Inland waterway worker's social security claim quashed as A1-portability exception reserved for maritime seafarers.

Şedinţa publică din data de 27 septembrie 2023

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 14.07.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Pensii Publice, obligarea pârâtei la emiterea documentului portabil A1 privind aplicabilitatea legislaţiei române în materie de asigurări sociale pentru angajatul B..

De asemenea, a solicitat obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

2. Sentinţa pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 227 din 4 noiembrie 2021, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Pensii Publice, ca neîntemeiată.

II. Calea de atac exercitată şi apărările intimatei

1. Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta A.

A. S.R.L., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă arată că sentinţa pronunţată este nelegala pentru următoarele motive:

Soluţia instanţei este greşita, fiind data cu interpretarea si aplicarea greşita a art. 11 alin. (4) teza a ll-a din Reg 883/2004, fiind aplicabilă legislaţia română.

Instanţa de fond retine ca 11 alin. (4) din Reg. 883/2004 in integralitatea sa se aplica exclusiv personalului aflat la bordul unei nave pe mare, imbratisand interpretarea propusa de către intimata.

Or, aceasta interpretare data de instanţa cu privire la aria de reglementare a art. 11 alin. (4) din Reg 883/2004 este greşita, intrucat incalca regulile de interpretare literala, logica si istorico-teleologica,

Potrivit Reg CE nr. 883/2004, o persoana poate fi supusa la un anumit moment, legislaţiei in materia securităţii sociale aparţinând unui singur stat membru. Regula generala regăsita la art. 11 alin. (3) din Reg CE nr. 883/2004 este cea tex loci laboris si anume ca, in general si daca nu devin aplicabile situaţii de excepţie, angajatul este supus legislaţiei in materia asigurărilor sociale din statul locului de munca.

În opinia recurentei, interpretarea corecta din punct de vedere literal, logic si istorico-teleologic este următoarea:

Art 11 alin. (4) teza l-a din Reg CE nr. 883/2004 constituie o prima excepţie de la regula generala insa care ii vizează in mod strict pe navigatorii pe mare, excepţie potrivit cu care activitatea "care se desfăşoară în mod obişnuit la bordul unei nave pe mare sub pavilionul unui stat membru se consideră activitate desfăşurată în statul membru" respectiv al cărei pavilion este arborat de nava.

Teza a II - a a art. 11 alin. (4) conţine o alta excepţie care se aplica tuturor navigatorilor inclusiv celor care prestează activităţi de navigaţie fluviala care vizează situaţia in care angajatul "este remunerat pentru această activitate de către o întreprindere sau de către o persoană al cărei sediu sau domiciliu se află în alt stat membru, se supune legislaţiei celui de-al doilea stat membru, în cazul în care îşi are reşedinţa în statul membru respectiv. întreprinderea sau persoana care plăteşte remuneraţia se consideră angajator în sensul legislaţiei menţionate."

Din perspectiva literala, in prima teza a art. 11 alin. (4) din Reg 883/2004, legiuitorul european a stipulat expres faptul situaţia reglementata ii vizează pe navigatorii pe mare.

Textul Reg CE nr. 883/2004, astfel cum a fost preluat in legislaţia interna, nu menţionează in teza a ll-a a art. 11 alin. (4) faptul ca ar fi vorba despre navigatori care prestează activităţi la bordul unei nave pe mare ci stipulează doar ca este vorba despre marinari la bordul unor nave.

Din perspectiva regulilor de interpretare logica nu se poate retine ca ambele teze ale art. 11 alin. (4) din Reg 883/2004 vizează doar situaţia navigatorilor pe mare in condiţiile in care textul reglementarii precizează expres ca la prima teza se aplica navigatorilor pe mare iar teza a doua se aplica celor care naviga pe vase.

Or, potrivit principiului ubi tex non distinguit nec nos distinguere debemus, de vreme ce teza a ll-a a art. 11 alin. (4) din Reg CE nr. 883/2004 nu menţionează expres ca se aplica navigatorilor care isi desfăşoară activitatea la bordul unei nave pe mare(cum s-a precizat in cazul tezei I), atunci acesta excepţie devine aplicabila tuturor navigatorilor care desfăşoară activitatea pe vase, indiferent de domeniul maritim/fluvial in care acestea operează.

