Disciplinary suspension for derisory insolvency fees: failure to substantiate unfair competition under statutory complexity criteria

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16.12.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub numărul de dosar x/2019, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România şi Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România - Instanţa Superioară de Disciplină şi Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România - Instanţa Superioară de Disciplină a Filialei UNPIR Constanţa anularea Deciziei nr. 1/09.04.2019 pronunţată de Instanţa Locală de Disciplină a Filialei UNPIR Constanţa în dosarul nr. x/2019 şi a Deciziei nr. 40/15.11.2019 pronunţată de Instanţa Superioară de Disciplină a UNPIR în dosarul nr. x/2019.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 660 din 20 iulie 2020, a admis acţiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România şi Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România Instanţa Superioară de Disciplină şi Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România Instanţa Superioară de Disciplină a Filialei UNPIR Constanţa, a dispus anularea deciziei nr. 1 din 9 04 2012 si a deciziei nr. 40 din 15 11 2019 şi a obligat pârâtele la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 6.500 RON (onorariu de avocat) şi 50 RON (taxă de timbru), fiecare dintre pârâte urmând a plăti câte 1/2 din cheltuielile de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 660 din 20 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, în termen legal, au promovat recurs pârâtele Uniunea Naţională a Practicienilor de Insolvenţă din România, Uniunea Naţională a Practicienilor de Insolvenţă din România - Instanţa Superioară de Disciplină şi Uniunea Naţională a Practicienilor de Insolvenţă din România Filiala Constanţa - Instanţa Locală de Disciplină.

Susţinând că aceasta a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., pârâtele au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

1. Criticile formulate de recurenta Uniunea Naţională a Practicienilor de Insolvenţă din România- Filiala Constanţa- Instanţa Locală de Disciplină, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au vizat în esenţă următoarele:

Instanţa de fond în mod greşit a reţinut că instanţele disciplinare ar fi stabilit caracterul derizoriu al onorariului solicitat de reclamanta-intimata în cadrul procedurilor derulate de ANAF prin raportare stricta la cuantumul acestuia, fără a avea în vedere criteriile legale stabilite de art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006. Mai retine instanţa de fond ca instanţele disciplinare nu ar fi analizat efectiv criteriile legale prin raportare la care ar trebui stabilit onorariul. Totodată instanţa de fond retine ca singurul argument concret adus prin hotărârile instanţelor de disciplina referitor la criteriul pe baza căruia au stabilit caracterul derizoriu al onorariului solicitat de intimata - reclamanta prin oferte, se refera la localitatea în care se afla sediul profesional al reclamantei intimate şi aria teritorială în care au fost depuse si administrate procedurile.

În aceeaşi idee, s-a învederat că potrivit art. 73 lit. e) din O.U.G. nr. 86/2006 şi art. 120 pct. 5 din Statut, încălcarea principiilor fundamentale de etica profesionala definite de Codul de etica profesionala constituie abatere disciplinară şi se sancţionează conform art. 74 din O.U.G. nr. 86/2006 si art. 122 din Statut cu suspendarea calităţii de practician in insolvenţă pe o perioada cuprinsă între 3 luni şi un an.

Instanţa de fond a făcut o greşită interpretare si aplicare a disp. art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006. Acest text de lege trebuie interpretat în contextul legislaţiei specifice profesiei de practician in insolventa si mai ales tinând cont de specificul activităţii profesiei de practician in insolvenţă.

Astfel, în Raportul Consiliului Concurenţei privind investigaţia Sectorială pe piaţa serviciilor oferite de practicienii în insolvenţă pe teritoriul României, declanşată în baza ordinului Preşedintelui nr. 51/05.02.2013 - pagina 72 - se menţionează ca: "Onorariul practicianului în insolvenţă reprezintă preţul pentru activitatea efectuată de acesta într-un dosar, preţ care ar trebui stabilit în funcţie de o serie de elemente de cost, de la cele care practic măsoară prestaţia intelectuală a acestuia şi care se circumscriu gradului de complexitate al dosarului (prevăzut de art. 38 din O.U.G. nr. 86/2006) până la costurile privind consumabilele, costurile fixe, la care se adaugă o marjă de profit."

Aşa cum în mod corect retine şi Consiliul Concurentei în urma analizei efectuata, un onorariu serios trebuie să fie capabil să acopere atât prestaţia intelectuală a practicianului în insolventa, prestaţie care va fi în funcţie de gradul de complexitate al dosarului, dar si costurile directe generate de derularea activităţii intelectuale, respectiv costurile consumabilelor, deplasări, la care se adaugă si o marja de profit.

