EU-Funding Irregularity Receivable Upheld Despite Overlap with Insolvency Creditors’ Table

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A., societate aflată în reorganizare judiciară, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generala Programe Europene Competitive:

(i) anularea Deciziei Ministerului Fondurilor Europene nr. 31095/15.04.2020 privind soluţionarea contestaţiei nr. 22050/16.03.2020, formulată de A. S.A. împotriva Procesului Verbal 9540/05.02.2020 (Anexa 1)

(ii) anularea Procesului Verbal 9540/05.02.2020 (Anexa 2);

(iii) anularea tuturor actelor emise în baza Procesului Verbal 9540/05.02.2020 (iv) anularea Mandatului directorului general DGPEC nr. 4605/21.01.2020 şi a tuturor actelor subsecvente, efectuate în baza acestui mandat.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 138 din 1 februarie 2022, a respins acţiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. S.A., invocând . motivele de casare prevăzut ede art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut, în esenţă, că prima instanţă a reţinut motive contradictorii, ce rezultă dintr-o interpretare eronată a dispoziţiilor legale aplicabile şi a situaţiei de fapt, în respingerea capătului de cerere privind constatarea lipsei interesului în emiterea titlului de creanţă aferent sumei de 11.770.042,40 RON, considerând că pârâtul ar fi fost obligată să emită un titlu de creanţă şi avea interesul de a emite un astfel de titlu.

Or, procesul-verbal nr. x/05.02.2020 a fost emis la trei ani după deschiderea procedurii de insolvenţă şi a vizat sumele pe care pârâta le-a înscris la masa credală integral. Aşadar, această creanţă este deja înscrisă în Tabelul definitiv de creanţe al societăţii, fiind o creanţă anterioara deschiderii procedurii insolvenţei, recunoscută ca sumă certă, lichidă şi exigibilă datorată de aceasta în baza Contractului de finanţare.

Prin urmare, emiterea unui nou titlu de creanţă este lipsită de interes, de vreme ce creanţa era deja recunoscută şi acceptată de judecătorul sindic, administratorul judiciar, debitoarea A. şi ceilalţi creditori înscrişi la masa credală

O altă critică se referă la faptul că prima instanţă a interpretat greşit normele de drept material în privinţa noţiunii de neregulă, definită la art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, apreciind în mod eronat că în cauză ar fi întrunite elementele constitutive ale neregulii, considerând că cele reţinute sunt în contradicţie cu situaţia juridică a creanţei, contradicţie ce ar rezulta din interpretarea greşită a normelor şi dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 85/2014.

Astfel, a reiterat faptul că, în cauză, actele administrative contestate au fost emise la trei ani după deschiderea procedurii de insolvenţă, pentru o creanţă deja acceptată în tabelul creditorilor şi deja pusă în plată în cadrul planului de reorganizare.

Pornind de la definiţia neregulii, care presupune îndeplinirea cumulativa a două condiţii: (i) existenţa unei abateri la legalitate (culpa/vinovatia) şi (ii) prejudiciul produs sau care poate fi adus bugetului Uniunii Europene sau fondurilor publice naţionale, a arătat, cu privire la prima condiţie, a existenţei unei abateri de la legalitate, că reclamanta s-a aflat în imposibilitatea de a restitui voluntar sumele aferente contractului de finanţare, în contextul în care a fost deschisă procedura insolvenţei acesteia.

Aşadar, aflându-se în imposibilitatea efectivă de a restitui sumele rambursate de către Minister, în contextul deschiderii procedurii insolvenţei, este exclusă orice formă de vinovăţie cu privire la omisiunea de a achita sumele prevăzute în proiectul de proces-verbal.

Referitor la cea de-a doua condiţie, ce constă în prejudiciul produs sau care poate fi adus bugetului Uniunii Europene sau fondurilor publice naţionale, a subliniat că Ministerul Fondurilor Europene este înscris în Tabelul definitiv de creanţe al A. cu suma de 16.351.568.47 RON, în temeiul Contractelor de finanţare.

