Guarantee Fund liability for moral damages: Court independence from internal administrative criteria and integral reparation of non-patrimonial harm
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Insurance Claimants' Guarantee Fund, confirming the lower court's decision which partially annulled the administrative decision and ordered the Fund to pay an additional 15,302.8 RON in moral damages to the claimant. The dispute arose from a traffic accident caused by a driver insured by a bankrupt insurance company, leading the injured victim to seek compensation from the Guarantee Fund after the insurance provider entered bankruptcy proceedings; the Fund had initially approved only 26,800 RON for moral damages based on internal guidelines, while the claimant sought a higher amount reflecting severe physical injuries, loss of the sense of smell, and permanent aesthetic disfigurement. The Court held that the Fund’s internal standardized criteria for calculating moral damages are not legally binding on the judiciary and do not replace the civil law requirement for integral reparation of non-patrimonial harm; the decisive legal basis included Articles 1385 and 252-253 of the Civil Code regarding the full repair of moral prejudice, and the interpretation of Law No. 213/2015, which established that while the Fund covers claims against bankrupt insurers, courts retain the competence to assess the equitable and reasonable quantum of damages independent of the administrative body's internal protocols.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 490 C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ, art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 19 din Legea nr. 503/2004; Guarantee Fund liability for moral damages: Court independence from internal administrative criteria and integral reparation of non-patrimonial harm: The dispute arose from a traffic accident caused by a driver insured by a bankrupt insurance company, leading the injured victim to seek compensation from the Guarantee Fund after the insurance provider entered bankruptcy proceedings; the Fund had initially approved only 26,800 RON for moral damages based on internal guidelines, while the claimant sought a higher amount reflecting severe physical injuries, loss of the sense of smell, and permanent aesthetic disfigurement. The Court held that the Fund’s internal standardized criteria for calculating moral damages are not legally binding on the judiciary and do not replace the civil law requirement for integral reparation of non-patrimonial harm; the decisive legal basis included Articles 1385 and 252-253 of the Civil Code regarding the full repair of moral prejudice, and the interpretation of Law No. 213/2015, which established that while the Fund covers claims against bankrupt insurers, courts retain the competence to assess the equitable and reasonable quantum of damages independent of the administrative body's internal protocols.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe legal basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 1 februarie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 16.07.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a -IX - a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul De Garantare a Asiguraţilor a solicitat schimbarea in partea a Deciziei nr. 20312/18.06.2019 emisa de FGA, in sensul admiterii în totalitate a cererii de despăgubire si obligarea FGA la plata sumei de 200.000 RON, din care suma de 80.000 RON este suma iniţial solicitata prin cererea de despăgubire nr. x/03.05.2017 iar diferenţa de 120.000 RON reprezintă majorarea pretenţiilor civila datorata urmărilor produse de accidentul de circulaţie, reclamanta suferind pierderea unui simt-al mirosului precum si un prejudiciu estetic grav si permanent constând într-o cicatrice pe fata de la nivelul sprâncenei la nivelul nasului, cu cheltuieli de judecata.
1.2. Hotărârea instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 695 din 29 aprilie 2021, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de acordare a diferenţei solicitate cu titlu de daune morale în sumă de 120 000 RON. A respins ca inadmisibilă cererea de acordare a diferenţei de 120 000 RON solicitată cu titlu de despăgubiri morale peste valoarea solicitată prin cererea de plată.
A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat în parte decizia nr. 20312/din 18.06.2019 şi a obligat pârâtul la plata diferenţei de 15302,8 RON reprezentând daune morale. De asemenea, a respins cererea pentru diferenţa solicitată ca neîntemeiată.
1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate
Împotriva sentinţei civile nr. 695 din 29 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare respingerea acţiunii formulată de reclamantă, ca neîntemeiată având în vedere criticile circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:
Recurentul a arătat că situaţia premisă pentru exercitarea atribuţiilor stabilite prin Legea nr. 213/2015 în sarcina Fondului de garantare a asiguraţilor este falimentul unei societăţi de asigurare.
FGA nu preia ope legis obligaţiile unui asigurător în faliment, nu este succesorul în drepturi şi obligaţii al unui asigurător în faliment. în acest caz B. S.A.
