Challenge to judicial disciplinary classification: validity of refusal to investigate alleged misconduct and procedural standing of administrative bodies in civil compensation claims

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a la data de 01.09.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Apel Bucureşti, Inspecţia Judiciară, Statul Român prin Ministerul Finanţelor, Tribunalul Bucureşti şi participant-expert Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării, a solicitat:

- obligarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi Inspecţia Judiciară (IJ) la soluţionarea integrală, completă şi corectă a sesizării şi contestaţiei adresate pe adresele de email CSM, IJ şi Inspectorului şef şi constatarea nulităţii rezoluţiei inspectorului - şef din 12.08.2020 emisă în lucrarea nr. C20-984 de clasare a plângerii nr. 1921/A din data de 24.06.2020 în dosarul nr. x, (complet împotriva căruia s-a îndreptat cu sesizare şi contestaţie) la plata de despăgubiri pentru discriminare şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun şi sancţionarea pentru discriminare a pârâţilor şi de daune morale aduse onoarei, demnităţii şi reputaţiei, în cuantum de 50.000 RON fiecare;

- obligarea la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de acest proces.

La data de 09.10.2020, respectiv la data de 29.03.2021, reclamantul a depus la dosarul cauzei cereri modificatoare.

La termenul de judecată din data de 30.03.2021, reclamantul a depus la dosarul cauzei o cerere în completare a cererii modificatoare din data de 29.03.2021 şi răspuns la întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a pârâţilor CSM, Inspecţia Judiciară şi Tribunalul Bucureşti, faţă de dispoziţiile art. 82-84 C. proc. civ. şi art. 151 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. Totodată, a depus note de şedinţă şi cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţie de neconstituţionalitate.

La data de 30.03.2021, terţul B. a depus la dosarul cauzei cerere de intervenţie accesorie, prin care a înţeles să susţină poziţia procesuală a reclamantului.

De asemenea, la data de 24.05.2021, terţul C. a depus la dosarul cauzei o cerere de intervenţie accesorie, prin care a înţeles să susţină poziţia procesuală a reclamantului.

1.2. Hotărârea/Încheierile primei instanţe

Prin încheierea de şedinţă din data de 30.03.2021, Curtea a admis excepţia de inadmisibilitate a cererilor modificatoare şi a transmis cererile modificatoare la Registratură pentru repartizare aleatorie sub noi numere de dosare în vederea judecării separate, pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii de şedinţă de la acel termen.

Prin încheierea de şedinţă din data de 07.09.2021, Curtea a respins excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a pârâţilor, ca neîntemeiată, a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de terţul B., ca inadmisibilă, a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de terţul C. şi a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă, pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii de şedinţă de la acel termen.

Prin încheierea de şedinţă din data de 14.12.2021, Curtea a respins excepţiile invocate de pârâţi, ca neîntemeiate.

Prin sentinţa civilă nr. 564 din 22 martie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea şi cererea de intervenţie accesorie în favoarea reclamantului, privind pe reclamantul A. şi intervenienta C., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Apel Bucureşti, Inspecţia Judiciară, Statul Român prin Ministerul Finanţelor, Tribunalul Bucureşti şi participant-expert Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării, ca neîntemeiate.

1.3. Cererea de recurs şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei civile nr. 564 din 22 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, a declarat recurs reclamantul A. şi intervenienta C., în condiţiile art. 483 C. proc. civ.

De asemenea, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor a declarat recurs împotriva încheierii din 14 decembrie 2021 şi a sentinţei civile nr. 564 din 22 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020 iar pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a promovat recursul incident împotriva încheierii din 14 decembrie 2021 şi sentinţei civile nr. 564 din 22 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti.

Prin calea extraordinară de atac promovată, recurentul A. şi intervenienta C., invocând cazurile de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., au solicitat, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În esenţă, recurenţii au arătat că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, fiind astfel încălcat dreptul la un proces echitabil (exigenţă a art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

De asemenea, instanţa s-a pronunţat cu încălcarea dispoziţiilor art. 5 C. proc. civ., în procesul civil părţilor fiindu-le garantată exercitarea drepturilor procesuale, în mod egal si fără discriminării instanţa fiind obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii. Judecătorul fondului a încălcat principiul disponibilităţii prevăzut de art. 9 din C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului fiind stabilite prin cererile şi apărările părţilor.

