Exclusive territorial jurisdiction for union-represented civil servants determined by member domicile under Law No. 554/2004

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 10.06.2019 sub nr. dosar x/2019, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., toţi prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră au solicitat obligarea pârâtului să recalculeze salariul de care beneficiază fiecare dintre reclamanţi la nivelul maxim al salariului funcţiei şi al acestor drepturi salariale acordat pentru funcţii similare prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în legislaţia de salarizare, în cadrul categoriei profesionale, respectiv familiei ocupaţionale, începând cu 22.04.2016 şi pentru viitor, conform art. 1 alin. (5)1, art. 5 alin. (11) şi (12) din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea nr. 71/2015 precum şi art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015, Decizia ICCJ, Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept nr. 23 din 26 septembrie 2016, Decizia CCR nr. 794 din 15 decembrie 2016, precum şi obligarea Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră să plătească reclamanţilor diferenţele de drepturi salariate dintre sumele primite de reclamanţi şi sumele rezultate în urma recalculării, începând cu data de 22.04.2016, actualizate cu indicele de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală aferentă, până la data plăţii efective.

La data de 08.08.2019 pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti pentru reclamanţii care au domiciliile în altă rază de circumscripţie teritorială, iar pe fondul cauzei respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 6612/04.12.2020, Tribunalul Bucureşti a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul să emită documentele prin care să recalculeze salariul şi sporurile de care beneficiază reclamanţii la nivelul maxim al acestora acordat în cadrul instituţiei pârâte pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime, specialitate sau studii, începând cu data de 09.04.2015, precum şi să plătească reclamanţilor diferenţele de drepturi salariale dintre sumele primite şi sumele rezultate în urma recalculării, începând cu data de 22.04.2016 (dar nu mai devreme de data angajării fiecărui reclamant în parte şi doar pentru perioadele în care reclamanţii au avut raporturi de serviciu cu instituţia pârâtă), actualizate cu rata inflaţiei. De asemenea a obligat pârâtul să plătească reclamanţilor dobânda legală aferentă diferenţelor salariale menţionate anterior cu începere de la data exigibilităţii fiecărei sume lunare şi până la data plăţii efective.

Prin decizia civilă nr. 1983/08.09.2022, Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul formulat de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră împotriva sentinţei nr. 6612/04.12.2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti în dosar nr. x/2019, a casat în tot hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare.

În motivarea deciziei de casare s-a reţinut că instanţa de fond a rezolvat în mod greşit excepţia de necompetenţă teritorială a cauzei privind pe reclamanţii indicaţi în întâmpinare, cu privire la care era necesar a se pune în discuţie disjungerea cauzei si, consecutiv admiterii excepţiei faţă de cei domiciliaţi în alte localităţi decât mun. Bucureşti, înaintarea sa la instanţa competentă, şi anume tribunalul în a cărui raza îşi au domiciliul aceştia prin secţia sau completele specializate de contencios administrativ şi fiscal.

Curtea a observat că, în faza procesuală a recursului, nu este posibilă disjungerea dosarului de fond şi rezolvarea corectă a excepţiei invocate, sub acest aspect fiind incidente şi prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind prin urmare necesară casarea cu trimitere a dosarului, în vederea punerii în discuţie a disjungerii acţiunilor formulate de reclamanţii menţionaţi în întâmpinare în dosare diferite, după criteriul domiciliului acestora, şi a discutării excepţiei de necompetenţă teritorială absolută în fiecare dosar.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în vederea rejudecării, la data de 19.10.2022, sub nr. dosar x/2019

La termenul de judecată din data de 17.03.2023, faţă de indicaţiile instanţei de control judiciar, tribunalul a dispus disjungerea cauzei şi formarea unor dosare distincte, conform celor consemnate în încheierea de şedinţă de la termenul menţionat, în ceea ce o priveşte pe reclamanta GG., fiind înregistrat dosarul nr. x/2023 al Tribunalului Bucureşti.

La termenul de judecată din 28.04.2023, în cauza, având ca părţi pe reclamanta GG. prin Sindicatul National al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI şi pe pârâtul Inspectoratul General al Politiei de Frontieră, cauză ce face obiectul dosarului nr. x/2023 disjuns din dosarul nr. x/2019, Tribunalul a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei teritoriale invocată prin întâmpinare.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 2405/28.04.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta GG. prin SINDICATUL NATIONAL AL POLITISTILOR SI PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN MAI şi pe pârâtul INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI DE FRONTIERA în favoarea Tribunalului Botoşani.

La pronunţarea acestei sentinţe, Tribunalul Bucureşti a avut în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, reţinând totodată că Sindicatul a acţionat în numele membrului de sindicat menţionat în acţiune, iar nu în nume propriu, iar reclamanta are domiciliul în judeţul Botoşani.

