Judicial reviewability of presidential decoration decrees: exclusions from administrative litigation based solely on mandatory countersignature rather than subject matter

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021 şi cererea ulterioară de extindere a cadrului procesual, ca răspuns la solicitarea instanţei de judecată în baza dispoziţiilor art. 161 din Legea nr. 554/2004, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii B., Preşedintele României şi Prim-ministrul României, solicitând anularea în parte a Decretului nr. 939/25.11.2020, emis de Preşedintele României, şi anume art. 5 alin. (3), prin care i se conferă Medalia Naţională pentru Merit Clasa a III-a, pârâtei B., personal contractual, precum şi suspendarea executării acestui act administrativ până la soluţionarea acţiunii în anulare.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 31 din 22 martie 2022, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul Preşedintele României şi a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B., Preşedintele României şi Prim-ministrul României.

Totodată, a respins ca neîntemeiate cererile reclamantei şi pârâtului Preşedintele României de acordare a cheltuielilor de judecată.

1.3. Căile de atac exercitate în cauză

1.3.1. Recursul formulat de reclamanta A.

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamanta a formulat recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond la Curtea de Apel Iaşi.

După prezentarea situaţiei de fapt, recurenta-reclamantă a considerat că instanţa de fond în mod eronat a interpretat şi aplicat dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, conform căruia "nu pot fi atacate în contenciosul administrativ actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul", apreciind că, în speţa de faţă, actul semnat de Preşedintele României este un act administrativ care nu presupune niciun raport şi nicio colaborare instituţională cu Parlamentul, cum se întâmplă, de pildă, în cazul legilor venite de la Parlament pentru a fi promulgate de Preşedinte sau al celor retrimise de Preşedinte către Parlament pentru reexaminare.

A arătat că, în cadrul decretului de decorare, instituţiile implicate au fost Preşedintele României (prin Administraţia Prezidenţială) şi Guvernul României (prin Primul-ministru, contrasemnatarul decretului), fapt confirmat tocmai prin extinderea cadrului procesual şi introducerea în cauză a Prim-ministrului.

Astfel, în condiţiile în care instanţa de fond a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Prim-ministrul României, se confirmă faptul că acesta are calitate procesuală şi poartă răspunderea emiterii actului prin contrasemnare. În plus, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 285 din 21 mai 2014, prim-ministrul nu este obligat să contrasemneze actul în ipoteza în care constată că Preşedintele României nu şi-a motivat actul decorării, nu şi-a fundamentat soluţia în drept sau dacă persoana nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi decorată.

Întrucât persoana decorată nu a îndeplinit condiţiile legale pentru a fi decorată, prevăzute de Regulamentul privind descrierea şi acordarea Medaliei Naţionale Pentru Merit din 29.06.2000, prezentate pe larg în cadrul cererii de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a susţinut că, prin contrasemnare, prim-ministrul a viciat procesul de acordare a medaliei, având practic o răspundere partajată cu semnatarul principal, Preşedintele României. În acest sens, a făcut referire la Decizia nr. 3165/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 21 iunie 2012, pronunţată în dosarul nr. x/2010 şi a redat paragrafe pe care le-a apreciat relevante din cuprinsul acestei decizii.

Dincolo de îndoiala serioasă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ atacat, recurenta-reclamantă a arătat că se consideră lezată prin faptul că activitatea sa, sau a altor asociaţii enumerate în contextul izbucnirii pandemiei de Coronavirus, nu a fost la fel de apreciată precum cea a pârâtei B., generând astfel un sentiment de nemulţumire şi inechitate, care pe lângă toate acestea arată şi o interpretare abuzivă şi subiectivă a articolelor 12, 14 alin. (1) şi (2) din Regulamentul privind descrierea şi acordarea Medaliei Naţionale pentru Merit din 29.06.2000.

1.3.2. Recursul incident formulat de pârâtul Preşedintele României prin Administraţia Prezidenţială

În susţinerea recursului incident, recurentul-pârât a invocat nelegalitatea sentinţei în ceea ce priveşte respingerea cererii de extindere a cadrului procesual pasiv, precum şi respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de Preşedintele României, prin Administraţia Prezidenţială, din perspectiva motivelor de casare instituite de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Cu privire la respingerea cererii privind extinderea cadrului procesual prin introducere în cauză a ministrului afacerilor internelor, recurentul-pârât a arătat următoarele:

La data de 04.01.2022, prin adresa nr. x/2022, Preşedintele României prin Administraţia Prezidenţială a formulat o cerere de extindere a cadrului procesual, prin introducerea în cauza a Ministerului Afacerilor Interne.

