Tax inspection's EUR 15,835 approval upheld; excessive secondary-office order quashed, appeals rejected.

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova:

- anularea Deciziei nr. l/P/05.01.2018 emisă de Ministerul Finanţelor Publice;

- anularea Dispoziţiei obligatorii nr. CRR-AIF 1587/22.05.2017 şi a Raportului de inspecţie economico - financiară nr. CRR-AIF 1586/22.05.2017, emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova;

- obligarea pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova să avizeze decontul justificativ în sumă de 15.835 RON;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate de societatea reclamantă.

În primul ciclu procesul, prin sentinţa nr. 270 din 17 decembrie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia a admis acţiunea formulată şi a anulat actele administrativ-fiscale contestate.

Prin Decizia nr. 4399 din 4 octombrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Ministerul Finanţelor, D.G.R.F.P. Braşov, prin A.J.F.P. Alba şi D.G.R.F.P. Craiova, a casat sentinţa recurată şi dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.

Problema de drept analizată în recurs a fost dacă A. poate fi încadrată în categoria operatorilor economici prevăzută de art. 3 pct. 5 lit. f) din O.U.G. nr. 94/2011, câtă vreme nu a fost beneficiar nemijlocit al unor sume acordate din bugetul general şi dacă putea face obiectul unei inspecţii economice financiare, în baza O.U.G. nr. 94/2011.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că raportat la prevederile art. 4 din H.G. nr. 1008/2006 privind aprobarea închiderii definitive şi monitorizării factorilor de mediu post-închidere a unor mine şi cariere, poate face obiectul unor inspecţii economico-financiare orice operator economic care beneficiază de sume acordate de la bugetul de stat, legiuitorul nefăcând distincţie între beneficiarii direcţi sau indirecţi ai acestor sume; din justa interpretare a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c), art. 6 lit. d) din O.U.G. nr. 94/2011 respectiv art. 2 lit. f) şi art. 3 alin. (2) lit. d) din Normele Metodologice, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare aprobate prin H.G. nr. 101/2012, subiectul unei inspecţii economico-financiare poate fi un operator economic care beneficiază în mod direct sau indirect de fonduri/subvenţii de la bugetul de stat, iar obiectul controlului îl constituie fundamentarea ori justificarea utilizării respectivelor fonduri/subvenţii potrivit destinaţiilor stabilite.

În cauză, în rejudecare, s-a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisuri.

2. Hotărârea instanţei de fond

În rejudecare, prin sentinţa nr. 45 din 2 martie 2022 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

"Respinge excepţia inadmisibilităţii invocata prin întâmpinare.

Admite acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi Ministerul Finanţelor Publice.

Anulează Decizia nr. 1/P/05.01.2018, emisă de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.

Anulează Raportul de inspecţie economico-financiară nr. x/22.05.2017 şi Dispoziţia obligatorie nr. x/22.05.2017, ambele emise de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova.

Obligă pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova să avizeze decontul justificativ în sumă de 15.835 RON, întocmit de reclamantă."

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei au declarat recurs: 1/pârâtul Ministerul Finanţelor, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba; 2/Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, ambii criticând-o pentru nelegalitate.

3.1/Recursul recurentului pârât Ministerul Finanţelor, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, recurentul a arătat, cu privire la constatările instanţei asupra nelegalităţii Măsurii nr. 1, pe motiv inspecţia s-a realizat cu depăşirea obiectivului inspecţiei economico-financiare, că acestea sunt date cu încălcarea art. 6 şi 17 din O.U.G. nr. 94/2011, precum şi cu ignorarea art. 85 din legea nr. 207/2015.

Organele de inspecţie economico- financiară au competenţe generale, în conformitate cu atribuţiile Ministerului Finanţelor şi au dispus în mod legal conducerii societăţii si procedeze la înregistrarea sediului secundar la A.J.F.P. Gorj- S.F.O. Motru.

Referitor la decontarea cheltuielilor pentru perioada 01-23 decembrie 2016, a arătat recurentul că instanţa de fond a ignorat că Direcţia Generală a Finanţelor Publice Craiova prin Serviciul de Inspecţie Economico - Financiară, Compartimentul Gorj are competenţă generală să verifice modul de fundamentare şi justificare a sumelor acordate de la bugetul de stat, fiind abilitată să verifice documentele justificative ale S.C. A. S.R.L., în baza cărora a întocmit decontul justificativ, decont care urma să stea la baza încasării alocaţiilor bugetare de către S.C. B. S.A. Bucureşti. Relevante în acest sens sunt dispoziţiile H.G. nr. 1008/2006 - art. 4 alin. (3) şi (4) şi art. 6 din Legea nr. 82/1991.

În vederea avizării decontului justificativ pentru luna octombrie 2016, organul de inspecţie fiscală a întocmit Nota unilaterală nr. CRR-AIF -3632/16.12.2016 în cuprinsul căreia se precizează faptul că au fost verificate documentele justificative.

Referitor la legalitatea Raportului de inspecţie economico- financiară nr. x/22. Q5.2017 şi a Dispoziţiei obligatorii, s-a arătat în recurs că acestea s-au emis ca urmare a faptului că: lipseau situaţii lunare de lucrări, care să cuprindă toate lucrările prevăzute în devizele generale ale obiectivelor, conform contractului încheiat, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (5) H.G. nr. 1008/2006; prestarea de servicii nu a fost efectuată pe durata execuţiei lucrărilor aşa cum este stipulat în contract, şi nu au fost efectuate în conformitate cu graficul de prestare cuvenit, reclamanta nepărezentând graficul de execuţie a lucrărilor pentru luna decembrie 2016, ci doar graficul de eşalonare fizică şi valorică a lucrărilor pe întreg anul 2016; reclamanta nu a respectat obiectul şi durata contractului. În acest sens, a fost avută în vedere adresa nr. x/23.12.2016 în care S.C. B. S.A. Bucureşti precizează că au fost suspendate începând cu 21.12.2016 serviciile de asistenţa tehnică până la întrunirea tuturor condiţiilor care vor permite reluarea lor.

Din raportul lunar a rezultat că nu au fost execuatate lucrări de anteprenorii desemnaţi prin contractual de execuţie a lucrărilor nr. 47/06.07.2012 (C. S.A., Hidroconstrucţia S.A., şi D. SA), pe care S.C. A. S.R.L. era obligată sa le urmărească, astfel că societatea verificată nu a prestat servicii, ori au fost prestate cu încălcarea obiectului şi termenelor contractuale.

A mai invocat recurentul că serviciile de asistenţă tehnică nu au fost asigurate permanent pe şantier, fiind încălcate prevederile contractuale, dat fiind că: din informaţiile fiscal obţinute din baza de date ANAF, extrase pentru persoanalul permanent al contractului, s-a constatat că domnul diriginte rezident, a obţinut în luna decembrie 2016 venituri şi din alt contract încheiat cu E. S.R.L., fapt ce rezultă că acesta nu a respectat contractul x/01.09.2015, mai exact art. 3.5 din copntract.

Mai mult, având în vedere că din analiza raportului lunar întocmit pentru tuna decembrie 2016 de către reprezentanţii A. S.R.L. nu rezultă că în luna decembrie 2016 antreprenorul a executat lucrări la obiectivul minier Mătăsari şi Dragoteşti, în mod clar specialişti săi nu puteau să presteze servicii de asistenţă tehnică pentru lucrări execuate la acest obiectiv în luna respectivă.

3.2./Recursul formulat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova

Cererea de recurs a fost întemeikate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivare, s-a arătat că sentinţa atacata nu respectă prevederile art. 425 alin. (1), lit. b) C. proc. civ., în sensul că nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, nu s-au arătat motivele pentru care s-au înlăturat cererile D.G.R.F.P. Craiova. Motivarea sentinţei nu este clara, şi nu s-a răspuns în fapt şi în drept la toate susţinerile formulate de D.G.R.F.P. Craiova, în speţă aspectele privind încălcarea prevederilor legale şi contractuale de către reclamanta. Instanţa de judecată nu a făcut o analiză efectivă a probelor administrate şi a motivelor invocate de D.G.R.F.P. Craiova, fiind prezentate aspecte teoretice, reţinute din afirmaţiile reclamantei, şi care sunt în contradicţie cu prevederile legale în domeniu.

În susţinerea incidenţei cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa de fond a interpretat si aplicat greşit dispoziţiile art. 2 din Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1545/2012, art. 6 lit. d) din O.U.G. nr. 94/2011, art. 3 alin. (2) lit. d), H.G. nr. 101/2012, art. 28 alin. (1) şi (4) din H.G. nr. 101/2012, art. 74 din O.G. nr. 92/2003, art. 32 alin. (7) dir Legea nr. 273/2006, art. 85 din Legea nr. 207/2015 când a considerat a Măsura nr. 1 din Dispoziţia obligatorie nr. CRR-AIF 1587/22.05.2017 este nelegala .

Echipa de inspecţie economico-financiară a constatat nedeclararea sau neînregistrarea sediilor secundare, pentru obiectivele miniere unde au fost prestate serviciile de asistenţă tehnică, în cauza obiectivul minier Mătăsuri ş Dragoteşti şi la care sunt în derulare contracte de prestări servicii de asistenţi tehnică, respectiv contractul nr. x/01.09.2015.

A arătat recurenta că potrivit Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1545/2012 "(1) Pentru exercitarea inspecţiei economico-financiare, competenţa revine acelui organ de inspecţie economico-financiară în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al operatorului economic, în condiţiile legii. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru sediile secundare ale operatorului economic competenţa de exercitare a inspecţiei economico-financiare revine şi organului de inspecţii economico-financiară în a cărui rază teritorială se află sediul acestora.".

Competenţa a revenit DGRFP CRAIOVA, prin compartimentul Gorj, acesta nefiind în raza teritorială unde se află domiciliul fiscal al operatorului economic (societatea având sediul social în Baia de Arieş, judeţul Alba, ca urmare a faptului ca acesta trebuia în mod obligatoriu sa deţină un sedii secundar (punct de lucru) pe raza judeţului Gorj.

