Plea for waste traceability partially upheld; supplementary recycling contribution annulled and remanded for retrial.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the claimant company, annulled the lower court's decision, and remanded the case to the same court (Curtea de Apel Galați) for retrial, ordering the lower court to respect the legal interpretations regarding waste traceability. The dispute concerned the appellant's challenge to a tax assessment decision and inspection report issued by the Environmental Fund Administration, which imposed a supplementary contribution of 2 RON/kg for packaging waste that the tax authority found was not effectively recycled or valorized by various downstream contractual partners during 2015-2017. The High Court found that the first-instance judgment violated Article 488(1)(6) of the Civil Procedure Code by lacking proper reasoning, as it merely adopted the tax authority's factual findings and the conclusions of one expert report without addressing the claimant's arguments, evidence, or the other expert reports, thereby failing to provide a sufficient and coherent motivation for rejecting the claimed recycled quantities concerning relationships with multiple partners (B., F., J., R., S., I.I. T., U., V., W./X./Y.). Regarding the Article 488(1)(8) claims, the High Court rejected them, holding that, based on the applicable versions of Article 9(1)(v) of O.U.G. no. 196/2005 (which referred to "quantities found as valorized" and "effectively valorized quantities"), the appellant had an obligation of result, not merely of diligence, meaning it was responsible for ensuring the waste was actually valorized and its traceability obligations could not shift that responsibility to its contractual partners or the final recyclers.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 15 din Legea nr. 211/2011, art. 9 alin. (1) lit. v) din O.U.G. nr. 196/2005, art. 16 alin. (9) lit. j) din Legea nr. 249/2015, art. 6 din Legea nr. 211/2011, art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005; Plea for waste traceability partially upheld; supplementary recycling contribution annulled and remanded for retrial: The dispute concerned the appellant's challenge to a tax assessment decision and inspection report issued by the Environmental Fund Administration, which imposed a supplementary contribution of 2 RON/kg for packaging waste that the tax authority found was not effectively recycled or valorized by various downstream contractual partners during 2015-2017. The High Court found that the first-instance judgment violated Article 488(1)(6) of the Civil Procedure Code by lacking proper reasoning, as it merely adopted the tax authority's factual findings and the conclusions of one expert report without addressing the claimant's arguments, evidence, or the other expert reports, thereby failing to provide a sufficient and coherent motivation for rejecting the claimed recycled quantities concerning relationships with multiple partners (B., F., J., R., S., I.I. T., U., V., W./X./Y.). Regarding the Article 488(1)(8) claims, the High Court rejected them, holding that, based on the applicable versions of Article 9(1)(v) of O.U.G. no. 196/2005 (which referred to "quantities found as valorized" and "effectively valorized quantities"), the appellant had an obligation of result, not merely of diligence, meaning it was responsible for ensuring the waste was actually valorized and its traceability obligations could not shift that responsibility to its contractual partners or the final recyclers.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe appeal was admitted because the lower court's decision was not properly motivated.
The cassation was ordered and the case was sent back for retrial.
This law was cited in the dispositive as a basis for the cassation.
Full text
Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 08.08.2019, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, anularea Deciziei de impunere nr. x/20.03.2019 pentru suma de 42.238.352lei; anularea Raportului de inspecţie fiscală nr. x/20.03.2019; anularea Deciziei privind soluţionarea contestaţiei nr. 25/2665/DJ/04.08.2019 şi exonerarea de la plată datoriilor fiscale stabilite prin decizia de impunere sau, după caz, a diminuării în parte a acestora.
A mai solicitat şi suspendarea efectelor Deciziei de impunere nr. x/20.03.2019 pentru suma de 42.238.352 RON, precum şi a tuturor actelor de executare iniţiate în baza acestei decizii, până la soluţionarea definitivă a cauzei privind anularea Deciziei de impunere.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 82 din 12 mai 2022, Curtea a respins acţiunea formulată de reclamantă având ca obiect anulare act administrativ, ca nefondată.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. S.A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
3.1. În legătură cu societatea B. SRL
Hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, caz de casare prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă susţine că prima instanţă, deşi reţine în considerentele sentinţei, că A. a încheiat pentru anii 2015, 2016, 2017, contracte de valorificare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje cu prestatori/furnizori de servicii, agenţi economici autorizaţi, conform legislaţiei în vigoare, să desfăşoare activităţi de salubrizare, colectare, valorificare şi/sau reciclare a deşeurilor de ambalaje, când realizează analiza relaţiei contestatoarei cu societatea B. S.R.L., constată că acest operator economic nu este înscris în lista operatorilor valorificatori-reciclatori ai Ministerului Economiei, conform art. 15 din Legea nr. 211/2011.
Recurenta-reclamantă arată că această calitate de operator utilizat nu este dată de Ministerul Economiei, prin publicarea pe o listă disponibilă pe site-ul instituţiei, ci de autoritatea pentru protecţia mediului, respectiv agenţiile judeţene de protecţie a mediului, ce emit autorizaţii de mediu pentru activităţi de colectare şi/sau valorificare a deşeurilor de ambalaje.
Lipsa unui operator din lista gestionată de Ministerul Economiei este uzuală, având în vedere că obligaţia de înregistrare prevăzută la art. 15 din Legea nr. 211/2011 nu a fost sancţionată contravenţional.