S-a arătat că practicianul în insolvenţă nu prestează muncă benevolă, ci desfăşoară activitate pentru obţinerea unui profit.

În mod greşit a reţinut instanţa de fond ca instanţele disciplinare nu ar fi răspuns argumentului reclamantei - intimate potrivit căruia ofertele care conţin un cuantum foarte redus al onorariului de succes ar fi fost determinate de faptul ca societăţile in privinţa cărora a fost propus un astfel de onorariu nu deţin bunuri si nu desfăşoară nicio activitate, ceea ce, in oponia reclamantei - intimate, ar fi determinat ca in realitate, cuantumul onorariului de succes obţinut sa tinda spre zero.

În acelaşi sens se învederează că, chiar dacă societatea debitoare nu are bunuri si nu desfăşoară activitate, nu înseamnă ca administratorul/lichidatorul judiciar nu desfăşoară activitate, pentru ca onorariul sau să tinda spre zero, ci înseamnă ca administratorul judiciar/lichidatorul judiciar desfăşoară activitate, însă într-un volum mai scăzut. La asta se refera criteriile prevăzute de art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006, nicidecum nu se refera la faptul ca practicianul poate stabili un onorariu de 0 RON.

În fine, recurenta arată că din analiza înscrisurile depuse la fond, în raport de argumentele expuse, se observă că reclamanta - intimata a ofertat în mod repetat onorarii derizorii, onorarii care nu respectă cerinţele prevăzute de art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006. Practica reclamantei - intimate este de natura să prejudicieze practicienii care depun oferte cu buna credinţa, cu respectarea actelor normative care reglementează activitatea de practician in insolventa, precum si hotărârile si deciziile Uniunii.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, recurenta a arătat faptul că s-a solicitat din partea UNPIR, la termenul de judecata din data de 22.06.2020, cenzurarea cheltuielilor de judecată avansate de reclamanta A., urmând a fi apreciate de instanţa în raport de criteriile prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ., respectiv valoarea pricinii şi munca îndeplinită de avocat in aceasta cauza.

În cauza de faţă, nu au fost expuse în cuprinsul sentinţei recurate considerentele pentru care instanţa a apreciat ca întemeiată cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecata in cuantumul solicitat. Aşa cum rezulta din cadrul sentinţei recurate nu există niciun paragraf prin care instanţa de fond sa fi analizat motivele noastre si implicit sa exprime vreun raţionament judiciar.

Motivarea hotărârii oferă pârtilor criterii in raport de care poate formula critici fara de hotărârea atacata,dar totodată oferă si instanţei superioare criterii in raport de care poate exercita controlul judiciar al hotărârii atacate si poate formula propriile motive,in baza cărora desfiinţează sau modifica hotărârea atacata.

Fata de aceste aspect, recurenta a apreciat că sentinţa recurată nu respectă exigentele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. si art. 6 paragraf 1 din convenţia Europeana a drepturilor Omului, fiind astfel incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

2. Prin criticile expuse prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă Uniunea Naţională a Practicienilor de Insolvenţă din România a apreciat că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşita a normelor de drept material, motivat de următoarele aspecte:

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invederat că în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că reclamanta A. a fost sancţionată de ambele instanţe disciplinare pentru comiterea faptei de concurenţă neloială prevăzută de art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006.

Din perspectiva criticilor legate de încălcarea dispoziţiilor art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006, se arată că fapta de concurenţă neloială săvârşită de reclamantă constă în depunerea în mod repetat de oferte de onorariu care nu îndeplinesc criteriile avute în vedere de acest articol şi, nicidecum ceea ce a reţinut curtea de apel, în sensul în care aceasta ar fi fost sancţionată pentru comiterea faptei de concurenţă neloială prevăzuta de art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006.

Se observă că norma legală citată are scopul de a proteja practicienii în insolvenţă care îşi desfăşoară cu bună credinţă profesia de faptele unor colegi care nu înţeleg să respecte normele deontologiei profesionale.

Or, reclamanta a afirmat că depunea de oferte fără a ţine seama de niciun factor prevăzut de lege, prin propunerea unor onorarii ridicol de mici, în speranţa că va obţine desemnarea sa de către funcţionarii ANAF care bifau efectuarea unui punctaj, fără a avea capacitatea legală prevăzută de norme să declare nule ofertele.