Aceasta modalitate de interpretare este corecta intrucat tine cont de atât de textul normei legala cat si de logica intrinseca a reglementarii in funcţie de scopurile urmărite la edictarea acesteia.

Teza a ll-a a art. 11 alin. (4) din Reg CE nr. 883/2004 se alica pentru toţi cei care desfăşoară activităţi de navigaţie maritima/fluviala in situaţia in care sunt îndeplinite condiţiile expres prevăzute, intrucat in aceasta ipoteza, legătura cea mai strânsa a raportului de munca al angajatului este cu legislaţia statului angajatorului care este in acelaşi timp si statul sau de reşedinţa/domiciliu.

Daca nu sunt indeplinite condiţiile din teza a ll-a a art. 11 alin. (4) din Reg CE nr. 883/2004, respectiv daca angajatul nu isi are reşedinţa in acelaşi stat membru cu cel al angajatorului, atunci situaţia se aplica diferit in funcţie de domeniul de activitate al navigatorului.

Daca este vorba despre navigatori care isi desfăşoară activitatea pe nave pe mare atunci devin incidente dispoziţiile tezei l-a art. 11 alin. (4) din Reg CE nr. 883/2004 respectiv se aplica prevederile legislaţiei statului membru al pavilionului navei, ca stat cu care raporturile de munca păstrează legaturile cele mai apropiate.

Daca este vorba despre navigatori fluviali si domiciliul navigatorului nu este acelaşi cu sediul angajatorului care ii plateste remuneraţia, atunci se aplica fie dreptul comun, fie o alta situaţie de excepţie reglementata in Reg CE nr. 883/2004 cum ar fi art. 13, care vizează situaţia de pluriactivitate (ştiut fiind ca in general râurile navigabile europene traversează mai multe tari).

Conchide recurenta că, din punctul său de vedere, aceasta este singura modalitate corecta de interpretare a art. 11 alin. (4) din Reg CE nr. 883/2004, atât din perspectiva literala, logica cat si istorico-teleologica, astfel incat navigatorilor fluviali sa le fie protejate drepturile in sensul de a fi aplicabila legislaţia in materia asigurărilor sociale din statul membru cu care raportul de munca păstrează cele mai apropiate legaturi.

Din punct de vedere instorico-teleologic excepţia reglementata la art. 11 alin. (4) teza a ll-a, care vizează situaţia personalului navigant care are reşedinţa in acelaşi stat in care are sediul angajatorul său, este preluată tale-quale din vechea reglementare, respectiv din Reg 1408/71 unde la art. 14 b pct. 4 care reprezenta o situaţie de excepţie fata de dispoziţiile art. 13 alin. (2) lit. c).

Prin urmare, interpretarea instanţei potrivit căreia art. 11 alin. (4) din Reg CE nr. 883/2004 s-ar aplica, in integralitatea sa doar navigatorilor pe mare contravine atât interpretării literale, logice cat si teleologice a reglementarii.

Intrepretarea instanţei nu poate fi susţinuta nici de argumentul potrivit cu care instituţia omoloaga intimatei din Olanda ar impartasi aceeaşi interperetare.

Intimata a ataşat o serie de e-mailuri care atesta o corespondenta purtata cu diferite persoane din mai multe state membre, persoane ale căror competente nu au fost făcute cunoscute instanţei.

Aceasta corespondenta nu are relevanta intrucat instanţa naţionala este cea care finalmente va decide asupra modalităţii corecte de interpretare si de aplicare a art. 11 alin. (4) din Reg CE nr. 883/2004, nefiind ţinuta de opiniile proprii ale autorilor acelor e-mailuri cu privire la interpretarea legii aplicabila pe teritoriul României.

Nici jurisprudenta CJUE la care face referire respondentul din Olanda nu are relevanta fata de prezenta cauza.

Cauza C-620/2015 A-Rosa Flussschiff GmbH soluţionata de CJUE vizează activităţi specifice de hotel desfăşurate pe o nava plutitoare pe râuri interioare in Franţa. Situata de fapt care a dus la soluţionarea cazului A- Roşa Flussschiff GmbH diferă esenţial de situaţia de fata, intrucat lucratorii pentru care se solicitase eliberarea certificatului E 101 (corespondentul actualului document portabil A 1) nu desfăşurau activităţi de navigaţie, ci erau erau lucratori sezonieri in domeniul industriei ospitalităţii iar certificatul fusese emis pentru ipoteza unor persoane detaşate in conformitate cu art. 14 alin. (2) lit. a) din fostul Reg nr. 1408/71 (înlocuit in prezent de Reg CE nr. 883/2004).

