Government wins challenge to fines for late share-sale decree as execution deemed sufficient

Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată în data de 04.05.2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a solicitat aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere care se face venit la bugetul de stat, penalităţi de întârziere în cuantum de 1000 RON/zi de întârziere, pentru neexecutarea în termen de 30 de zile a Deciziei I.C.C.J. nr. 2370/08.05.2019, pronunţate în dosarul nr. x/2015.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1153 din 22 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal s-a admis, în parte, cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. Decedat, Prin Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z. (decedat) prin AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., GG. Vasile, II., JJ., KK., LL. şi MM., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Prim-Ministrul României.

S-a dispus obligarea pârâtului Prim-Ministrul României la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, de la pronunţarea Deciziei ÎCCJ, secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. 2370/08.05.2019 în dosarul nr. x/2015 până la executarea obligaţiei impuse în decizia menţionată, amendă care se va face venit la bugetul de stat.

S-a dispus obligarea pârâtul Guvernul României să plătească fiecărui reclamant 100 RON penalităţi de întârziere calculate de la data solicitată, 08.06.2019 şi până la îndeplinirea obligaţiei menţionate în decizia ÎCCJ.

A fost obligat pârâtul Guvernul României să plătească fiecărui reclamant menţionat la dosar câte 100 RON cheltuieli de judecată, onorariu avocaţial, redus conform art. 451-453 din C. proc. civ.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au formulat recurs pârâţii Guvernul României şi Prim-ministrul României în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

În susţinerea recursului, s-a arătat că instanţa de fond a omis să se pronunţe cu privire la excepţiile invocate prin întâmpinare (excepţia necompetenţei materiale, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a părţii reclamante), astfel că hotărârea nu îndeplineşte cerinţele de motivare prevăzute de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.

S-a apreciat că omisiunea de a pune excepţiile în dezbaterea contradictorie a părţilor şi, apoi, de a le soluţiona motivat, reprezintă o neregularitate procedurală ce determină nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează procesul civil (al legalităţii, al contradictorialităţii, al dreptului la apărare şi al aflării adevărului), de natură a atrage sancţiunea nulităţii hotărârii.

Pe cale ce consecinţă, s-a solicitat casarea hotărârii instanţei de fond şi trimiterea cauzei acesteia, spre rejudecare.

În subsidiar, s-a arătat că instanţa trebuia să dispună respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind lipsită de obiect. În acest sens, s-a arătat că la data de 8 iunie 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560, Hotărârea Guvernului nr. 746/2022 pentru aprobarea cotei procentuale ce urmează a fi achiziţionată de salariaţii Societăţii "NN."- S.A. şi momentul la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia, act administrativ adoptat în considerarea deciziei civile a Î.C.C.J. - S.C.A.F. nr. 2370 din 8.05.2019.

Astfel, la data pronunţării sentinţei instanţei de fond (22.06.2022) cererea de chemare în judecată a intimaţilor-reclamanţi, având ca obiect executarea silită, în baza art. 24 din Legea nr. 554/2004, a obligaţiei de a face stabilite prin Decizia Î.C.C.J. - S.C.A.F. nr. 2370/2019, era lipsită de obiect, urmare executării anterioare a respectivei obligaţii.

Prin raportare la cele expuse, s-a apreciat că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, deoarece măsurile dispuse prin aceasta, respectiv aplicarea unei amenzi conducătorului Guvernului României în cuantum de 20% din salariul mediu brut pe economie pe zi de întârziere de la data pronunţării titlului executoriu (Decizia I.C.C.J. - S.C.A.F. nr. 2370/2019) şi până la punerea acesteia în aplicare, cât şi obligarea Guvernului României la plata unor penalităţi prevăzute de art. 906 C. proc. civ., sunt măsuri prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi au natura juridică a unor măsuri de constrângere, cu rolul de a determina debitorul de a pune în executare obligaţia stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu.

Prin urmare, deoarece Guvernul României a executat de bunăvoie, în natură, obligaţia de adoptare a unei hotărâri de guvern, stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu, inclusiv în ceea ce îi priveşte pe intimaţii-reclamanţi, este nelegală soluţia instanţei de fond de admitere a cererii de chemare în judecată şi de aplicare a mijloacelor de constrângere prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Totodată, s-a arătat că hotărârea conţine motive contradictorii, deoarece, deşi reţine faptul că măsurile stabilite prin art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 au rol de constrângere a debitorului, iar titlul executoriu a fost pus în executare, instanţa a apreciat că se impunea, totuşi, admiterea acţiunii şi, pe cale de consecinţă, aplicarea respectivelor măsuri.