Instanţele de disciplină sunt obligate să asigure respectarea de către membrii Uniunii a principiilor fundamentale de etică profesională, potrivit Codului privind Conduita Etică, să urmărească respectarea regulilor deontologice privind concurenţa neloială şi să acţioneze prin măsuri disciplinare aplicate în baza analizării sesizărilor primite.

Conform art. 73 lit. e) din O.U.G. nr. 86/2006 (dispoziţie reluată şi în Statut), încălcarea principiilor fundamentale de etică profesională definite de Codul de etică profesională constituie abatere disciplinară şi se sancţionează conform art. 74 din O.U.G. nr. 86/2006 (dispoziţie reluată şi în Statut) cu suspendarea calităţii de practician în insolvenţă pe o perioadă cuprinsă între 3 luni şi 1 an.

Prin urmare, acesta este temeiul de drept avut în vedere de instanţele disciplinare la sancţionarea practicianului în insolvenţă. Curtea de Apel punctează, în mod greşit, că instanţele disciplinare nu au răspuns argumentului reclamantei care a arătat că ofertele care conţin un cuantum al onorariului de succes care tinde spre zero sunt determinate de faptul că societăţile în privinţa cărora a fost propus un astfel de onorariu nu deţin bunuri şi nu desfăşoară nicio activitate şi că era firesc să solicite acest onorariu de succes derizoriu pentru a câştiga un punctaj cât mai mare.

Se arată în continuare că reclamanta-intimată s-a limitat la consultarea unor informaţii financiare afişate pe site-ul ANAF cu privire la debitorii pentru care oferta, fără să cunoască în mod cert dacă aceştia deţin sau nu bunuri, dacă au sau nu activitate. Reclamanta afirmă doar că societăţile pentru care a ofertat nu aveau bunuri şi nici activitate.

Or, este în atribuţiile participantului la selecţie să meargă pe teren şi să obţină informaţii concrete în loc să se limiteze să formuleze din faţa calculatorului o ofertă financiară derizorie, pe care să o câştige în detrimentul colegilor care au depus diligente să obţină informaţii concrete, înaintând oferte financiare pertinente.

Totodată, onorariile de acest tip, care nu acoperă costurile procedurii, pot genera comportamente neadecvate în privinţa gestionării procedurii şi pot naşte suspiciuni cu privire la întreaga profesie.

De altfel, practica Curţii de Apel Bucureşti, în cazuri similare, a fost de respingere a contestaţiilor formulate de practicienii în insolvenţă ce au fost sancţionaţi disciplinar pentru concurenţă neloială - sentinţa nr. 1005/18.12.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, precum şi sentinţa nr. 3157/29.06.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017.

3. Prin recursul promovat recurenta-pârâtă Uniunea Naţională a Practicienilor de Insolvenţă din România - Instanţa Superioară de Disciplină a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prezentând critici comune cu recurenta Uniunea Naţională a Practicienilor de Insolvenţă din România, recurenta-pârâtă a susţinut că sentinţa atacată este nelegală, în esenţă, sub următoarele aspecte:

Sub un prim aspect, recurenta a susţinut că soluţia instanţei de fond este greşită întrucât a fost data cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 38 alin. (2), art. 40, art. 73 lit. e), art. 74 din O.U.G. nr. 86/2006, art. 3, art. 13, art. 14, art. 42 din Codul de etica profesionala şi disciplina al UNPIR si art. 21, art. 120 pct. 5, art. 122 din Statutul privind organizarea si exercitarea profesiei de practician in insolventa, fiind astfel incidente prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Sub un alt aspect arată că instanţele disciplinare au menţionat în mod expres cuantumul ofertelor financiare lunare şi procentuale formulate de practicianul în insolvenţă A. ca fiind foarte scăzut şi au argumentat că aceste oferte formulate de reclamantă în cursul anului 2018 nu sunt întâmplătoare şi nici nu reprezintă cazuri izolate de ofertare, ci reprezintă continuarea unei practici îndelungate, o practică ce contravine uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei-credinţe din această profesie şi care produce sau poate să producă pagube membrilor UNPIR din mai multe perspective.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului formulat de Uniunea Naţională a Practicienilor de Insolvenţă din România Filiala Constanţa - Instanţa Locală de Disciplină, pentru netimbrare, precum şi excepţiile tardivităţii şi nulităţii pentru nemotivare, a tuturor celor trei recursuri, e excepţii care au fost respinse aşa cum reiese din practicaua przentei decizii.

