Administrative offset of restitution compensation against reversed enforcement debts: validity of written notices and compliance with statutory deadlines under Emergency Ordinance No. 63/2018

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2023

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2020, reclamanţii A., B., C., D., si E., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţionala pentru Restituirea Proprietăţilor, au solicitat anularea în tot a actului administrativ reprezentat de adresa din 11.12.2019 (prin care s-a dispus respingerea plângerii prealabile formulata prin adresa nr. x/05.12.2019 şi obligarea acesteia din urmă la emiterea actului administrativ de compensare a creanţelor reciproce, respectiv la emiterea Deciziei de compensare, în baza dispoziţiilor art. 1, alin. (7) a Ordonanţei de Urgenta a Guvernului nr. 63/12 iulie 2018 privind compensarea unor creanţe reciproce intre statul roman si persoanele beneficiare ale legilor din domeniul restituirii proprietăţii, precum si pentru prorogarea unui termen.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel, prin încheierea din 20 ianuarie 2021, a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă, instanţa reţinând că ceea ce contestă reclamanţii în cauză este respingerea cererii de revocare a deciziei de respingere a cererii de compensare. A mai reţinut instanţa că reclamanţilor nu le poate fi imputabil faptul că pârâta nu le-a comunicat o hotărâre de respingere a cererii de revocare, ci a ales să le comunice această măsură prin adresele în discuţie.

Prin aceeaşi Încheiere, Curtea a constatat că excepţia tardivităţii invocată de pârâtă nu vizează, de fapt, acţiunea, ci cererea de compensare.

În condiţiile în care această cerere a fost respinsă de pârâtă pentru că ar fi tardivă, iar reclamanţii contestă în cauză tocmai acest aspect, tardivitatea a fost calificată drept o apărare de fond, Curtea urmând a o analiza în cu prilejul soluţionării litigiului pe fond.

Prin sentinţa civile nr. 492 din 31 martie 2021Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulate de către reclamanţii A., B., C., D. Şi E., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor,având ca obiect "anulare act administrativ adresa x/2019 şi, în consecinţă, a dispus anularea adresei nr. x din 11.12.2019, prin care s-a dispus respingerea plângerii prealabile, anularea adresei nr. x emisa de către ANRP la data de 25.10.2019, prin care au fost respinse cererile de compensare ale reclamanţilor înregistrate sub numerele x şi a obligat pârâta la emiterea Deciziei de compensare, în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 63/12 iulie 2018.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în condiţiile art. 493 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele:

Instanţa de fond, în mod netemeinic şi nelegal a reţinut că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 63/2018, calificând în mod eronat acţiunea reclamanţilor ca fiind un act administrativ.

Arată recurenta că reclamanţii au solicitat anularea actelor administrative cu 7070/25.10.2019 si nr. 8187/11.12.2019, emise de ANRP, însă, în concret, este vorba de simple adrese de răspuns, emise de pârâtă, prin care aceasta doar a informat reclamanţii cu privire la faptul că solicitarea acestora nu se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 63/2018 si de asemenea, s-a răspuns la plângerea prealabilă formulată de aceştia.

Aşadar, adresele emise de recurenta -pârâtă, a căror anulare este solicitată pe cale judecătorească, nu reprezintă acte administrative în sensul prevăzut de lege.

Din aceste motive, consideră că cererea reclamanţilor de anulare a adreselor nr. x/25.10.2019 şi y/11.12.2019, este inadmisibilă.

Instanţa de fond a constatat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 63/2013 însă raţionamentul instanţei de fond este unul eronat, neţinând cont de apărările formulate de pârâta ANRP.

În acest sens, cu privire la prima condiţie prevăzută de art. 1 alin. (4) lit. b) din O.U.G. reprezentată de necesitatea restituirii ANRP, dacă este cazul, a diferenţei dintre suma datorată de reclamanţi şi suma pe care o au de încasat, în termen de 60 de zile de ia data depunerii cererii de compensare, recurenta a precizat că aceasta este o condiţie imperativă, legea nu prevede posibilitatea ANRP de a emite o decizie de compensare parţială, cu scăderea sumei pe care consideră că o datorează reclamanţii.

