cauzate până în prezent;
- hotărârea instanţei de fond cuprinde numai motive străine de natura cauzei în ceea ce priveşte excepţiile de nelegalitate invocate, respinse de instanţă ca inadmisibile, precum şi în ceea ce priveşte excepţiile de nulitate invocate, respinse de instanţă ca nereprezentând veritabile excepţii procesuale.
Cu privire la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., a arătat recurenta că instanţa de fond a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârii nr. 3379/2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2019, în ceea ce priveşte natura juridică a contractului de asistenţă juridică nr. x/28.11.2016.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a arătat recurenta că, prin pronunţarea hotărârii recurate, instanţa de fond a săvârşit un exces de putere, prin încălcarea drepturilor recurentei, fiind încălcat un interes public, prin încălcarea şi/sau aplicarea greşită a normelor de drept material din Constituţia României, Legea contenciosului administrativ, O.U.G. nr. 93/2012, O.U.G. nr. 26/2012, C. civ. şi Noul C. proc. civ., Codul Muncii, normele de disciplină bugetară. A mai susţinut următoarele:
- faţă de încălcările legale indicate, a fost probat faptul că instanţa de fond avea obligaţia admiterii cererii de chemare în judecată precizate, completate şi probate în termen legal, precum şi a excepţiilor de nelegalitate şi/sau nulitate invocate;
- instanţa de fond a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, precizată şi completată, alegând să încalce, să aplice, să interpreteze normele de drept material, să adauge la lege şi să reţină, nelegal, apărarea pârâtei ASF;
- în concluzie, a arătat recurenta, instanţa de fond ar fi trebuit să se raporteze la actele administrative individuale care vizează un interes public, au fost emise în exces de putere publică, în mod voit, nelegal, abuziv, raportat la legislaţia indicată, şi care au condus la vătămarea drepturilor recurentei, însă instanţa de fond a aplicat greşit normele de drept material incidente în speţă, dând o interpretare greşită motivării şi soluţiei pronunţate.
4. Apărările intimatei
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.
II. Soluţia instanţei de recurs
Prealabil examinării recursului, se impune a arăta faptul că, ulterior împlinirii termenului legal de 15 zile de formulare şi motivare a recursului, efectuată de reclamantă în termenul legal, de la data comunicării sentinţei recurate, 15.04.2021, în ceea ce priveşte recursul motivat înaintat instanţei la data de 04.05.2021, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, care prevede că hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, şi art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., care prevede că recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, reclamanta a depus ulterior o serie de înscrisuri intitulate completări recurs şi/sau precizări recurs, precizări recurs. Acestea nu vor fi analizate, fiind depuse ulterior termenului de formulare şi motivare a recursului, contrar dispoziţiilor art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., cu aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la cererea intitulată "de înscriere în fals" depusă de recurentă prin care aceasta a solicitat "să fie înlăturate falsurile din dosarul civil nr. x/2019 şi din dosarul civil nr. x/2019, în situaţia în care există înscrisurile false", Înalta Curte reţine că nu este o veritabilă cerere de înscriere în fals conform art. 304 din C. proc. civ., ci reprezintă nemulţumirea recurentei faţă de soluţia pronunţată sau de modul de instrumentare a dosarului.
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Prin memoriul de recurs, recurenta a invocat motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 4, 5, 6, 7, 8 din C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că este în mod evident nefondat, din moment ce prima instanţă nu a făcut altceva decât să soluţioneze litigiul cu care a fost învestită, prin aplicarea dispoziţiilor legale incidente la situaţia de fapt rezultată din probatoriul administrat, ceea ce se circumscrie atribuţiilor puterii judecătoreşti.
Acest motiv de recurs se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi vizează imixtiunea instanţelor judecătoreşti în domeniul atribuţiilor puterii legislative sau executive, respectiv încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat.
Înalta Curte constată că în cauză nu se poate reţine depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.
