Disciplinary complaint dismissal upheld; judicial conduct rulings exempt from inspection review

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat anularea rezoluţiei de clasare nr. 2439/A/23.07.2019, emisă în dosarul nr. x şi a rezoluţiei Inspectorului-sef din 07.10.2019, emisă în dosarul nr. x, admiterea contestaţiei, desfiinţarea rezoluţiei Inspectorului-şef din data de 07.10.2019 şi a rezoluţiei de clasare nr. 2439/A/23.07.2019 şi trimiterea dosarului la Inspecţia Judiciară pentru completarea verificărilor.

2. Hotărârea şi încheierea instanţei de fond

Prin încheierea de şedinţă din data de 23.06.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de ataşare a dosarului nr. x/2915, constatând că reclamantul avea posibilittea de a efectua şi a depune la dosar copii ale înscrisruilor din acest dosar, conform art. 161 din R.O.I.I.J., iar în cauză a fost depusă documentaţia care a stat la baza emiterii rezoluţiilor contestate.

Prin sentinţa civilă nr. 578 din data de 07.07.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 23.06.2020 dar şi împotriva sentinţei primei instanţe a declarat recurs reclamantul A., criticându-le pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârilor, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat că instanţa a respins în mod nelegal cererea de ataşare a dosarului nr. x/2015 (fond şi apel). Acesta conţine un număr impresionant de înscrisuri, respectiv 4 volume în fond şi 6 sau 7 volume în apel, aprox. 2.000-3.000 de file, aspect în raport de care în mod eronat s-a reţinut posibilitatea depunerii de copii ale înscrisurilor din acest dosar, dispoziţiile art. 298 C. proc. civ. neputând fi aplicate.

Verificarea aspectelor sesizate de reclamant se putea realiza numai prin analiza dosarului ce trebuia ataşat deoarece, prezenta cauză nu este una tipică, de drept comun, în care partea depune înscrisurile de care înţelege să se folosească, ci aceasta vizează o procedură specială cu referire la magistraţi judecători şi la atitudinea acestora într-o procedură judiciară, un dosar deja soluţionat.

În opinia recurentului, judecătorul fondului, aflând din cuprinsul contestaţiei că dosarul nr. x/2015 are cel puţin 10 volume, a preferat să respingă cererea, în loc să dispună ataşarea dosarului şi să verifice în ce măsură judecătorul vizat de sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare a avut posibilitatea să studieze dosarul în perioada 19.09.2018 (data predării dosarului spre studiu completului de apel) - 21.09.2018 (vinerea dinaintea şedinţei de judecată), termenul fiind luni (24.09.2018).

În raport de acest motiv, recurentul-reclamant apreciază că soluţia dispusă de judecătorul fondului a fost una nelegală, de natură a încălca dreptul de acces la o instanţă independentă, în sensul că nu se poate pronunţa o soluţie legală, atâta timp cât nu s-au făcut verificări cu privire la dosarul la care contestatorul a făcut referire şi care nu a fost văzut nici de inspectorul Inspecţiei Judiciare şi nici de judecătorul curţii de apel.

Recurentul a criticat şi soluţia de respingere a acţiunii ca neîntemeiată, apreciind că prima instanţă a ignorat temeiul de drept invocat pe toată durata procedurii, art. 99 lit. t) şi i) din Legea nr. 303/2004.

Prezentând istoricul litigiului vizat de sesizarea formulată, recurentul a indicat următoarele elemente care atestă nelegalitate hotărârii pronunţate în cauză: pronunţarea Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov pe probe în data de 04.12.2017, admiterea cererii de îndreptare eroare materială din 12.02.2018, admiterea la termenul din 12.03.2018 a cererii de solicitare de informaţii de la Colegiul Psihologilor din România cu privire la posibilitatea efectuării unei expertize psihologice a unui copil de 3 ani, primirea răspunsului favorabil, modificarea componenţei completului de judecată, imposibiliatea fizică a noului judecător de a studia dosarul (fond şi apel), respingerea probei cu expertiză la termenul din 24.09.2018, deşi nu s-a administrat o altă probă în perioada 04.12.2017-24.09.2018 care ar fi justificat revenirea completului de judecată, şi, în final, respingerea apelului, ca nefondat.