De asemenea, intimata-reclamantă a depus, prin Serviciul Registratură, în copie xerox, dovada cheltuielilor de judecată.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţie s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 1 februarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate şi urmează să le respingă pentru considerentele ce vor succede:

Înalta Curte apreciază, că soluţia instanţei de fond dată în judecarea fondului şi care face obiectul criticilor din recurs, anume cea de admitere a acţiunii reclamantei, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu este în deplin acord cu dispoziţiile legale incidente, astfel cum au fost acestea analizate şi reţinute în considerentele prezentului control judiciar.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte are în vedere faptul că drept temei al recursului declarat de pârâta Uniunea Naţională a Practicienilor de Insolvenţă din România - Filiala Constanţa- Instanţa Locală de Disciplină au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.. Criticile concrete formulate pot fi însă subsumate numai motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8, întrucât cea dintâi teză de nelegalitate a fost invocată pur formal, nefiind argumentată de vreo critică susceptibilă de cenzură în recurs, din perspectiva pretinselor vicii ale motivării deciziei atacate (lipsa motivării, motivarea inexactă ori motivarea insuficientă).

În altă ordine de idei, având în vedere similitudinea criticilor de nelegalitate invocate de către recurente, Înalta Curte va proceda la prezentarea şi analizarea acestora în mod grupat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), indicat de pârâte ca temei de drept al recursurilor, Înalta Curte reţine că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

Astfel fiind, criticile recurentelor, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizează pretinsa reţinere greşită de către instanţa fondului a faptului că reclamanta ar fi fost sancţionată pentru faptele prevăzute de art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006 însă, în realitate aceasta ar fi fost sancţionată pentru fapte de concurenţă neloială care constă în depunerea în mod repetat de oferte de onorarii care nu îndeplinesc criteriile avute în vedere de art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006.

Este locul aici a aminti faptul că, sub aspectul circumstanţelor cauzei, Înalta Curte reţine că, prin Decizia nr. 1/9.04.2019, a fost admisă plângerea UNPIR - Filiala Constanţa în contradictoriu cu practicianul în insolvenţă A. dispunându-se aplicarea sancţiunii suspendării pe o perioadă de 3 luni pentru săvârşirea faptei de concurenţă neloială, respectiv încălcarea prevederilor art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006 şi a Codului de Conduită Etică.

Astfel, s-a reţinut în sarcina reclamantei comiterea faptei de concurenţă neloială prevăzută de art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006 faţă de sumele derizorii ofertate de reclamantă raportate la cheltuielile pe care trebuie să le facă un practician în îndeplinirea procedurilor de insolvenţă.

S-a mai stabilit că în cadrul unui dosar al Tribunalului Buzău reclamanta a ofertat un onorariu de 145 de RON şi un onorariu de succes de 0,00000001%. Deşi societatea nu avea bunuri iar reclamanta nu a intrat în posesia niciunui bilanţ contabil sau unui document de evidenţă contabilă, aceasta nu a propus încheierea procedurii conform prevederilor art. 174 din Legea 85/2014, ci a propus trecerea la faliment, cerere care a fost admisă de Tribunalul Buzău. Instanţa a desemnat-o pe reclamantă în calitate de lichidator judiciar cu un onorariu de 1500 de RON.

Instanţa disciplinară a concluzionat că reclamanta s-a folosit de o ofertă derizorie pentru a câştiga selecţia organizată de DGRFP în detrimentul celorlalţi ofertanţi pentru ca ulterior să obţină un onorariu mult mai mare în aceeaşi procedură de insolvenţă prin aplicarea defectuoasă a legii.

Intimata - reclamanta a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 1/9.04.2019 a Instanţei Locale de Disciplină - filiala UNPIR Constanţa care a fost respinsă prin Decizia nr. 37/14 iunie 2019 a UNPIR - Instanţa Superioară de Disciplină.

Prin Decizia nr. 40/15.11.2019 pronunţată de Instanţa Superioară de Disciplină a UNPIR a respins contestaţia formulată împotriva deciziei de sancţionare disciplinară.

