Fiscal clawback tax notification: expiration of five-year prescription period preventing reissuance of annulled administrative fiscal act

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucuresti-sectia a VIII-a în data de 10.12.2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţionala de Asigurari de Sănătate, a solicitat anularea adresei nr. x/09.10.2018 emisă de aceasta din urmă.

În fapt, reclamanta a afirmat ca prin adresa nr. x/09.10.2018, parata i-a comunicat valoarea vânzărilor individuale de medicamente aferente anului 2011 şi trimestrului I 2012, suportate din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii.

Reclamanta a afirmat ca adresa conţine exact aceleaşi informaţii ca cele comunicate anterior pe cale electronica în data de 05.05.2012, cu excepţia faptului ca nu a mai fost menţionat TVA-ul de 9%.

Reclamanta a susţinut ca prima comunicare, cea electronica, din data de 05.05.2012, a fost anulată deja de instanţa prin sentinţa civila nr. 1319/25.04.2014 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti-sectia a VIII-a în dosarul nr. x/2012, ramasa irevocabila prin decizia civila nr. 765/23.02.2015 pronuntata de Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie în acelaşi dosar.

Se sustine ca, în consecinta, termenul de prescriptie a dreptului de a stabili obligatia parafiscala s-a împlinit, fata de prevederile art. 91, alin. (1) şi (2) vechiul Codul de procedură fiscală, acest termen începând sa curgă la data de 01.07.2013 şi împlinindu-se la 01.07.2018, anterior deci emiterii notificării contestate în prezenta cauza (adresa nr. x/09.10.2018).

Reclamanta arată ca, într-adevăr, art. 51, alin. (1) şi alin. (2), lit. a) N. Codul de procedură fiscală permite organului fiscal emiterea unui nou act administrativ fiscal, dacă cel vechi a fost anulat, dar cu conditia ca noul act să fie emis în interiorul termenului de prescriptie prevăzut de lege, termen care, în speta, s-a împlinit deja.

Se arata ca nu a intervenit nicio cauza de suspendare/intrerupere a curgerii termenului de prescriptie, ca instantele de judecată nu au obligat CNAS să emita un nou act, ci pur şi simplu, au dispus anularea primei notificari, considerandu-se deci ca aceasta nici nu a existat vreodată, astfel încât nu se poate pune problema unei puneri în executare de către CNAS a hotararilor judecatoresti anterioare.

În subsidiar, în ipoteza în care s-ar inlatura critica privind prescriptia dreptului de a mai stabili obligaţii fiscale, reclamanta arata ca adresa nr. x/09.10.2018 este nelegala şi pe fond, deoarece ignora cele statuate cu autoritate de lucru judecat în ciclul procesual anterior, în sensul ca în dosarul nr. x/2012, instantele au reţinut irevocabil faptul ca CNAS nu a pus la dispoziţie datele primare din care au fost culese informaţiile privind vanzarile de medicamente puse pe piaţa de reclamanta (facturi, etc.), astfel încât este imposibila verificarea corectitudinii datelor comunicate prin notificarea electronica, nefiind deci demonstrata realitatea datelor din acea notificare, notificare ce este astfel nemotivata.

Or, prin comunicarea a exact aceloraşi date, rezulta ca se menţin aceleaşi vicii de nelegalitate şi în privinţa noii notificari.

Reclamanta a mai criticat includerea de către parata în notificare a unor medicamente care au fost consumate în sistemul public începând cu trimestrul IV 2011, dar care au fost vândute şi deci puse pe piaţa de către reclamanta anterior datei de 01.10.2011, astfel încât deveneau incidente prevederile art. 9, alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 care impuneau ca taxarea să se facă potrivit art. 3631 din Legea nr. 95/2006.

Se mai arata ca noua notificare nu conţine valoarea vanzarilor de medicamente individuale trimestriale de referinta ale fiecarui platitor de contributie (Vitr.) potrivit art. 31, alin. (3) şi (4) din O.U.G. nr. 77/2011, aceasta fiind necesara pentru calcularea taxei claw back pe trimestrul I 2012.

