Wind turbine tax classification annulled and subsidiary payment imputation reasoning struck out, with municipality ordered to pay litigation costs.

Şedinţa publică din data de 11 ianuarie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 03.08.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Comuna Cogealac, Primăria Comunei Cogealac şi Primarul Comunei Cogealac anularea înştiinţării de plată nr. x/10.02.2017, anularea înştiinţării de plată nr. x/21.02.2017, anularea actelor/operaţiunilor premergătoare reprezentate de raportul solduri din data de 06.02.2017, emise de Comuna Cogealac - prin Primar, anularea deciziei nr. 2858/23.03.2017, emise de Comuna Cogealac - Primăria Comunei Cogealac privind soluţionarea contestaţiei nr. 2603/16.03.2017 formulate de A. împotriva înştiinţărilor de plată şi obligarea pârâţilor la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

1.2. La termenul din 22.02.2021 reclamanta a precizat obiectul acţiunii, în sensul restrângerii acestuia, arătând că înţelege să solicite anularea înştiinţărilor de plată şi a deciziei exclusiv în ceea ce priveşte sumele calculate cu titlu de impozit aferent turnurilor de susţinere a turbinelor eoliene.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 54 din 22 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea, astfel cum a fost precizată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâţii Comuna Cogealac, Primăria Comunei Cogealac şi Primarul Comunei Cogealac şi a anulat în parte decizia nr. 2858/23.03.2017, înştiinţările de plată nr. x/10.02.2017 şi nr. y/21.02.2017 şi actele şi operaţiunile premergătoare, reprezentate de raportul de solduri din 06.02.2017, exclusiv în privinţa impozitului stabilit în sarcina reclamantei pentru turnurile de susţinere a turbinelor eoliene.

Prin aceeaşi hotărâre, prima instanţă a obligat pârâţii la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, în sumă de 6234,56 RON (taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON şi onorariu de avocat în cuantum de 6134,56 RON).

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii judecătoreşti menţionate în punctul I.2 de mai sus, au declarat recurs reclamanta A. S.A. şi pârâţii Comuna Cogealac, Primăria Comunei Cogealac şi Primarul Comunei Cogealac.

3.1. Prin calea de atac întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. şi îndreptată împotriva considerentelor sentinţei civile nr. 54 din data de 22.02.2021 prin care instanţa a analizat motivul subsidiar de anulare invocat de societate, conform căruia "autoritatea a realizat în mod eronat imputaţia plăţii", recurenta - reclamantă A. S.A. a solicitat înlăturarea unor astfel de considerente şi înlocuirea acestora în sensul că, faţă de incidenţa motivului de anulare privind neîncadrarea turnurilor de susţinere a turbinelor eoliene în categoria clădirilor în sens fiscal, motivul subsidiar privind greşita imputaţie a plăţilor nu se mai impunea a fi analizat, precum şi în sensul că, faţă de lipsa administrării unor probe specifice, argumentul subsidiar privind greşita imputaţie a plăţilor nu putea fi, oricum, analizat pe fond.

Totodată recurenta - reclamantă a apreciat că se impune menţinerea în integralitate a soluţiei din cuprinsul dispozitivului sentinţei recurate ca legală şi temeinică şi obligarea pârâţilor la suportarea cheltuielilor de judecată antrenate de soluţionarea litigiului de faţă în recurs.

În susţinerea recursului promovat, urmare unei succinte prezentări a cadrului procesual obiectiv şi a soluţiei primei instanţe, recurenta - reclamantă a arătat, în esenţă, că, exclusiv cu privire la considerentele a căror înlăturare a fost solicitată, instanţa de judecată a interpretat şi aplicat în mod eronat dispoziţiile art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi dispoziţiile art. 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal în vigoare la data emiterii actelor atacate, câtă vreme, faţă de incidenţa principalului motiv de anulare privind neîncadrarea turnurilor de susţinere a turbinelor eoliene în categoria clădirilor în sens fiscal, nu se mai impunea ca instanţa de fond să facă referiri la motivul de anulare privind greşita imputaţie a plăţilor efectuată de autoritate, acestea fiind nerelevante şi superflue faţă de caracterul subsidiar al acestui motiv de anulare invocat.