Dosarul nr. x/2015 a avut ca obiect divorţ, exercitare autoritate părintească, stabilire domiciliu minor (minor B.) şi program de legături personale cu minorul. Reclamanta a fost C., iar recurentul-reclamant din această cauză a avut calitatea de pârât-reconvenient. Împotriva sentinţei civile nr. 3423/05.04.2017 pronunţată de Judecătoria Braşov, ambele părţi au formulat apel, reclamanta pe exercitarea autorităţii părinteşti, iar pârâtul pe stabilirea domiciliului minorului, program de legături personale cu minorul şi pensie de întreţinere.

Iniţial, din completul de apel, au făcut parte judecătorii D. şi E., respectiv la termenele de judecată din datele de: 25.09, 23.10, 20.11, 04.12.2017, 15.01, 12.02, 12.03, 11.04, 07.05, 06.06.2018. Începând cu data de 17.08.2018, judecătorul E. a fost detaşat în cadrul Departamentului relaţii internaţionale al SNG, situaţie în care completul de judecată a fost completat cu judecătorul F., iar în noua compunere (judecători D. şi F.) dosarul a mai avut câteva termene de judecată, respectiv: 24.09, 22.10.2018, 11.03 şi 25.03.2019.

Instanţa de fond nu a avut în vedere că membrii completului de apel au avut o activitate necorespunzătoare, deoarece: - au respins iniţial (la data de 04.12.2017) expertiza psihologică pe motiv că vârsta mică a minorului nu permite acest lucru; - au revenit la termenul din 12.03.2018 asupra expertizei, cu solicitare Ia Colegiu şi Institut pentru a obţine informaţii suplimentare, respectiv dacă vârsta minorului de 3 ani permite efectuarea unei expertize psihologice; - au amânat 4 termene de judecată soluţionarea cauzei în condiţiile în care, pe de o parte, răspunsul de la Colegiu şi Institut nu a contat iar, pe de altă parte, alte probe suplimentare nu au modificat apărarea subsemnatului; - judecătorul F. este desemnat ca membru al completului la data de 17.08.2018 şi abia la data de 19.09.2018-miercuri completul (judecătorii D. şi F.) solicită dosarul la studiu, în condiţiile în care termenul de judecată era la data de 24.09.2019 -luni iar volumul de informaţie era foarte mare.

Instanţa de fond nu a clarificat cine a solicitat dosarul la studiu în data de 19.09.2018, judecătorul D. sau F.. Oricum, cei doi judecători nu puteau studia dosarul subsemnatului în acelaşi timp, deoarece judecătorul D., cel puţin teoretic, era familiarizat cu problema litigioasă şi nu avea niciun sens să studieze dosarul alături de judecătorul F.. Cu alte cuvinte, dacă solicitarea dosarului la studiu s-a realizat de judecătorul F. trebuie văzută si ora la care dosarul a fost solicitat la studiu, existând posibilitatea ca în ziua de 19.09.2019 dosarul să fi fost solicitat la studiu spre sfârşitul programului.

Mai mult, instanţa de fond nu a verificat pentru perioada 19.09-21.09.2018 ora la care membrii completului au venit la instanţă si ora la care au plecat, dacă au mai avut dosare în această perioadă (la studiu sau şedinţe de judecată), dacă au avut pronunţări. Trebuia să se verifice şi dacă în week-end completul a venit la instanţă (ora venirii si plecării) şi în ce scop.

Din punct de vedere practic, pentru a citi aprox. 30 de pagini ai nevoie de minim o oră. Însă, pentru aproximativ 2000-3000 pagini (4 vol. fond şi 6-7 vol. apel) era nevoie de minim 60 de ore. Şi în situaţia în care judecătorul F. s-ar fi prezentat 5 zile la instanţă (19.09-23.09.2019, inclusiv sâmbăta şi duminica) şi ar fi studiat doar dosarul 8h/zi, tot nu ar fi reuşit să-l termine. Se exclud citaţiile şi actele de procedură însă fac referire doar la actele importante din dosar (acţiune, cerere reconvenţională, întâmpinare, răspuns la întâmpinare; apeluri, întâmpinări la apeluri, răspunsuri la întâmpinări, cereri de intervenţie accesorie, evaluări psihologice, cereri de probe, înscrisuri cu diverse sesizări şi răspunsuri din partea instituţiilor implicate, declaraţii de martori, corespondenţa dintre părţi, fotografii, practică şi doctrină pe necesitatea administrării probei cu expertiză psihologică în dosarele ce privesc minorii etc).