Prin încheierea din data de 22 februarie 2022, Curtea de Apel Iaşi a respins, ca neîntemeiată, cererea de extindere a cadrului procesual privind introducerea în cauză a Ministerului Afacerilor Interne, considerând că acesta nu are calitate de emitent al decretului atacat.

La data de 14.03.2022, prin adresa nr. x/2022, Preşedintele României prin Administraţia Prezidenţială a formulat, în termen legal, o nouă cerere de extindere a cadrului procesual, prin introducerea în cauză a ministrului afacerilor interne.

Temeiul legal care a stat la baza formulării acestei cereri fiind reprezentat de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Având în vedere că Preşedintele României a acordat, prin decret, decoraţia doamnei B. la propunerea ministrului, a apreciat că se impune introducerea în cauză a ministrului afacerilor interne, întrucât în lipsa propunerii de decorare decretul nu ar fi fost emis.

Faţă de această nouă cerere, Curtea de Apel Iaşi a reţinut la fila x a sentinţei atacate că în cuprinsul cererii nu se regăsesc motive noi faţă de cererea anterioară, şi constatând că această solicitare a fost soluţionată pentru motivele indicate prin încheierea de şedinţă din data de 22 februarie 2022 a respins cererea.

Recurentul-pârât a considerat că argumentele instanţei de fond prin care a respins cererea de introducere în cauză a ministrului afacerilor internelor sunt eronate deoarece a doua cerere nu este identică cu cererea formulată anterior, Ministerul Afacerilor Interne şi ministrul afacerilor interne fiind instituţii diferite. Aşa cum rezultă şi din înscrisurile existente la dosarul cauzei, în prima cerere s-a raportat la emitentul propunerii - Ministerul Afacerilor Interne, cererea a vizat introducerea în cauză a Ministerul Afacerilor Interne; noua cerere a vizat introducerea în cauză a ministrului afacerilor interne.

Astfel, având în vedere art. 4 din Legea nr. 29/2000 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a apreciat că sentinţa pronunţată de instanţa de fond cuprinde motive contradictorii şi, totodată, a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Pentru aceste motive, a considerat că instanţa de fond ar fi trebuit să admită cererea astfel cum aceasta a fost formulată prin adresa nr. x/2022, respectiv să dispună introducerea în cauză a ministrului afacerilor interne.

Cu privire la respingerea de către instanţa de fond a cererii referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, recurentul-pârât a arătat următoarele:

La termenul de judecată din data de 22.03.2022, reprezentantul convenţional al Preşedintelui României, consilierul juridic C. a solicitat admiterea cererii referitoare la cheltuielile de judecată ocazionate de deplasările de la Bucureşti la Iaşi (la toate termenele din acest dosar), respectiv transportul, diurna, cazarea. Totodată, reprezentantul convenţional al Preşedintelui României a rugat instanţa să amâne pronunţarea, pentru a putea depune la dosarul cauzei dovada cuantumului cheltuielilor de judecată anterior menţionate.

A precizat că pentru a depune dovada cheltuielilor de judecată referitoare la transport, diurnă şi cazare, precum şi a cuantumului acestora, era imperios necesar să prezinte instanţei, la termenul din data de 22.03.2022, ora 12:00, foaia de parcurs, ordinul de deplasare şi factura fiscală.

Or, la data judecării cauzei, 22.03.2022, ora 12:00, consilierul juridic delgat s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de a depune la dosar copie după foaia de parcurs, diurna şi factura fiscală pentru cazare, întrucât acestea erau încă în curs de determinare, deplasarea urmând să fie finalizată după ajungerea la destinaţie, la Bucureşti.

La cererea de recurs au fost anexate documentele justificative, în scopul dovedirii cuantumului cheltuielilor ocazionate în vederea asigurării activităţii de reprezentare în instanţă a Preşedintelui României, prin consilierul juridic delegat în dosar, la termenele stabilite în datele de 16.11.2021, 11.01.2022, 22.02.2022 şi 22.03.2022, în cuantum total de 3.202,26 RON.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului incident formulat, casarea în parte a sentinţei civile atacate, în sensul admiterii cererii de introducere în cauză a ministrului afacerilor interne, precum şi a cheltuielilor de judecată solicitate.