În acest sens, recurenta a arătat că, în contextul în care instanţa a reţinut că societatea nu datora impozit pe clădiri pentru turnurile de susţinere a turbinelor eoliene, un astfel de aspect era suficient pentru a genera anularea actelor atacate, orice referire la modul de imputaţie a plăţilor constituind, în realitate, o motivare contradictorie celei deja date argumentului principal, câtă vreme o astfel de chestiune presupunea, drept premisă de bază, caracterul datorat al impozitului analizat din perspectiva imputaţiei plăţii.

Printr-un alt set de critici recurenta - reclamantă a arătat că, prin reţinerea considerentelor sus menţionate, instanţa de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, mai precis prevederile art. 254 C. proc. civ., câtă vreme a înţeles să analizeze motivul subsidiar de anulare privind imputaţia plăţii, deşi la termenul de judecată din data de 22.02.2021 a respins proba cu expertiza în specialitatea contabilitate şi fiscalitate, solicitată de societate. În opinia recurentei, în lipsa administrării unor probe specifice, argumentul subsidiar privind greşita imputaţie a plăţilor efectuată de autoritate nu putea fi analizat.

Nu în ultimul rând, recurenta a învederat că instanţa de fond a analizat trunchiat argumentele invocate de către societate, raportându-se doar la anumite aspecte, fără a realiza o analiză globală a tuturor susţinerilor societăţii cu privire la greşita imputaţie a plăţilor. Instanţa de fond ar fi trebuit să indice care sunt motivele pentru care a considerat neîntemeiate celelalte susţineri cu privire la greşita imputaţie şi nu doar să extragă din context anumite aspecte, fără o analiză efectivă pe fond şi fără administrarea de probatorii.

3.2. În cauză au declarat recurs şi pârâţii Comuna Cogealac, Primăria Comunei Cogealac şi Primarul Comunei Cogealac, care, invocând incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au solicitate casarea în tot a hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, argumentând în sensul unei nelegalităţi a sentinţei date de prima instanţă ce ar deriva din greşita interpretare şi aplicare a prevederilor art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Au arătat recurenţii că obligaţiile fiscale contestate de reclamantă au fost calculate şi stabilite de către auditorul public extern, Camera de conturi Constanţa în anul 2016, prin decizia nr 33/2016, în cuprinsul căreia s-a reţinut că UAT Cogealac avea obligaţia de a impozita turnurile de susţinere a turbinelor eoliene, nu doar prin raportare la decizia Comisiei fiscale centrale nr. 5/2014, ci şi prin raportare la dispoziţiile Codul fiscal.

În opinia recurenţilor, prevederile art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal turbinele eoliene reprezintă clădiri pentru care se percepe impozit, deoarece sunt construcţii situate deasupra solului, legea nu impune o anumită denumire sau folosinţă a acestor clădiri, servesc la adăpostirea de instalaţii, echipamente şi alte asemenea şi elementele structurale de bază sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite. Au mai subliniat recurenţii că sus indicata prevedere legală nu face distincţie între materialele din care trebuie să fie ridicată construcţia, fiind irelevant că stâlpii sunt construcţii metalice.

Printr-un alt set de argumente, recurenţii au subliniat natura juridică a deciziei nr. 5/2014 a Comisiei fiscale centrale, de act interpretativ, şi au criticat eficienţa pe care prima instanţă a dat-o, în cauza pendinte, hotărârilor judecătoreşti prin care a fost anulată o atare decizie a Comisiei fiscale centrale.