De altfel, subsumat acestui motiv de recurs, recurenta critică modul în care au fost soluţionate excepţiile de nulitate şi de nelegalitate invocate.
Or, din analiza hotărârii recurate şi a cadrului procesual şi procedural în care a fost analizată cererea reclamantei, Înalta Curte constată că nu transpare niciun element de natură a contura vreun exces de putere din partea autorităţii judecătoreşti în soluţionarea cauzei.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar reţine că este nefondat.
În susţinerea acestui motiv, recurenta a invocat faptul că hotărârea atacată încalcă regulile de procedură prevăzute de art. 425 lit. b) din C. proc. civ.. Au mai fost invocate următoarele aspecte:
- nu s-au reţinut temeiurile legale, motivele invocate prin cererea de chemare în judecată precizată şi completată;
- nu s-a reţinut situaţia de fapt prezentată şi nici legislaţia indicată ca fiind încălcată prin emiterea documentelor premergătoare contractului de asistenţă juridică;
- nu s-au reţinut motivele de fapt şi de drept pentru care s-au înlăturat toate susţinerile şi argumentele reclamantei, ci s-au reţinut aproape în integralitate susţinerile pârâtei ASF şi, mai mult, s-au adus argumente nelegale şi nereale în favoarea soluţiei;
- nu s-a reţinut faptul că s-au depus în scris excepţii de nelegalitate şi/sau de nulitate a actelor administrative individuale emise de ASF, reţinându-se cu rea-credinţă, în mod eronat, că reclamanta ar fi formulat precizări prin care ar fi invocat excepţii de nelegalitate şi de nulitate;
- hotărârea încalcă regulile de procedură prevăzute de art. 425 lit. c) din C. proc. civ., în sensul că prin dispozitiv nu este indicat codul numeric personal al reclamantei şi nici codul de identificare fiscală al pârâtei;
- au fost încălcate regulile de procedură prevăzute în Procedura operaţională x/17.10.2014 privind întocmirea referatului de necesitate privind achiziţionarea de servicii juridice externe.
Înalta Curte apreciază că, faţă de criticile de nelegalitate formulate de recurentă, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât, potrivit acestuia, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs, situaţie care nu se regăseşte în speţă.
Astfel, recurenta nu a invocat o neregularitate procedurală în sensul acestor dispoziţii, ci motive subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., urmând a fi avute în vedere la analiza acestuia.
Cu privire la pretinsa încălcare a regulilor de procedură prevăzute în Procedura operaţională x/17.10.2014 privind întocmirea referatului de necesitate privind achiziţionarea de servicii juridice externe, Înalta Curte reţine că nu poate fi analizată în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât nici aceste susţineri nu vizează o neregularitate procedurală în sensul celor prezentate anterior, recurenta făcând referire la o procedură internă a Autorităţii de Supraveghere Financiară.
Cu privire la neindicarea în dispozitiv a codului numeric personal al reclamantei sau a codului de identificare fiscală al pârâtei, Înalta Curte reţine că reclamanta avea posibilitatea de a formula o eventuală cerere de completare a hotărârii instanţei de fond, având în vedere dispoziţiile art. 445 din C. proc. civ., potrivit cărora "îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 442 - 444."
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar apreciază că este nefondat.
Recurenta a invocat faptul că sentinţa de fond nu este motivată, cuprinde motive contradictorii şi, totodată, cuprinde numai motive străine de natura cauzei în ceea ce priveşte excepţiile de nelegalitate invocate, respinse de instanţă ca inadmisibile, precum şi în ceea ce priveşte excepţiile de nulitate invocate, respinse de instanţă ca nereprezentând veritabile excepţii procesuale.
A mai invocat recurenta faptul nu s-au reţinut temeiurile legale, motivele invocate prin cererea de chemare în judecată precizată şi completată, nu s-a reţinut situaţia de fapt prezentată şi nici legislaţia indicată ca fiind încălcată prin emiterea documentelor premergătoare contractului de asistenţă juridică, nu s-au reţinut motivele de fapt şi de drept pentru care s-au înlăturat toate susţinerile şi argumentele sale, ci s-au reţinut aproape în integralitate susţinerile pârâtei ASF şi, mai mult, s-au adus argumente nelegale şi nereale în favoarea soluţiei.