Relevanţă pentru soluţionarea prezentului dosar nu au nici cauzele C-72/14 si C-197/14, intrucat vizează problema emiterii de certificate E 101 (inlocuite de actualul document portabil A1) pentru situaţia unor navigatori de pe Rin din tari semnatare ale Acordului cu privire la navigatorii de pe Rin.

2. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Casa Naţională de Pensii Publice a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală, reluând apărările prezentate instanţei de fond şi argumentele din sentinţa recurată.

III. Procedura derulată în recurs

Cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de recurenta-reclamantă şi poziţia procesuală a părţii adverse

La data de 1 august 2023, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a formulat cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu următoarele întrebări preliminare:

"1. Dacă art. 11 alin. (4) teza a II-a din Regulamentul nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitatea socială trebuie interpretat în sensul că se aplică tuturor navigatorilor indiferent că îşi desfăşoară activitatea pe nave maritime sau pe nave fluviale sau numai navigatorilor care îşi desfăşoară activitatea pe nave maritime.

2. Dacă, în continuarea primei întrebări, art. 11 alin. (4) teza a II-a din Regulamentul nr. 883/2004 constituie, în privinţa navigatorilor fluviali ce îşi desfăşoară activitatea pe nave fluviale în ape interioare, o excepţie de la regula generală referitoare la legislaţia aplicabilă - lexlocilaboris instituită potrivit art. 11 alin. (3) din Regulamentul nr. 883/2004".

Intimata-pârâtă Casa Naţională de Pensii Publice a depus punct de vedere prin care a solicitat respingerea cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, ca neîntemeiată.

IV. Analiza cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

Examinând cererea de sesizare a CJUE formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L., Înalta Curte o va respinge pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Conform prevederilor art. 267 TFUE şi jurisprudenţei în materie, instanţa naţională sesizează Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară numai în măsura în care se pune în discuţie validitatea sau interpretarea tratatelor şi actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii şi apreciază că o decizie în această privinţă este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză.

Procedura hotărârii preliminare creează, pentru instanţele statelor membre, cadrul în care să poată adresa Curţii Europene de Justiţie, în timpul soluţionării litigiilor aflate pe rolul lor, întrebări vizând interpretarea sau validitatea normelor de drept al Uniunii, judecătorul naţional fiind competent să decidă dacă întrebările sunt relevante pentru soluţionarea litigiului şi să stabilească conţinutului acestora, în funcţie de circumstanţele litigiului.

Chiar şi instanţele naţionale ale căror decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern au libertatea de a evalua relevanţa unei cereri pentru întrebare preliminară, trimiterea fiind obligatorie doar atunci când aceasta este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză.

În cauza C-283/81, CILFIT şi Lanificio di GavardoSpA, soluţionată prin hotărârea din 6 octombrie 1982, C.E.J. (în prezent C.J.U.E.) a indicat elementele ce trebuie avute în vedere de instanţele naţionale (inclusiv de cele ale căror soluţii nu sunt supuse unei căi de atac) pentru a hotărî dacă sesizează sau nu instanţa Uniunii Europene cu solicitarea pronunţării unei hotărâri preliminare.

Astfel, Curtea de Justiţie a stabilit că nu este suficient ca o parte să susţină că litigiul impune folosirea procedurii întrebării preliminare pentru interpretarea uniformă a dreptului comunitar pentru ca instanţa să fie obligată să recurgă la acest mecanism. Instanţele ale căror decizii nu pot fi atacate în dreptul intern se bucură de aceeaşi putere de evaluare asupra relevanţei întrebării, ele nu pot fi obligate să folosească procedura hotărârii preliminare dacă întrebarea nu este pertinentă, răspunsul la întrebare nu este concludent în soluţionarea litigiului sau aplicarea corectă a dreptului Uniunii se poate impune într-un mod atât de evident încât să nu lase loc niciunei îndoieli rezonabile cu privire la modul de soluţionare a întrebării.

