Judicial inspectorate closure of disciplinary complaint for lapse of two-year limitation period and non-reviewability of judicial merits.

Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, din data de 08.10.2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecţia Judiciară, solicitând anularea Rezoluţiei nr. C20-1208 din 21.09.2020 dată de Inspectorul Şef al Inspecţiei Judiciare în soluţionarea plângerii împotriva Rezoluţiei nr. 1912/A din 23.06.2020 din dosarul nr. x.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 527 din 9 aprilie 2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs recurentul A. întemeiat pe dispoziţiile art. 488 aliniat (1) pct. 8 din C. proc. civ.

După prezentarea situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că autoînvestirea judecătoarei B. cu judecarea dosarului nr. x/2019 s-a făcut în condiţii de incompatibilitate dacă se interpretează în mod obiectiv dispoziţiile art. 41 şi 42 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii prezentei căi de atac, Înalta Curte o va respinge ca neîntemeiată.

Prin cererea de recurs recurentul a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia se poate casa hotărârea când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Aşadar, analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Astfel, analizând actele si lucrările dosarului, în mod judicios instanţa de fond a reţinut că prin sesizarea înregistrată la Inspecţia Judiciară - Direcţia de inspecţie pentru judecători sub nr. x, petentul A. a exprimat nemultumiri în legătură cu activitatea desfăşurată de instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Braşov.

În esenţă, s-a susţinut că în dosarul nr. x/2016 procedura de cameră preliminară s-ar fi desfăşurat în regim de urgenţă, într-o singură sedinţă, pur formală, pronunţarea fiind amânată la data de 25.03.2016, când hotărârea a fost pronunţată în lipsa părţilor, iar încheierea din data de 17.03.2016 nu i-ar fi fost comunicată.

Petentul a apreciat că procedând în această manieră, judecătorul de cameră preliminară B. ar fi nesocotit, cu rea-credinţă, dispozitiile imperative ale art. 329 alin. (2) C. proc. pen., cu consecinţa încălcării drepturilor sale procesuale, apreciind că în considerentele încheierii de cameră preliminară ar fi fost trecute în derizoriu toate apărările formulate, ca inculpat în cauză.

Plângerea a fost solutionată de către inspectorul judiciar sens în care au fost avute în vedere sesizarea petentului si înscrisurile anexate, rezultatul verificărilor efectuate în sistemul informatic Ecris, precum şi relaţiile comunicate de conducerea Tribunalului Braşov

Astfel, Înalta Curte în acord cu instanţa de fond arată că nu pot fi primite susţinerile reclamantului în sensul că inspectorul judiciar nu a verificat concret şi complet aspectele din sesizare, prevederile Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspectie fiind respectate.

Cât privesc motivele ce au stat la baza emiterii rezoluţiei de clasare, în mod judicios a subliniat instanta de fond că verificarea existenţei indiciilor cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare nu se poate realiza cu depăşirea limitelor stabilite prin Constituţia României, prin Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, în forma în vigoare la data sesizării.

Aşadar, instanţa de fond temeinic şi legal a apreciat că potrivit principiului independenţei judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţia României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intimata-pârâtă nu poate cenzura modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material sau procesual de către instanţa de judecată şi nici modul de interpretare a probelor administrate.

Potrivit prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară:

t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

Înalta Curte reţine incidenţa prevederilor art. 97 din Legea 303/2004, potrivit cărora:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac".

În raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural.

Potrivit art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu constituie infractiune. Art. 991 stipulează că există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu stiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic si nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Rezultă, aşadar, că modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţilor în cauzele deduse judecaţii excedează competenţelor Inspecţiei judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă.

Obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

Recurentul-reclamant nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare vizând în concret operaţiunile de stabilire a situaţiei de fapt, interpretare a normelor juridice şi apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activităţii de judecată şi care se subsumează tocmai raţionamentului logico-juridic al magistratului.

Instanţa de fond a constatat că în mod corect inspectorul judiciar a arătat în rezoluţia contestată că este necesară verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege care ar permite desfăşurarea cercetărilor, respectiv, dacă s-a împlinit sau nu termenul de prescripţie a răspunderii disciplinare.

O asemenea analiză este necesară, deoarece efectuarea de verificări cu privire la săvărşirea vreunei abateri disciplinare de către un judecător, în conditiile în care lipseşte una dintre condiţiile de promovare (admisibilitate) a acţiunii disciplinare, este de natură a conduce la nerespectarea cadrului legal, astfel cum este detaliat de prevederile art. 46 din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările si completările ulterioare.

