Railway infrastructure property transfer to local public domain; appeals dismissed, annulling government decree and restoring state ownership

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/5.09.2016, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. - Sucursala Regională Căi Ferate Timişoara a chemat în judecată Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Guvernul României, a solicitatat anularea parţială a poziţiei nr. 1578 din Anexa nr. 2 a Hotărârii de Guvern nr. 1016/2005, prin care s-a atestat trecerea în proprietatea publică a Municipiului Timişoara a imobilului înscris în Cartea Funciară nr. x, având nr. topografic x, în suprafaţă de 28.271 m.p., situat în Municipiul Timişoara, strada x, nr. 2, judeţ Timiş.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin Hotărârea Guvernului nr. 1016/2005 adoptată s-a adus atingere dreptului de Concesiune/proprietate deţinut de CNCF "CFR" S.A. asupra imobilului înscris în anexa nr. 2 la numărul curent: 1578, trecut abuziv în Domeniul Public al Municipiului Timişoara; arată că acest imobil a fost înscris în Cartea Funciară nr. Vechi 14 sub numărul topografic x, Staţiunea de Radiotelegrafie, str. x, suprafaţă de 28271 mp. Nr. CF. nou x, iar în partea a II - a B "Foaia de proprietate" a cărţilor funciare menţionate mai sus a figurat ca proprietar Statul Român prin CFR, bunuri dobândite prin Lege.

Arată că actualmente în aceste cărţi funciare figurează ca proprietar Municipiul Timişoara Domeniul Public, dobândit prin act administrativ H.G. nr. 1016/29.09.2005 emis de Guvernul României.

1.2. Hotărârile pronunţate în cauză

Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 359 pronunţată în data de 28 decembrie 2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii introducerii plângerii prealabile, invocate de pârâtul Guvernul României şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea în contencios administrativ exercitată de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. Bucureşti - Sucursala Regională de Căi Ferate Timişoara în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Timişoara - Municipiul Timişoara prin Primar şi Guvernul României pentru anularea parţială a H.G. nr. 1016/2005, anexa 2 nr. crt. 1578 şi revenirea la situaţia anterioară prin recunoaşterea dreptului de proprietate a Statului Român - prin CFR pentru imobilul înscris în CF nr. x nr. top x, ca tardiv formulată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 108 din 14 ianuarie 2016, a admis recursul declarat de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A. Bucureşti - Sucursala Regională de Căi Ferate Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 359 din data de 28 decembrie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi, în consecinţă, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În argumentele prezentate în susţinerea soluţiei, Înalta Curte a reţinut că Reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. Bucureşti - Sucursala Regională de CF Timişoara a formulat plângere prealabilă şi a solicitat Guvernului României anularea parţială a Hotărârii de Guvern nr. 1016/26.09.2005 în ceea ce priveşte Anexa 2, nr. crt. 1578, nr. crt. 1582, nr. crt. 1583, nr. crt. 1584 potrivit adresei expediate la data de 24 august 2016, cu respectarea termenului de 6 luni prevăzut de dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, teza a II-a.

Ca atare, procedura prealabilă administrativă declanşată de recurenta-reclamantă în data de 3 mai 2016 în vederea promovării ulterioare a acţiunii în anularea actului administrativ individual, în speţă a Hotărârii de Guvern nr. 1016/2005, nu excede termenului de prescripţie reglementat de dispoziţiile legale mai sus citate, astfel încât excepţia prescripţiei plângerii prealabile invocată de pârâtul Guvernul României trebuia respinsă de instanţa de fond.

În fond, după casare, prin sentinţa nr. 285 din 5 octombrie 2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale a Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timişoara, invocată de pârâtul Guvernul României, excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de pârâtul Guvernul României şi excepţia tardivităţii formulării acţiunii, invocată de pârâtul Guvernul României.

Totodată, a admis acţiunea în contencios administrativ exercitată de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. Bucureşti - Sucursala Regională de Căi Ferate Timişoara, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Timişoara - Municipiul Timişoara prin Primar şi Guvernul României şi a dispus anularea parţială a H.G. nr. 1016/2005, respectiv anularea poziţiei nr. 1578 din Anexa nr. 2 a H.G. nr. 1016/2005, prin care s-a atestat trecerea din proprietatea Statului Român în proprietatea publică a Municipiului Timişoara a imobilului înscris în Cartea Funciară nr. x, având nr. topografic x, în suprafaţă de 28.271 m.p., situat în Municipiul Timişoara, strada x, nr. 2 (judeţ Timiş).