Reclamanta avea la data verificării declarate sedii secundare la mai multe puncte de lucru, iar instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul ca societatea, având obiectul principal de activitate activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea, pentru obiectivele miniere unde au fost prestate serviciile de asistenţă tehnică, în judeţele Bihor, Covasna, Bacău şi Bistriţa-Năsăud a deschis sedii secundare(puncte de lucru) la Voivozi, Baraolt, Comăneşti si Rodna, ca urmare a masurilor dispuse de organele de inspecţie din cadrul DGRFP-urilor din aria de competenta teritoriala a obiectivelor miniere, iar referitor la măsura dispusa de DGRFP Craiova pentru obiectivul minier Mătăsari -Dragoteşti, instanţa concluzionează că nu se impune declararea sediului secundar. Întrucât măsura a fost dispusa şi de alte organe de inspecţie economico-financiara din tara, iar societatea a deschis puncte de lucru, aceasta este legala şi ca se impune deschiderea unui punct de lucru şi la Mătăsari-Dragoteşti, judeţul Gorj.

Referitor la faptul ca instanţa are în vedere adresa nr. x/28.11.2013 emisă de DGFP Bucureşti către B. S.A.. prin care se precizează ca legiuitorul nu condiţionează verificarea şi avizarea deconturilor justificative de existenţa unei subunităţi a operatorului economic care prezintă spre avizare deconturi, pe aria de competenţă a structurii teritoriale a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, arată recurenta că adresa nr. x/28.11.2013 nu este izvor de drept şi nu poate anula prevederile legale incidente, iar competenta teritoriala revine DGRFP Craiova, nu DGFP Bucureşti, întrucât obiectivele miniere Mătăsari şi Dragoteşti se afla în judeţul Gorj.

Rezulta ca instanţa nu a reţinut ca obiectivul inspecţiei economico-financiare este verificarea şi, după caz, avizarea sumelor alocate de la bugetul general consolidat, conform solicitării nr. 52/21.03.2017, înregistrată la D.G.R.F.P. Craiova sub nr. x/23.03.2017, pentru perioada 01-31.12.2016. Adresa emisă de DGFP Bucureşti a fost emisă la solicitarea B. S.A. şi a privit formularea unui punct de vedere privind competenţa legală de avizare a deconturilor întocmite pentru activitatea de monitorizare postînchidere a unor mine şi cariere, astfel că se poate deduce că a fost solicitat un "punct de vedere privinc competenţa legală de avizare a deconturilor întocmite pentru activitatea c/e monitorizare posthchidere a unor mine şi cariere", însă A. nu a prestat, în perioada verificată, servicii de asistenţă tehnică la execuţie lucrărilor de monitorizare postînchidere a unor mine şi cariere, ci a prestat servicii de asistenţă tehnică la execuţia lucrărilor de închidere şi ecologizare a unor mine şi cariere.

Competenţa teritorială pentru efectuarea inspecţiiloi economico-financiare pentru avizarea deconturilor justificative este a organului de inspecţie economico-financiară în a cărui rază teritorială se află "sediile secundare ale operatorului economic" şi "unde se situează obiectivul la care s-au efectua lucrările de închidere", conform prevederilor art. 2 alin. (2) din Ordinulul ministrului finanţelor publice nr. 1545/2012. Pe cale de consecinţă, instanţa de fond nu a apreciat că, de vreme ce inspecţia economico-financiară a avut a obiectiv verificarea şi, după caz avizarea sumelor alocate de la bugetul genera consolidat, măsura privind obligarea înregistrării sediului secundar pentn obiectivul minier Mâtăsari şi Drăgoteşti, s-a realizat cu depăşirea obiectivului inspecţiei economico-financiare.

A invocat recurenta incidenţa în cauză a dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2011privind atribuţiile organelor de inspecţie economico-financiară, a prevederilor H.G. nr. 101/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înfiinţarea organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico financiare. Măsura nr. 1 a fost dispusă în aplicarea prevederilor legale pentru înlăturarea şi corectarea unor nereguli, constând în nedeclararea sediilor secundare constatate în activitatea operatorului economici A. S.R.L., în conformitate cu prevederile art. 28 alin. (1) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 101/2012. În fapt, societatea nu a declarat sediul secundar la obiectivele miniere la care a prestat servicii de asistenţă tehnică, activitate de supervizare legată de şantierele deschise de antreprenorii (executanţii) lucrărilor de închidere a minelor, lucrări a căror durată a fost mai mare de 6 luni, prin înregistrarea sediilor secundare cu minimum cinci angajaţi, la organul fiscal pe raza căruia se află sediul secundar, în termen de 30 de zile de la data înfiinţării (data începerii activităţii). Sediul secundar este obiectivul minier Matăsari şi Dragoteşti, judeţul Gorj, la care este în derulare contractul de prestări servicii de asistenţă tehnică nr. 25/01.09.2015, unde activităţile durează mai mult de 6 luni, iar societatea verificată era obligată să înregistreze sediile secundare cu minimum cinci angajaţi, la organul fiscal pe raza căruia se află sediul secundar respectiv Serviciul Fiscal Orăşenesc Motru din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Gorj, în termen de 30 de zile de la data înfiinţării (data începerii activităţii - septembrie 2015).

Incidente cauzei sunt dispoziţiile O.G. nr. 92/2003 - art. 74, Legea nr. 273/2006, Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, Legea nr. 241/2005.

O altă critică a recurentei-pârâte priveşte faptul că instanţa de fond a interpretat si aplicat greşit clauzele contractului nr. x/01.09.2015, art. 4 alin. (3) din H.G. nr. 1008/2006, art. 6 alin 1 din legea nr. 82/1991, art. 10, art. 159 si art. 168 din legea 53/2003, art. 1270 si art. 135 noul C. civ., Ordinul ministrului economiei şi finanţelor 1826/2003, Ordinulul ministrului economiei şi finanţelor nr. 2634/2015, art. 24, alin. (1), lit. a) dii Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2011, art. 6 lit. d), art. 17 alin. (1) art. 24 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 94/2011, punctul 57, alin. (2) din OMFI nr. 1802/29.12.2014, atunci când a analizat legalitatea Măsurii nr. 2.

Instanţa de fond a reţinut doar aspecte de formă, neluând în consideraţie ceea ce este imperios necesar, anume fondul operaţiunilor.

Reclamanta era obligată să presteze servicii de asistenţă tehnică doar pe durata de execuţie a lucrărilor (intervalul de timp în care se execută lucrări) de către antreprenorul desemnat prin contractul de execuţie. Or, reclamanta a solicitat necuvenit suma de 15.835 RON prin decontul lunii decembrie 2016, perioadă în care antreprenorul nu au executat lucrări. În mod nelegal nu au fost analizate probele administrate, dat fiind că pe baza raportului lunar s-a constatat că nu au fost executate lucrări către antreprenorii desemnaţi, prestarea de servicii de asistenţă tehnică nerespectând obiectul şi durata contractului, respectiv a urmărit lucrări care nu au existat, asistenta tehnica în acest caz fiind fără obiect.

În mod eronat nu s-a reţinut ca Rapoartele zilnice şi săptămânale precum şi raportul lunar nu au numere de înregistrare la A. S.R.L., nu au fost transmise zilnic la punctul de lucru al B. S.A. din Tg-Jiu precum şi săptămânal şi lunar la sediul B. S.A. Bucureşti şi nu poartă numere de înregistrare la momentul primirii la B. S.A., ceea ce dovedeşte ca nu s-a consemnat în nici un document justificativ realitatea asistentei tehnice.

Instanţa de fond a reţinujt că prin adresa nr. x/29.12.2016, domnul F. şeful Punctului de lucru Tg-Jiu al B. S.A. confirmă primirea acestora, încălcând prevederile contractuale, întrucât Rapoartele zilnice şi săptămânale precum şi raportul lunar nu au numere de înregistrare la A. S.R.L., nu au fost transmise zilnic la punctul de lucru al B. S.A. din Tg-Jiu precum şi săptămânal şi lunar la sediul B. S.A. Bucureşti şi nu poartă numere de înregistrare la momentul primirii la B. S.A..

Conform propunerii tehnice anexate contractului nr. x/01.09.2015 A. S.R.L. "transmite zilnic rapoarte la punctul de lucru al S.C. B. S.A. care are în aria de responsabilitate obiectivul conform formularelor anexate;" şi "transmite săptămânal şi lunar la sediul S.C. B. S.A. rapoarte de activitate conform formularelor anexate.".

Adresa nr. x/29.12.2016 nu poate demonstra realitatea operaţiunilor.

Instanţa nu a analizat ca potrivit prevederilor punctului 25.1.:,,{1) Orice comunicare între părţi, referitoare la îndeplinirea prezentului contract, trebuie sa fie transmisă în scris. (2) Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât şi în momentul primirii.", reclamanta având obligaţia să înregistreze înainte de transmitere orice document privind îndeplinirea contractului, iar adresa nr. x/29.12.2016 nu poate sa se substituie prevederilor punctului 25.1.

Motivarea instanţei se bazează pe o simpla adresa nr. x/29.12.2016, prin care nu s-a demonstrat ca antreprenorul (4 G. S.A., HIDROCONSTRUCTIA S.A. şi D. SA) a desfăşurat activitate. Or, în lipsa unor lucrări ale antreprenorului, asistenta tehnica nu putea fi solicitata.

Prin adresa din data de 11.04.2017 înmânată administratorului H., s-au solicitat documente pe baza cărora să constate daci societatea verificată este îndreptăţită să deconteze din surse bugetare cheltuielile efectuate în baza contractului şi a prevederilor legale incidente, întrucât nu ai fost prezentate documente din care să reiese că au fost înregistrate în evidenţe contabilă, conform prevederilor şi reglementărilor legale, cheltuielile efectuate în luna decembrie 2016 cu serviciile de asistenţă tehnică solicitate la avizare şi că acestea au fost efectuate conform prevederilor contractului.

