ANAF’s annulment appeal admitted; final decision quashed and remanded for re-examination.

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2023

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Cererea de chemare în judecată formulată in dosarul nr. x/2018.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia contencios administrativ si fiscal la data de 7.08.2018 sub nr. x/2018 reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat contestaţie împotriva deciziei de impunere nr. x/31.05.2018 înregistrată sub nr. x/30.05.2018 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. x/31.05.2018 înregistrat cu acelaşi număr şi comunicate la data de 06.06.2018 emise de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, solicitând:

- anularea deciziei contestate potrivit cu care s-a stabilit că are obligaţia de plată a sumei totale de 6.230.273 RON reprezentând obligaţii fiscale recalculate ca urmare a recalificării sumelor reprezentând indemnizaţie pe perioada delegării sau detaşării pe teritoriul altui stat pentru perioada decembrie 2011- decembrie 2015, precum şi

- suspendarea executării deciziei contestate prin prezenta până la soluţionarea definitive a contestaţiei,

Prin întâmpinare pârâta DGRFP Galaţi-AJFP Constanţa a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018.

Prin sentinţa civilă nr. 1182/12.09.2018 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, soluţionarea cauzei formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. fiind declinată în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civila si de contencios administrativ fiscal, formându-se dosarul nr. x/2018.

I.2. Cererea de chemare în judecată formulată in dosarul nr. x/2019.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. x/2019 la data de 10.09.2019, reclamantul a solicitat anularea deciziei de soluţionare nr. 104/19.03.2019 emisă de ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor prin care s-a soluţionat contestaţia administrativ fiscală formulată de reclamant împotriva deciziei de impunere nr. x/31.05. 2018.

Potrivit încheierii din 27 ianuarie 2020 s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2019 la dosarul nr. x/2018 -C4F.

I.3. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 154/CA din 4 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis cererea formulată în dosarul conex nr. x/2019; s-a dispus anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 104/19.03.2019; s-a admis cererea în dosar nr. x/2018 formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - A.J.F.P Constanţa; s-a dispus anularea deciziei de impunere nr. x/31.05.2018; s-a dispus obligarea pârâtului DGRFP Galaţi la plata către reclamant a sumei de 7900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată - taxe judiciare de timbru şi onorariu expert.

I.4. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 154/CA din 4 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - A.J.F.P Constanţa a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat faptul că în dosarul reunit, urmare a conexării dosarului nr. x/2019, având ca obiect anularea deciziei nr. 104/19.03.2019 de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei de impunere nr. x/31.05.2018, la dosarul nr. x/2018, prin încheierea din 27.01.2020, emitenta deciziei nr. 104/19.03.2019 nu a stat în judecată în nume propriu, actele de procedură fiind îndeplinite numai faţă de DGRFP Galaţi - AJFP Constanţa, instanţa anulând un act care nu a fost emis de această din urmă instituţie, soluţia instanţei de fond nefiind susceptibilă de a fi pusă în executare potrivit normelor de drept aplicabile.

De asemenea, recurenta-pârâtă a invocat încălcarea normelor de procedură care reglementează efectuarea expertizelor. Judecătorul fondului a încălcat prevederile în vigoare aplicabile speţei, mai ales că expertul a procedat la aducerea la cunoştinţa instanţei a lipsei calităţii sale de consultant fiscal, iar instituţia a arătat în cuprinsul precizărilor că expertizele judiciare pot fi realizate numai de către persoanele fizice consultanţi fiscali activi.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut recurenta că instanţa de fond a admis acţiunea şi a dispus anularea Deciziei de impunere nr. x/31.05.2018 motivat de faptul că organul fiscal nu a ţinut cont de dispoziţiile Legii nr. 209/2015 privind anularea unor obligaţii fiscale.

În opinia sa, considerentele instanţei de fond sunt în contradicţie cu situaţia de fapt şi de drept aplicabilă speţei, organul de inspecţie fiscală menţionând în cuprinsul R.I.F. nr. F-CT 275/31.05.2018 care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/31.05.2018 că cele constatate nu se încadrează în prevederile art. 2 din Legea nr. 209/2015 privind anularea unor obligaţii fiscale.