A admis cererea de chemare în judecată a Statului Român formulată de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. Bucureşti - Sucursala Regională de Căi Ferate Timişoara conform art. 68 şi 69 alin. (1).

A dispus revenirea la situaţia anterioară de carte funciară, prin radierea dreptului de proprietate al Municipiului Timişoara şi recunoaşterea dreptului de proprietate al Statului Român - prin CFR -pentru imobilul înscris în Cartea Funciară nr. x nr. top x, reprezentând "Staţiunea de Radiotelegrafie", imobil situat în Timişoara, str. x, în suprafaţă de 28.271 metri pătraţi.

De asemenea, instanţa a luat act că pârâţii nu au solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 285 din 5 octombrie 2020 au promovat recurs pârâţii Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara, prin primar şi Guvernul României, în condiţiile art. 483 C. proc. civ.

După prezentarea contextului raportului juridic, reinterând susţinerile din actiunea formulată şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel, pârâţii Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara, prin primar şi Guvernul Râmâniei au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi în rejudecare respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara, prin primar a susţinut următoarele:

Recurentul apreciază că în mod netemeinic, interpretând în mod greşit natura juridică a terenului în litigiu si înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către parti, Curtea de Apel Timişoara a admis acţiunea reclamantei si a dispus anularea numărului curent 1578 din Anexa 2 la HG1016/2005, privind terenul mai sus menţionat.

Învederează instanţei de recurs faptul ca, interesul public care a determinat trecerea terenului respectiv în domeniul public al Municipiului Timişoara a fost aprobat prin HCLMT nr. 166/2003, atestat prin H.G.1016/2005 şi publicat în M.O.874bis/2005, la data respectivă nefiind înscris în C.F. x Timişoara. Faptul că terenul aparţine domeniului public al Statului Român, controlul de legalitate cu privire la HCL nr. 166/2003 fiind exercitat de Instituţia Prefectului-Judeţul Timiş.

Referitor la calitatea de "uz public" a terenului situat în str. x (notată în cartea funciară str. x) nr. 2, înscris în CF x Timişoara (CF vechi nr. x), cu nr. top. x şi suprafaţa de 28271 mp, conform art. 3, alin. (4) din Legea nr. 213/1998, respectiv conform art. 286, alin. (4) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ "Domeniul public al comunei, al oraşului sau al municipiului este alcătuit din bunurile prevăzute în anexa nr. 4, precum şi din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local (HCLMT nr. 166/2003, poziţia nr. 1656 din anexă), dacă nu sunt declarate prin lege ca fiind bunuri de uz sau de interes public naţional ori judeţean."

Susţine recurentul că, având în vedere suprafaţa mare a terenului respectiv (28271 mp) şi categoria de folosinţă înscrisă în cartea funciară "curţi - construcţii", terenul respectiv nu face parte din infrastructura feroviară publică şi considerăm că nu este necesară întreaga suprafaţă exploatării şi bunei utilizări a staţiunii de radiotelegrafie, în cazul că aceasta mai este funcţională în conformitate cu Regulamentul staţiilor de radiocomunicaţii din România şi cu autorizaţia de funcţionare notificată la Regia Autonomă "Inspectoratul General al Comunicaţiilor".

Instanţa de fond, în rejudecare, a reţinut în mod greşit ca trecerea bunului în litigiu în domeniul public al Municipiului Timişoara s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 1, art. 3 alin. (2) si 4 si ale Anexei 1 pct. 1.10 din Legea nr. 213/1998.

Astfel, în susţinerea prezentului recurs, a învederat faptul că, aceste completări la inventarul bunurilor din domeniul public al Municipiului Timişoara, au fost însuşite de Consiliul Local Timişoara prin hotărâre - act administrativ, de sine stătător, emis de o autoritate a administraţiei publice locale. Actele autorităţilor administraţiei publice locale sunt aduse la cunoştinţă publică (prin afişare în locuri autorizate şi prin publicitate într-un cotidian local de mare tiraj) în condiţiile prevăzute bde art. 81 din Legea nr. 24/2000, republicată şi de Legea nr. 215/2001, respublicată şi pot fi contestate în faţa instanţelor de judecată.

