Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4703/2023 AI generated

Appeal over stamp-duty re-examination order held inadmissible as final under Civil Procedure Code Arts. 200(7) and 457(1); lower-court annulment of claim stands.

Case Number Decizia nr. 4703/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed against the civil order no. 222/2022 of 12 September 2022 of the Cluj Court of Appeal, Third Administrative and Fiscal Litigation Section, which had annulled the petitioner’s motion for re-examination of the judicial stamp duty and of the earlier order annulling the claim. The Court upheld the lower court’s decision, ruling that, under Article 457(1) of the Civil Procedure Code and Article 129 of the Romanian Constitution, a judicial decision may only be challenged by the remedies expressly provided by law. Because Article 200(7) of the Civil Procedure Code declares the order resolving the re-examination request final and not subject to appeal or recourse, the appeal was inadmissible regardless of the substantive grievances raised, and the annulment of the claim and the re-examination therefore remained in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 457 alin. (1) din C. proc. civ, art. 200 din C. proc. civ; Appeal over stamp-duty re-examination order held inadmissible as final under Civil Procedure Code Arts. 200(7) and 457(1); lower-court annulment of claim stands: Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii căii de atac, invocată de către Înalta Curte din oficiu, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată.

Keywords

AI generated
Civil Procedure Code civil annulment standing to appeal judicial law stamp duty customs duty refund

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2023

Asupra căii de atac de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de reexaminare formulată la data de 06.05.2022 cu privire la încheierea prin care s-a dispus anularea cererii de chemare în judecată, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2022 în data de 28.04.2022, petentul A. a solicitat reexaminarea taxei judiciare de timbru, arătând în esenţă că cererea de chemare în judecată este scutită de plata taxei judiciare de timbru, fiind în prezenţa unei jurisdicţii administrative speciale, care este gratuită.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea civilă nr. 222/2022 din 12 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a fost anulată cererea de reexaminare formulată de petentul A., cu privire la încheierea pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2022 în data de 28.04.2022.

3. Calea de atac formulată

Împotriva încheierii pronunţate de instanţa de fond, a formulat cale de atac petentul A., solicitând anularea hotărârii şi rejudecarea cauzei pe fond.

4. Apărările intimatei-pârâte

Intimata - pârâtă a depus întâmpinare la dosarul cauzei, solicitând respingerea recursului.

II. Soluţia Înaltei Curţi

Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii căii de atac, invocată de către Înalta Curte din oficiu, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituţia României:

"Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

În aceste condiţii, părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Raportat la datele speţei de faţă, Înalta Curte constată următoarele:

Prezenta cale de atac a fost promovată împotriva încheierii civile nr. 222/2022 din 12 septembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal prin care a fost anulată cererea de reexaminare formulată de petentul A., cu privire la încheierea pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2022 în data de 28.04.2022.

Potrivit dispoziţiilor art. 200 din C. proc. civ.:

"(5) Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării.

(6) Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.

(7) Cererea se soluţionează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanţei respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularităţile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (3)."

Astfel, petentul a formulat cale de atac împotriva unei încheieri definitive, care nu este susceptibilă a fi atacată cu apel sau recurs, demers ce este inadmisibil.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge calea de atac declarată de A. împotriva încheierii civile nr. 222/2022 din 12 septembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge calea de atac declarată de A. împotriva încheierii civile nr. 222/2022 din 12 septembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 19 octombrie 2023.