Hotărârea recurată nu cuprinde o motivare în drept, ci motive străine de obiectul cauzei, care reprezintă totodată o interpretate greşită a obligaţiilor legale ale reclamantei ca OTR/OIREP, cazuri de casare prevăzute de disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Împrejurarea reţinută de prima instanţă, în sensul că societatea B. nu a făcut raportări de gestionare a deşeurilor la APM Argeş, pentru perioada controlului, nu poate constitui o împrejurare care să atragă răspunderea reclamantei, întrucât aceasta nu se poate erija într-un controlor al activităţii partenerului contractual ce este un valorificator, iar în cazul în care nu şi-ar îndeplini această funcţie de controlor, faţă de partenerul contractual, ar risca atragerea răspunderii sale.
Potrivit disp. pct. 22 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, trasabilitatea reprezintă caracteristica unui sistem de a permite regăsirea istoricului, a utilizării sau a localizării unui deşeu prin identificări înregistrate.
De asemenea, potrivit disp. art. 26 lit. c) din Ordinul nr. 932/2016 privind aprobarea procedurii de autorizare pentru preluarea responsabilităţii gestionării deşeurilor de ambalaje, reclamanta are obligaţia să încheie contracte cu colectorii autorizaţi, să preia deşeuri de ambalaje şi cu operatorii economici autorizaţi pentru reciclarea şi/sau valorificarea, respectiv incinerarea în instalaţii de incinerare cu valorificare de energie, care acceptă condiţiile contractuale, în limita cantităţilor şi tipurilor de ambalaje preluate de la operatorii economici responsabili, cu respectarea principiului proximităţii".
Conform prevederilor art. 71 lit. c) şi d) din Ordinul nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul a contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul de mediu, reclamanta are obligaţia asigurării trasabilităţii deşeurilor şi să deţină o situaţie a contractelor încheiate de operatorii economici prevăzuţi la art. 67, cu operatorii economici colectori sau valorificatori.
Instanţa de fond a reţinut în mod greşit că există în sarcina reclamantei o obligaţie de rezultat şi nu de diligenţă, reprezentanţii acesteia trebuind să se asigure că întreaga cantitate de deşeuri preluată de către partenerii săi contractuali a fost efectiv valorificată.
Recurenta-reclamantă şi-a îndeplinit obligaţiile legale, a asigurat trasabilitatea deşeurilor de ambalaje şi deţine o evidenţă a contractelor încheiate.
Împrejurarea că societatea B. nu a făcut raportări de gestionare a deşeurilor la APM Argeş pentru perioada supusă controlului nu poate constitui un caz de încălcare a obligaţiilor legale deoarece din conţinutul prevederilor sus-menţionate nu reiese o obligaţie de control ce ar trebui să o exercite asupra partenerilor contractuali, precum nu există nici mijloace legale de control.
Prin urmare, susţine recurenta-reclamantă, considerentele sentinţei de fond, sub acest aspect, sunt insuficiente şi neîntemeiate în drept.
Hotărârea recurată este nemotivată în privinţa "dotării minimale", iar apărările şi probele reclamantei nu au fost înlăturate motivat, ci doar s-a preluat apărarea pârâtei, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Prima instanţă a reţinut că "dotarea minimală şi prezentarea unui volum foarte mare de paleţi de lemn ca fiind recondiţionaţi într-un interval de timp scurt [...] conduc la concluzia evidentă că nu s-a făcut dovada recondiţionării paleţilor de lemn, care şi-au păstrat în continuare calitatea de deşeuri".
Această concluzie este preluată din raportul de inspecţie fiscală, iar prima instanţă nu a arătat pentru ce argumente a înţeles să aprecieze că doar constatările din RIF sunt cele ce corespund realităţii, deşi la dosarul cauzei există probe contrare ce provin de la aceeaşi autoritate, precum Nota de constatare anexă la Procesul-verbal de control nr. x/04.12.2018, prin care inspectori din cadrul AF au reţinut că societatea B. are capacitate de producţie şi valorificare deşeuri.
Hotărârea recurată este nemotivată şi dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, în privinţa paleţilor recondiţionaţi şi a modului de completare a facturilor, cazuri de casare prevăzute de disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă consideră că cele reţinute de prima instanţă în sensul că simpla menţiune din cuprinsul facturilor a sintagmei:
"paleţi recondiţionaţi" nu este în măsură să facă dovada că paleţii au fost recondiţionaţi, devenind astfel produse, mai ales că nu există conturi de înregistrare a producţiei în acest sens, nu sunt întemeiate în drept şi încalcă dispoziţiile privind obligaţiile legale ale organizaţiilor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. v) din O.U.G. nr. 196/2005 privind fondul de mediu, coroborat cu art. 16 alin. (9) lit. j) din Legea nr. 249/2015, care au preluat responsabilităţile pentru îndeplinirea obiectivelor de valorificare sau incinerare.
Obligaţia recurentei-reclamante este aceea de asigurare a trasabilităţii până la operatorul valorificator B. S.R.L. şi nu are obligaţia să asigure trasabilitatea produselor finite vândute de această societate.
Potrivit precizărilor din conţinutul Anexei nr. 2 a Ordinului nr. 578/2006, un deşeu se consideră ca fiind reciclat în momentul în care acesta şi-a încetat statutul de deşeu, potrivit Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, aspecte criticate prin acţiune şi reliefate de experta C..