Aşadar, creanţa Ministerului este recunoscută în cadrul procedurii insolvenţei societăţii, acesta bucurându-se de calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedura concursuală, creanţa urmând a fi îndestulată în raport de implementarea Planului de reorganizare al societîţii şi/sau a valorificării bunurilor din patrimoniul acesteia, conform prevederilor Legii nr. 85/2014, aşa încât a considerat că prima instanţă a aplicat greşit dispoziţiile de drept material relevante si a ignorat incidenţa dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 85/2014.

În continuare, a susţinut că prima instanţă a interpretat greşit prevederile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, din care rezultă că pârâta este decăzută din dreptul de a demara activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, întrucât legiuitorul stabileşte că autorităţile sunt obligate să demareze activitatea de verificare în termen de maxim 15 zile de la data luării la cunoştinţa a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolventă, termen care nu înlătură obligativitatea Ministerului de a respecta termenele prevăzute de Legea nr. 85/2014 privind depunerea declaraţiei de creanţa.

Or, la punctul 1 din procesul-verbal este menţionat că procedurile de verificare şi control au fost demarate la data de 21.01.2020, rezultând ca termenul legal de 15 zile a fost depăşit cu aproape trei ani, situaţie în care sunt lovite de nulitate toate actele realizate în cadrul acestei proceduri de control, inclusiv procesul-verbal contestat în cauză.

Aşa fiind, a apreciat că în mod greşit prima instanţă a interpretat normele de drept aplicabile şi a constatat că nu a intervenit decăderea pârâtei din dreptul de a mai iniţia o procedură de constatare a neregulilor, solicitând ca la sancţiunea decăderii să fie avute în vedere dispoziţiile prevederile art. 2.545 şi următoarele din C. civ. şi ale art. 114 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

O altă critică se referă la interpretarea greşită a normelor de drept aplicabile în ceea ce priveşte calitatea de structură verificată, aprobările necesare pentru iniţierea controlului şi aprobările necesare pentru procesul-verbal de contestare.

A arătat că prin acţiune a demonstrat iniţierea nelegală a procedurii de control, lipsa împuternicirii echipei de control şi lipsa aprobării procesului-verbal de către conducerea Ministerului Fondurilor Europene.

Astfel, în cauză, toate actele administrative contestate au fost însuşite de conducători ai unor entităţi fără personalitate juridică, neexistând nicio dispoziţie legală care să confere acestor persoane puterea de a iniţia, desfăşura şi finaliza o procedura de control, fără a avea aprobarea conducerii instituţiei, astfel cum este prevăzut expres la art. 14 din Hotărârea 52/2018 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Fondurilor Europene, iar procesul-verbal a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 66/2011.

Potrivit recurentei, societatea nu avea calitatea de structură verificată, or, procedura de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare este aplicabilă numai acelor "structuri verificate" definite de lege, respectiv beneficiarilor de fonduri europene şi/sau fonduri publice naţionale aferente acestora, care se află într-o relaţie contractuală cu Autoritatea de Management a Programului de finanţări, în speţă, Ministerul Fondurilor Europene, context în care prima instanţă a analizat greşit dispoziţiile art. 2 alin. (1] lit. t) din O.U.G. nr. 66/2011.

Întreaga procedură de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, reglementata de Capitolul III din O.U.G. nr. 66/2011, are drept destinatar "structura verificată", astfel cum aceasta este definita la art. 2 alin. (1) lit. t) din Ordonanţa, iar procesul-verbal a fost întocmit prin raportare la calitatea reclamantei de "structură verificată", fiind transmis acesteia în calitate de "entitate verificată".

Or, la data demarării procedurii de constatare nereguli, societatea nu se mai afla în nicio relaţie contractuală cu Ministerul de aproape 3 ani, neputând avea, aşadar, calitatea de "structura verificata" şi neputând face obiectul procedurii de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din nereguli, reglementata de Capitolul III al O.U.G. nr. 66/2011, aspect susţinut şi de Minister în Adresa nr. x/03.05.2017, în care afirmă că in ipoteza rezilierii/denunţării unui contract de finanţare, beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a face obiectul procedurii de constatare a neregulilor, reglementate de Capitolul III din O.U.G. nr. 66/2011.