Examinând considerentele sentinţei, raportat şi la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor", Înalta Curte constată că hotărârea recurată este motivată.
Instanţa a reţinut situaţia de fapt şi a expus concret argumentele de fapt şi de drept ce au stat la baza soluţiei pronunţate, hotărârea nu cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Obligaţia de motivare nu impune o anumită întindere a motivării sau un răspuns la fiecare susţinere a părţilor, ci expunerea raţionamentului juridic care a determinat aprecierea şi convingerea judecătorului pentru soluţia pronunţată. Judecătorul nu este obligat să răspundă în mod expres fiecărui argument şi fiecărei susţineri invocate de părţi, acestea putând fi grupate şi analizate raportat la motivul de nelegalitate a actului administrativ căruia i se circumscriu.
Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.
Sub acest aspect se constată că hotărârea instanţei de fond răspunde cerinţei argumentării soluţiei adoptate, iar împrejurarea că instanţa de fond nu şi-a însuşit argumentele reclamantei nu face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de de procedură civilă, pentru că acest text legal are în vedere argumentarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii, respectiv de motivele invocate de părţi prin căile procesuale reglementate de lege, şi nu de cele invocate de pârâtă.
O soluţie sau alta a instanţei de fond presupune preluarea filtrată, totală sau parţială a argumentelor unei părţi în conflictul judiciar dedus judecăţii şi înlăturarea explicită sau implicită a argumentaţiei celeilalte părţi, astfel că respingerea acţiunii reclamantei s-a întemeiat pe argumentele invocate de partea pârâtă, însuşite de instanţa de fond, iar susţinerile reclamantei au fost apreciate, în consecinţă, nefondate.
Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia de respingere a cererii de chemare în judecată, instanţa nefiind obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentei neputând conduce la concluzia că nu au fost analizate argumentele expuse de aceasta.
În concluzie, nu se poate reţine cu privire la sentinţa civilă recurată nici existenţa unei contrarietăţi între considerentele hotărârii, în sensul ca din unele rezulta netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul ca acţiunea este fondată, nici contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv şi considerente, nici nemotivarea soluţiei din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii, nici motivarea sumară şi confuză care ar echivala cu o nemotivare.
Cu privire la celelalte argumente prezentate de recurentă în cadrul acestui motiv de recurs, Înalta Curte constată că acestea se subsumează greşitei aplicări sau interpretări a dispoziţiilor legale incidente, urmând a fi analizate din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că este nefondat.
În susţinerea acestui motiv de casare, a arătat recurenta că instanţa de fond a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârii nr. 3379/2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2019, în ceea ce priveşte natura juridică a contractului de asistenţă juridică nr. x/28.11.2016.
Referitor la această susţinere, Înalta Curte constată că, de fapt, se invocă în susţinerea cererii de admitere a recursului, respectiv a cererii de chemare în judecată, puterea de lucru judecat a hotărârii pronunţate în regulatorul de competenţă ca dezlegare dată unei probleme de drept apreciate de recurentă ca fiind relevantă în prezenta cauză.
Respectiva împrejurare însă, dacă se verifică, nu atrage incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., întrucât consecinţa admiterii excepţiei este respingerea în consecinţă a acţiunii (pentru că există autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri definitive), ceea ce este în mod evident contrar intereselor reclamantei-recurente.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că este nefondat.
Cu privire la acest motiv, recurenta a arătat, în esenţă, faptul că instanţa de fond ar fi trebuit să se raporteze la actele administrative individuale care vizează un interes public, au fost emise în exces de putere publică, în mod voit, nelegal, abuziv, raportat la legislaţia indicată, şi care au condus la vătămarea drepturilor recurentei, însă instanţa de fond a aplicat greşit normele de drept material incidente în speţă, dând o interpretare greşită motivării şi soluţiei pronunţate.