Astfel, organele de inspecţie fiscală au ţinut cont de dispoziţiile Legii nr. 209/2015 care prevede că indemnizaţia de delegare se poate acorda doar în situaţia în care personalul este delegat de la locul său permanent de muncă la un alt loc de muncă, şi nu în situaţiile în care cele două presupuse locuri de muncă, respectiv cel permanent şi cel în care este delegat sunt identice, fiind în fapt unul singur ca în cazul reclamantei.

Mai mult, organele de inspecţie fiscală nu au recalificat/reîncadrat sumele acordate cu titlu de "diurnă", cum în mod eronat a interpretat instanţa de fond, ci, au constatat, conform informaţiilor înscrise de contribuabil în documentele întocmite şi utilizate în cadrul activităţii desfăşurate, că acesta a achitat angajaţilor săi salarii pentru munca prestată în străinătate, în funcţie de productivitate şi performanţă.

Or, remuneraţiile anterior indicate reprezintă venituri asimilate salariilor, având acelaşi regim juridic cu salariul, motiv pentru care societatea avea obligaţia să calculeze şi să vireze la bugetul general consolidat al statului contribuţii sociale aferente pentru perioada 01.12.2011 - 31.12.2015.

Recurenta-pârâtă a arătat că interpretarea dată de instanţa de fond normelor de drept aplicabile speţei este greşită motivat şi de următoarele considerente:

- contractele de prestări servicii încheiate de A. S.R.L. au fost întocmite astfel încât să creeze aparenţa unor contracte de prestări servicii care să respecte Directiva 96/71/CE a Parlamentului European şi Consiliului din 16.12.1996 privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii - aparenţă constatată şi de judecătorul fondului;

- lucrătorului detaşat în străinătate i s-a acordat diurna tocmai pentru a crea aparenţa salariului minim din Anglia, pentru aceasta indemnizaţie înregistrată de societate în contul 625.1 nefiind reţinute obligaţiile fiscale;

- în urma coroborării dispoziţiilor din H.G. nr. 1256/21.12.2011 privind condiţiile de funcţionare, precum şi procedura de autorizare a agentului de munca temporară cu cele din Legea 53/2003 privind Codul muncii cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 43-47, referitoare la drepturile de delegare si detaşare a salariaţilor, precum si art. 87-102 din Cap. VII, referitoare la munca prin agent de munca temporar, rezultă faptul că statutul salariatului temporar nu este acela de salariat delegat sau detaşat, pe toată durata misiunii salariatul temporar beneficiind de salariul plătit de agentul de muncă temporară;

- întrucât fiecare angajat cunoaşte de la începutul misiunii de muncă temporară locul de desfăşurare a activităţii şi îşi asumă obligaţiile menţionate în contractul de muncă temporară, a considerat recurenta ca nu sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 43-47 din Legea 53/2003 privind Codul Muncii referitoare la delegare şi detaşare, în consecinţă, veniturile obţinute cu titlu de indemnizaţie de delegare/detaşare se cuprind în baza lunară pentru calculul contribuţiilor sociale obligatorii.

În fine, recurenta-pârâtă a criticat aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2)-(3) C. proc. civ., în ceea ce priveşte obligarea acesteia la plata sumei de 7900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, solicitând instanţei de recurs să facă aplicarea acestor dispoziţii.

I.5. Decizia contestată

Prin Decizia nr. 2842 din 19 mai 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018 s-a respins recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - A.J.F.P Constanţa împotriva deciziei civile nr. 154/CA din 4 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

II. Contestaţia în anulare

II.1. Împotriva deciziei nr. 2842 din 19 mai 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal contestatoarea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat în temeiul art. 503 alin. (1) din C. proc. civ. contestaţie în anulare.