Întrucât antreprenorul nu a întocmit decont de cheltuieli coroborat cu faptul că în raportul lunar de activitate, întocmit eronai de reclamanta, nu sunt înscrise cantităţi de lucrări executate în luna decembrie 2016 de către antreprenor, conform devizului ofertă al acestuia, pentru care reclamanta se obliga să acorde asistenţă tehnică la execuţia acestora conform prevederilor contractului x/01.09.2015, s-a constatat că nu au fost efectuat lucrări conform contractului de execuţie a lucrărilor de către antreprenor care trebuiau supravegheate de specialişti A. S.R.L., iar specialişti prestatorului nu aveau ce să asiste tehnic.

Decontul aferent lucrărilor din luna decembrie 2016 a fost însoţit de: situaţia cheltuielilor de asistenţă tehnică, foaia colectivă de prezenţă, stat de plată - salariaţi Mătăsari, recapitulaţie şi raportul lunar precum şi de copii după Certificatul de înregistrare, Actul constitutiv actualizat, adresa nr. x/15.02.2017 a Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Alba datele de identificare şi lista conturilor, carte de identitate H. actele adiţionale nr. x şi 6 la contractul nr. x/01.09.2015.

Deşi administratorul reclamantei a fost oinformat cu privire la documentele ce trebuiau puse la dispoziţia echipei de inspecţie, acesta nu le-a transmis la termenul stabilit, încălcând prevederile art. 24, alin. (1), lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2011.

Administratorul societăţii H., a transmis prin posta electronică câteva documente, care nu au fost întocmite şi prezentate pana la data solicitării nr. 52/21.03.2017, înregistrată la D.G.R.F.P. Craiova sub nr. CRR-AIF 905/23.03.2017, ceea ce demonstrează nerealitatea operaţiunilor, iar în data de 27.04.2017, domnul I. a prezentat echipei de control în original documentele transmise prin poşta electronică,precum şi alte documente.

Instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul ca documentele necesare avizării până la data întocmirii raportului de inspecţie economico-financiară nu au fost prezentate, deşi au fost solicitate prin adresa din data de 11.04.2017.

Astfel, nu s-au prezentat: dovada înregistrării fiscale a sediului secundar deschis la obiectivu minier unde a fost prestată activitatea de asistenţă tehnică; procesele-verbale întocmite de specialistul constructor pentru fiecare eveniment solicitat în program, inclusiv lucrări ascunse; iovada achitării drepturilor salariale ale specialiştilor înscrişi în statul de salarii prezentat; notele contabile aferente înregistrării veniturilor şi cheltuielilor efectiv realizate; decontul lucrărilor executate şi situaţiile de lucrări privind stadiile fizici executate de antreprenor în luna decembrie 2016 care au fost verificate şi vizate de specialiştii A. S.R.L., evidenţa lunară a Devizului de lucrări aprobat pe capitole de cheltuieli conform H.G. nr. 28/2008, a ofertei întocmite de constructor şi a valorilor efectiv decontate, întocmit de dirigintele coordonator; procesele-verbale de recepţie a lucrărilor executate de antreprenor în luna decembrie 2016.

Prima instanţa nu a motivat care au fost considerentele pentru care sunt nefondate constatările privind lipsa existenţei documentelor care să justifice realitate activităţii de asistenta tehnica desfăşurată de reclamanta.

În ceea ce priveşte faptuil că personalul permanent utilizat în contractul de asistenţă tehnică nu poate fi implicat în derularea altui contract după începerea prestării serviciilor care fac obiectul prezentului contract, s-a arpătat de recurentă că din informaţiile comunicate de ANAF, extrase pentru personalul permanent al contractului nr. x/01.09.2015, anexate prezentului, a rezultat că domnul J. - diriginte rezident, a obţinut în luna decembrie 2016 venituri şi din alt contract încheiat cu E. S.R.L.. Prin obţinerea de venituri din alte surse decât de la A. S.R.L. pentru munca prestată în baza contractelor individuale de muncă, de către domnul J. - diriginte rezident, personal permanent utilizat în prestarea serviciilor de asistenţă tehnică, societatea verificată a încălcat prevederile contractului.

Totodată, a fost întocmit un stat de plată nereal, acesta nefiind semnat de salariaţii nominalizaţi în acesta şi nefiind însoţit de alte documente justificative din care să reiese data efectuării plăţii către aceştia. Nu trebuie omis că până la 21.03.2017, când s-a depus cererea de plată, salariile nu au fost achitate, ceea ce denota nerealitatea operaţiunii.

Decontul justificativ depus de A. S.R.L., privind cheltuielile realizate cu servicii de asistenţă tehnică la execuţia lucrărilor de stabilizare şi înlăturare efectelor produse de alunecările de teren din zonele de influenţă a lucrăriloi miniere de la obiectivele Mătăsari şi Dragoteşti, judeţul Gorj, conform contractulu de prestări servicii de asistenţă tehnică nr. 25/01.09.2015 încheiat cu B. S.A. Bucureşti, are ca sursă de finanţare Anexa 1 la contract Hotărârea Guvernului nr. 1008/2006 poz. 55.

Prin Hotărârea menţionată se prevede suma totală de 30.000.000 RON pentru "Lucrări anuale de remedieri, intervenţii calamităţi, documentaţii, avize, monitorizart post-închidere" dar, întrucât această sumă nu este individualizată pe obiective miniere şi defalcată pe activităţi, la control nu s-a putut pronunţa cu privire la încadrarea sumelor solicitate în valoarea aprobată prin hotărâre de guvern deoarece nu exista informaţii cu privire la obiectivele miniere avute în vedere, ce sume s-au utilizat până la data inspecţiei şi cât a mai rămas din suma aprobată iniţial.

Instanţa de judecată a reţinut doar aspecte de formă, neluând în consideraţie ceea ce este imperios necesar-fondul operaţiunilor, conform dispoziţiilor legale incidente cauzei si a contractului, respectiv nerealitatea operaţiunilor.

Referitor la rapoartele zilnice şi săptămânale, se poate reţine lipsa raportului pentru ziua de 20.12.2016. Lucrările realizate de antreprenor la amplasamentul Cătun Monument, înscrise în rapoartele zilnice şi săptămânale, respectiv "defrişare, curăţare, săpătură manuală" precum şi "transport material şi persoane" nu au o denumire, un cod de deviz, o unitate de măsură şi o cantitate. S-a constatat executarea unor lucrări în afara contractului nr. x/06.07.2012 al antreprenorului, nesolicitate prin decont justificativ la decontare din surse bugetare şi care nu se regăsesc cuantificate în raportul lunar de activitate pe luna decembrie 2016.

Referitor la Raportul de activitate al coordonatorului de SSM, pe luna decembrie 2016, acesta nu este înregistrat la operatorul economic, prezintă la modul general o serie de activităţi (şedinţe de analiză mixtă beneficiar-asistenţă tehnică-antreprenori, controale, verificări, ş.a.), fără a prezenta documente justificative în acest sens, prevăzute în Propunerea tehnică-anexă la contract, respectiv specialistul prestatorului nu avea ce să asiste din punct de vedere al sănătăţii si securităţii muncii.

Referitor la Nota de fundamentare a cheltuielilor indirecte, societatea verificată nu a putut face dovada faptului că la formularea ofertei s-au fundamentat cheltuielile indirecte pentru obiectivul minier Mătăsarî-Dragoteşti, operatorul economic solicitând practic în luna decembrie la decontare cheltuieli ce privesc întreaga activitate, respectiv: privind serviciile bancare, alte cheltuieli (contul 628), prime de asigurare, salarii pentru personalul necuprins în anexa la contract care lucrează pentru închideri mine.

Deşi prin adresa nr. x/29.12.2016 B. S.A. prin domnul F. şefuL Punctului de lucru Tg-Jîu transmite societăţii verificate faptul că copnfirmă înaintarea rapoartelor zilnice, săptămânale şi lunar precum şi a raportului de mediu şi a raportului coordonatorului SSM pentru lucrările executate în luna decembrie 2016, acestea fiind conforme cu prevederile contractuale, administratorul societăţii, H., prin adresa nr. x/13.04.2017 prin care a transmis-o către B. S.A. a afirmat că "firma de asistenţă este în imposibilitatea de a prezenta documentele solicitate de organele de control.".

Reclamanta nu a prezentat la control Graficul de prestare pentru personalul nepermanent şi Graficul de execuţie a lucrărilor pentru lunî decembrie 2016, prezentând Graficul de eşalonare fizică şi valorică a lucrăriloi pe anul 2016.

Referitor la Graficul de eşalonare fizică şi valorică a lucrărilor pe anul 2016, prezentat la control, aprobat prin semnătură şi ştampilă de directorul general al B. S.A. K., semnat şi ştampilat de reprezentanţi executantului, acesta nu conţine toate menţiunile necesare, pentru a produce efecte.

Prin urmare, instabnţşa de fond a pronunţat hotărârea recurată cu greşita interpretare şi aplicare a clauzelor contractuale, a H.G. nr. 1008/2006, a Legii nr. 82/1991, Legii nr. 53/2003, republicată, a C. civ., a Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 1826/2003; Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 2634/2015.