Pentru aceste aspecte, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi respingerea cererii de chemare în judecată ca lipsită de obiect.

Pe fondul cauzei, s-a apreciat că se impunea respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată întrucât hotărârea Guvernului nr. 746/2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560/08.06.2022), în raport de conţinutul său, este, în mod clar, un act administrativ care atestă îndeplinirea de către Guvernul României a obligaţiilor instituite prin titlul executoriu (Decizia Î.C.C.J. - S.C.A.F. nr. 2370/2019).

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii - reclamanţi au formulat întâmpinare la recurs, prin care au solicitat, pe cale de excepţie, respingerea recursului ca tardiv formulat, iar, în subsidiar, anularea recursului pentru nemotivare, ambele excepţii fiind respinse în şedinţa publică.

Cu privire la susţinerile recurenţilor asupra încălcării normelor de procedură, s-a arătat că la termenul de judecată din data de 25.05.2022, instanţa de fond a pus în discuţie contradictorie cele trei excepţii si s-a pronunţat în mod expres asupra acestora, astfel că se impune respingerea susţinerilor, ca nefondate.

Asupra criticii privind rămânerea cauzei fără obiect, s-a arătat că la data rămânerii în pronunţare a instanţei de fond, actul normativ H.G. nr. 746/2022 nu exista, astfel încât instanţa nu putea lua în considerare un act normativ care nu era emis si care nu a putut fi invocat în probatiune.

Faptul că Guvernul României şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută în titlul executor, după rămânerea în pronunţare a instanţei de fond, nu îl scuteşte pe acesta de plata penalităţilor datorate pentru neexecutarea culpabilă a acestei obligaţiei o perioadă de 3 ani de zile de la data la care putea fi pus în executare titlului executor.

În ceea ce priveşte cel de-al treilea motiv de recurs potrivit căruia acţiunea se impunea a fi respinsă ca neîntemeiata, s-a arătat că nu se invocă nici un motiv referitor la nelegalitatea hotărârii instanţei de fond prin prisma motivelor pentru care aceasta a fost pronunţată, motiv pentru care, se solicită să se constate nemotivarea căii de atac.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat în limitele şi pentru considerentele în continuare arătate:

5.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin decizia civilă nr. 2370/08.05.2019, pronunţată în dosarul cu numărul x/2015 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a fost îndreptată şi completată prin încheierile din 30 mai 2019 şi 11 iulie 2019, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o Hotărâre de Guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor articolului 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49 din 1997, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 55 din 2003, în vederea vânzării de acţiuni ale NN. S.A. până la limita de 8 % din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunţării deciziei şi până la executarea obligaţiei.

Potrivit art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997:

"Acţiunile societăţii comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Societatea comercială va tine evidenta acţiunilor şi acţionarilor în Registrul acţionarilor, deschis şi operat conform prevederilor legale în vigoare. Salariaţii Societăţii Naţionale a Petrolului «Petrom» - S.A. Bucureşti au dreptul sa achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8 % din capitalul social, la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului."

Debitorul Guvernul României a emis H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, prin care s-au stabilit următoarele:

"ART. 1

(1) Se aprobă vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "NN." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării.

(2) Vânzarea acţiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.

ART. 2

În termen de 180 de zile de la data expirării interdicţiei de înstrăinare a acţiunilor deţinute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I."

5.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurenţii-pârâţi.

5.2.1. Printr-un prim motiv de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenţii - pârâţi au solicitat casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare curţii de apel, în raport de omisiunea primei instanţe de a se pronunţa asupra excepţiilor invocate prin întâmpinare, respectiv, excepţia necompetenţei materiale, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale active.

Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor privind omisiunea instanţei de a pune excepţiile în dezbaterea contradictorie a părţilor şi, apoi, de a le soluţiona motivat, întrucât excepţiile au fost soluţionate în şedinţa publică din data de 25.05.2022, dezlegarea dată fiind consemnată în cuprinsul încheierii de la acea dată, potrivit art. 132 din C. proc. civ. (excepţia necompetenţei materiale), respectiv, ale art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. (exepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor), în timp ce, conform dispoziţiilor art. 248 alin. (4) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii a fost unită cu fondul cauzei.

