Inadmissible extraordinary cassation appeal for failure to articulate specific grounds of erroneous application of substantive law
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declared the appeal null and void, resulting in the defendant's procedural victory and leaving the lower appellate court's dismissal of the revision request in force. The case involved a municipal entity's petition to revise a final civil judgment that had dismissed its claim for damages and late payment penalties against a private service provider for breach of contract, citing a conflict with a previous res judicata decision regarding public accounting audit conclusions. The court applied Article 489(2) of the Civil Procedure Code to sanction the appeal as null due to lack of motivation, ruling that the appellant failed to substantiate the legal grounds for cassation under Article 488(1)(8) regarding the incorrect application or interpretation of substantive law, thereby failing to meet the strict requirements for a second-instance review which is limited to verifying legality rather than re-evaluating facts or evidence.
Legislator headnote
AI generatedart. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 487 alin. (1) C. proc. civ, art. 489 alin. (3) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Inadmissible extraordinary cassation appeal for failure to articulate specific grounds of erroneous application of substantive law: The case involved a municipal entity's petition to revise a final civil judgment that had dismissed its claim for damages and late payment penalties against a private service provider for breach of contract, citing a conflict with a previous res judicata decision regarding public accounting audit conclusions. The court applied Article 489(2) of the Civil Procedure Code to sanction the appeal as null due to lack of motivation, ruling that the appellant failed to substantiate the legal grounds for cassation under Article 488(1)(8) regarding the incorrect application or interpretation of substantive law, thereby failing to meet the strict requirements for a second-instance review which is limited to verifying legality rather than re-evaluating facts or evidence.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for admitting the exception of nullity and declaring the appeal null due to lack of motivation.
Full text
Şedinţa publică din data de 05 octombrie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 14 decembrie 2017 şi înregistrată sub numărul x/2017, reclamantul Municipiul Fălticeni - prin primar, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. Bucureşti, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 93.672,67 RON, din care, 84.924,67 RON reprezintă prejudiciu şi 8.748 RON penalităţi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 673 din 15 octombrie 2020, Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Fălticeni - prin primar, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. Bucureşti.
Împotriva acestei sentinţe a promovat recurs reclamantul Municipiul Fălticeni - prin primar, iar prin decizia civilă nr. 473 din 09 iunie 2021, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a anulat, ca nemotivat, recursul, potrivit dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 4201 din 26.10.2017, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x/2015, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta Curtea de Conturi; a fost respins capătul din cererea principală privind anularea parţială a procesului-verbal de constatare înregistrat la UAT municipiul Fălticeni sub nr. x/21.05.2015 şi la Camera de Conturi Suceava sub nr. x din 22.05.2015, ca inadmisibil; au fost respinse, ca nefondate, capetele de cerere privind anularea încheierii nr. VI.119/03.11.2015 a Curţii de Conturi şi anularea parţială a Deciziei nr. 19/39 din 15.06.2015 emisă de Camera de Conturi Suceava; a fost respinsă, ca nefondată, cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamantelor, formulată de A. S.R.L.
Prin decizia civilă nr. 2829/02.10.2018, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosar nr. x/2015, au fost admise recursurile declarate de reclamanţii Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Fălticeni şi Primarul Municipiului Fălticeni împotriva sentinţei nr. 4201 din 26 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, intimate fiind pârâtele Camera de Conturi Suceava şi Curtea de Conturi a României, casată, în parte, sentinţa recurată, cu privire la soluţia referitoare la capătul de cerere privind contestarea punctului 2.1. din Decizia nr. 19/39/15.06.2015 precum şi din încheierea nr. VI.119/03.11.2015, în ceea ce priveşte achiziţionarea unor servicii de copiere şi printare, precum şi cu privire la soluţionarea cererii de intervenţie accesorie formulată în cauză şi reţinută cauza spre rejudecare cu privire la cele menţionate anterior, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate care nu sunt contrare deciziei, stabilind termen pentru rejudecare la data de 19 noiembrie 2018, cu citarea părţilor.