4. Apărările formulate de intimată

4.1/Întâmpinarea intimatei reclamantei A. SRL

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

În apărare, a arătat că se impune a se observa, în primul rând, puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 300/2022 pronunţata de Curtea de Apel Alba Iulia in dosarul civil nr. x/2018 Prin această decizie pronunţată în dosarul civil nr. x/2018, avand aceleaşi partî, aceeaşi cauza dar obiect diferit -anularea unei dispoziţii obligatorii vizând alte obiective si alte perioade - instanţa a tranşat cu putere de lucru judecat aspectele juridice cuprinse in dispoziţia obligatorie a cărei anulare face obiectul prezentului dosar, privind: a? obligaţia declarării sediului secundar; aspecte în legătură cu prestarea servicilor de asistenta tehnica nu doar pe durata execuţiei lucrărilor, ci si in afara acestei durate, pentru perioade in care antreprenorii desemnaţi prin contractele de execuţia lucrărilor, pe care societatea verificata era obligata sa le urmărească, nu au executat lucrări; prestarea serviciilor de personalul permanent implicat in derularea si a altor contracte, deşi trebuiau sa fie in permanenta pe şantier pe durata prestării serviciilor de asistenta tehnica la execuţia lucrărilor la obiectivul minier; întocmirea decontului justificativ şi solicitarea decontării cheltuielilor realizate care ar trebui făcută pe baza cheltuielilor efectiv realizate (plătite inainte de solicitare).

Astfel decizia civila definitiva 300/2022 pronunţata de Curtea de Apel Alba Iulia in dosarul civil nr. x/2018 are putere de lucru judecat atât in ceea ce priveşte suficienta motivelor de fapt si de drept care au format convingerea instanţei si pentru care au fost înlăturate apărările recurentelor, cat si cu privire la aplicarea de către instanţa a normelor de drept material.

În continuare, referitor la criticile formulate, intimata reclamantă a arătat că organele de control si-au depăşit competentele stabilite prin 4 alin. (6) din Hotărârea nr. 997/2010 respectiv art. 6 din O.U.G. nr. 94/2011, aspectele privind declararea ori înregistrarea de sedii secundare la organele fiscale neputand face obiectul controlului economico-financiar şi nici a masurilor dispuse ca urmare a unui astfel de control. Relevante sunt în acest sens prevederile art. 4 alin. (6) din Hotărârea nr. 997/2010, privind obiectul activităţii de verificare si avizare a decontului justiticativ.

În căzui unei inspecţii financiar fiscale propriu-zise, atribuţiile organelor de control sunt expres prevăzute de art. 6 lit. d) din O.U.G. nr. 94/2011 şi în art. 3 alin. (2) lit. d) din Normele Metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare aprobate prin H.G. nr. 101/2012.

Pe cale de consecinţa, in mod nelegal si depasindu-si atribuţiile prevăzute de lege organele de control au extins obiectul controlului la aspecte de natura fiscala (înregistrarea ori declararea de sedii secundare), care nu au legătura nici cu verificarea si avizarea decontului justificativ, si nici cu utilizarea sumelor acordate de la bugetul general consolidat.

Desfăşurarea de prestări serviciii de asistenta tehnica la execuţia lucrărilor de inchidere a minelor pe şantierele unor terţi (antreprenori/executanţi) nu intra sub incidenţa prevederilor art. 85 din Codul de procedură fiscală, si nici a art. 32 alin. (7) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale.

La locul desfăşurării activităţii, societatea are deschis un şantier de construcţii (desfasurandu-si activitatea in organizările de şantier puse la dispoziţie de antreprenori) astfel ca nu este incidentă ipoteza prevăzuta de art. 85 din Codul de procedură fiscală, si nici nu are organizata vreo "entitate" in sensul art. 32 alin. (7) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale.

Pe de alta parte, cu privire la necesitatea/oportunitatea înregistrării trebuie avute în vedere si dispoziţiile art. 4 alin. (9) din Hotărârea nr. 664/2007, respectiv ale art. 4 alin. (5) din Hotărârea nr. 997/2010, precum si adresa nr. x/28.11.2013 emisa de DGFP Bucureşti la solicitarea B. S.A. in interpretarea acestor texte legale, din care rezulta ca legiuitorul nu condiţionează verificarea si avizarea deconturilor justificative de existenta unei subunităţi a operatorului economic care prezintă spre avizare, deconturi, pe aria de coompetenta a structurii teritoriale a Agentei Naţionale de Administrare Fiscala.

Mai mult, tinand seama si de ratio legis - evitarea sustragerii de la efectuarea verificărilor financiar-fiscale - chiar in lipsa înregistrării unui punct de lucru, verificarea si avizarea deconturilor justificative se face de către direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene de la locul unde se situează obiectivul la care s-au efectuat lucrările de închidere (indiferent de sediul social al operatorului economic care efectuează lucarile), astfel ca înregistrarea unui punct de lucru ar fi nejustificata si practic lipsita de efecte din punct de vedere al verificărilor financiar fiscale.

Referitor la "deficienta" constând în nerespectarea prevederilor art. 3.1.(l) coroborat cu prevederile art. 4.1 alin. 1 din contract, respectiv obiectul si durata acestuia, prin prestarea servirilor de asistenta tehnica nu doar pe durata execuţiei lucrărilor ci si in afara acestei durate, pentru perioade in care antreprenorii desemnaţi prin contractele de execuţia lucrărilor, pe care societatea verificata era obligata sa le urmărească, nu au executat lucrări, arată ingtimata că toate constatările organului de control pornesc de la premisa eronată că în luna decembrie 2016 executantul lucrărilor/antreprenorul nu a executat lucrări, aspect ce ar rezulta dîn faptul ca nu a întocmit deconturi justificative.

Or, neintocmirea deconturilor justicative pentru perioada 01.12.2016-23.12.2016 reprezintă o opţiune a antreprenorului, care chiar daca s-a aflat in şantier si a executat lucrări, nu avea obligaţia de a întocmi decont pentru lucrările executate, modalitatea de decontare a lucrărilor de execuţie fiind in funcţie de realizarea unor cantităţi de lucrări.

Pe de alta parte, potrivit art. 7.3. din contractul de prestări servicii, prestatorul se obliga sa asigure continuitatea acordării de asistenta tehnica pe toata durata contractului, respectiv a lucrărilor de inchidere indiferent de situaţiile care pot părea la un moment dat (restrângeri de activitate, greve) cu încadrarea in valoarea contractata. Din adresa beneficiarului B. S.A. nr. 637/07.04.2015 rezultă că "începerea, sistarea, reluarea prestării serviciilor de asistenta tehnica, precum si părăsirea şantierului de către firma de dirigenţie se produc in baza notificărilor, instrucţiunilor si a ordinelor scrise, emise de beneficiar", iar prin adresa nr. x/23.12.2016 beneficiarul B. S.A. a dispus suspendarea serviciilor de asistenta tehnica incepand cu data de 23.12.2016. Astfel, societatea nu avea nici obligaţia si nici posibilitatea de a sista lucrările ori de a parăsi şantierul înainte de data de 23.12.2016, pe considerentul ca in perioada 01.12.2016-23.12.2016 antreprenorul/executantul lucrărilor de închidere aminelor, deşi a executat lucrări, nu a întocmit decont justificativ .

Oricum, faptul ca în perioada în discuţie societatea noastră a prestat efectiv servicii de asistenta tehnica in conformitate cu clauzele contractuale rezulta fara echivoc din raportul întocmit de reprezentantul beneficiarului B. S.A. (sef puncte de lucru) în baza art. 15 din Contract.

In concluzie, atâta timp cat societatea noastră a prestat efectiv servicii de asistenta tehnica in perioadele in discuţie, este lipsit de relevanta daca constructorul/antreprenorul a întocmit su nu decont justificativ pentru respectivele perioade, aspect confirmat de beneficiarul B. S.A. prin adresa nr. x/07.04.2015.

Referitor la "deficienta" privind nerespectarea prevederilor punctului 3.5.(4) coroborat cu prevederile punctului 3.5.(2) din contract, respectiv prestarea serviciilor de către personalul permanent implicaţi in derularea si a altor contracte, desi trebuiau sa fie in permanenta pe şantier pe durata prestării serviciilor de asistenta tehnica la execuţia lucrărilor la obiectivul minier, a arătat intimata că organele de control interpretează in mod greşit prevederile contractuale, respectiv cele ale art. 3.5 alin. (4) din contractul de prestări servicii, în condiţiile în care clauza nu interzice personalului permanent sa realizeze venituri din alte surse pe perioada derulării contractului, indiferent daca acestea provin din încheierea unor contracte de munca cu alţi angajatori, din activităţi indepedente.

O astfel de intepretare este greşita si contrara dispoziţiilor Constituţiei României si Codului muncii privind dreptul la munca si libertatea muncii.

Voinţa pârtilor contractante a fost ca personalul permanent sa nu poată fi implicat in alte contracte încheiate cu B. S.A., sens in care clauza a fost respectata cu stricteţe de societate.

La fel de lipsita de temei este si susţinerea ca din faptul ca dirigintele rezident J. a realizat venituri din alte surse pe perioada derulării contractului ar rezulta încălcarea clauzei de punctul 3.5 al (2) din contractele de prestări servicii, privind obligaţia societăţii noastre de a presta servicii cu specialişti aflaţi in permanenta pe şantier. Nu exista nici un fel de argument ori dovada in sensul ca dirigintele rezident J. ar fi fost implicat in alte activităţi generatoare de venituri in timpul programului de lucru aferent contractului de prestări servicii încheiat cu B. S.A., aceasta fiind o simpla supoziţie neîntemeiata a organelor de control.

Referitor la inregistrarea cheltuielilor in evidentele contabile ale societăţii, a arătat intimatav că potrivit documentelor anexate cererii introductive (Anexa 5: balanţa de verificare, fisa client B., stat de salarii, fisa contului 704) si prezentate organelor de control, suma de 15.835 RON aferenta decontului justificativ întocmit pentru lucrările de asistenta tehnica executate la obiectivul Matasari si Dragotesti in baza contractului de prestări servicii nr. x/01.09.2015 a fost înregistrata in evidentele contabile ale societăţii, aspect de altfel recunoscut in Raportul de inspecţie economico-financiara la fila x. Greşit susţin organele de control că întocmirea decontului justificativ si solicitarea decontării cheltuielilor realizate pentru serviciile de asistenta tehnica la obiectivele miniere, ar trebui făcuta pe baza cheltuielilor efectiv realizate (plătite inainte de solicitare).