În ceea ce priveşte echipa de control, recurenta a arătat că nu a avut aprobarea conducerii Ministerului Fondurilor Europene pentru efectuarea acestui control, conform art. 21 alin. (5) din O.U.G. nr. 66/2011 şi ale art. 14 alin. (2) din Hotărârea nr. 52/2018 privind organizarea si funcţionarea Ministerului Fondurilor Europene.

Conducerea Ministerului nu a aprobat componenţa nominală a echipei de control, durata activităţii de verificare, mandatul privind obiectul verificărilor, stabilirea creanţei bugetare rezultate din nereguli şi a debitorilor şi nici structurile ce urmează a fi verificate, în dezacord cu dispoziţiile art. 21 alin. (5) din O.U.G. nr. 66/2011.

Potrivit punctului 1 din Procesul-verbal, efectuarea verificărilor a fost dispusă de Directorul General al DGPEC, persoana care nu este prevăzută de lege ca fiind încadrată în noţiunea de "conducere a Ministerului Fondurilor Europene". Potrivit legii, conducerea este asigurată de ministru sau de către secretarii de stat, în condiţiile în care sunt delegaţi expres printr-un ordin al ministrului fondurilor europene.

În acest sens, este evident că directorul general al DGPEC nu avea nici un temei legal pentru a se putea substitui ministrului sau, după caz, secretarilor de stat delegaţi expres prin ordin al ministrului.

În fine, a mai arătat că Procesul-verbal nu a fost aprobat de conducerea Ministerului Fondurilor Europene, astfel cum este expres indicat în art. 21 alin. (16) din O.U.G. nr. 66/2011, aşa încât a solicitat să se constate nulitatea acestui act.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, pe fond, admiterea acţiunii cu consecinţa anulării actelor administrative atacate.

4. Apărarea intimatului-pârât

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, fiind temeinică şi legală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Referitor la excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, se constată că este neîntemeiată, întrucât susţinerile recurentei pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenta - reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei Ministerului Fondurilor Europene nr. 31095/15.04.2020 privind soluţionarea contestaţiei nr. 22050/16.03.2020 formulate împotriva Procesului Verbal 9540/05.02.2020 (Anexa 1), anularea Procesului Verbal 9540/05.02.2020 (Anexa 2), anularea tuturor actelor emise în baza Procesului Verbal 9540/05.02.2020 şi anularea Mandatului directorului general DGPEC nr. 4605/21.01.2020 şi a tuturor actelor subsecvente, efectuate în baza acestui mandat.

Curtea de Apel Bucureşti respins acţiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

1.1. Cu privire la motivul de casare circumscris prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, deşi recurenta invocă că prima instanţă a reţinut motive contradictorii în respingerea capătului de cerere privind constatarea lipsei interesului în emiterea titlului de creanţă, considerând că pârâtul ar fi fost obligat să emită acest act, şi faptul că a interpretat greşit normele de drept material în privinţa noţiunii de neregulă şi cele reţinute sunt în contradicţie cu situaţia juridică a creanţei, în realitate se invocă reţinerea eronată a interesului pârâtului în emiterea titlului, respectiv aplicarea greşită a respectivelor norme cu privire la neregula constatată, aşa încât criticile urmează să fie analizate din această perspectivă.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că prima instanţă a analizat în mod adecvat argumentele invocate şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată, hotărârea atacată nu este contradictorie şi nu conţine motive străine de natura cauzei, aşa încât respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

1.2. Instanţa de control judiciar constată că nu poate primi criticile recurentei--reclamante care, în esenţă, sunt centrate pe faptul că judecătorul fondului a interpretat greşit normele de drept material.

Se reţine că reclamanta a constituit, împreuna cu mai multe societăţi, B., în vederea dezvoltării unor sisteme robotice cu capacităţi de autonomie crescută care să poată fi folosite în diferite domenii din sectorul civil şi comercial.