Raportat la aceste aspecte, deşi instanţa a invocat, în motivarea soluţiei de admitere a acţiunii în anulare, dispoziţiile art. 1 şi art. 3 din Legea nr. 213/1998, recurentul apreciat că s-a făcut o interpretare/aplicare greşită a legii în acest sens.

Recursul pârâtului Guvernului României

Criticând-o pentru nelegalitate, a solicitat admiterea recursului casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare admiterea recursului astfel cum fost formulat, având în vedere criticile circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul- pârât a criticat soluţia instanţei de fond după casare, pentru nelegalitate, întrucât considerăm că instanţa a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu completările ulterioare, care a reprezentat temei legal al adoptării H.G. nr. 1016/2005.

Recurentul a arătat că instanţa a interpretat eronat dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 213/1998 şi, totodată, face abstracţie de faptul că legea specială recunoaşte hotărârilor de consiliu local caracterul de acte administrative, de sine stătătoare, cu efecte juridice proprii, care pot fi atacate în contencios administrativ de persoana interesată. Totodată, legea recunoaşte consiliului local calitatea de autoritate a administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală cât şi atribuţia de administrare a domeniului public şi privat local, în exercitarea căreia sunt adoptate hotărâri de consiliu local.

Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior invocate reiese că, prin efectul legii, un bun de natura celui în discuţie face parte din domeniul public de interes local, fiind încadrat, ca atare, prin hotărâre a consiliului local al unităţii administrativ-teritoriale respective.

Or, instanţa, în soluţionarea cauzei, a apreciat eronat asupra acestor dispoziţii legale ceea ce face ca hotărârea pronunţată să fie nelegală.

Recurentul consideră că instanţa de fond a nesocotit rolul autorităţii publice locale de a aprecia asupra caracterului de uz sau interes public a obiectivului în discuţie, atestat ca atare la poziţia 1578 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 1016/2005.

Sub un alt aspect, recurentul a reiterat faptul că, ope legis, voinţa juridică a includerii bunurilor în domeniul public de interes local aparţine autorităţilor deliberative ale respectivei unităţi administrativ- teritoriale.

Se susţine în continuare că, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare, "Domeniul public al comunelor, al oraşelor si al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă şi din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare vrin hotărâre a consiliului local...".

Din economia acestor dispoziţii coroborate cu cele ale art. 8 alin. (1) şi (2) şi art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 213/1998, titularul domeniului administrativ poate să dispună trecerea bunurilor din domeniul privat în domeniul public pentru cauză de utilitate publică şi să stabilească existenţa unei cauze de utilitate publică.

In fine, recurentul precizează că o eliminare a poziţiei contestate din H.G. nr. 1016/2005 s-ar fi putut realiza numai la iniţiativa autorităţii administraţiei publice locale competente, care se poate pronunţa asupra necesităţii şi oportunităţii iniţierii proiectelor de acte normative care privesc atestarea în domeniul public local, cât şi asupra realităţii datelor prezentate în acestea.

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă CNCF CFR S.A. Bucureşti - Sucursala Regională de Căi Ferate Timişoara a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

De asemenea, intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, apreciind corectă reţinerea primei instanţe potrivit căreia bunul se află în proprietatea statului, societatea intimată fiind concesionara acestuia.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 20 ianuarie 2021 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 12 octombrie 2022, cu citarea părţilor.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, a dispoziţiilor legale aplicabile şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului, în ordinea impusă de logica raţionamentului judiciar, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurente, Înalta Curte constată următoarele:

Având în vedere faptul că recurenţii au formulat critici de nelegalitate comune cu privire la hotărârea judecătorească contestată, Înalta Curte va proceda la prezentarea şi analizarea acestora în mod grupat.

Astfel, este de necontestat că intimata Compania de Căi Ferate "CFR" S.A. - Sucursala Regională Timişoara a solicitat instanţei de contencios administrativ, anularea parţială a poziţiei nr. 1578 din Anexa nr. 2 a H.G. nr. 1016/2005, prin care s-a atestat trecerea în proprietatea publică a Municipiului Timişoara a imobilului înscris în Cartea Funciară nr. x, având nr. topografic x, în suprafaţă de 28.271 m.p., situat în Municipiul Timişoara, strada x, nr. 2, judeţ Timiş.