Cu alte cuvinte, instanţa naţională poate să respingă o astfel de cerere atunci când jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene oferă suficiente repere pentru interpretarea legislaţiei naţionale într-un sens care să concorde dreptului Uniunii.

De asemenea, Curtea de Justiţie a decis că nu se poate pronunţa asupra unei întrebări preliminare când interpretarea sau examinarea validităţii normei de drept comunitar, cerute de instanţa naţională, nu au nicio legătură cu situaţia de fapt sau cu obiectul acţiunii principale (C-126/80, Salonia, Hotărârea din 16 iunie 1981, par. 6 din considerentele Curţii).

Întrebarea ce se poate adresa de instanţa naţională vizează exclusiv probleme de validitate sau interpretare a dreptului Uniunii Europene, iar nu aspecte legate de aplicarea dreptului naţional sau elemente particulare ale speţei deduse judecăţii care să se constituie într-o veritabilă "decizie de îndrumare" în soluţionarea în concret a cauzei de către instanţa naţională, din partea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Or, verificând conţinutul întrebărilor preliminare, Înalta Curte constată, din modul de formulare a acestora, că recurenta nu urmăreşte interpretarea art. 11 alin. (4) teza a II-a din Regulamentul nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitatea socială, ci tinde să obţină, de la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, o opinie cu privire la soluţionarea în concret a cauzei de către instanţa naţională.

Pe de altă parte, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a recunoscut instanţelor naţionale o marjă largă de apreciere a relevanţei unei hotărâri preliminare, acestor instanţe revenindu-le obligaţia de a înainta o cerere preliminară doar atunci când există dubii în legătură cu aplicarea sau interpretarea unei norme europene.

În cauză, însă, dispoziţiile a căror interpretare se solicită sunt clare şi neechivoce, iar interpretarea şi aplicarea lor sunt evidente.

Mai mult, jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene oferă suficiente repere pentru interpretarea legislaţiei naţionale, fiind pronunţate multiple hotărâri cu privire la modalitatea de aplicare a sistemelor naţionale de securitate socială.

Astfel, articolul 11 din Regulamentul 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială a făcut obiectul unui număr mare de cauze, cum ar fi Cauza C-784/19 - Administrativen sad - Varna, Cauza C-135/19, Cauza C-6 20/15 A-Rosa, Bakker împotriva Minister van Financien.

Aşa fiind, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, iar o statuare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cu titlu preliminar, nu este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză, cererea de sesizare urmând a fi respinsă.

V. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

Analizând legalitatea sentinţei recurate prin prisma actelor dosarului şi a susţinerilor părţilor, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin acţiunea formulată în prezenta cauză, A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Naţională de Pensii Publice, obligarea acesteia la emiterea documentului portabil A1 privind aplicabilitatea legislaţiei române în materie de asigurări sociale pentru angajatul B..

Temeiul legal al cererii privind emiterea documentului portabil A1 îl reprezintă dispoziţiile Regulamentului CE nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială şi ale Regulamentului CE nr. 987/2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială.

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând în esenţă că refuzul pârâtei de a emite documentul portabil A1 este justificat de neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de reglementările europene pentru menţinerea salariatului B. la sistemul de asigurări sociale din România, regula de la art. 11 alin. (4) fiind o excepţie de la regula lex loci laboris - legea locului muncii/prestării activităţii, iar această excepţie se aplică doar în cazul marinarilor/persoanelor care îşi desfăşoară activitatea pe nave maritime, nu fluviale.

Prin recursul formulat, A. S.R.L. susţine că interpretarea instanţei de fond, potrivit căreia art. 11 alin. (4) din Reg CE nr. 883/2004 s-ar aplica, in integralitatea sa, doar navigatorilor pe mare contravine atât interpretării literale, logice cat si teleologice a reglementarii.

Recurenta susţine că interpretarea corectă a textului de lege menţionat este în sensul că navigatorilor fluviali le este aplicabilă legislaţia in materia asigurărilor sociale din statul membru cu care raportul de munca păstrează cele mai apropiate legaturi.

Criticile recurentei sunt neîntemeiate.

Documentul portabil A1 solicitat de recurentă se eliberează potrivit dispoziţiilor Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială şi cele ale Regulamentului (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 septembrie 2009.

Regula stabilită prin art. 11 alin. (3) lit. a) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 este că salariaţii datorează contribuţii sociale în statul în care prestează activitate, cu excepţia situaţiilor stabilite la art. 12-16 din regulament.

