Fiscal evasion fraud: suspension of administrative tax objection invalid and appeal dismissed

Şedinţa publică din data de 11 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial la data de 11.09.2019 pe rolul Tribunalului Alba sub nr. x/2019 şi, ulterior declinării de competenţă, pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2020, reclamanta societatea A. S.R.L. aflată în procedura insolvenţei - prin administrator special a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Alba, anularea deciziei de suspendare nr. 91/07.03.2019 prin care a fost suspendată soluţionarea contestaţiei înregistrate la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Alba cu nr. 174/04.01.2019 şi obligarea pârâtei Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba la emiterea unei decizii privind soluţionarea contestaţiei reclamantei.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 193 din 25 noiembrie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Alba, a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. - în insolvenţă, prin B. împotriva pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor, a anulat decizia nr. 91 din 07.03.2019 privind suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de reclamantă, a obligat pârâta să soluţioneze contestaţia formulată împotriva deciziei de impunere nr. x din 20.11.2018 şi a deciziei de accesorii 58422/05.12.2018 emise de AJFP Alba şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Alba ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii judecătoreşti menţionate în punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin care, invocând incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinţei civile recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. - în insolvenţă.

În susţinerea căii de atac, recurenta a învederat, în esenţă, că, din analiza întregii documentaţii depuse la dosarul cauzei, rezultă suspiciuni de săvârşire a unor infracţiuni, ce au fost suficiente pentru suspendarea soluţionării, pe fond, a contestaţiei formulate de intimată, iar astfel de aspecte nu au fost avute în vedere de prima instanţă, câtă vreme reţinerile acesteia s-au bazat pe apărările intimatei, omiţând să observe că hotărârea definitivă a instanţei penale de soluţionare a acţiunii civile este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluţionarea contestaţiei. cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.

Făcând trimitere la jurisprudenţa Înaltei Curţi, recurenta a învederat că în mod contrar reţinerilor instanţei de fond, aspectele asupra cărora organul de soluţionare a fost investit să se pronunţe fac obiectul verificării organelor de urmărire penală şi privesc problema realităţii unor operaţiunilor derulate de intimata, astfel încât este eronată concluzia primei instanţe privind neîndeplinirea luarea măsurii suspendării cu încălcarea dispoziţiilor art. 277 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

A argumentat recurenta şi în sensul că, în fapt, condiţia impusă de textul de lege se referă la faptul că infracţiunile pentru care s-a formulat sesizarea penală trebuie să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă, iar o atare condiţie este îndeplinită în cauză. În opinia recurentei, în cauza pendinte, interdependenţa constă în faptul că se ridică problema realităţii operaţiunilor desfăşurate, având în vedere că, în urma controalelor efectuate de autorităţile fiscale, au fost descoperite anumite elemente care conduc la suspiciunea de fraudă.

Referitor la suma totală de 11.418.910 RON, reprezentând impozit pe profit în sumă de 2.464.457 RON, cu accesorii aferente în sumă de 2.089.317 RON şi TVA în sumă de 3.722.713 RON, cu accesoriile aferente în sumă de 3.142.423 RON, recurenta a învederat că, urmare inspecţiei fiscale efectuate la A. S.R.L., organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Alba au stabilit că societatea a declarat tranzacţii de bunuri pentru care se pune problema realităţii operaţiunilor înregistrate, fiind creat doar un circuit documentar, lipsit de conţinut economic, încercând să dea o falsă aparenţă asupra provenienţei reale a mărfurilor, cu consecinţe asupra obligaţiilor datorate bugetului de stat, astfel că a fost stabilită suplimentar de plată suma de 6.187.170 RON, reprezentând impozit pe profit şi TVA.