Deşi obiectul cererii formulate în dosarul nr. x/2019 l-a constituit anularea Deciziei nr. 104/19.03.2019 emisă de ANAF prin Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, în ceea ce priveşte pe contestatoarea ANAF, singurele acte comunicate în cauză au fost cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. dosar x/2019 şi citaţia emisă la 5.11.2019 în aceeaşi cauză.

Ulterior acestei date, prin încheierea de şedinţă din 27.01.2020 s-a dispus conexarea cauzei nr. 481/36/2019 la cauza 4731/118/2018, având ca obiect cererea formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/31.05.2018 emisă de D.G.R.F.P. Galaţi - AJFP Constanţa, judecarea cererii intimatei reclamante A. S.R.L. fiind realizată în contradictoriu doar cu Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa.

În contextul celor mai sus menţionate, cererea de chemare în judecată a fost soluţionată cu nerespectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, respectiv într-o procedură care a implicat numai reclamanta A. S.R.L. şi pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, în condiţiile în care actul ce putea fi contestat în speţă era Decizia nr. 104/19.03.2019 emisă de ANAF, prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/31.05.2018 emisă de D.G.R.F.P. Galaţi - AJFP Constanţa.

Contestatoarea invocă încălcarea art. 268 şi art. 273 din Codul de procedură fiscală, art. 281 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, art. 13 alin. . (1) si (3) C. proc. civ. şi art. 20 C. proc. civ. şi arată că, în prezenta cauză, atât instanţa de recurs, cât şi instanţa de fond nu au respectat prevederile legale indicate anterior întrucât au soluţionat cererea de anulare a Deciziei nr. 104/19.03.2019 cu încălcarea principiilor mai sus menţionate şi fără o minimă analiză a întâmpinării formulate de ANAF în cauză.

Menţionează că a luat cunoştinţă de soluţionarea definitivă a cauzei ca urmare a răspunsului formulat de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, la solicitarea ANAF privind stadiul de soluţionare al prezentei cauze.

Astfel, la data de formulării răspunsului - 8.02.2023, hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu era comunicată Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Constanţa.

Ulterior acestei date, prin adresa nr. x/1.03.2023, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa i-a comunicat hotărârea definitivă pronunţată în cauză.

Subliniază că nu a fost citată în recurs şi nici în fond, după conexarea cauzei nr. 481/36/2019 la cauza 4731/118/2018, până la închiderea dezbaterilor, iar hotărârile judecătoreşti pronunţate nu au fost comunicate ANAF.

Ca o consecinţă a celor mai sus prezentate, instituţia recurentă a fost vătămată prin faptul că nu a avut cunoştinţă despre actele procedurale emise în cauză şi nu a avut posibilitatea de a formula apărări şi eventuale căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauză.

În prezenta cauză, comunicarea actelor procedurale s-a realizat la sediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Constanţa - instituţie publică distinctă de ANAF, cu personalitate juridică, înfiinţată în subordinea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi.

În ceea ce priveşte emitentul actelor administrative fiscale contestate, a învederat că, la data emiterii Deciziei nr. 104/19.03.2019 Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor era o structură executivă din cadrul aparatului propriu al ANAF, aşa cum rezultă din diagrama redată în H.G. nr. 520/2013, fără personalitate juridică şi atribuţii de reprezentare a ANAF în faţa instanţelor.

La rândul ei, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa (emitenta Deciziei de impunere nr. x/31.05.2018) este organizată si funcţionează ca instituţie distinctă, în subordinea DGRFP Galaţi şi nu în aparatul propriu al Agenţiei, astfel cum este prevăzut la art. 13 din H.G. nr. 520/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

În prezenta cauză, au calitatea de pârâte atât Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca emitent al Deciziei nr. 104/19.03.2019, conform art. 9 din H.G. nr. 520/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi a Anexei la OPANAF nr. 683/2021 privind Regulamentul de organizare şi funcţionare al ANAF - aparat propriu, cât şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, în calitate de emitent al Deciziei de impunere nr. x/31.05.2018.

Contestatoarea invocă în acest sens art. 2 alin. (1) din actul normativ sus-menţionat şi art. 155 pct. (1) din C. proc. civ.