Persoanele interesate să primească despăgubiri rezultate din contractele de asigurare încheiate de asigurătorul falit au vocaţia de a solicita realizarea dreptului de creanţă pretins în procedura specială a cererii de plată reglementată de Legea nr. 213/2015 privind FGA şi Norma ASF nr. 16/2015.
În baza dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea specială nr. 213/2015, Fondul stabileşte: dacă petentul are calitatea de creditor de asigurare, dacă suma de bani solicitată de petent reprezintă creanţă de asigurare şi care este cuantumul care se justifică a fi acordat la plată din disponibilităţile FGA, întrucât FGA nu execută contractele de asigurare încheiate de asigurătorul faţă de care se deschide procedura de faliment şi nu preia riscul executării contractelor de asigurare. Fondul de garantare a asiguraţilor nu preia de la asigurătorul în faliment o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.
Această concluzie decurge din interpretarea sistematică a dispoziţiilor Legii nr. 213/2015, lege specială care a instituit o procedură administrativă de plată a despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare încheiate de asigurătorul falit, pentru a se putea crea raporturi juridice între Fondul de garantare a asiguraţilor şi creditorii de asigurări. Referitor la majorarea daunelor morale prin sentinţa civilă nr. 695/29.04.2021 apreciem că aceasta este nelegală având în vedere dispoziţiile Legii nr. 213/2015 şi a Normei ASF nr. 16/2015. Consideră că prima instanţă a dispus. în mod greşit, anularea în parte a Deciziei FGA nr. 20312/18.06.2019. obligând-o la plata sumelor majorate, deşi FGA a avut în vedere Procedura Internă, standardizată de acordare a daunelor morale în caz de deces, procedură care nu contravine nici unei dispoziţii legale.
În mod greşit instanţa de fond a stabilit majorarea cuantumului daunelor morale la 42.102,8 RON raportându-se la valorile stabilite prin Ghidul întocmit de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, acest Ghid fiind folosit de către acesta doar în cazul pretenţiilor pecuniare izvorând din cazuri de deces.
Instanţa de fond a refuzat să verifice legalitatea si temeinicia susţinerilor recurentului precum şi incidenţa procedurii adoptate prin Decizia FGA nr. 74/02.08.2018. Recurentul FGA nu plăteşte în baza unei răspunderi contractuale. Fondul de garantare a asiguraţilor neavând niciun raport contractual cu creditorul de asigurare.
Fondul de garantare a asiguraţilor acoperă creanţele de asigurări în virtutea principiului protecţiei consumatorilor produselor şi serviciilor de asigurări, iar nu ca obligaţii proprii ale subscrisei, obligaţia fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asigurătorul şi de aceea plăţile făcute de către Fond reprezintă obligaţii ale asigurătorului în faliment, fiind deci achitate sau acoperite în numele şi pe seama acestuia exclusiv în cadrul îndeplinirii procedurii administrative necontencioase reglementată de dispoziţiile Legii nr. 213/2015 şi ale Normei A.S.F. nr. 16/2015 cu denumire omonimă legii.
Totodată a învederat că sumele solicitate de către intimata-reclamantă nu au fost raportate la faptul că recurenta nu este un asigurător şi nu preia funcţiile societăţii de asigurări aflată în faliment. F.GA nu a contestat suferinţa pricinuită prin vătămarea suferită.
Precizează că în lipsa unor criterii şi limite legale de stabilirea cuantumului daunelor morale, recurgerea la o procedură legală standardizată nu contravine vreunei prevederi legale şi nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptăţite de a primi daune morale ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparenţa în procesul adoptării soluţiei administrative precum şi a unui tratament echitabil, din partea F.GA care nu preia funcţiile unui asigurător, ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii societăţilor de asigurare aflate în faliment.
1.4. Apărările formulate în cauză
Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
A apreciat că, deşi, prin raportul medico-legal i-au fost acordate doar 67 de zile de îngrijiri medicale, încă resimte durere, fizica si psihica, iar prejudiciul estetic este evident iar pierderea simţului mirosului îi afectează toate activităţile zilnice, de la gătit la a presimţi un pericol.
