Conflict of interest obligations for local councilors: requirement to disclose personal interests and abstain from deliberations regarding mandate termination

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15 ianuarie 2020 pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, prin declinare de competenţă prin sentinţa civilă nr. 7491/6.11.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/26.03.2019, întocmit de pârâtă, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta contestaţie.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 49 din 10 iunie 2020, Curtea de Apel Suceava a respins cererea de chemare în judecată, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată, precum şi obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., printr-o primă critică se susţine că sentinţa atacată este pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material întrucât instanţa a apreciat în mod eronat, prin aplicarea greşită a legii, că actele efectuate de pârâta Agenţia Naţională de Integritate sunt întocmite în mod legal, deşi acestea sunt lovite de nulitate absolută în temeiul dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

În acest sens se susţine de către recurent că până la informarea persoanei evaluate şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, inspectorul de integritate desfăşoară doar proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informaţii publice, iar numai după informarea persoanei evaluate şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, solicită persoanelor fizice sau juridice şi date ori informaţii care nu sunt publice.

Sub acest aspect se susţine faptul că intimata-pârâtă a transmis adresă prin care l-a invitat pe recurentul-reclamant să depună un punct de vedere la data de 21.01.2019, însă anterior acestei date intimata-pârâtă a solicitat şi recepţionat date şi informaţii cu privire la recurent, respectiv informaţii primite de la Primăria comunei Mitoc prin adresele nr. x/05.07.2018, y/19.11.2018, z/13.08.2018; informaţii primite la de ONRC prin adresa nr. x/26.06.2018; informaţii primite de la Serviciul Fiscal orăşenesc Săveni prin adresa nr. x/29.05.2017; informaţii primite de la Ministerul Justiţiei prin adresa nr. x/19.11.2018.

Susţine recurentul că instanţa de fond nu a analizat în întregime argumentele invocate, pronunţându-se în cuprinsul hotărârii atacate doar cu privire la informaţiile obţinute de la Primăria Comunei Mitoc reţinând în esenţă că înscrisurile obţinute au caracter public potrivit art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001.

Sub acest aspect susţine recurentul că celelalte informaţii primite de la ONRC, Ministerul Justiţiei şi Serviciul Fiscal Orăşenesc Săveni nu se circumscriu dispoziţiilor Legii nr. 544/2001, fiind invocate de către recurent dispoziţiile art. 2 din acelaşi act normativ, al cărui conţinut este redat în cuprinsul cererii de recurs, şi arată că informaţiile obţinute de intimata-pârâtă de la ONRC, Ministerul Justiţiei şi Serviciul Fiscal Săveni sunt informaţii personale/nepublice iar pentru obţinerea acestora era necesară informarea prealabilă a recurentului-reclamant. Or, intimata-pârâtă nu l-a informat pe recurentul-reclamant cu privire la solicitarea informaţiilor personale.

Prin cea de-a doua critică se susţine că sentinţa atacată este dată cu încălcarea dispoziţiilor privitoare la atragerea răspunderii disciplinare în cazul existenţei unui conflict de interese. Abaterea disciplinară a conflictului de interese în cazul consilierului local - în sensul art. 25 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 - este reglementată expres numai de art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 (în vigoare la momentul emiterii Raportului de evaluare contestat) şi nu poate fi extinsă la alte situaţii sau prevederi legale aşa cum greşit a procedat instanţa de fond.

Sub acest aspect se susţine faptul că în cazul primarilor conflictul de interese este reglementat de art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, iar instanţa de judecată şi-a fundamentat raţionamentul juridic care a stat la baza pronunţării sentinţei recurate pe alte prevederi legale, respectiv art. 70 din Legea nr. 161/2003, art. 75 şi art. 77 din Legea nr. 393/2004, dispoziţii legale ce nu sunt aplicabile în prezenta cauză.

Redând dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 161/2003 susţine recurentul că această dispoziţie legală are un caracter descriptiv, şi nu dispozitiv, şi se referă la situaţia conflictului de interese, situaţia în care demnitarul sau funcţionarul are un interes personal în exercitarea atribuţiilor.

Susţine recurentul că definiţia conţinută de art. 70 din Legea nr. 161/2003 acoperă inclusiv riscul, posibilitatea, eventualitatea producerii conflictului de interese şi nu poate face obiectul unei răspunderi juridice sau să conducă la aplicarea de sancţiuni.