Arată recurenţii că în cauză au fost formulate 2 cereri de modificare/completare (ultima fiind cea completă înregistrată la data de 29.03.2021, primul termen de judecată fiind la data de 30.03.2021) conform art. 204 C. proc. civ. iar instanţa era obligată să le comunice părţilor pârâte şi să acorde un nou termen, ceea ce nu s-a întâmplat.

În concluzie, se arată că instanţa s-a pronunţat cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, încălcându-se dreptul la un proces echitabil, prin aceea că, deşi în cauză au fost formulate 2 cereri de modificare/completare a acţiunii, instanţa a omis să le comunice pârâţilor şi să acorde un nou termen. De asemenea, instanţa nu şi-a îndeplinit obligaţia de a pune în vedere părţii adverse să depună documentaţia care a stat la baza emiterii actelor administrative contestate.

Este evident, susţin recurenţii, că a fost încălcat principiul legalităţii şi principiul disponibilităţii, judecătorul de fond, în mod greşit a dispus spre repartizare la registratura instanţei, fiind formate dosarele nr. x/2021 şi y/2021, distingând astfel faţă de cele anterior motivate şi motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, pct, 6 şi pct. 8 C. proc. civ., căci nu rezultă vreo motivare care să susţină decizia instanţei fiind astfel încălcat şi art,. 425 C. proc. civ.

Aşa cum reiese din încheierea din data de 30.03.2021 instanţa nu a uzitat nici de rolul activ al judecătorului aşa cum prevede art. 22 din C. proc. civ.

Totodată, s-a precizat că în cauză a fost încălcat principiul oralităţii, precum şi că susţinerile acestora au fost consemnate în mod eronat în cuprinsul încheierilor de şedinţă.

De asemenea, s-a susţinut că judecătorul fondului nu a dat dovadă de rol activ şi a dat o dezlegare eronată excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant invocată de recurentul-reclamant A. şi recurenta-intervenientă C..

În egală măsură, s-a arătat că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor legale relevante în materia angajării răspunderii civile a autorităţilor publice pentru fapte de discriminare a cetăţenilor, precum şi cu ignorarea dispoziţiilor legale privind instrumentarea dosarelor disciplinare ale judecătorilor şi procurorilor, fiind astfel incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin recursul promovat, recurentul-pârât pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat casarea în parte a încheierii şi a sentinţei atacate sub aspectul soluţiei date excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia de inadmisibilitate a capătului de cerere prin care reclamantul a solicitat obligarea sa la plata sumei de 50.000 RON cu titlu de daune morale. În esenţă, s-a susţinut că, pe de altă parte, în materia contenciosului administrativ, Ministerul Finanţelor Publice nu poate sta în judecată în reprezentarea Statului Român decât în condiţiile prevăzute de acte normative speciale, Statul Român fiind reprezentat în aceste litigii de autorităţile publice despre care se prevede în mod expres că reprezintă statul. în consecinţă, faptul că reclamantul a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, nu este de natură să şi confere calitate procesuală pasivă acestuia.

Susţine recurentul că, în raport de obiectul acţiunii, chemarea în judecată a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice este nejustificată, având în vedere că reclamantul nu a avut niciun fel de raport juridic sau alte raporturi obligaţionale cu Ministerul Finanţelor Publice, nici în nume propriu şi nici ca reprezentant al Statului Român, pentru a ne fi putut raporta la drepturi şi obligaţii izvorâte din acestea sau din alte raporturi obligaţionale.

În procesele în materia contenciosului administrativ, chiar dispoziţiile legii aplicabile fixează cadrul procesual, în sensul că litigiul se poartă între persoana care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ al unei autorităţi publice sau datorită refuzului nejustificat de a i se răspunde, şi autoritatea publică în cauză, eventual împreună cu beneficiarul actului administrativ.

Aşadar, instanţa fondului a nesocotit prevederile art. 18 şi art. 19 din legea nr. 554/2004.

