Prosecutor's part-time work counts toward seniority grade; annulled salary order upheld with retroactive pay and interest.

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 3 septembrie 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a solicitat:

- anularea hotărârii nr. 1483/2018 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- obligarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la revocarea ordinului colectiv nr. 247/2018, mai sus menţionat, în ceea ce priveşte poziţia 56, a procurorului stagiar A., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor;

- emiterea unui nou ordin de salarizare individual prin care să i se recunoască integral vechimea în muncă, de la data de 14.09.2009, cu toate consecinţele care decurg din aceasta, anume acordarea gradaţiei 2 de vechime (5-10 ani), stabilirea corespunzătoare a indemnizaţiei lunare de bază (8556 RON), recalcularea celor două sporuri aferente, plata retroactivă a sumelor neacordate, cu dobânda legală (ca urmare a calculului greşit), toate începând cu data de 01.01.2018, care coincide cu numirea în funcţie, şi cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2086 din 25 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti:

- a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- a anulat Ordinul nr. 247/2008 emis de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în ce priveşte pe reclamant, precum şi decizia de respingere a plângerii prealabile;

- a obligat pârâtul la emiterea unui ordin prin care să se recunoască vechimea în muncă a reclamantului începând cu data de 14.09.2009, cu consecinţa modificării gradaţiei şi stabilirii corespunzătoare a indemnizaţiei lunare de bază şi a sporurilor aferente;

- a obligat pârâtul la plata sumelor neacordate începând cu data de 01.01.2018 şi a dobânzii legale calculate de la data exigibilităţii fiecărei sume până la data plăţii efective.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 şi a încheierii din 28 iunie 2019, a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinţei atacate şi, rejudecând, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Printr-o primă critică susţine recurentul că dispoziţiile art. 38 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 153/2017 se aplică etapizat, începând cu data de 01.07.2017.

Astfel, prin ordinul contestat, începând cu 01.01.2018, drepturile salariale ale procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă curţile de apel, tribunale şi judecătorii au fost stabilite având la bază drepturile salariale aferente lunii decembrie 2017, respectiv cuantumul brut al indemnizaţiei de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, majorate cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. În situaţiile în care, începând cu 01.01.2018, indemnizaţiile de încadrare au fost mai mari decât cele stabilite pentru anul 2022, au fost acordate cele din urmă.

Se arată de către recurent că intimatul reclamant a fost încadrat cu gradaţia 1 corespunzătoare vechimii în muncă de la 3 la 5 ani, iar prin contestaţia formulată a solicitat încadrarea cu gradaţia 2 corespunzătoare unei vechimi în muncă de la 5 la 10 ani. Reclamantul a îndeplinit funcţia de jurisconsult în perioada 14.09.2009-01.01.2016 (6 ani, 3 luni, 17 zile) lucrând cu timp parţial 2 ore/zi (adică 10 ore/săptămână) iar în perioada 01.01.2016-01.012018 a avut calitatea de auditor de justiţie.

Prin urmare, la încadrarea în funcţia de procuror, vechimea în muncă a reclamantului era de 3 ani, 6 luni şi 29 de zile, fiind corect încadrat cu gradaţia 1 corespunzătoare tranşei de vechime în muncă de la 3 la 5 ani, încadrare ce respectă dispoziţiile art. 10 alin. (4) lit. a) şi lit. b) din Legea nr. 153/2017.

Susţine recurentul că sunt incidente cauzei şi dispoziţiile art. 106 alin. (2) din Codul muncii conform cărora "Drepturile salariale se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat, raportat la drepturile stabilite prin programul normal de lucru". Prin "program normal de lucru" se înţelege normă întreagă, respectiv durata normală a timpului de muncă stabilită de art. 112 alin. (1) din Codul muncii la 78 ore pe zi, respectiv 40 de ore pe săptămână.

În raport de aceste dispoziţii legale, susţine recurentul că drepturile salariale se acordă în funcţie de timpul efectiv lucrat, vechimea în muncă stabilindu-se prin raportare la durata normală a timpului de muncă.

Prin cea de-a doua critică se susţine faptul că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condiţiile pentru plata dobânzii, sens în care se arată că dobânda este o sancţiune civilă constând în daune moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată. Daunele moratorii reprezintă echivalentul prejudiciului pe care creditorul îl suferă ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei, iar această dobândă nu poate fi prezumată, ea reprezentând un sistem de reparaţie ataşat răspunderii contractuale, întrucât vizează doar obligaţii băneşti contractuale in obligatione.