5.2.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată, de asemenea, caracterul nefondat al acestuia, sentinţa de fond recurată îndeplinind cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a expus argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

5.2.3. Instanţa de recurs nu împărtăşeşte nici criticile recurenţilor - pârâţi privind lipsa de obiect a acţiunii, întrucât îndeplinirea sau nu de către pârâtul-debitor a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, priveşte fondul cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care reclamanţii au solicitat plata penalităţilor de întârziere cu începere de la data de 08.06.2019.

Or, problema de drept dedusă judecăţii prin prezentul recurs este aceea a verificării corectei aplicări de către prima instanţă a prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 în raport de obligaţia instituită prin titlul executoriu mai sus menţionat, raportat la situaţia de fapt expusă.

5.2.4. Considerente generale privind procedura de executare silită a obligaţiilor care implică un fapt personal al debitorului autoritate publică reglementată de art. 24 din Legea nr. 554/2004

Conform paragrafului 65 din Decizia nr. 12/2018 pronunţată de ICCJ-Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în dosarul nr. x/2017, procedura de executare silită a hotărârilor de contencios administrativ prin care autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative (obligaţii de a face care implică faptul personal al debitorului), aşa cum este reglementată prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 în forma în vigoare după adoptarea Legii nr. 138/2014, presupune două etape:

a)Într-o primă etapă, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, la solicitarea creditorului, instanţa de executare aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 905 din C. proc. civ. (art. 906 după numerotarea realizată în urma republicării).

Dispoziţiile art. 906 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. vorbesc de obligarea debitorului la plata în favoarea creditorului a unei penalităţi de la 100 la 1.000 RON pe zi de întârziere, stabilită până la executarea obligaţiei, dacă obligaţia nu este evaluabilă în bani, sau a unei penalităţi între 0,1% şi 1% din valoarea obiectului obligaţiei, pe zi de întârziere, dacă obligaţia este evaluabilă în bani.

Această etapă are un dublu scop:

- pe de o parte, dă efect principiului disponibilităţii care guvernează executarea silită şi în materia contenciosului administrativ (într-adevăr, debitorul nu este obligat să ceară executarea, iar dacă a cerut-o nu este obligat să o finalizeze, aşa cum rezultă explicit din dispoziţiile art. 24 alin. (5); altfel spus, fără o cerere formulată în temeiul art. 24 alin. (3) nu există executare silită în materia contenciosului administrativ (pentru ipotezele guvernate de art. 18 alin. (1) şi (4) lit. b) şi c) şi art. 24 alin. (1) deoarece s-a încălca principiul disponibilităţii; în plus, spre diferenţă de dreptul comun, executarea silită în astfel de situaţii se face de instanţa de executare şi nu de executorul judecătoresc, ceea ce este firesc deoarece în discuţie este constrângerea la exerciţiului puterii publice;

- pe de altă parte, prima fază are ca obiectiv să constrângă debitorul autoritate publică să execute în natură obligaţia care presupune faptul său personal, stabilită în sarcina sa de instanţa de contencios administrativ, iar mijloacele de constrângere sunt amenda în favoarea statului şi penalităţile în favoarea creditorului.

b) Într-o a doua etapă, dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, care se suprapun în parte prevederilor din art. 906 alin. (4) din C. proc. civ., prevăd că "Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a amenzii şi de acordare a penalităţilor debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce se va datora statului şi suma ce i se va datora lui cu titlu de penalităţi, prin hotărâre dată cu citarea părţilor. Totodată, prin aceeaşi hotărâre, instanţa va stabili, în condiţiile art. 891 din C. proc. civ. (devenit art. 892 în urma republicării), despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligaţiei.

Cea de-a doua etapă, într-o primă variantă, are ca obiectiv executarea silită prin echivalent a obligaţiei amintite, în cazul în care debitorul refuză executarea în natură.

Astfel, potrivit art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, dacă în termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a amenzii şi de acordare a penalităţilor debitorul, în mod culpabil, nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma ce se va datora statului şi suma ce i se va datora lui cu titlu de penalităţi, prin hotărâre dată cu citarea părţilor. Totodată, prin aceeaşi hotărâre, instanţa va stabili, în condiţiile art. 892 din C. proc. civ., despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligaţiei.