Conform punctului nr. 1578 din Anexa nr. 2 la Hotărârea de Guvern nr. 1016/2005 - astfel cum rezultă din copia anexei respective, (ataşată la dosar iniţial al Curţii de Apel Timişoara) - s-a dispus trecerea în domeniul public al municipiului Timişoara a imobilului înscris în C.F. nr. x sub numărul topografic x, denumit "Staţiunea de Radiotelegrafie", situat în Timişoara, str. x, în suprafaţă de 28.271 metri pătraţi.

Curtea de apel a apreciat că cererea de chemare în judecată este fondată întrucât nu se poate reţine că H.G. nr. 1016/2005 este numai un act de atestare a domeniului public al Municipiului Timişoara, ci chiar actul prin care a avut loc trecerea bunului în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale pârâte, în baza acestei hotărâri fiind înscris în Cartea Funciară dreptul de proprietate al Municipiului Timişoara.

A mai reţinut instanţa fondului că acest imobil nu este proprietatea reclamantei Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. (care este doar concesionara bunului), ci este proprietatea Statului Român, astfel încât nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, conform cărora "trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul societăţilor comerciale, la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar, se poate face numai cu plată şi cu acordul adunării generale a acţionarilor societăţii comerciale respective. În lipsa acordului menţionat, bunurile societăţii comerciale respective pot fi trecute în domeniul public numai prin procedura exproprierii pentru cauză de utilitate publică şi după o justă şi prealabilă despăgubire".

Prin cererea de recurs, recurenţii-pârâţi nu au formulat critici de nelegalitate prin care să pună în discuţie nelegalitatea acestui raţionament, ci au susţinut la modul generic faptul că trecerea bunului în litigiu în domeniul public al Municipiului Timişoara s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 1, art. 3 alin. (2) si 4 si ale Anexei 1 pct. 1.10 din Legea nr. 213/1998.

În cauză imobilul ce face obiectul speţei de faţă a intrat în proprietatea Statului Român - prin C.F.R. - în baza Legii nr. 4287/1921, a Ordonanţei Direcţiunii Generale a Justiţiei Cluj cu nr. 16615 din 20 decembrie 1921 şi nr. 9491 din 20 decembrie 1928, a 15 Jurnalului Consiliului de Miniştri din 5 martie 1937 publicat în Monitorul Oficial nr. 51 din 15 martie 1937 şi cu titlu de cumpărare: nr. 2504 din 25 mai 1923, n\ 4337 din 29 aprilie 1937. nr. 1295 şi nr. 1297 din 8 aprilie 1945 nr. 2634 din 8 august 1945 şi nr. 2407/1947, nr. 740 din 30 martie 1949, aşa cum reiese din notarea de la nr. 1, partea a 2 - a "Proprietatea" din Cartea Funciară nr. x, Timişoara - "înscrieri cu privire la proprietate".

Statul Român a păstrat proprietatea asupra bunului respectiv până la momentul intabulării dreptului de proprietate al Municipiului Timişoara prin actul contestat, respectiv în temeiul H.G. nr. 1016/2005.

Aşadar, instanţa de fond a reţinut în mod corect că nu s-a dovedt emiterea unui act de transfer a dreptului de proprietate de la Statul Român la Municipiul Timişoara în afara H.G. nr. 1016/2005, care ar fi trebuit să ateste acest drept, iar nu să îl constituie.

H.G. nr. 1016/2005 este chiar actul prin care a avut loc trecerea bunului în proprietatea autorităţii administrativ teritoriale, în baza acestei hotărâri fiind înscris în Cartea Funciară dreptul de proprietate al Municipiului Timişoara.

Însă, măsura administrativă de trecere a unui bun imobil din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ teritoriale trebuie să respecte cerinţele impuse de Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În concret, conform prevederilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 206/2000, prin Legea nr. 713/2001 şi prin Legea nr. 241/2003, "domeniul public al comunelor, al oraşelor şi al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexa şi din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional ori judeţean", iar potrivit art. 8 alin. (1) din aceeaşi lege, "trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, potrivit art. 7 lit. e), se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti ori a consiliului local.