Potrivit art. 12 şi 13 din regulament, singurele excepţii de la regula lexlocilaboris sunt detaşarea şi desfăşurarea în mod obişnuit a unei activităţi salariate şi/sau a unei activităţi independente în douăsau mai multe state membre (pluriactivitatea).

Menţinerea la sistemul de securitate socială din statul de trimitere, ca excepţie de la regula generală în materia determinării legislaţiei aplicabile, se atestă prin documentul portabil A1.

Cu alte cuvinte, documentul portabil A1 se emite doar în situaţiile de excepţie, pentru menţinerea la sistemul ţării de trimitere.

În prezenta cauză, recurenta a adresat intimatei-pârâte cererea de emitere a acestui document, ataşând documentaţia completă pentru salariatul său (care îşi desfăşoară activitatea exclusiv la bordul unei nave fluviale în apele interioare olandeze), invocând dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Regulamentul nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială pentru a dovedi că se află într-o situaţie de excepţie de la regula lex loci laboris.

Astfel cum reiese atât din varianta originală în limba engleză, cât şi din norma regulamentară rectificată, regula de la art. 11 alin. (4) este o excepţie de la regula lex loci laboris - legea locului muncii/prestării activităţii, excepţie care se aplică doar în cazul marinarilor/persoanelor care îşi desfăşoară activitatea pe nave maritime, nu fluviale.

Prima teză a articolului consacră excepţia de la regula aplicării sistemului de securitate socială al ţării locului în care se desfăşoară activitatea şi care este justificată de faptul că pe nava maritimă care arborează un pavilion naţional se aplică legile statului respectiv, atât în apele naţionale, cât şi în largul mării.

Teza următoare a aceluiaşi articol instituie o excepţie de la regula enunţată în prima teză, aplicabilă aşadar tot salariaţilor de pe navele maritime în situaţia particulară în care sunt remuneraţi de către o entitate care îşi are sediul în alt stat membru decât cel al cărui pavilion îl arborează nava, salariatul având, de asemenea, reşedinţa în primul stat membru.

Aşadar, din interpretarea textului regulamentar menţionat rezultă că regula din teza finală a art. 11 alin. (4) nu este aplicabilă salariaţilor de pe navele fluviale, fiind incidentă doar în cazul navelor maritime.

Prin urmare, este neîntemeiată susţinerea recurentei în sensul că teza a II-a a art. 11 alin. (4) ar conţine o excepţie care se aplică şi navigatorilor pe fluviu, întrucât teza a II-a constituie o excepţie de la situaţia reglementată în prima teză, adică de la situţia activităţilor salariate desfăşurate pe navele maritime.

Susţinerea referitoare la utilizarea în teza secundă doar a denumirii "vessel" în locul sintagmei "vessel at sea" din prima teză este lipsită de relevanţă în cauză, întrucât ceea ce prezintă importanţă este modul de redactare a primei teze, aceasta stabilind aria de reglementare a întregului alin. (4).

Astfel cum corect a reţinut prima instanţă, distincţia dintre cele două teze ale articolului analizat se rezumă, în esenţă, la aplicabilitatea sau nu a politicii de securitate socială a statutului membru al cărui pavilion naţional este arborat de nava maritimă, în raport de existenţa sau nu a unui alt stat membru cu care salariatul navei are legături mai strânse (în sensul că acolo îşi are domiciliul, respectiv acolo se află şi sediul angajatorului său).

Nefiind incidentă ipoteza de reglementare a alin. (4) teza finală a art. 11 din Regulamentul nr. 883/2004, în cauză nu erau îndeplinite condiţiile pentru menţinerea salariatului societăţii recurente la sistemul de contribuţii sociale din România, ţara de trimitere.

Contrar criticilor recurentei, nu rezultă că în cauză angajatul acesteia ar fi fost supus legislaţiei a două state membre în privinţa sistemelor de securitate socială în acelaşi timp şi pentru aceleaşi prestaţii, regulile expuse mai sus statuând asupra incidenţei regulii lex loci laboris (legea locului muncii/prestării activităţii).

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de acestea, fiind neîntemeiate criticile recurentei, în temeiul art. 496 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 227 din 4 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 27 septembrie 2023.