Se arată în continuare că, prin decizia civilă nr. 809R/25.03.2013, lămurită prin încheierea din data de 10.04.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. x/2012, s-au anulat în parte toate actele de executare subsecvente pentru suma de bani reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie. pentru perioada 12.09.2007 -03.05.2011, a despăgubirilor în cuantum de 189.480 RON, precum si pentru suma de 8.713 RON, reprezentând onorariu de avocat redus pentru faza de executare silită.

Prin sentinţa civilă nr. 6969/14.06.2017 pronunţată de Judecătoria Sectorul 2 Bucureşti, irevocabilă prin decizia civilă nr. 328/05.11.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2015, instanţa a dispus întoarcerea executării silite efectuate în dosarul nr. x/2011 al BEJA F. G. si H. si obligarea pârâţilor I., B.. A.. J. si C., la plata către ANRP a sumei de 51.466 RON (contravaloarea actualizării creanţei pentru perioada 2007 -2011), cât si a sumei de 8.713 RON (onorariu avocat redus pentru faza de executare silita).

Faţă de cele menţionate anterior, recurenta a subliniat că potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 63/2018, "se sting, prin compensare, creanţele statului reprezentând sumele datorate A.N.R.P. în temeiul unor titluri executorii, reprezentate de hotărâri judecătoreşti definitive prin care instanţele de judecată au dispus întoarcerea executării silite si restituirea sumelor executate de persoanele îndreptăţite la despăgubiri în temeiul Legii nr. 9/1998 (...), cu modificările si completările ulterioare, cu creanţele reprezentând sumele de bani pe care aceste persoane trebuie să le încaseze de la statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în baza actelor administrative emise cu titlu de despăgubiri. în temeiul (...) Legii nr. 9/1998, cu modificările şi completările ulterioare (...) şi Legii nr. 164/2014 (...).

Se mai susţine de către recurentă că în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin act administrativ emis cu titlu de despăgubiri se înţelege (...) ordinul emis de şeful Cancelariei Prim-ministrului în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv decizia de plată emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în temeiul Legii nr. 9/1998. republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În cauză însă, prevederile O.U.G. nr. 63/2018 nu sunt aplicabile, întrucât nu este îndeplinită condiţia esenţială ce rezultă din actul normativ invocat, respectiv existenţa reciprocităţii creanţelor.

Instanţa de fond, în mod eronat a respins excepţia tardivităţii cererii de compensare formulată de pârâta ANRP prin întâmpinare, reţinând că cererile reclamanţilor sunt formulate în termen, la data de 18.10.2019, adică în termenul legal de 90 de zile de la comunicarea hotărârii.

În acest a precizat că tardivitatea cererii de compensare formulată de reclamanţi în temeiul O.U.G. nr. 63/2018 este certă, iar soluţia comunicată de Direcţia Economică şi Plăţi, prin adresa nr. x/25.10.2019, este corectă şi legală.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (4) lit. a) din O.U.G. nr. 63/2018, privind compensarea unor creanţe reciproce între statul român şi persoanele beneficiare ale legilor din domeniul restituirii proprietăţii, precum şi pentru prorogarea unui termen, cererea de compensare urma să fie depusă la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă sau de la data comunicării hotărârii judecătoreşti definitive prin care s-a dispus întoarcerea executării silite.

În fine, recurenta susţine că, chiar şi în ipoteza în care această a doua condiţie ar fi îndeplinită, respectiv formularea cererii în termen, în speţă lipseşte îndeplinirea condiţiei reciprocităţii creanţelor, având în vedere că reclamanţii trebuie să restituie ANRP suma de 60.179 RON, încasată cu titlu de cheltuieli de executare, condiţie imperativă stabilită de legiuitor.