1.4. Apărările formulate în cauză

1.4.1. Intimata-pârâtă B. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului formulat de reclamanta A., arătând că pct. 6 al art. 488 C. proc. civ. a fost invocat formal, iar în privinţa pct. 8 al aceluiaşi articol nu au fost prezentate argumente care să se încadreze în acest motiv de casare.

1.4.2. Recurentul-pârât Preşedintele României prin Administraţia Prezidenţială a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării cererii de recurs declarat de reclamantă.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de recurs ca neîntemeiată şi menţinerea soluţiei de respingere a acţiunii ca inadmisibilă, apreciind că sentinţa atacată este temeinică şi legală. În esenţă, a arătat că Decretele Preşedintelui emise în exercitarea atribuţiei constituţionale prevăzute de art. 94 lit. a) din Constituţie nu sunt simple acte administrative susceptibile de control pe calea contenciosului administrativ, ci sunt acte juridice complexe ce exprimă raporturi de natură constituţională între Preşedintele României, pe de o parte, şi Parlament, pe de altă parte, şi în consecinţă, potrivit art. 1 alin. (4) din Constituţie, nu sunt cenzurabile de către instanţele judecătoreşti pe calea contenciosului administrativ.

1.4.3. Intimatul-pârât Prim-ministrul României prin Secretariatul General al Guvernului a formulat întâmpinare la recursul reclamantei prin care a solicitat, pe cale de excepţie, anularea recursului ca netimbrat, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 12 octombrie 2023, cu citarea părţilor.

În şedinţa publică din 12 octombrie 2023, Înalta Curte a luat act de renunţarea recurentului-pârât la invocarea excepţiei netimbrării cererii de recurs formulat de reclamantă, având în vedere dovezile privind achitarea taxei judiciare de timbru, aflate la dosarul cauzei.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Decretul nr. 939/25.11.2020 emis de Preşedintele României, solicitând anularea în parte a acestuia, respectiv a art. 5 alin. (3) prin care se conferă Medalia Naţională "Pentru Merit" Clasa a III-a, cu însemn pentru civili, doamnei B., personal contractual.

Prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, reţinând în esenţă că obligativitatea contrasemnării de către primul-ministru a decretului contestat îi conferă acestuia, din perspectiva jurisprudenţei Curţii Constituţionale a României, natura unui act administrativ care vizează raporturile acestuia din urmă cu Parlamentul şi că acest act aparţine categoriei exceptate controlului judecătoresc al instanţelor de contencios administrativ, potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 şi art. 126 alin. (6) din Constituţia României.

Totodată, a respins ca neîntemeiate cererile reclamantei şi pârâtului Preşedintele României de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe reclamanta a declarat recurs principal, criticând soluţia prin care s-a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar pârâtul Preşedintele României prin Administraţia Prezidenţială a declarat recurs incident, criticând nelegalitatea sentinţei în ceea ce priveşte respingerea cererii de extindere a cadrului procesual pasiv, precum şi respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată. Ambii recurenţi au invocat motivele de casare instituite de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate de recurenţi, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare, iar recursul incident formulat de pârâtul Preşedintele României prin Administraţia Prezidenţială este nefondat.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului formulat de recurenta-reclamantă, invocată prin întâmpinare de către intimata-pârâtă B., constatând că au fost formulate argumente de ordin critic care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., invocându-se în concret pronunţarea hotărârii recurate cu interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., a fost invocat formal, nefiind dezvoltate niciun fel de critici din perspectiva acestui motiv.

Analizând punctual criticile recurentei-reclamante invocate în susţinerea motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată că acestea sunt fondate, soluţia primei instanţe prin care s-a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantei, reflectând interpretarea şi aplicarea greşită a normelor constituţionale şi legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (6) din Constituţia României, controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Acest principiu constituţional este transpus în art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, conform căruia nu pot fi atacate în contenciosul administrativ actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul.

Decretul contestat în cauza de faţă a fost emis de Preşedintele României în baza atribuţiei sale stabilite prin art. 94 lit. a) din Constituţia României, fiind obligatorie contrasemnarea sa de către primul-ministru potrivit prevederilor art. 100 alin. (2) din Constituţie.

