Prosecutors’ salary reclassification upheld; pay-differential claim barred by res judicata

Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, reclamantele A. şi B., procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, au chemat în judecată pe pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, în temeiul art. 8 şi art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, faţă de care au solicitat emiterea de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unui nou ordin de încadrare, în care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 05.03.2016 şi în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferenţe de drepturi salariale în raport de indemnizaţiile procurorilor DNA şi DIICOT - O.U.G. nr. 27/2006) şi luarea de ambii pârâţi a măsurilor ce se impun pentru a asigura repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale şi plata către reclamant a diferenţei dintre veniturile efectiv plătite şi cele recalculate conform prezentei hotărâri, creanţă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală, de la scadenţă până la plata efectivă.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 177 din data de 8 iunie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt .

S-a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. - procuror la Parchetul de pe Lângă Judecătoria Corabia şi B. - procuror la Parchetul de pe Lângă Judecătoria Corabia, în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe Lângă Tribunalul Olt, având ca obiect "obligaţia de a face".

Obligă pârâtul Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casaţie de Justiţie să emită pentru reclamante un nou ordin de încadrare, în care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită conform Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 05.03.2016 şi în continuare, prin valorificarea unui coeficient de multiplicare 19,000, în limitele impuse de Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Anexa V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "justiţie".

S-a respins în rest acţiunea.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au formulat recurs pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, pentru motive circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei, admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 02.04.2018 şi respingerea acţiunii pentru această perioadă, ca prescrisă şi, în rest, respingerea acţiunii ca neîntemeiate.

S-a arătat că instanţă e fond a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, precum şi dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2, art. 3 alin. (1) şi art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006, precum şi pct. 13 - 14 de la lit. A) din anexa la această ordonanţă, art. 1 alin. (1), art. 12 alin. (1) şi (3) şi art. 30 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 330/2009, art. 10 alin. (1) şi (2) şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 284/2010, art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. 2 şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. x, art. 1 şi art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012, art. 1 din O.U.G. nr. 103/2013, art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, art. 1 alin. (1) şi art. 31 alin. (1)1 din O.U.G. nr. 57/2015, art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 9/2017, art. 12 şi art. 38 din legea nr. 153/2017, ale Legii nr. 71/2015, ale O.U.G. nr. 20/2016, ale Deciziilor înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/2016 şi nr. 36/2018, precum şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, prin raportare la considerentele şi dispozitivul sentinţei civile nr. 209 din 25.02.2020 a Tribunalului Vâlcea şi ale deciziei civile nr. 2935 din 21.10.2020 a Curţii de Apel Piteşti.

În mod greşit instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei extinctive, în raport de dispoziţiile art. 171 şi art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii şi ale 2500, art. 2501 şi ale art. 2503 alin. (2) din C. civ., în speţă operând prescripţia dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 02.04.2018.

Sentinţa civilă nr. 209 din 25.02.2020 a Tribunalului Vâlcea şi decizia civilă nr. 2935 din 21.10.2020 a Curţii de Apel Piteşti au fost pronunţate într-un litigiu de muncă şi nu instituie în sarcina Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie obligaţia de a emite un ordin de salarizare.

Procurorul generat al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie si Justiţie este ordonator principal de credite, aplicându-se speţei considerentele Deciziei nr. 13 din 13.06.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 763 din 29.09.2016, potrivit cărora redistribuirea creditelor bugetare de către ordonatorul principal de credite se poate face doar dacă este prevăzută de lege, iar ordonatorul principal de credite poate utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate.

În acest context, în mod greşit ordonatorul principal de credite a fost obligat la emiterea ordinului de salarizare.

Având în vedere că procurorii care funcţionează în cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii nu participă la judecarea cauzelor privind infracţiunile la care se refera textul de lege citat, acestora nu li se poate acorda coeficientul de multiplicare 19.

Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, prima instanţă trebuia să ţină cont de dispoziţiile Deciziilor nr. 818 - 821 din 03.07.2008 ale Curţii Constituţionale, publicate în M. Of. nr. 537 din 16.07.2008.

Indemnizaţiile de încadrare din sistemul justiţiei nu puteau fi decât cele prevăzute în Legea nr. 330/2009, iar la acestea nu puteau fi adăugate decât sporurile, majorările şi adaosurile acordate prin aceeaşi lege, iar dreptul acordat de prima instanţă nu se regăseşte printre cele prevăzute de actele normative incidente în materia salarizării magistraţilor în perioada 01.01.2010 - la zi. Cu atât mai mult, respectivul drept nu poate fi acordat după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017.

S-a arătat că reclamantele nu deţin gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie astfel că, în mod greşit, prima instanţă a dispus recalcularea indemnizaţiilor de încadrare ale reclamantelor prin raportare la coeficientul de multiplicare 19, aferent gradului profesional corespunzător Parchetului de lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

S-au invocat şi considerentele deciziilor nr. 289 din 07.06.2005 şi nr. 693 din 17.10.2006 pronunţate de Curtea Constituţională.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatele - reclamante B. şi A. nu au formulat întâmpinări.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâţi este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reclamantele a solicitat:

- emiterea unui nou ordin de încadrare, în care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 05.03.2016 şi în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferenţe de drepturi salariale în raport de indemnizaţiile procurorilor DNA şi DIICOT - O.U.G. nr. 27/2006);

- luarea de către ambii pârâţi a măsurilor ce se impun pentru a asigura repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale şi plata către reclamant a diferenţei dintre veniturile efectiv plătite şi cele recalculate conform prezentei hotărâri, creanţă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală, de la scadenţă până la plata efectivă.

