Inadmissibility of annulment petition challenging procedural nullity of appeal for lack of specific grounds of illegality

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 29 iunie 2022, sub nr. x/2022 contestatoarea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., anularea deciziei nr. 427 din 27 ianuarie 2022 a acestei instanţe.

În motivare, contestatoarea a arătat că hotărârea instanţei de recurs este rezultatul unor erori materiale, având in vedere următoarele considerente:

Astfel, instanţa suprema a constatat nul recursul formulat de ANAF, reţinând în mod eronat că, nu s-au formulat veritabile critici la adresa hotărârilor pronunţate de prima instanţa, prin care sa arate în ce consta nelegalitatea acestora, prin raportare la soluţia pronunţata de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţa în fundamentarea hotărârii.

De asemenea, mai reţine, în mod eronat, instanţa suprema ca, recursurile pârâtelor nu conţin veritabile critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

O altă greşeală materială constă în faptul că recursul instituţiei pârâte este motivat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., care se referă la încălcarea sau aplicarea greşita a normelor de drept material in speţa.

Se mai susţine de către contestatoare că a criticat sentinţa de fond sub toate aspectele în sensul că, instanţa de fond nu a aplicat legislaţia arătată în apărările noastre de fond.

În acest sens, a arătat că, la paginile 2-4 din recursul contestatoarei A.N.A.F. s-a precizat faptul că, prin sentinţa instanţei de fond s-au încălcat prevederile art. 2661 alin. (1) lit. a), art. 2663 si art. 2664 din Capitolul XII1 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, art. 41 din legea nr. 85/2006 coroborat cu prevederile art. 179 din Legea nr. 207/2015.

Prin urmare, recursul formulat de către contestoare cuprinde motivele de nelegalitate prevăzute, criticile expuse încadrându-se în mod clar in motivele de casare prevăzute de C. proc. civ.

În concluzie, susţine contestatoarea este mai mult decât evident că decizia pronunţata în prezenta cauza, în ceea ce priveşte constatarea nulităţii recursului formulat de ANAF, este rezultatul unei erori materiale.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Regională a Finanţelor Publice Bucureşti-Administraţia Sector 2 a Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, anularea Deciziei nr. 286/18.07.2019 privind soluţionarea contestaţiei formulate de A. S.R.L. emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi anularea în tot a Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 15272/01.04.2019 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţiei Sector 2 a Finanţelor Publice.

În subsidiar, a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 15272 din 01.04.2019, emisă de Administraţia Sector 2 a Finanţelor Publice Bucureşti, prin care s-au stabilit obligaţii fiscale cu titlu de dobânzi şi penalităţi în cuantum de 21.771.681,00 RON, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în fond.

Hotărârile primei instanţe

Prin încheierea din 28 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de completare a dispozitivului încheierii pronunţate în cauză în data de 12.06.2020, formulată de reclamantă, prin care s-a solicitat ca instanţă să se pronunţe cu privire la restituirea cauţiunii în cuantum de 35.271,68 RON, consemnată conform recipisei de consemnare nr. x din 09.08.2019, în sensul că se restituie către reclamantă cauţiunea în cuantum de 35.271,68 de RON, consemnată conform recipisei de consemnare nr. x din 09.08.2019, depuse în original în prezentul dosar.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 607 din 10 iulie 2020, a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a anulat Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 286/18.07.20219 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Decizia referitoare la obligaţii fiscale accesorii nr. 15272/01.04.2019 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Sector 2 a Finanţelor Publice.

Prin decizia nr. 427 din 27 ianuarie 2022 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Secţia, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019 a luat act de renunţarea la judecata recursului principal formulat de reclamanta A. S.R.L., persoană juridică în faliment, prin lichidator judiciar B. împotriva încheierii din 28 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

A constatat nulitatea recursurilor formulate de pârâtele Administraţia Sector 2 a Finantelor Publice prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 607 din 10 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi a respins recursul incident formulat de reclamanta A. S.R.L., persoană juridică în faliment, prin lichidator judiciar B. împotriva sentinţei nr. 607 din 10 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca rămas fără efect.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de recurs a reţinut, printre altele, examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursurilor pârâtelor, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Asfel, instanţa de control judiciar a constatat că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 din acelaşi cod.