Înalta Curte nu împărtăşeşte opinia primei instanţe care a reţinut că obligativitatea contrasemnării de către primul-ministru a decretului contestat îi conferă acestuia, din perspectiva jurisprudenţei Curţii Constituţionale a României (Decizia nr. 284/2015), natura unui act administrativ care vizează raporturile acestuia din urmă cu Parlamentul şi că acest act aparţine categoriei exceptate controlului judecătoresc al instanţelor de contencios administrativ.

Contrar acestor reţineri, Înalta Curte constată că nu există o jurisprudenţă a Curţii Constituţionale a României care să coreleze, în mod automat, faptul contrasemnării de către primul-ministru a decretului prezidenţial de încadrarea acestuia în categoria actelor privind raporturile dintre Preşedintele României şi Parlamentul României.

În acest sens sunt relevante considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 459 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 712 din 30.09.2014, paragrafele 32 şi 33 potrivit cărora:

"32. Actele juridice ale Preşedintelui României, adoptate în exercitarea atribuţiilor mandatului constituţional, sunt decretele prezidenţiale. Aceste acte sunt manifestări unilaterale de voinţă, realizate în scopul de a produce efecte juridice, şi pot avea caracter individual sau normativ. Dispoziţiile constituţionale prevăd, sub sancţiunea inexistenţei actului, publicarea decretului în Monitorul Oficial al României, dată de la care acesta intră în vigoare. Toate decretele au caracter executoriu, fiind general obligatorii, autorităţile statului cărora le sunt destinate fiind însărcinate cu ducerea la îndeplinire a celor statuate în cuprinsul actului. Potrivit dispoziţiilor art. 100 alin. (2) din Constituţie, unele decrete ale Preşedintelui se contrasemnează de prim-ministru.

33. Acestor acte juridice le sunt aplicabile dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora: "Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale." Aşa fiind, în măsura în care, prin obiectul de reglementare, decretele Preşedintelui nu se circumscriu sferei actelor exceptate, ele pot fi atacate în contencios administrativ, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004."

În accepţiunea Legii nr. 554/2004, aşa cum rezultă din definiţia legală cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. k),"acte care privesc raporturile cu Parlamentul" sunt actele emise de o autoritate publică, în realizarea atribuţiilor sale, prevăzute de Constituţie sau de o lege organică, în raporturile de natură politică cu Parlamentul.

Or, complexitatea atribuţiilor prevăzute pentru Preşedintele României în Titlul III, Capitolul II din Constituţia României, domeniile diferite în care sunt reglementate acestea nu permit încadrarea tuturor decretelor Preşedintelui României în categoria finelor de neprimire exclusiv din perspectiva contrasemnării, ca mod de asumare a răspunderii politice a Primului Ministru, fără o evaluare concretă a naturii lor juridice prin prisma obiectului, a efectelor pe care le produc şi a existenţei reale a unei interferenţe cu sfera politicului

Atunci când instanţa de contencios administrativ este investită cu analiza legalităţii unui decret prezidenţial, aceasta trebuie să-şi verifice competenţa materială, în raport cu excepţiile prevăzute de art. 5 al Legii nr. 554/2004. În lipsa uneia dintre excepţiile prevăzute de lege, decretele prezidenţiale sunt susceptibile de control în condiţiile contenciosului administrativ. Ori de câte ori un act juridic al Preşedintelui nu se încadrează într-una din aceste excepţii rămase încă în vigoare fie în forma iniţială, fie într-o formă modificată, el va putea fi cenzurat din punct de vedere al legalităţii lui de instanţele judecătoreşti competente.

Înalta Curte reţine, astfel, concluzia că, indiferent dacă decretele Preşedintelui sunt sau nu contrasemnate de prim-ministru, ca regulă, ele pot fi atacate în contencios administrativ atât timp cât nu se înscriu în sfera actelor exceptate, prevăzute în art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Încadrarea decretului la o categorie exceptată se face prin raportare la obiectul de reglementare al acestuia şi nu în mod exclusiv la faptul contrasemnării de către Primul-ministru, cum în mod eronat a reţinut prima instanţă.

Prim urmare, se impune a se stabili dacă decretul prezidenţial atacat în prezenta cauză de recurenta-reclamantă, intră sau nu în categoria actelor care privesc raporturile cu Parlamentul, constituind obiectul excepţiei prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

În speţă, prin Decretul nr. 939/25.11.2020 emis de Preşedintele României, s-a conferit Medalia Naţională "Pentru Merit" Clasa a III-a, cu însemn pentru civili, doamnei B., personal contractual. Decretul a fost emis cu prilejul Zilei Naţionale a României pentru rezultatele remarcabile obţinute în activitatea profesională a unor angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, printre care se numără şi pârâta B..