Decontul justificativ a fost întocmit cu respectarea dispoziţiile exprese ale art. 4 al (8) din H.G. nr. 644/2007 si ale art. 4 al (4) din H.G. nr. 997/2010 si a contractului de prestări servicii, pe baza cheltuielilor efectiv realizate rezultate din situaţiile de lucrări lunare întocmite, legea neimpunand condiţia ca respectivele cheltuieli sa fie " plătite înainte de solicitare" asa cum in mod nelegal susţin organele de control.

Prin urmare in mod corect si cu respectarea prevederilor legale societatea a întocmit deconturi justificative pe baza cheltuielilor efectiv realizate rezultate din situaţiile lunare de lucrări, chiar daca salariile au fost plătite efectiv doar ulterior încasării sumelor de la beneficiar.

Este o chestiune elementara faptul ca potrivit reglementarilor contabile in vigoare evidenţierea in contabilitate a cheltuielilor cu salariile se face inainte de plata efectiva a salariilor, astfel ca susţinerile organelor de control privind faptul ca "cheltuielile se realizează prin plata" este greşita si lipsita de orice logica.

4.2./Răspunsul la întâmpinarea intimatrei, formulatr de recurenta pârâtă DGRFP Craiova

Prin răspuns la întâmpinare recurenta pârâtă a solicitat repingerea excepţiei puterii de lucru judecat a deciziei civili nr. 300/2022 pronunţata de Curtea de Apel Alba Iulia in dosarul nr. x/2018, arătând că prin dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., oricare dintre părţi poate opune lucrul anterio judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Pentru a se opune lucru judecat, este necesar ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o problemă litigioasă care s-a soluţionat definitiv anterior. Or, în prezentul litigiu se analizează legalitatea Raportul de inspecţii economcio-financiara nr. CRR-AIF 1586/22.05.2017 si Dispoziţia obligatorie nr. CRR-AIF 1587/22.05.2017 emise de DGRFP Craiova, precum si a Deciziei nr 1/P/05.01.2018, emise de paratul Ministerul Finanţelor Publice.

In dosarul nr. x/2018 s-a analizat legalitatea Raportul de inspecţii economcio-financiara nr. CRR-AIF 1581/22.05.2017 si Dispoziţia obligatorie nr. CRR-AIF 1582/22.05.2017 emise de DGRFP Craiova, precum si a Deciziei nr. 10/P/07.02.2018, emisa de paratul Ministerul Finanţelor Publice prin prisma altor operaţiuni, situaţii, masuri si înscrisuri, decât cele analizate de instanţa de fond in prezenta cauza.

Fondul operaţiunilor si masurilor dispuse si analizate in dosarul nr. x/2018 nu coincide cu cele din prezentul dosar. Prin urmare, chestiunea litigioasa din prezenta cauza nu a fost rezolvată prin decizia civila nr. 300/2022 pronunţata de Curtea de Apel Alba Iulia i dosarul nr. x/2018.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că, în considerarea criticilor formulate de recurenţii-pârâţi prin cele două recursuri, se impune analiza ambelor căi de atac, împreună, potrivit celor ce vor fi expuse în continuare.

5.1. Criticile recurentei-pârâte DGRFP Craiova, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit normei de procedură invocte, casarea hotărârii se poate solicita atunci când "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Se constată că desi, în mod formal, recurenta-pârâtă a invocat incidenţa acestui caz de casare, în realitate el nu a fost temeinic argumentat prin cererea de recurs. Totodată, din verificarea considerentelor sentinţei instanţei de recurs, se constată că hotărârea recurată este amplu argumentată, instanţa de fond răspunzând motivat tuturor criticilor de nelegalitate invocate de parte cu privire la actele administrative contestate.

Nu se poate reţine în mod valid, din lecturarea hotărârii, că nu se poate desprinde din conţinutul acesteia raţionamentul logico juridic aplicat de instanţa fondului la soluţionarea cauzei, ori că acesta nu ar susţine întrutotul dispozitivul.

De asemenea, nu se identifică considerente contradictorii în conţinutul sentinţei recurate, aceasta analizând într-un mod coerent aspectele invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată şi apărările pârâţilor în legătură cu fiecare măsură contestată, începând cu pagina 8 a sentinţei fiind prezentate concluziile sale asupra legalităţii acestor măsuri, ce rezultă în urma analizei probatoriului administrat şi a dispoziţiilor legale incidente speţei.

În concluzie, constatând că în cauză au fost respectate dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., Înalta Curte va reţine că nu este incident cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

5.2./Criticile formulate de recurentii-pârâţi, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material cu ocazia verificării legalităţii măsurilor contestate.

a/O primă critică subsumată acestui caz de casare se referă la nelegalitatea soluţiei instanţei de fond prin care s-a desfiinţat Măsura nr. 1 din Dispoziţia obligatorie nr. 1587/2017, în baza căreia intimata-reclamantă a fost obligată să procedeze la înregistrarea sediului secundar pentru obiectivul minier Mătăsari Dragoteşti.

Prin sentinţa recurată, analizând prevederile legale incidente speţei, prin care se reglementează procedura de inspecţie economico-financiară, instanţa de fond a reţinut că măsura este nelegală, deoarece "depăşeşte obiectivul inspecţiei economico-financiare".

Înalta Curte va observa că activitatea de inspecţie economico-financiară este reglementată de O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare, de H.G. nr. 101/2012 privind Normele metodologice şi de H.G. nr. 1008/2006, privind aprobarea închiderii definitive şi a monitorizării factorilor de mediu postînchidere a unor mine şi cariere, textele fiind invocate ca temei juridic al inspecţiei inclusiv în cuprinsul Raportului de inspecţie economico-financiară.

De asemenea, în Raportul de inspecţie se menţionează în ce constă "obiectivul inspecţiei", acesta fiind "verificarea şi, după caz, avizarea sumelor alocate de la bugetul general consolidat", controlul fiind declanşat ca urmare a depunerii decontului justificativ pentru lucrările executate în perioada 01-23.12.2016.

Potrivit dispoziţiilor art. 6 din O.U.G. nr. 94/2011, "Organele de inspecţie economico-financiară au următoarele atribuţii: a)verifică operaţiunile efectuate de operatorii economici în scopul creşterii veniturilor, reducerii cheltuielilor şi diminuării arieratelor, în fundamentarea şi execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli; b)verifică exactitatea şi realitatea înregistrărilor în evidenţele financiar-contabile prevăzute de lege şi de actele de constituire a operatorilor economici; c)controlează respectarea indicatorilor economico-financiari aprobaţi prin bugetele de venituri şi cheltuieli de către operatorii economici, precum şi respectarea modului de raportare a acestora; d) verifică realitatea informaţiilor cuprinse atât în documentaţia aferentă fundamentării sumelor acordate de la bugetul general consolidat pentru susţinerea anumitor activităţi, cât şi în documentele justificative prevăzute de lege pentru acordarea acestora; e)verifică la operatorii economici modul de organizare şi exercitare a controlului intern şi controlului financiar preventiv; f)verifică modul în care operatorii economici, beneficiari ai finanţărilor rambursabile garantate de stat sau subîmprumutate, constituie şi asigură sursele de rambursare şi de plată a dobânzilor, comisioanelor şi/sau a celorlalte costuri, aferente finanţărilor rambursabile respective; f)verifică modul de utilizare a fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora; g) îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite, potrivit legii, în sarcina Ministerului Finanţelor Publice."

Instanţa de recurs va mai avea în vedere şi dispoziţiile art. 14 din actul normativ, care reglementează obligaţia de informare a operatorului verificat, prin avizul ce i se comunică sau, în cazul verificării documentare, la momentul demarării controlului, asupra obiectivelor inspecţiei economico-financiare şi perioadelor ce urmează a fi supuse inspecţiei economico-financiare. De asemenea, potrivit art. 17 din actul normativ "(1) Inspecţia economico-financiară va avea în vedere examinarea tuturor stărilor de fapt şi raporturile juridice care sunt relevante pentru realizarea obiectivelor inspecţiei economico-financiare (...)".

Din interpretarea sistematică a tuturor acestor dispoziţii, rezultă cu evidenţă că determinarea obiectivelor inspecţiei economico-financiare reprezintă o activitate obligatorie, prealabilă demarării activităţii de control, iar respectarea acestor obiective este obligatorie pentru organul de control, în scopul garantării dreptului la apărare al operatorului verificat, dar şi pentru asigurarea respectării principiului predictibilităţii.

Or, astfel cum rezultă din conţinutul Raportului de inspecţie economico-financiară din 18.05.2017, obiectul declarat al controlului l-a reprezentat "verificarea şi, după caz, avizarea sumelor alocate de la bugetul general consolidat, conform solicitării înregistrate la DGRFP Craiova (...) pentru perioada 01-31.12.2016".

Va observa instanţa de recurs că în activitatea de avizare a sumelor alocate de la bugetul general consolidat devin incidente prevederile art. 3 alin. (2) din Normele metodologice, aprobate prin H.G. nr. 101/2012, potrivit cărora: (2)Verificările efectuate de către aparatul de inspecţie economico-financiară la operatorii economici prevăzuţi la art. 3 pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2011, vizează, în principal, următoarele: (...) d)fundamentarea şi justificarea utilizării, conform destinaţiilor stabilite, a sumelor alocate de la bugetul general consolidat pentru susţinerea unor activităţi (…)".

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (4) din acelaşi act normativ: " (...) Măsurile dispuse prin dispoziţia obligatorie pentru înlăturarea, corectarea, prevenirea neregulilor constatate în activitatea operatorilor economici controlaţi, recuperarea pagubelor produse şi pentru suspendarea aplicării măsurilor care contravin reglementărilor financiar-contabile sunt obligatorii de la data comunicării acesteia.(...)"