Instanţa de fond nu a motivat corespunzător, a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile Ordinului nr. 2634/2015 privind documentele financiar-contabile, respectiv Anexa nr. 1, unde sunt reglementate Normele generale de întocmire şi utilizare a documentelor financiar-contabile.
Recurenta-reclamantă consideră că prima instanţă s-a mărginit să preia punctul de vedere al expertului D., în sensul neacceptării facturilor, fără să mai analizeze motivat în drept, pentru care anume argumente înlătură punctul de vedere al experţilor C. şi E..
Facturile corespunzătoare lunilor mai şi iunie 2017 au fost emise în conformitate cu cerinţele legale, fac trimitere la Contractul nr. x/10.01.2017, iar anexele la facturi arată atât deşeul colectat, cât şi cantitatea reciclată.
3.2. În ceea ce priveşte relaţia contractuală cu societatea F., instanţa a constatat că experţii au ajuns la concluzia că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile legale privind trasabilitatea deşeurilor, că valorificarea deşeurilor de piroliză nu s-a realizat prin reciclare, ci prin valorificare energetică, iar în mixtura asfaltică nu se regăseşte lichidul cod 190 117, prin urmare este o operaţiune de valorificare şi nu de reciclare materială.
Prin urmare, recurenta-reclamantă invocă motive de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în legătură cu disp. art. 4 din Ordinul nr. 578/2005, nemotivarea existenţei metodei de valorificare energetică, încălcarea prevederilor art. 6 din Legea nr. 211/2011, art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005, pct. 22 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 211/2011 cu privire la trasabilitate.
Din conţinutul prevederilor art. 4 din Ordinul nr. 578/2006, reiese că organul de control are posibilitatea să reaprecieze cu privire la "scopul economic" sau "conţinutul economic", însă nu în ceea ce priveşte orice stări de fapt, aşa cum se susţine prin sentinţa recurată.
Organele AFM nu au competenţa de a reîncadra o operaţiune tehnologică desfăşurată de un operator economic, singura autoritate competentă fiind cea care emite autorizaţia de mediu.
În ceea ce priveşte reţinerea instanţei de fond, în sensul că valorificarea deşeurilor de piroliză nu s-a realizat prin reciclare, ci prin metoda valorificării energetice, recurenta-reclamantă susţine că nu au fost analizate înscrisurile indicate de către experta C. şi răspunsurile acesteia cu privire la documentaţia analizată.
Instanţa de judecată nu a analizat şi nu a înlăturat motivat conţinutul Adresei APM Timiş nr. 5337/20.11.2017, indicată în raportul de expertiză în sensul că operaţiunea de valorificare/reciclare a deşeurilor de mase plastice şi a deşeurilor de cauciuc, efectuată în cadrul instalaţie este o operaţie de reciclare materială, respectiv R3.
Împrejurarea că deşeurile de ambalaje din plastic degradate termic de F. şi predate către G. pentru realizarea mixturilor asfaltice sau către rafinăriile H. şi I. sunt valorificate prin reciclare, rezultă din prevederile art. 6 alin. (1) din Secţiunea 6 - "Încetarea statutului de deşeu" din Legea nr. 211/2011.
Statutul de "deşeu" al deşeurilor de ambalaje supuse analizei pirolizei încetează în momentul introducerii acestora în reactorul de proces, astfel încât produsul de piroliză rezultat (PDT) nu mai constituie un deşeu, ci "materie primă secundară" cu utilizări specifice în alte domenii economice/industriale.
De asemenea, deşeurile din material plastic degradate termic nu au fost predate către rafinării în calitate de deşeu, ci tot în calitate de materie primă secundară.
În privinţa obligaţiei de asigurare a trasabilităţii deşeurilor de ambalaje, instanţa de fond nu a analizat prevederile pct. 22 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 211/2011 şi nici art. 71 lit. c) şi d) din Ordinul nr. 578/2005, recurenta-reclamantă respectând toate prevederile legale incidente.
3.3. În relaţia cu societatea J. S.R.L., hotărârea recurată este pronunţată cu ignorarea art. 4 din Ordinul nr. 578/2006, argumentele din raportul de expertiză realizat de experta C. nu au fost înlăturate motivat, de asemenea au fost ignorate dispoziţiile legale iar hotărârea este nemotivată, în cazul valorificării deşeurilor de piroliză.
S-a mai susţinut nemotivarea hotărârii şi încălcarea prevederilor art. 6 din Legea nr. 211/2011, art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005, motive de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., dezvoltarea acestora fiind identică cu cele arătate anterior.
3.4. În relaţia contractuală cu societăţile S.C. K. S.R.L., S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.R.L., S.C. N. S.R.L., S.C. O. S.R.L., S.C. P. S.R.L., S.C. Q. S.R.L. prin S.C. R. S.R.L., recurenta-reclamantă susţine motive de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Se invocă faptul că instanţa de fond nu a înlăturat motivat apărările reclamantei prin care se arată că nu există o operaţiune de ardere a deşeurilor în sarcina societăţii R. S.R.L..
S-a arătat instanţei de fond că nota explicativă dată de administratorul societăţii R. intră în contradicţie cu declaraţia pe propria răspundere a aceluiaşi administrator din data de 17.03.2019, din care rezultă că societatea a valorificat o anumită cantitate în favoarea reclamantei.