Prin decizia civilă nr. 3120/03.12.2018, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x/2015, în rejudecare, a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanţii Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Fălticeni şi Primarul Municipiului Fălticeni, în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi Suceava şi Curtea de Conturi a României, în ce priveşte contestarea măsurilor dispuse de către Curtea de Conturi cu privire la achiziţionarea unor servicii de copiere şi printare; a fost respinsă, ca nefondată, cererea de intervenţie accesorie formulată de A. S.R.L.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 13 iulie 2021 sub nr. x/2021, care face obiectul prezentului dosar, reclamantul Municipiul Fălticeni-prin primar, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat revizuirea sentinţei civile nr. 673/15.10.2020 a Tribunalului Suceava pronunţată în dosar nr. x/2017, definitivă prin decizia civilă nr. 473/2021 a Curţii de Apel Suceava, cu consecinţa anulării acesteia, fiind încălcat efectul pozitiv al autorităţii lucrului judecat prin sentinţa civilă nr. 4201/26.10.2017 a Tribunalului Suceava, pronunţată în dosar nr. x/2015, definitivă prin decizia civilă nr. 2829/02.10.2018 a Curţii de Apel Suceava.
2. Hotărârea atacată în cauză
Prin sentinţa civilă nr. 12 din 08 februarie 2022, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile necompetenţei materiale, tardivităţii şi nemotivării invocate de intimat şi a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul Municipiul Fălticeni - prin primar împotriva sentinţei civile nr. 673/15.10.2020, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia civilă nr. 473/09.06.2021 a Curţii de Apel Suceava, intimată fiind A. S.R.L., ca nefondată.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 12 din 08 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurentul Muncipiul Fălticeni, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi admiterea cererii de revizuire, astfel cum a fost formulată.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 09 mai 2022, intimata A. S.R.L. a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare şi, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând, cu prioritate, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata A. S.R.L., Înalta Curte constată că excepţia în discuţie este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reţine că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părţilor.
Astfel, deşi există formal o declaraţie de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind astfel imposibil de realizat.
Or, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.
Înalta Curte constată că în declaraţia scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurentul preia aceleaşi texte legale incidente raportului juridic de drept material invocate în apărările formulate în faţa instanţei de fond, fără însă să evidenţieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în unul din motivele limitativ şi expres prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., chiar dacă această normă a fost invocată expres de recurent.
Aşa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenţei actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere la apărările de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunţării hotărârii atacate, ele reprezentând poziţia părţii faţă de drepturile şi obligaţiile în discuţie, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunţată.
Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale şi la prezentarea circumstanţelor factuale ale cauzei, ci condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor şi raţionamentelor pe care se bazează.
În acest context, deşi aşa cum s-a relevat mai sus, recurentul a indicat expres art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din perspectiva încălcării textelor de lege de drept material incidente în cauză, se reţine că prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situaţiile în care instanţa de fond evocă norme de drept substanţial incidente situaţiei în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greşit, consecinţă a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată şi dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textul de lege menţionat.
Înalta Curte reţine că sunt date în competenţa instanţei de control judiciar exclusiv chestiunile care ţin de legalitatea soluţiei instanţei de fond, iar în aceste condiţii, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate.
Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt şi criticile în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.
Înalta Curte constată că, în speţă, prin cererea de recurs nu se formulează critici raportat la conţinutul concret al hotărârii atacate, reluându-se, în esenţă, conţinutul cererii de revizuire. Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material. Or, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.
Prin urmare, întrucât recurentul nu s-a conformat exigenţelor impuse de dispoziţiile legale mai sus menţionate şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. prin raportare la hotărârea recurată, Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimată şi va constata nul recursul declarat de recurentul Muncipiul Fălticeni.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimată.
Constată nul recursul declarat de recurentul Muncipiul Fălticeni împotriva sentinţei civile nr. 12 din 08 februarie 2022 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 05 octombrie 2023.