Validity of environmental fund contributions: Mandatory statutory markings on waste transfer contracts as prerequisite for proving fulfillment of recycling targets

Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 16.01.2014, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, a solicitat instanţei să dispună anularea în parte a:

- Deciziei de impunere nr. x din 01.08.2013, privind contribuţiile stabilite suplimentar de plata la Fondul pentru Mediu şi obligaţiile fiscale accesorii de plata calculate la aceste contribuţii;

- Raportului de inspecţie fiscala nr. x din 01.08.2013;

- Deciziei nr. 79/11.10.2013, prin care a fost respinsa contestaţia formulata împotriva Deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală în ce priveşte în ceea ce priveşte contribuţia prevăzuta de art. 8 alin. (1) lit. d) din Legea 73/2000 si art. 9 alin. (1) lit. d). din O.U.G. nr. 196/2005, stabilita suplimentar de plata in cuantum de 1.839.624,40 RON, calculata pentru perioada 01.01.2005 - 31.12.2009, obligaţiile fiscale accesorii de plata in cuantum de 1.292.588,65 RON, reprezentând dobânzi de întârziere, si 279.201,71 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, calculate la contribuţia de mai sus pentru perioada 25.02.2005 - 22.11.2010.

Primul ciclu procesual

Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 404 din 16 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea reclamantei A. şi Sisteme S.A., ca neîntemeiată.

Decizia instanţei de recurs

Prin decizia nr. 1436/2018 din data de 30 martie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de S.C. A. S.A împotriva sentinţei civile nr. 404 din 16 februarie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Al doilea ciclu procesual

Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 62 din 11 ianuarie 2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă, anulând actele administrativ fiscale în ceea ce priveşte contribuţia datorată fondului de mediu, aferentă cantităţii de 1.462.961 kg de tambur de lemn.

Respinge în rest acţiunea, ca neîntemeiată."

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 62 din 11 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A. şi pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu.

Motivând calea de atac declarată, recurenta-reclamantă susţine că sentinţa primei instanţe este pronunţată cu încălcarea normelor de drept material incidente în cauză.

În esenţă, recurenta-reclamanta arată că obligaţia stabilită prin dispoziţiile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 73/2000 subzistă doar în situaţia în care agenţii economici nu îndeplinesc obiectivele anuale de verificare şi reciclare, prevăzute de H.G. nr. 349/2002.

În mod neîntemeiat instanţa de fond nu a luat în considerare realizarea în mod individual de către reclamantă a obiectivelor de valorificare şi reciclare a deşeurilor din ambalaje prin mijloace/resurse proprii şi prin încredinţarea către agenţi economici specializaţi.

În privinţa îndeplinirii obiectivelor de reciclare şi valorificare prin mijloace proprii, reclamanta arată că a efectuat operaţiuni de pregătire pentru reutilizare a tamburilor de lemn colectaţi/recuperaţi de pe piaţă, constând în verificare, curăţare, reparare şi înlocuire a părţilor defecte pentru tamburii ce nu mai corespundeau condiţiilor de utizare standard, astfel încât, ca urmare a acestor operaţiuni să poată fi reutilizaţi ca ambalaje.

Operaţiunile menţionate au fost efectuate în incinta reclamantei, utilizând personal specializat, respectiv tâmplari angajaţi ai unor societăţi ce executau astfel de lucrări, în baza contractelor enumerate la 8 din cererea introductivă, încheiate cu societăţile B. (contractul nr. x/02.03.2006), C. S.R.L. (contractul nr. x/15.04.2005) şi D. S.R.L (contractul nr. x/08.05.2008).

Cu privire la societatea B., se arată că deşi expertul nu a putut determina cantitatea de tamburi reciclată şi nu a luat în considerare acest contract la calculul obligaţiilor fiscale, nu poate fi ignorat totuşi că şi prin încheierea acestui contract reclamanta a realizat activitatea de reciclare în maniera arătată. În acelaşi sens este şi practica Instanţei Supreme, care a statuat faptul că "recuperarea ambalajelor reutilizabile, constând în paleţi din lemn, şipci şi box paleţi metalici, si reintroducerea lor pe piaţă, dupa ce au fost supuse unor operaţiuni de recondiţionare de către o echipă condusă de un maistru, în atelierul societăţii controlate, trebuie avute în vedere la indeplinirea obiectivelor de valorificare şi reciclare prevăzute de legislaţia în vigoare" - Decizia 2832/2011.

Referitor la realizarea obiectivelor de reciclare şi valorificare a deşeurilor prin încredinţare, recurenta-reclamantă arată că instanţa fondului nu a luat în considerare contractele menţionate la punctul 7 din cererea de chemare în judecată, invocând o motivare comună pentru înlăturarea acestora şi reţinerea în sarcina reclamantei a obligaţiei de plată a sumelor contestate în cauză.

Astfel, cu privire la faptul că pentru o serie de contracte nu a fost menţionat scopul pentru care au fost încheiate, recurenta reclamantă susţine că dispoziţiile H.G. nr. 621/2005 impun menţionarea acestui scop numai pentru documentele de însoţire.

