Pension compensation claim for breach of pension law dismissed as inadmissible due to missing constitutional unconstitutionality exception.

Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2021, la data de 25 ianuarie 2021, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat instanţei de judecată obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, să-i acorde despăgubiri reprezentând diferenţele dintre pensia efectiv încasată şi cea cuvenită, rezultate din neaplicarea Legii nr. 127/2019, calculate de la 1 septembrie 2020 şi până la data plăţii efective, pentru prejudiciile cauzate de punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 42 din O.U.G. nr. 135/14.08.2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, emisă de Guvernul României, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 242 din 21 aprilie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, ca inadmisibilă.

S-a respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Timişoara pentru o nouă judecată, în temeiul motivului prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A arătat recurenta reclamantă că instanţa a admis în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice întrucât, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, acela de a se acorda despăgubiri ca urmare a intrării în vigoare a art. 42 din O.U.G. nr. 135/14.08.2020 şi a neaplicării legii pensiilor, entitatea care este cea îndrituită să plătească eventualele despăgubiri este Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Orice plată de la bugetul de stat se efectuează prin Ministerul Finanţelor, ca atare, chemarea în judecată a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice a avut drept raţionament faptul că potrivit art. 223 din C. civ., Statul Român vine în calitate de pârât prin Ministerul Finanţelor Publice, minister care, de altfel, are atribuţii privind ordonanţarea plăţilor rezultate în urma litigiilor în care Statul Român devine debitor de obligaţii pecuniare. Totodată, au fost invocate şi prevederile art. 155 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

A mai arătat recurenta - reclamantă că instanţa a admis în mod greşit excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului pe considerentul că acţiunea introductivă de instanţă, în forma în care a fost întemeiată, nu a fost însoţită de excepţia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 42 din O.U.G. nr. 135/14.08.2020.

Instanţa de fond, în mod nelegal, nu a ţinut cont de faptul că înaintea termenului de la 21.04.2021 recurenta - reclamantă a depus note scrise, prin care a răspuns la excepţiile invocate de pârâţi şi a ridicat excepţia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 42 din O.U.G. nr. 135/14.08.2020.

În hotărârea recurată nu se aminteşte nimic de excepţia de neconstitutionalitate pe care a invocat-o, iar la primul termen de judecată instanţa trebuia să aibă în vedere dispoziţiile art. 204 C. proc. civ. şi să considere invocarea excepţiei de neconstitutionalitate ca o veritabilă completare a acţiunii introductive de instanţă.

Raportat la cele menţionate, s-a arătat că instanţa avea obligaţia să se pronunţe a priori asupra excepţiei de neconstitutionalitate.

Raţionamentul instanţei de fond a fost greşit, hotărârea fiind netemeinică şi nelegală, având în vedere şi faptul că într-o altă cauză, având acelaşi obiect şi aceleaşi pârâţi, instanţa de fond a procedat la sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstuţionalitate a art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 (Dosarul nr. x/2021 aflat pe rolul Curţii de Apel Craiova).

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, respinsă în şedinţa publică, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

S-a arătat că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a fost corect soluţionată, Ministerul Finanţelor Publice neavând nicio atribuţie în sensul emiterii vreunui act administrativ care să vizeze acţiunea recurentei - reclamante.

Singura entitate care poate aplica dispoziţiile Legii nr. 127/2019 şi O.U.G. nr. 135/2020 este Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, iar sumele necesare a fi achitate reclamantei se asigură din bugetul acestei instituţii.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta -reclamantă a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, invocate prin întâmpinare.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prima instanţă a constatat inadmisibilitatea acţiunii formulate de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, apreciind că demersul procesual, întemeiat pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, nu îndeplineşte condiţiile cerute de lege, în măsura în care acţiunea formulată împotriva ordonanţei de guvern, nu este însoţită şi de excepţia de neconstituţionalitate.

Înalta Curte, examinând susţinerile reclamantei şi conţinutul notelor scrise depuse în dosarul instanţei de fond, constată că prima instanţă a reţinut în mod corect obiectul prezentei acţiuni, în raport de temeiul de drept invocat de recurenta - reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, acţiunea reclamantei urmăreşte acordarea de despăgubiri reprezentând diferenţele dintre pensia efectiv încasată şi cea cuvenită rezultate din neaplicarea Legii nr. 127/2019, pentru prejudiciile cauzate de punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 42 din O.U.G. nr. 135/14.08.2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, emisă de Guvernul României, care a modificat valoarea punctului de pensie în sensul reducerii de la 1.775 RON la 1.442 RON.

Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă."

Aşa cum rezultă din art. 8 din Legea nr. 554/2004, pot face obiectul unei acţiuni în contencios administrativ, în sensul că pot fi supuse controlului de legalitate, actele administrative, tipice sau asimilate.