Având în vedere aspectele anterior precizate, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casare sentinţei atacate şi, in rejudecare, respingerea acţiunii reclamanţilor ca neîntemeiată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată că intimaţii-reclamanţi au invocat excepţia nulităţii recursului.

Pe fond, au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Au arătat că titlul lor de creanţa este reprezentat de Hotărârea nr. 53/12.09.2007, emisa de către Comisia Judeţeană Călăraşi pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, validată prin Decizia nr. 963/9.04.2009 emisa de către Autoritatea Naţionala pentru Restituirea Proprietăţilor, hotărâre care reprezintă, conform dispoziţiilor imperative ale art. 1 din O.U.G. nr. 63/2018 un "act administrativ cu titlu de despăgubiri", în considerarea căruia poate avea loc compensarea creanţelor reciproce intre statul roman si persoanele beneficiare ale legilor din domeniul restituirii proprietăţii.

La rândul său, recurenta a formulat răspuns la întâmpinare.

1.5. Procedura derulată în recurs.

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 9 august 2021 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 1 februarie 2023, cu citarea părţilor.

În faza procesuală a recursului au fost administrate probe, respectiv constând în raportul final emis de OLAF, cerere care a fost comunicată părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă şi faţă de întreg probatoriul administrat, prin raportare la normele legale incidente, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor şi lucrărilor dosarului reţine că recursul de faţă este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În prealabil, aşa cum reiese din art. 483, art. 488 C. proc. civ., scopul recursului este acela de a supune instanţei de recurs doar examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ceea ce presupune realizarea doar a unui control de legalitate cu privire la hotărârea atacată, fără a se putea reaprecia starea de fapt stabilită de instanţa de fond, şi, în mod implicit, fără a se putea reanaliza probele întrucât reanalizarea probelor implică reanalizarea situaţiei de fapt.

Înalta Curte constată că prin criticile de recurs formulate, recurenta procedează la reiterarea aspectelor invocate în faţa instanţei de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate.

Totodată, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor expuse de către recurentă, referitor la criticile de nelegalitate, prin prisma motivului de casare, cel reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., verificate de către instanţa de control judiciar, au un caracter nefondat, nefiind relevată nicio încălcare sau aplicare greşită a normelor de drept material în chestiunea invocată de titularul căii de atac.

Considerentele curţii de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situaţia de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.

Este de necontestat că, în cauza pendinte, reclamanţii A., B., C., D. si E. au chemat in judecata pe pârâta Autoritatea Naţionala pentru Restituirea Proprietăţilor, solicitând anularea în tot a adresei nr. x din 11.12.2019 prin care s-a dispus respingerea plângerii prealabile formulata împotriva adresei nr. x din data de 25.10.2019, prin care li s-au respins cererile de compensare, precum şi obligarea paratei la emiterea actului administrativ de compensare a creanţelor reciproce în baza dispoziţiilor art. 1 alin. (7) a Ordonanţei de Urgenta a Guvernului nr. 63/12 iulie 2018 privind compensarea unor creanţe reciproce intre statul roman si persoanele beneficiare ale legilor din domeniul restituirii proprietăţii, precum si pentru prorogarea unui termen.

Astfel, reclamanţii au solicitat pârâtei, în temeiul O.U.G. nr. 63/2018, compensarea unei creanţe a statului reprezentând sumele datorate Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor în temeiul unor titluri executorii, reprezentate de sentinţa civila nr. 6969/14.06.2017 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, prin care instanţele de judecată au dispus, definitiv, întoarcerea executării silite şi restituirea sumelor executate de reclamanţi cu creanţele reprezentând sumele de bani pe care aceştia trebuie să le încaseze de la statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în baza actelor administrative emise cu titlu de despăgubiri, în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Cererile de compensare ale reclamanţilor au fost înregistrate sub nr. x şi au fost respinse de pârâtă prin adresa nr. x/25.10.2019 unul din motive fiind formularea tardivă a cererilor.