Arată că în mod corect curtea de apel a stabilit suma de 42102,8 RON daune morale, obligând recurenta la plata diferenţei de 15302,8 le.
1.5. Procedura derulată în recurs.
În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.
Prin rezoluţia din 9 august 2022 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 1 februarie 2023, cu citarea părţilor.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar şi faţă de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reţine că este nefondat recursul de faţă, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed:
În prealabil, Înalta Curte constată că prin criticile de recurs formulate, recurentul procedează la reiterarea aspectelor invocate în faţa instanţei de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, condiţii în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului, ci se va limita, doar, la analiza criticilor care se circumscriu unor veritabile motive de recurs.
Totodată, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor expuse de către recurent, referitor la criticile de nelegalitate, prin prisma motivului de casare, cel reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., verificate de către instanţa de control judiciar, au un caracter nefondat, nefiind relevată nicio încălcare sau aplicare greşită a normelor de drept material în chestiunea invocată de titularul căii de atac.
Considerentele curţii de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situaţia de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.
Este de necontestat că, aşa cum reiese din actele şi lucrările dosarului, la data de 04.06.2016 a avut loc un accident de circulaţie din culpa conducătorului cu nr. de înmatriculare x care a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare x.
În urma coliziunii a rezultat vătămarea corporală a reclamantei A.. Din actele medicale depuse la dosar a rezultat că aceasta a suferit a suferit traumatism cranio-cerebral deschis, cu plasa cranio durala frontala care s-a operat, fractura cominutiva cu infundare frontala, fractura cominutiva de piramida nazala, fractura plafon oribitar drept, fractura sinus maxilar bilateral cu hemosinus, fractura sinus frontal cu hemosinus, hemosinus sfenoidal, disjuncţie înalta maxilar superior, fractura clivus, fractura condil occipital stane, fractura cu deplasare diafiza humerala, fiindu-i acordate doar 67 de zile de îngrijiri medicale, conform raportului medico legal.
La data producerii accidentului autovehiculul cu nr. de înmatriculare x era asigurat RCA la S.C. B. S.A. conform poliţei nr. x Urmare a deschiderii procedurii falimentului cu privire la societatea asigurătoare reclamanta s-a adresat Fondului de Garantare a Asiguraţilor cu cerere de plată (nr. 26237/03.05.2017 solicitând despăgubiri în sumă de 80 000 RON daune morale şi 185,5 RON dune materiale.
Prin Decizia nr. 20312/18.06.2019, raportat la actele medicale depuse/certificat medico-legal precum şi la celelalte înscrisuri aflate la dosar, F.G.A. prin Comisia Specială a stabilit acordarea sumei de 177,00 RON cu titlu de daune materiale şi respingerea diferenţei de 8,5 RON precum şi, suma de 26.800,00 RON cu titlu de daune morale şi respingerea diferenţei de 53.200,00 RON. A precizat că în cazul stabilirii daunelor morale pentru vătămări corporale, F.G.A. a aprobat Decizia nr. 74/02.08.2018 privind acordarea despăgubirilor în cazul decesului şi vătămărilor corporale.
Prin Contestaţia ce face obiectul prezentului dosar reclamanta A. a solicitat: "(...) schimbarea în parte a Deciziei nr. 20312/18.06.2019 emisă de FGA, (...) în sensul admiterii în totalitate a cererii de despăgubire şi să dispuneţi obligarea FGA la plata sumei de 200.000 RON, din care suma de 80.000 RON este suma iniţial solicitată prin cererea de despăgubire nr. x/03.05.2017 iar diferenţa de 120.000 RON reprezintă majorarea pretenţiilor civile datorită urmărilor produse de accidentul de circulaţie, subsemnata suferind pierderea unui simţ - al mirosului precum şi un prejudiciu estetic grav şi permanent constând într-o cicatrice pe faţă de la nivelul sprâncenei la nivelul nasului. Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a arătat că suma de 80 000 RON reprezintă suma solicitată iniţial prin cererea de plată iar diferenţa de 120 000 RON reprezintă majorarea pretenţiilor determinată de urmările produse de accidentul de circulaţie.