A mai reţinut instanţa că, în conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod. Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În cauză, se constată că susţinerile recurentelor-pârâte nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., acestea nedezvoltând critici propriu-zise faţă de hotărârea atacată, ci doar şi-au exprimat nemulţumirea în raport cu soluţia primei instanţe şi au reluat situaţia de fapt, cu referire la motivele pentru care, în opinia părţii, actele administrative contestate au fost emise cu respectarea prevederilor legale, reiterând astfel apărările invocate în faţa primei instanţe, fără a formula critici concrete în raport cu aspectele reţinute de judecătorul fondului, în realitate nefiind de acord cu raţionamentul instanţei. Practic, susţine instranţa, recurentele-pârâte nu circumstanţiază în niciun mod criticile lor, în sensul că hotărârea primei instanţe este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile cauzei. Aceste critici ar fi presupus identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi, totodată, demonstrarea modului în care măsurile adoptate de prima instanţă încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material, critici care însă nu se regăsesc în conţinutul cererii de recurs.

Or, deşi acestea consideră că prima instanţă a nesocotit prevederile art. 2661 alin. (1) - art. 2665 din Legea nr. 207/2015 nu argumentează în concret respectiva critică din perspectiva considerentelor avute în vedere de judecătorul fondului, ci reia apărările pentru care consideră că actele atacate sunt legale.

Conchide instanţa în sensul că Înalta Cure reaminteşte că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, neputând conduce la o nouă judecată în fond, ci asigură numai un control de legalitate asupra hotărârii judecătoreşti atacate, aşadar, instanţa de recurs este competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.

Prin motivele de contestaţie în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 503 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., se invocă o serie de greşeli materiale comise de instanţa de recurs, despre care susţin că a ignorat faptul că recursul cuprinde veritabile critici de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată de către curtea de apel ori la argumntele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii.

Se mai reproşează instanţei de recurs că nu a observat că recursurile pârâtelor cuprind veritabile critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. situaţia de fapt rezultată din expusă la paginile 2-4 din recursul ANAF.

Erorile materiale la care se referă art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. vizează exclusiv aspecte formale ale judecăţii, care trebuie să fie evidente şi săvârşite de instanţă ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale din dosarul cauzei.

Contestaţia în anulare este o cale de retractare şi nu o cale de reformare a unei decizii definitive, ceea ce înseamnă că nu se poate repune în discuţie nelegalitatea hotărârii pronunţate ca urmare a invocării unor greşeli de judecată, relative la dezlegarea dată de instanţă problemei de drept deduse judecăţii.

Având în vedere caracterul de cale extraordinară de atac, de retractare, a contestaţiei în anulare, se constată că dispoziţiile legale care reglementează motivele pentru care aceasta poate fi exercitată sunt de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinse la alte situaţii decât cele prevăzute de expres de lege.

Practic, în prezenta cauză, se reţine că prin decizia care face obiectul contestaţiei în anulare s-a constatat nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege.

Astfel, criticile formulate de contestatoare, în sensul că s-a dispus în mod greşit constatarea nulităţii cererii de recurs, deşi au fost enumerate şi dezvoltate motivele de fapt şi de drept ale recursului nu pot fi primite, întrucât prin intermediul lor se încearcă repunerea în discuţie a modului în care au fost interpretate şi aplicate dispoziţiile legale din materia recursului.

Totodată, aprecierea instanţei de recurs, în sensul că criticile din cererea de recurs nu puteau fi subsumate niciunui motiv de nelegalitate, întrucât vizau exclusiv aspecte de netemeinicie, nu echivalează cu omisiunea instanţei de a analiza motivele de recurs invocate, ci cu respectarea cadrului procesual al recursului, în care se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Or, simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată în recurs nu poate conduce la retractarea hotărârii prin intermediul contestaţiei în anulare, fiind necesară conformarea contestatoarei la cerinţele imperative prevăzute de dispoziţiile legale anterior evocate.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine că, pentru a fi incidente dispoziţiile anterior evocate, este necesar ca obiectul contestaţiei în anulare să fie reprezentat de o hotărâre pronunţată de o instanţă ce a soluţionat cauza în recurs.

Prin decizia contestată, s-a respins constatat nul recursul autorităţilor pârâte, ipoteză care nu se circumscrie textului reglementat de art. 503 alin. (2) C. proc. civ. Obiectul contestaţiei în anulare - hotărârea dată în recurs şi motivele pentru care aceasta poate fi retractată nu pot fi extinse, prin analogie, la alte situaţii decât cele conţinute expres în dispoziţiile C. proc. civ.

Constatând că, în speţă, cererea de contestaţie în anulare nu îndeplineşte cerinţa prevăzută de art. 503 alin. (2) C. proc. civ. din perspectiva obiectului, instanţa o va respinge, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Deciziei nr. 427 din 27 ianuarie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 februarie 2023.