În plus, dispoziţiile legale relevante impun doar obligaţia de a dovedi realizarea obiectivelor de valorificare şi reciclare prin documente justificative din care să rezulte scopul contractului şi nu obligaţia inserării acestei menţiuni în cuprinsul contractului.

Totodată, recurenta-reclamantă susţine că vânzarea de deşeuri a fost interpretată în practica instanţei supreme ca fiind o operaţiune de valorificare a deşeurilor, fiind menţionată decizia nr. 458/2008.

Nici lipsa autorizaţiilor nu constituie un temei pentru impunerea obligaţiei suplimentare de contribuţie la fondul de mediu, susţinând recurenta-reclamantă că societăţile E., F., G., H., I. şi J. deţin autorizaţii valabile, eliberate de APM.

Instanţa fondului a acceptat în mod greşit apărările pârâtei, care a invocat faptul că nu reprezintă activităţi de valorificare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje, activităţile de colectare, recuperare şi comerţ cu ridicata a deşeurilor, fără a motiva însă de ce operaţiunile de valorificare nu se încadrează în codurile CAEN menţionate în acţiunea introductivă, respectiv nu indică care ar fi în opinia sa, codurile CAEN corespunzătoare operaţiunilor de reciclare şi valorificare care ar fi trebuit să se regăsească în obiectul de activitate al societăţilor respective.

Se arată că în codurile CAEN nu se regăsea menţionată în mod special operaţiunea de valorificare sau reciclare, aceste operaţiuni fiind incluse în alte clase de activităţi de genul celor aflate în obiectul de activitate al societăţilor cu care reclamanta a încheiat contracte.

Apoi, se arată că deşeurile din lemn nu se regăseau în categoria deşeurilor industriale reciclabile, prevăzute în Anexa 1 la O.U.G. nr. 16/2001 şi prin urmare dispoziţiile referitoare la autorizaţia specială de valorificare nu se aplică acestora.

Aşadar, în afara autorizaţiei de mediu nu mai era necesară nicio altă autorizare specială pentru valorificare şi reciclare.

Referitor la contractele încheiate cu societăţile B. şi D. S.R.L., recurenta-reclamantă susţine că acestea nu aveau nevoie de autorizaţii deoarece obiectul acestora nu a fost acela al predării sau încredinţării de deşeuri în vederea valorificării/reciclării.

În ceea ce priveşte neîntocmirea evidenţei gestiunii ambalajelor introduse pe piata naţională, se menţionează că aceasta nu poate duce la neluarea în calcul a cantităţii reciclate, ci, în cauza eventualei constatări unei astfel de carenţe, singura măsura permisă este cel mult aplicarea amenzii, după cum corect a evidenţiat şi instanţa de fond.

Pretinsa nedovedire a realizării obiectivelor anuale de valorificare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje este contrazisă de documentele depuse la dosar, inclusiv din raportul de expertiză întocmit în cauză, raport ce trebuia luat în considerare în virtutea obligaţiilor stabilite prin decizia de casare cu trimitere spre rejudecare.

Făcând trimitere şi la jurisprudenţa considerată relevantă în sprijinul argumentelor sale, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului său, casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea în tot a acţiunii sale.

În susţinerea cererii de recurs, recurenta-pârâtă susţine că este nelegală soluţia primei instanţe, de anulare în parte a actelor contestate de reclamantă, menţionând că nu au fost respectate, în cauză, prevederile art. 17, alin. (4) din H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, potrivit cărora operatorii economici prevăzuţi la art. 16 alin. (1) sunt obligaţi să menţioneze în documentele de însoţire a deşeurilor de ambalaje dacă încredinţarea spre valorificare/reciclare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale prevăzute de prezenta hotărâre ".

Această obligaţie legală este prevăzută şi la art. 33, alin. (4) din Ordinul 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, potrivit căruia "operatorii economici responsabili sunt obligaţi să menţioneze în documentele de însoţire a deşeurilor de ambalaje dacă încredinţarea spre valorificare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje ".

În urma verificării documentelor de însoţire, respectiv facturile fiscale emise de D. S.R.L. către intimată, s-a constatat că nu a fost respectată această prevedere legală în sensul că, nu a fost menţionat dacă încredinţarea spre valorificare/reciclare a deşeurilor de ambalaje s-a făcut în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje.

Conform art. 33, alin. (3) lit. a) din Ordinul 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu: "(3) Operatorii economici responsabili care au optat pentru realizarea obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje în mod individual trebuie să dovedească realizarea acestuia prin documente justificative din care să rezulte: a) situaţia privind deşeurile de ambalaje generate şi a propriilor ambalaje preluate/colectate de pe piaţa naţională pe tip de material".

Aşa cum s-a menţionat anterior, la începutul inspecţiei fiscale, intimata nu a avut întocmita evidenţa gestiunii cantităţii de ambalaje introduse pe piaţa naţională prin importuri şi prin comercializarea produselor finite ambalate, şi, implicit, evidenţa gestiunii cantităţii de deşeuri de ambalaje generate.

