Securitate collaborator status upheld in archives disclosure appeal

Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul A. a formulat acţiune în constatare solicitând să se aprecieze asupra calităţii de colaborator al Securităţii a pârâtului A..

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 830 din 22 noiembrie 2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea pârâtului A. de colaborator al Securităţii.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 830 din 22 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtul A. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, şi, în rejudecare, "admiterea verdictului de necolaborare cu Securitatea".

A susţinut, în esenţă, recurentul că nu şi-a dorit să aibă relaţii cu securitatea dar a fost recrutat, iar "materialele predate cu titlu "NOTĂ INFORMATIVĂ după care urmează "sursa vă informează ...", deci este clar, informam sporadic despre anumite situaţii, nu făceam referat, raport sau dare de seamă cum ar trebui să facă cineva cu contract de colaborare."

Prin conţinutul notelor informative arată că nu a denunţat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar communist şi nu a vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

4. Apărările formulate de intimată

Deşi legal citat intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii nu a formulat întâmpinare.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat şi normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prealabil, în aplicarea dispoziţiilor art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va califica calea de atac declarată ca fiind recurs.

În egală măsură, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii constatând că, în mod formal, criticile se încadrează în motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte arată că, în mod corect, a apreciat instanţa fondului că prin informaţiile furnizate pârâtul a denunţat atitudini ce puteau fi considerate în mod rezonabil a fi potrivnice regimului totalitar comunist, apte a genera îngrădirea dreptului la viaţă privată şi libertăţii de exprimare, aparţinând persoanei vizate în nota informativă întocmită şi fiind de natură a atrage consecinţe negative asupra acelei persoane indicate.

De asemenea, aserţiunea instanţei de fond în sensul că nu se poate reţine că pârâtul nu a avut reprezentarea posibilităţii aducerii de atingeri drepturilor persoanelor menţionate în notele informative ca urmare a informaţiilor furnizate sau că acesta i-ar fi menajat în vreun fel pe cei denunţaţi, având în vedere caracterul respectivelor informaţii.

Prin Notele informative scrise de recurent, identificate în dosarul personal nr. w, cât şi în dosarul nr. x/1084 (note CNAS), sub numele conspirativ "T3" se aducea la cunoştinţa organelor de Securitate injuriile la adresa conducerii superioare de partid bancuri cu caracter politic, intenţiile de la plecarea din ţară, ascultarea postului de radio "B.", a nemulţumirilor legate de lipsa drepturilor, a proprietăţilor intelectuale, precum şi a manifestărilor ostile societăţii socialiste.

Faţă de toate acestea, în ceea ce priveşte natura colaborării cu Securitatea, se reţine că sunt îndeplinite condiţiile impuse de prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, conform cărora "colaborator al Securităţii" este:

"persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului". Totodată, conform tezei finale a aceluiaşi text de lege "Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor".

Înalta Curte relevă faptul că raţiunea adoptării legislaţiei privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, precum şi consecinţele hotărârilor judecătoreşti pronunţate în urma parcurgerii procedurilor prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008 sunt arătate chiar în preambulul O.U.G. nr. 24/2008, în care se arată că "în perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, puterea comunistă a exercitat, în special prin organele securităţii statului, parte a poliţiei politice, o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale".

Rezultă aşadar fără echivoc că raţiunea adoptării acestui act normativ derivă din necesitatea cunoaşterii de către membri unei societăţi postcomuniste a fostului regim totalitar, depăşirii nivelului organizatoric, intelectual şi moral impus de un sistem caracterizat prin structuri şi moduri de gândire inadecvate, respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, creării unei culturi politice autentice şi a unei societăţi civilizate, verificării a posteriori a comportamentului persoanelor care, în prezent, candidează pentru sau, după caz, ocupă demnităţi ori funcţii publice (aflându-se în situaţia de a fi garanţii Constituţiei şi ai democraţiei) sau deţin titluri care implică o dimensiune morală primordială, legea neavând un scop punitiv şi neinstituind o responsabilitate penală a celor în privinţa cărora se va constata că au fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii.

În acest context, rolul instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea unei acţiuni în constatarea calităţii de lucrător sau, după caz, colaborator al Securităţii, nu este acela de a stabili vinovăţii, de a individualiza şi de a aplica pedepse, nerealizând o justiţie retributivă, ci de a verifica, pe baza copiilor certificate de pe documentele aflate în arhiva C.N.S.A.S. precum şi a oricăror alte probe pertinente şi concludente, întrunirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege pentru existenţa calităţii în discuţie, raţiunea legii şi rolul instanţei fiind în acord cu principiile stabilite atât prin Rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1096/1996, cât şi prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului ca expresie a celor mai înalte idei despre justiţie şi echitate (a se vedea hotărârea de Mare Cameră pronunţată la data de 16.03.2006 în cauza Zdanoka contra Letoniei; decizia de inadmisibilitate din 22.11.2001 în cauza Knauth contra Germaniei).

Cu alte cuvinte, prin reglementarea prevăzută de O.U.G. nr. 24/2008, legiuitorul a urmărit deconspirarea prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliţie politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică a acestora şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere colectivă pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În altă ordine de idei, pentru a fi reţinută calitatea de lucrător al Securităţii în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, se impune ca persoana care avea calitatea de ofiţer al Securităţii să fi desfăşurat activităţi prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale, indiferent cum acestea au fost materializate.

Se constată că legiuitorul nu face distincţie între persoanele care au iniţiat şi supus spre aprobare anumite măsuri şi persoanele care le-au aprobat, respectiv, le-au executat, singurul element determinant fiind acela ca întreaga activitate de poliţie politică să vizeze încălcarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale.

Prin urmare, toate activităţile care au concurat la încălcarea/îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale sau au urmărit să o facă, indiferent dacă au fost de iniţiere, propunere sau aprobare, etc., conduc la constatarea calităţii de lucrător în sensul prevăzut de dispoziţiile legale anterior enunţate.

Recurentul nu se poate apăra invocând că "nu mi-am dorit să am relaţii cu securitatea dar am fost recrutat", iar "materialele predate cu titlu "NOTĂ INFORMATIVĂ după care urmează "sursa vă informează ...", deci este clar, informam sporadic despre anumite situaţii, nu făceam referat, raport sau dare de seamă cum ar trebui să facă cineva cu contract de colaborare." având în vedere că, în preambulul O.U.G. nr. 24/2008 s-a definit scopul reglementării ca fiind "continuarea într-un mecanism nou a procesului de devoalare a activităţilor exercitate de regimul comunist", care a desfăşurat, în special prin intermediul Securităţii, "o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, a drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale".

Curtea Constituţională a reţinut consecvent în jurisprudenţa sa (spre exemplu, în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009), faptul că "deconspirarea Securităţii, prin consemnarea publică a abuzurilor/…/contribuie la o mai bună înţelegere a prezentului şi la o proiectare adecvată a viitorului societăţii româneşti", şi că "scopul ordonanţei răspunde unor exigenţe politice ale societăţii româneşti şi dreptului la informaţie consacrat prin art. 31 din Constituţia României".

II.1 Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a hotărârii atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâtul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Califică apelul formulat de pârâtul A. ca fiind declaraţie de recurs.

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 830 din 22 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 octombrie 2022.