Deşi exista obligaţia judecătorului F. de a cunoaşte poziţia procesuală a părţilor, timpul efectiv avut la dispoziţie de această persoană a fost insuficient pentru studiu dosar şi s-a reflectat în soluţia de respingere a expertizei psihologice.

Cum se poate considera că un judecător este capabil să aprofundeze un dosar de 10 vol. în 3 zile, în condiţiile în care trebuie să mai studieze şi alte dosare. Cu siguranţă, la termenul din 24.09.2019 judecătorul F. a intrat pentru prima dată în majoritatea dosarelor de la acest termen şi trebuia să le studieze pe toate. Judecătorul F. nu a studiat dosarul, dar a acceptat să se pronunţe pe o probă (proba cu expertiză psihologică-expertiză neefectuată în cauză), probă care putea să constate anumite aspecte invocate în ceea ce priveşte starea psihologică a minorului şi să reprezinte motiv de pronunţare a unei alte soluţii în apel.

Nu există niciun dubiu că membrii completului de apel (judecătorii D., F.) au încălcat cu bună-ştiinţă normele de drept material (interesul superior al copilului şi dreptul recurentului de a avea legături personale cu minorul, în funcţie de concluziile unui Raport de expertiză ce trebuia să se fi întocmit în cauză) şi cele de drept procesual (iniţial, la 04.12.2017, se respinge proba cu expertiză psihologică a minorului pe motiv că vârsta acestuia este prea mică iar la 3 luni distanţă, la 12.03.2018, se solicită punct de vedere de la Colegiul Psihologilor şi de la Institutul Naţional de Psihologie pentru a se comunica dacă se poate efectua expertiză judiciară la un minor cu vârsta de 3 ani).

Completul de apel bănuia la data de 04.12.2017 că nu se poate face expertiză în cauză dar respinge proba, iar la data de 12.03.2018 doreşte să se convingă dacă soluţia anterioară a fost una corectă. Când constată la data de 24.09.2018 că expertiza psihologică a minorului de 3 ani şi 7 luni este posibilă şi chiar recomandată, completul dă soluţie fermă de respingere a expertizei, confirmând poziţia de la termenul din 04.12.2017.

Greşeala completului de apel este evidentă şi nu are justificare în ceea ce priveşte expertiza (iniţial se respinge proba pentru vârsta mică a minorului, apoi se solicită informaţii de la instituţii specializate), studiul dosarului dar şi postări publice cu privire la importanţa mamei în viaţa minorului, excluzând importanţa tatălui din viaţa minorului. Atât la data de 04.12.2017 cât şi la 12.03.2018 minorul era tot mic, iar conform motivării din 04.12.2017 expertiza psihologică nu se putea face nici la 12.03.2018 dar nici la 24.09.2018.

Obligaţia profesională, de pregătire a dosarului pentru şedinţa de judecată, nu reprezintă un act de jurisdicţie pentru a nu putea fi verificată, ci este o abatere disciplinară evidentă. Oricât de capabil ar fi un judecător era imposibil ca în cele 3 zile lucrătoare (19-21.09.2018) să studieze dosarul, fără a aduce în discuţie şi faptul că a avut la studiu şi alte dosare.

Dacă la data de 04.12.2017 completul nu era în deplină cunoştinţă de cauză, atunci trebuia să fi dispus de la acest termen solicitarea de informaţii suplimentare şi după ce primea un răspuns de la Colegiu/Institut să se pronunţe şi să respingă sau să admită expertiza psihologică. Dacă ar fi procedat în acest mod, atunci nu mai existau discuţii pe acest motiv al sesizării. În opinia recurentului, în mod intenţionat completul a solicitat greşit la data de 12.03.2018 lămuriri de la Colegiu şi Institut, în condiţiile în care judecătorii erau lămuriţi încă de la data de 04.12.2017 când au respins expertiza pe motiv că minorul este prea mic pentru expertizare psihologică.