Într-o a doua variantă, alternativă, etapa a doua constă în închiderea executării în ipoteza în care creditorul se desistează (renunţă la executarea începută). Astfel, potrivit art. 24 alin. (5), în lipsa cererii creditorului, după împlinirea termenului prevăzut la alin. (4), compartimentul executări civile al instanţei de executare va solicita autorităţii publice relaţii referitoare la executarea obligaţiei cuprinse în titlul executoriu şi, în cazul în care obligaţia nu a fost integral executată, instanţa de executare va fixa suma definitivă ce se va datora statului prin hotărâre dată cu citarea părţilor.

Preliminar, se constată că legea prevede două momente procedurale diferite la care se pot solicita/se pot stabili penalităţi de întârziere conform legii nr. 554/2004:

- pe de o parte, în temeiul art. 18 alin. (5) şi (6), odată cu soluţionarea acţiunii sau a recursului, la cererea părţii interesate (reclamantul);

- pe de altă parte, în temeiul art. 24 alin. (3), la cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenului prevăzut pentru executare în cuprinsul hotărârii definitive sau, în lipsă, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

De altfel, art. 18 alin. (5) şi (6) nu reprezintă decât o posibilitate mai energică pusă la dispoziţia creditorului de a cere încă din cursul judecăţii executarea obligaţiei principale sub sancţiunea penalităţilor, care încep să curgă încă de la împlinirea termenului de executare dat prin hotărâre sau, în lipsa acestuia, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.

Dacă nu a uzat de această posibilitate, creditorul poate cere constrângerea debitorului prin penalităţi în temeiul art. 24 alin. (3), fiind aceleaşi penalităţi, care de data aceasta încep să curgă diferit.

Apoi, trebuie observat faptul că stabilirea cuantumului final al penalităţilor nu reprezintă o simplă chestiune de calcul aritmetic pe care ar putea să o facă un executor judecătoresc în condiţiile C. proc. civ.. Dacă ar fi aşa, dispoziţiile art. 24 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004 nu ar mai avea nicio raţiune, iar penalităţile stabilite în temeiul art. 24 alin. (3) s-ar executa direct în temeiul C. proc. civ., fără mijlocirea instanţei de executare.

De altfel, obligaţia de a emite un act administrativ individual, indiferent de numărul destinatarilor actului, conţine o obligaţie unică în sarcina autorităţii publice emitente de a emite un singur act administrativ, acest caracter unic răsfrângându-se şi asupra mijlocului de constrângere reprezentat de stabilirea penalităţilor de întârziere.

Mergând mai departe cu raţionamentul juridic, se constată că stabilirea penalităţilor în baza art. 18 alin. (5) din lege este diferită de cea stabilită în baza art. 24 din aceeaşi lege, cel puţin ca şi cauză juridică; dacă la aplicarea art. 18, se reţine de către instanţă o neexecutare a unei obligaţii legale, la aplicarea art. 24 se constată o neexecutare a unei obligaţii stabilite pe cale judecătorească şi devenită executorie.

În mod evident, stabilirea penalităţilor conform art. 18 alin. (5) face inutilă stabilirea cuantumului penalităţilor conform art. 24 alin. (3) din lege, dar creditorul rămâne obligat să sesizeze instanţa de executare, deoarece executarea hotărârii judecătoreşti în ipotezele date se face de instanţa de contencios administrativ.

Aşadar, în cazul obligaţiilor care implică un fapt personal al debitorului autoritate publică şi exerciţiul autorităţii publice, dacă obligaţiile nu sunt executate de bună voie, aplicarea dispoziţiilor art. 18 alin. (5) nu elimină procedura de executarea silită reglementată de art. 24 alin. (3), (4) şi 5.

Este esenţial că obiectul executării silite nu constă în penalităţile reglementate de art. 18 alin. (5) sau art. 24 alin. (3) din lege, ci în obligaţia de a face ce implică un fapt personal al debitorului autoritate publică şi, implicit, exerciţiul forţat al autorităţii publice necesar pentru înlăturarea unei vătămări.

