Immigration work-endorsement refusal remitted to Timișoara Court of Appeal as competent under special law.

Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. 1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 23.03.2023 pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Biroul pentru Imigrări Timiş, anularea refuzul pârâtei I.G.I. Timiş nr. x/14.03.2023, comunicat la data de 20 martie 2023, privind eliberarea avizului de angajare solicitat de către societate pentru domnul B., cetăţean al statului Iran şi obligarea pârâtului să emită un nou act privind soluţionarea favorabilă a cererii de acordare a avizului de angajare pentru cetăţeanul străin.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2. 1 Prin sentinţa civilă nr. 231 din 26 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul M.A.I. - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Biroul pentru Imigrări Timiş, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal.

În considerentele acestei sentinţe s-a reţinut că regimul juridic al încadrării în muncă a străinilor pe teritoriul României este reglementat de Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 640 din 30 august 2014, aprobată prin Legea nr. 14/2016.

În privinţa competenţei, instanţa a reţinut prevederile art. 96 punctul 1 C. proc. civ., privind competenţa curţilor de apel şi faptul că acest act normativ face trimitere la legea specială, respectiv la Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Astfel, a reţinut prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum şi art. 28 alin. (5) din O.G. nr. 25/2014, care prevede că "(5) Refuzul eliberării avizului de angajare/detaşare poate fi contestat la curtea de apel în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea teritorială care a dispus această măsură, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare."

De asemenea, a constatat că Legea nr. 554/2004 este o lege organică, conform art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituţia României, adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată, şi că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (Decizia nr. 119/2018):

"ordonanţele simple sau de urgenţă ale Guvernului aprobate de Parlament prin lege, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (7) din Constituţie, încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare şi devin, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, chiar dacă, din raţiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare, conservă şi elementele de identificare atribuite la adoptarea lor de către Guvern (Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006, sau Decizia nr. 1.039 din 9 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 21 august 2009)."

Astfel, chiar admiţând că O.G. nr. 25/2014 a devenit - în urma aprobării sale prin Legea nr. 14/2016 - act normativ cu caracter de lege, conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, O.G. nr. 25/2014 nu are natura juridică a unei legi organice, fiind aprobată prin Legea nr. 14/2016, adoptată de Parlamentul României, conform prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, astfel cum rezultă din menţiunea finală a acesteia, fiind, deci, o lege ordinară, iar nu una organică.

Or, prin Decizia nr. 6/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 4 martie 1993, Curtea Constituţională a statuat că o derogare poate fi stabilită numai printr-o lege de aceeaşi natură cu aceea a legii de la care se derogă, astfel că printr-o lege ordinară nu se poate deroga de la o prevedere de natura legii organice, deoarece ar însemna ca, printr-o asemenea derogare, legea ordinară să reglementeze în domenii rezervate de Constituţie legii organice.

A mai reţinut în acest sens şi Deciziiile Curţii Constituţionale nr. 77 din 10 februarie 2021, nr. 876 din 9 decembrie 2020 şi nr. 442 din 10 iunie 2015, precum şi art. 147 alin. (4) din Constituţia României.

Aşadar, raportat la jurisprudenţa obligatorie a Curţii Constituţionale şi la natura juridică de lege organică a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, instanţa a reţinut că nu se poate deroga de la competenţa stabilită de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 decât printr-o lege organică, iar nu printr-o ordonanţă de guvern.

Prin urmare, a apreciat că se impune stabilirea competenţei conform dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, respectiv Tribunalului Timiş, având în vedere că se contestă refuzul de eliberare a avizului de muncă pentru un străin, refuz emis de o autoritate judeţeană (Biroul pentru Imigrări Timiş), în condiţiile în care sediul reclamantei este situat în municipiul Timişoara.

2.2 Prin sentinţa nr. 598/2023 din data de 20 iunie 2023, Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Timiş; a declinat soluţionarea acţiunii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări-Direcţia Migraţiune - Biroul pentru Imigrări Timiş, în favoarea Curţii de Apel Timişoara; a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Timiş a constatat că potrivit art. 28 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014:

"(5) Refuzul eliberării avizului de angajare/detaşare poate fi contestat la curtea de apel în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea teritorială care a dispus această măsură, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare".

Astfel, întrucât textul redat prevede fără echivoc că, în toate cazurile, competenţa de soluţionare a acestor tip de cereri revine curţilor de apel, a apreciat că în speţă competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei prevăzute în art. 28 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014.

De asemenea, instanţa a avut în vedere faptul că sediul social al reclamantei se află în circumscripţia Curţii de Apel Timişoara, conform dispoziţiilor de la punctul C.15 din Anexa nr. 1 de la Legea nr. 304/2022.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Biroul pentru Imigrări Timiş, pentru anularea refuzul pârâtei I.G.I. Timiş nr. x/14.03.2023, comunicat la data de 20 martie 2023, privind eliberarea avizului de angajare solicitat de către societate pentru domnul B., cetăţean al statului Iran şi obligarea pârâtului să emită un nou act privind soluţionarea favorabilă a cererii de acordare a avizului de angajare pentru cetăţeanul străin.