Prima instanţă ar fi trebuit mai întâi să stabilească care dintre cele două înscrisuri are valoare probatorie ce poate fi reţinută şi să motiveze înlăturarea celei de-a doua declaraţii.
Instanţa de fond nu a analizat condiţia "trasabilităţii" operaţiunii de reciclare şi dacă aceasta a fost conformă cu legislaţia din domeniu, în raport de partenerii comerciali menţionaţi.
Instanţa de fond nu a înlăturat motivat elementele procesului-verbal AFM nr. x/28.08.2019, prin care inspectorii AFM au consemnat că în perioada noiembrie- decembrie 2018, societatea a produs 6.101 kg., granule din deşeuri din plastic şi cantitatea de 10.091 kg. folie din granule provenite din deşeuri şi că, în aceeaşi perioadă societatea a vândut către diverşi clienţi cantitatea de 16.742 kg. folie provenită din granule obţinute din deşeuri folie.
Dispoziţiile art. 71 lit. c) şi d) din Ordinele nr. 578/2006 nu permit reclamantei să controleze activitatea reciclatorului final, ci doar de a deţine o situaţie a contractelor încheiate cu operatorii economici colectori sau valorificatori, până la nivelul reciclatorului.
3.5. În ceea ce priveşte relaţia cu societatea S. S.R.L., instanţa de fond nu a înlăturat motivat susţinerile formulate prin acţiune, hotărârea este pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale privind trasabilitatea deşeurilor şi a art. 106 Codul de procedură fiscală privind dreptul de estimare a organului fiscal şi, de asemenea, instanţa de fond nu a înlăturat motivat argumentele reţinute prin raportul de expertiză efectuat de experta C. privind posibilitatea realizării transporturilor, motive de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Prima constatare a echipei de control AFM este aceea că la punctul de lucru al societăţii S., din Strehaia str. 1 Mai nr. 10, judeţul Mehedinţi, este o locuinţă privată, deşi societatea ar fi trebuit să deţină numeroase dotări.
Prin contestaţie s-a arătat că această constatare este o afirmaţie de natură speculativă, întrucât inspectorii AFM nu au ataşat nicio declaraţie a reprezentanţilor societăţii sau a proprietarilor locuinţei privind lipsa dotărilor sau nedesfăşurarea unei activităţi comerciale, ceea ce contravine poziţiei reprezentanţilor AFM Mehedinţi, care au confirmat existenţa dotărilor şi capacitatea companiei de a desfăşura activităţile supuse autorizării în urma vizitei la amplasament, ce a stat la baza emiterii autorizaţiei de mediu.
Instanţa de fond nu a arătat cum a înţeles cum a înţeles să verifice aplicarea criteriilor de estimare pentru a determina că pentru operaţiunile de reciclare societatea deţine o "dotare minimală", care nu i-r fi permis realizarea operaţiunilor de recondiţionare a deşeurilor şi nu a arătat pentru ce motive a înţeles să înlăture constatările din procesul-verbal de verificare a amplasamentului.
De asemenea, se speculează randamentul numărului de paleţi recondiţionaţi/oră, fără să se precizeze elementele în baza cărora s-a efectuat estimarea.
A doua constatare nefundamentată este estimarea preţului de vânzare per kg. deşeuri de ambalaje de lemn în funcţie de elemente total eronate: cantitatea de paleţi recondiţionaţi vândură este de 52.151 paleţi şi nu 3.355.116 kg., valoarea a cărei provenienţă nu este justificată, însă în lipsa dovezilor de natură financiar-contabilă şi a documentelor justificative în baza cărora să se poată realiza estimarea, nu este clar cum s-a ajuns la o cantitate de trei ori mai mare decât cea care rezultă din documentele prezentate ca dovezi de reclamantă, fiind încălcate prevederile art. 106 Codul de procedură fiscală aprobat prin Legea nr. 207/2015.
Instanţa de judecată a înlăturat nemotivat aceste susţineri ale reclamantei.
A treia constatare prezintă un calcul estimativ al numărului de transporturi către Bulgaria, ce porneşte de la premise greşite, deoarece cantitatea este de 3.873.040 kg., iar instanţa de fond nu a dat o motivare completă şi suficientă privind probele administrate şi apărările formulate, nu le-a înlăturat motivat.
În ceea ce priveşte imposibilitatea realizării transporturilor, prima instanţă a reţinut un mod de calcul nefundamentat, deşi expertul C. a prezentat toate argumentele în susţinerea celor afirmate de reclamantă.
3.6. În relaţia cu I.I. T., recurenta-reclamantă arată că hotărârea instanţei de fond este nemotivată, nu s-au înlăturat motivat susţinerile şi probele la care reclamanta a făcut referire şi nici argumentele din raportul de expertiză al expertei C., de asemenea realizându-se şi încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la trasabilitatea deşeurilor, motive de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Concluzia din raportul de inspecţie fiscală, preluată de prima instanţă este nefundamentată şi ignoră propriile acte de control ale AFM, întrucât dovezile documentare anexate arată că societatea nu numai că încredinţează spre reciclare atât ambalaje de lucru întreg, cât şi tocate, dar deţine capacitatea de a toca deşeuri de ambalaje de lemn şi la alte locaţii decât la punctul de lucru unde este tocătorul fix şi avea posibilitatea de a apela la servicii de transport externalizate pentru deplasarea shnedderelor mobile.
