Jurisdiction over claims for damages due to delayed resolution of insurance guarantee fund payment requests

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2549 din 31 octombrie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetentei materiale a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti - Secţiile de contencios administrativ si Fiscal.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 570 din 4 aprilie 2023, a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a constatat invit conflictul negativ de competenţă şi trimis cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.".

Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul acestui dosar se solicită obligarea pârâtului la plata prejudiciului cauzat reclamantei prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri de despăgubiri, temeiul legal al acţiunii fiind răspunderea civilă delictuală, raportat la art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, forma în vigoare la data de 10.03.2022, când a fost înregistrată cererea de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Bucureşti.

Potrivit acestui text de lege în caz de respingere a sumelor pretinse de creditorii de asigurări se va emite o decizie de respingere, motivată, iar împotriva deciziei se poate formula contestaţie, în termen de 30 zile, de la comunicarea acesteia, sub sancţiunea decăderii, la instanţele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competenţă generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Aceste norme juridice, care stabilesc competenţa materială de judecare a litigiilor referitoare la modul în care Fondul de Garantare al Asiguraţilor îşi exercita atribuţiile prevăzute de Legea nr. 213/2015, se aplică şi în cazul în care se pretind despăgubiri pentru emiterea cu întârziere a deciziei de soluţionare a cererii formulate de creditorii de asigurări.

Începând cu data de 24.09.2021, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 102/2021, care a modificat dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 213/2015, instanţele civile de drept comun au devenit instanţe speciale în ceea ce priveşte verificarea întregii proceduri administrative prevăzute de Legea nr. 213/2015, având ca obiect soluţionarea de către FGA, persoană juridică de drept public, concepută ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor pentru protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolventei unui asigurator, a cererilor de plată pentru sumele cuvenite în baza poliţelor de asigurare valabile.

Prin urmare, verificarea modului în care Fondul de Garantare a Asiguraţilor a soluţionat cererea de plata formulată de reclamantă revine, în temeiul art. 13 din Legea nr. 213/2015, tot instanţei civile de la sediul Fondului, în conformitate cu norma de competenţă materială şi teritorială exclusivă prevăzută de art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015.

Înalta Curte constată că obiectul litigiului constă în solicitarea de obligare a pârâtului la plata unor sume de bani pentru prejudiciul cauzat prin fapta ce a constat în soluţionarea cu întârziere a cererilor de plată formulate de reclamantă.

Aşadar, reclamanta nu se prevalează de existenţa unei hotărâri judecătoreşti de anulare a unor acte administrative, de refuzul nejustificat sau de tăcerea administraţiei stabilită, în prealabil, prin hotărâre judecătorească.

Totodată, acţiunea formulată de reclamantă nu este legată de o cerere principală de anulare a unui act administrativ, de o cerere de constatare a refuzului nejustificat sau de o acţiune menită să înlăture tăcerea administrativă prin obligarea autorităţii să răspundă cererii formulate.

Astfel, faţă de valoarea obiectului cererii, care este mai mare de 200.000 RON, competenţa materială revine tribunalului, fiind aplicabile prevederile art. 95 C. proc. civ.

Prin urmare, Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă îi revine competenţa de a soluţiona cererea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, aceasta fiind instanţa civilă de la sediul Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.