Faţă de acestea a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a încheierii şi a sentinţei atacate sub aspectul soluţiei date excepţiei lipsei calităţii procesual pasive şi excepţiei inadmisibilităţii.

Cererea de recurs incident.

Prin recursul incident, recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat casarea în parte a încheierii şi a sentinţei atacate sub aspectul soluţiei date excepţiei lipsei calităţii procesual pasive şi respingerea primului capăt de cerere ca fiind formulat în contradictoriu cu persoană fără calitate procesual pasivă.

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că criticile circumscrise acestui motiv de nelegalitate constau în faptul că instanţa de fond a procedat la o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 65 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 317/2004, apreciind eronat că subscrisul ar avea calitate procesuala pasivă faţă de pretenţiile deduse judecăţii.

În aceste condiţii, a subliniat că în materia contenciosului administrativ calitatea procesuală derivă din capacitatea administrativă de a emite acte administrative cu caracter individual sau normativ, justificând aşadar calitate procesuală pasivă emitentul actului administrativ supus controlului jurisdicţional. Or în situaţia dedusă judecăţii acest emitent este intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară.

Astfel, din cererea de chemare în judecată astfel cum a fost modificată şi completată, rezultă că obiectul primului petit îl constituie, în concret, analiza legalităţii mai multor rezoluţii de clasare ale Inspecţiei Judiciare şi a mai multor rezoluţii ale inspectorului - şef prin care au fost respinse plângerile recurentului-reclamant A. şi menţinute soluţiile de clasare, iar prin cel de-al doilea petit se urmăreşte obţinerea unor despăgubiri ca şi consecinţă a constatării pretinsei nelegalităţi a soluţiilor dispuse de intimata-pârâta Inspecţia Judiciară.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, recurentul a subliniat că împrejurarea că recurentul-reclamant a înţeles să înainteze şi Consiliului Superior al Magistraturii sesizări cu privire la aspecte a căror cercetare nu este în competenţa subscrisului nu poate conduce la concluzia că ar exista identitate între persoana pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii şi persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii. Aşa cum rezultă şi din adresa din 28.05.2020 emisă de Consiliu, i-a fost comunicat recurentului-reclamant A. faptul că sesizarea formulată de acesta a fost înaintată Inspecţiei Judiciare, acesta fiind organul competent a efectua analize, verificări şi control în domeniile specifice de activitate, în temeiul legii şi pentru asigurarea respectării acesteia.

1.4. Apărările formulate în cauză

Pârâta-intimată Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., susţine intimatul că susţinerile recurenţilor reclamanţi sunt lipsite de orice fundament faptic şi legal, instanţa de fond a soluţionat cauza strict în limitele atribuţiilor puterii judecătoreşti, făcând o corectă aplicare a legii, argumentele invocate de recurenţii reclamanţi nefiind apte a susţine acest motiv de recurs.

Cu privire la aspectele semnalate a arătat că potrivit dispoziţiilor art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea şi conduita necorespunzătoare a magistraţilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

În consecinţă, contrar afirmaţiilor reclamantului, verificările prealabile au fost complete, fiind efectuate cu respectarea limitelor de competenţă prevăzute de lege, sens în care au fost avute în vedere sesizarea acestuia, precum şi relaţiile transmise de conducerea instanţei, la care au fost ataşate copii ale evidenţelor ECRIS ale Tribunalului Bucureşti pentru dosarul nr. x/2019.

Totodată şi intimatul Tribunalul Bucureşti a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele expuse în continuare.

Recursul declarat de reclamantul A. şi intervenienta C. este nefondat.

În ceea ce priveşte criticile subsumate de recurent cazului de casare reglementat de 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte le apreciază a fi nefondate, întrucât, în cauză, nu poate fi reţinută incidenţa unei încălcări, de către prima instanţă, a atribuţiilor puterii judecătoreşti, astfel cum au fost acestea trasate, în materia incidentă, prin prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Instanţa de control judiciar are în vedere faptul că motivul de nelegalitate în discuţie se întemeiază pe conceptul de "exces de putere", ce derivă din principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat. Astfel, în conformitate cu dispoziţiile reglementate prin anterior indicatul motiv de nelegalitate se poate cere şi, respectiv, se poate dispune casarea unei hotărâri atunci când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

Prin sintagma "depăşirea puterii judecătoreşti" se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii autorităţii executive sau legislative (privite lato sensu), aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat, decât cea judecătorească. Prin urmare, acest motiv de casare vizează încălcarea unor atribuţii recunoscute într-un anumit moment legislativ diferitelor autorităţi statale.