A mai arătat ca exista diferente intre datele raportate de casele judetene de asigurari de sănătate şi datele comunicate reclamantei, afirmand ca se impune o verificare a datelor primare referitoare la fiecare medicament şi fiecare furnizor în parte.

În drept, reclamanta a invocat O.U.G. nr. 77/2011, Legea nr. 207/2015, O.G. nr. 92/2003.

1.2. Hotărâtrea instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2010 din 13 iunie 2019, a admis actiunea fiscal formulată de reclamanta A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi a anulat adresa nr. x/09.10.2018 emisa de parata CNAS.

Totodată, a obligat parata la plata către reclamanta a sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecata, constand in taxa de timbru.

1.3. Calea de atac excercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 2010 din 13 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în termen legal, a promovat recurs pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

Susţinând că aceasta a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pârâtul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Criticile formulate de recurentă au vizat, în esenţă, următoarele aspecte:

Un prim motiv de recurs vizează reţinerea eronată de către instanţa de fond a faptului că adresa nr. x/09.10.2018 a fost emisă după împlinirea termenului de prescripţie.

În motivarea hotărârii, instanţa de fond invocă în mod greşit prevederile art. 51 alin. (1) şi (2) din Noul Codul de procedură fiscală (în vigoare la data emiterii adresei contestate în prezenta cauză), care reglementează efectele anulării actelor administrativ fiscale şi condiţiile de emitere a unui alt administrativ fiscal. Or, în prezenta cauză, notificarea contestată nu este un act administrativ fiscal, astfel că nu puteau fi aplicate dispoziţiile legale anterior menţionate.

Arată că notificările emise de CNAS privind plata contribuţiei trimestriale, nu au natura juridică a unor acte administrativ fiscale în înţelesul O.G. nr. 207/2015, ci au caracterul unei corespondenţe purtate cu intimata - reclamantă, prin care s-a adus la cunoştinţa acesteia elementele care stau la baza stabilirii, calculului şi declarării contribuţiei trimestriale, aşa cum prevăd dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Se susţine în continuare că instanţa de fond s-a aflat într-o mare eroare invocând incidenţa codului de procedură fiscală, CNAS neavând calitatea de organ fiscal, iar notificarea privind obligaţia intimatei - reclamante de a achita contribuţia trimestrială aferentă trimestrului I 2012 nefiind emisă de CNAS în aplicarea legislaţiei fiscale privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale.

Raportat la cele menţionate anterior, apreciază că, în prezenta cauză, sunt aplicabile prevederile Noului C. civ., care statuează în mod expres la art. 2537, faptul că prescripţia se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată.

Reţinerea instanţei de fond conform căreia CNAS nu poate invoca ca temei emiterea noii notificări ca urmare a punerii în executare voluntară sau silită a unei hotărâri judecătoreşti, este una eronată. Situaţia în care CNAS nu ar fi pus în executare dispoziţiile instanţelor de judecată, ar fi echivalat cu o veritabilă scutire de la obligaţia plăţii contribuţiei trimestriale de către reclamantă, atât timp cât instanţele de judecată nu au reţinut în mod expres lipsa calităţii de subiect plătitor al contribuţiei trimestriale sau lipsa însăşi a acestei obligaţii.

Al doilea motiv de recurs vizează reţinerea primei instanţe potrivit căreia adresa contestată conţine aceleaşi vicii de formă ca şi prima notificare.

Recurenta învederează faptul că CNAS a procedat la punerea în executare a sentinţei civile nr. 1319/25.04.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi a exclus din valorile comunicate subiectului plătitor al contribuţiei trimestriale valoarea TVA, aşa cum rezultă în mod evident din Notificarea contestată de intimata - reclamantă în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte reţinerile instanţei de judecată cu privire la determinarea în mod netransparent a datelor comunicate de către CNAS, noua notificare fiind emisă în aceeaşi formă ca şi cea iniţială, instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că sistemul de raportare al consumului de medicamente înregistrat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate este instituit de legiuitor prin O.U.G. nr. 77/2011 şi prin legislaţia derivată.