Având în vedere că între reclamant şi pârât nu este încheiată nicio convenţie care să determine angajarea unei eventuale răspunderi civile contractuale, nu se pune problema analizei întrunirii condiţiilor existenţei acestui tip de răspundere.

Sunt invocate de către recurent dispoziţiile art. 1 din O.G. nr. 13/2011 şi susţine faptul că această dispoziţie legală se aplică, pe de o parte, întârzierii în executarea obligaţiei oricărei creanţe băneşti (dobânda penalizatoare), iar pe de altă parte, se aplică ori de câte ori o creanţă bănească este producătoare de dobândă, oricare ar fi caracteristicile creanţei sau motivul pentru care aceasta generează dobândă (dobânda remuneratorie).

Totodată, invocă recurentul şi dispoziţiile art. 197 pct. 11 din Legea nr. 71/2011, normă juridică în raport de care susţine că termenul de dobândă este definit în două moduri, ca dobândă remuneratorie sau ca dobândă penalizatoare, însă ambele au ca factor comun preexistenţa unei convenţii încheiate între părţi, condiţie ce este cerută şi de dispoziţia art. 1535 alin. (1) C. civ., redată în cuprinsul cererii de recurs.

Întrucât în cauză nu există nicio convenţie între părţi cu privire la acordarea unor dobânzi, dispoziţiile referitoare la dobânda legală nu sunt aplicabile.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. nu a formulat întâmpinare în dosarul de recurs.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept

Prin Ordinul de salarizare contestat nr. 247/2018, intimatul reclamant a fost încadrat cu gradaţia 1 de vechime (3-5 ani de muncă), încadrare pe care acesta a înţeles să o conteste în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Prin Hotărârea nr. 1483/2018, recurentul pârât a respins contestaţia formulată, iar împotriva acestei hotărâri a fost formulată prezenta contestaţie, intimatul reclamant solicitând instanţei de judecată admiterea contestaţiei, anularea Hotărârii nr. 1438/2018 şi obligarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la revocarea Ordinului nr. 248/2018 în ceea ce priveşte poziţia 56 a procurorului stagiar A., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, emiterea unui nou ordin de salarizare individual prin care să i se recunoască integral vechimea în muncă, de la data de 14.09.2009, cu toate consecinţele care decurg din aceasta, anume acordarea gradaţiei 2 de vechime (5-10 ani), stabilirea corespunzătoare a indemnizaţiei lunare de bază (8556 RON), recalcularea celor două sporuri aferente, plata retroactivă a sumelor neacordate cu dobânda legală (ca urmare a calcului greşit), toate începând cu data de 01.01.2018 care coincide cu numirea în funcţie.

Prin sentinţa atacată, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea, a anulat Ordinul nr. 247/2008 (nr. 247/2018, cum este corect, eroare materială îndreptată prin încheierea de şedinţă din 28.06.2019) emis de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în ce priveşte pe reclamant, precum şi decizia de respingere a plângerii prealabile; a obligat pârâtul la emiterea unui ordin prin care să se recunoască vechimea în muncă a reclamantului începând cu data de 14.09.2009, cu consecinţa modificării gradaţiei şi stabilirii corespunzătoare a indemnizaţiei lunare de bază şi a sporurilor aferente; şi totodată a obligat pârâtul la plata sumelor neacordate începând cu data de 01.01.2018 şi a dobânzii legale calculate de la data exigibilităţii fiecărei sume până la data plăţii efective.

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti cât şi împotriva încheierii de şedinţă din 28.06.2019 a formulat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, criticând-o pentru nelegalitate prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurs pe care Înalta Curte îl găseşte nefondat.

Prioritar, va observa Înalta Curte că deşi a fost declarat recurs şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 28.06.2019, prin recursul formulat nu s-a adus nicio critică împotriva acesteia, astfel că instanţa de recurs va avea în vedere doar recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 2086/25.06.2019 a Curţii de Apel Bucureşti.

Aminteşte Înalta Curte că potrivit motivului de recurs invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Criticile formulate sunt nefondate.

