Fine upheld: annulled shareholders' meeting does not erase withdrawal-right obligation under Law 151/2014.

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 17.08.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea Deciziei nr. 346/10.03.2017 de soluţionare a contestaţiei şi a Deciziei nr. 2219/08.12.2016 prin care a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 15.000 RON pentru încălcarea dispoziţiilor din Legea nr. 151/2014.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 106 din 24 martie 2021, Curtea a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate în sensul admiterii contestaţiei şi anulării deciziilor emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

În susţinerea recursului, se arată că prima instanţă nu a analizat întrunirea elementelor răspunderii contravenţionale şi, în special, culpa necesară pentru angajarea acesteia.

Recurentul-reclamant susţine că deşi legalitatea Deciziei nr. 1526/07.07.2015 a fost stabilită definitiv de Înalta Curte, nu înseamnă că Decizia nr. 1132/25.05.2016 este şi ea automat legală, iar instanţa de fond a reţinut în mod greşit efectul pozitiv al lucrului judecat, prin raportare la sentinţa civilă nr. 745/07.03.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2015.

Instanţa de fond a reţinut că a fost anulată hotărârea AGEA din data de 13.07.2015, însă nu a ţinut seama şi de faptul că prin Decizia nr. 228/01.02.2018, Curtea de Apel Bucureşti a constatat nulitatea absolută a Hotărârii AGEA nr. 23/22.01.2015, în baza căreia intimata-pârâtă a impus anumite obligaţii şi apoi a dispus sancţionarea.

Nulitatea absolută a unui act, susţine recurentul-reclamant, presupune repunerea în situaţia anterioară emiterii actului şi are drept consecinţă anularea tuturor actelor subsecvente în raport cu această împrejurare.

Prin urmare, societatea nu mai avea obligaţia de a urma procedura impusă şi sancţionată de intimata-reclamantă, astfel că este contrară teoriei nulităţii actului juridic civil şi efectelor acesteia, concluzia instanţei de fond potrivit căreia constatarea nulităţii absolute a hotărârii AGEA nu produce efecte asupra sancţiunii aplicate în prezenta cauză.

Recurentul-reclamant consideră că de la data admiterii la tranzacţionare pe sistemul alternativ al BVB, societatea nu mai avea altă obligaţie ce derivă din Legea nr. 151/2014, iar acţionarii minoritari au formulat acţiune în despăgubire împotriva societăţii, ce a fost admisă definitiv de Tribunalul Ialomiţa.

Potrivit disp. art. 2 din Legea nr. 151/2014, consiliile de administraţie ale societăţilor ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe piaţa RASDAQ, piaţă ce urma să se desfiinţeze, aveau obligaţia să convoace adunările generale şi să aleagă între admiterea la tranzacţionare a acţiunilor emise de societatea pe o piaţă reglementată sau în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare şi delistarea de pe piaţa RASDAQ, împrejurare faţă de care trebuia parcursă procedura prevăzută de art. 134 din Legea nr. 31/1990.

Organul deliberativ al societăţii a hotărât tranzacţionarea acţiunilor în cadrul unui sistem alternativ, astfel că procedura prevăzută de art. 3 din Legea nr. 151/2014 raportat la art. 134 din Legea nr. 31/1990 nu se mai impunea.

Din această perspectivă, susţine recurentul-reclamant, în sarcina sa nu poate fi reţinută săvârşirea vreunei fapte de natură contravenţională, în condiţiile în care organul deliberativ, Adunarea Generală a hotărât procedura de urmat.

Prin urmare, recurentul-reclamant consideră că instanţa de fond a aplicat greşit şi trunchiat prevederile Legii nr. 151/2014 şi ale Regulamentului nr. 17/2014 emis de ASF, deoarece procedura prevăzută de cele două acte normative nu mai putea să fie urmată, termenele prevăzute de lege erau depăşite, nu se putea adopta o conduită contrară AGEA, iar scopul Legii nr. 151/2014 a fost atins, drepturile acţionarilor minoritari au fost stabilite prin hotărâri judecătoreşti.