Împotriva adresei menţionate, reclamanţii au formulat plângere prealabilă, respinsă prin adresa nr. x/11.12.2019.

Pârâta a reiterat prin motivele de recurs argumentele pentru care a invocat inadmisibilitatea acţiunii întrucât adresele emise de pârâtă, a cărei anulare este solicitată pe cale judecătorească, nu reprezintă acte administrative în sensul prevăzut de lege. Din aceste motive consideră că cererea reclamanţilor de anulare a adreselor nr. x/25.10.2019 şi y/11.12.2019, este inadmisibilă.

Totodată, recurenta-pârâtă a reiterat tardivitatea cererii de compensare formulată de reclamanţi în temeiul O.U.G. nr. 63/2018 şi pe care instanţa de fond in mod greşit le-a respins.

Susţinerile recurentei pe acest aspect nu sunt fondate.

Instanţa de fond a apreciat în mod corect că potrivit art. 2 alin. (7) din O.U.G. nr. 63/2018, compensarea se constată prin decizie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, care este comunicată solicitantului.

Or, în condiţiile în care pârâta nu a comunicat reclamanţilor respingerea cererilor printr-o decizie, ci a ales să-i înştiinţeze printr-o adresă, acesta nu poate fi opus reclamanţilor şi nu schimbă natura măsurii luate, care rămâne aceeaşi indiferent de actul în care e concretizată.

A mai invocat pârâta şi excepţia tardivităţii formulării cererii, raportat la prevederile art. 2 alin. (4) lit a din O.U.G. nr. 63/2018.

Prin raportare la cadrul factual astfel stabilit, dar şi la faptul că obiectul prezentei cauze îl constituie tocmai anularea măsurii de respingere a cererii de compensare instanţa de apel a constatat că una din nemulţumirile reclamanţilor fiind faptul că s-a apreciat greşit de către pârâtă că cererile ar fi fost tardive.

Împrejurarea reţinută de către instanţa fondului a fost clară în senul că nu se invocă tardivitatea acţiunii, ci a cererilor adresate pârâtei, aspect care formează obiectul fondului cauzei, astfel că a calificat, în mod corect, excepţia tardivităţii ca apărare de fond.

Înalta Curte constată că demersul analitic astfel realizat asupra probatoriului administrat a condus la stabilirea de către instanţă a situaţiei de fapt, iar reperul de evaluare a justeţei pretenţiei reclamanţilor a fost reprezentat de situaţia de fapt stabilită în urma Deciziei nr. 963/09.04.2009 emisă de Vicepreşedintele ANRP prin care a fost validată Hotărârea nr. 53/12.09.2007 a Comisiei Judeţene Călăraşi pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi s-a dispus plata de compensaţii băneşti în cuantum de 227.376 RON reclamanţilor I., B., A., J., K., L.. Ulterior, din conturile ANRP au fost executate unele sume la dispoziţia BEJ F. şi G., ca urmare a deschiderii mai multor dosare de executare, prin decizia civilă nr. 809R/25.03.2013, lămurită prin încheierea din data de 10.04.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. x/2012, s-au anulat în parte toate actele de executare subsecvente pentru suma de bani reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie, pentru perioada 12.09.2007 -03.05.2011, a despăgubirilor în cuantum de 189.480 RON, precum si pentru suma de 8.713 RON reprezentând onorariu de avocat redus pentru faza de executare silită.

Şi normele juridice în raport de care a fost evaluată temeinicia pretenţiei rezultă din sentinţa civilă nr. 6969/14.06.2017 pronunţată de Judecătoria Sectorul 2 Bucureşti, irevocabilă prin decizia civilă nr. 328/05.11.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2015, prin care instanţa a dispus întoarcerea executării silite efectuate în dosarul nr. x/2011 al BEJ F., G. si H. si obligarea reclamanţilor din prezenta cauză la plata către ANRP a sumei de 51.466 RON (contravaloarea actualizării creanţei pentru perioada 2007 -2011), cât si a sumei de 8.713 RON (onorariu avocat redus pentru faza de executare silită).