În prezenta speţă, intimata-reclamanta a solicitat anularea celor două decizii, respectiv Deciziei nr. 1/09.04.2019 pronunţată de Instanţa Locală de Disciplină a Filialei UNPIR Constanţa în dosarul nr. x/2019 şi a Deciziei nr. 40/15.11.2019 pronunţată de Instanţa Superioară de Disciplină a UNPIR în dosarul nr. x/2019.

Împrejurările de fapt reţinute pe baza aprecierii coroborate a probatoriului - ce nu mai pot fi reexaminate în calea de atac a recursului în care se exercită exclusiv un control de legalitate - au fundamentat raţionamentul judiciar al instanţei de fond, potrivit cu care instanţele de disciplină nu au analizat complexitatea activităţilor cerute pentru gestionarea procedurilor de insolvenţă reţinute în deciziile contestate şi nici nu au avut în vedere factorii prevăzuţi de lege pentru stabilirea nivelului onorariului.

Din analiza pretenţiilor deduse judecăţii, raportat la actele şi lucrările dosarului, prin prisma textelor de lege incidente, Înalta Curte constată că reclamanta a făcut dovada susţinerilor sale, respectiv a probat îndreptăţirea de a obţine anularea actelor administrative pretins vătămătoare, în sensul art. 73 lit. e), art. 38 alin. (2) din O.U.G şi art. 3, art. 14 şi art. 42 din Codul de Etică al practicianului în insolvenţă.

Este de observat că, pentru a se reţine în sarcina reclamantei comiterea faptei de concurenţă neloială în conformitate cu prevederile art. 38 din O.U.G. nr. 86/2006, recurentele trebuiau să verifice şi să argumenteze depunerea repetată de către intimata-reclamantă a unor oferte de onorariu care nu ţine seama de prevederile art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006.

Astfel, din deciziile instanţelor disciplinare reiese că reclamanta a formulat oferte de onorarii fixe începând cu suma de 145 RON lunar, 190 RON, 195 RON, 199 RON, 295 RON, suma cea mai mare oferită fiind de 450 RON, în timp ce onorariile variabile sunt practic inexistente în condiţiile în care cea mai mare sumă oferită este de 0,000001%, iar cea mai mică oferită în cele nouă situaţii supuse analizei în urma sesizării este de 0,000000001%. De asemenea, recurenta Instanţă Locală de Disciplină a Filialei 1 UNPIR Constanţa a reţinut că aceste onorarii sunt sume derizorii raportate la cheltuielile pe care trebuie să le facă în îndeplinirea sarcinilor şi formalităţilor din cadrul procedurii, ţinând seama şi de aria teritorială în care sunt supuse ofertele şi administrate procedurile - Călăraşi Tulcea Buzău Braşov, în condiţiile în care sediul profesional este în localitatea Ovidiu, judeţul Constanţa.

Tot astfel, prin Decizia nr. 40/15 noiembrie 2019, recurenta Instanţa Superioară de Disciplină din cadrul UNPR a reţinut că, deşi dispoziţiile legale nu stabilesc o sumă minimă pentru onorariu, indică criteriile în funcţie de care se poate determina un onorariu minim.

Or, aşa cum a reţinut instanţa fondului pentru a se reţine în sarcina reclamantei comiterea faptei de concurenţă neloială în conformitate cu prevederile art. 38 din O.U.G. nr. 86/2006, instanţele disciplinare trebuiau să verifice şi să argumenteze depunerea repetată de către reclamantă a unor oferte de onorariu care nu ţine seama de prevederile art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006.

De asemenea, instanţele disciplinare trebuiau să îşi motiveze soluţia întemeiată pe dispoziţiile art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006, atât în privinţa onorariului fix, cât şi in privinţa onorariului de succes, instanţele disciplinare nu au analizat efectiv criteriile legale prin raportare la care ar trebui stabilit onorariul, respectiv numărul de salariaţi ai debitorului, riscul privind conflictele de muncă, cifra de afaceri a debitorului pe ultimii 3 ani, valoarea totală a datoriilor şi numărul creditorilor, valoarea creanţelor, numărul debitorilor, numărul şi complexitatea litigiilor aflate pe rol în care debitorul are calitate de reclamant şi, respectiv, de pârât, valoarea patrimoniului, potrivit evaluării, natura activelor, atractivitatea pe piaţă, riscurile legate de conservarea lor, nivelul de lichidităţi aflate la dispoziţia debitorului pentru acoperirea cheltuielilor iniţiale de lichidare.