Pe de o parte, în speţă, nu poate fi decelat un caz de depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti, câtă vreme din considerentele sentinţei de fond reiese clar că judecătorul fondului nu a săvârşit acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi în stat, alta decât cea judecătorească.

Pe de altă parte, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. privind depăşirea atribuţiilor judecătoreşti, în condiţiile în care instanţa nu a ignorat obligaţiile procedurale ce revin părţii care sesizează instanţa, privind îndeplinirea cerinţelor legale.

Recurenţii au mai arătat că instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii, reglementat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., sub acest aspect arătând că deşi în cauză au fost formulate 2 cereri de modificare/completare a acţiunii, instanţa a omis să le comunice pârâţilor şi să acorde un nou termen. De asemenea, instanţa nu şi-a îndeplinit obligaţia de a pune în vedere părţii adverse să depună documentaţia care a stat la baza emiterii actelor administrative contestate. Reclamanţii au mai arătat că instanţa de fond a încălcat principiul liberului acces la justiţie reglementat de art. 5 alin. (1) C. proc. civ. şi principiul dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 alin. (1) C. proc. civ., precum şi principiul oralităţii, susţinerile acestora fiind consemnate în mod eronat în cuprinsul încheierilor de şedinţă. S-a mai susţinut că judecătorul fondului nu a dat dovadă de rol activ şi a dat o dezlegare eronată excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant invocată de recurentul-reclamant A. şi recurenta-intervenientă C..

Tot aşa, s-a susţinut că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor legale relevante în materia angajării răspunderii civile a autorităţilor publice pentru fapte de discriminare a cetăţenilor, precum şi cu ignorarea dispoziţiilor legale privind instrumentarea dosarelor disciplinare ale judecătorilor şi procurorilor.

Criticile se dovedesc a fi nefondate.

În acest sens, prin încheierea din 30 martie 2021, instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei de inadmisibilitate a cererilor modificatoare, cu necesitatea transmiterii acestora către Registratură, în vederea repartizării aleatorii către un alt complet de judecată, a pus în discuţie necesitatea comunicării pârâţilor a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, pentru a-şi exprima un punct de vedere, a comunicat pârâţilor şi expertului în materia discriminării cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cu menţiunea de a-şi exprima un punct de vedere, stabilind termen pentru continuarea judecăţii.

Contrar susţinerilor recurenţilor, cu privire la necomunicarea pârâţilor a celor 2 cereri modificatoare/completatoare se observă că acestea nu se confirmă. La termenul din data de 30.03.2021 instanţa a admis excepţia de inadmisibilitate a cererilor modificatoare şi a transmis cererile modificatoare la Registratură pentru repartizare aleatorie sub noi numere de dosare în vederea judecării separate, astfel că instanţa de fond a reţinut cauza în pronunţare asupra tuturor aspectelor discutate la acel termen şi la termenele anterioare (a se vedea în acest sens încheierea de şedinţa din 30.03.2021 fila nr. x ds fond).

În primul rând, se constată că procedura de citare a părţilor a fost legal îndeplinită, iar Curtea de Apel Bucureşti a judecat cauza pe baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, pe cale de consecinţă este exclusă ipoteza nerespectării dreptului la un proces echitabil, o încălcare a principiului disponibilităţii sau a oralităţii dezbaterilor, nerespectarea dreptului la apărare, ori a principiului contradictorialităţii.

În al doilea rând, în privinţa greşitei soluţionări a excepţiei inadmisibilităţii a cererilor modificatoare de către instanţa de fond şi eroarea în care aceasta instanţa s-a aflat, Inalta Curte arata ca aceste critici sunt lipsite de fundament.