La toate aceste susţineri instanţa de fond nu a răspuns motivat şi nu a analizat documentele prezentate, soluţia apare ca nemotivată.
Cu privire la trasabilitatea deşeurilor, instanţa de fond a încălcat disp. pct. 22 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 211/2011 şi art. 71 lit. c) şi d) din Ordinul nr. 578/2006, care obligă operatorii economici care au obţinut licenţă de operare, cum este cazul reclamantei, să încheie contracte cu colectorii autorizaţi să preia deşeuri de ambalaje şi cu operatorii economici autorizaţi pentru reciclarea şi/sau valorificarea, respectiv incinerarea şi instalaţia de incinerare cu valorificarea de energie, care acceptă condiţiile contractuale, în limita cantităţilor şi tipurilor de ambalaje preluate de la operatorii economici responsabili cu respectarea principiului proximităţii.
Recurenta-reclamantă are numai obligaţia să deţină o situaţie a contractelor încheiate şi să asigure trasabilitatea deşeurilor de ambalaje, neexistând o obligaţie de control a sa cu privire la partenerii contractuali.
3.7. În ceea ce priveşte relaţia cu societatea U. S.R.L., hotărârea primei instanţe este nemotivată şi este dată cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la trasabilitatea deşeurilor, cazuri de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
În legătură cu trasabilitatea deşeurilor se susţine încălcarea disp. art. 22 din Anexa nr. 1 din Legea nr. 211/2011, precum şi disp. art. 71 lit. c) din Ordinul nr. 578/2006.
În plus, sentinţa de fond este nemotivată, deoarece nu s-au înlăturat motivat susţinerile reclamanţi şi constatările din raportul expertei C., preluându-se modul de calcul din raportul de inspecţie fiscală care este eronat.
3.8. Cu privire la relaţia cu societatea V., hotărârea instanţei de fond este nemotivată, contradictorie şi dată cu ignorarea dispoziţiilor legale privind trasabilitatea deşeurilor, cazuri de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Instanţa de fond a reţinut că administratorul societăţii ce a primit de la V., în numele reclamantei, deşeuri de ambalaje de sticlă, a declarat că nu a recepţionat agregate artificiale care să corespundă ca aspect granulabil cu agregatul de sticlă, însă la dosar există o altă declaraţie ce contrazice aceste susţineri, iar judecătorul nu a motivat pentru care argumente a înţeles să primească una dintre declaraţii şi să o înlăture pe cea de-a doua.
În privinţa trasabilităţii deşeurilor, concluziile experţilor C. şi E. sunt în sensul îndeplinirii obligaţiilor legale, dar instanţa nu a reţinut această opinie, ci a înlăturat toate constatările şi susţinerile, fără motivare şi fără să analizeze cerinţele legale prin raportare la documentaţia existentă.
3.9. În legătură cu relaţia cu societăţile W. S.R.L., prin X. şi Y. S.R.L. este nemotivată şi nu au fost analizate cerinţele legale ale trasabilităţii, motive de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă arată că prima instanţă nu a înlăturat motivat dovezile care susţineau realitatea trasabilităţii deşeurilor de la provenienţa acestora până la operatorul/operatorii, valorificatorii finali sau reciclatori.
În concluzie, sintetizând motivele de recurs, recurenta-reclamantă invocă motivarea insuficientă a înlăturării rapoartelor de expertiză realizate de experţii C. şi E.; încălcarea dispoziţiilor legale, aplicarea unor texte care nu mai erau în vigoare în perioada inspectată, în privinţa motivării în drept; motivarea insuficientă a aprecierii sumative a probelor administrate de reclamantă în faţa instanţei de fond, motive de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă Administraţia Fondului pentru Mediu a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii cererii de recurs, apreciind că în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici de nelegalitate care să vizeze raţionamentul adoptat de prima instanţă.
În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului exercitat în cauză
Analiza motivelor de casare
1. Relaţia cu societatea B. SRL
Recurenta-reclamantă a invocat motive de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., respectiv motive contradictorii, lipsa unei motivări în drept, nemotivarea hotărârii, motivare străină de obiectul cauzei, interpretarea şi aplicarea greşită a legii.
Instanţa de fond, în motivarea hotărârii pronunţate, a reţinut elementele de fapt prezentate de către pârâtă şi de către expertul D., în sensul că societatea nu a făcut raportări de gestionare a deşeurilor la APM Mureş, pentru perioada supusă controlului, nu era înscrisă în lista operatorilor valorificatori-reciclatori la Ministerul Economiei, avea o dotare minimală, dar un volum foarte mare de paleţi recondiţionaţi într-un interval de timp foarte scurt şi nu a prezentat înregistrări contabile pentru producţie.
Toate aceste elemente oferite de către pârâtă şi expertul D. au determinat judecătorul fondului să considere că nu s-a făcut dovada recondiţionării paleţilor din lemn, care şi-au păstrat în continuare calitatea de deşeuri şi nu s-a luat în calcul cantitatea de 185.553 kg. deşeuri ambalaje din lemn, prezentată ca fiind reciclată de societatea B. pentru îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare aferente anului 2017 de către reclamantă.