În perioada supusă inspecţiei fiscale, reclamanta a declarat achiziţii de marfă (preponderent materiale de contracţii) de la C. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G., H. S.R.L., I. S.R.L., J., K. S.R.L., L. S.R.L., M. S.R.L., N. S.R.L., O. S.R.L., P. S.R.L., Q. S.R.L., R. S.R.L., S. S.R.L. şi T. S.R.L., achiziţii care în realitate nu au fost realizate, fiind efectuat doar un circuit documentar fictiv, în scopul deducerii de cheltuieli şi TVA.

Astfel, în urma verificărilor efectuate, controalelor încrucişate solicitate, a informaţiilor existente în baza de date şi a celor transmise de alte organe cu atribuţii de control, organele de inspecţie fiscală au constatat că furnizorii de marfă înregistraţi de societatea verificată, fie nu au declarat respectivele livrări, fie nu au funcţionat la sediile sociale sau nu au recunoscut tranzacţiile, ori făceau parte din diferite circuite evazioniste, ce implicau societăţi de tip "fantomă", faţă de acestea fiind întocmite sesizări penale pentru fapte de evaziune fiscală.

În urma verificării transporturilor efectuate pentru A. S.R.L., precum şi din datele deţinute de către inspectorii antifraudă (documente financiar contabile, informaţii din baza de date a ANAF, declaraţii luate şoferilor înscrişi pe documentele de transport), a rezultat că, în proporţie de 90% din achiziţiile de marfă înregistrate în evidenta contabilă, nu au avut loc în realitate, documentele fiind întocmite fictiv.

În ceea ce priveşte reprezentanţii legali ai unora dintre societăţile furnizoare de marfă pentru A. S.R.L., exemplificative sunt constatările cu privire la J.. Astfel, din verificările efectuate de inspectorii antifraudă la acest furnizor, s-a constatat că reprezentantul legal al acestuia era o persoană cu o situaţie materială precară, care a declarat că îl cunoaşte de dl. U. (cel care controla mare parte din firmele aflate în lanţul fictiv de tranzacţionare), care îl chema o dată pe săptămână la birourile sale, unde îl punea să semneze mai multe documente, fiind recompensat apoi cu sume derizorii între 50-100 RON. Totodată, reprezentantul J. a declarat că dl. U. l-a dus în Cluj-Napoca, la sediul a trei bănci (V., W. şi X.), unde l-a pus să deschidă mai multe conturi bancare şi să-şi facă carduri bancare şi tokenuri, care ulterior ieşirii din bănci i-au fost luate, el neridicând niciodată sume din nicio bancă.

De asemenea, întrucât au existat suspiciuni cu privire la realitatea operaţiunilor desfăşurate de furnizorii înregistraţi de A. S.R.L. în evidenţa financiar contabilă, la realitatea existentei mărfurilor, s-au declanşat o serie de acţiuni de inspecţie fiscală atât în "aval" cât şi în "amonte", acţiuni finalizate prin întocmirea de rapoarte de inspecţie fiscală, decizii de impunere şi numeroase sesizări penale la adresa persoanelor care au administrat sau au coordonat respectivele societăţi.

Urmare inspecţiei fiscale efectuate Ia A. S.R.L., organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Alba au întocmit sesizarea penală nr. 61300/10.12.2018 transmisă Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, împreună cu procesul-verbal nr. x/19.11.2018, în vederea constatării existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.

Sesizarea penală transmisă Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba viza un prejudiciu adus bugetului de stat în sumă de 6.187.170 RON, reprezentând impozit pe profit şi TVA, valoare ce se regăseşte integral în Decizia de impunere nr. x/20.11.2018.

Astfel, în opinia recurentei, între stabilirea obligaţiilor fiscale constatate prin Raportul de inspecţie fiscală nr. x/20.11.2018, în baza căruia s-a emis Decizia de impunere nr. x/20.11.2018, şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă.

Printr-un alt set de critici, recurenta a contestat şi legalitatea raţionamentului primei instanţe ce se întemeiază pe argumentul că inspecţia fiscală s-a desfăşurat pe parcursul a 376 zile, fiind încălcate prevederile art. 126 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care limitează durata inspecţiei fiscale la un maxim de 360 de zile, precum şi faptul că suspendarea inspecţiei fiscale a fost nelegală, încălcând prevederile art. 127 din acelaşi act normativ.