Aşa cum reiese din actele şi lucrările dosarului, prin cererile modificatoare, în esenţă, reclamantul a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât şi a Curţii de Apel Bucureşti, a solicitat obligarea primilor doi pârâţi la soluţionarea integrală, completă şi corectă şi a unor noi sesizări şi contestaţii adresate acestora (respectiv cele referitoare la constatarea nulităţii rezoluţiei din data de 11.06.2020 cu nr. 1815/A în dosarul nr. x, din data de 08.07.2020 cu nr. 2064/A în dosarul nr. x, nulitatea clasării contestaţiei comunicată la 21.07.2020, a nulităţii clasării contestaţiei comunicate la 24.09.2020 în dosarul nr. x - 1151 şl a nulităţii clasării contestaţiei comunicate la 24.09.2020 în dosarul nr. x -1152, urmând a se constata încălcarea de către doamnele judecător D. şi E., precum şi de către domnul judecător F. a legislaţiei în vigoare şi implicit de către Consiliul Superior al Magistraturii şi Inspecţia Judiciară prin refuzul soluţionării sesizării adresate precum şi a plângerilor prealabile) şi a solicitat obligarea tuturor pârâţilor la plata în solidar a sumei de 1.000.000 RON reprezentând despăgubiri pentru discriminare, precum şi la plata în solidar a sumei de 1.000.000 RON reprezentând daune morale aduse onoarei, demnităţii şi reputaţiei.

Instanţa de fond a reţinut că acţiunea introductivă vizează raportul juridic grefat pe rezoluţia de clasare nr. 1921/A din data de 24.06.2020, dispusă în lucrarea nr. 20-1997 a Inspecţiei Judiciare (referitoare la sesizarea reclamantului privind îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor profesionale de către judecătorul D. din cadrul Tribunalului Bucureşti, în cadrul dosarului nr. x/2019) şi pe rezoluţia inspectorului-şef din 12.08.2020 privitoare la plângerea reclamantului împotriva rezoluţiei de clasare anterior menţionată.

Practic, este vorba despre aplicarea prevederilor art. 30 alin. (3) C. proc. civ. care definesc cererea adiţională (modificatoare) iar în acest caz (când noua cerere are o individualitate distinctă) nu mai operează prorogarea de competenţă şi de compunere a completului de judecată, pentru că, în caz contrar s-ar permite reclamantului (voit sau nu) să eludeze regulile de repartizare aleatorie şi competenţă.

În consecinţă, în mod corect instanţa fondului, a reţinut că cererea în discuţie este inadmisibilă cu titlu de cerere modificatoare, urmând a fi considerată cerere distinctă, sens în care urmează a fi transmisă la registratura instanţei pentru repartizare aleatorie.

Cu privire la modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant apreciem că prima instanţă a dat o corectă dezlegare acestei excepţii, reţinând că actele de procedură depuse de pârâţi la dosarul cauzei au fost semnate de reprezentanţii legali ai acestora (şi anume preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, domnul judecător G., inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare, domnul judecător H., respectiv preşedintele Tribunalului Bucureşti, doamna judecător I.), iar calitatea persoanelor amintite de reprezentant legal al instituţiilor în discuţie figura publicată pe site-urile acestora.

Or, legiuitorul a dorit, conform dispoziţiilor art. 255 alin. (2) din C. proc. civ. "dacă un fapt este de notorietate publică sau necontestat, instanţa va putea decide, ţinând seama de circumstanţele cauzei ca nu mai este necesară dovedirea lui", în mod corect prima instanţa a apreciat că prin publicarea calităţilor de reprezentanţi legali pe paginile de internet ale instituţiilor vizate, acestea au căpătat notorietate nemaifiind necesară probarea lor.

În acest context, Înalta Curte va respinge motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ca nefondat.

Înalta Curte are în vedere faptul că drept temei al recursului declarat au mai fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.. Criticile concrete formulate pot fi însă subsumate numai motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8, întrucât cea dintâi teză de nelegalitate a fost invocată pur formal, nefiind argumentată de vreo critică susceptibilă de cenzură în recurs, din perspectiva pretinselor vicii ale motivării deciziei atacate (lipsa motivării, motivarea inexactă ori motivarea insuficientă).