Or, este de necontestat faptul că obligaţia autorităţii emitente de a motiva actul administrativ constituie o garanţie contra arbitrariului administraţiei publice şi se impune cu deosebire în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situaţii juridice individuale şi subiective.

Motivarea unei decizii administrative trebuie să conţină elemente de fapt şi de drept care, pe de o parte, să permită destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile şi efectele deciziei, iar, pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.

În jurisprudenţa comunitară s-a reţinut în mod constant că amploarea şi detalierea motivării depind de natura actului adoptat sau emis şi de circumstanţele fiecărui caz.

În aceste condiţii, înainte de pronunţarea hotărârii de aplicare a sancţiunii, comisia de disciplină se impunea să efectueze o veritabilă cercetare a abaterii reţinute.

Este de remarcat aici că instanţele disciplinare au plecat de la premisa că onorariul solicitat de reclamantă nu ţine seama de prevederile art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006 însă nu au motivat în niciun fel incidenţa criteriilor legale invocate.

Astfel, reclamanta a formulat apărări referitoare la aspectul reţinut de către prima instanţă disciplinară în sensul că nu este temeinică stabilirea faptei de concurenţă neloială prin raportare la desemnarea de către judecătorul sindic şi fixarea onorariului de către acesta, în condiţiile în care anterior a participat la procedură fiind desemnat pe baza selectării ofertei sale.

Or, aspectele învederate în apărare de reclamantă, deşi esenţiale pentru stabilirea răspunderii sale disciplinare, nu au fost efectiv examinate.

Prin raportare la criteriile prevăzute la art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006 reiese că factorul determinat pentru stabilirea valorii onorariului cuvenit administratorului/lichidatorului judiciar este complexitatea şi dificultatea parcurgerii procedurilor de administrare/lichidare.

Totodată, art. 38 alin. (3) din acelaşi act normativ, stabileşte că depunerea sau acceptarea de către practicianul în insolvenţă, în mod repetat, a unei oferte de onorariu care nu ţine seama de prevederile alin. (2) constituie concurenţă neloială şi se sancţionează conform prevederilor art. 40.

Or, aşa cum a reţinut instanţa fondului pentru a se reţine în sarcina reclamantei comiterea faptei de concurenţă neloială în conformitate cu prevederile art. 38 din O.U.G. nr. 86/2006, instanţele disciplinare trebuiau să verifice şi să argumenteze depunerea repetată de către reclamantă a unor oferte de onorariu care nu ţine seama de prevederile art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006.

Se observă că ofertele financiare pe care practicianul în insolvenţă le-a depus în cadrul dosarelor nu reprezintă un onorariu derizoriu, de natură a conduce la restrângerea, împiedicare sau denaturarea concurenţei libere între practicieni de insolvenţă.

La întocmirea documentaţiei de participare la procedura organizată de creditorul bugetar în conformitate cu dispoziţiile Ordinului nr. 2442/2016, au fost avute în vedere atât bilanţurile publicate de societatea debitoare pe pagina de internet a Ministerului Finanţelor Publice, bilanţuri din care se pot extrage doar informaţii minimale cu privire la criteriile prevăzute de art. 38 din O.U.G. nr. 86/2006, cât şi nivelul onorariilor acordate de instanţele locale din raza administraţiilor publice cu privire la care a depus oferte de participare.

Nu se poate afirma că, prin depunerea ofertelor de către intimata s-au produs pagube altor practicieni ofertanţi în cadrul procedurilor, în condiţiile în care onorariile propuse de ceilalţi participanţi la procedura organizată de organul fiscal sunt inferioare, ca si valoare, onorariilor propuse de intimată, astfel că nu poate reţine în cauză în sarcina sa producerea unei pagube altor participanţi la procedură şi nici săvârşirea unei fapte de concurenţă neloială.

Instanţele de disciplină trebuiau să analizeze fiecare procedură de insolvenţă reţinută pentru aplicarea sancţiunii şi să facă aplicarea în concret a factorilor stabiliţi de lege pentru a concluziona în sensul respectării sau nu a cerinţelor legale referitoare la concurenţa neloială.

În ansamblul argumentelor care au fundamentat soluţia aşa cum bine a punctat judecătorul fondului, singurul argument concret adus prin hotărârile instanţelor disciplinare referitor la criteriul pe baza căruia au stabilit caracterul derizoriu al onorariului solicitat de reclamantă prin oferte se referă la localitatea în care se află sediul profesional al reclamantei şi aria teritorială în care sunt depuse ofertele şi administrate procedurile.