Conform art. 33, alin. (3), lit. b) din Ordinul 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, "Operatorii economici responsabili care au optat pentru realizarea obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje în mod individual trebuie să dovedească realizarea acestuia prin documente justificative din care să rezulte:

b)"situaţia privind valorificarea deşeurilor de ambalaje/contractul încheiat cu un operator economic valorificator, în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje;"

In urma verificării documentelor puse la dispoziţie de societate, s-au constatat următoarele:

- intimata a încheiat cu D. S.R.L. contractul de prestări servicii nr. x/08.05.2008 al cărui obiect îl constituie "servicii de reparare, depozitare şi transport al tamburilor refolosibili".

După cum reiese din cele prezentate mai sus, contractul nu respectă prevederile legale în sensul că acesta nu a fost încheiat în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje pentru reclamantă.

De asemenea, D. S.R.L. nu a făcut dovada valorificării şi nu a reciclat deşeuri de ambalaje pentru reclamantă, întrucât intimata nu a transmis copia autorizaţiei de mediu a D.., eliberată de către Agenţia de Protecţie a Mediului prin care să facă dovada autorizării acestei societăţi pe perioada respectivă pentru efectuarea operaţiunilor de reciclare a deşeurilor de ambalaje din lemn.

În concluzie, în condiţiile în care intimata reclamantă nu a făcut dovada reciclării în mod individual a deşeurilor de ambalaje din lemn în vederea îndeplinirii obiectivelor anuale, recurenta pârâtă apreciază că sentinţa atacată este nelegală, impunându-se admiterea recursului şi respingerea, în tot, a acţiunii reclamantei.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând recursul declarat de societatea reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 62/11.01.2019, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a fi respins în consecinţă.

Prin sentinţa civilă anterior menţionată instanţa fondului a admis în parte acţiunea reclamantei, în ceea ce priveşte contribuţia datorată fondului de mediu, aferentă cantităţii de 1.462.961 kg de tambur de lemn, menţinând actele administrativ fiscale cu privire la celelalte obligaţii principale şi accesorii.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa fondului reţine că în perioada 31.05.2010-09.07.2013, inspectorii AFM au efectuat o inspecţie fiscală la sediul societăţii reclamante, S.C. A. şi Sisteme S.A., având ca obiectiv verificarea modului de constituire, declarare şi virare către Fondul pentru mediu a obligaţiilor legale pentru perioada 01.01.2005-31.12.2019, în urma căreia AFM a stabilit în sarcina societăţii o obligaţie suplimentară în cuantum total de 3.412.590,00 RON, compusă din:

- contribuţie datorată: 1.840.113,00 RON

- dobânzi (majorări de întârziere) datorate: 1.293.200,00 RON

- penalităţi de întârziere datorate: 279.277,00 RON.

Pornind de la faptul că obiectivele de valorificare, respectiv de reciclare a deşeurilor de ambalaje, se pot realiza individual sau prin transferarea acestei responsabilităţi către o persoană juridică autorizată în acest scop de către Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, prima instanţă reţine că reclamanta a încheiat, în vederea valorificării şi reciclării prin mijloace/resurse proprii a deşeuri de ambalaje reutilizabile, respectiv tamburi de lemn, următoarele contracte:

- contractul nr. x/15.04.2005, cocontractant fiind C. S.R.L.;

- contractul nr. x/02.03.2006, cocontractant fiind B. (filele x, vol. I);

- contractul nr. x/08.05.2008, cocontractant fiind D. S.R.L. .

În cuprinsul actelor contestate s-a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada reciclării în mod individual a deşeurilor din ambalaje din lemn în vederea îndeplinirii obiectivelor anuale, întrucât:

- în cuprinsul contractelor nu s-a menţionat că acestea au fost încheiate în vederea îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje, scopul fiind acela de prestări servicii (în cazul tuturor celor 3 contracte), fiind încălcate prevederile art. 33 alin. (3) lit. b) din Ordinul nr. 578/2006;

- în documentele de însoţire a deşeurilor de ambalaje nu s-a menţionat că încredinţarea spre valorificare/reciclare s-a făcut în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje (în cazul contractelor încheiate cu B. S.R.L. şi D. S.R.L.), fiind încălcate dispoziţiile art. 17 alin. (4) din H.G. nr. 621/2005;

- nu s-a transmis autorizaţia de mediu a B. S.R.L., prin care să se facă dovada autorizării acestei societăţi să efectueze operaţiuni de reciclare a deşeurilor (în cazul contractelor încheiate cu B. S.R.L. şi D. S.R.L.).

Prima instanţă a apreciat că actele contestate sunt nelegale, însă doar în ceea ce priveşte cantităţile de deşeuri reciclate în baza contractului încheiat cu D. S.R.L., respingând, în rest acţiunea reclamantei.

Constată Înalta Curte că soluţia de respingere a acţiunii reclamantei reflectă o corectă aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, neimpunându-se reformarea hotărârii sub acest aspect.

