Pension point increase claim fails as appeal lacks specified illegality grounds
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Administrative and Fiscal Division) annulled the claimant’s appeal as procedurally invalid, thereby upholding the Court of Appeal Timișoara’s decision that had dismissed the underlying action as inadmissible. The claimant had sought a declaration that the Romanian Government’s failure to increase the pension point value breached Law No. 127/2019, challenging the lower court’s ruling on formal and jurisdictional grounds. The High Court held that the appeal failed to identify any specific ground of illegality under Article 488 of the Romanian Code of Civil Procedure, and that the claimant’s objections were purely formal or concerned factual matters outside the scope of appellate review.
Legislator headnote
AI generatedart. 248 C. proc. civ, art. 487 alin. (1) din C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 489 alin. (3) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) din C. proc. civ, art. 488 din C. proc. civ; Pension point increase claim fails as appeal lacks specified illegality grounds: The claimant had sought a declaration that the Romanian Government’s failure to increase the pension point value breached Law No. 127/2019, challenging the lower court’s ruling on formal and jurisdictional grounds. The High Court held that the appeal failed to identify any specific ground of illegality under Article 488 of the Romanian Code of Civil Procedure, and that the claimant’s objections were purely formal or concerned factual matters outside the scope of appellate review.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for declaring the appeal null due to lack of proper grounds.
Applied in the dispositive as a legal ground for the decision.
Full text
Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecata înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 25.09.2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se constate că nu respectă Legea nr. 127/2019 în ceea ce priveşte majorarea valorii punctului de pensie.
Prin sentinţa civilă nr. 263/25.02.2021 Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 305 din 25 mai 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal Admite excepţia inadmisibilităţii.
S-a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca inadmisibilă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul.
In motivarea căii de atac a arătat că sentinţa atacată nu este semnată de preşedinte, iar ştampila instanţei este aplicată pe grefieri şi nu pe preşedinte.
S-a arătat că hotărârea a fost pronunţată de secţia de contencios administrativ, dosarul fiind tranzitat la această secţie pentru a nu avea câştig de cauză.
De asemenea, Curtea de Apel Bucureşti, legal învestită, a declinat soluţionarea dosarului către Curtea de Apel Timişoara, deşi domiciliază în judeţul Caraş Severin, iar nu în judeţul Timiş.
A susţinut recurentul - reclamant că era necesar ca Avocatul Poporului să sesizeze Curtea Constituţională pentru a fi obligat Guvernul României să respecte legile.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul - pârât Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării recursului, excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar, în subsidiar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea soluţiei primei instanţe.
5. Răspunsul la întâmpinare
Recurentul reclamant a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că a timbrat în mod legal calea de atac. A precizat că a formulat recurs împotriva sentinţei intrucât transferul de la o secţie de litigii de muncă la secţia de contencios administrativ s-a făcut tendenţios şi nelegal.
6. Soluţia instanţei de recurs
În temeiul art. 248 C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare, actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele invocate, cu apărările formulate prin întâmpinare şi prin raportare la dispoziţiile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul formulat este nul.
Argumente de fapt şi de drept relevante
Instanţa de control judiciar aminteşte că potrivit art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor.
Astfel, deşi există formal o declaraţie de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul art. 488 C. proc. civ. care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind astfel imposibil de realizat, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului.
Înalta Curte constată că în declaraţia scrisă de recurs, înregistrată la dosar, în care nu indică niciun motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 C. proc. civ., încadrate în articolul antereferit.
Din parcurgerea motivării căii de atac şi a răspunsului la întâmpinare, se constată invocarea unor critici pur formale, neîntemeiate pe vreo dispoziţie legală, cum ar fi soluţia de declinare pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în condiţiile în care Curtea de Apel Timişoara este instanţa în a cărei rază teritorială se află judeţul Caraş-Severin, sau aspecte formale privind modalitatea de comunicare a sentinţei.
În ceea ce priveşte soluţia pronuţată de Curtea de Apel Timişoara sau modalitatea de soluţionare a cauzei la această instanţă, Înalta Curte constată că nu a fost indicat niciun caz de nelegalitate şi care să fie încadrat în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., nefiind indicate niciuna dintre ipotezele prevăzute la pct. 1-8 ale acestui articol, nici afirmată şi dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textul de lege menţionat.
Înalta Curte reţine că sunt date în competenta instanţei de control judiciar exclusiv chestiunile care ţin de legalitatea soluţiei instanţei de fond.
Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să corecteze eventualele greşeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 din C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt şi critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.
Înalta Curte constată că argumentele invocate de recurent prin memoriul de recurs, în esenţă, se referă la greşita calificare a cererii de chemare în judecată, deşi referirea la Legea nr. 554/2004 este realizată de recurent în răspunsul la întâmpinare depus în faţa Curţii de Apel Bucureşti, precum şi la opinia acestuia în sensul că la sesizarea Avocatului Poporului, Curtea Constituţională ar putea obliga pârâtul Guvernul României să respecte dispoziţiile Legii nr. 127/2019, în ceea ce priveşte valoarea punctului de pensie, aspecte pe care le-a prezentat în aceeaşi formă şi în faţa instanţei de fond, şi care nu se referă la nelegalitatea sentinţei atacate.
Instanţa de control judiciar reţine că judecătorul fondului a arătat motivul pentru care constatat că excepţia inadmisibilităţii acţiunii este întemeiată, respectiv că anularea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, act cu caracter normativ cu putere de lege, nu poate face obiectul analizei instanţei de contencios administrativ şi, cu atât mai puţin obligarea Guvernului la emiterea unui act normativ, care ar echivala cu depăşirea limitelor puterii judecătoreşti.
Aşadar, aceste argumente ar fi trebuit să fie combătute de către recurentul - reclamant prin calea de atac declarată, însă acesta nu a formulat nici o critică concretă de nelegalitate în privinţa motivării reţinute, nearătând motivul pentru care acţiunea este admisibilă.
Aşa fiind, instanţa de control judiciar constată că aspectele reţinute de către instanţa de fond în justificarea soluţiei de admitere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii nu au fost contestate, pe calea recursului, de către reclamant.
Din această perspectivă, aşa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural şi, ca atare, nu satisface exigenţele pentru validarea sa.
În consecinţă, reţinând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, Înalta Curte va constata nulitatea recursului.
7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Faţă de toate aceste considerente, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va constata nulitatea recursului formulat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 305 din 25 mai 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 31 ianuarie 2023.