A arătat recurenta că, potrivit prevederilor art. 126 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 127 alin. (1) lit. a) şi lit. f) alin. (2) şi alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, durata inspecţiei fiscale, în cazul contribuabililor care au sedii secundare, nu poate fi mai mare de 180 de zile, iar în cazul în care aceasta nu se finalizează într-o perioada reprezentând dublul perioadei corespunzătoare, respectiv 360 de zile, inspecţia fiscală încetează fără a se mai emite raport de inspecţie fiscală şi decizie de impunere. Totodată. inspecţia fiscală se poate suspenda în cazuri temeinic justificate. care împiedică finalizarea acesteia pentru o perioadă de până la 6 luni, iar perioada în care inspecţia fiscală este suspendată nu este inclusă în calculul duratei acesteia.

Din menţiunile Raportului de inspecţie fiscală nr. x/20.11.2018, reiese că A. S.R.L. deţine un sediu secundar (punct de lucru), situat în localitatea Alba Iulia astfel că în speţă devin incidente prevederile art. 126 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Mai mult decât atât, inspecţia fiscală la A. S.R.L. a început în data de 18.04.2016 (data înscrierii în registrul unic de control la poz. 49), a fost suspendată în perioadele 12.05.2016 - 09.11.2016, 09.08.2017 - 26.02.2018 şi 13.04.2018 - 12.10.2018 şi s-a finalizat în data de 29.10.2018 (data programată pentru discuţia finală).

Perioadele efective de durată a inspecţiei fiscale au fost 18.04.2016-12.05.2016 (23 zile). 10.11.2016-09.08.2017 (273 zile). 27.02.2018-13.04.2018 (44 zile) si 13.10.201829.10.2018 (16 zile), respectiv au totalizat 356 de zile, nefiind depăşit termenul legal de 360 de zile, stabilit pentru durata maximă a inspecţiei fiscale.

A mai arătat recurenta că, potrivit doctrinei, trăsăturile generale ale nulităţii sunt nesocotirea dispoziţiilor legale privitoare la elementele imperative pe care trebuie să le conţină actul administrativ fiscal, aşa cum se prevede la art. 49 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, producerea unei vătămări, precum şi ca respectiva vătămare să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului, astfel încât se desprinde concluzia potrivit căreia sancţiunea nulităţii intervine ca o ultimă raţiune, numai în măsura îndeplinirii cumulate a condiţiilor mai sus prezentate.

De asemenea, recurenta a făcut trimitere la prevederile art. 22 alin. (1) din C. proc. pen., devenit art. 28 alin. (1) din Legea 135/2010 privind C. proc. pen., potrivit cărora "hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o". Justa înţelegere a prevederilor legale mai sus invocate trimite la concluzia că decizia privind suspendarea cauzei se impune a fi luată ori de câte ori este vădit că soluţia laturii penale a cauzei are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă intimata - reclamantă societatea A. S.R.L. prin B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând, în esenţă, că prima instanţă a interpretat şi aplicat corect prevederile art. 277 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, în contextul în care situaţia de fapt incidentă cauzei pendinte relevă o neîndeplinire cumulativă a condiţiilor reglementate de un astfel de text normativ.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 9 iulie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 11 ianuarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, probele administrate, normele legale incidente şi apărările formulate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este nefondat, pentru următoarele considerente:

Criticile de nelegalitate formulate de recurenta-pârâtă privesc chestiunea litigioasă a interpretării şi aplicării de către instanţa de fond a prevederilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, sub aspectul întrunirii condiţiilor prevăzute de acest text de lege pentru a se dispune suspendarea procedurii administrative de soluţionare a contestaţiei formulate de intimata-reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. x/20.11.2018.