Făcând trimitere la prevederile art. 453 din Legea nr. 227/2015 privind Noul Codul fiscal, astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 285/2018, recurenţii au apreciat că, atâta vreme cât turbinele eoliene au acelaşi plan, aceeaşi structură, construcţie şi utilitate atât în prezent, cât şi la momentul la care au fost ridicate şi puse în funcţiune, nu se impune o diferenţă de tratament fiscal al acestora, prevederile art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal impunându-se a fi interpretate în sensul includerii turnurilor de susţinere a turbinelor eoliene în categoria construcţiilor.

Totodată, recurenţii au argumentat şi în sensul că modalitatea de întocmire a actelor fiscale a fost una conformă dispoziţiilor legale aplicabile în materie.

4. Apărările formulate în cauză

Recurenta - reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, nulitatea recursului declarat de recurenţii - pârâţi Comuna Cogealac, Primăria Comunei Cogealac şi Primarul Comunei Cogealac, susţinând că argumentele invocate prin memoriul de recurs nu se încadrează în ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 9 iulie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 11 ianuarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, probele administrate, normele legale incidente şi apărările formulate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.A. este fondat, în timp ce calea de atac exercitată de pârâţii Comuna Cogealac, Primăria Comunei Cogealac şi Primarul Comunei Cogealac este nefondată, pentru următoarele considerente:

Observând aspectele evocate de recurenţi prin memoriile de recurs depuse în cauză, în special faptul că recurenţii - pârâţi Comuna Cogealac, Primăria Comunei Cogealac şi Primarul Comunei Cogealac au formulat cale de atac împotriva manierei în care prima instanţă a dezlegat chestiunea de drept principală, privind aplicarea prevederilor art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, solicitând casarea în tot a sentinţei recurate, în timp ce recurenta - reclamantă A. S.A. a solicitat doar înlăturarea considerentelor prin care instanţa a analizat motivul subsidiar de anulare invocat de societate, conform căruia "autoritatea a realizat în mod eronat imputaţia plăţii", cerând, totodată menţinerea în integralitate a soluţiei din cuprinsul dispozitivului sentinţei recurate ca legată şi temeinică, Înalta Curte apreciază că, pentru justa soluţionare a cauzei se impune analiza, în primă fază, a recursului recurenţilor - pârâţi şi doar ulterior, a celui formulat de recurenta - reclamantă.

A. Examinând sentinţa atacată din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în sensul criticilor invocate de recurenţii - pârâţi Comuna Cogealac, Primăria Comunei Cogealac şi Primarul Comunei Cogealac, Înalta Curte constată că nu există argumente pentru reformarea hotărârii de fond, prima instanţă aplicând judicios dispoziţiile art. 46 alin. (2) lit. d), e) şi f) Codul de procedură fiscală şi art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Răspunzând criticilor aduse de recurenţi manierei în care prima instanţă a dezlegat chestiunea modalităţii de întocmire a actelor fiscale atacate, Înalta Curte împărtăşeşte concluzia judecătorului fondului privind incidenţa sancţiunea nulităţii actelor atacate faţă de existenţa unui viciu de formă, constând în lipsa unei motivări a acestora.

Motivarea actelor administrative, reglementată de art. 46 alin. (2) lit. d), e) şi f) Codul de procedură fiscală, reprezintă o condiţie de validitate a acestora, emitentului unui astfel de act revenindu-i obligaţia de a indica, în chiar corpul actului, în mod neechivoc, expres şi punctual obiectul actului administrativ fiscal, precum şi elementele de fapt şi de drept care au stat la baza soluţiei adoptate. Lipsa unor astfel de elemente din conţinutul concret al actului administrativ răstoarnă prezumţia de legalitate de care acesta se bucură şi atrage sancţiunea nulităţii sale, emitentul actului administrativ neputându-se prevala de motivări sau elemente ori acte extrinseci actului administrativ, de alte motivări sau de motivări suplimentare, ori de temeiuri de drept noi, altele decât cele învederate în actul administrativ supus analizei. O abordare contrară, în sensul posibilităţii invocării sau suplinirii obligaţiei de motivare prin trimiteri la înscrisuri echipolente ori extrinseci acestuia, ar contraveni principiilor legalităţii, stabilităţii şi certitudinii circuitului fiscal.