Este de amintit că, în cauză, cu privire la prejudiciile despre care arată că au intervenit ulterior formulării cererii de plată reclamanta nu a înţeles să urmeze această procedură ci a ales să se adreseze direct instanţei de judecată deşi dispoziţiile art. 14 din Legea 213/2015 stabilesc obligaţia persoanei prejudiciate de a formula cerere de plată în termen de 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă.
Dispoziţiile art. 13 alin. (5) din Legea 213/2015 stabilesc că în caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere. Împotriva deciziei se poate formula contestaţie, în condiţiile prevăzute la art. 19 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare.
Aşadar, competenţa instanţei de contencios administrativ este limitată la verificarea legalităţii şi temeiniciei deciziilor emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în urma soluţionării cererilor de plată neputându-se dispune obligarea acestuia în mod direct la plata despăgubirilor pretinse pentru prima dată în faţa instanţei de judecată, astfel că în mod corect instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de acordare a diferenţei solicitate cu titlu de daune morale în sumă de 120 000 RON şi, in consecinţă a respins ca inadmisibilă cererea de acordare a diferenţei de 120 000 RON solicitată cu titlu de despăgubiri morale peste valoarea solicitată prin cererea de plată.
Susţinerile recurentului privind faptul că instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că acordarea de daune morale trebuie să aibă un caracter reparator şi nu compensator, că gravitatea prejudiciului moral fiind un criteriu de stabilire a cuantumului indemnizaţiei, orientativ şi nu exact, trebuie avut în vedere şi criteriul echităţii, în sensul că suma de bani acordată trebuie să fie echitabilă şi nu exagerată, iar daunele morale acordate sunt neechitabile, sunt nefondate.
Înalta Curte reţine că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, acestea se stabilesc în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.
Despăgubirile pentru acoperirea prejudiciului moral trebuie să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.
Prima instanţă, analizând chestiunea despăgubirilor cuvenite reclamantei în urma accidentului de circulaţie a cărui victimă a fost aceasta, a reţinut în mod corect că, în ceea ce priveşte prejudiciul moral instanţa reţine că acest prejudiciu este reprezentat de consecinţele dăunătoare suferite de o persoană, consecinţe care nu au o valoare economică şi prin urmare nu pot fi evaluate pecuniar într-o modalitate strict matematică. Ele constau în suferinţe fizice şi psihice ale victimei şi sunt urmarea încălcării drepturilor personale nepatrimoniale care definesc personalitatea umană în tripla sa dimensiune: personalitate fizică, personalitate psihică şi personalitate socială.
Astfel se mai reţine incidenţa disp. art. 252 C. civ. potrivit cărora: "orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea,…’’, precum şi, potrivit art. 253 alin. (4) C. civ., faptul că, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile’’.
Raportat la situaţia de fapt rezultată din actele şi lucrările dosarului, instanţa de control judiciar constată că prima instanţă a evaluat despăgubirile morale pe baza mai multor criterii: consecinţele negative suferite de reclamantă, atât pe plan fizic, cât şi pe plan psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care reclamantei i-au fost afectate viaţa socială şi familială, criteriul echităţii care presupune existenta unei corespondenţe între prejudiciul încercat şi dimensiunea despăgubirii.
Pe baza acestor criterii, suma stabilită trebuie să reprezinte o justă şi reală despăgubire, cu efect de satisfacţie şi în acelaşi timp să nu reprezinte venituri necuvenite. Prima instanţă a avut în vedere în mod corect asigurarea unei sume echitabile în raport cu suferinţa fizică şi psihică suferită de reclamantă.
Criteriile şi valorile stabilite prin procedura internă a pârâtei, privind soluţionarea pretenţiilor izvorâte din vătămări corporale sau decese, în cadrul căreia sunt stabilite de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor criterii proprii de determinare a sumelor datorate cu titlul de daune morale, nu reprezintă criterii legale, ele neavând caracter obligatoriu pentru instanţă, care, dimpotrivă, este ţinută de aplicarea legii în materie, respectiv a principiului reparării integrale a prejudiciului consacrat prin art. 1385 alin. (1) C. civ. "prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel’’.
