Jurisdictional conflict over suspension of public auction for confiscated property: central agency status governs material competence
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice definitively resolved a negative conflict of jurisdiction, assigning the case to the Court of Appeal Braşov, thus overturning the lower court's declination and favoring the plaintiff's position regarding the competent forum. The dispute involved a request to suspend the enforcement of a public auction for an exurban land plot, challenging an administrative act issued by a territorial service of the National Agency for Fiscal Administration (ANAF). The decisive legal basis was Article 10(1) of Law No. 554/2004, where the court applied the "rank of the issuing authority" criterion rather than the value criterion, determining that because the specific territorial service was not an autonomous local entity but a structure within ANAF—a central public administration authority—the competent court was the appellate level, not the tribunal.
Legislator headnote
AI generatedart. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Jurisdictional conflict over suspension of public auction for confiscated property: central agency status governs material competence: Astfel, în aplicarea criteriului rangului autorităţii emitente a actului contestat prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu trebuie avute în vedere doar autorităţile publice judeţene, ci toate autorităţile publice locale, chiar dacă au o competenţă care se extinde la nivelul mai multor judeţe, cum este cazul în speţă, iar, întrucât litigiul priveşte pretinse acte administrative emise de o autoritate publică locală, competenţa de soluţionare a cererii revine tribunalului.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2023
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brasov, la data de 14.07.2023, sub numărul x/2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Executări Silite Cazuri Speciale- Direcţia Operativă de Valorificare Bunuri Confiscate - Serviciul Teritorial de Valorificare Bunuri 7 a solicitat, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării vânzării la licitaţie publică a bunului imobil teren extravilan - grădină în suprafaţă de 324 mp, situat în Codlea, str. x, jud. Braşov, înscris în CF x Codlea, aşa cum rezultă din Anunţul privind vânzarea unor bunuri imobile nr. x/05.07.2023 din 10.07.2023 emis de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond în dosar nr. x/2023 al Tribunalului Braşov, cu cheltuieli de judecată.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1 Prin sentinţa civilă nr. 700/CA/08.08.2023 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Braşov, invocată din oficiu, şi a fost declinată spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Braşov cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Executări Silite Cazuri Speciale- Direcţia Operativă de Valorificare Bunuri Confiscate- Serviciul Teritorial de Valorificare Bunuri 7, având ca obiect "suspendare executare act administrativ".
Pentru pronunţarea acestei soluţii, instanţa a reţinut, în esenţă, prin raportare la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi având în vedere că litigiul nu priveşte taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, ori accesorii ale acestora, pentru a se reţine aplicabilitatea criteriului valoric în ce priveşte competenţa materială a instanţei de contencios administrativ, este aplicabil criteriul rangului autorităţii emitente a actului.
Anunţul privind vânzarea unor bunuri imobile nr. x/05.07.2023 din 10.07.2023, la a cărui suspendare se tinde în prezenta cauză, este emis de ANAF prin Direcţia operativă de valorificare bunuri confiscate- Serviciul teritorial de valorificare bunuri nr. 7 . De asemenea, procesele-verbale din 19.07.2023 şi din 22.06.2023 privind desfăşurarea şi rezultatul licitaţiei pentru valorificarea bunului imobil, sunt emise de comisia de licitaţie ce funcţionează în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală- Direcţia Generală Executări Silite Cazuri Speciale- Direcţia Operativă de Valorificare Bunuri Confiscate- Serviciul Teritorial de Valorificare Bunuri 7.
Enunţând dispoziţiile art. 132 alin. (1) şi (1)1 din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, Tribunalul a apreciat că Serviciul teritorial de valorificare bunuri nr. 7 nu reprezintă o autoritate publică locală sau judeţeană (cu atât mai mult cu cât respectivul serviciu are în aria de competenţă teritorială multiple judeţe - Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu - conform Ordinului preşedintelui ANAF nr. 1.080/2019), ci este o structură organizată în cadrul Direcţiei generale executări silite cazuri speciale (direcţie generală fără personalitate juridică în aparatul central al ANAF), context în care se reţine că emitentul actului este ANAF - organ de specialitate al administraţiei publice centrale, instituţie publică cu personalitate juridică, conform art. 1 din H.G. nr. 520/2013, astfel că litigiul priveşte pretinse acte administrative emise de o autoritate publică centrală, iar competenţa de soluţionare a cererii revine curţii de apel.