Pentru finanţarea proiectelor B., reclamanta a încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene ("MDRAPFE") mai multe contracte de finanţare, printre care:

- Contractul de finanţare nr. x/31.03.2014, pentru finanţarea proiectului "Dezvoltarea capacitaţii de producţie în domeniul sistemelor autonome şi roboticii", ce face obiectul prezentei cauze;

- Contractul de finanţare nr. x/31.03.2014, pentru finanţarea proiectului "Sistem Autonom aerian_miniUAV";

- Contractul de finanţare nr. x/31.03.2014, pentru finanţarea proiectului "Sistem Autonom naval";

Prin Adresa nr. x/10.01.2017, reclamanta a făcut cunoscută pârâtei intenţia de a înceta unilateral Contractul de finanţare nr. x/31.03.2014, cu restituirea sumelor rambursate până la momentul încetării Contractului.

Prin Adresa de răspuns nr. x/18.01.2017, MDRAPFE a luat notă de decizia reclamantei de încetare unilaterală a Contractului de finanţare nr. x/31.03.2014. Totodată, Ministerul a confirmat împrejurarea că rezilierea Contractului antemenţionat determină nerealizarea pachetului minim de proiecte aferent B., sens în care MDRAPFE a comunicat reclamantei notificarea de reziliere a tuturor contractelor aferente B..

Ulterior, faţă de reclamantă s-a declanşat, la cererea acesteia, procedura insolvenţei prin Sentinţa din data de 27.03.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017.

După deschiderea procedurii, MDRAPFE a formulat cerere de înscriere la masa credală cu o creanţa în cuantum de 16.351.568.47 RON, reprezentând valoarea plătită de Minister în baza tuturor contractelor de finanţare, fiind acceptată suma de 14.288.853 RON, diferenţa de 2.062.715 RON fiind înscrisă sub condiţie, întrucât se referea la sume ce n-au făcut obiectul contractelor directe cu A., ci cu partenerele acesteia în cadrul proiectului B..

În prezent, reclamanta se află în procedura de reorganizare judiciară, planul de reorganizare fiind confirmat de Tribunalul Prahova la data de 21.09.2018.

Ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, pârâta a procedat la iniţierea procedurii de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, prevăzută de dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011.

Cu privire la Contractul de finanţare nr. x/31.03.2014, a fost emis Procesul-verbal nr. x/05.02.2020 de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, care prevede o creanţă bugetară în sarcina A. în cuantum de 11.770.042,40 RON.

Împotriva Procesului-verbal 9540/05.02.2020 reclamanta a formulat contestaţie, care a fost respinsă prin Decizia Ministerului Fondurilor Europene nr. 31095/15.04.2020, decizie atacată în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte criticile legate de respingerea capătului de cerere privind constatarea lipsei interesului în emiterea titlului de creanţă aferent sumei de 11.770.042,40 RON, întrucât creanţa este înscrisă de pârâta creditoare în Tabelul definitiv de creanţe al reclamantei, fiind o creanţă anterioară deschiderii procedurii insolvenţei, creanţă deja recunoscută şi acceptată, se constată, contrar susţinerilor recurentei, că pârâta are interes în emiterea titlului de creanţă, cele două proceduri prevăzute de Legea nr. 85/2014, respectiv O.U.G. nr. 66/2011 nu se exclud reciproc, fiecare având un domeniu bine conturat de aplicare, cum corect a sesizat şi prima instanţă.

Este de subliniat că, în cauză, s-a reziliat Contractul de finanţare x/31.03.2014 prin decizia unilaterală a reclamantei, conform art. 18 alin. (11) din contract, iar în condiţiile în care aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţia de restituire a sumelor primite a permis pârâtei să se înscrie la masa credală a reclamantei, conform Legii nr. 85/2014, faţă de care s-a deschis procedura insolvenţei, însă la masa credală pot fi înscrise creanţele care respectă condiţiile legale, respectiv să fie certe, lichide şi exigibile şi care sunt exprimate într-un înscris recunoscut de lege ca având caracter executoriu, nu şi simplele cereri ale creditorilor.

Altfel spus, în lipsa unei recunoaşteri a creanţei sale, printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, pârâtul, participant la procedura insolvenţei, nu ar putea veni la masa credală şi nu ar beneficia de întreaga procedură.