Prezumţia de independenţă şi de imparţialitate a judecătorului D. este răsturnată tocmai de postările publice cu privire la importanţa sporită a mamei în viaţa copilului, tatăl fiind o persoană ce nu contează în viaţa minorului. Aceste convingeri publice se regăsesc şi în hotărârea pronunţată în apel, în dosarul în care recurentul-reclamant a fost parte.

În concluzie, este evident că soluţia pronunţată de judecătorul fondului este una nelegală, atâta timp cât acesta nu a analizat istoricul litigiului, elementele importante la care s-a făcut trimitere în contestaţie şi nici nu a văzut fizic dosarul x/2015 în care s-au făcut acte de procedură (amânări de termene, respingere expertiză), în defavoarea sa.

4. Apărările formulate de intimată

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe .

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu solicitarea de anulare a rezoluţiei de clasare nr. 2439/A/23.07.2019, emisă în dosarul nr. x şi a rezoluţiei Inspectorului-sef din 07.10.2019, emisă în dosarul nr. x, admiterea contestaţiei, desfiinţarea rezoluţiei Inspectorului-şef din data de 07.10.2019 şi a rezoluţiei de clasare nr. 2439/A/23.07.2019 şi trimiterea dosarului la Inspecţia Judiciară pentru completarea verificărilor.

Prima instanţă a respins cererea reclamantului de ataşare a dosarului nr. x/2915, iar pe fond a respins cererea dedusă judecăţii, ca neîntemeiată.

Fiind învestită cu soluţionarea recursului declarat împotriva acestor soluţii, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Subsumat acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant susţine că prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală, ca urmare a interpretării şi aplicării greşite a dispoziţiilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora "Constituie abatere disciplinară ... exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijentă dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală."

Astfel, din dezvoltarea recursului se observă că recurentul-reclamant este nemulţumit de modalitatea în care instanţa de fond a răspuns susţinerilor referitoare la timpul pe care l-a avut la dispoziţie judecătorul Tribunalului Braşov pentru studierea dosarului nr. x/2015, la modalitatea de soluţionare a cererii de administrare a probei cu expertiză psihologică, la imparţialitatea unuia dintre judecătorii care au făcut parte din compunerea completului de apel la data soluţionării aceluiaşi dosar nr. x/2015.

În privinţa criticii recurentului vizând soluţia de respingere a cererii de ataşare a dosarului nr. x/2915, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acesteia, având în vedere obiectul cauzei - verificarea legalităţii rezoluţiilor emise de pârâta Inspecţia Judiciară, iar nu a actelor de procedură şi a soluţiei din dosarul indicat. De asemenea, prima instanţă a constatat în mod corect că teza probatorie invocată de reclamant nu impunea ataşarea în original a dosarului, câtă vreme la dosarul cauzei se regăsea depusă, conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 întreaga documentaţie care a stat la baza actelor administrative contestate.

Înalta Curte reţine, aşadar, că prima instanţă a fost învestită cu verificarea legalităţii unei rezoluţii de clasare emisă de pârâta Inspecţia Judiciară, conform dispoziţiilor art. 451 alin. (3), (4) şi 5 din Legea nr. 317/2004 potrivit cărora:

"(3) Rezoluţia inspectorului-şef prin care au fost respinse plângerea şi rezoluţia de clasare pot fi contestate de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare. Soluţionarea cauzei se face de urgenţă şi cu precădere. (4) Soluţiile pe care le poate pronunţa secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt: a) respingerea contestaţiei; b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef şi a rezoluţiei de clasare şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor. (5) Hotărârea pronunţată potrivit dispoziţiilor alin. (4) lit. b) trebuie să cuprindă motivele pentru care au fost desfiinţate rezoluţiile atacate şi să indice faptele şi împrejurările care trebuie lămurite, precum şi mijloacele de probă ce urmează a fi administrate pentru completarea verificărilor."