În acest sens, Înalta Curte subliniază faptul că în cauză sunt incidente prevederile H.G. nr. 621/2005 şi cele ale Ordinului nr. 578/2006, corect aplicate de către intimata-pârâtă cu prilejul stabilirii obligaţiilor datorate de reclamantă raportat la starea de fapt evidenţiată în urma controlului desfăşurat la aceasta.

Potrivit dispoziţiilor H.G. nr. 625/2001 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, în vigoare pentru perioada de referinţă avută în vedere de pârâtă cu prilejul controlului, operatorii economici care introduc pe piaţă ambalaje sunt responsabili pentru întreaga cantitate de deşeuri generate de ambalajele respective, având obligaţia de a îndeplini cel puţin obiectivele prevăzute în anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, aplicate la deşeurile de ambalaje rezultate de la ambalajele introduse pe piaţa naţională/preluate pe bază de contract cu asigurarea trasabilităţii acestora.

Responsabilităţile stabilite prin actul normativ în discuţie pot fi îndeplinite, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din H.G. nr. 625/2006, individual sau prin intermediul unui operator economic autorizat de către o comisie constituită la nivelul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.

Particularizat cauzei de faţă, a reţinut prima instanţă, verificând modalitatea de respectare a dispoziţiilor art. 16 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 625/2001, în ceea ce priveşte contractul nr. x/15.04.2005 încheiat cu C. S.R.L., că în mod corect nu a fost luat în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor anuale de reciclare, de vreme ce nu s-a făcut dovada prin documente financiare - contabile a operaţiunilor derulate în baza contractului menţionat, deşi reclamantei i s-a solicitat acest lucru.

Relativ la contractul nr. x/02.03.2006, încheiat cu B. (filele x, vol. I), aşa cum s-a consemnat şi în cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză instanţa fondului reţine că nici în cazul acestuia nu au fost prezentate înscrisuri pe baza cărora să poate fi determinată cantitatea de tamburi recondiţionaţi, termenii folosiţi în cuprinsul facturilor, avizelor de însoţire a mărfii şi comenzilor de aprovizionare fiind generali (sunt menţionate servicii de tâmplărie, fără indicarea cantităţilor de deşeuri de ambalaje din lemn).

În privinţa acestor activităţi, recurenta-reclamantă susţine că deşi expertul nu a putut determina cantitatea de tamburi reciclată, nu poate fi ignorat faptul că astfel a fost realizată activitatea de reciclare, făcând trimitere recurenta-reclamantă şi la cele statuate de ÎCCJ prin decizia nr. 2832/2011.

Constată Înalta Curte că argumentele recurentei reclamante nu demonstrează nelegalitatea sentinţei atacate, fiind de observat că simpla afirmaţia a recurentei-reclamante, în sensul că prin încheierea celor două contracte a realizat activitatea de reciclare, fără a fi în măsură să fie întărită de documentele financiar-contabile care să ateste această împrejurare de fapt, nu poate constitui dovada îndeplinirii obiectivului de reciclare.

Referitor la cea de a doua ipoteză, respectiv realizarea obiectivelor de mediu prin predare sau încredinţare către agenţi economici autorizaţi către un operator economic autorizat de Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, reglementată de prevederile art. I, pct. 12, alin. (2), lit. a) şi lit. b) din H.G. nr. 899/2004 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 349/2002 privind gestionarea ambalajelor şi deşeurilor de ambalaj, precum şi de dispoziţiile art. 16, alin. (2) din H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje, instanţa fondului reţine că reclamanta a încheiat următoarele contracte:

- contractul de vânzare - cumpărare nr. x/16.04.2008 si nr. y/15.04.2009, având ca obiect "transportul si evacuarea deşeurilor nemetalice (carton, hârtie, folie, etc.)" si, respectiv, "vânzarea de deşeuri conform cod CAEN 4677 si 3822", încheiate cu E. S.R.L.;

- contractul de vânzare - cumpărare nr. x/07.12.2009, având ca obiect "vânzarea de deşeuri mase plastice cod CAEN 4677 si cod CAEN 3822", încheiat cu F. S.R.L.;

- contractul de vânzare - cumpărare nr. x/14.04.2009, având ca obiect "vânzarea de deşeuri metalice feroase si neferoase, deşeuri mase plastice cod CAEN 3720", încheiat cu G.;

- contractul de vânzare - cumpărare nr. x/22.04.2009, având ca obiect "vânzarea de deşeuri conform cod CAEN 3831,3832 si 4677", încheiat cu H. S.R.L.;

- contractul de vânzare - cumpărare nr. x/27.05.2009, având ca obiect "vânzarea de deşeuri carton cod CAEN 3832 si 4677", încheiat cu I. S.A.;

- contractul încheiat cu J. S.R.L., pe baza de facturi.

În privinţa acestor contracte judecătorul fondului reţine incidenţa în cauză a prevederilor art. 33 alin. (3) lit. b) din Ordinul nr. 578/2006 pentru aprobarea metodologiei de calcul a contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, în raport de care apreciază că era necesară menţionarea expresă a faptului că deşeurile au fost încredinţate în vedere îndeplinirii obiectivelor anuale de reciclare.