Va reţine Înalta Curte că anterior încadrării în funcţia de procuror, intimatul reclamant a îndeplinit funcţia de jurisconsult în perioada 14.09.2009-01.01.2016 (6 ani, 3 luni, 17 zile) lucrând cu timp parţial 2 ore/zi (adică 10 ore/săptămână) iar în perioada 01.01.2016-01.012018 a avut calitatea de auditor de justiţie, pentru aceste perioade intimatul reclamant solicitând recunoaşterea drept vechime integrală în muncă.

Conform dispoziţiilor art. 16 alin. (5) din Codul Muncii:

"Munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă constituie vechime în muncă".

După cum se poate observa, legiuitorul nu face vreo diferenţă după cum contractele sunt cu normă întreagă sau cu timp parţial, vechimea în muncă reprezentând totalitatea perioadelor în care o persoană a desfăşurat activităţi în temeiul unui contract individual de muncă.

Diferenţa care există între cei care lucrează cu normă întreagă şi cei care lucrează cu timp parţial se referă la drepturile salariale pe care aceştia le obţin în momentul desfăşurării activităţii respective, însă vechimea în muncă şi alte drepturi se acordă şi se recunosc în aceleaşi condiţii, aşa cum rezultă în mod clar şi din prevederile art. 106 din Codul Muncii:

"(1) Salariatul încadrat cu contract de muncă cu timp parţial se bucură de drepturile salariaţilor cu normă întreagă, în condiţiile prevăzute de lege şi de contractele colective de muncă".

(2) Drepturile salariale se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat, raportat la drepturile stabilite pentru programul de lucru".

Aşa cum a reţinut şi instanţa fondului în motivarea hotărârii, acordarea sporului de vechime nu se acordă în raport cu orele de muncă prestate.

Potrivit art. 7 lit. j) din Legea 153/2017 "gradaţia reprezintă salariul de bază corespunzător funcţiei, acordat în raport cu vechimea în muncă, în condiţiile prezentei legi".

Conform dispoziţiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice "Tranşele de vechime în muncă în funcţie de care se acordă cele 5 gradaţii, precum şi cotele procentuale corespunzătoare acestora, calculate la salariul de bază avut la data îndeplinirii condiţiilor de trecere în gradaţie şi incluse în acesta, sunt următoarele:

a) gradaţia 1 - de la 3 ani la 5 ani - şi se determină prin majorarea salariului de bază prevăzut în anexele la prezenta lege cu cota procentuală de 7,5%, rezultând noul salariu de bază;

b) gradaţia 2 - de la 5 ani la 10 ani - şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 5%, rezultând noul salariu de bază;

c) gradaţia 3 - de la 10 ani la 15 ani - şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 5%, rezultând noul salariu de bază;

d) gradaţia 4 - de la 15 ani la 20 de ani - şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 2,5%, rezultând noul salariu de bază;

e) gradaţia 5 - peste 20 de ani - şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 2,5%, rezultând noul salariu de bază", iar potrivit art. 8 din Anexa nr. 5/2017 Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curte Constituţională "(1) Judecătorii, procurorii şi magistraţii-asistenţi au dreptul, pentru activitatea desfăşurată, la o indemnizaţie de încadrare stabilită în raport cu nivelul instanţelor sau parchetelor sau, după caz, cu gradul profesional obţinut, cu funcţia deţinută şi, după caz, cu vechimea în muncă şi în funcţie, potrivit prevederilor prezentei legi".

Aşa cum rezultă din interpretarea, acestora prevederi legale, gradaţiile aferente tranşelor de vechime în muncă se acordă prin raportare a vechimea în muncă a salariaţilor, şi nu prin raportare la numărul de ore lucrate, nefăcându-se vreo distincţie între salariatul încadrat cu contract de muncă cu timp parţial şi cel cu contract de muncă cu normă întreagă.

Cât priveşte critica referitoare la "program normal de lucru", va reţine Înalta Curte, contrar susţinerilor recurentului, că există contracte cu normă întreagă şi contracte cu normă partială, ambele cu "program normal de muncă".

Dispoziţiile art. 103 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii precizează că "Salariatul cu fracţiune de normă este salariatul al cărui număr de ore normale de lucru, calculate săptămânal sau ca medie lunară, este inferior numărului de ore normale de lucru al unui salariat cu normă întreagă comparabil.", referindu-se, astfel, la numărul de "ore normale de lucru", atât pentru salariatul cu "normă întreagă", cât şi pentru salariatul cu "fracţiune de normă".

Potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, "Munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă constituie vechime în muncă".