Instanţa de fond, observând din analiza pârâtului că acesta a abordat chestiunea despăgubirilor acordate reclamantei dintr-o perspectivă greşită, acestea fiind într-un cuantum inferior acestui nivel la care a făcut referire în cuprinsul actului administrativ atacat fără a arăta motivul concret care a determinat adoptarea acestei soluţii.
În acest context, instanţa a constatat corect că, data stabilirii despăgubirilor această valoare era, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică pe site-ul propriu (www.x.ro), de 628,4 RON (10% x 3142 RON x 2 puncte) reieşind astfel pentru 67 zile de îngrijiri medicale suma de 42102,8 RON.
În raport de aceste împrejurări, susţinerile recurentului nu constituie argumente temeinice din care să rezulte nelegalitatea sentinţei prin care instanţa de fond, pe baza probatoriului administrat, a constatat că suma de 26.800 RON stabilită de pârât prin decizia nr. 20312/din 18.06.2019 nu asigură o reparaţie justă, adecvată, echitabilă şi necesară a prejudiciului moral încercat de reclamantă, motiv pentru care a apreciat că se impune suplimentarea despăgubirilor morale cu suma de 15302,8 RON.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că, deşi Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este asigurator sau reasigurator, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, acesta, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător. Alin. (3) al aceluiaşi articol statuează că:
"Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite la art. 5. În cazul în care disponibilităţile Fondului nu sunt suficiente pentru acoperirea cuantumului sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, creanţele acestora vor putea fi onorate pe măsura alimentării Fondului cu resursele financiare prevăzute de prezenta lege."
De asemenea, potrivit art. 11 din Legea nr. 213/2015:
"Fondul asigură efectuarea plăţii indemnizaţiilor/despăgubirilor din disponibilităţile sale, către creditorii de asigurări, potrivit condiţiilor şi plafonului de garantare stabilite de prezenta lege", iar conform art. 12 alin. (1) din acelaşi act normativ:
"Orice persoană care invocă vreun drept de creanţă împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliţă de asigurare valabilă, între data închiderii procedurii de redresare financiară şi cea a denunţării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului."
Prin urmare, chiar dacă Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este asigurator sau reasigurator, în cadrul schemei de garantare în domeniul asigurărilor şi în realizarea scopului de protejare a creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, acesta face plăţi din disponibilităţile sale persoanelor vătămate ca urmare a producerii riscului asigurat, în urma constituirii unui dosar de daună.
În ceea ce priveşte critica conform căreia, la acordarea daunelor morale intimatei-reclamante, instanţa nu a ţinut cont de procedura internă folosită de către recurentul-pârât pentru stabilirea cuantumului acestora, Înalta Curte constată că este nefondată.
Pentru că Legea nr. 213/2015 nu conţine dispoziţii exprese referitoare la modalitatea şi cuantumul despăgubirilor reprezentând daune morale, s-a emis Norma ASF nr. 21/2014 - în vigoare la data producerii accidentului, care, la art. 50, prevedea că, la stabilirea despăgubirilor, în caz de deces, se au în vedere legislaţia şi jurisprudenţa din România.
Cu toate acestea, în legislaţia internă nu a fost elaborat niciun act normativ care să prevadă, în concret, cu privire la cuantumul despăgubirilor morale, aşa încât reperul pentru stabilirea acestora este jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti şi principiile care s-au degajat pe această cale.
Referitor la procedura internă utilizată de Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi criteriile folosite în aprecierea cuantumului acestor daune, se constată că are un caracter de recomandare, astfel că nici instanţa de recurs şi nici prima instanţă nu sunt obligate să stabilească cuantumul daunelor morale în funcţie de datele interne ale Fondului de Garantare a Asiguraţilor.
Astfel, jurisprudenţa în materia stabilirii cuantumului daunelor morale pe orice cale - civilă sau penală, a stabilit că, în absenţa unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, se va apela la consecinţele negative suferite de reclamant, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivele de recurs fiind nefondate.
III. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 695 din 29 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 februarie 2023.