Analizând actele atacate, Înalta Curte constată că în cuprinsul acestora nu există o indicare punctuală a bazei de impozitare pentru fiecare perioadă impozabilă şi nu există o individualizare a clădirilor cu privire la care a fost stabilit impozitul ori a cotelor de impozitare aplicate, neexistând nicio motivare în fapt şi în drept. Lipsa unor astfel de elemente echivalează cu nemotivarea actelor administrative, după cum corect a reţinut şi judecătorul fondului.

Se reţine că, în lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării în justiţie a acestuia este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură. Absenţa motivării favorizează emiterea unor acte administrative abuzive, de vreme ce lipseşte de orice eficienţă controlul judecătoresc al acestora.

Prin urmare, întrucât motivarea reprezintă o obligaţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ şi reprezintă o condiţie de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto (după natura acestuia şi contextul adoptării actului), iar obiectivul său este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului, cu o corectă aplicare şi interpretare a legii, prima instanţă a reţinut existenţa unui viciu a actelor administrative atacate, apt a genera anularea înştiinţărilor de plată nr. x/10.02.2017 şi nr. y/21.02.2017 şi a actelor şi operaţiunilor premergătoare, reprezentate de raportul de solduri din 06.02.2017, exclusiv în privinţa impozitului stabilit în sarcina reclamantei pentru turnurile de susţinere a turbinelor eoliene, şi, pe cale de consecinţă, anularea, în parte, a deciziei nr. 2858/23.03.2017 (emisă în soluţionarea contestaţiei administrative).

Analizând, în continuare, raţionamentul primei instanţe ce vizează efectele produse în cauza pendinte de sentinţa civilă nr. 3284/2017, rămasă definitivă prin decizia nr. 2598/2020, prin care s-a dispus anularea deciziei nr. 5/2014 şi a Ordinului nr. 1210/2014, Înalta Curte apreciază că sunt corecte referirile pe care recurenţii le fac la natura juridică a deciziilor Comisiei fiscale centrale, în sensul că acestea nu sunt acte administrative normative, ci reprezintă decizii interpretative, de adoptare a unor soluţii unitare de aplicare a prevederilor legale, ce au forţa similară şi corespondentă unei decizii pronunţate într-un recurs în interesul legii (nefiind, astfel, incidente prevederile art. 23 din Legea nr. 554/2004).

Cu toate acestea, argumentele antereferite nu sunt suficiente spre a genera reformarea hotărârii recurate, întrucât emiterea actelor administrative atacate a avut la bază (după cum s-a arătat în decizia nr. 2858/23.03.2017 de soluţionare a contestaţiei) interpretarea dată prevederilor art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal prin decizia nr. 5/2014 a Comisiei fiscale centrale.

Nu se poate reţine că aceste hotărâri judecătoreşti nu au legătură cu cauza pendinte, câtă vreme principala problemă de drept, pe fondul raportului juridic fiscal, este dacă impozitul pe clădiri a fost sau nu aplicat în mod legal turnurilor de susţinere a turbinelor eoliene, iar prin decizia nr. 2598/17.06.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat decizia Comisiei fiscale centrale nr. 5/2014, care stabilea că turnul de susţinere al turbinelor eoliene se încadrează în categoria clădirilor aşa cum sunt acestea definite la art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

În atare situaţie, în mod legal prima instanţă a dat eficienţă, în cauză, dezlegărilor date în dosarele nr. x/2015 şi nr. y/2015 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, rămase definitive prin decizia nr. 2598/17.06.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

De asemenea, se reţine că potrivit legii fiscale (forma în vigoare la data emiterii actului fiscal contestat), încadrarea în rândul construcţiilor a turnului de susţinere al turbinei eoliene nu conduce, automat, la calificarea sa drept clădire în sens fiscal, conform art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, nefiind o sinonimie între cele două noţiuni, ci, mai degrabă, o relaţie de tip gen-specie, astfel încât orice clădire reprezintă, fără îndoială, o construcţie, dar nu orice construcţie poate fi o clădire, în sens fiscal.