Faţă de cele mai sus învederate, ţinând cont de obligaţia respectării drepturilor procesuale ale ANAF, solicită admiterea contestaţiei, casarea deciziei nr. 2842/19.05.2022, să se constate nulitatea actelor de procedură emise în prezenta cauză şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond şi citarea ANAF în calitate de parte în prezenta cauză.

II.2. Intimata, deşi legal citată, nu a formulat întâmpinare.

III. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând contestaţia în anulare şi decizia atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu apărările intimatei precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare este fondată, urmând a fi admisă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal.

În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică exclusiv incidenţa vreunuia dintre motivele limitativ prevăzute de dispoziţiile procedurale.

Aşadar, contestaţia în anulare poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege.

În speţa de faţă, contestatoarea şi-a întemeiat contestaţia în anulare pe dispoziţiile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., ce prevăd următoarele: " (1)Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata".

Din interpretarea acestor dispoziţii rezultă că nu este suficient ca partea să nu fi fost legal citată, ci, consecutiv acestui viciu de procedură, trebuie ca ea să nu fi fost nici prezentă la termenul când s-a judecat pricina.

Înalta Curte reaminteşte că obligativitatea citării în procesul civil reprezintă garanţia de bază a asigurării respectării principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare, expres prevăzute de art. 13 şi 14 din C. proc. civ.

Potrivit legii, instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, dacă legea nu prevede altfel, deoarece, fără a cunoaşte existenţa procesului partea nu-şi poate asigura apărarea, legătura indisolubilă între cele două reguli fundamentale fiind evidentă. Aşadar, normele de procedură prevăd obligativitatea citării părţii în procesul civil, excepţiile urmând să fie arătate expres de lege.

Motivul contestaţiei în anulare obişnuite priveşte, aşadar, "procedura de citare a părţii", dacă s-au respectat sau nu prevederile art. 153 şi urm. C. proc. civ. cu privire la citarea părţilor.

De asemenea, potrivit art. 504 alin. (1) C. proc. civ.: "Contestaţia în anulare este inadmisibilă dacă motivul prevăzut la art. 503 alin. (1) putea fi invocat pe calea apelului sau a recursului."

În cauză sunt întrunite condiţiile cumulative ale art. 503 alin. (1) şi art. 504 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia în anulare urmând a fi admisă.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. x/2019 la data de 10.09.2019, reclamantul a solicitat anularea deciziei de soluţionare nr. 104/19.03.2019 emisă de ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor prin care s-a soluţionat contestaţia administrativ fiscală formulată de reclamant împotriva deciziei de impunere nr. x/31.05. 2018.

ANAF a formulat întâmpinare în această cauză.

Potrivit încheierii din 27 ianuarie 2020 s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2019 la dosarul nr. x/2018 -C4F, având ca obiect cererea formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/31.05.2018 emisă de D.G.R.F.P. Galaţi - AJFP Constanţa.

Deşi obiectul cererii formulate în dosarul nr. x/2019 l-a constituit anularea Deciziei nr. 104/19.03.2019 emisă de ANAF prin Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, în ceea ce priveşte pe contestatoarea ANAF, singurele acte comunicate în cauză au fost cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. dosar x/2019 şi citaţia emisă la 5.11.2019 în aceeaşi cauză.

Ulterior conexării, prin încheierea de şedinţă din 27.01.2020, a cauzei nr. 481/36/2019 la cauza 4731/118/2018, judecarea cererii intimatei reclamante s-a realizat în contradictoriu doar cu Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa.

Or, potrivit art. 281 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, actul ce putea fi contestat în speţă era tocmai Decizia nr. 104/19.03.2019 emisă de ANAF, prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/31.05.2018 emisă de D.G.R.F.P. Galaţi - AJFP Constanţa, în condiţiile neatacării acesteia atacarea celorlalte acte fiscale (decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală) fiind inadmisibilă.

