Contestatie în anulare; inadmisibilitate pentru netimbrare; art. 197 C. proc. civ.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the motion for annulment, ruling it inadmissible for lack of stamp duty, thereby leaving the prior final decision in force. The case involved an administrative and fiscal dispute where the appellant challenged a previous judgment from the same court, but failed to attach proof of payment for the mandatory 100 RON judicial tax required for extraordinary appeals despite being formally notified of the obligation to pay and failing to request legal aid. Relying on Article 197 of the Code of Civil Procedure in conjunction with Articles 26 and 33 of Emergency Ordinance No. 80/2013, the court held that non-payment of the stamp duty results in the automatic dismissal of the procedural request, rendering the annulment motion legally void without reaching the merits.
Legislator headnote
AI generatedart. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ, art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 197 C. proc. civ, art. 197 din C. proc. civ; Contestatie în anulare; inadmisibilitate pentru netimbrare; art. 197 C. proc. civ: În cauză sunt incidente dispoziţiile art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora pentru formularea contestaţiei în anulare se datorează taxa de 100 de RON.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2023
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată la data de 9 ianuarie 2023, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 5161 din 3 noiembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022.
Contestaţia în anulare a fost întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.
2. Apărările formulate în cauză
Intimatul Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş nu a depus întâmpinare faţă de contestaţia în anulare formulată de A..
II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând cu prioritate cerinţa satisfacerii timbrajului aferent căii extraordinare de atac, Înalta Curte constată că în cauză nu s-a făcut dovada achitării de către contestator a taxei judiciare de timbru, astfel că excepţia netimbrării este neîntemeiată, pentru considerentele ce se succedă:
În cauză sunt incidente dispoziţiile art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora pentru formularea contestaţiei în anulare se datorează taxa de 100 de RON.
Conform art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege, iar potrivit art. 197 C. proc. civ.:
"În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."
Prin citaţia comunicată contestatorului la data de 20.01.2023, conform dovezii de înmânare aflate la dosar, Înalta Curte a adus la cunoştinţa părţii obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON, aferentă contestaţiei în anulare formulată împotriva deciziei nr. 5161 din 3 noiembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022, obligaţie pe care contestatorul nu a îndeplinit-o.
Cum dovada timbrării nu a fost ataşată contestaţiei în anulare, iar contestatorul nu şi-a îndeplinit această obligaţie nici ulterior, deşi a fost citat cu această menţiune, devin aplicabile dispoziţiile art. 197 teza a II-a C. proc. civ., care prevăd sancţiunea anulării cererii, ca netimbrată.
Înalta Curte reţine şi împrejurarea că în cauză nu s-a formulat, de către contestatorul A., o cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru şi/sau o cerere de ajutor public judiciar pentru plata taxei.
Pentru considerentele expuse şi în temeiul dispoziţiilor art. 197 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea, ca netimbrată, a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 5161 din 3 noiembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2022.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 18 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.