Conform art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Având în vedere că textul de lege instituie o facultate, iar nu o obligaţie a organului fiscal de a suspenda soluţionarea contestaţiei administrative în cazul formulării unei sesizări adresate organelor de cercetare penală, instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise în temeiul textului de lege anterior indicat poate evalua măsura administrativă, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale, prin raportare la definiţia excesului de putere, cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporţionalităţii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare.

Raportând aceste consideraţii de ordin teoretic la criticile de nelegalitate formulate de pârâtă, precum şi la actele existente la dosarul cauzei, Înalta Curte reţine că părţile nu au contestat îndeplinirea primei cerinţe a textului de lege, organul fiscal competent dispunând sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba prin adresa nr. x/10.12.2018, căreia i-a fost ataşat procesul-verbal nr. x/19.11.2018 .

Prin urmare, în stabilirea caracterului legal al măsurii suspendării procedurii administrative este relevantă examinarea restului condiţiilor prevăzute de art. 277 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, mai precis ca infracţiunea pentru care s-a făcut sesizarea să aibă legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi constatarea infracţiunii să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă, mai precis existenţa raportului de interdependenţă dintre obligaţiile bugetare stabilite prin decizia de impunere şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor imputate societăţii debitoare, în sensul că de astfel de fapte trebuie să depindă soluţionarea contestaţiei administrative.

Prima instanţă a făcut o analiză justă a acestor cerinţe, reţinând corect că niciuna dintre ele nu este îndeplinită. Înalta Curte reţine că, în actuala conformaţie a prevederilor normative ce reglementează instituţia suspendării procedurii de soluţionare a contestaţiilor pe cale administrativă ce au fost invocate de recurenta - pârâtă prin decizia nr. 91/07.03.2019 (art. 277 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală), nu este suficientă, pentru dispunerea acestei măsuri, aprecierea conduitei generale a societăţii debitoare drept indicativ al potenţialei săvârşiri a unei infracţiuni, ci este necesară evidenţierea unor fapte care să vizeze mijloacele de probă în sine, cum ar fi, spre exemplu, întocmirea acestora sau obţinerea lor pe calea sau urmare unor demersuri ce ar putea constitui fapte penale. Or, din această perspectivă, analizând decizia nr. 91/07.03.2019 emisă de recurenta - pârâtă, precum şi sesizarea nr. 61300/10.12.2018, Înalta Curte constată că faptele descrise au vizat încălcarea prevederilor legale referitoare la impozitul pe profit şi TVA, organul fiscal apreciind că acestea sunt susceptibile de a întruni elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, fără ca prin decizia de suspendare sau sesizarea adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba să fie evidenţiate fapte apreciate de organul fiscal ca fiind susceptibile de a întruni elementele constitutive ale unor infracţiuni care să vizeze, în mod concret, mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare (astfel cum sunt acestea definite de art. 55 Codul de procedură fiscală). În concluzie, în mod corect prima instanţă a apreciat că măsura suspendării a fost dispusă în mod nelegal, câtă vreme, în cauză, nu este îndeplinită condiţia legăturii infracţiunii pentru care s-a făcut sesizarea cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare.

Totodată, Înalta Curte constată că organul fiscal nu se află într-o imposibilitate absolută de a soluţiona contestaţia reclamantei.

Fără a face aprecieri asupra forţei probante a înscrisurilor prezentate de intimata-reclamantă în timpul controlului fiscal şi în cauza pendinte în vederea stabilirii caracterului real al operaţiunilor efectuate, Înalta Curte constată că, în condiţiile în care controlul derulat de organul fiscal a stabilit anumite elemente factuale, respectiv a procedat la stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare în sarcina acesteia printr-un act administrativ fiscal ce constituie titlu de creanţă, nu se poate susţine că organul de soluţionare a contestaţiei ar fi în imposibilitate să se pronunţe asupra contestaţiei administrative formulate de reclamantă cu argumentul că ar fi necesar ca, în prealabil, să se stabilească existenţa sau nu a unei infracţiuni.