Cu privire la reluarea pe larg a criticilor privind nelegalitatea deciziei de concediere nr. 1048/12.05.2015, instanţa de control judiciar subliniază că în cadrul prezentului recurs nu se poate realiza o rejudecare a litigiului ce a format obiectul dosarului nr. x/2016, acesta fiind soluţionat în mod definitiv prin decizia civilă nr. 4328/15.09.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale. Legalitatea deciziei de concediere nr. 1048/12.05.2015 nu mai poate fi repusă în discuţie, în cadrul unui alt litigiu, soluţia pronunţată în cadrul dosarului nr. x/2016 impunându-se cu autoritate de lucru judecat.
Recurenta a reluat o amplă argumentaţie cu privire la aspectele analizate deja în dosarul de concediere, dar prezentul recurs nu reprezintă o cale de atac împotriva deciziei pronunţate în dosarul nr. x/2016.
Analizând sentinţa recurată prin prisma motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Soluţia instanţei de fond reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză, în ceea ce priveşte oportunitatea achiziţionării de către Autoritatea de Supraveghere Financiară a serviciilor juridice externe pentru reprezentarea în cadrul dosarului nr. x/2016
Astfel, cum în mod corect a reţinut prima instanţă, potrivit O.U.G. nr. 26/2012, stabilirea situaţiilor în care o autoritate publică poate achiziţiona servicii juridice externe, deşi are în structura sa organizatorică personal propriu de specialitate juridică, intră în marja de apreciere a autorităţii, în cadrul căreia aceasta, în urma evaluării situaţiei de fapt, poate opta pentru varianta pe care o consideră cea mai potrivită pentru asigurarea reprezentării sale într-un litigiu concret, alegerea autorităţii putând fi cenzurată de organele judiciare doar în condiţiile excesului de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.
În condiţiile în care s-au avut în vedere aspecte privind complexitatea cauzei şi eventualele consecinţe financiare pe care le poate suporta autoritatea în urma soluţionării respectivului litigiu, autoritatea pârâtă a acţionat în limitele marjei de apreciere recunoscute de legiuitor, respectiv a optat pentru achiziţionarea serviciilor juridice externe în ceea ce priveşte reprezentarea în cadrul dosarului nr. x/2016, respectiv prin asigurarea reprezentării prin intermediul unor specialişti cu experienţă în domeniul conflictelor de muncă.
S-a mai avut în vedere şi faptul că litigiul are un caracter atipic, faţă de litigiile obişnuite în care autoritatea figurează în calitate de parte, respectiv litigii de contencios administrativ, astfel încât s-a apreciat că este necesară reprezentarea prin specialişti în domeniul conflictelor de muncă.
Faţă de aspectele reţinute anterior şi faţă de motivele expuse de autoritate în cadrul referatului de necesitate nr. x/22.11.2016 ce a stat la baza achiziţionării serviciilor juridice externe, instanţa de control judiciare reţine că alegerea reprezentării autorităţii în cadrul dosarului nr. x/2016 prin intermediul unor terţi specialişti în domeniul litigiilor de muncă (avocaţi) nu a fost făcută cu exces de putere.
Totodată, şi alegerea momentului în care se impune achiziţionarea serviciilor juridice externe intră în mod similar în marja de apreciere a autorităţii (în raport de evoluţia unui litigiu, autoritatea are posibilitate de a evalua dacă reprezentarea se poate realiza prin personalul propriu sau se impune achiziţionarea unor servicii juridice externe conform art. I alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 26/2012).
Prin urmare, contrar susţinerilor recurentei, nu se poate reţine nelegalitatea procedurii de achiziţie a serviciilor juridice şi, pe cale de consecinţă, nici a contractului de asistenţă juridică nr. x/28.11.2016.
Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat nici motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 376 din 15 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 376 din 15 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 3 noiembrie 2022.