Înalta Curte constată că motivarea sentinţei recurate este insuficientă şi echivalează cu lipsa motivării deoarece aceasta nu înglobează argumentele părţilor, nu se întemeiază pe probatoriul administrat în dosar, ceea ce conduce la concluzia că nu a existat un proces cognitiv prin care judecătorul, urmărind toate aceste elemente, să poată elabora soluţia.
Rolul considerentelor unei hotărâri judecătoreşti este acea de a explica sentinţa pronunţată de instanţă, or, în speţă, aceasta s-a întemeiat numai pe elementele de fapt prezentate de pârâtă şi pe concluziile unuia dintre rapoartele de expertiză depuse la dosar, fără să existe nicio referinţă la argumentele reclamantei sau la motivele pentru care înlătură celelalte rapoarte de expertiză.
Sunt fondate şi criticile recurentei-reclamante în privinţa existenţei unor motive contradictorii, respectiv încheierea unor contracte cu agenţii economici autorizaţi (pag. 23 din sentinţă), iar ulterior existenţa menţiunii în privinţa faptului că societatea B. nu este înscrisă în lista operatorilor de la Ministerul Economiei (pag. 25 din sentinţă).
Considerentele primei instanţe cu privire la prezenţa unei "dotări minimale" ce nu permite prezentarea unui volum foarte mare de paleţi de lemn ca fiind recondiţionaţi într-un interval de timp foarte scurt reprezintă numai concluzia la care a ajuns judecătorul fondului care a avut în vedere susţinerile pârâtei şi raportul de expertiză, fără să fie analizate şi susţinerile reclamantei şi probele administrate în cauză, respectiv motivele pentru care au fost înlăturate unele dintre acestea.
Aceeaşi abordare contrară disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. există şi în privinţa inexistenţei unor conturi de înregistrare a producţiei în care să fie înregistraţi paleţii recondiţionaţi, înregistrarea în contabilitate numai a comercializării de mărfuri, revânzarea paleţilor către o altă firmă, modul defectuos de completare a facturilor, concluzia instanţei fiind reprezentată de o frază prin care s-au preluat punctul de vedere al pârâtei şi al expertului.
Faţă de acestea, Înalta Curte constată întrunirea motivului de casare întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în privinţa relaţiei cu societatea B..
Totuşi, în ceea ce priveşte responsabilitatea pentru valorificarea deşeurilor de ambalaje pentru care s-a plătit prestarea de servicii către B. S.R.L., aceasta îi revine recurentei-reclamante, obligaţia fiind de rezultat şi nu de diligenţă, în această privinţă, atât soluţia cât şi considerentele ample ale sentinţei recurate fiind date cu interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.
Recurenta-reclamantă a susţinut, pornind de la disp. pct. 22 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor că, trasabilitatea reprezintă caracteristica unui sistem de a permite regăsirea istoricului, a utilizării sau a localizării unui deşeu prin identificări înregistrate, iar obligaţiile operatorilor economici autorizaţi prevăzute la art. 26 lit. e) din Ordinul nr. 932/2016 privind aprobarea Procedurii de autorizare pentru preluarea responsabilităţii deşeurilor de ambalaje sunt cele de a încheia contracte cu operatorii economici autorizaţi pentru reciclare/valorificare.
A mai arătat recurenta-reclamantă că potrivit disp. art. 71 lit. c) din Ordinul nr. 578/2006, obligaţiile legale ale organizaţiilor care au preluat responsabilităţile pentru îndeplinirea obiectivelor sunt acelea de a asigura trasabilitatea deşeurilor de la operatorul economic autorizat cu care a încheiat contract pentru colectarea deşeurilor, până la operatorul economic valorificator, obligaţia fiind astfel de diligenţă, nu de rezultat.
Dimpotrivă, judecătorul fondului a considerat, în raport de disp. art. 16 alin. (1)-(4) din Legea nr. 249/2015, forma în vigoare pentru perioada ce a făcut obiectul controlului, că reclamanta are obligaţia să se asigure că întreaga cantitate de deşeuri preluată de către partenerii săi contractuali a fost efectiv valorificată.
Înalta Curte reţine că s-a invocat de către recurenta-reclamantă şi jurisprudenţa în materie, respectiv sentinţa civilă nr. 1716/22.11.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi Decizia nr. 3674/29.06.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Dosar nr. x/2020, prin care s-a admis recursul declarat de reclamanta Z. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1716/22.11.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a casat în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, s-a dispus admiterea în parte a acţiunii reclamantei, anularea în parte a actelor administrative fiscale atacate, cu privire la contribuţiile stabilite suplimentar de plată pentru perioada 30.06. - 31.12.2016 şi obligarea pârâtei să reanalizeze obligaţiile de plată pentru perioada 1.01. - 29.06.2018.
În prezenta cauză, Înalta Curte constată că obligaţiile stabilite suplimentar la plată sunt pentru perioada 2015, 2016, 2017.
Recurenta-reclamantă indică aplicabilitatea disp. art. 9 alin. (1) lit. v) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, conform cărora veniturile fondului se constituie din contribuţia de 2 RON/kg., datorată de operatorii economici autorizaţi pentru preluarea obligaţiilor anuale de valorificare a deşeurilor de ambalaje, respectiv de gestionare a anvelopelor uzate, plata făcându-se pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri corespunzătoare obiectivelor anuale, stabilite de legislaţia în vigoare, şi cantităţile încredinţate spre valorificare, respectiv gestionate în numele clienţilor pentru care au preluat obligaţiile.