Turnul de susţinere al turbinei eoliene nu prezintă caracteristicile unei clădiri, în sens fiscal, conform prevederilor art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, deoarece, din perspectiva unui astfel de text normativ, asimilarea forţată a unor elemente componente ale echipamentului tehnologic complex reprezentat de turbina eoliană (ce cuprinde drept element component şi turnul de susţinere) cu noţiunile structurale de pereţi şi acoperiş nu este suficientă pentru a considera că turnul de susţinere reprezintă o clădire, iar funcţiunea atribuită unei clădiri printr-un astfel de text normativ nu se regăseşte în modalitatea în care este conceput echipamentului tehnologic complex reprezentat de turbina eoliană.

Împrejurarea că soluţia criticată nu coincide cu modul în care recurenţii şi-au structurat apărarea sau cu propriile convingeri ale acestora în aplicarea legii fiscale, aşa cum rezultă din criticile formulate prin cererea de recurs, nu constituie motiv de nelegalitate care să conducă la casarea sentinţei recurate.

Înalta Curte constată că susţinerea recurenţilor (în sensul că anularea deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 5/2014 prin sentinţa civilă nr. 3284/25.09.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti nu ar influenţa cu nimic soluţionarea prezentei cauze) este într-o vădită contradicţie cu atitudinea Comunei Cogealac - Primăria Comunei Cogealac care, prin decizia nr. 2858/23.03.2017, în respingerea contestaţie administrative, s-a prevalat de această decizie a Comisiei fiscale centrale.

Faptul că legiuitorul, prin Legea nr. 285/2018, a completat noţiunea de "clădire" din cuprinsul art. 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015, arătând că aceasta cuprinde "inclusiv construcţiile reprezentând turnurile de susţinere a turbinelor eoliene" reprezintă o modificare legislativă ulterioară emiterii actelor administrative fiscale atacate.

Totodată, existenţa unui audit extern realizat de Curtea de conturi Constanţa (sub forma deciziei nr. 33/2016) nu reprezintă un temei suficient pentru emiterea unui act administrativ fiscal de stabilire a unor obligaţii cu titlu de impozit, câtă vreme interpretarea normei fiscale în sensul adoptat prin actul acestei autorităţi publice a fost infirmată printr-o hotărâre definitivă, ce se impune a fi respectată în prezenta cauză.

În concluzie, instanţa de control judiciar constată că hotărârea recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce, din perspectiva criticilor aduse de recurenţii - pârâţi, s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind dată, sub aspectul chestiunilor criticate de pârâţi, cu legala interpretare şi aplicare a normelor de drept material.

B. Cât priveşte recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.A, cu titlu prealabil, Înalta Curte observă că, deşi recurenta - reclamantă a subsumat criticile privind faptul că nu se mai impunea ca instanţa de fond să facă referiri la motivul de anulare a actelor administrative atacate privind greşita imputaţie a plăţilor efectuată de autoritate cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate, prin astfel de critici, se invocă o încălcare a limitelor învestirii (în sensul art. 22 alin. (6) C. proc. civ.), privite din perspectiva caracterului principal şi subsidiar al motivelor de nulitate invocate, aspecte ce se circumscriu, în fapt, cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Analizând din această perspectivă antereferitele critici, Înalta Curte le găseşte fondate, în contextul în care, din examinarea cererii de chemare în judecată, rezultă că nulitatea actelor atacate a fost solicitată, în principal, prin clamarea unei nelegalităţi a acestora ce ar deriva din emiterea lor cu încălcarea prevederilor art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (reclamanta apreciind ca fiind nelegală încadrarea turnurilor de susţinere a turbinelor eoliene în categoria clădirilor în sens fiscal).