Penalităţile devin obiect al executării silite (alături de despăgubiri, altele decât cele de întârziere) doar în condiţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, după ce instanţa de executare (care este instanţa de contencios administrativ, conform art. 25 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. ţ) din Legea nr. 554/2004) a constatat că obligaţia de executare în natură nu este posibilă din cauza refuzului culpabil al debitorului şi, la cererea creditorului (necesară potrivit interpretării per a contrario a dispoziţiilor art. 24 alin. (5) din lege), dispune executarea ei prin echivalent, fixând sumele datorate creditorului cu titlu de penalităţi şi de despăgubire.

Acţiunile întemeiate pe art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 trebuie înţelese ca având întotdeauna drept capăt de cerere declanşarea procedurii de executare silită a debitorului care, fie nu şi-a îndeplinit obligaţia, fie a îndeplinit-o necorespunzător, fie a îndeplinit-o cu întârziere (acest capăt de cerere este unul în constatare, instanţa fiind chemată doar să constate una din cele trei situaţii posibile).

În situaţia în care creditorul deţine o hotărâre judecătorească în care s-a făcut aplicarea art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 şi totuşi formulează o cerere în temeiul art. 24 alin. (3) prin care pretinde şi aplicarea mijloacelor de constrângere, atunci instanţa este ţinută să constate dacă debitorul a îndeplinit obligaţia întocmai şi la timp sau, în caz contrar, să constate una din următoarele trei ipoteze logic posibile: că obligaţia nu a fost îndeplinită, sau că nu a fost îndeplinită întocmai, sau că a fost îndeplinită cu întârziere.

5.2.5. Prin motivele de recurs circumscrise cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenţii - pârâţi au arătat că prima instanţă a aplicat greşit dispoziţiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 892 si 906 din C. proc. civ., în condiţiile emiterii hotărârii de guvern arătate.

Prima instanţă a reţinut că a fost adoptată H.G. nr. 746/2022 din 8 iunie 2022 pentru aprobarea cotei procentuale ce urmează a fi achiziţionată de salariaţii Societăţii "NN." - S.A., care stabileşte şi momentul la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia, împrejurare care însă, nu împiedică aplicarea sancţiunii.

Raportând conţinutul H.G. nr. 746/2022 la dispoziţiile art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997, se impune a se stabili, în lumina dispoziţiilor art. 24 din Legea contenciosului administrativ, dacă în cauză se reţine o executare sau o neexecutare a titlului executoriu emis de instanţa de contencios administrativ, aspect care intră în sfera de aplicare a legii, chiar dacă implică în sine şi verificări de fapt ce nu pot fi însă desprinse de conţinutul normei juridice a cărei aplicare se discută în cauză.

Din analiza dispozitivului deciziei menţionate, Înalta Curte reţine că hotărârea la emiterea căreia a fost obligat Guvernul României trebuia să stabilească pe de o parte cota procentuală ce urmează a fi achiziţionata de salariaţi, iar pe de altă parte momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia.

Or, prin H.G. nr. 746/2022 s-a stabilit că vânzarea acţiunilor se va realiza cel mai târziu până la data de 31.12.2023 şi cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi de 1 % din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării.

Înalta Curte constată că, ulterior înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul primei instanţe, dar anterior pronunţării soluţiei, pârâtul Guvernul României a adoptat H.G nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 560/8 iunie 2022.

În preambulul acestui act administrativ normativ s-a făcut referire la dispoziţiile art. 9 din anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1997 privind înfiinţarea Societăţii Naţionale a Petrolului "NN." - S.A. Bucureşti, aprobată cu modificări prin Legea nr. 70/1998, cu modificările ulterioare, precum şi la decizia civilă nr. 2.370 din 8.05.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal,

Prin art. 1 al H.G. nr. 746/2022 paratul Guvernul României a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "NN." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării. Totodată, s-a prevăzut ca vânzarea acţiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.

Prin articolul 2 din H.G. nr. 746/2022 s-a prevăzut că, în termen de 180 de zile de la data expirării interdicţiei de înstrăinare a acţiunilor deţinute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii".

Potrivit art. 24 alin. (3) din aceeaşi lege:

"La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost respectate în mod culpabil, instanţa de executare, prin hotărâre dată cu citarea părţilor, aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 906 din C. proc. civ..".

