Retrocession of religious property excluded by pre-1945 legislative expropriation under Urgent Ordinance No. 94/2000

Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 16.03.2021 sub dosar nr. x/2021, reclamantul Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România - Guvernul României, ca prin hotărârea judecătorească să se dispună:

- anularea Deciziei nr. 9469/01.02.2021 emisă de Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România,

- obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de acordare de măsuri reparatorii a imobilului construcţie şi teren, situat în Sibiu, str. x, înscris în CF Sibiu, nr. top x/1, 3214, 3219, 3128/2, 3220 şi a bunurilor mobile preluate odată cu acesta.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 122 din 2 iunie 2021 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA din în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta arătând că sentinţa cade sub incidenţa prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material. În soluţionarea cauzei, instanţa de fond a aplicat greşit prevederile O.U.G. nr. 94/2000 şi ale H.G. nr. 1094/2005, ale art. 948 din C. civ. român vechi şi ale Decretului nr. 115/1938.

Raportat la considerentele reţinute de instanţa de fond, potrivit cărora actul de preluare la Stat al imobilului l-ar fi constituit Decretul-lege nr. 485/1944, s-a arătat că imobilul ce a făcut obiectul deciziei de retrocedare nr. 9469/01.02.2021 a aparţinut Consistoriului Superior al Bisericii evanghelice CA. din România, a fost intabulat în favoarea acestuia, fapt ce reiese din înscrierile din cartea funciară nr. x Sibiu nr. top. x poziţia B+18.

Ulterior imobilul a fost transcris în CF x Sibiu în favoarea Statului român, Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, în baza adresei nr. x/03.03.1947, adresa menţionată constituind un act administrativ de preluare a imobilului în sensul prevăzut de H.G. nr. 1094/2005.

Pentru ca Decretul-lege nr. 485/1944 să fi fost aplicabil imobilului din speţă, ar fi fost necesară existenţa unui act translativ de proprietate a imobilului încheiat între proprietarul imobilului şi A., precum şi înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea A..

Referitor la Convenţia generală din 1942 la care se face referire în decizia de retrocedare, s-a arătat că aceasta nu identifică nici unul dintre imobilele ce ar fi făcut obiectul acesteia, fiind o convenţie-cadru, astfel că imobilul proprietatea Bisericii Evanghelice Regnicolare CA. din România, prin Consistoriul Evanghelic Regnicolar CA. Sibiu nu a fost transmis în baza Convenţiei.

În situaţia de faţă nu există niciun act translativ de proprietate care să aibă ca obiect imobilul în discuţie şi nici o înscriere în cartea funciară în favoarea A., în condiţiile Decretului nr. 115/1938 privind unificarea dispoziţiilor de carte funciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, respinsă în şedinţa publică, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

S-a arătat că, pentru a fi incidente dispoziţiile a O.U.G. nr. 94/2000, condiţia premisă este ca preluarea imobilului să se fi produs în temeiul, sau ca efect al unor acte administrative emise în intervalul 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Decretul-lege 485/1944, în baza căruia a fost preluat imobilul solicitat, se situează în afara perioadei de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000, motiv pentru care imobilul nu poate face obiectul acestui din urmă act normativ

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin Decizia nr. 9469/01.02.2021, emisă de către Comisia Specială de Retrocedare, s-a respins cererea nr. x/2003 formulată de către reclamant cu privire la retrocedarea imobilului din Sibiu str. x înscris în CF x Sibiu nr. top x/1, 3214, 3219, 3218/2, 3220 si a bunurilor mobile preluate odată cu acesta.

Motivul respingerii cererii îl constituie faptul că imobilul solicitat a fi restituit a fost preluat de Statul Român în temeiul Decretului-lege nr. 485/1944, preluarea operând anterior perioadei de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000, respectiv anterior perioadei 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1)pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurentul reclamant, care priveşte încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, este nefondat.

Raportat la situaţia de fapt, rezultată din probele administrate, instanţa a interpretat şi a aplicat în mod corect dispoziţiile legale incidente cererilor de retrocedare formulate de reclamantă.