Pe cale de consecinţă, intimata - reclamantă a contestat în faţa instanţelor de judecată chiar sistemul de raportare instituit prin O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi prin legislaţia derivată, sistem avut în vedere de CNAS la momentul emiterii Notificărilor contestate de către reclamantă.

Se mai arată că instanţa de fond ar fi trebuit să aibă în vedere faptul că CNAS este parte a puterii executive si are obligaţia legală de a pune în executare prevederile legale incidente, emise de puterea legislativă, în spiritul şi litera acestora, fiind ţinută de aceste aspecte la modul în care a pus în executare hotărârea judecătorească.

Faţă de toate aceste considerente, solicită să se constate că instituţia recurentă a depus toate diligentele în vederea asigurării unor date corecte care să poată sta la baza determinării taxei clawback, în limitele impuse în mod expres de prevederile legale în sarcina sa.

Mai mult decât atât, prin decizia civilă nr. 3966/2020 pronunţată de ÎCCJ în cauza nr. x/2017 într-o speţă similară instanţa supremă a reţinut faptul că "îndeplinirea obligaţiei de motivare a actului administrativ trebuie analizată în contextul legislativ în baza căruia actul este emis, iar în speţă nu s-ar putea cere CNAS să comunice fiecărui contribuabil datele primare pe baza cărora s-au centralizat consumurile din fiecare trimestru (...)". Totodată, în aceeaşi decizie de speţă curtea supremă a reţinut faptul că "recurenta -pârâtă susţine în mod corect că noua notificare respectă cadrul normativ întrucât, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, CNAS are obligaţia de a comunica datele centralizate pe baza sistemului de raportare a consumului de medicamente instituit prin actul normativ, iar nu obligaţia de a comunica datele primare care au stat la baza raportării.

Cu privire la solicitarea reclamantei de obligarea CNAS la plata cheltuielilor de judecată, învederează că fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părţii "care cade în pretenţii".

Culpa procesuală aparţine pârâtului: în măsura în care dacă nu şi-a executat obligaţiile acesta va fi obligat la cheltuieli de judecată, or instituţia şi-a executat toate obligaţiile pe parcursul procesului.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

A apreciat că, termenul de prescriptie a dreptului pârâtei CNAS de a emite o nouă notificare nu a fost influenţat în niciun fel de acţiunea din dosarul nr. x/2012.

Altfel spus, termenul de prescriptie a curs şi s-a împlinit la data de 01.07.2018, fără a fi intrerupt/suspendat în vreun fel.

Pe cale de consecinta, adresa nr. x/09.10.2018, fiind emisa după implinirea termenului de prescriptie, este lovita de nulitate.

1.5. Procedura derulată în recurs.

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 9 august 2022 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 1 februarie 2023, cu citarea părţilor.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar şi faţă de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reţine că este nefondat recursul de faţă, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed:

În prealabil, Înalta Curte constată că prin criticile de recurs formulate, recurenta procedează la reiterarea aspectelor invocate în faţa instanţei de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, condiţii în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului, ci se va limita, doar, la analiza criticilor care se circumscriu unor veritabile motive de recurs.

Totodată, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor expuse de către recurentă, referitor la criticile de nelegalitate, prin prisma motivului de casare, cel reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., verificate de către instanţa de control judiciar, au un caracter nefondat, nefiind relevată nicio încălcare sau aplicare greşită a normelor de drept material în chestiunea invocată de titularul căii de atac.

Considerentele curţii de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situaţia de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.

Este de necontestat că, aşa cum reiese din actele şi lucrările dosarului, iniţial, la data de 05.05.2012, CNAS a comunicat reclamantei în format electronic, pe email, valoarea vânzărilor de medicamente suportate din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, sub denumirea "date clawback trimestrul 1/2012 si anul 2011". Datele CNAS au fost contestate în termen legal de către reclamantă, cauza formând obiectul dosarului nr. x/2012 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ si Fiscal.