Astfel, acest motiv de casare este incident atunci "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"; se impune a se preciza totodată că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde: "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor". Astfel, în lumina acestor dispoziţii legale, din perspectiva exigenţei de a motiva, instanţa are obligaţia să arate, în concret, în raport de probele dosarului, situaţia de fapt pe care o reţine în cauză şi să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente, aşa cum s-a evidenţiat în doctrină, "considerentele hotărârii judecătoreşti trebuind să răspundă comandamentelor logicii, să fie clare, concise, ferme, lipsite de contradicţii, bazate pe probe incontestabile, coroborate între ele şi menite a impune o concluzie, elemente de natură a fundamenta puterea de convingere şi a exclude arbitrariul" (I. Leş, Noul C. proc. civ., vol. I 2011, p. 548).

Cum s-a menţionat anterior, niciunul dintre aceste posibile motive de casare nu se verifică în speţă, instanţa de fond motivând amplu soluţia dispusă, cu luarea în considerare a criticilor ridicate în cererea introductivă de instanţă.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), indicat de recurenţi ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reţine că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

Aşa cum reiese din actele dosarului, primului petit al acţiunii îl constituie pe de-o parte analiza legalităţii rezoluţiei inspectorului - şef din data de 12.08.2020 emisă în dosarul nr. x - 984, prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluţiei de clasare nr. 1921/A emisă la data de 24.06.2020 în dosarul x, iar pe de alta refuzul pârâtului de CSM de a exprima orice punct de vedere referitor la plângerea ce i-a fost adresată în legătură cu rezoluţia de clasare.

Dintr-o primă perspectivă, este de menţionat că răspunsul prin care pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii i-a comunicat reclamantului faptul că sesizarea formulată de acesta a fost înaintată Inspecţiei Judiciare, a fost emis în mod nelegal şi nu poate fi calificat drept refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Raportat la conţinutul rezoluţiilor contestate, şi ţinând seama de documentaţia aflată la dosarul cauzei, soluţia de respingere a contestaţiei formulată în contradictoriu cu Inspecţia Judiciară era singura posibilă, din moment ce nu există indicii privind săvârşirea niciunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată, iar verificările au fost efectuate în mod complet de către inspectorul judiciar.

Din aceleaşi raţiuni nu pot fi primite criticile recurenţilor, curtea de apel în mod corect a constatat că nu se impune anularea actelor atacate şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Din cuprinsul rezoluţiei de clasare contestate a reieşit ca, în limitele de competenţă stabilite de art. 46 din Legea nr. 317/2004, republicată, au fost verificate elementele de fapt vizate de sesizare, constatându-se în mod argumentat că nu se conturează indicii privind săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea 303/2004, republicată, astfel cum au invocat reclamantul.

Relativ la modalitatea de soluţionare a cauzei, în limita aspectelor de nelegalitate formulate, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 97 alin. (1) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, potrivit cărora orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea şi conduita necorespunzătoare a magistraţilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

Conform alin. (2) al articolului sus-menţionat, exercitarea dreptului de sesizare a Consiliului Superior al Magistraturii nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti întrucât acestea pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac ordinare/extraordinare prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale, cu aplicarea principiilor independenţei judecătorilor, a supunerii lor numai legii şi a autorităţii de lucru judecat, statuate de art. 124 alin. (3) şi art. 129 din Constituţia României, precum şi de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată.

Este de observat, sub acest aspect, că pentru a deosebi abaterea disciplinară de simpla şi posibila greşeală de judecată, legiuitorul a instituit condiţii suplimentare, cum ar fi atingerea adusă onoarei profesiei de magistrat, vătămarea unei persoane, ori existenţa unei greşeli profesionale macroscopice, sau o culpă atât de gravă încât autorul a acţionat cu o neglijenţă sau cu o imprudenţă pe care nici persoana cea mai lipsită de dibăcie nu ar fi manifestat-o faţă de propriile interese.

În condiţiile în care interpretarea normelor de drept şi coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raţionamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operaţiune raţională şi logică de determinare a înţelesului şi conţinutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabileşte situaţia de fapt pe care urmează să o încadreze în drept.

Se reţine că exercitarea funcţiei jurisdicţionale se realizează numai în cadrul activităţii de judecată, prin aplicarea normelor de procedură în condiţii de contradictorialitate şi publicitate, cu respectarea normelor de competenţă prevăzute de lege, prin recunoaşterea efectelor specifice hotărârilor judecătoreşti, atribute care nu aparţin contenciosului disciplinar.