Înalta Curte reţine că interpretarea prevederilor din legislaţia naţională trebuie făcută într-un mod care să concorde cu garanţiile dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în jurisprudenţa CEDO, cu precădere la termenul rezonabil în derularea procedurilor administrative şi judiciare.

Astfel, o procedură administrativă trebuie derulată/finalizată în interiorul unui termen rezonabil, interesul legitim privat al contribuabilului implicând recunoaşterea dreptului de a obţine rezolvarea situaţiei sale fiscale fără întârzieri excesive generate de cauze neimputabile acestuia.

Principiul soluţionării cauzelor administrative într-un termen rezonabil se înscrie între coordonatele dreptului la o bună administrare, consacrat în art. 41 al Cartei drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, text ce ar trebui să constituie un veritabil reper în orientarea practicii administrative a autorităţilor publice naţionale.

În acelaşi sens, în jurisprudenţa Curţii Europene a drepturilor Omului s-a reţinut că a avut loc o violare a art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, referitor la accesul la un tribunal, în cazul în care autoritatea fiscală a întârziat nejustificat rezolvarea unor cereri, amânând nepermis o decizie judiciară asupra debitelor fiscale în litigiu (cauza Janosevici contra Suediei, hotărârea din 23 iulie 2002).

Raportând aceste garanţii la susţinerile recurentei-pârâte, privind necesitatea existenţei unei soluţii pronunţate pe latura penală a cauzei pentru finalizarea procedurii administrative, Înalta Curte reţine că suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei administrative are drept consecinţă amânarea pe o perioadă consistentă de timp a accesului la justiţie al reclamantei.

Or, această împrejurare este de natură a afecta drepturile şi interesele legitime ale reclamantei, situaţie ce se impune a fi remediată prin anularea deciziei atacate şi obligarea organului fiscal de a soluţiona pe fond contestaţia administrativă cu care a fost învestit de reclamantă, cu atât mai mult cu cât Înalta Curte constată că nu există niciun impediment pentru organul fiscal de a valorifica rezultatul procesului penal într-o fază ulterioară a procesului civil.

Totodată, Înalta Curte reţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-582/20 - Cridar Cons S.R.L.:

"Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată şi articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naţionale care permite autorităţilor fiscale naţionale să suspende soluţionarea unei contestaţii administrative îndreptate împotriva unei decizii de impunere prin care unei persoane impozabile i se refuză beneficiul dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată plătite în amonte ca urmare a implicării acestei persoane impozabile într-o fraudă fiscală, în vederea obţinerii unor elemente obiective suplimentare referitoare la această implicare, cu condiţia, în primul rând, ca o astfel de suspendare să nu aibă ca efect întârzierea soluţionării acestei proceduri de contestaţie administrativă dincolo de un termen rezonabil, (...)". Potrivit considerentului 47 din această hotărâre:

"(...) este de asemenea necesar, pentru ca dreptul Uniunii să nu se opună unei suspendări a soluţionării unei contestaţii administrative precum cea în discuţie în litigiul principal, ca o astfel de suspendare să nu aducă atingere dreptului la bună administrare şi în special să nu aibă ca efect întârzierea soluţionării acestei proceduri de contestaţie administrativă dincolo de un termen rezonabil."

Cât priveşte argumentele recurentei ce vizează maniera de aplicare şi interpretare a prevederilor art. 126 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 127 alin. (1) lit. a) şi lit. f) alin. (2) şi alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, Înalta Curte reţine că acestea nu au legătură cu soluţia pronunţată de instanţa de fond şi nu vor fi analizate de instanţa de control judiciar, câtă vreme, prin hotărârea recurată, nu s-a reţinut încălcarea unor astfel de prevederi normative.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile suspendării soluţionării contestaţiei administrative de către organul fiscal competent, iar hotărârea instanţei de fond este dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, hotărârea recurată fiind apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ.

În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., constatând că nu sunt incidente motivele de casare invocate de recurenta - pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, va respinge recursul formulat de aceasta, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 193 din 25 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 ianuarie 2023.