Or, rezilierea contractului de finanţare a determinat nerealizarea pachetului minim de proiecte aferente B., conform art. 18 alin. (5) din contractul de finanţare, astfel încât pârâta a notificat reclamantei faptul că în virtutea acestor dispoziţii contractuale, se impune rezilierea tuturor contractelor de finanţare din cadrul B. şi returnarea tuturor sumelor rambursate până în prezent pentru fiecare contract în parte.

Prin urmare, întrucât reclamanta nu s-a conformat obligaţiei de restituire a tuturor sumelor primite, pârâta a declanşat, în mod legal, procedura de emitere a titlului de creanţă, reprezentat de procesul-verbal de constatare a neregulilor, chiar dacă între timp a fost deschisă procedura insolvenţei, aceasta nu împiedica pârâta să verifice şi să emită respectivul titlu.

Este de subliniat că o eventuală plată faţă de creditor efectuată în cadrul planului de reorganizare stinge datoria şi nu mai permite pârâtului creditor să mai efectueze ulterior o executare silită în baza titlului de creanţă.

Aşadar, art. 21 alin. (20) din O.U.G. nr. 66/2011 (act normativ cu caracter special în materia fondurilor europene, care se aplică cu prioritate în virtutea principiului de drept specialia Seneralibus derogant), prevede că procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare constituie titlu de creanţă şi se emite în vederea stingerii acestei creanţe.

Referitor la critica în sensul că prima instanţă a interpretat greşit normele de drept material în privinţa noţiunii de neregulă, întrucât, în opinia părţii, nu sunt îndeplinite cele două condiţii: existenţa unei abateri de la legalitate şi prejudiciul produs sau care poate fi adus bugetului Uniunii Europene sau fondurilor publice naţionale, de asemenea nu poate fi primită.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora "neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit;"

Legat de prima condiţie a neregulii (abaterea de la legalitate), cu privire la care recurenta a afirmat că nu a restituit finanţarea obţinută însă din cauze independente de voinţa sa, fiind deschisă procedura insolvenţei, instanţa de control judiciar aminteşte că din cauza încetării contractului de finanţare aferent proiectului de investiţie al B., nu s-a realizat pachetul minim de proiecte, aşa încât toate contractele din cadrul B. se consideră reziliate, moment din care suma plătită de către Autoritatea de Management devine o sumă plătită necuvenit, astfel cum aceasta este definită de dispoziţiile art. 2 lit. u) din O.U.G. nr. 66/2011.

Prin urmare, fapta reclamantei reprezintă o neregulă, respectiv nerealizarea proiectului pentru care s-a primit finanţare europeană, plătită necuvenit, prin raportare la prevederile art. 2 lit. a) şi u) din Ordonanţă.

În aceste condiţii, se reţine că pârâtul a constatat existenţa unor nereguli fără vreo legătură cu deschiderea procedurii insolvenţei, de natură să prejudicieze bugetul UE, stabilirea neregulilor vizând aspecte anterioare deschiderii procedurii şi este independentă de această stare de fapt, în raport cu Decizia nr. 342/2013 a Curţii Constituţionale, prin care s-a interpretat art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011.

Nu în ultimul rând se reţine că reclamanta a notificat pârâta prin adresa x/10.01.2017, cu privire la încetarea Contractului de finanţare nr. x/31.03.2014, iar prin Adresa nr. x/18.01.2017, AM-POSCCE a răspuns în sensul că a luat act de decizia unilaterală a societăţii reclamante.

Or, având în vedere că la data de 27.03.2017 Tribunalul Prahova a dispus deschiderea procedurii insolvenţei A. S.A., se constată că la data notificării încetării contractului (10.01.2017), dată la care s-a născut şi obligaţia de restituire a banilor, conform clauzelor contractuale, societatea reclamantă nu era încă supusă procedurii insolvenţei.

În plus, chiar în răspunsul la notificare Autoritatea de Management a menţionat că, din cauza încetării contractului de finanţare aferent proiectului de investiţie al B., nu s-a realizat pachetul minim de proiecte, astfel că toate contractele din cadrul B. se consideră reziliate, solicitând reclamantei returnarea benevolă a sumelor primite sub formă de rambursări în cadrul contractului de finanţare, în termen de 30 de zile, în caz contrar urmând să se emită titlul de creanţă în vederea recuperării sumelor datorate.

