Tax authority's annulment plea rejected; meal-allowance tax assessments remain annulled

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 2 septembrie 2018, pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor,

- A. în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale principale, anularea parţială a Deciziei de impunere nr. x/21.06.2018 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/21.06.2018 emise de ANAF-DGAMC şi anularea Deciziei nr. 76/28.02.2019 privind soluţionarea contestaţiei sale, înregistrată la ANAF-DGSC sub nr. x/30.08.2018, prin care a fost respinsă contestaţia.

- B. în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale accesorii, anularea parţială a Deciziei nr. 5809/01.10.2018 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare şi a Deciziei nr. 5809/01.10.2018 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, şi anularea Deciziei nr. 187/15.05.2019 privind soluţionarea contestaţiei sale, înregistrate la ANAF-DGSC sub nr. x/26.11.2018, prin care i-a fost respinsă contestaţia, anulare parţială corespunzător anulării parţiale a sumelor principale indicate la pct. A.

A solicitat reclamanta admiterea acţiunii şi anularea parţială a obligaţiilor fiscale principale indicate, privind neîncadrarea alocaţiei individuale de hrană acordate în baza prevederilor Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, şi neaplicarea tratamentului fiscal aferent tichetelor de masă acordate potrivit legii ca şi a obligaţiilor accesorii aferente acestora şi exonerarea de la plata respectivelor sume.

În subsidiar, a precizat că, în ipoteza în care s-ar considera că alocaţia individuală de masă caldă acordată de societate nu ar îndeplini condiţiile Legii nr. 142/1998, contestă modalitatea de calcul a obligaţiilor fiscale suplimentare şi accesorii, respectiv al venitului brut pentru scopul determinării impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale obligatorii, ca şi a accesoriilor.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 130 din 9 octombrie 2020, Curtea de Apel Cluj a anulat în întregime Deciziile nr. 76/28.02.2019 şi nr. 187/15.05.2019 emise de pârâta de rândul 2 privind respingerea contestaţiilor formulate de reclamantă vizând obligaţiile fiscale principale în sumă de 12.508.323 RON, respectiv obligatiilor fiscale accesorii în cuantum de 5.324.153 RON, respectiv 2.102.188 RON.

A anulat parţial Decizia de impunere nr. x/21.06.2018 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/21.06.2018 ambele emise de pârâta de rândul 1 pentru suma de 12.508.323 RON, reprezentând următoarele obligaţii fiscale stabilite suplimentar: contribuţia de asigurări sociale datorată de angajator, în sumă de 5.179.074 RON, contribuţia de asigurări sociale datorată de angajat, în sumă de 3.020.013 RON; contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator, în sumă de 1.500.083 RON; contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de angajat, în sumă de 1.586.627 RON; contribuţia pentru şomaj angajator, în sumă de 144.239 RON; contribuţia pentru şomaj angajat, în sumă de 144.239 RON; contribuţia pentru accidente de muncă şi boli profesionale, în sumă de 85.442 RON; contribuţia pentru Fondul de Garantare, în sumă de 72.119 RON; contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii, în sumă de 245.206 RON; impozit pe venit, în sumă de 531.281 RON.

A anulat parţial deciziile referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare nr. 5809/01.10.2018 şi referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 5809/01.10.2018 pentru următoarele sume:

- 2.102.188 RON, reprezentând penalităţi de nedeclarare pentru obligaţii fiscale principale, nedeclarate sau declarate incorect şi stabilite de organul de inspecţie fiscală prin decizii de impunere;

- 5.324.153 RON, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, respectiv: suma de 3.927.183 RON - dobânzi aferente contribuţiilor sociale obligatorii şi impozitului pe veniturile din salarii; suma de 1.396.970 RON - penalităţi de întârziere aferente contribuţiilor sociale obligatorii şi impozitului pe veniturile din salarii.

A obligat pârâtele în solidar la plata către reclamantă a sumei de 96.269,42 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Împotriva sentinţei anterior menţionate au declarat recurs ambele pârâte, Agenţia Naţonală de Administrare Fiscală şi ANAF-Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

1.4. Prin decizia civilă nr. 751 din 10 februarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal:

- a constatat nulitatea recursurilor formulate de pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei nr. 130 din 9 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal;

- a obligat recurentele-pârâte la plata sumei de 14.000 RON către intimata-reclamantă A. S.R.L., reprezentând cheltuieli de judecată admise în parte.

2. Calea extraordinară de atac exercitată în cauză

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022, la data de 13.05.2022, recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., solicitând anularea deciziei menţionate la pct. I.1.4., cu consecinţa rejudecării recursului promovat de recurenta-pârâtă ANAF împotriva sentinţei civile nr. 130/09.10.2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2019, casarea acestei sentinţe şi respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Susţinând incidenţa dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatoarea învederează că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale săvârşite de instanţa de recurs care a constatat nule recursurile formulate de ANAF şi DGAMC, reţinând în mod eronat că recurentele-pârâte au invocat în mod formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum şi că recurentele s-au limitat la a arăta o parte a considerentelor primei instanţe şi la a reitera aceleaşi argumente formulate în faţa instanţei de fond, fără a circumstanţia în niciun mod critica de nelegalitate şi fără a motiva de ce instanţa de fond ar fi încălcat sau ar fi aplicat greşit normele de drept material incidente cauzei.