Potrivit disp. art. 38 alin. (3) din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă,"(3) Depunerea sau acceptarea de către practicianul în insolvenţă, în mod repetat, a unei oferte de onorariu care nu ţine seama de prevederile alin. (2) constituie concurenţă neloială şi se sancţionează conform prevederilor art. 40 ".

Alin. (2) al art. 38, despre care se face vorbire, statuează următoarele: "(2) La stabilirea nivelului onorariului se vor avea în vedere următoarele tipuri de factori care reflectă gradul de complexitate a activităţii depuse:a) numărul de salariaţi ai debitorului;b) riscul privind conflictele de muncă;c) cifra de afaceri a debitorului pe ultimii 3 ani;d) valoarea totală a datoriilor şi numărul creditorilor;e) valoarea creanţelor, numărul debitorilor;f) numărul şi complexitatea litigiilor aflate pe rol în care debitorul are calitate de reclamant şi, respectiv, de pârât;g) valoarea patrimoniului, potrivit evaluării;h) natura activelor, atractivitatea pe piaţă, riscurile legate de conservarea lor;i) nivelul de lichidităţi aflate la dispoziţia debitorului pentru acoperirea cheltuielilor iniţiale de lichidare"

Potrivit art. 40 din acelaşi act normativ, la care se face trimitere, în exerciţiul atribuţiilor sale practicianul în insolvenţă se abţine de la orice faptă de concurenţă neloială şi de la orice practică anticoncurenţială, astfel cum sunt prevăzute acestea în Statut şi în Codul de etică profesională, sub sancţiunea suspendării sau excluderii din profesie".

Conform art. 78 lit. e) din O.U.G. nr. 86/2006, constituie abateri disciplinare următoarele fapte:/.../e) încălcarea principiilor fundamentale de etică profesională, definite de Codul de etică profesională.

Constituie abateri următoarele fapte:/.../4. încălcarea principiilor fundamentale de etică profesională, definite de Codul de etică profesională şi disciplină al Uniunii.

Potrivit art. 3 lit. e) din Codul de Etică Profesională şi Disciplină al UNPIR, principiile fundamentale care trebuie să fie respectate de către practicianul în insolvenţă în conduita lui, în relaţiile profesionale cu ceilalţi, sunt:/.../e) concurenţa neloială - membrii Uniunii îşi vor exercita activitatea cu bună-credinţă şi cu respectarea cerinţelor unei concurenţe loiale;

Instanţa reţine că onorariile incriminate au fost stabilite prin ofertarea lor în procedura ANAF, în conformitate cu prevederile art. 17 din Ordinul nr. 2442/2016 privind procedurile de agreare şi selecţie a practicienuilor in insolvenţă de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, text potrivit căruia " (1) La stabilirea nivelului onorariului de către ofertant vor fi avute în vedere prevederile art. 38 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi va fi exprimat prin raportare la toate atribuţiile prevăzute de legea insolvenţei în sarcina administratorului/lichidatorului judiciar, neputând fi modificat ulterior în cadrul procedurii. (2) Onorariul propus prin oferta depusă va respecta condiţiile preţului prevăzute de art. 1.660 şi următoarele din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare.

Orice ofertă care nu respectă aceste condiţii va fi descalificată. Sunt considerate astfel de oferte cele cu onorariul lunar şi/sau onorariul de succes cu valoare 0 (zero), precum şi cele vădit disproporţionate raportat la societăţile debitoare faţă de care se doreşte selectarea în vederea susţinerii în calitatea de administrator/lichidator judiciar.

(3) Onorariul procentual (de succes) se va aplica exclusiv la sumele distribuite creditorilor în cadrul procedurii, indiferent de orice alte menţiuni contrare exprimate de ofertant la momentul depunerii ofertei".

În analiza faptei imputată intimatei-reclamante, curtea subliniază mai întâi specificul procedurii derulată de ANAF, în cadrul căreia desemnarea practicianului câştigător se face după regulile procedurii competitive, în cadrul căreia, în stabilirea punctajului, nivelul onorariului ofertat este de cele mai multe ori determinant.