Dezacordul recurentei faţă de evaluarea făcută de instanţa de fond în privinţa probelor şi faţă de situaţia de fapt reţinută nu are semnificaţia unui raţionament greşit, ci reflectă o opinie diferită a părţii recurente cu privire la modul de analiză a respectivelor probe. Cum în recurs nu este posibilă reevaluarea situaţiei de fapt şi a probelor, opinia astfel exprimată de recurent nu poate constitui suportul realizării controlului judiciar în această etapă procesuală.

În speţă, prin cererile înregistrate sub nr. x, reclamanţii au solicitat, în baza Ordonanţei de urgenţă nr. 63 din 12 iulie 2018, compensarea acestor sume cu sumele pe care le au de primit de la pârâtă cu titlul de despăgubiri. Prin adresa nr. x/25.10.2019 emisă de pârâtă (act dosar) au fost respinse cererile de compensare mai sus menţionate.

Aşa cum corect a reţinut instanţa fondului, în motivarea acestei măsuri, pârâta a invocat două aspecte, respectiv: 1) faptul că nu poate opera compensarea prevăzută de O.U.G. nr. 63/2018, întrucât reclamanţii au de restituit suma de 60.179 RON, sumă încasată suplimentar cu titlul de cheltuieli de executare, iar nu de despăgubire, precum şi 2) faptul că cererile de compensare a creanţelor reciproce au fost depuse prin Registratura Generală la data de 18.10.2019, iar sentinţa civila nr. 6969/14.06.2017 pronunţata de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, a rămas irevocabila in data de 05.11.2018, astfel că cererea de compensare a fost depusa tardiv.

Reproşul adus instanţei de fond în sensul că prevederile O.U.G. nr. 63/2018 nu sunt aplicabile, întrucât nu este îndeplinită condiţia esenţială ce rezultă din actul normativ invocat, respectiv existenta reciprocităţii creanţelor, nu poate fi reţinut.

Prin Ordonanţă de Urgenţă nr. 63 din 12 iulie 2018 a fost reglementată compensarea unor creanţe reciproce între statul român şi persoanele beneficiare ale legilor din domeniul restituirii proprietăţii.

Este adevărat că, formal vorbind, nu este vorba despre creanţe certe, lichide şi exigibile reciproce între reclamanţi şi Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, aceasta din urmă având doar o obligaţie de a face în raport cu reclamanţii, însă, instanţa, pentru a pronunţa soluţia, nu a avut în vedere dispoziţiile din C. civ. privitor la compensaţie, ci, dispoziţiile O.U.G. nr. 63/2018, care potrivit art. 1 alin. (1) din actul normativ menţionat: se sting, prin compensare, creanţele statului reprezentând sumele datorate Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor în temeiul unor titluri executorii, reprezentate de hotărâri judecătoreşti definitive prin care instanţele de judecată au dispus întoarcerea executării silite şi restituirea sumelor executate de persoanele îndreptăţite la despăgubiri în temeiul (…) Legii nr. 9/1998 cu creanţele reprezentând sumele de bani pe care aceste persoane trebuie să le încaseze de la statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în baza actelor administrative emise cu titlu de despăgubiri, în temeiul titlului VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, al Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, al Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

Pe de altă parte, prin art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 63/2018 se precizează ce se înţelege prin act administrativ emis cu titlu de despăgubiri, fiind expres menţionat, la lit. c), ordinul emis de şeful Cancelariei Prim-ministrului în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv decizia de plată emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Câtă vreme situaţia pe care o evocă recurenta nu a fost confirmată (stabilită) de instanţă în urma analizei probelor administrate, aceasta nu poate constitui fundament al aplicării normelor juridice la care aceasta se referă în aceste coordonate.