în plus, observăm că în litigiul pendinte, instanţa de fond, în urma analizării aspectelor de fapt ale judecăţii şi materialului probator, a apreciat că nu pot fi primite susţinerile recurenţilor referitoare la presupusa nerespectare a dispoziţiilor privitoare la soluţionarea cu celeritate a cererilor de îndreptare, lămurire şi completare a sentinţei recurate, nefiind identificat niciun element apt a contrazice teza inspectorilor judiciari care au constatat că judecătorul cauzei a respectat principiul celerităţii în soluţionarea cererilor menţionate.

În ceea ce priveşte soluţia pronunţată de prima instanţă asupra peţitului având ca obiect acordarea daunelor civile, în mod corect şi acest capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat, prima instanţă reţinând că nu există temei al acţiunii în răspundere delictuală, câtă vreme nu a fost probată fapta ilicită a pârâţilor, faţă de constatarea legalităţii rezoluţiilor emise de inspecţia Judiciară, care au făcut obiectul primului petit al acţiunii.

Nu în ultimul rând, este de menţionat că judecătorul fondului a reţinut corect în ceea ce priveşte existenţei unei discriminări în sensul că articolul de aplicare al art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, reclamantul nu a indicat în concret criteriul de discriminare, care ar fi stat la baza diferenţierii sesizate. Se constată că instanţa de fond verificând, în raport de circumstanţele de fapt ale litigiului dedus judecăţii, interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale menţionate impun concluzia potrivit căreia deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa trebuie să aibă la bază unul din criteriile prevăzute de acest text de lege şi trebuie să se refere la persoane aflate în situaţii comparabile dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenţei lor la una din categoriile prevăzute în textul de lege menţionat anterior. Subsecvent, tratamentul diferenţiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul public, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

În consecinţă, constatând că motivele de recurs înscrise în art. 488 pct. 4, pct. 5 şi 6 şi 8 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, deoarece sentinţa recurată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale în materie, iar hotărârea pronunţată de instanţa de fond a fost judicios motivată, Înalta Curte urmează, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. şi intervenienta C..

Cu privire la recursul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, împotriva încheierii din 14 decembrie 2021 şi sentinţei civile nr. 564 din 22 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020 care vizează soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a pârâtului Statul Român pentru preşedintele completului C 42 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a, judecător D..

Prin motivele de recurs s-a susţinut în esenţă că, în raport de obiectul acţiunii, chemarea în judecată a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice este nejustificată, având în vedere că reclamantul nu a avut niciun fel de raport juridic sau alte raporturi obligaţionale cu Ministerul Finanţelor Publice, nici în nume propriu şi nici ca reprezentant al Statului Român, pentru a se raporta la drepturi şi obligaţii izvorâte din acestea sau din alte raporturi obligaţionale. În procesele în materia contenciosului administrativ, chiar dispoziţiile legii aplicabile fixează cadrul procesual, în sensul că litigiul se poartă între persoana care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ al unei autorităţi publice sau datorită refuzului nejustificat de a i se răspunde, şi autoritatea publică în cauză, eventual împreună cu beneficiarul actului administrativ.

Referitor la excepţia de inadmisibilitate a capătului de cerere prin care reclamantul a solicitat obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 50.000 RON cu titlu de daune morale, recurentul-pârât a susţinut că acţiunea reclamantului faţă de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice vizează exclusiv acordarea de despăgubiri, astfel că, obiectul acţiunii nu se circumscrie dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Criticile nu pot fi reţinute.

Astfel, teza stabilirii faptului că pârâtul are legitimare procesuală pasivă reiese din solicitările reclamantului strict pe cel de-al doilea capăt de cerere, prin care acesta a chemat în judecată pârâţii, Tribunalul Bucureşti şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea lor la plata de despăgubiri pentru discriminare.

Totodată, este de menţionat că reclamantul nu s-a prevalat de dispoziţiile art. 8, art. 18 şi art. 19 din Legea nr. 554/2004, astfel că în mod corect judecătorul fondului a respins excepţiile ca neîntemeiate.

