Ministry of Education wins after court rejects union’s suspension bid over doctoral salary supplement ban.

Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 04.02.2022, sub nr. x/2022, reclamantul Sindicatul Învăţământului "Spiru Haret" Dolj - pentru A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, a solicitat suspendarea art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 605/17.06.2021.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 56/2022 din 25 februarie 2022 Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare formulată de reclamantă pentru membrul de sindicat B. şi a respins cererea de suspendare ca inadmisibilă.

A admis cererea formulată de reclamantă pentru A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei având ca obiect suspendare executare act administrativ şi a suspendat executarea art. 1 alin. (2) din Ordinul nr. 3993/2021, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea Ordinului.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 56/2022 din 25 februarie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei şi în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată în ceea ce o priveşte pe reclamanta A..

După prezentarea situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că instanţa de fond a interpretat greşit normele de drept material reprezentate de art. 14 din Legea nr. 554/2004, privind pretinsa întrunire cumulativă a celor două condiţii statuate imperativ de legiuitor pentru admiterea cererii de suspendare a actului normativ.

Arată recurentul că prezenta vizează un act administrativ cu caracter general privind situaţia cadrelor didactice care au dobândit gradul didactic I, prin echivalarea cu titlul ştiinţific de doctor, anterior datei de 01.07.2017.

Prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021 se realizează o clarificare a drepturilor salariale care înlătură inechităţile de salarizare diferită pentru funcţii similare pentru personalul plătit din fonduri publice, respectiv pentru cei care au obţinut prin ordin de ministru gradul didactic 1, ca urmare a echivalării titlului ştiinţific de doctor anterior datei de 01.07.2017 şi cei care şi-au echivalat titlul de doctor după data de 01.07.2017.

Prin acest act normativ se înlătură deosebirile de tratament juridic care nu pot fi justificate decât de existenţa unor situaţii care, în mod obiectiv şi rezonabil, justifică aplicarea unor astfel de diferenţieri între diversele categorii de persoane. Or, dispoziţiile legale analizate se aplică deopotrivă tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică, evitându-se astfel o eventuală discriminare.

Mai mult, legiuitorul interzice cumularea unei duble bonificaţii - încasarea în acelaşi timp a doua drepturi salariale, în baza aceluiaşi titlu de doctor - întrucât echivalarea gradului didactic s-a făcut în temeiul acestui titlu.

În ceea ce priveşte condiţia cazului justificat, recurentul arată că potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat este definit de legiuitor ca fiind constituit din acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt în măsură să producă instanţei o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ atacat.

Această condiţie nu a fost îndeplinită în speţă, neexistând împrejurări legate de starea de fapt sau de drept care să producă instanţei o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative atacate.

Referitor la condiţia pagubei iminente, se arată că suspendarea executării este o măsură de excepţie, care se justifică numai dacă actul administrativ conţine dispoziţii a căror îndeplinire ar produce un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea 554/2004 prin pagubă iminentă se înţelege un prejudiciu viitor şi previzibil sau perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

În opinia recurentului, nici această condiţie nu a fost îndeplinită, reclamanta nefăcând dovada concretă a pagubei iminente suferite prin pierderea unei componente a salariului lunar.

În susţinerea recursului sunt indicate şi redate texte de lege incidente cauzei.

3. Apărările formulate în cauză

Intimat-reclamant Sindicatul Învăţământului Spiru Haret Dolj - pentru A. şi pentru B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Ordinul nr. 3993/2021 emis de Ministrul Educaţiei s-a dispus că prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017.

Potrivit art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017: "Personalul didactic de predare care solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5561/2011, pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare, nu primeşte indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I".

Reclamanta, cadru didactic, a obţinut, la data de 05.01.2011, prin Ordinul nr. 3003/05.01.2011 emis de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, gradul didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor în domeniul Economie.

Înalta Curte constată că articolul 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 prevede expres că au obligaţia de a opta între indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor şi echivalarea cu gradul didactic I exclusiv acele cadre didactice care, de la data intrării în vigoare a legii obţin gradul didactic I prin echivalare.

Legiuitorul interzice cumularea unei duble bonificaţii - încasarea în acelaşi timp a doua drepturi salariale, în baza aceluiaşi titlu de doctor - întrucât echivalarea gradului didactic s-a făcut în temeiul acestui titlu. Recurenta-reclamantă nu a parcurs etapele prevăzute de dispoziţiile art. 242 şi următoarele din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pentru obţinerea gradului didactic I.

Principiul legalităţii actelor administrative presupune însă atât ca autorităţile administrative să nu încalce legea, cât şi ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.

În considerarea celor două principii incidente în materie - al legalităţii actului şi al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie însă o situaţie de excepţie, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.

Motivele de nelegalitate invocate cu privire la Ordinul nr. 3993/2021 nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea emiterii acestuia.

Legiuitorul a statuat şi practica judiciară a hotărât că suspendarea actului administrativ se poate dispune numai în situaţia îndeplinirii cumulative a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Poate constitui un caz bine justificat: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Reclamanta nu a demonstrat existenţa cazului bine justificat aşa cum este el definit în Legea nr. 554/2004, respectiv împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Simpla suspiciune a părţii reclamante privind nelegalitatea actului nu conduce la îndeplinirea condiţiei privind existenţa cazului bine justificat.

Condiţia existenţei cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.

Înalta Curte constată că nu este suficient ca reclamanta să afirme existenţa unor motive de nelegalitate, ci trebuie să ofere unele elemente probatorii care, fără o cercetare aprofundată, să permită formarea unui dubiu serios asupra legalităţii actului, un stadiu incipient al convingerii că, în final, este posibil ca prezumţia de legalitate să fie răsturnată. Indiciile de nelegalitate trebuie să fie evidente, să poată fi identificate cu uşurinţă, la nivelul aparenţelor.

Înalta Curte apreciază că afirmaţiile pe care le face reclamanta au caracter general şi se referă la toate cadrele didactice "care şi-au echivalat titlul ştiinţific de doctor cu gradul didactic I anterior datei de 01.07.2017", precum şi la "membrii noştri de sindicat", fără a demonstra existenţa unei pagube iminente strict cu privire la aceştia.

Paguba iminentă care ar justifica suspendarea actului ar trebui să implice existenţa unui prejudiciu material viitor, dar previzibil, sau perturbarea gravă a funcţionării unei autorităţi publice.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Aşadar, paguba iminentă presupune o anumită urgenţă pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

În altă ordine, intimata-reclamantă nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior, în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepţie al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituţii juridice.

Mai mult, în cazul pierderii unei componente a salariului lunar, îndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită şi demonstrată prin simpla susţinere că plata sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerinţă este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepţie al instituţiei suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.

În concluzie, în raport de cele reţinute mai sus, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru a fi admisă cererea de suspendare formulată în cauză.

Jurisprudenţa invocată nu poate conduce către o altă soluţie, întrucât potrivit sistemului de drept românesc, hotărârile judecătoreşti nu sunt izvor de drept şi pe de altă parte, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 este supusă analizei judecătorului în fiecare caz în parte.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, pe cale de consecinţă, va respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul Sindicatul Învăţământului "Spiru Haret" Dolj - pentru A., ca neîntemeiată, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei împotriva sentinţei nr. 56/2022 din 25 februarie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul Sindicatul Învăţământului "Spiru Haret" Dolj - pentru A., ca neîntemeiată.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 octombrie 2022.