Textele de lege menţionate au fost invocate de ambii recurenţi în susţinerea criticilor din recurs, însă interpretarea dată de aceştia dispoziţiilor legale pe care şi-au întemeiat recursurile este una eronată, nefiind de natură a proba nelegalitatea hotărârii recurate, sub aspectul depăşirii obiectivelor inspecţiei.

Astfel, deşi recurenta DGRFP Galaţi a invocat prin cererea de recurs că normele anterior citate ar justifica legalitatea măsurii de obligare a operatorului economic la înregistrarea sediilor secundare, în realitate o astfel de concluzie nu se desprinde din aceste dispoziţii, decât dacă cel mult s-ar putea aprecia că măsura dispusă a avea legătură şi ar susţine obiectivul inspecţiei economico-financiare, respectiv dacă starea de fapt constatată ar fi "relevantă pentru realizarea obiectivelor inspecţiei economico-financiare (...)" - art. 17 din O.U.G. nr. 94/2011.

Or, astfel cum în mod corect a observat instanţa de fond, obiectivul inspecţiei economico-financiare a vizat exclusiv "verificarea şi, după caz, avizarea sumelor alocate de la bugetul general consolidat, conform solicitării înregistrate la DGRFP Craiova (...) pentru perioada 01-31.12.2016", ceea ce potrivit art. 3 alin. (2) lit. d) din H.G. nr. 101/2012 se realizează prin intermediul verificărilor în legătură cu "d)fundamentarea şi justificarea utilizării, conform destinaţiilor stabilite, a sumelor alocate de la bugetul general consolidat pentru susţinerea unor activităţi".

Nicăieri în conţinutul declarat al obiectivului inspecţiei economico-financiare nu sunt menţionate verificări cu privire la respectarea obligaţiilor operatorului economic de declarare a sediilor secundare sau cu privire la modul de organizare a acestuia, ori îndeplinirea obligaţiei de depunere a declaraţilor fiscale, în capitolul 3 al Raportului, fiind detaliat faptul că activitatea de control a fost dispusă exclusiv în scopul efectuării de verificări referitoare la "realitatea şi legalitatea datelor înscrise în decontul justificativ depus de A. S.R.L., privind cheltuielile cu serviciile de asistenţă tehnică la execuţia lucrărilor (...), etc."

Deşi recurentul Ministerul Finanţelor Publice a invocat în recurs că Măsura nr. 1 ar fi fost dispusă în temeiul art. 6 lit. g) din O.U.G. nr. 94/2011, potrivit cărora inspecţia economico-financiară " îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite potrivit legii, în sarcina Ministerului Finanţelor Publice", aceste argumente nu susţin încadrarea Măsurii nr. 1 în obiectivele inspecţiei, astfel cum au fost acestea stabilite în urma formulării cererii de decontare a cheltuielilor de către reclamantă, prin depunerea decontului justificativ.

Dreptul organului de inspecţie de a îndeplini şi alte atribuţii în sarcina Ministerului Finanţelor Publice, deşi prevăzut de lege, nu poate fi exercitat cu depăşirea acestor obiective. În măsura în care organul competent decide ca echipa de control să procedeze inclusiv la verificări de competenţa Ministerului Finanţelor Publice, este necesar a avea în vedere acest lucru cu ocazia stabilirii obiectivelor inspecţiei, în scopul înştiinţării prealabile a operatorului economic asupra limitelor verificărilor la care este supus şi al asigurării respectării previzibilităţii şi a dreptului la apărare al acestuia.

Însă, în condiţiile în care în speţa de faţă controlul a fost declanşat ca urmare a depunerii de către intimată a unei solicitări de avizare a decontului justificativ cu privire la cheltuieli realizate cu servicii de asistenţă tehnică la execuţia lucrărilor de stabilizare şi înlăturare a efectelor produse de alunecările de teren din zonele de influenţă a lucrărilor miniere de la obiectivele Mătăsari şi Dragoteşti, jud. Gorj, iar obiectivele controlului au vizat verificarea şi avizarea acestei cereri, prin prisma sumelor alocate, nu se va putea aprecia în mod valid că organul de control era îndreptăţit, în lipsa unui mandat expres care să îi confere dreptul de a proceda la verificări de competenţa Ministerului Finanţelor Publice, să procedeze inclusiv la interpretarea şi aplicarea normelor fiscale - a Legii nr. 207/2015 şi O.G. nr. 92/2003 - şi să stabilească obligaţii suplimentare, fără legătură cu scopul controlului.

Nu se pune în cauză problema unei greşite aplicări a dispoziţiilor art. 2 al Ordinului nr. 1545/2012 al Ministrului Finanţelor Publice privind competenţa de exercitare a inspecţiei economico-financiare, soluţionarea conflictului de competenţă şi delegarea competenţei, text invocat în recursul formulat de DGRFP Craiova, având în vedere că cenzurarea Măsurii nr. 1 de instanţa de fond nu s-a realizat prin prisma unei eventuale nerespectări a competenţei teritoriale a organului de inspecţie care a dispus-o, ci prin raportare la depăşirea de către acesta a obiectivelor controlului, mai exact pentru nerespectarea limitelor stabilite anterior demarării acestui control, cu privire la aspectele ce fac obiectul verificărilor. De altfel, invocarea incidenţei dispoziţiilor Ordinului nr. 1545/2012 nici nu serveşte intereselor recurentei-pârâte, care arată prin chiar cererea de recurs că a procedat la efectuarea inspecţiei în considerarea locului situării sediilor secundare ale operatorului economic, deşi chiar aceasta declară mai apoi că nu există un sediu secundar declarat ca atare pe raza obiectivelor Mătăsari şi Dragoteşti, care să îi confere competenţe de control, ceea ce ar fi condus deci la aplicarea, în materie de competenţă, a prevederilor alin 1 al art. 2 din actul administrativ, iar nu a alin. (2) al acestui articol.

În final, tot în legătură cu criticile formulate în recurs vizând legalitatea anulării Măsurii nr. 1, urmează a se constata că în mod corect instanţa fondului a valorificat informaţiile ce au fost comunicate beneficiarului serviciilor prestate, S.C. B. S.A., de către reprezentanţii ANAF - DGRFP Bucureşti, potrivit cărora pentru avizarea şi decontarea sumelor aferente lucrărilor de monitorizare postînchidere a unor mine competenţa se determină în baza H.G. nr. 1008/2006, care la art. 4 alin. (7) prevede că " (7)Deconturile justificative vor fi verificate şi avizate de direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, după caz, unde se localizează obiectivul la care s-au efectuat lucrările de închidere, indiferent de sediul social al operatorului economic care a efectuat această lucrare, în conformitate cu anexa nr. 3."

Chiar dacă punctul de vedere a fost comunicat de o altă structură din cadrul ANAF către beneficiarul serviciilor prestate, neavând caracter obligatoriu pentru recurenta DGRFP Craiova, nu poate fi ignorat faptul că informaţiile comunicate au reprezentat un instrument de îndrumare a intimatei reclamante cu privire la normele aplicabile în privinţa determinării organului competent în avizarea sumelor alocate de la buget, în baza deconturilor justificative.

În consecinţă, în considerarea informaţiilor de care dispunea intimata-reclamantă la data formulării solicitării de avizare a decontului, precum şi în considerarea prevederilor H.G. nr. 1008/2006, urmează a se constata că deschiderea sediilor secundare reprezintă în fapt o operaţiune indiferentă prin prisma scopului verificărilor cu care a fost investit organul de control (avizarea decontului justificativ), dat fiind că aceste verificări revin Direcţiei generale a finanţelor publice judeţene unde se localizează obiectivul la care s-au efectuat lucrările de închidere, indiferent de sediul social al operatorului economic care a efectuat această lucrare.

În concluzie, nu se poate afirma că măsura privind deschiderea sediilor secundare ar fi avut legătură cu obiectivele inspecţiei, ori a fost dispusă în scopul determinării autorităţii emitente în avizarea sumelor alocate de la bugetul de stat, în condiţiile în care recurenta DGRFP Craiova s-a apreciat ea însăşi legal investită cu soluţionarea cererii, analizând şi pronunţându-se asupra fondului solicitărilor intimatei.

În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte va reţine că este legală concluzia instanţei de fond potrivit căreia Măsura nr. 1 din Dispoziţia obligatorie excedează obiectivelor inspecţiei economico-financiare, care ar fi trebuit să se rezume la verificarea şi avizarea modului de alocare a sumelor de la buget în baza decontului justificativ, impunându-se deci anularea acesteia.

Totodată, instanţa de recurs va constata că asupra nelegalităţii depăşirii obiectivelor inspecţiei prin dispunerea unor măsuri asemănătoare, de către acelaşi organ fiscal şi cu privire la acelaşi operator economic, s-a mai pronunţat anterior şi Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 300/30.03.2022 pronunţată în dosar nr. x/2018.

Contrar apărărilor din recurs ale recurentei DGRFP Craiova, se constată că această hotărâre a fost corect valorificată cu putere de lucru judecat de intimata reclamantă prin întâmpinare, în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că litigiul purtat în dosarul menţionat a privit aceleaşi părţi şi, în aplicarea aceloraşi dispoziţii legale, instanţa a analizat o măsură similară, referitoare la obligativitatea deschiderii sediilor secundare de către prestatorul serviciilor.

Or, potrivit art. 431 alin 2 C. proc. civ. "(2)Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Va observa instanţa de recurs că în dosarul Curţii de Apel Alba Iulia, în verificarea obligaţiei impuse intimatei-reclamante A. S.R.L., de declarare şi deschidere a altor sedii secundare pentru considerente similare celor din prezentul litigiu, a fost verificat inclusiv modul în care DGRFP Craiova şi Ministerul Finanţelor Publice au interpretat şi aplicat aceleaşi dispoziţii legale invocate în prezentul litigiu - O.U.G. nr. 94/2011, H.G. nr. 101/2012 şi H.G. nr. 997/2010 - concluzionându-se cu acea ocazie că, de vreme ce inspecţia economico-financiară a avut ca obiectiv "controlul ulterior privind modul de utilizare a sumelor acordate de la bugetul general consolidat", măsura privind obligarea înregistrării sediilor secundare s-a realizat cu depăşirea obiectivului inspecţiei economico-financiare şi cu încălcarea principiului protecţiei aşteptării legitime (predictibilităţii) contribuabilului.