Analizând în concret natura juridică a decretului contestat, raportat la conţinutul raportului juridic, Înalta Curte reţine că acordarea decoraţiei respective a vizat o persoană determinată, pentru meritele deosebite în legătură cu activitatea profesională desfăşurată de acea persoană. În aceste condiţii, decretul contestat este un act administrativ emis de o autoritate publică în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 având caracter administrativ, şi anume, de act unilateral individual, astfel cum este reglementat de art. 2 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 554/2004, fără a avea legătură cu atribuţii privind raporturile de natură politică cu Parlamentul, nefiind, astfel, aplicabile dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Constituţia României şi ale art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Cu referire la recursul incident formulat de recurentul-pârât Preşedintele României prin Administraţia Prezidenţială, Înalta Curte constată că s-au invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Prima critică de nelegalitate a vizat soluţia instanţei de fond prin care s-a respins cererea de extindere a cadrului procesual privind introducerea în cauză a ministrului afacerilor interne, recurentul-pârât susţinând că sentinţa cuprinde motive contradictorii şi că a fost dată cu interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României.

Cu referire la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte observă că această critică de nelegalitate vizează dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, teza a II-a C. proc. civ., care permit casarea unei hotărâri atunci când aceasta cuprinde motive contradictorii.

Aspectul se referă la situaţiile în care există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate şti ce anume a decis instanţa.

În cauză însă, recurentul-pârât nu a argumentat în niciun fel aspectul că prima instanţă a pronunţat o soluţie bazată pe motive contradictorii şi nu a arătat, în concret, care sunt motivele pe care le consideră a fi contradictorii.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât, judecătorul fondului a explicat în mod clar şi logic raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de introducere în cauză a ministrului afacerilor interne, neidentificându-se în cauză, motive contradictorii, astfel cum susţine recurentul-pârât.

În ceea ce priveşte criticile subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că şi acestea sunt nefondate.

Recurentul-pârât a arătat că temeiul legal care a stat la baza formulării cererii din 14.03.2022 prin care a solicitat extinderea cadrului procesual este reprezentat de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, având în vedere că Preşedintele României a acordat, prin decret, decoraţia doamnei B. la propunerea ministrului.

În opinia recurentului-pârât, se impunea introducerea în cauză a ministrului afacerilor interne, întrucât, în lipsa propunerii de decorare, decretul nu ar fi fost emis.

Contrar opiniei recurentului-pârât, cu privire la cadrul procesual, Înalta Curte reţine că sunt incidente dispoziţiile art. 1, art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, în contenciosul administrativ, în cazul contestării unui act administrativ, calitatea procesuală activă aparţine persoanei care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim de o autoritate publică, prin emiterea actului, în timp ce calitatea procesuală pasivă aparţine autorităţii publice care a emis actul administrativ atacat.

Or, având în vedere raportul juridic dedus judecăţii şi actul administrativ contestat în prezenta cauză, respectiv Decretul nr. 939/25.11.2020 emis de Preşedintele României, Înalta Curte constată că ministerul afacerilor interne nu este emitentul actului atacat şi nu justifică calitate procesuală pasivă, fiind fără relevanţă juridică faptul că decoraţia acordată prin decret s-a făcut la propunerea sa.

Faţă de aceste considerente, soluţia primei instanţe de respingere a cererii privind extinderea cadrului procesual prin introducerea în cauză a ministrului afacerilor interne este una corectă şi se impune a se menţine.

În ceea ce priveşte a doua critică de nelegalitate formulată de recurentul-pârât prin care a criticat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, dată fiind soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare la aceiaşi instanţă, Înalta Curte reţine că, în această fază procesuală nu pot fi acordate cheltuieli de judecată, ele urmând a fi avute în vedere la soluţionarea pricinii de către instanţa de fond, când se va cunoaşte partea căzută în pretenţii, conform art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) şi (2), coroborate cu cele ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamanta A., va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Totodată, va respinge recursul incident formulat de pârâtul Preşedintele României prin Administraţia Prezidenţială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului formulat de reclamanta A..

Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 31 din 22 martie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Respinge recursul incident formulat de pârâtul Preşedintele României prin Administraţia Prezidenţială împotriva sentinţei nr. 31 din 22 martie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 12 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.