Faţă de împrejurarea că reclamanta nu a returnat sumele primite în termenul de 30 de zile stabilit prin adresa de notificare (termen care se împlinea anterior deschiderii proceduri insolvenţei), pârâtul urma să întocmească titlul de creanţă.

Aşadar, deschiderea procedurii insolvenţei nu a schimbat cu nimic posibilitatea pârâtului de a emite respectivul titlu, relevante în acest sens fiind dispoziţiile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, care obligă pârâtul să realizeze controlul structurii verificate.

În ceea ce priveşte condiţia prejudiciului, referitor la care reclamanta apreciază că înscrierea în Tabelul definitiv al creanţelor societăţii ar echivala cu lipsa prejudiciului, instanţa de control judiciar reţine, contrar susţinerilor părţii, că acesta există şi derivă din rezilierea contractelor care nu au mai putut fi realizate, constând în sumele de bani primite ca finanţare şi care urmează să fie recuperate, până la recuperarea acestora prejudiciul subzistând.

Prin urmare, înscrierea la masa credală nu echivalează de plano cu recuperarea prejudiciului, existând riscul ca reclamanta să nu reuşească să se încadreze în planul de reorganizare şi să-şi plătească creditorii.

Referitor la critica recurentei, în sensul că prima instanţă a interpretat greşit prevederile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, întrucât a intervenit decăderea pârâtului din dreptul de a mai iniţia o procedură de constatare a neregulilor, fiind depăşit termenul legal de 15 zile, instanţa de control judiciar reţine că nu poate fi primită.

În temeiul art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 "Prin derogare de la dispoziţiile art. 36 şi art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 15 zile de la data luării la cunoştinţă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă a unui beneficiar, autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene sunt obligate să demareze activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă pentru sumele acordate în cadrul contractului/acordului de finanţare din fonduri europene şi/sau din fonduri publice naţionale aferente acestora",

Analizând dispoziţiile menţionate, se observă că acestea instituie o excepţie de la anumite prevederi ale legislaţiei în materie de insolvenţă (Legea nr. 85/2014), unde este stabilit că odată cu intrarea în procedura insolvenţei se suspendă toate acţiunile judiciare şi extrajudiciare pentru realizarea creanţelor debitorului.

În acest sens, sunt relevante şi prevederile art. 99 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora deschiderea procedurii de insolvenţă se aduce la cunoştinţa creditorilor prin notificare emisă de administratorul judiciar, notificare care se comunică potrivit C. proc. civ.

Or, în cauză, din documentele depuse la dosar, nu rezultă că pârâtul ar fi fost notificat, acesta precizând de altfel că notificarea prevăzută de lege nu i-a fost comunicată, astfel că aprecierile reclamantei legate de nerespectarea dispoziţiilor legale de către pârât nu sunt dovedite.

Astfel, faptul că pârâtul s-a înscris la masa credală a reclamantei nu acoperă neregularitatea lipsei notificării acestuia cu deschiderea procedurii insolvenţei, aspect care determină momentul de la care poate începe curgerea termenului legal de 15 zile.

În fine, este de subliniat că nerespectarea acestui termen nu atrage nelegalitatea actului, întrucât atunci când legiuitorul a vrut să reglementeze care este sancţiunea în ipoteza nerespectării unui termen, a arătat în mod expres acele situaţii incidente.

Aşa fiind, nu se poate reţine că art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 se completează cu dreptul comun, respectiv cu art. 185 din C. proc. civ. din materia termenelor de decădere, câtă vreme din ansamblul reglementărilor cuprinse în O.U.G. nr. 66/2011 nu rezultă voinţa legiuitorului de a califica acest termen ca fiind unul de decădere.