Analizând contestaţia formulată de A., în baza sentinţei civile nr. 1319/25.04.2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea reclamantei, şi a dispus anularea adresei CNAS privind datele clawback aferente trimestrului I/2012 şi an 2011, comunicată Societăţii pe cale electronică, la data de 5.05.2012, precum şi a adresei de răspuns la contestaţia administrative emisă de CNAS sub nr. DMS SM 1788/10.09.2012.

Soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a rămas definitivă şi irevocabilă prin decizia civila nr. 765/23.02.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în acelaşi dosar, prin respingerea recursului declarat de CNAS ca nefondat.

Împotriva Notificării CNAS, A. a depus în termenul legal de 10 zile calendaristice, stabilit de prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, o contestaţie administrativă, care însă a rămas fără nici un răspuns. Faţă de această situaţie, s-a adresat instanţei de contencios administrativ competente, pentru înlăturarea încălcărilor drepturilor şi intereselor Societăţii realizate prin emiterea unui act administrativ abuziv şi nelegal din partea CNAS.

În mod corect şi legal Curtea de Apel Bucureşti a apreciat ca fiind prescris dreptul recurentei CNAS de a reemite Notificarea aferentă contribuţiei clawback din trimestrul I/2012, peste termenul legal de prescripţie de 5 ani, reglementat de legiuitor în privinţa obligaţiilor fiscale.

Ca atare nu poate fi primit motivul de recurs al recurentei CNAS. referitor la aspectul ca Notificarea contestată în prezenta cauză nu ar avea natura juridică a unui act administrativ fiscal, ci doar a unei simple corespondenţe impusă de prevederile O.U.G. nr. 77/2011, aspect care este contrazis chiar de prevederile legii speciale.

Astfel, conform prevederilor art. 5 alin (2) O.U.G. nr. 77/2011 "contribuţiile prevăzute la art. 1 şi 12 sunt asimilate obligaţiei fiscale." Prin urmare, însuşi actul comunicat de recurenta CNAS, Notificarea care stă la baza calculului, declarării şi plăţii acestei contribuţii fiscale, este asimilat unui act administrativ fiscal.

Prevederile art. 91 alin. (1) si (2) din vechiul C. proc. civ. Fiscală (actualul art. 110 alin. (1) şi (2) din Codul de Procedură Fiscală) stabilesc faptul că termenul de prescripţie al unei creanţe fiscale este de 5 ani, termen care începe să curgă de la data de 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligaţia fiscală, dacă legea nu dispune altfel.

Or, pentru emiterea Notificării CNAS, în baza căreia se naşte obligaţia reclamantei A. de stabilire, calcul şi plată a taxei de clawback aferentă trimestrului I/2012, termenul de prescripţie începe să curgă la 01.07.2013, şi se împlineşte la 01.07.2018.

Drept urmare, emiterea Notificării CNAS la data de 09.10.201S, comunicată prin poştă reclamantei, la data de 15.10.2018, este efectuată cu depăşirea termenului general de prescripţie.

De asemenea, conform prevederilor art. 51 din actualul C. proc. civ. Fiscală, "Ori de câte ori se anulează un act administrativ fiscal, organul fiscal competent emite un alt act administrativ fiscal, dacă acest lucru este posibil în condiţiile leaii. (2)Emiterea unui alt act administrativ fiscal nu mai este posibilă în situaţii cum sunt: s-a împlinit termenul de prescripţie prevăzut de lege; viciile care au condus la anularea actului administrativ fiscal privesc fondul actului".

Practic, în baza sentinţei civile nr. 1319/25.04.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul x/2012, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civila nr. 765/23.02.2015 pronunţată în aceeaşi cauză de înalta Curte de Casaţie si Justiţie, nicio instanţă judecătorească nu a obligat recurenta CNAS să emită sau să reemită Adresa comunicată Societăţii la data de 05.05.2012. cu privire la datele CNAS necesare stabilirii, calculării şi plăţii taxei de clawback aferenta trimestrului 1/2012.

Aşadar, raţionamentul judecătorului fondului expus prin considerentele sentinţei pe acest aspect, respectiv al lipsei întreruperii termenului de prescripţie al CNAS de a emite/reemite o noua Notificare privitoare la aceeaşi perioada - trimestrul I/S012 este corect.