În lipsa unei astfel de clauze, actele respective au natura unor contracte de vânzare -cumpărare de deşeuri, fără să se urmărească realizarea obiectivelor de mediu.

În plus, contractele în cauză au fost încheiate cu societăţi care nu deţin autorizaţie pentru a desfăşura activităţi de valorificare şi reciclare de deşeuri de ambalaje, aspect care întăreşte concluzia că înstrăinarea deşeurilor nu s-a făcut în scopul realizării obiectivelor de mediu.

În acest context, judecătorul fondului apreciază că, în ciuda susţinerilor reclamantei, în cazul societăţilor cu care a încheiat contractele în vederea încredinţării deşeurilor, legea prevede că e necesar ca acestea să fie posesoarele unor autorizaţii care să le permită să desfăşoare activităţi de valorificare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje, relevante în acest sens fiind prevederile Anexei nr. 1/Semnificaţia termenilor specifici/pct. 1 Semnificaţia termenilor, lit t) şi lit. x) din H.G. nr. 621/2005.

Din cuprinsul dispoziţiilor menţionate, rezultă că autorizaţiile de mediu deţinute de societăţile E. S.R.L., F. S.R.L., G., H. S.R.L., I. S.A. şi J. S.R.L. nu erau suficiente pentru desfăşurarea activităţilor de reciclare sau valorificare a deşeurilor de ambalaje.

Este corectă concluzia judecătorului fondului şi sub acest aspect, constatând Înalta Curte că menţionarea scopului pentru care sunt predate deşeurile provenite din ambalaje este una din condiţiile necesare pentru aprecierea îndeplinirii obiectivelor de reciclare.

Din cuprinsul contractelor în discuţie rezultă că acestea vizează vânzarea cumpărarea unor deşeuri şi nu încredinţarea lor în vederea realizării obiectivului anual de reciclare.

Potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (4) din Ordinul 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu:

"Operatorii economici responsabili sunt obligaţi să menţioneze în documentele de însoţire a deşeurilor de ambalaje dacă încredinţarea spre valorificare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje ".

În acelaşi sens, prevederile art. 17 alin. (4) din H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, statuează că operatorii economici prevăzuţi la art. 16 alin. (1) sunt obligaţi să menţioneze în documentele de însoţire a deşeurilor de ambalaje dacă încredinţarea spre valorificare/reciclare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale prevăzute de prezenta hotărâre.

Prin urmare, în lipsa menţiunii obligatorii, prevăzute expres prin actele normative anterior menţionate, cantităţile de deşeuri predate operatorilor economici terţi nu pot fi luate în considerare pentru demonstrarea îndeplinirii obiectivului de reciclare, în condiţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 621/2005.

Contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă, această menţiune nu vizează doar documentele de însoţire a mărfii ci şi contractele în baza cărora deşeurile sunt predate în vederea reciclării.

Aceste considerente sunt apte, prin ele însele, a justifica legalitatea concluziei primei instanţe, în sensul neluării în considerare a contractelor încheiate cu societăţile E. S.R.L., F. S.R.L., G., H. S.R.L., I. S.A. şi J. S.R.L. pentru aprecierea modului de realizare a obiectivului anual de reciclare, cât timp neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art. 33 alin. (4) din Ordinul 578/2006 şi art. 17 alin. (4) din H.G. nr. 621/2005 atrage această consecinţă, nemaifiind necesar a fi examinată şi chestiunea deţinerii autorizaţiilor necesare în persoana operatorilor economici anterior menţionaţi.

În al doilea rând, din probatoriul administrat în faţa instanţei de fond rezultă faptul că niciuna din societăţile E. S.R.L., F. S.R.L., G., H. S.R.L., I. S.A. şi J. S.R.L. nu erau autorizate pentru reciclarea deşeurilor din ambalaje.

Astfel, în privinţa S.C. E. S.R.L., potrivit autorizaţiei de mediu nr. x/09.04.2008 emisă de A.P.M. Olt, activităţile autorizate au fost:

"comerţ cu ridicata a deşeurilor şi resturilor (folie, hărtie-carton, PET, doze aluminiu) cod CAEN 4677; recuperarea materialelor reciclabile sortate cod CAEN 3822 ";

S.C. F. S.R.L.- potrivit autorizaţiei de mediu nr. x/16.10.2009 emisă de A.P.M. Olt, activităţile autorizate au fost:

"comerţ cu ridicata a deşeurilor şi resturilor (mase plastice) cod CAEN 4677; recuperarea materialelor reciclabile sortate (mase plastice) cod CAEN 3822";

S.C. G.- potrivit autorizaţiei de mediu nr. x/04.04.2005, nr. 133R din 02.05.2007 revizuită la data de 31.01.2008 emisă de A.P.M. Dolj şi autorizaţiei nr. x/20.07.2009 emisă de A.P.M. Olt, activităţile autorizate au fost:

"Recuperare a deşeurilor şi resturilor nemetalice reciclabile (cod CAEN 3720);Comerţ cu ridicata a deşeurilor şi resturilor (cod CAEN 5157); Recuperarea materialelor reciclabile sortate (cod CAEN 3832";

S.C. H. S.R.L. Slatina- potrivit autorizaţiei de mediu nr. x/12.05.2008 emisă de A.P.M. Olt, activităţile autorizate au fost: Recuperarea materialelor reciclabile sortate; colectarea deşeurilor nepericuloase; comerţ cu ridicata al deşeurilor şi resturilor";

S.C. I. S.A. Slatina- potrivit autorizaţiei de mediu nr. x/23.03.2009 emisă de A.P.M. Olt, activităţile autorizate au fost: Recuperarea materialelor reciclabile sortate; comerţ cu ridicata al deşeurilor şi resturilor; spălătorie auto";

S.C. J. S.R.L.: potrivit autorizaţiei de valorificare seria x nr. x/18, societatea a fost autorizată să desfăşoare activitatea de valorificare a deşeurilor metalice feroase şi neferoase.

Colectarea deşeurilor, recuperarea materialelor reciclabile şi comerţ cu ridicata al deşeurilor nu reprezintă activităţi de valorificare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje, înţelesul noţiunii fiind explicitat prin Anexa nr. 1 a H.G. nr. 625/2001, potrivit căreia reciclarea deşeurilor de ambalaje reprezintă "operaţiunea de reprelucrare într-un proces de producţie a deşeurilor de ambalaje pentru a fi folosite în scopul iniţial sau pentru alte scopuri", nefiind prevăzută operaţiunea de pregătire pentru reutilizare ca un caz specific de reciclare(lit. t).

Conform art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 16/2001, pentru operaţiunile de valorificare a deşeurilor reciclabile industriale, astfel cum acestea erau menţionate in anexa 1 la O.U.G. 16/2001, era necesara autorizaţia de valorificare eliberată de Comisia Naţională pentru Reciclarea Materialelor. Prin urmare, în afara autorizaţiei de mediu, eliberată în mod normal societăţilor respective, acestea aveau nevoie si de o autorizaţie specială pentru valorificare şi reciclare.

Este nefondată şi critica recurentei-reclamante, potrivit căreia instanţa fondului nu a luat în considerare cuantumul recalculat al obligaţiilor suplimentare, aşa cum acesta a fost stabilit prin expertiza desfăşurată în cauză, susţinând recurenta reclamantă că nevalorificarea expertizei constituie în sine un motiv de casare, raportat la decizia de casare cu trimitere spre rejudecare.

Constată Înalta Curte, în primul rând, că în cauză rămâne aplicabil principiul potrivit căruia probele nu au o valoare dinainte stabilită, astfel că nici expertizele administrate în conformitate cu prevederile legii de procedură civilă nu obligă judecătorul la însuşirea concluziilor exprimate de expert, în măsura în care acestea sunt contrazise de alte mijloace de probă, legal administrate.

Deşi recurenta reclamantă susţine că prin concluziile raportului de expertiză a fost confirmată susţinerea sa, în sensul că pârâta a aplicat în mod eronat o taxă de 2 RON/kg pentru o perioadă în care nivelul acesteia era mai mic, Înalta Curte constată că argumentele reclamantei nu au suport.

Făcând analiza răspunsului la obiectivul nr. 2, instanţa de recurs constată că suma stabilită de expert respectiv 871.123 RON contribuţie pentru deşeuri porneşte de la ipoteza în care ar fi luate în considerare cantităţile reciclate/valorificate menţionate de expert, astfel că diminuarea obligaţiei stabilite de pârât nu are la bază o eroare de calcul cu privire la cuantumul taxei, cum încearcă să acrediteze recurenta reclamantă.

În continuare, răspunzând obiectivului nr. 3, expertul nuanţează concluziile sale, subliniind că pentru anul 2008 (când ar fi fost greşit calculate obligaţiile) nivelul taxei era de 1 leu până la data intrării în vigoare a prevederilor O.G. nr. 25/2008, şi numai după această dată a fost modificat cuantumul taxei la 2 RON/kg, însă, nici în atare context nu poate fi validată afirmaţia recurentei reclamante, nerezultând faptul că autoritatea pârâtă a aplicat cuantumul de 2 RON/kg pentru întreaga perioadă pentru care reclamanta nu şi-a îndeplinit obiectivul anual de reciclare.

Cu atât mai puţin poate fi validată afirmaţia recurentei reclamante, potrivit căreia neîntocmirea evidenţei gestiunii ambalajelor introduse pe piata naţională nu poate duce la neluarea în calcul a cantităţii reciclate, ci, în cauza eventualei constatări unei astfel de carenţe, singura măsura permisă este cel mult aplicarea amenzii, subliniind Înalta Curte că în contextul în care operatorul economic nu îndeplineşte o astfel de evidenţă, ce presupune menţionarea cantităţii de ambalaje introduse pe piaţă şi apoi modalitatea de valorificare sau reciclare a deşeurilor ce provin din aceste ambalaje, este discutabilă însăşi probaţiunea modului de îndeplinire a obiectivului de valorificare a acestor deşeuri.