Cu toate acestea, cererea de chemare în judecată a fost soluţionată, cu nerespectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, fără citarea emitentului deciziei de soluţionare a contestaţiei care, deşi iniţial a fost parte în dosarul nr. x/2019, însă urmare a conexării acestuia la dosarul nr. x/2018 -C4F, nu a mai fost citat, litigiul derulându-se numai între reclamantă şi pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa.

Or, la data emiterii Deciziei nr. 104/19.03.2019 Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor era o structură executivă din cadrul aparatului propriu al ANAF, aşa cum rezultă din diagrama redată în H.G. nr. 520/2013, fără personalitate juridică şi atribuţii de reprezentare a ANAF în faţa instanţelor.

La rândul ei, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa (emitenta Deciziei de impunere nr. x/31.05.2018) este organizată si funcţionează ca instituţie distinctă, în subordinea DGRFP Galaţi şi nu în aparatul propriu al Agenţiei, astfel cum este prevăzut la art. 13 din H.G. nr. 520/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Prin urmare, în prezenta cauză aveau calitatea de pârâte atât Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca emitent al Deciziei nr. 104/19.03.2019, conform art. 9 din H.G. nr. 520/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi a Anexei la OPANAF nr. 683/2021 privind Regulamentul de organizare şi funcţionare al ANAF - aparat propriu, cât şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, în calitate de emitent al Deciziei de impunere nr. x/31.05.2018.

Potrivit art. 13 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., "dreptul la apărare este garantat"; "Părţilor li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfăşurare a procesului. Ele pot să ia cunoştinţă de cuprinsul dosarului, să propună probe, să îşi facă apărări, să îşi prezinte susţinerile în scris şi oral şi să exercite căile legale de atac, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.", iar potrivit art. 20 C. proc. civ., "judecătorul are îndatorirea să asigure respectarea şi să respecte el însuşi principiile fundamentale ale procesului civil, sub sancţiunile prevăzute de lege".

În cauză, aceste dispoziţii procedurale au fost încălcate atât de instanţa de recurs, cât şi de instanţa de fond, care au soluţionat cererea de anulare a Deciziei nr. 104/19.03.2019 fără citarea ANAF în cauză.

Este adevărat că, în principiu, contestaţia în anulare întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. se referă la nelegala citare a celui ce formulează contestaţia în anulare în faza procesuală în care s-a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere, nefiind posibil a fi invocată nelegala citare în faţa primei instanţe în baza acestui text legal în ipoteza în care se atacă cu contestaţie în anulare decizia pronunţată de către instanţa de control judiciar.

Cu toate acestea însă, în prezenta cauză, contestatoarea nu a fost citată în recurs şi nici în fond, după conexarea cauzei nr. 481/36/2019 la cauza 4731/118/2018, până la închiderea dezbaterilor, iar hotărârile judecătoreşti pronunţate nu au fost comunicate ANAF.

Prin urmare, aceasta a fost în imposibilitate de a formula recurs, întrucât comunicarea actelor procedurale s-a realizat la sediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Constanţa - instituţie publică distinctă de ANAF, cu personalitate juridică, înfiinţată în subordinea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi, neexistând o cuminare şi faţă de contestatoare cu respectarea dispoziţiilor art. 155 C. proc. civ., la sediul său.

Se impune în consecinţă ca, urmare a admiterii contestaţiei în anulare, aceasta să fie considerată în termen pentru formularea motivelor de recurs.

IV. Temeiul legal al soluţie adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 508 alin. (3) Cod procedură, Înalta Curte va admite contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, va anula Decizia nr. 2842 din 19 mai 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018 şi va acorda termen pentru judecarea recursului, cu citarea părţilor, la data de 23 ianuarie 2024, contestatoarea urmând a fi citată cu menţiunea de a depune motivele de recurs în termenul legal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Anulează Decizia nr. 2842 din 19 mai 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018.

Acordă termen pentru judecarea recursului, cu citarea părţilor, la data de 23 ianuarie 2024.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 10 octombrie 2023.