Cu adresa nr. x/2021 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat reclamantelor următoarele:

- prin sentinţa a cărei executare s-a solicitat nu s-a stabilit în sarcina procurorului general de Parchetului de pe lângă ÎCCJ obligaţia emiterii unor acte administrative, dispunându-se doar recalcularea drepturilor salariale prin luarea în considerare a unui coeficient de încadrare 19,000 şi plata unor diferenţe de drepturi salariale;

- competenţa de soluţionare a cererilor formulate de la parchetele de pe lângă judecătorii privind plata unor diferenţe de drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti aparţine prim-procurorului parchetului de pe lângă tribunalul ierarhic superior, în speţă, prim procurorul Parchetului de pe Lângă Tribunalul Olt iar calculul şi plata sumelor reprezentând diferenţe de drepturi salariale se efectuează potrivit procedurii de executare prevăzută de lege, cu aplicarea Ordinului nr. 311/2019 privind procedura de efectuare a plăţilor sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială.

Având în vedere răspunsul astfel formulat, reclamantele au promovat acţiune în contencios administrativ solicitând în temeiul art. 8 şi art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004:

- emiterea de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unui nou ordin de încadrare, în care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.10.2015 şi în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferenţe de drepturi salariale în raport de indemnizaţiile procurorilor DNA şi DIICOT - O.U.G. nr. 27/2006)

- luarea de către ambii pârâţi (Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt) a măsurilor ce se impun pentru a asigura repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale şi plata către reclamant a diferenţei dintre veniturile efectiv plătite şi cele recalculate conform prezentei hotărâri, creanţă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală, de la scadenţă până la plata efectivă.

Curtea de apel, în soluţionarea cauzei, a reţinut că dreptul la recalcularea indemnizaţiei a făcut obiectul analizei în cuprinsul sentinţei nr. 209 din 25.02.2020 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019 şi a fost recunoscut în beneficiul reclamantelor, astfel încât acesta nu mai poate fi repus în discuţie, având în vedere dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

Observă Înalta Curte, că prin motivele de recurs încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenţii - pârâţi critică soluţia pronunţată asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada anterioară datei de 02.04.2018, iar pe fond, reiau argumentele formulate împotriva modalităţii de stabilire a indemnizaţiei de încadrare, fără a se critica în concret soluţia la care s-a oprit prima instanţă, din perspectiv dispoziţiilor art. 430 şi art. 431 din C. proc. civ.

Conform art. 430 alin. (1) şi (2) şi art. 431 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze un fapt în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, respectiv modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit. Aşadar, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Prin urmare, deşi nu se reţine efectul negativ al autorităţii de lucru judecat a hotărârilor, deoarece între dosare nu există identitate de obiect - în prezenta cauză reclamantele solicitând emiterea ordinelor de salarizare, întrucât prin hotărârea judecătorească menţionată s-a recunoscut în mod definitiv dreptul acestora la calcularea şi la plata salariului cu includerea coeficientului de multiplicare 19,00 prevăzut în Legea nr. 330/2009 şi Legea nr. 284/2010, Înalta Curte reţine că problema de drept ridicată în speţă a fost dezlegată cu putere de lucru judecat.

Astfel, în raport de dispoziţiile legale invocate şi în prezenta acţiune, prin analizarea aceloraşi motive invocate de reclamante, precum şi apărări formulate de pârât, prin prisma deciziei Curţii Constituţionale nr. 749/2016, instanţa de litigii de muncă a recunoscut dreptul intimatelor-reclamante de a beneficia de coeficientul de multiplicare, autoritatea de lucru judecat operând atât asupra dispozitivului cât şi a motivelor cu valoare decizională.

Ca urmare, constatând stabilit dreptul intimatelor - reclamante, în acord cu soluţia primei instanţe, Înalta Curte reţine ca fiind nejustificat refuzul de emitere a ordinelor de salarizare în conformitate cu sentinţa menţionată, motivele invocate şi reiterate prin recursul formulat în prezenta cauză trebuind să fie înlăturate, ca efect al autorităţii de lucru judecat al sentinţei nr. 209 din 25.02.2020 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Noţiunea de proces echitabil presupune ca dezlegările date problemelor de drept într-un litigiu anterior, dar identic sub aspectul problemelor de drept soluţionate, au caracter obligatoriu în prezentul, altfel s-ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice, cu consecinţa generării incertitudinii jurisprudenţiale.

În raport de aceste considerente, verificarea soluţiei primei instanţe din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cu privire la modalitatea de aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 27/2006, Legii 330/2009, Legii nr. 284/2010, Legii nr. 285/2010, Legii nr. 283/2011, O.U.G. nr. 19/2012, O.U.G. nr. 84/2010, O.U.G. nr. 103/2013, O.U.G. nr. 83/2014, O.U.G. nr. 57/2015, O.U.G. nr. 9/2017, Legii nr. 153/2017, Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, temeiuri invocate de recurenţii - pârâţi, nu mai poate avea loc.

Ca efect al reţinerii autorităţii de lucru judecat parţiale, se observă că prima instanţă a admis în parte acţiunea reclamantelor, numai în ceea ce priveşte constatarea refuzului nejustificat de emitere a ordinului de salarizare.

Respingând capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la luarea măsurilor ce se impun pentru a asigura repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale şi plata către reclamante a diferenţei dintre veniturile efectiv plătite şi cele recalculate, în mod corect prima instanţă a respins şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, întrucât aceasta vizează plata acestor pretenţii, aspecte ce ţin de executarea sentinţei nr. 209 din 25.02.2020 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenţii-pârâţi Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt împotriva sentinţei nr. 177 din data de 8 iunie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 31 ianuarie 2023.