Înalta Curte reţine că nu poate primi nici criticile legate de interpretarea greşită a normelor de drept aplicabile în ceea ce priveşte calitatea de structură verificată, aprobările necesare pentru iniţierea controlului şi aprobările necesare pentru procesul-verbal de contestare.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentei, în sensul că la data demarării procedurii de constatare nereguli, societatea nu se mai afla în nicio relaţie contractuală cu Ministerul de aproape 3 ani, neputând astfel avea calitatea de "structura verificata" şi ca atare nu mai putea fi supusă controlului, instanţa de control judiciar are în vedere art. 2 alin. (1) lit. t) in O.U.G. nr. 66/2011, care defineşte sintagma de structuri verificate ca fiind; "beneficiarul asistenţei din fonduri europene, orice structură de implementare, orice persoană fizică ori juridică ce se află într-o relaţie contractuală în cadrul proiectelor/programelor finanţate din fonduri europene şi/sau din fonduri publice naţionale aferente acestora, inclusiv beneficiarii persoane fizice sau juridice îndreptăţite să primească, numai pe baza unei cereri de plată, subvenţii ori ajutoare care sunt finanţate din fonduri europene şi/sau fonduri publice naţionale aferente acestora în cadrul politicii agricole comune şi din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013".

Din analiza acestor prevederi rezultă că beneficiarul contractului are vocaţie de structură verificabilă, calitate ce decurge din contractul care a fost încheiat, dar care nu s-a epuizat, de vreme ce reclamanta nu a restituit sumele de care a beneficiat, prin urmare, contrar susţinerilor păţii, respectiva calitate nu va înceta însă odată cu încetarea contractului, faptul că aceasta a beneficiat de fonduri europene este un fapt care nu poate fi înlăturat prin încetarea contractului.

Referitor la echipa de control, cu privire la care recurenta a arătat că nu a avut aprobarea conducerii Ministerului Fondurilor Europene pentru efectuarea acestui control, conform art. 21 alin. (5) din O.U.G. nr. 66/2011 şi ale art. 14 alin. (2) din Hotărârea nr. 52/2018 privind organizarea si funcţionarea Ministerului Fondurilor Europene, Înalta Curte are în vedere dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (2) lit. c) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora,

"(1) activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare/corecţiilor financiare se efectuează de către autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, prin structuri de control organizate în acest scop în cadrul acestora.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1)lit. c) activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare poate fi efectuată de către autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene şi prin echipe de control organizate în acest scop în cadrul acestora;"

În cauză, în baza mandatului directorului general al Direcţiei Generale Programe Europene Competitivitate nr. 4605/21.01.2020 s-a procedat la efectuarea de verificări a cazului de suspiciune de neregulă privind efectele rezilierii contractului încheiat cu reclamanta.

Se mai reţine că Sintagmele" conducerea autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene" şi "conducerea instituţiei publice în cadrul căreia funcţionează structura de control, vizate de dispoziţiile art. 21 alin. (5) din O.U.G. nr. 66/2011 se referă la conducerea structurii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, respectiv la Direcţia Generală Programe Europene Competitivitate în calitate de AMPOS, conducerea acestei direcţii fiind asigurată şi de directorul general care a emis mandatul nr. x/2020 pentru efectuarea controlului.

În aceste condiţii, contrar alegaţiilor recurentei, se constată că echipa de control a avut împuternicirea conducerii autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene.

În fine, recurenta a criticat şi faptul că procesul-verbal atacat nu a fost aprobat de conducerea Ministerului Fondurilor Europene, astfel cum prevede art. 21 alin. (16) din O.U.G. nr. 66/2011, motiv pentru care a apreciat că este nul, critică care, de asemenea, nu poate fi primită.

Potrivit art. 21 alin. (16) din O.U.G. nr. 66/2011, "Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare se aprobă de conducerea instituţiei publice în cadrul căreia funcţionează structura de control, respectiv conducerea autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene - dacă structura de control este organizată în cadrul acesteia."

Înalta Curte constată, pentru aceleaşi motive indicate anterior, cum corect a sesizat şi prima instanţă, că atât mandatul, cât şi procesul-verbal contestat sunt aprobate de Directorul General al Direcţiei Generale Programe Europene Competitivitate, aşa încât au fost respectate dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 atât în ceea ce priveşte iniţierea activităţii de constatare a neregulilor, cât şi în ce priveşte aprobarea titlului de creanţă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului.

Totodată, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei nr. 138 din 1 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.