Problema de drept care a generat conflictul de competenţă şi asupra căreia instanţele aflate în conflict au exprimat opinii contrare, priveşte actul normativ care determină competenţa materială de soluţionare a cauzei, respectiv O.G. nr. 25/2014, potrivit căreia curtea de apel este învestită cu soluţionarea contestaţiei împotriva refuzului pârâtului de eliberare a avizului de angajare sau Legea nr. 554/2004, care stabileşte competenţa generală a tribunalului de a soluţiona acţiunile împotriva actelor administrative emise de autorităţile publice locale.

Examinând argumentele expuse de Curtea de Apel Timişoara şi Tribunalul Timiş, precum şi dispoziţiile legale incidente în materie, Înalta Curte constată că se impune stabilirea competenţei materiale de soluţionare a cauzei în raport de dispoziţiile art. 28 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014, aprobată prin Legea nr. 14/2016, potrivit cărora:

"(5) Refuzul eliberării avizului de angajare/detaşare poate fi contestat la curtea de apel în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea teritorială care a dispus această măsură, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare."

Înalta Curte reţine că O.G. nr. 25/2014 are caracter de lege specială faţă de Legea nr. 554/2004, care reprezintă norma generală în materia contenciosului administrativ şi care este incidentă doar în cazul în care legiuitorul nu a reglementat, prin dispoziţii normative derogatorii, o competenţă specială în raport de obiectul cererii.

În ceea ce priveşte cerinţa din cuprinsul art. 10 alin. (1) al Legii nr. 554/2004, ca norma de competenţă derogatorie să fie stabilită printr-o "lege organică specială", Înalta Curte constată că sintagma care a dat naştere unei interpretări contrarii din partea instanţelor aflate în conflict a fost inclusă în articolul de lege menţionat prin Legea nr. 97/2008.

Ordonanţa Guvernului nr. 25/2014 a fost adoptată ulterior Legii nr. 97/2008, fiind aprobată prin Legea nr. 14/2016, astfel că, indiferent de situaţia normativă creată prin modificarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, manifestarea de voinţă a legiuitorului este evidentă în sensul stabilirii unei competenţe speciale, derogatorie de la norma generală, în soluţionarea contestaţiilor împotriva refuzului de emitere a avizelor de angajare de către birourile teritoriale de imigrări. O altă interpretare ar conduce la ideea lipsirii de efecte a art. 28 alin. (5) din O.G. nr. 25/2014 încă de la momentul adoptării sale, ipoteză evident nerezonabilă, iar câtă vreme această dispoziţie legală există în fondul legislativ şi nu a fost declarată neconstituţională printr-o decizie a Curţii Constituţionale, se impune a fi aplicată în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti.

Un alt argument în sprijinul aplicării O.G. nr. 25/2014 poate fi dedus şi din prevederile art. 95 pct. 1 şi art. 96 pct. 1 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., act normativ adoptat ulterior Legea nr. 97/2008, care stabilesc în favoarea tribunalelor competenţa de soluţionare în primă instanţă a tuturor cererilor care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, în timp ce curţile de apel au competenţa de a judeca, în primă instanţă, cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal, potrivit legii speciale. Totodată, potrivit art. 83 lit. k) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., la data intrării în vigoare a C. proc. civ. se abrogă orice alte dispoziţii contrare, chiar dacă sunt cuprinse în legi speciale.

Prin urmare, sintagma "lege organică specială" din cuprinsul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a rămas fără efect, în raport de art. 96 pct. 1 din C. proc. civ., care stabileşte competenţa curţilor de apel "potrivit legii speciale" (fără vreo diferenţiere referitoare la caracterul organic al legii speciale) şi de normele de punere în aplicare, anterior amintite, care dispun abrogarea oricăror dispoziţii contrare, chiar cuprinse în legi speciale (este de observat că, în speţă Legea nr. 554/2004 are caracter general faţă de O.G. nr. 25/2014, însă are caracter special faţă de C. proc. civ.).

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză se determină potrivit art. 28 alin. (5) din O.G. nr. 25/2014, competenţa urmând a fi stabilită în favoarea curţii de apel în a cărei circumscripţie se află formaţiunea teritorială emitentă a refuzului eliberării avizului de angajare a cetăţeanului străin.

Cum pârâtul Biroul pentru Imigrări Timiş se află în raza teritorială a Curţii de Apel Timişoara, această instanţă este competentă să soluţioneze contestaţia reclamantei S.C. A. S.R.L.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

În consecinţă, pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâtul M.A.I.-Inspectoratul General pentru Imigrări-Direcţia Migraţie-Biroul pentru Imigrări Timiş în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.