Art. 5 din Legea nr. 554/2004 prevede, pe de o parte, categoriile de acte administrative exceptate de la controlul instanţelor de contencios administrativ (alin. (1) şi (2), iar pe de altă parte, categoriile de acte pentru care controlul de legalitate este limitat.(alin. (3).

Actele care privesc raporturile cu Parlamentul sunt definite de art. 2 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 554/2004 ca fiind "actele emise de o autoritate publică, în realizarea atribuţiilor sale, prevăzute de Constituţie sau de o lege organică, în raporturile de natură politică cu Parlamentul;".

În ceea ce priveşte ordonanţele de urgenţă, acestea sunt adoptate de Guvernul României în baza dispoziţiilor art. 115 din Constituţie, republicată, care permit acestei autorităţi, sub controlul strict al Parlamentului, să facă faţă unui caz excepţional.

Potrivit art. 108 alin. (3) din Constituţia României:

"Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta.", iar conform art. 115 alin. (1) "(1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice."

Ordonanţele de Guvern sunt acte ale Guvernului, dar nu au caracter de acte administrative deoarece prin ordonanţe Guvernul legiferează, în baza legii speciale de abilitare a delegării legislative. Deci, ordonanţele Guvernului nu pot forma obiectul controlului de legalitate, pentru că nu sunt acte administrative de autoritate emise în vederea executării legii, şi, câtă vreme sunt în vigoare, au caracter de lege.

Legile şi ordonanţele Guvernului sunt supuse controlului de constituţionalitate conform art. 146 lit. d) din Constituţia României numai prin sesizarea Curţii Constituţionale. Astfel, în cazul ordonanţelor nu se examinează legalitatea acestora, ci numai constituţionalitatea lor.

Fiind emise în baza relaţiilor dintre Parlament şi Guvern, ordonanţele de urgenţă nu sunt acte administrative, ci acte normative, cu putere de lege. În aceste condiţii, singura autoritate care poate valida sau invalida o ordonanţă/ordonanţă de urgenţă a Guvernului este Parlamentul, printr-o lege de aprobare sau respingere a acesteia.

Instanţele de contencios administrativ nu sunt în măsură să cenzureze un asemenea act normativ în sensul celor solicitate de reclamantă.

Aşadar, ordonanţele Guvernului nu pot forma obiectul controlului de legalitate, pentru că nu sunt acte administrative de autoritate emise în vederea executării legii, ci, câtă vreme sunt în vigoare, au caracter de lege, instanţa de contencios administrativ având competenţa de analiza vătămarea produsă printr-un asemenea act normativ, doar in condiţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, subsecvent verificării constituţionalităţii acestora de către Curtea Constituţională.

Nu se poate susţine că, prin notele de şedinţe depuse pentru primul termen de judecată, reclamanta a precizat obiectul cererii sale, sau că a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020. Pe de-o parte, observaţiile depuse nu corespund unei cereri de modificare a acţiunii în sensul art. 204 C. proc. civ. şi nici unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale în condiţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, ci constituie un răspuns la întâmpinări. Pe de altă parte, în conţinutul notelor scrise recurenta reclamantă a precizat în mod expres că nu a invocat în niciun fel vreo neconstituţionalitate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a legii în cauză, statuând cu privire la inadmisibilitatea acţiunii în raport de pretenţia concretă a reclamantei şi de dispoziţiile Legii nr. 554/2004, iar sentinţa recurată analizează în mod corect obiectul şi limitele învestirii instanţei de contencios administrativ.

În altă ordine de idei, răspunzând criticii privind lipsa rolului activ al instanţei, se reţine că, potrivit principiul disponibilităţii procesului civil, reglementat de art. 9 şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, iar judecătorul are obligaţia de a se pronunţa asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel. Ca atare, nu există o obligaţie a instanţei de a sesiza din oficiu Curtea Constituţională, partea fiind cea căreia îi revine obligaţia de a formula o acţiune în contencios administrativ cu respectarea condiţiilor de admisibilitate.

Raportat la cadrul procesual expus, se constată că Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice nu este parte în raportul juridic de drept administrativ, nefiind emitentul vreunui act administrativ tipic sau asimilat, pretins vătămător. Trimiterea la dispoziţiile generale prevăzute de art. 223 din C. civ. şi art. 155 alin (1) pct. 1 din C. proc. civ., privind reprezentarea Statului Român în judecată, nu prezintă nicio relevanţă în prezentul demers în contencios administrativ, reglementat pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

Pentru aceste motive, se constată că în mod corect prima instanţă a admis şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, recursul fiind nefondat şi pe acest aspect.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 242 din 21 aprilie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 31 ianuarie 2023.