Pentru perioada de referinţă în prezenta cauză, respectiv 01.01.2015 - 05.12.2016 şi ulterior până la sfârşitul anului 2017, disp. art. 9 alin. (1) lit. v) din O.U.G. nr. 195/2006 aveau o altă formă.
Astfel, de la 01.01.2015 la 05.12.2016 se prevedea o contribuţie de 2 RON/kg. aplicată pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de ambalaje, respectiv anvelope uzate declarate ca valorificate de către operatorii economici autorizaţi pentru preluarea obligaţiilor anuale de gestionare a respectivelor deşeuri şi cantităţile constatate de Administraţia Fondului ca fiind valorificate.
Pentru perioada 5.12.2016 - şi întregul an 2017, art. 9 alin. (1) lit. v) din O.U.G. nr. 196/2005 prevedea aceeaşi contribuţie de 2 RON/kg., iar plata se făcea pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri corespunzătoare obiectivelor anuale stabilite de legislaţia în vigoare şi cantităţile efectiv valorificate, respectiv gestionate în numele clienţilor pentru care au preluat obligaţiile.
Forma art. 9 alin. (1) lit. v) din O.U.G. nr. 196/2005, prezentată de către recurenta-reclamantă este în vigoare începând cu data de 30.06.2018, perioadă ce excede cauzei de faţă.
De altfel, în Dosarul nr. x/2020, în care s-a pronunţat Decizia nr. 3674/29.06.2023, Înalta Curte a reţinut distincţia dintre formele prezentate de art. 9 alin. (1) lit. v) din O.U.G. nr. 196/2005, făcând distincţia între "cantităţile efectiv valorificate" pentru perioada anterioară datei de 30.06.2018 şi "catităţile încredinţate spre valorificare", după această dată.
În speţa de faţă sunt incidente dispoziţiile referitoare la "cantităţile constatate ca fiind valorificate" în privinţa perioadei 2015 - 30.06.2016 şi "cantităţile efectiv valorificate", după această din urmă dată.
Aşadar, obligaţia recurentei-reclamante este de rezultat în ambele variante ale art. 9 alin. (1) lit. v) din O.U.G. nr. 196/2005, motivul de casare întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. urmând să fie respins ca nefondat.
2. Relaţia cu societatea F.
Recurenta-reclamantă a susţinut existenţa unor motive de nelegalitate a sentinţei primei instanţe ce privesc nemotivarea argumentelor ce se desprind din cuprinsul disp. art. 4 din Ordinul nr. 578/2006 şi din raportul de expertiză întocmit de expertul C., nemotivarea faptului că valorificarea deşeurilor de piroliză nu s-a realizat prin reciclare, ci prin alte metode şi încălcarea prevederilor art. 6 din Legea nr. 211/2011, art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005, dar şi cele prevăzute de pct. 22 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 211/2011, cu privire la trasabilitate, susţineri întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Cu privire la această societate, prima instanţă a reţinut că nu există nicio dispoziţie legală care să interzică organelor de control ale pârâtei să stabilească încadrarea operaţiei de valorificare pe baza proceselor tehnologice autorizate în cadrul raportului de inspecţie fiscală.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a avut în vedere concluzia experţilor şi punctul de vedere al pârâtei, ajungând la decizia că operaţiunea de valorificare s-a făcut prin alte metode şi nu prin reciclare materială.
Înalta Curte constată că judecătorul fondului, succint şi prezentând numai concluziile pârâtei a dezlegat pricina, încălcând astfel disp. art. 452 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fără ca hotărârea să cuprindă o analiză reală a motivelor de fapt şi de drept pentru care s-a adoptat soluţia.
Cu privire la criticile legate de trasabilitate şi de natura obligaţiei aplicatorilor economici autorizaţi, critica este nefondată pentru aceleaşi motive prezentate la pct. 1 din prezentele considerente.
În concluzie, Înalta Curte va reţine întrunirea criticilor întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv nemotivarea hotărârii.
3. Relaţia cu societatea J. SRL
Recurenta-reclamantă a susţinut motive de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 şi anume, ignorarea disp. art. 4 din Ordinul nr. 578/2006, nemotivarea înlăturării argumentelor din raportul de expertiză al expertului C., nemotivarea faptului că valorificarea deşeurilor de piroliză nu s-a realizat prin reciclare, ci prin alte metode neconforme, nemotivarea şi încălcarea disp. art. 6 din Legea nr. 211/2011 şi art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005.
Cu privire la această societate, prin două paragrafe, reiterând soluţia adoptată în legătură cu societatea F., judecătorul fondului a ajuns la aceeaşi concluzie nemotivată şi fără să se prezinte argumentele de fapt şi de drept ce au condus la aceasta, astfel că, Înalta Curte va susţine şi în această situaţie, întrunirea motivului de casare întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
4. Relaţia contractuală cu societăţile reprezentate de R. SRL
Recurenta-reclamantă a susţinut că sentinţa este nemotivată în privinţa inexistenţei unei operaţiuni de ardere a deşeurilor şi a trasabilităţii operaţiunii de reciclare, motiv de casare întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Prima instanţă, printr-un singur paragraf, a prezentat o concluzie de respingere a cererii reclamantei, fără să existe nicio motivare pentru această opţiune.