În aceste condiţii, o acţiune precum cea de faţă, rămânea un instrument juridic aflat la dispoziţia reclamantului pentru ca aceasta să încerce repararea prejudiciului despre care afirmă că ar fi fost cauzat prin faptele pârâţilor. În caz contrar s-ar ajunge ca reclamantul să fie pus în imposibilitate de a se adresa justiţiei, negându-i-se, practic, dreptul de acces la o instanţă.

Înalta Curte constată că, din perspectiva aplicării normelor legale incidente şi anume art. 36 C. proc. civ., instanţa de fond în mod corect a reţinut calitatea procesuală pasivă a pârâtului, fiind verificată identitatea dintre pârât şi subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecăţii.

Ca atare, este înlăturată pretinsa nesocotire a dispoziţiilor art. 36 din C. proc. civ.

Referitor la recursul incident promovat de către pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva încheierii din 14 decembrie 2021 şi sentinţei civile nr. 564 din 22 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020 sunt de reţinut următoarele:

Criticile potrivit cărora argumentul instanţei în fond potrivit cărora în materia contenciosului administrativ calitatea procesuală derivă din capacitatea administrativă de a emite acte administrative cu caracter individual sau normativ, justificând aşadar calitate procesuală pasivă emitentul actului administrativ supus controlului jurisdicţional. Or în situaţia dedusă judecăţii acest emitent este intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară.

Din examinarea argumentaţiei la care instanţa de fond s-a oprit rezultă cu îndestulătoare claritate că soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului are o susţinere juridică suficient de amplă şi clară.

Instanţa de fond a apreciat că este justificată prezenţa în proces a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, dat fiind că, în ceea ce priveşte primul petit, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii deţine legitimare procesuală pasivă, de vreme ce, acestuia i-a fost adresată spre soluţionare o plângere prealabilă împotriva unui act administrativ, devenind astfel subiect pasiv al unui raport de drept administrativ.

Or, din analiza cuprinsului cererii de chemare în judecată, se observă că reclamantul l-a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii pe primul capăt de cerere pentru a solicita obligarea acestuia la soluţionarea plângerii prealabile formulate împotriva rezoluţiei de clasare emise de Inspecţia Judiciară, respectiv pe cel de-al doilea petit pentru a solicita obligarea acestuia la despăgubiri pentru o pretinsă faptă de discriminare.

Este de notat, sub acest aspect, că, legitimarea procesuală pasivă a fost raportată, aşadar, la obiectul cererii de chemare în judecată.

S-au arătat în considerentele încheierii şi sentinţei raţiunile pentru care instanţa a reţinut calitatea procesuală pasivă, condiţie de fond, esenţială, a acţiunii reprezintă identitatea care trebuie să existe între subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecăţii şi cel chemat în judecată în calitate de pârât.

De altfel, aşa cum a reţinut instanţa fondului, în sensul că pârâtul avea sau nu competenţa să soluţioneze plângerea prealabilă, că a răspuns sau nu la această, acestea reprezintă chestiuni de fond urmând a fi analizate la momentul soluţionării fondului acţiunii.

În considerentele sentinţei s-a făcut, într-adevăr, referire la art. 65 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, însă nu pentru a se justifica în acest fel calitatea procesuală pasivă a acestuia, ci pentru a se confirma analizarea acestei legitimări prin prisma identităţii dintre persoana chemată în judecată şi titularul obligaţiei din conţinutul raportului juridic pretins de către reclamant şi dedus judecăţii ca atare.

Prima instanţă a reţinut că pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii i-a comunicat reclamantului faptul că sesizarea formulată de acesta a fost înaintată Inspecţiei Judiciare, a fost emis în mod nelegal şi nu poate fi calificat drept refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În consecinţă, având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile promovate in cauză, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. şi intervenienta C. împotriva sentinţei civile nr. 564 din 22 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, ca nefondat.

Respinge recursul formulat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, împotriva încheierii din 14 decembrie 2021 şi sentinţei civile nr. 564 din 22 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, ca nefondat.

Respinge recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva încheierii din 14 decembrie 2021 şi sentinţei civile nr. 564 din 22 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 februarie 2023.