Dispoziţiile legale sus-citate conferă, aşadar, instanţei de contencios administrativ posibilitatea de a dispune admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiilor contestate doar în cazul în care se impune completarea verificărilor realizate de inspectorul judiciar. Întrucât hotărârea astfel pronunţată trebuie să indice faptele şi împrejurările care trebuie lămurite, precum şi mijloacele de probă ce urmează a fi administrate pentru completarea verificărilor, rezultă că instanţa realizează un control de legalitate a rezoluţiei de clasare şi a rezoluţiei inspectorului şef prin care a fost respinsă plângerea, limitat la caracterul complet al verificărilor prealabile, respectiv dacă inspectorul judiciar a stabilit în mod corect şi complet faptele şi împrejurările expuse de petiţionar în sesizarea disciplinară şi a făcut o încadrarea juridică corespunzătoare.

În cazul prezentei proceduri, instanţa a analizat dacă inspectorul judiciar a stabilit în mod corect şi complet faptele şi împrejurările expuse de petiţionar în sesizarea disciplinară şi a făcut o încadrare juridică a acestora.

În privinţa aspectelor de fond referitoare la modalitatea în care completul învestit cu soluţionarea dosarului nr. x/2015 a răspuns cererilor şi argumentelor formulate de parte în cadrul acţiunii de divorţ, Înalta Curte constată că acestea intră în activitatea specifică de judecată şi nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de Inspecţia Judiciară, ci sunt impuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac ordinare şi, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

În acest context rezultă că, în sfera răspunderii disciplinare pot intra numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce nu a rezultat din verificările prealabile efectuate în cauză.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că prin rezoluţia Inspectorului Şef, cât şi prin rezoluţia de clasare emisă în dosarul nr. x, verificările prealabile au fost realizate în condiţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, iar pentru existenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 este necesar ca, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, judecătorul să fi nesocotit în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil o normă de drept material sau procesual.

Se observă, totodată, că în mod corect a reţinut intimata-pârâtă dispoziţiile obligatorii ale Deciziei nr. 251/11.07.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători prin care s-a constatat la nivel de principiu că:

"Analiza legalităţii şi temeiniciei actului decizional cu privire la oportunitatea exercitării căii de atac în discuţie presupune exercitarea unor prerogative jurisdicţionale, care includ în mod necesar capacitatea de a decide pe baza unor norme de drept şi în cadrul unei proceduri organizate, asupra unei situaţii de fapt şi de drept care intră în competenţa sa, cu respectarea principiului statutului de drept, inerent sistemului Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi protocoalelor sale adiţionale. Nu se pot conferi competenţe altor autorităţi în această materie, respectiv Inspecţiei Judiciare sau instanţei disciplinare, aşa după cum, în mod corect a reţinut şi secţia pentru procurori, aceste aspecte fiind susceptibile de analiză numai în cadrul controlului ierarhic şi jurisdicţional, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care delimitează cadrul angajării disciplinare a magistraţilor la "abaterile de la îndatoririle de serviciu" şi la "faptele care afectează prestigiul justiţiei". În raport cu această normă de principiu, modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material ori procesual în procesul interpretării şi aplicării legii nu poate fi considerat o "abatere de la îndatoririle de serviciu" sau o "faptă care afectează prestigiul justiţiei", iar cenzurarea acestuia în cadrul contenciosului disciplinar al funcţiei de magistrat nu poate fi realizată."

Având în vedere faptul că, atât intimata-pârâtă cât şi prima instanţă au răspuns argumentat solicitărilor recurentului-reclamant cu privire la modalitatea în care se poate verifica existenţa unei abateri disciplinare întemeiată pe dispoziţiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte constată că simpla nemulţumire a recurentului-reclamant faţă de soluţia pronunţată de prima instanţă nu este suficientă pentru casarea hotărârii.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa şi încheierea atacate nu sunt afectate de nelegalitate şi nu pot fi reformate prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 578 din 07 iulie 2020 şi împotriva încheierii de şedinţă din 23 iunie 2020, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX- a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2022.