Contestatoarea susţine că recursul ANAF a fost motivat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care se referă la încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, iar din economia acestui text de lege nu rezultă că ar trebui indicate cu exactitate normele legale încălcate de instanţă, din lecturarea recursului formulat de ANAF rezultând fără echivoc care sunt normele legale pe care instanţa de fond le-a încălcat în soluţionarea cauzei.

Astfel, la pagina 2 din recursul ANAF se arată în mod clar şi expres faptul că instanţa de fond a pronunţat hotărârea atacată cu încălcarea dispoziţiilor art. 55 alin. (1) alin. (2) lit. k), alin. (3) lit. b) şi alin. (4) lit. b) şi lit. e) din Legea nr. 571/2003, respectiv art. 76 alin. (1), alin. (2) lit. s) şi alin. (3) lit. b), alin. (4) lit. b) şi lit. e) din Legea nr. 227/2015, precum şi a prevederilor Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă şi ale H.G. nr. 5/1999 şi H.G. nr. 23/2015 pentru aprobarea Normelor de aplicare a legii, iar în continuarea recursului au fost dezvoltate aceste critici.

În ceea ce priveşte reiterarea în cadrul cererii de recurs a argumentelor formulate în faţa instanţei de fond, consideră că această împrejurare este una firească şi nu i se poate imputa, în condiţiile în care optica ANAF asupra acţiunii şi a aplicării legislaţiei incidente este aceeaşi atât în faza de fond cât şi în cea de recurs.

Concluzionând, apreciază că recursul formulat de ANAF îndeplineşte condiţiile de formă, cuprinde motivele de nelegalitate a sentinţei, criticile expuse încadrându-se în mod clar în motivele de casare prevăzute de C. proc. civ., astfel că decizia instanţei de recurs care a constatat nulitatea recursului formulat de ANAF este rezultatul unei erori materiale.

3. Apărările formulate în cauză

Intimata A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, în principal, ca inadmisibilă, pentru neîncadrarea sa în motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, iar în subsidiar, respingerea acesteia, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte caracterul neîntemeiat al contestaţiei în anulare, se arată că nu poate fi incident motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., întrucât contestatoarea nu face altceva decât să critice pe fond raţionamentele instanţei de recurs, apreciind că aceasta ar fi fost "în eroare" cu privire la împrejurarea că recursul ANAF ar îndeplini toate condiţiile de formă prevăzute de lege, criticile expuse încadrându-se în mod clar, în viziunea ANAF, în motivele de casare prevăzute de C. proc. civ.

În realitate, instanţa de recurs a soluţionat în mod corect, temeinic şi legal excepţia nultăţii recursului, expunând o analiză detaliată a motivelor pentru care a considerat că această excepţie se impune a fi admisă.

Prin urmare, nu i se poate imputa instanţei de recurs nicio eroare materială în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei nulităţii recursului.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora:

"(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (...) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; (...)"

Contestatoarea apreciază că aceste dispoziţii sunt incidente în cauză, întrucât instanţa de recurs a reţinut în mod eronat că recursul ANAF nu conţine veritabile critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în dispoziţiile de casare invocate, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Înalta Curte reţine că, pentru a fi incident acest caz de contestaţie în anulare, este necesar ca hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestaţia să fie pronunţată în soluţionarea căii de atac a recursului, iar contestatorul să invoce existenţa unor erori materiale, săvârşite de instanţa de control judiciar, care au influenţat soluţia astfel pronunţată. În definirea cazului de contestaţie în anulare privitor la existenţa unor erori materiale, textul de lege are în vedere greşelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ce conduc la retractarea hotărârii pronunţate şi pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Contestaţia în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părţii care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenţionat ca, pe calea contestaţiei în anulare, să deschidă părţilor posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie şi/sau legalitate ale hotărârii judecătoreşti, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că în cauză nu se invocă de către contestatoare o greşeală materială a instanţei de recurs, cu privire la date sau elemente ale dosarului cauzei. Motivele prezentate în contestaţia în anulare se referă la însăşi legalitatea deciziei atacate, contestatoarea formulând critici asupra modului în care instanţa de recurs a înţeles să aplice dispoziţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Contestatoarea solicită, practic, a se da o altă interpretare dispoziţiilor legale, invocând, astfel, aplicarea greşită a acestora, şi nu o "eroare materială", astfel cum este reglementată această noţiune de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Prin promovarea contestaţiei în anulare, titularul căii de atac urmăreşte să obţină rejudecarea cauzei pentru motive de pretinsă nelegalitate a deciziei atacate, demers inadmisibil în raport de condiţiile de exercitare ale contestaţiei în anulare, pe calea acestei căi de retractare neputând fi înlăturate presupuse greşeli de judecată şi nici cenzurat modul în care instanţa de recurs a răspuns motivelor de casare invocate de partea recurentă.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 508 din C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva deciziei nr. 751 din data de 10 februarie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 noiembrie 2022.