Având în vedere că prin titlul executoriu, pârâtul Guvernul României a fost obligat la adoptarea unei hotărâri de guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003 în vederea vânzării de actiuni ale NN. S.A. pana la limita de 8% din capitalul social, iar la data de 8 iunie 2022, pe parcursul judecării prezentei cauze, pârâtul a adoptat H.G. nr. 746/2022, prin care a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "NN." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării, Înalta Curte reţine că prima instanţă, cu corecta aplicare a legii, a reţinut că este neîntemeiată cererea de chemare în judecată având ca obiect executarea silită a acestei obligaţii de a face în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 din O.U.G. nr. 49/1997 privind înfiinţarea Societăţii Naţionale a Petrolului "NN." - S.A. Bucureşti, astfel cum au fost modificate prin O.G. nr. 55/2003:

"Salariaţii Societăţii Naţionale a Petrolului «Petrom» - S.A. Bucureşti au dreptul sa achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achizitionata de salariaţi şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului".

Legea recunoaşte autorităţii publice posibilitatea de a stabili o cotă, până la limita de 8%, marjă de apreciere ce a fost exercitată prin intermediul H.G. nr. 746/2022.

Pe de altă parte, termenul la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia a fost, de asemenea, stabilit (decembrie 2023).

Referitor la reţinerea primei istanţe că în intervalul de timp 08.05.2019-08.06.2022 pârâţii au ignorat forţa executorie a Deciziei ICCJ, secţia de contencios administrativ şi fiscal - nr. 2370/08.05.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2015, ceea ce se înscrie în ipoteza juridică a art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că, în materia contenciosului administrativ, potrivit legii speciale, instanţa nu poate aplica mijloacele coercitive (amenda civilă şi penalităţile de întârziere) în cazul în care, pe parcursul procesului, a intervenit executarea obligaţiei de către debitor, deoarece acestea reprezintă un remediu pentru viitor, şi nu pentru trecut, acestea neavând natura juridică a unor compensaţii/despăgubiri civile.

Or, în cauza dedusă judecăţii, reclamanţii au atins scopul urmărit, obţinând executarea obligaţiei intuitu personae, iar din conţinutul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 rezultă că însăşi fixarea cuantumului penalităţilor este condiţionată de curgerea unui termen (prohibitiv) de 3 luni în care autoritatea publică, prin conducătorul acesteia, să fi rămas în pasivitate după pronunţarea încheierii de aplicare a art. 24 alin. (3).

Înalta Curte mai reţine că în sarcina pârâţilor nu se poate reţine o culpă determinantă în întârzierea executării obligaţiei, condiţie prevăzută în mod expres de dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cât timp, potrivit prevederilor Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, cu modificările şi completările ulterioare aduse prin O.U.G. nr. 166/2020:

"(1) Se interzice, pentru o perioadă de 2 ani, înstrăinarea acţiunilor deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale, la instituţii de credit, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de capital social deţinută".

Aceste modificări legislative au intervenit după pronunţarea Deciziei nr. 2370/2019 în dosarul nr. x/2015, însă produc efecte în ceea ce priveşte situaţiile pendinte, împiedicând autoritatea publică pârâtă să emită un act administrativ prin care să demareze procedurile de vânzare a acţiunilor NN. S.A.

Prin hotărârea judecătorească menţionată nu a fost suplinit consimţământul unei părţi la contractul de vânzare, obligaţia nu poată fi considerată a avea efect constitutiv de drepturi, ci doar a fost constatată o omisiune legată de iniţierea unui proces de vânzare a acţiunilor, acesta fiind motivul pentru care, prin H.G. nr. 746/2022 s-a prevăzut ca vânzarea efectivă să aibă loc după expirarea interdicţiei de înstrăinare prevăzute de Legea nr. 173/2020.

Prin urmare, nu se poate reţine nici refuzul Guvernului de a adopta o hotărâre prin care să pună în aplicare dispoziţiile art. 9 din Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1997 astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 55/2003, iar punerea în aplicare cu întârziere nu poate înlătura concluzia că reclamanţii au obţinut executarea obligaţiei prin emiterea actului administrativ la care pârâtul fusese obligat.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este nelegală, fiind dată cu greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, impunându-se reformarea sentinţei.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii-pârâţi Guvernul României şi Prim-ministrul României împotriva sentinţei civile nr. 1153 din 22 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi rejudecând:

Respinge cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. Decedat, Prin Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z. Decedat Prin AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., GG. Vasile, II., JJ., KK., LL. şi MM. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Prim-Ministrul României, ca nefondată.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 31 ianuarie 2023.