De altfel, Înalta Curte a reţinut, în cadrul deciziei civile nr. 765/23.02.2015 ca motivul de nelegalitate al Adresei CNAS emisă la 05.05.2012, constând in lipsa elementelor şi a documentaţiei care să permită verificarea calculului efectuat de CNAS, a fost reţinut corect de prima instanţă. În cadrul primului dosar a fost administrata expertiza contabilă, care a reţinut cu putere de lucru judecat aspectul că pentru datele CNAS comunicate, nu se poate stabili consumul individual trimestrial al reclamantei A..

Pentru calculul contribuţiei trimestriale aprobate prin O.U.G. nr. 77/2011, casele de asigurări de sănătate au obligaţia validării consumului de medicamente pentru medicamentele incluse in programele naţionale de sănătate. După validarea acestora, casele de asigurări de sănătate raportează consumul centralizat către CNAS, in baza raportărilor făcute de farmacii cu circuit deschis, unităţile sanitare cu paturi si centrele de dializa care utilizează medicamente si care isi asuma, potrivit legii, raportările efectuate.

In baza acestor date, pârâta CNAS calculează valoarea procentului "p" potrivit formulei reglementate de O.U.G. nr. 77/2011.

Interpretând aceste dispoziţii legale, Înalta Curte observă că, potrivt art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate transmite informat electronic persoanelor prevăzute la art, 1, până la finele lunii următoare expirării trimestrului pentru care datorează contribuţia, valoarea aferentă consumului centralizat de medicamente care include şi TVA suportat din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, pe baza raportărilor transmise de casele de asigurări de sănătate, conform datelor înregistrate în platforma informatică o asigurărilor sociale de sănătate.

In mod greşit, recurenta CNAS mută întreaga sa critică pe tărâmul obligaţiei legale a intimatei A. de a plaţi taxa de clawback, afirmând că acesta ar fi contestat sistemul de raportare impus de O.U.G. nr. 77/2011, aspect vădit nereal şi nesusţinut de argumentele expuse prin contestaţie.

Reclamanta A. a susţinut doar aspectul ca, in lipsa recomunicării in termen legal, din partea CNAS. a noului act administrativ aferent trimestrului I/2012, nu se naşte dreptul de declarare, calcul si plata a acestei taxe pentru A., în condiţiile O.U.G. nr. 77/2011.

Prin urmare, trimiterile recurentei CNAS la deciziile Curţii Constituţionale nu au relevanţă juridică în cauză pe aspectul prescripţiei dreptului material al CNAS de a emite Notificarea şi al lipsei întreruperii termenului de prescripţie.

Referitor la motivul de recurs prin care recurenta-pârâtă critică acordarea de către instanţa fondului a cheltuielile de judecata în cuantum de 50 RON, reprezentând taxa de timbru, pentru care exista dovada de plată la dosarul cauzei., acestea nu pot fi primite.

Instanţa de recurs are în vedere că dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că "(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată."

Având în vedere că, aşa cum s-a reţinut şi în precedent, partea care a câştigat procesul, respectiv reclamanta a solicitat şi a făcut dovada cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, în mod corect instanţa de fond, în sensul obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 50 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, dispoziţiile legale anterior citate, care statuează regula potrivit căreia partea care a câştigat procesul urmează a-şi recupera cheltuielile de judecată efectuate, sunt de strictă interpretare, instanţa de fond având obligaţia ca în acest context doar să verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în acest sens şi să aprecieze dacă se impune reducerea părţii din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţial, fără a fi instituită obligaţia instanţei de a proceda la reducerea onorariului avocaţial.

Totodată, în ceea ce priveşte critica privind greşita aplicare şi interpretare a prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. instanţa de control judiciar aminteşte că această critică nu poate fi analizată pe calea recursului, reprezentând o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

III. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., raportat la art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul autorităţii pârâte ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinţei civile nr. 2010 din 13 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 februarie 2023.