Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4149/2023 AI generated

Retrocession of religious property: insufficiency of ownership proof and failure to correlate written beginnings of proof under OUG 94/2000

Case Number Decizia nr. 4149/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the first-instance judgment, and remanded the case for retrial, ruling in favor of the religious applicant (Parish of Slobozia) who prevailed against the State Retrocession Commission. The dispute concerned the annulment of an administrative decision rejecting a claim for the retrocession of a 2,500 m² plot of land, with the first-instance court having dismissed the claim on the grounds that the applicant failed to provide a topographical survey identifying the plot and did not prove ownership rights. The Court of Appeal found that the lower court erroneously failed to admit a technical expertise request and misapplied the legal standards for proving property rights by not correlating various documentary proofs as required by law, instead adopting the respondent's arguments without independent analysis. The decisive legal basis for the reversal was the erroneous application of Article 4(3) of Government Emergency Ordinance No. 94/2000 and Point 13 of Government Decision No. 1164/2002, which allow for the establishment of ownership through "written beginnings of proof" (including extrajudicial expertise and witness declarations) that, when combined, create a presumption of ownership at the time of the abusive takeover.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 22 din C. proc. civ, art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 95/2000, art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, art. 497 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004; Retrocession of religious property: insufficiency of ownership proof and failure to correlate written beginnings of proof under OUG 94/2000: În dezvoltarea recursului, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se arată că prima instanţă a reţinut faptul că nu s-a făcut o identificarea exactă a suprafeţei de teren a cărei retrocedare s-a solicitat şi că nu au fost depuse înscrisuri, la dosarul administrativ şi în faţa instanţei, care să dovedească dreptul de proprietate asupra imobilului.

Keywords

AI generated
proof of ownership land law state property retrocession standard of proof grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
În dezvoltarea recursului, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin.
art. 22 din C. proc. civ
art. 22 din C. proc. civ.
art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 95/2000
art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 95/2000 şi pct.
art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000
554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte reţine aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 şi pct.
art. 497 C. proc. civ
art. 497 C. proc. civ., coroborat cu disp.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte reţine aplicarea greşită a dispoziţiilor art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 09.02.2022, sub nr. x/2022, reclamanta Parohia Ortodoxă Slobozia, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 9851/29.10.2021 emisă de pârâtă, de respingere a cererii de retrocedare pentru imobilul-teren în suprafaţă de aproximativ 2500 m.p. situat în comuna Tia Mare, vatra satului Doanca, judeţul Olt;

- să se constate calitatea sa de persoană îndreptăţită în vederea acordării măsurilor compensatorii pentru imobilul-teren în litigiu, conform cererii de retrocedare nr. x/05.12.2005;

- să se constate existenta şi întinderea dreptului de proprietate pentru care se vor acorda măsurile reparatorii, în conformitate cu prevederile legale;

- să fie obligată pârâta ca în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti din prezenta cauză să emită decizia de retrocedare pentru imobilul-teren în litigiu, la valoarea rezultată din probatoriul administrat în cauză, în conformitate cu prevederile legale;

- să fie obligată pârâta ca, în termen de 15 zile de la emiterea deciziei de retrocedare, să înainteze documentaţia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire;

- să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 138 din 6 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă Slobozia în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, ca nefondată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei nr. 138 din 6 iunie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Parohia Ortodoxă Slobozia.

În dezvoltarea recursului, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se arată că prima instanţă a reţinut faptul că nu s-a făcut o identificarea exactă a suprafeţei de teren a cărei retrocedare s-a solicitat şi că nu au fost depuse înscrisuri, la dosarul administrativ şi în faţa instanţei, care să dovedească dreptul de proprietate asupra imobilului.

Recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond, pentru a ajunge la concluzia sus-menţionată, a preluat apărările pârâtei, fără să se facă vreo verificare suplimentară, deşi disp. art. 22 din C. proc. civ. obligă judecătorul să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului, iar la dosar au fost depuse înscrisuri în combaterea apărărilor formulate de autoritate.

Recurenta-reclamantă arată că s-au depus la dosar înscrisuri prin care dovedeşte dreptul de proprietate asupra imobilului, vecinătăţile terenului la data la care acesta se afla în proprietatea sa, existând astfel un început de dovadă scrisă cu privire la identificarea imobilului, ceea ce permitea să se dea eficienţă cererii de încuviinţare a unei expertize de specialitate pentru a se identifica terenul în suprafaţă de 2.500 m.p., ce face obiectul cauzei de faţă.

În ceea ce priveşte opinia primei instanţe referitoare la lipsa documentelor care face dovada dreptului de proprietate, recurenta-reclamantă consideră că aceasta a fost făcută cu înscrisurile existente deja la dosar, potrivit disp. art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 95/2000 şi pct. 13 din H.G. nr. 1164/2002.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 1 septembrie 2022, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală, apreciind că nu sunt incidente motivele de casare invocate în cererea de recurs, pentru argumentele expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării.