Or, reclamanţii au dovedit că Hotărârea nr. 53/12.09.2007, emisă de către Comisia Judeţeană Călăraşi pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, validată prin Decizia nr. 963/9.04.2009 emisă de către Autoritatea Naţionala pentru Restituirea Proprietăţilor, reprezintă, conform dispoziţiilor imperative ale art. 1 din O.U.G. nr. 63/2018 un "act administrativ cu titlu de despăgubiri", în considerarea căruia poate avea loc compensarea creanţelor reciproce intre statul roman si persoanele beneficiare ale legilor din domeniul restituirii proprietăţii.

Aşadar, concluzia instanţei este corectă, faptul că pârâta consideră că reclamanţii îi datorează suma de 60.179 RON, pe care ar fi încasat-o suplimentar cu titlul de cheltuieli de executare, şi nu de despăgubire, nu îndreptăţeşte pe pârâtă să respingă, de plano, cererea reclamanţilor, ci poate emite o decizie de compensare parţială, cu scăderea sumei pe care consideră că o datorează reclamanţii.

Referitor la respingerea cererilor, constând în tardivitatea depunerii acestora, se observă că prin dispoziţiile că potrivit art. 1 alin. (4) lit. a) din O.U.G. nr. 63/2018, cererea de compensare trebuie să fie depusă la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă sau de la data comunicării hotărârii judecătoreşti definitive prin care s-a dispus întoarcerea executării silite.

Cum bine a punctat instanţa fondului, cererea de compensare trebuie introdusă într-un termen de 90 de zile care curge diferit, după cum hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a dispus întoarcerea executării silite era sau nu comunicată în momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 63/2018.

Din actele şi lucrările dosarului reiese că hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a dispus întoarcerea executării silite nu era comunicată reclamanţilor în momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 63/2018, ci a fost comunicată ulterior, la data de 09.09.2019 (act dosar), astfel că cererile reclamanţilor de compensare sunt formulate la data de 18.10.2019, adică în termenul legal de 90 de zile de la comunicarea hotărârii, nefiind tardive.

Deşi recurenta afirmă astfel nelegalitatea hotărârii instanţei de fond apel, Înalta Curte constată că aceasta nu a expus vreo critică de natură a evidenţia aplicarea greşită sau încălcarea unei norme de drept material, spre a permite o analiză circumscrisă motivului de casare invocat.

Concluziile formulate de recurentă în etapele procesuală anterioară - la care se face trimitere în dezvoltarea motivului de recurs - nu pot constitui suportului unei verificări de legalitate întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Se observă că, şi în contextul acestui motiv de recurs, se susţine faptul că reclamanţii au formulat o cerere de chemare în judecată ambiguă şi nici nu au anexat niciun înscris, din cele la care fac referire în cuprinsul cererii. De asemenea, cererea de compensare formulată de reclamanţi în temeiul O.U.G. nr. 63/2018 nu se încadrează în prevederile acestei ordonanţe iar tardivitatea depunerii acesteia este certă.

Opinia doctrinară expusă de recurentă, pe de o parte, nu poate constitui nici ea reperul unei analize posibile în această etapă procesuală, pentru că nu constituie normă de drept material în sensul prevederilor art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

Pe de altă parte, prin această critică, recurenta se raportează în mod evident la o chestiune circumscrisă aspectelor procedurale ale litigiului, iar nu la o chestiune care intră în sfera de reglementare a dreptului material, doar această ultimă categorie juridică fiind de natură a permite realizarea unui control de legalitate pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

III. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

Având în vedere considerentele expuse şi dispoziţiile legale menţionate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, astfel cum acesta a fost susţinut prin criticile analizate în precedent, urmând a se dispune, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., respingerea acestei căi de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei civile nr. 492 din 31 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 februarie 2023.