Ca atare, această trecere în domeniul public trebuie să fie justificată de un interes public, astfel cum rezultă din prevederile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 anterior redate, preluate de dispoziţiile art. 858 din C. civ.. În acelaşi sens, art. 1 din Legea nr. 213/1998 în forma în vigoare la data emiterii hotărârii contestate stipulează că:

"Dreptul de proprietate publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public.". De asemenea, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 în forma în vigoare la data emiterii hotărârii contestate şi sesizării instanţei, prevede că "domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege şi din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public şi sunt dobândite de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege.

Interpretând aceste dispoziţii legale, Înalta Curte observă că, actul vătămător prin care s-a dispus trecerea bunului din proprietatea Statului Român în proprietatea Municipiului Timişoara este H.G. nr. 1016/2005, iar nu hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 166/2003, pe baza căreia a fost emis H.G. nr. 1016/2005.

Pe de altă parte, este evident că hotărârea Guvernului este actul care schimbă regimul juridic aplicabil bunurilor şi prin care se aduce atingere dreptului de proprietate al reclamantei.

De asemenea, Curtea reţine că, prin H.G. nr. 835/24.10.2018 privind actualizarea, modificarea şi completarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului, administrată de Ministerul Transporturilor, concesionate Companiei Naţionale de Căi Ferate " C.F.R."- S.A., prevăzută în Anexa nr. 16 la H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în M.O. nr. 948/2018, s-au prevăzut în Anexa nr. 1 datele de identificare ale bunurilor care actualizează, modifică şi completează inventarul bunurilor din domeniul public al statului prevăzute în Anexa nr. 16 la H.G. nr. 1705/2006, cu modificările şi completările ulterioare aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A.", iar în anexa nr. 16 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 este menţionat, la poziţia 16, imobilul în litigiu, respectiv teren aferent SR CF, nr. topografic x, înscris în Cartea Funciară nr. x Timişoara .

Referitor la natura bunului în litigiu, instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că terenul a fost înscris în C.F. nr. x sub nr. topografic x, denumit "Staţiunea de Radiotelegrafie", situat în Municipiul Timişoara, strada x nr. 2, jud. Timiş, în suprafaţă de 28.271 m.p., bunul fiind în proprietatea Statului Român, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. fiind concesionara acestui bun.

Mai este de relevat că potrivit art. 1 din Legea nr. 213/1998 "dreptul de proprietate publică aparţine statului sau unităţilor administrativ - teritoriale, asupra bunurilor care,potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public".

Tot în spiritul legii, art. 3 alin. (1) din acelaşi act normativ prevedea că "domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege şi din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public şi sunt dobândite de stat sau de unităţile administrativ -teritoriale prin modurile prevăzute de lege".

Totodată, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 prevedea că:,Domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie, din cele prevăzute la pct. I din anexă, precum şi din alte bunuri de uz sau de interes public naţional, declarate ca atare prin lege". Câtă vreme Anexa 1 din Legea nr. 213/1998 conform căreia - "Lista cuprinzând unele bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ -teritoriale":

"Domeniul public al statului este alcătuit din următoarele bunuri: 10 infrastructura căilor ferate, inclusiv tunetele şi lucrările de artă; (...) în mod temeinic şi legal, instanţa de fond a reţinut că "trecerea unui imobil ce face parte din infrastructura feroviară în domeniul public al unei unităţi administrativ - teritoriale apare ca nelegală, fiind în contradicţie cu dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 213/1998, raportat la menţiunea Anexei 1 pct. 1.10 din acelaşi act normativ".

Concluzia celor expuse anterior este aceea că instanţa de fond în mod corect a reţinut că trecerea unui imobil ce face parte din infrastructura feroviară în domeniul public al unei unităţi administrativ - teritoriale apare ca nelegală, fiind în contradicţie cu dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 213/1998, raportat la menţiunea Anexei 1 pct. 1.10 din acelaşi act normativ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererile de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

III. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâţii Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara, prin primar, şi Guvernul României împotriva sentinţei nr. 285 din 5 octombrie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie 2022.