Referitor la argumentele subsumate de recurenta reclamantă motivului de casare privitor la încălcarea principiului proporţionalităţii, Înalta Curte subliniază faptul că recurenta reclamantă nu relevă existenţa unei norme care să permită autorităţii pârâte acţionarea în limitele unei marje de eroare, taxele prevăzute de actele normative de interes în materia valorificării şi reciclării deşeurilor fiind expres prevăzute, într-un cuantum fix, ce nu îndrituieşte nici autoritatea de resort şi nici instanţa să procedeze la o reducere a cuantumului acestora, pentru motivul că acestea ar fi excesive.

Faţă de aceste considerente, nefiind demonstrată nici sub acest din urmă aspect nelegalitatea sentinţei pronunţate de prima instanţă, Înalta Curte constată nefondat recursul declarat de reclamantă.

Este fondată, însă, critica formulată de recurenta pârâtă la adresa hotărârii primei instanţe.

Astfel cum rezultă din cuprinsul sentinţei atacate, instanţa fondului a admis în parte acţiunea reclamantei, diminuând obligaţiile stabilite în sarcina acesteia în contextul în care a apreciat că în perioada iunie 2008 - decembrie 2009, reclamanta a reciclat prin mijloace proprii o cantitate de 1.462.96 kg de tamburi lemn.

Reţine prima instanţă că actele contestate de reclamantă sunt nelegale doar în ceea ce priveşte cantităţile de deşeuri reciclate în baza contractului încheiat cu S.C. D. S.R.L.

Astfel, în ceea ce priveşte contractul nr. x/08.05.2008, încheiat cu S.C. D. S.R.L., instanţa fondului reţine că în virtutea acestuia prestatorul s-a obligat să efectueze în folosul beneficiarului servicii de reparare, depozitare şi transport de tamburi refolosibili.

Contrar susţinerilor pârâtei, judecătorul fondului apreciază că astfel de activităţi reprezintă un caz specific de reciclare de vreme ce în urma operaţiunilor la care au fost supuşi tamburi de lemn pot fi reutilizaţi. Astfel, în ceea ce priveşte omisiunea de a menţiona în cuprinsul contractului nr. x/08.05.2008 încheiat cu S.C. D. S.R.L. a împrejurării că acesta a fost încheiat în scopul realizării obiectivelor de mediu, Curtea apreciază că această carenţă nu se regăseşte în contractul în discuţie.

În acest sens, este de observat că, din cuprinsul convenţiei încheiate S.C. D. S.R.L., rezultă cu prisosinţă că acest contract a fost perfectat în scopul realizării obiectivelor de mediu, relevante fiind dispoziţiile contractuale care reglementează obiectul contractului coroborate cu anexele acestora.

În ceea ce priveşte omisiunea de a menţiona în documentele de însoţire a deşeurilor de ambalaje că încredinţarea spre valorificare/reciclare s-a făcut în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje, Curtea reţine că nerespectarea prevederilor art. 17 alin. (4) din H.G. nr. 621/2005, în măsura în care operaţiunea este reală (aspect care este confirmat în speţă de documentele contabile ataşate) nu poate avea ca efect neluarea în calcul la stabilirea bazei de impunere a cantităţilor de deşeuri vizate, ci doar atragerea răspunderii contravenţionale, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 26 alin. (1) lit. e) din H.G. nr. 621/2005.

În sfârşit, relativ la împrejurarea că S.C. D. S.R.L. nu deţine autorizaţie de mediu, Curtea, împărtăşeşte optica reclamantei că aceasta nu era necesară, întrucât nu suntem în prezenţa îndeplinirii obiectivelor de reciclare în mod individual prin încredinţarea deşeurilor unor operatori economici autorizaţi in acest sens, societatea reclamantă a procedat la îndeplinirea obiectivelor de mediu în mod individual prin mijloace proprii. Din acest motiv, contractul încheiat cu S.C. D. S.R.L. priveşte doar asigurarea forţei de munca, pentru reciclarea în regim intern a deşeurilor, nefiind, prin urmare, necesară existenţa autorizaţiei.

În lumina celor expuse, instanţa fondului concluzionează că în perioada iunie 2008- decembrie 2009, reclamanta a reciclat prin mijloace proprii o cantitate de 1.462.96 kg de tamburi lemn, aşa cum s-a reţinut şi în cuprinsul expertizei.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că omisiunea de a menţiona, în documentele de însoţire a deşeurilor de ambalaje, faptul că încredinţarea spre valorificare/reciclare s-a făcut în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje nu are ca singură consecinţă atragerea răspunderii contravenţionale, în condiţiile art. 26 alin. (1) lit. e) din H.G. nr. 621/2005.

Rezultă, din economia dosarului, faptul că în documentele de însoţire a mărfii în cantitate totală de 1.462.96 kg de tamburi lemn, pretins reciclate în virtutea contractului încheiat cu S.C. D. S.R.L., nu este menţionat faptul că tamburii respectivi au fost încredinţaţi spre valorificare/reciclare, în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale prevăzute de H.G. nr. 625/2001.