La data de 6 iunie 2023 recurenta-reclamantă a depus la dosarul de recurs un raport de expertiză extrajudiciară, însoţit de un plan de ansamblu cu amplasamentul terenului în litigiu, precum şi alte înscrisuri anexe.

Prin notele de şedinţă înregistrate la dosar la data de 09.08.2023, intimata-pârâtă a susţinut că nici prin înscrisurile depuse în procedura judiciară de către reclamanta Parohia Ortodoxă Slobozia nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat, apreciind că se impune respingerea recursului şi menţinerea soluţiei pronunţate de prima instanţă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analiza motivelor de casare Înalta Curte constată că potrivit disp. art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, pentru stabilirea dreptului de proprietate, solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum şi orice acte care, coroborate, întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive.

De asemenea, pct. 13 din H.G. nr. 1164/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, arată că prin sintagma "acte doveditoare" se înţelege orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive, şi orice acte care întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului la data preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referinţă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate.

Prima instanţă a reţinut că cererea administrativă a reclamantei pentru retrocedarea imobilului a fost respinsă de către autoritatea pârâtă, întrucât nu s-a depus la dosar o identificare a imobilului solicitat, realizată printr-o lucrare întocmită de un expert tehnic autorizat în specialitatea topografie şi cadastru şi nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren.

Cu privire la primul motiv ce a condus la respingerea cererii de retrocedare, instanţa de fond a considerat că reclamanta nu a criticat acest aspect prin cererea introductivă, iar cu privire la cel de-al doilea motiv ce a condus la respingerea cererii de retrocedare, prima instanţă a arătat că reclamanta nu a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului, deşi pârâta a solicitat completarea dosarului administrativ cu acte în acest sens.

A mai arătat prima instanţă că reclamanta nu a reuşit nici în faţa instanţei să identifice suprafaţa de teren şi să dovedească dreptul de proprietate asupra acestuia.

Înalta Curte, analizând criticile formulate de recurenta-reclamantă, reţine că aceasta a solicitat primei instanţe încuviinţarea efectuării unei expertize tehnice de specialitate prin care să se identifice terenul în discuţie, iar prin încheierea de şedinţă din data de 30.05.2022, judecătorul a respins proba ca "fiind inutilă soluţionării cauzei, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, dar şi de probele deja administrate în cauză, precum şi de considerentele care au stat la baza actului a cărui anulare se solicită".

În considerentele sentinţei recurate, cererea a fost respinsă pentru faptul că reclamanta nu a făcut dovada nici în faţa Comisiei Speciale de Retrocedarea a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România şi nici în faţa instanţei de judecată, a identificării imobilului printr-o lucrare realizată de un expert tehnic în specialitatea topografie şi cadastru.

Înalta Curte, contrar celor reţinute de judecătorul fondului, arată că reclamanta a contestat respingerea cererii de retrocedare pe motivul neidentificării terenului şi a solicitat încuviinţarea unei expertize tehnice de specialitate, cerere respinsă de prima instanţă ca fiind inutilă cauzei.

Se constată că în calea de atac a recursului, recurenta-reclamantă a depus la dosar un raport de expertiză extrajudiciară prin care s-a identificat terenul în suprafaţă de 2.500 m.p., situat în vatra satului Doanca - Comuna Tia Mare, judeţul Olt, astfel că nu mai subzistă susţinerea primei instanţe privind imposibilitatea identificării imobilului.

În ceea ce priveşte critica referitoare la existenţa dreptului de proprietate al recurentei-reclamante asupra terenului, Înalta Curte reţine că au fost depuse la dosar o serie de înscrisuri ce se încadrează în noţiunea de "începuturi de dovadă scrisă", însă prima instanţă a aplicat trunchiat prevederile art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 şi pct. 13 din H.G. nr. 1164/2002, nu a coroborat aceste acte astfel cum se arată în conţinutul art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, ajungând la concluzia greşită a nedovedirii acestui drept.

Se mai constată că, în realitate, prima instanţă a preluat concluziile pârâtei, fără să realizeze o analiză proprie a înscrisurilor depuse de reclamantă.

Prin urmare, în temeiul disp. art. 497 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte reţine aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 şi pct. 13 din H.G. nr. 1164/2002, întrunirea motivelor de recurs invocate, ceea ce conduce la casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru analizarea condiţiilor impuse de O.U.G. nr. 94/2000 şi aplicarea dispoziţiilor legale analizate, ţinând seama de considerentele prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Parohia Ortodoxă Slobozia împotriva sentinţei nr. 138 din 6 iunie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.