Este real că obiectul litigiului soluţionat prin pronunţarea Deciziei nr. 300/2022 a fost unul diferit de cel din prezentul dosar, instanţa verificând cu acea ocazie acte administrative şi perioade diferite ale inspecţiilor realizate de recurenta DGRFP Craiova, însă în condiţiile în care măsurile dispuse sunt identice, fiind întemeiate pe aplicarea aceloraşi dispoziţii legale, interpretarea dată acestor norme cu caracter definitiv de instanţă nu poate fi ignorată în prezenta cauză, care priveşte aceleaşi părţi şi care reclamă aceleaşi verificări "în drept".

Mai mult, Înalta Curte va avea în vedere că respectarea principiului aşteptării legitime/al previzibilităţii, care trebuie să guverneze activitatea de control, organul de control are obligaţia ca, la efectuarea activităţilor de control să ia în considerare soluţiile adoptate de instanţa judecătorească, prin hotărâri definitive emise anterior, pentru situaţii de fapt similare şi cu privire la acelaşi contribuabil/plătitor.

Or, în condiţiile în care prin hotărâre judecătorească anterioară o instanţă de judecată a dispus definitiv cu privire la aceea că o măsură precum cea referitoare la declararea sediilor secundare excedează limitelor controlului având ca obiectiv exclusiv verificări în legătură cu alocarea fondurilor de la bugetul general consolidat, se va reţine că această decizie are efect obligatoriu cu privire la controalele ulterioare ale organului de inspecţie, având obiectiv asemănător.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va reţine că soluţia instanţei de fond, de anulare a Măsurii nr. 1 din Dispoziţia obligatorie, privind obligaţia de declarare şi înregistrare a sediilor secundare, a fost dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept material, nefiind incident cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

b/Referitor la menţiunile recurentului - pârât Ministerul Finanţelor Publice de la pct. 2 al cererii de recurs, se constată că acestea nu reprezintă critici de nelegalitate care să poată fi subsumate cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, se observă că recurentul nu face altceva decât să preia din Raportul de inspecţie şi Dispoziţia obligatorie aspecte referitoare la concluziile echipei de inspecţie economico-financiară, fără să argumenteze modul în care instanţa de fond a aplicat greşit normele de drept material atunci când a analizat legalitatea actelor contestate. De asemenea, recurentul face trimiteri la texte de lege, fără să creeze o legătură între considerentele sentinţei recurate şi modul de aplicare a normelor invocate situaţiei de fapt dezlegate de instanţa fondului prin aceste considerente.

În consecinţă, se constată că menţiunile de la pct. 2 al cererii de recurs nu vor putea fi supuse cenzurii instanţei de control judiciar, nefiind vorba de veritabile critici cu privire la hotărârea curţii de apel, care să poată fi încadrate în prevederile art. 488 C. proc. civ.

c/Referitor la criticile din recursul recurentei-pârâte DGRFP Craiova, privitoare la greşita aplicare a legii şi a clauzelor contractuale cu ocazia analizei documentelor justificative, ce probează prestarea serviciilor de către intimata reclamantă în favoarea beneficiarului B. S.A., se constată că în primul rând recurenta pârâtă invocă nelegalitatea acordării de către instanţa de fond a unei preferinţe a formei asupra fondului.

Înalta Curte va reţine însă că, analizând Măsura nr. 2 din Raportul de inspecţie, instanţa de fond a constatat cu privire la realitatea prestării serviciilor de asistenţă tehnică în afara duratei de execuţie a lucrărilor, pentru perioade în care antreprenorii nu au executat lucrări, că aceste lucrări au fost probate pentru perioada 01-23 decembrie cu actele depuse la dosar, susţinute de confirmarea beneficiarului B., prin reprezentantul său (şef punct de lucru), iar cheltuielile realizate reprezintă cheltuieli de personal (directe) şi cheltuieli indirecte şi profit, în dovedire fiind ataşate foaie colectivă de prezenţă, stat de plată, recapitulaţie, notă de fundamentare, raport lunar de activitate, grafic de prezentă, raport de verificare, etc. (a se vedea documentele din vol. 2 al dosarului de fond)

A observat instanţa de fond că documentele de la dosar atestă înaintarea rapoartelor zilnice, săptămânale, lunare, a raportului de mediu, a raportului coordonatorului SSM, iar executarea lucrărilor rezultă din Raportul de activitate al coordonatorului SSM şi raportul privind activitatea de protecţie a mediului. De asemenea, sumele ce fac obiectul decontului justificativ au fost înregistrate în contabilitate. S-a reţinut că faptul că în graficul de eşalonare valorică şi fizică a lucrărilor întocmit la începutul anului nu erau prevăzute lucrări pentru luna decembrie 2016 nu poate duce la concluziile din Raportul de inspecţie economico-financiară.

Observând aceste considerente ale sentinţei recurate, instanţa de recurs va reţine că ele sunt justificate prin raportare la înscrisurile administrate ca probă în dosar, iar nu strict prin preluarea nemotivată a argumentelor reclamantei din cererea de chemare în judecată.

Deşi recurenta invocă în recurs "o nelegală acordare a prevalenţei formei asupra fondului", nu reuşeşte să evidenţieze care este modalitatea în care trebuia probat fondul, în condiţiile în care înscrisurile valorificate în cauză au legătură cu fondul solicitării de decontare, respectiv au legătură directă cu prestarea serviciilor de asistenţă tehnică de către intimata-reclamantă.

d/Referitor la aceea că intimata avea obligaţia, potrivit contractului, să presteze servicii doar pe durata de execuţie a lucrărilor de către antreprenor, iar serviciile solicitate la plată sunt aferente unei perioade în care antreprenorul nu a prestat lucrări, Înalta Curte va observa că sunt corecte concluziile instanţei de fond potrivit cărora aceste constatări au avut la bază exclusiv faptul că anterprenorul nu a întocmit decont de cheltuieli şi că reprezentanţii intimatei nu s-ar fi conformat obligaţiei impuse acestora de a completa documentaţia cu: procese-verbale de recepţie a lucrărilor executate de anterprenor, evidenţa lunară a devizului de lucrări aprobat pe capitole de cheltuieli, a ofertei întocmită de constructor şi valorilor efectiv decontate, note contabile, decontul lucrărilor executate şi situaţii de lucrări privind stadiile fizice executate de antreprenor în luna decembrie, dovada achitării drepturilor salariale solicitate la decontare, procese-verbal întocmite de specialistul constructor pentru fiecare eveniment solicitat în program.

Or, Înalta Curte va reţine că prin sentinţa recurată s-a procedat la o corectă aplicare a prevederilor clauzei 7.3 din contractul de servicii, potrivit căreia "prestatorul se obligă să asigure continuitatea acordării de asistenţă tehnică pe toată durata contractului, respectiv a lucrărilor de închidere, indiferente de situaţiile care pot apărea la un moment dat (restrângeri de activitate, greve, etc.), cu încadrarea în valoarea contractată".

În speţă, prestarea serviciilor de către intimată a fost probată de aceasta cu documentele depuse la dosarul de fond, fiind atestată inclusiv de reprezentanţii beneficiarului, iar faptul că lucrările au vizat inclusiv perioade în care antreprenorul, iar nu prestatorul serviciilor, nu au depus deconturi, ceea ce a condus la prezumţia că nu ar fi derulat activitate, nu poate fi imputat intimatei-reclamante, care era ţinută la prestare inclusiv în perioadele de inactivitate ale beneficiarului.

În ceea ce priveşte lipsa numerelor de înregistrare de pe rapoartele zilnice/lunare/săptămânale, instanţa de recurs reţine că acest aspect reprezintă o condiţie de formă care nu poate conduce, prin ea însăşi, la concluzia că serviciile nu au fost prestate.

În cauză, rapoartele întocmite au fost în mod corespunzător coroborate de instanţa de fond cu celelalte probe din dosar, în dovedirea prestării serviciilor, astfel că lipsa numerelor de înregistrare nu poate conduce la naşterea unei prezumţii de neexecutare a obligaţiilor contractuale.

De altfel, se observă că deşi recurenta DGRFP Craiova face referire în recurs la aplicabilitatea în cauză a clauzelor propunerii tehnice anexate contractului, nu este în măsură să identifice în cadrul acestei anexe o obligativitate din partea prestatorului de verificare a înregistrării rapoartelor la beneficiar. De asemenea, adresa comunicată de şeful punctului de lucru al B. din 29.12.2016 este înregistrată în evidenţele beneficiarului, iar conţinutul acesteia confirmă înaintarea tuturor rapoartelor la care s-a obligat intimata prin contract.

Referitor la aceea că potrivit art. 25.1 intimata reclamantă avea, la rândul său, obligaţia de înregistrare a documentelor în propriile evidenţe, Înalta Curte va reţine că deşi aceste susţineri din recurs sunt reale, lipsa numărului de înregistrare nu poate conduce la concluzia că serviciile nu au fost, în realitate, prestate. Cu privire la îndeplinirea obligaţiilor contractuale, intimata-reclamantă a depus la dosar înscrisuri care nu au fost înlăturate prin administrarea de probe contrare, astfel că aplicarea unei prezumţii simple de neexecutare, în sensul invocat de recurenta-pârâtă, nu este posibilă.

e/În ceea ce priveşte susţinerile recurentei din recurs referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2011, potrivit cărora: "(1) La solicitarea organelor de inspecţie economico-financiară, conducerea şi personalul operatorilor economici controlaţi au, potrivit legii, obligaţia: a) să transmită actele, documentele şi înscrisurile solicitate la termenele şi în structura stabilită", Înalta Curte va reţine că neprezentarea documentelor la termenul acordat reprezentantului intimatei nu poate conduce la concluzia că serviciile a căror decontare se solicita nu ar fi fost în realitate prestate.