Potrivit art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, acţiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârşită" şi care, în cazul în speţă, s-ar raporta la datele de 28.11.2016, 25.03.2016, 26.04.2016, 23.03.2017.

Prin urmare, în raport de data săvârşirii presupuselor abateri disciplinare, respectiv, 28.11.2016, 25.03.2016, 26.04.2016, 23.03.2017, s-a constatat că momentul obiectiv care semnifică împlinirea termenului de 2 ani de prescripţie a răspunderii disciplinare, era deja epuizat la data sesizării Inspecţiei Judiciare, respectiv 08 05.2020.

Aşadar, în mod temeinic instanţa de fond a precizat că sub acest aspect reclamantul nu a adus argumente în susţinerea contestaţiei sale şi nici nu a produs dovezi care să contrazică reţinerile inspectorului judiciar. Faţă de data sesizării şi de datele la care s-ar fi produs abaterile, instanţa a apreciat ca fiind corecte cele reţinute de către inspectorul judiciar cu privire la intervenirea prescripţiei pentru aceste presupuse abateri reclamate.

Totodată, a mai reţinut instanţa de fond că reclamantul a adus în discuţie, referitor la abaterea vizată de la lit. t), că judecătorul B. a acţionat cu rea-credinţă şi gravă neglijenţă şi cu trimitere la soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2019 prin încheierea nr. 39/09.03.2020.

Potrivit celor deja antamate, prima instanţă a apreciat corect că stabilirea situaţiei de fapt, în baza probatoriului administrat, încuviinţarea probelor, aprecierea şi coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sunt operaţiuni specifice şi esenţiale ale activităţii judecătorului, care nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac legale.

În acest sens, inspectorul judiciar a reţinut în mod just incidenta prevederilor art. 24 alin. (5) lit. a) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucărilor de inspecţie, potrivit cărora "Verificările prealabile ale sesizării iniţiale vor viza, fără întocmirea unui proces-verbal de sesizare din oficiu, următoarele încălcări, acte sau împrejurări constatate de inspectori în cursul acestora: încălcări ale unor dispoziţii legale sau regulamentare identice cu cele care fac obiectul sesizării", astfel că analiza abaterii disciplinare s-a raportat la ambii magistraţi ce au făcut parte din completul ce a soluţionat dosarul nr. x/2019 prin pronunţarea încheierii nr. 39/09.03.2020.

Astfel, argumentele dezvoltate anterior vizând independenta magistraţilor în luarea soluţiilor sunt aplicabile cu privire la acest magistrat.

Împrejurarea că judecătorul B. a soluţionat o contestaţie împotriva încheierii prin care a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petent împotriva unei ordonanţe de clasare nu constituie o situaţie de incompatibilitate raportat la faptul că acelaşi judecător a pronunţat sentinta penală în care petentul a fost condamnat pentru săvârşirea infractiunii de tentativă la evaziune fiscală. În cauză nu erau întrunite conditiile preväzute de art. 64 Cod procedurä penală ce prevăd în sarcina magistratului obligatia de a se abtine.

De altfel, reclamantul putea să valorifice acest gen de nemultumiri pe calea unor cereri de recuzare si strămutare, mijloace procedurale neutilizate de reclamant, după cum a rezultat din actele dosarului.

In consecinţă, împrejurarea că soluţia instanţei de fond îl nemulţumeşte pe recurent nu este suficientă prin ea însăşi să atragă răspunderea disciplinară a judecătorilor, în lipsa unor indicii că aceştia ar fi nesocotit în mod grav, neîndoielnic vreo normă de drept material sau procesual, în accepţiunea dispoziţiilor art. 99 lit. t) raportat la art. 991 din Legea nr. 303/2004, indicii care nu au fost constatate din verificările prealabile efectuate.

Distinct de acestea, în mod judicios a apreciat instanţa de fond că rezoluţia inspectorului şef, act administrativ contestat de asemenea de către reclamant, respectă cerinţele art. 45 indice 1 din Legea nr. 317/2004, pe fondul acestui act reclamantul limitându-se la critici generice, similare cu cele aduse rezoluţiei de clasare, legate de îndepărtarea cercetării de la dovezile expuse prin plângere.

Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004 coroborat cu dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinţei civile nr. 527 din 9 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinţei civile nr. 527 din 9 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 octombrie 2022.