Înalta Curte, ca instanţă de recurs, nu are niciun element pe baza căruia ar putea să analizeze legalitatea hotărârii atacate, nu se cunosc motivele pentru care au fost admise unele argumente ori au fost respinse alte argumente, urmând a se reţine întrunirea motivului de recurs întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte sancţiunea de nemotivare a soluţiei trasabilităţii operaţiunii de reciclare, aceasta va fi respinsă, judecătorul fondului prezentând considerente comune pentru toate operaţiunile ce au fost deja analizate de instanţa de recurs, la pct. 1 din considerentele deciziei.
5. Relaţia cu societatea S. SRL
Motivele de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., se referă la faptul că nu au fost înlăturate motivat argumentele reclamantei din acţiune, hotărârea este pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale privind trasabilitatea deşeurilor şi a art. 106 Codul de procedură fiscală privind dreptul de estimare al organului fiscal, nu au fost înlăturate motivat reţinerile din raportul de expertiză realizat de C. privind posibilitatea realizării transporturilor.
Din cuprinsul considerentelor sentinţei de fond, Înalta Curte constată că aprecierile judecătorului fondului sunt identice cu cele ale pârâtei şi cu concluziile expertului D., fără să existe nicio referire la starea de fapt şi de drept în baza cărora a fost pronunţată soluţia, pentru a se putea efectua controlul judiciar, fiind astfel întemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă în privinţa nemotivării hotărârii asupra dreptului de estimare al organului fiscal sau al posibilităţii realizării transporturilor.
Criticile referitoare la trasabilitatea deşeurilor şi la obligaţia sa sunt nefondate, fiind deja analizate la pct. 1 din considerentele prezentei decizii.
6. Relaţia cu I.I. T.
Cu privire la această societate, recurenta-reclamantă a susţinut nemotivarea hotărârii, prin lipsa argumentelor ce au condus la pronunţarea sentinţei, precum şi încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la trasabilitatea deşeurilor.
Referitor la criticile întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte observă aceeaşi manieră de redactare a considerentelor sentinţei de fond, prin însuşirea concluziilor din actele administrative fiscale contestate, fără să se analizeze în concret relaţia contractuală şi fără să se argumenteze de ce susţinerile reclamantei au fost respinse, ceea ce conduce la nerespectarea disp. art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.
În privinţa chestiunii trasabilităţii deşeurilor, Înalta Curte, fără să reia argumentele expuse anterior, va menţine considerentele expuse la pct. 1 din prezentele considerente.
7. Relaţia cu U. SRL
Recurenta-reclamantă a invocat încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la trasabilitatea deşeuărilor şi nemotivarea soluţiei de respingere a cantităţii de 508.580 kg. deşeuri ambalaje aferente anilor 2016-2017 ce nu au fost luate în calcul la valorificare pentru reciclare.
În privinţa trasabilităţii deşeurilor, criticile sunt nefondate pentru motivele deja arătate anterior la punctul 1 din considerentele deciziei.
Referitor la criticile întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se reţine că acestea sunt fondate, instanţa de fond pronunţând soluţia argumentelor şi susţinerilor pârâtei, fără să arate motivul pentru care acestea sunt întemeiate şi nici motivele pentru care au fost respinse argumentele reclamantei, care de altfel nu au făcut obiectul niciunei analize a primei instanţe.
8. Relaţia cu societatea V.
În legătură cu această societate, recurenta-reclamantă a susţinut existenţa unor motive contradictorii, nemotivarea sentinţei, nepronunţarea cu privire la susţinerile sale şi ignorarea dispoziţiilor legale privind trasabilitatea deşeurilor.
Înalta Curte reţine incidenţa motivului de casare întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât sentinţa de fond cuprinde doar concluzia finală, întemeiată pe susţinerile pârâtei, fără să existe o motivarea reală asupra existenţei operaţiunii de reciclare.
Cu privire la trasabilitatea deşeurilor, critica este neîntemeiată pentru considerentele deja arătate.
9. Relaţia cu societăţile W. S.R.L. prin X. şi Y. SRL
Recurenta-reclamantă invocă motivele de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., respectiv nemotivarea hotărârii şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale în privinţa trasabilităţii deşeurilor.
Cu privire la societatea W. S.R.L., instanţa de fond a arătat într-o frază că nu s-a valorificat prin reciclare nicio cantitate de deşeuri, iar în privinţa societăţii Y. S.R.L. s-a reţinut că a fost efectuată doar o înstrăinare a paleţilor de lemn, în timp ce concluziile experţilor parte sunt pur teoretice.
Înalta Curte constată că judecătorul fondului nu a adus niciun argument în sprijinul soluţiei pronunţate, ci a oferit dosar concluzia la care a ajuns, în timp ce argumentele reclamantei nu au fost analizate, criticile întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. fiind astfel fondate.
Referitor la motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct8 C. proc. civ., în privinţa trasabilităţii deşeurilor, Înalta Curte urmează să le respingă pentru considerentele arătate deja anterior.
Faţă de acestea, constatându-se întrunite disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul disp. art. 497 C. proc. civ., coroborate cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va admite recursul declarat, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, urmând să se ţină seama de dezlegările în drept ce privesc trasabilitatea deşeurilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 82 din 12 mai 2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 12 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.