4. Apărările formulate

Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru nemotivare. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu motivele invocate de recurent şi cu apărările intimatei-pârâte, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Analiza motivelor de casare

Înalta Curte reţine că, urmare a hotărârii AGEA a Societăţii B. S.A. nr. 23/22.01.2015, s-a dispus să nu se facă demersurile în vederea admiterii pe o piaţă reglementată/sistem alternativ de tranzacţionare, astfel că, în conformitate cu disp. art. 3 din Legea nr. 151/2004 s-a născut dreptul de retragere din societate al acţionarilor.

Faptul că această hotărâre a fost anulată de instanţa de judecată prin Decizia definitivă nr. 228/01.02.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, anularea hotărârii AGEA nr. 23/22.01.2015 nu are efect, cum în mod corect a arătat şi prima instanţă asupra dreptului acţionarilor de a se retrage din societate, deoarece potrivit disp. art. 4 alin. (1) din Legea nr. 151/2014, acţionarii au acest drept şi în cazurile în care adunarea generală convocată potrivit art. 2 nu se desfăşoară din cauza neîndeplinirii condiţiilor legale de cvorum, nu adoptă nicio hotărâre prin neîndeplinirea condiţiilor legate de majoritate ori nu se desfăşoară în termenul de 120 zile stabilit la art. 2 alin. (1) din lege.

Prin urmare, chiar şi în condiţiile anulării hotărârii AGEA, acţionarii au dreptul să se retragă din societate şi să obţină plata acţiunilor deţinute, iar culpa recurentului-reclamant subzistă şi în această situaţie.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor răspunderii contravenţionale în raport de Decizia nr. 2219/08.12.2016, prin care recurentul-reclamant a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 15.000 RON, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate invocate prin cererea de recurs sunt nefondate.

Se reţine că prin decizia administrativ-contestată în prezenta cauză, ca urmare a neîndeplinirii de către consiliul de Administraţie a obligaţiei impuse de ASF printr-o altă decizie, cu nr. 1132/25.05.2016, a fost amendat recurentul-reclamant, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie, cu amendă în cuantum de 15.000 RON.

Prin Decizia nr. 1132/25.05.2016, a fost obligat Consiliul de Administraţie să se adreseze Oficiului Registrului Comerţului, în vederea numirii unui expert autorizat, independent pentru întocmirea unui raport de evaluare, în termen de maximum 30 zile lucrătoare de la desemnare.

Această obligaţie a Consiliului de Administraţie nu a fost respectată, motiv pentru care a fost emisă decizia de amendare a membrilor acestui Consiliu, nr. 2219/08.12.2016.

Prima instanţă a reţinut, în mod corect, întrunirea condiţiilor pentru atragerea răspunderii contravenţionale, susţinerile recurentului-reclamant în sensul inexistenţei culpei neputând conduce la o altă concluzie.

Astfel, procedura de urmat este prevăzută de Legea nr. 151/2014, prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (2) din lege, adunarea generală a hotărât neefectuarea demersurilor legale în vederea admiterii la tranzacţionare a acţiunilor societăţii, ceea ce a dat dreptul acţionarilor să se retragă din societate şi să obţină plata acţiunilor, chiar şi în ipoteza în care nu s-a întrunit adunarea generală sau hotărârea acesteia a fost anulată de instanţa de judecată, cum este cazul în prezentul dosar.

Răspunderea contravenţională a recurentului-reclamant subzistă şi în ipoteza în care acţionarii minoritari au fost despăgubiţi ulterior ca urmare a acţiunilor formulate în instanţă, împrejurarea fiind defavorabilă susţinerilor reclamantului, având în vedere că acţionarii şi-au câştigat drepturile prin judecată şi nu pe calea administrativă dispusă de Legea nr. 151/2014 şi de Regulamentul nr. 17/2014, dacă s-ar fi respectat obligaţia adresării către ORC, pentru numirea unui expert autorizat independent.

În concluzie, nefiind întrunite motivele de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în baza disp. art. 496 C. proc. civ. coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 106 din 24 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.