2.2. Prin sentinţa nr. 257 din 29 iunie 2023, Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta GG. prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II a de contencios administrativ şi fiscal.

În temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ. a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă în legătură cu competenţa teritorială de soluţionare a dosarului între Tribunalului Botoşani, secţia contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalului Bucureşti, secţia a II a de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte a reţinut că la primul termen de judecată din data de 03.10.2019, cu procedură legal îndeplinită, în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a II a contencios administrativ şi fiscal nu a procedat la verificarea competenţei.

Este adevărat că soluţia de declinare a dosarului nr. x/2023 a fost dată ca urmare a indicaţiilor instanţei de control judiciar, dar aceasta nu împiedică instanţa căreia i s-a declinat competenţa, în speţă Tribunalul Botoşani, să verifice în ce măsură instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa a procedat la respectarea dispoziţiilor referitoare la condiţiile şi termenele de invocare a excepţiei de necompetenţă, indiferent de cele statuate în decizia pronunţată de instanţa de control judiciar. Astfel, dacă s-ar accepta această ipoteză s-ar frânge puterea de normă imperativă a art. 131 C. proc. civ.

În plus, şi în rejudecare, în dosarul nr. x/2019, nu s-a procedat la verificarea competenţei, deşi procedura era legal îndeplinită şi părţile puteau pune concluzii, ci doar s-a dispus disjungerea cauzelor pentru reclamanţi raportat la domiciliile acestora, iar abia în dosarele nou formate să se pună în discuţie excepţia necompetenţei teritoriale.

Astfel, potrivit deciziei RIL nr. 31/11.11.2019, pct. 53, 54, invocarea excepţiei de necompetenţă de soluţionare a cauzei după acest moment nu mai este posibilă, competenţa fiind câştigată în mod definitiv de instanţa pe rolul căreia a fost înregistrată cererea.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (1), (13)4 şi 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunţe regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei şi dispoziţiile legale incidente pricinii.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe se referă la stabilirea competenţei teritoriale.

Înalta Curte constată că în mod corect ambele instanţe aflate în conflict negativ de competenţă au reţinut că pentru soluţionarea acestor tipuri de acţiuni competenţa de soluţionare aparţine completurilor specializate în judecarea cauzelor de contencios administrativ raportat la calitatea de funcţionar public.

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30.07.2018, anterior sesizării primei instanţe -10.06.2019), care statuează în mod expres că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său (…)".

Competenţa stabilită de textul de lege mai sus menţionat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanţei de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opţiune între mai multe instanţe.

De asemenea, Înalta Curte constată incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată potrivit cărora:

"(4) Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".

Or, în cauza de faţă, deşi prin acţiunea pendinte se urmăreşte plata unor drepturi băneşti în favoarea membrilor de sindicat, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I. nu are calitate de reclamant, ci are calitate de reprezentant al membrilor de sindicat (aspect ce rezultă şi din petitul acţiunii deduse judecăţii), iar calitatea de reclamant revine membrilor de sindicat fiind titulari ai drepturilor pretinse, precum şi interesul promovării acţiunii aparţine acestora.

Înalta Curte, având în vedere că reclamanta GG. a solicitat plata unor drepturi băneşti, izvorâte din raporturi de muncă, precum şi faptul că aceasta are domiciliul în raza teritorială a Tribunalului Botoşani, constată că acestei instanţe îi aparţine competenţa de soluţionare a prezentei cauze.

Din verificarea dosarului nr. x/2023 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, format ca urmare a disjungerii cauzei în ceea ce o priveşte pe reclamanta GG. din dosarul nr. x/2019, rezultă că primul termen la care părţile au fost legal citate şi puteau pune concluzii în privinţa competenţei a fost cel din 28.04.2023, când instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Nu se poate considera că, în cauză, competenţa a fost câştigată în mod definitiv de instanţa pe rolul căreia a fost înregistrată cererea - Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, cerere înregistrată iniţial de reclamanta GG. împreună cu alţi membri de sindicat sub nr. x/2019, în condiţiile în care, în acest din urmă dosar, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus prin Decizia nr. 1983/08.09.2022 casarea cu trimitere spre rejudecare în vederea stabilirii competenţei de soluţionare a cauzei raportat la fiecare reclamant. Astfel, în rejudecare, respectând indicaţiile instanţei de control judiciar, tribunalul a dispus disjungerea cauzei şi formarea unor dosare noi, printre care şi prezentul dosar nr. x/2023, în care Tribunalul Bucureşti a dispus soluţia de declinare în favoarea Tribunalului Botoşani.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta GG. prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră în favoarea Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 26 septembrie 2023.