Criticile prin care a fost invocată o nelegalitate a actelor atacate ce ar deriva din eronata aplicare a prevederilor art. 165 Codul de procedură fiscală (referitoare la modul de aplicare a regulilor privind imputaţia plăţii) au avut, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, un caracter subsidiar, reclamanta alegând să învestească în mod secundar instanţa cu analiza acestora şi doar în ipoteza unei eventuale soluţii de respingere, de către instanţă, a motivelor de nelegalitate principale.

Prin sentinţa civilă nr. 54 din 22 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dat, însă, eficienţă criticilor principale, reţinând ca fiind nelegală încadrarea turnurilor de susţinere a turbinelor eoliene în categoria clădirilor în sens fiscal, sens în care cererea de analizare a argumentelor de nelegalitate subsidiare privind imputaţia plăţii nu se mai impunea a fi examinată.

În raport de astfel de aspecte, dată fiind maniera în care, prin manifestarea sa de voinţă, reclamanta a înţeles să învestească instanţa, analiza pe care judecătorul fondului a realizat-o asupra argumentelor referitoare la modul de aplicare a regulilor privind imputaţia plăţii reprezintă o nerespectare a limitelor învestirii (în sensul art. 22 alin. (6) C. proc. civ.) ce atrage incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., impunându-se casarea sentinţei recurate în ceea ce priveşte considerentele sentinţei prin care instanţa a analizat motivul subsidiar de anulare invocat de reclamantă, conform căruia "autoritatea a realizat în mod eronat imputaţia plăţii", în sensul înlăturării unor astfel de considerente.

Faţă de soluţia indicată în paragrafele anterioare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analiza restului criticilor evocate de recurenta - reclamantă şi subsumate de aceasta prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., ce privesc chestiuni subsidiare limitelor învestirii instanţei de fond.

În considerarea argumentelor expuse în paragrafele anterioare, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., constatând că nu există motive de reformare a sentinţei atacate din perspectiva criticilor de casare invocate de recurenţii - pârâţi Comuna Cogealac, Primăria Comunei Cogealac şi Primarul Comunei Cogealac, va respinge recursul formulat de aceştia, ca nefondat, însă, reţinând incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în privinţa considerentelor sentinţei civile nr. 54 din 22 februarie 2021 prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a analizat motivul subsidiar de anulare invocat de reclamantă, conform căruia "autoritatea a realizat în mod eronat imputaţia plăţii", va admite recursul declarat de reclamanta A. S.A., va casa în parte sentinţa recurată, va înlătură considerentele acesteia referitoare la imputaţia plăţilor şi va menţine, în rest, hotărârea recurată.

Totodată, observând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata recurenta - reclamantă A. S.A., instanţa de control judiciar, în temeiul art. 453 alin. (1), coroborat cu art. 451 alin. (2) C. proc. civ., o va admite în parte şi va dispune obligarea recurenţilor - pârâţi Comuna Cogealac, Primăria Comunei Cogealac şi Primarul Comunei Cogealac la plata sumei 4000 RON către recurenta - reclamantă A. S.A., reprezentând onorariu avocaţial, dovedit prin depunerea facturilor seria x şi a dovezilor de plată aferente, apreciind că, în raport de circumstanţele cauzei, precum şi de gradul de complexitate a demersului dedus analizei, cuantumul onorariului avocaţial de 7184,60 RON, solicitat de recurenta - reclamantă A. S.A., este vădit disproporţionat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 54 din 22 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi înlătură considerentele acesteia referitoare la imputaţia plăţilor.

Respinge recursul declarat de pârâţii Comuna Cogealac, Primăria Comunei Cogealac şi Primarul Comunei Cogealac împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Obligă recurenţii Comuna Cogealac, Primăria Comunei Cogealac şi Primarul Comunei Cogealac la plata către recurenta - reclamantă A. S.A. a sumei de 4000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parţiale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 ianuarie 2023.