2.2 Prin sentinţa nr. 97/22.08.2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi a fost declină competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Executări Silite Cazuri Speciale - Direcţia Operativă de Valorificare Bunuri Confiscate- Serviciul Teritorial de Valorificare Bunuri 7 - Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Braşov, în favoarea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea conflictului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea a reţinut că instanţa a fost învestită cu acţiune având ca obiect anularea unor acte emise de pârâta ANAF prin Direcţia operativă de valorificare bunuri confiscate- Serviciul teritorial de valorificare bunuri nr. 7, şi, interpretând dispoziţiile art. 132 alin. (1)1 din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, potrivit cărora "În cadrul Direcţiei generale executări silite cazuri speciale funcţionează structuri teritoriale de executări silite cazuri speciale şi de valorificare a bunurilor confiscate în materie penală şi civilă, având ca atribuţii ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de executare silită, precum şi valorificarea bunurilor sechestrate şi/sau confiscate în materie penală, precum şi a celor confiscate în materie civilă, în cazurile speciale şi în alte cazuri prevăzute prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală." a concluzionat că autoritatea administrativă emitentă a actelor contestate este o structură teritorială, iar nu una centrală.
Astfel, în aplicarea criteriului rangului autorităţii emitente a actului contestat prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu trebuie avute în vedere doar autorităţile publice judeţene, ci toate autorităţile publice locale, chiar dacă au o competenţă care se extinde la nivelul mai multor judeţe, cum este cazul în speţă, iar, întrucât litigiul priveşte pretinse acte administrative emise de o autoritate publică locală, competenţa de soluţionare a cererii revine tribunalului.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Executări Silite Cazuri Speciale - Direcţia Operativă de Valorificare Bunuri Confiscate - Serviciul Teritorial de Valorificare Bunuri 7 a solicitat, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării vânzării la licitaţie publică a bunului imobil teren extravilan - grădină în suprafaţă de 324 mp, situat în Codlea, str. x, jud. Braşov, înscris în CF x Codlea, aşa cum rezultă din Anunţul privind vânzarea unor bunuri imobile nr. x/05.07.2023 din 10.07.2023 emis de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond în dosar nr. x/2023 al Tribunalului Braşov, cu cheltuieli de judecată.
Înalta Curte constată că instanţele aflate în conflict s-au declarat necompetente din punct de vedere material să soluţioneze prezenta cauză.
Obiectul acţiunii este cererea, întemeiată pe dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind suspendarea executării vânzării la licitaţie publică a bunului imobil teren extravilan - grădină în suprafaţă de 324 mp, situat în Codlea, str. x, jud. Braşov, înscris în CF x Codlea, aşa cum rezultă din Anunţul privind vânzarea unor bunuri imobile nr. x/05.07.2023 din 10.07.2023 emis de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond în dosar nr. x/2023 al Tribunalului Braşov.
Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."
În ceea ce priveşte determinarea instanţei competente material să soluţioneze în fond un litigiu de contencios administrativ, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, şi în jurisprudenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în mod constant şi unitar, s-a reţinut că dispoziţiile respective prevăd două criterii distincte, după cum urmează:
- criteriul rangului autorităţii emitente, conform căruia, în cazul litigiilor având ca obiect un act administrativ, competenţa materială este stabilită în favoarea curţii de apel sau a tribunalului, după cum actul a fost emis de o autoritate centrală sau locală;
- criteriul valoric, conform căruia, în cazul litigiilor având ca obiect un act administrativ fiscal care priveşte taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa este stabilită în funcţie de criteriul valoric, fără a mai fi avut în vedere criteriul rangului autorităţii emitente.
Având în vedere modul în care a fost formulată cererea de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că pentru determinarea competenţei materiale în prezenta cauză este aplicabil criteriul rangului autorităţii publice pârâte.
Se reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 132 alin. (1)1 din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, potrivit cărora "În cadrul Direcţiei generale executări silite cazuri speciale funcţionează structuri teritoriale de executări silite cazuri speciale şi de valorificare a bunurilor confiscate în materie penală şi civilă, având ca atribuţii ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de executare silită, precum şi valorificarea bunurilor sechestrate şi/sau confiscate în materie penală, precum şi a celor confiscate în materie civilă, în cazurile speciale şi în alte cazuri prevăzute prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală."
Cum Serviciul Teritorial de Valorificare Bunuri 7 din cadrul Direcţiei Operative de Valorificare Bunuri Confiscate a Direcţiei Generale Executări Silite Cazuri Speciale nu este o entitate de sine stătătoare, fiind o structură din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte în raport cu rangul autorităţii publice pârâte - Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, conform art. 1 din H.G. nr. 520/2013, respectiv în favoarea Curţii de apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă
Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Executări Silite Cazuri Speciale -Direcţia Operativă de Valorificare Bunuri Confiscate - Serviciul Teritorial de Valorificare Bunuri 7 în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 28 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.