Aşadar, coroborând prevederile legale menţionate cu faptul că oferta intimatei-reclamante nu a fost descalificată, deşi exista posibilitatea luării acestei măsuri sancţionatorii reiese că ANAF nu a considerat că preţul ofertat de reclamantă este neserios.

Mai mult decât atât, considerând serioasă oferta formulată de aceasta a desemnat-o câştigătoare şi prin raportare la punctajul obţinut prin aplicarea celorlalte criterii.

Ca atare, nu se poate susţine că oferta formulată de reclamantă, inclusiv sub aspectul onorariului, ar fi fost derizorie.

Totodată, simpla depărtare geografică de locul în care sunt situate sediile societăţilor supuse procedurii lichidării/dizolvării nu poate conduce la concluzia univocă a comiterii faptei de concurenţă neloială, nefiind suficientă pentru a concluziona caracterul derizoriu al onorariului, câtă vreme nu este coroborat cu alte elemente concrete.

În aceste condiţii, în lipsa unor suficiente informaţii care să le permită o justă fundamentare a onorariului, respectiv în lipsa oricăror alte criterii, efectiv aplicabile şi nota bene verificabile, fără loc de discreţionar, sau a unor onorarii minimale stabilite la nivel de reglementare în profesie, instanţa apreciază că - cel puţin în procedura derulată de ANAF -jocul cererii şi ofertei în cadrul procedurii competitive este decisiv, iar pragul către concurenţa neloială este unul echivoc, astfel încât nu poate fundamenta o sancţionare disciplinară.

Atât reglementările legale cât şi cele de la nivelul profesiei trebuie să găsească un echilibru între eventualele distorsiuni ce pot interveni pe piaţă şi asigurarea accesului la toate informaţiile relevante pentru justa fundamentare a ofertelor, echilibru în lipsa căruia nu se poate reţine întrunirea condiţiilor răspunderii disciplinare.

Or, activitatea pe care a desfăşurat-o intimata-reclamantă, inclusiv din perspectiva ofertelor formulate/remuneraţiilor practicate în cadrul dosarelor de insolvenţă în care a fost desemnată sau la desemnarea cărora a participat, a respectat dispoziţiile art. 38 din O.U.G. nr. 86/2006, art. 13 şi 14 din Codul etic al practicianului în insolvenţă, art. 21 din Statutul privind organizarea si exercitarea profesiei de practician în insolvenţă.

Cât priveşte criticile formulate de recurenta-pârâtă în privinţa soluţiei din fond asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, soluţie care nu a presupus şi o aplicare din partea instanţei a dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. în legătură cu onorariul avocaţial, nu vor fi primite.

Preliminar analizării acestei critici, Înalta Curte subliniază că norma menţionată este una ce se regăseşte în C. proc. civ., ea privind drepturi şi obligaţii asociate procedurii judiciare, astfel că reprezintă o normă de procedură, iar nu una apartenentă dreptului material spre a fi aptă a intra în sfera de reglementare a art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată, stabilită în sarcina pârâţilor recurenţi, reflectă o corectă aplicare a prevederilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. - care prevede că "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată." - în condiţiile în care, prin raportare la soluţia de admitere a acţiunii, recurenţii se situează pe poziţia procesuală de părţi care au pierdut procesul.

În ce priveşte solicitarea de reducere "la un cuantum rezonabil" a cheltuielilor de judecată stabilite prin sentinţa recurată, Înalta Curte constată că nu se evidenţiază nici un criteriu de natură a permite analiza şi eventuala reţinere a pretinsului caracter nerezonabil al sumei acordate cu acest titlu părţii adverse din proces. În absenţa unor astfel de repere de analiză concrete, nu există temei spre a se reforma sub acest aspect sentinţa atacată.

Având în vedere considerentele expuse şi dispoziţiile legale menţionate, Înalta Curte constată că nu se poate reţine incidenţa motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind nefondate recursurile astfel cum au fost susţinute prin criticile analizate în precedent.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., vor fi respinse recursurile autorităţilor pârâte, urmând ca soluţia pronunţată în fond să fie menţinută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâtele Uniunea Naţională a Practicienilor de Insolvenţă din România, Uniunea Naţională a Practicienilor de Insolvenţă din România - Instanţa Superioară de Disciplină şi Uniunea Naţională a Practicienilor de Insolvenţă din România Filiala Constanţa - Instanţa Locală de Disciplină împotriva sentinţei civile nr. 660 din 20 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 februarie 2023.