Cadrul legislativ în vigoare la data emiterii deciziei atacate a fost reprezentat de O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi de H.G. nr. 1164/17.10.2002, cu modificările şi completările ulterioare, prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a acesteia şi a fost constituită Comisia specială de retrocedare.

Acest cadru normativ creează posibilitatea retrocedării bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, astfel cum sunt acestea circumstanţiate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului sau a unei persoane juridice de drept public.

Imobilul în litigiu a fost înscris iniţial în CF nr. x Sibiu nr. top x/1, 3214, 3219, 3220, 3218/2 - casă de piatră, curte, fabrică de mobile, grădină strada x - la nr. de ordine A + 4, Biserica Regnicolară Evanghelică CA din România fiind intabulată sub B + 18 cu încheierea nr. 1981/16.03.1940 .

La data de 03.03.1947, cu încheierea nr. 3438 a fost intabulat dreptul de proprietate în favoarea Statului Român, în baza adresei nr. x/1947 a Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, Direcţia proprietăţii, Administraţia Regională Sibiu, imobilele cu nr. de ordine A + 4-5 fiind transcrise în CF x Sibiu, cartea funciară x sistându-se.

Potrivit încheierii nr. 3438/03.03.1947, dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu a fost înscris în favoarea Statului român prin Ministerul Agriculturii si Domeniilor, în baza adresei nr. x/03.03.1947 a Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, Direcţia proprietăţii, Administraţia Regională Sibiu, a Convenţiei Generale încheiate în 21 august 1942, a Legii nr. 485/07.10.1944 şi a Legii nr. 1022/1946.

Din analiza încheierii de Carte Funciară s-a reţinut de către autoritatea intimată, aspect confirmat şi de instanţa de fond, faptul că cererea de retrocedare nu se încadrează în prevederile Ordonanţei de urgenţă nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât imobilul solicitat prin cererea de retrocedare a fost expropriat de către Statul Român în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 485/1944, act emis în afara perioadei de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000, republicată cu modificările si completările ulterioare, respectiv 06.03.1945-22.12.1989.

Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 1 alin, (1) şi al art. 3 alin. (11) şi (6) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia specială de retrocedare a respins cererea de retrocedare formulată de către reclamantul-recurent.

Susţinerile recurentului reclamant privind faptul că instanţa de fond a apreciat greşit că temeiul în baza căruia a fost expropriat imobilul în cauză a fost Decretul-lege nr. 485/17.10.1944 şi a aplicat în mod eronat prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi pe cele ale pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din ordonanţă, sunt neîntemeiate.

Înalta Curte reţine că scopul O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a fost acela de a retroceda foştilor proprietari imobilele ce au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, "(1) Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.(...)".

Potrivit pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, cu modificările şi completările ulterioare, "Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referinţă, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării. În cazul în care s-au plătit despăgubiri, dar acestea sunt considerate neîndestulătoare, restituirea în natură sau, după caz, acordarea despăgubirilor prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005 este condiţionată de restituirea despăgubirilor primite sau de scăderea valorii acestora, după caz, în condiţiile stabilite prin acelaşi act normativ. În cazul în care în actul prin care s-a dispus preluarea imobilului se prevedea acordarea de despăgubiri şi acestea nu au fost acordate sau nu au fost încasate, persoana îndreptăţită va depune o declaraţie pe propria răspundere dată în formă autentică, care să ateste acest lucru".

Conform acestor dispoziţii, sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării.

Rezultă că legiuitorul a limitat aplicabilitatea actului normativ, şi anume a reglementat retrocedarea către foştii proprietari a imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, însă numai pentru perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

De asemenea, rezultă că retrocedarea se referă la preluări de imobile aparţinând cultelor religioase din România, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în această perioadă, 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

În condiţiile în care imobilul ce formează obiectul cauzei a fost preluat de către statul român în temeiul Decretului-lege nr. 485/107.10.1944, iar perioada reglementată de O.U.G. nr. 94/2000 de aplicabilitate a actului normativ de retrocedare este 6.03.1945-22.12.1989, în mod corect a constatat instanţa de fond că importanţă sub aspectul aplicării prezintă actul normativ în baza căruia a avut loc preluarea.