De altfel, astfel cum a recunoscut chiar recurenta DGRFP Craiova prin cererea de recurs, administratorul societăţii a pus la dispoziţia organului de control o parte din documentele solicitate, iar în ceea ce priveşte documentele referitoare la activitatea beneficiarului B., sau care trebuiau întocmite de acesta, nu puteau fi solicitate, nefiind înscrisuri care emană de la prestator.

În mod legal a observat instanţa de fond că toate concluziile echipei de control, referitoare la faptul că serviciile nu ar fi fost în realitate prestate, se întemeiază pe aceea că antreprenorul, în perioada prestării, nu ar fi întocmit la rândul său documente justificative ale prestării propriei activităţi. Însă, din lecturarea contractului de prestări servicii încheiat de intimata-reclamantă cu beneficiarul (nr. 25/2015), nu rezultă că prestatorul serviciilor şi-ar fi asumat suportarea sancţiunilor pentru neîndeplinirea/îndeplinirea necorespunzătoare a propriilor obligaţii de către beneficiar.

Este adevărat că, dacă lucrările ce trebuiau asistate din punct de vedere tehnic nu au fost în realitate prestate, atunci la nivel de aparenţă nici serviciile de asistenţă nu ar mai fi avut "obiect", însă neîndeplinirea obligaţiei de prestare a serviciilor de către intimată nu poate fi dedusă doar în baza unei astfel de prezumţii, mai ales în condiţiile în care prestatorul a depus totuşi documente/rapoarte care au fost confirmate de beneficiar, privind prestarea integrală a serviciilor în perioada de referinţă.

În consecinţă, va reţine Înalta Curte că soluţia instanţei de fond, potrivit cărora respingerea la avizare a sumei, pentru nedepunerea de către prestator a unor documente suplimentare care să ateste executarea lucrărilor de către beneficiarul B., este nelegală, se impune a fi menţinută, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a clauzelor contractuale.

f/În ceea ce priveşte criticile referitoare la prestarea serviciilor de către personalul permanent, care ar fi fost implicat şi în derularea altor contracte, se va reţine că şi acestea sunt nefondate, fiind formulate de recurenta DGRFP Craiova cu greşita interpretare a prevederilor de la art. 3.5 alin. (4) din contractul de prestări servicii nr. x/2015.

Potrivit clauzei contractuale, părţile au convenit că pe durata contractului personalul permanent utilizat nu poate fi implicat în derularea altui contract.

Constatările echipei de control au avut în vedere comunicări ale organelor fiscale (ANAF), potrivit cărora în evidenţele acestora figurează faptul că dirigintele rezident J. ar fi încasat venituri din alte surse, în baza unui contract încheiat cu E. S.R.L..

Instanţa de recurs va reţine că încasarea unor venituri suplimentare de către personalul permanent nu reprezintă încălcarea obligaţiilor asumate prin intermediul clauzei 3.5 alin 4 din contract, în măsura în care aceste venituri puteau fi obţinute ca urmare a prestării de activităţi în afara perioadei de executare a obligaţiilor contractuale cu B. (în afara programului de lucru, în zilele de repaus săptămânal).

După cum în mod corect a observat instanţa fondului, clauza contractuală de la art. 3.5 alin. (4), invocată în recurs de recurenta pârâtă, nu poate primi o interpretare contrară dispoziţiilor art. 41 din Constituţia României, care garantează dreptul la muncă, ci ea va trebui interpretată în lumina prevederilor alin. (2) al art. 3.5, în sensul că personalul alocat permanent pentru prestarea serviciilor "va trebui să se afle în permanenţă pe şantier pe durata prestării serviciilor de asistenţă tehnică la execuţia lucrărilor la obiectivul minier, conform programului de lucru solicitat şi confirmat prin condica de prezenţă la punctul de lucru".

Aşadar, interdicţia la care se referă clauza 3.5 alin. (4) are în vedere imposibilitatea derulării, în timpul programului de lucru, a unei alte activităţi remunerate, fără a putea fi însă interpretată extensiv, în sensul interzicerii prestării oricărui tip de activitate remunerată în afara programului de lucru ori în zilele de repaus săptămânal.

Aşadar, în condiţiile în care în cauză nu s-a probat derularea unei alte activităţi de către personalul permanent în timpul programului de lucru solicitat şi confirmat prin condică de prezenţă, nu se poate concluziona, în mod valid, că încasarea de către acesta a unor venituri din alte surse ar reprezenta o încălcare a obligaţiilor contractuale.

Va reţine aşadar instanţa că soluţia instanţei de fond, de anulare a măsurii dispuse în baza acestor constatări nelegale ale organului de control, a fost dată cu corecta interpretare a clauzelor contractuale menţionate, care reprezintă legea părţilor potrivit art. 1270 alin. (1) C. civ., precum şi cu corecta aplicare a prevederilor art. 41 din Constituţia României.

În final, în ceea ce priveşte aspectele în legătură cu nerespectarea legii ca urmare a solicitării la plată a unor cheltuieli care nu au fost efectiv realizate, respectiv a unor salarii care nu au fost achitate - cheltuieli directe - şi care nu au fost înregistrate în evidenţele contabile, se constată că prin sentinţa recurată s-a consemnat, în urma evaluării probatoriului, că suma ce face obiectul documentului justificativ a fost înregistrată în evidenţele contabile ale societăţii, iar aceasta reprezintă o chestiune de fapt ce nu poate nu face obiectul cenzurii instanţei de recurs, privind temeinicia, iar nu legalitatea sentinţei recurate.

În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 4 din H.G. nr. 1008/2006, invocat în recurs de recurenta-pârâtă DGRFP Craiova, se constată că potrivit normei:

"(. . . . . . . . . .) (2)Cheltuielile necesare efectuării unor activităţi auxiliare în procesul de închidere şi ecologizare a minelor, precum şi cele privind organizarea şi desfăşurarea achiziţiilor publice, efectuarea unor teste şi expertize necesare în perioada derulării lucrărilor de proiectare/închidere/ecologizare, organizarea şi desfăşurarea recepţiilor, precum şi altele asemenea vor fi prevăzute în devizele generale ale obiectivelor care se închid, cu încadrarea în valorile totale aprobate pentru fiecare obiectiv. Plata serviciilor efectuate pentru asemenea activităţi la obiectivele supuse închiderii se va face conform normelor interne şi/sau tarifelor aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite.

(3)Cheltuielile efectuate pentru închiderea minelor şi carierelor se vor evidenţia în contabilitate, în conformitate cu prevederile Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, şi ale reglementărilor contabile aplicabile. (...)

(6)Deconturile justificative se vor întocmi pe baza programelor tehnice de dezafectare sau de conservare a minelor şi a cheltuielilor efectiv realizate, rezultate din situaţiile de lucrări întocmite lunar de operatorii economici.(...)"

Va observa instanţa de recurs, în temeiul acestor dispoziţii, că dovada cheltuielilor realizate, în scopul avizării deconturilor, trebuie evaluată în baza situaţiilor de lucrări întocmite lunar de operatorii economici, astfel că în mod corect a concluzionat instanţa de fond că norma nu prevede în sarcina operatorului economic obligaţia de a produce dovezi suplimentare ale plăţii efective a sumelor înregistrate în evidenţele contabile cu titlul de cheltuieli.

În final, în ceea ce priveşte nesemnarea Statelor de plată, se constată din dispoziţiile art. 168 Codul muncii că " (1)Plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit" Rezultă aşadar că nesemnarea statelor de plată de către salariaţi nu conduce în mod necesar la concluzia că plata salariului nu a fost efectuată şi, cu atât mai puţin că serviciile nu au fost prestate, cum eronat a apreciat recurenta-pârâtă, normele de dreptul muncii anterior citate permiţând ca dovada plăţii salariului să poată fi realizată şi prin alte documente justificative, nu doar prin semnătura salariatului.

În ceea ce priveşte prestarea efectivă a muncii în timpul programului de lucru, se constată că la dosarul de fond au fost anexate documente justificative care atestă atât prestarea muncii prin întocmirea rapoartelor zilnice/lunare/săptămânale în perioada verificată, cât şi prezenţa efectivă pe şantier a salariaţilor intimatei-reclamante, atestată de fişele colective de prezenţă.

De altfel, nerealitatea operaţiunii de prestare de servicii nu poate fi dedusă, cum eronat apreciază în recurs recurenta DGRFP Craiova, din neplata salariului, în condiţiile în care toate celelalte documente anexate decontului justificativ supus avizării dovedesc că în luna decembrie 2016, cu excepţia perioadei de suspendare a lucrărilor din motive neprevăzute, intimata-reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de prestări servicii.

În concluzie, în considerarea celor anterior expuse, Înalta Curte va reţine că sentinţa instanţei de fond a fost dată cu corecta interpretare şi aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2011, H.G. nr. 101/2012, H.G. nr. 1008/2006, a prevederilor Codului muncii precum şi a dispoziţiilor din legislaţia secundară, astfel că în cauză nu este incident cazul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) păct. 8 C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 20 din legea nr. 554/2004 rap. la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate de cei doi recurenţi, ca neîntemeiate.

Văzând şi dispoziţiile art. 451-453 C. proc. civ., urmează a obliga recurenţii-pârâţi Ministerul Finanţelor, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova la plata către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea căii de atac, în cuantum total de 7140 RON, reprezentând onoraroiu de avocat dovedit cu extrasele de pe documentele de plată anexate la filele x (dosar recurs).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâţii Ministerul Finanţelor, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova împotriva sentinţei nr. 45 din 2 martie 2022 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenţii-pârâţi Ministerul Finanţelor, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova să plătească intimatei-reclamante A. S.R.L. cheltuieli de judecată în cuantum de 7140 RON, reprezentând onorariu avocat în recurs.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 19 octombrie 2023.