Cât timp dispoziţiile art. 17 alin. (4) din H.G. nr. 625/2001 prevăd explicit faptul că operatorii economici prevăzuţi la art. 16 alin. (1) sunt obligaţi să menţioneze în documentele de însoţire a deşeurilor de ambalaje dacă încredinţarea spre valorificare/reciclare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale prevăzute de prezenta hotărâre, Înalta Curte apreciază că omisiunea îndeplinirii cerinţei prevăzute de actul normativ în discuţie are, pe lângă eventuala răspundere contravenţională şi consecinţa neluării în considerare a operaţiunilor la care se referă documentele de însoţire pentru aprecierea modului de realizare a obiectivelor de reciclare prevăzute de H.G. nr. 625/2001.

În acelaşi context, Înalta Curte constată că şi din cuprinsul prevederilor art. 33 din Metodologia de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, aprobată prin Ordinul nr. 578/2006 se desprinde aceeaşi concluzie, aceea potrivit căreia demonstrarea îndeplinirii obiectivului anual de valorificare sau reciclare a deşeurilor provenite din ambalaje se realizează prin documentele întocmite conform Metodologiei.

Potrivit prevederilor art. 33 alin. (3) din Metodologia de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, operatorii economici responsabili care au optat pentru realizarea obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje în mod individual trebuie să dovedească realizarea acestuia prin documente justificative din care să rezulte:

a) situaţia privind deşeurile de ambalaje generate şi a propriilor ambalaje preluate/colectate de pe piaţa naţională pe tip de material;

b) situaţia privind valorificarea deşeurilor de ambalaje/contractul încheiat cu un operator economic valorificator, în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje;

c) situaţia eliberată de către operatorul economic valorificator, prin care să se evidenţieze distinct cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate, pe tip de material, dintre cele preluate de la operatorii economici responsabili, precum şi metoda de valorificare.

Aliniatul 4 al aceluiaşi articol reia prevederea cuprinsă la art. 17 alin. (4) din H.G. nr. 625/2001, statuând că operatorii economici responsabili sunt obligaţi să menţioneze în documentele de însoţire a deşeurilor de ambalaje dacă încredinţarea spre valorificare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje.

Prin urmare, este lipsită de suport concluzia primei instanţe, potrivit căreia neîntocmirea documentelor de însoţire a deşeurilor de ambalaje conform prescripţiilor prevăzute prin art. 17 alin. (4) din H.G. nr. 625/2001 are ca sigură consecinţă angajarea răspunderii contravenţionale a operatorului economic în cauză, subliniind Înalta Curte că omisiunea respectării dispoziţiilor art. 17 alin. (4) din H.G. nr. 625/2001 şi art. 33 alin. (3) din Metodologia de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu atrage, în primul rând imposibilitatea utilizării documentelor necorespunzător întocmite pentru dovedirea modului de îndeplinire a obiectivul anual de reciclare/valorificare.

În alte condiţii, acceptarea oricăror cantităţi de deşeuri provenite din ambalaje pentru verificarea îndeplinirii obligaţiilor circumscrise obiectivelor prevăzute de art. 14 din H.G. nr. 625/2001 ar lipsi de finalitate reglementarea anterior menţionată, ivindu-se, astfel, posibilitatea de valorificare a deşeurilor din ambalaje în orice mod, ceea ce ar lăsa fără efect finalitatea avută în vedere de H.G. nr. 625/2001 şi anume îndeplinirea obiectivelor de valorificare sau reciclare a deşeurilor provenite din ambalaje, în condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) lit. a)-f) din hotărârea de guvern anterior menţionată.

Al doilea motiv pentru care contractul nr. x/08.05.2008, încheiat cu S.C. D. S.R.L. nu poate servi pentru demonstrarea modului de îndeplinire a obiectivului anual de valorificare sau reciclare a deşeurilor constă în faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 33 alin. (3), lit. b) din Ordinul 578/2006, articol care prevede, după cum s-a arătat mai sus, că operatorii economici responsabili care au optat pentru realizarea obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje în mod individual trebuie să dovedească realizarea acestuia prin documente justificative din care să rezulte situaţia privind valorificarea deşeurilor de ambalaje/contractul încheiat cu un operator economic valorificator, în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje.

Or, în înţelesul prevederilor Ordinului 578/2006, operator economic valorificator nu poate fi orice agent economic ci numai cei ce deţin autorizaţia de mediu, eliberată de APM, nefiind probat faptul că societatea D. S.R.L. deţinea o astfel de autorizaţie, valabilă pentru perioada relevantă din perspectiva contractului nr. x/08.05.2008.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta pârâtă, cu consecinţa casării în parte a sentinţei atacate, rejudecării cauzei şi respingerii în tot a acţiunii reclamantei, ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 62 din 11 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei civile nr. 62 din 11 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal,

Casează în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Respinge în tot acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 octombrie 2022.