Sunt nefondate susţinerile recurentului reclamant privind faptul că importantă pentru determinarea caracterul abuziv al preluării este data înscrierii dreptului de proprietate al statului român în cartea funciară şi că Decretul - lege nr. 458/1944 nu a reprezentat temeiul preluării la stat a imobilului, întrucât se referă la desfiinţarea A. si preluarea patrimoniului acestuia de către statul român, fiind necesare existenţa unui act translativ de proprietate a imobilului între proprietarul imobilului şi A. şi înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, conform prevederilor Decretului nr. 115/1938, Convenţia generală încheiată între A. şi Biserica Regnicolara Evanghelică CA. din România având rolul unui acord general între părţi şi nu a unui act translativ de proprietate.

La data de 11 august 1942, între A. şi Biserica Regnicolară Evanghelică CA. din România s-a semnat Convenţia generală pentru reglementarea raporturilor Bisericii Regnicolare Evanghelice de confesiune augsburgică faţă de A., prin care Biserica Regnicolară Evanghelică a predat A. toată averea mobilă şi imobilă care forma proprietatea sa şi a servit scopurilor şcolare şi de educaţie, convenţie care nu a fost anulată, a cărei nelegalitate nu a fost constatată.

Prin Decretul-lege nr. 485/7.10.1944 emis de B., publicat în Monitorul Oficial nr. 233/8.10.1944, a fost abrogată Legea nr. 830 din 21 noiembrie 1940 pentru constituirea A.. Potrivit Decretului - lege nr. 485/7.10.1944, statul român "devine pe data prezentei legi proprietar al bunurilor" aparţinând A., "Pe aceeaşi dată Statul Român devine titularul tuturor drepturilor" aparţinând acestuia, "Instanţele de carte funciară vor proceda din oficiu la efectuarea înscrierilor drepturilor Statului Român ca proprietar al acelor bunuri". Statul român a devenit proprietarul bunurilor care au aparţinut A. la data intrării în vigoare a Decretului - lege nr. 485/1944, instanţele de carte funciară urmând a proceda din oficiu la efectuarea înscrierilor drepturilor statului român ca proprietar al acelor bunuri.

Preluarea de către statul român a imobilelor a căror retrocedare s-a solicitat a avut loc în temeiul Decretului - lege nr. 485/7.10.1944, potrivit încheierii de Carte Funciară nr. x/03.03.1947.

Astfel, se poate observa că nu suntem în prezenţa unui abuz al statului comunist, acesta fiind instaurat în data de 6 martie 1945.

Raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 şi pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit cărora retrocedarea se referă la preluări de imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în acest interval, ceea ce prezintă relevanţă sub aspectul preluării este actul normativ prin care s-a preluat imobilul de către statul român, actul prin care statul român a dobândit proprietatea imobilului în temeiul sau prin efectul legii, şi nu data transcrierii dreptului de proprietate în cartea funciară sau data preluării efective în posesie a imobilului.

Or, în cauză, actul normativ în baza căruia a fost preluat imobilul este Decretul - lege nr. 485/7.10.1944, iar acesta a fost emis anterior perioadei de referinţă prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, respectiv 06.03.1945-22.12.1989.

Statul român a dobândit proprietatea imobilului prin efectul legii, şi anume al Decretului-lege nr. 485/7.10.1944, publicat la 8.10.1944, astfel că nu este relevantă data transcrierii dreptului de proprietate în cartea funciară sau data preluării efective în posesie a imobilelor. Dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 şi pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 nu se referă la data transcrierii dreptului de proprietate în cartea funciară sau data preluării efective în posesie a imobilului.

Prin urmare, în mod corect, cu respectarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 şi pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, instanţa de fond a constatat legalitatea Deciziei atacate prin care a fost respinsă cererea de retrocedare formulată de reclamant în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de actul normativ care reglementează retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, cererea în anulare formulată de reclamant fiind neîntemeiată, iar recursul său nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România împotriva sentinţei nr. 122 din 2 iunie 2021 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 31 ianuarie 2023.