Vechimea în muncă este perioada în care salariatul a prestat muncă în temeiul unui contract individual de muncă. Vechimea în muncă se raportează la totalitatea perioadelor în care o persoana a desfăşurat o activitate în temeiul unui contract individual de muncă, se calculează în raport de întreaga perioadă de timp lucrată în temeiul unor asemenea contracte, şi nu în raport de timpul efectiv lucrat.

Dispoziţiile art. 106 alin. (1) din Codul muncii precizează că "Salariatul încadrat cu contract de muncă cu timp parţial se bucură de drepturile salariaţilor cu normă întreagă, în condiţiile prevăzute de lege şi de contractele colective de muncă aplicabile".

Drepturile salariale, potrivit art. 106 alin. (2) din Codul muncii, "se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat, raportat la drepturile stabilite pentru programul normal de lucru".

În ceea ce priveşte vechimea în muncă, salariaţii beneficiază de aceeaşi vechime în muncă, în raport atât de munca prestată în temeiul unui contract cu normă întreagă, cât şi de munca prestată în temeiul unui contract cu normă parţială. Sporul de vechime în muncă, procentul care se aplică la indemnizaţia de încadrare, se acordă în funcţie de vechimea în muncă, stabilită în raport de întreaga perioadă de timp lucrată în temeiul unui contract individual de muncă, cu normă întreagă sau cu normă parţială.

Pe cale de consecinţă, la stabilirea vechimii în muncă nu se ţine cont de tipul contractului de muncă, cu normă întreagă sau cu timp parţial, durata timpului de muncă nu influenţează calculul vechimii în muncă, vechimea în muncă pentru un salariat cu timp parţial se calculează în acelaşi mod ca pentru un salariat cu normă întreagă.

Prin urmare, vechimea în muncă se raportează la totalitatea perioadelor în care o persoană a desfăşurat activitate în temeiul unui contract de muncă, fără a exista vreo distincţie între contractul individual de muncă cu norma întreagă şi cel cu fracţiune de normă.

Recurentul pârât are obligaţia de a lua în calcul la stabilirea vechimii în muncă întreaga perioadă lucrată anterior, şi nu să condiţioneze acordarea procentului corespunzător sporului de vechime de contractele de muncă cu normă întreagă, vechimea în muncă referindu-se la toate perioadele în care salariatul a avut contract de muncă, drepturile salariale fiind cele care se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat.

Pentru aceste motive, în condiţiile în care durata timpului de muncă nu influenţează calculul vechimii în muncă, care priveşte toate perioadele în care reclamantul a avut contract de muncă, cu normă întreagă sau cu timp parţial, sentinţa recurată este legală, în mod corect instanţa de fond a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea unui nou ordin prin care să se recunoască vechimea în muncă a reclamantului începând cu data de 14.09.2009 cu consecinţa modificării gradaţiei şi stabilirii corespunzătoare a indemnizaţiei lunare de bază şi a sporurilor aferente.

În privinţa criticilor referitoare la dobânda legală pe care pârâtul a fost obligat să o achite reclamantului, Înalta Curte le va respinge ca nefondate.

Susţinerile recurentului-pârât referitoare la necesitatea preexistenţei unei convenţii între părţi, în vederea aplicării normelor referitoare la dobânda legală, vor fi respinse, ca nefondate, Înalta Curte reţinând că obligaţiile de plată a drepturilor salariale derivă din raportul de muncă al intimatului reclamant cu recurentul pârât, care se derulează în temeiul ordinelor de numire în funcţie şi a prevederilor Statului judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Legea nr. 303/2004. Acestor dispoziţii li se adaugă prevederile generale în materia reparării prejudiciului suferit de un creditor prin întârzierea plăţii făcute de un debitor, respectiv dispoziţiile art. 1531 şi următoarele din C. civ.. De asemenea, dispoziţiile art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 reglementează dobânda penalizatoare, respectiv dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea acesteia la scadenţă, situaţie regăsită în speţa de faţă, în care pârâtul nu a respectat obligaţia de achitare a drepturilor salariale cuvenite reclamanţilor în cuantumul prevăzut de lege.

Instanţa de recurs are în vedere şi faptul că, în cazul executării cu întârziere a obligaţiei de plată a unei sume de bani, prin decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie - Completul competent sa judece recursul în interesul legii s-a statuat că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans).

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 2086 din data de 25 iunie 2019 şi a încheierii din 28 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 noiembrie 2022.