Raţionamentul instanţei de fond cu referire la aplicarea în cauză a art. 70 din Legea nr. 161/2003 este unul eronat, întrucât motivarea instanţei de fond face referire la o situaţie de incompatibilitate, or în prezenta cauză, Raportul de evaluare contestat reţine existenţa unui conflict de interese.

Pe de altă parte, susţine recurentul că în raport de dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 24/2000 dacă prin dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 161/2003 se avea în vedere instituirea unei răspunderi juridice textul de lege trebuia să aibă caracter dispozitiv, să prezinte norma instituită fără explicaţii sau justificări, iar verbul era utilizat la timpul prezent, forma afirmativă, pentru a se accentua caracterul imperativ al dispoziţiei respective.

Însă definiţia constituită de art. 70 din Legea nr. 161/2003 nu se referă la abaterea administrativă care atrage răspunderea în această materie şi nu poate întemeia această răspundere. Răspunderea administrativă în materia conflictului de interese trebuie să întrunească elementele generale ale răspunderii, respectiv existenţa faptei ilicite (abaterea administrativă), rezultatul vătămător asupra integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice, raportul de cauzalitate dintre abatere şi rezultat, vinovăţia.

În ceea ce priveşte inaplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 75 şi art. 77 din Legea nr. 393/2004 susţine recurentul că dispoziţiile art. 74-83 din Legea nr. 393/2004 reglementează expres aspectele privind registrul de interese constituit în cazul aleşilor locali, şi în consecinţă, dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 393/2004 (reţinut ca temei al raportului de evaluare contestat) defineşte "interesul personal" pentru scopul Registrului de interese, pentru ca aleşii locali să ştie ce obligaţii au, respectiv obligaţia legală să declare public prin declaraţia privind interesele personale, iar nu în scopul definirii abaterii disciplinare a conflictului de interese, care este definită de art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001.

Instanţa de fond fără nicio motivaţie a reţinut în cuprinsul sentinţei recurate (respectiv că obligaţiile legale privind conflictul de interese sunt stipulate de Legea nr. 393/2004) abaterea disciplinară a conflictului de interese imputată recurentului-reclamant poate fi numai cea prevăzută şi sancţionată în mod expres de art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001. Procedând în această manieră, instanţa de fond a încălcat principiul legalităţii şi principiul interpretării restrictive a dispoziţiilor legale ce conţin restrângeri ale exerciţiului drepturilor civile şi prevăd sancţiuni civile, conţinut de art. 10 din C. civ.

Prin cea de-a treia critică se susţine faptul că sentinţa recurată este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material ce reglementează conflictul de interese, dat fiind faptul că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale conflictului de interese în cazul consilierului local.

Sub un prim aspect susţine recurentul reclamant, cu referire la încălcarea obligaţiei de a anunţa la începutul dezbaterilor interesul personal, obligaţie imputată prin Raportul de evaluare contestat, că îndeplinirea acestei obligaţii rezultă chiar din denumirea hotărârii adoptate, hotărârea consiliului local în discuţie având următoarea denumire: "Hotărârea Consiliului Local al Comunei Mitoc nr. 41/26.10.2016 privind constatarea încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului de consilier local al dlui A.".

Raţiunea textului de lege reţinut în sentinţa recurată este aceea ca toţi consilierii să-şi poată exprima votul în cunoştinţă de cauză, or prin raportare la particularităţile prezentei speţe, toţi consilierii cunoşteau faptul că în discuţie este vorba despre situaţia recurentului reclamant, prin urmare reţinerea faptului că recurentul reclamant a încălcat această obligaţie şi nu ar fi anunţat la începutul dezbaterilor interesul personal este nejustificată. Instanţa de fond, prin raţionamentul propus impune un formalism excesiv, formalism sancţionat de CEDO în nenumărate rânduri.

Nici obligaţia de abţinere de la deliberare şi adoptare a HCL nr. 41/26.10.2016 nu a fost încălcată atâta vreme cât recurentul reclamant nu a participat la vot.

În ce priveşte Proiectul de Hotărâre nr. 313/08.09.2016 susţine recurentul că dispoziţia art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 reglementează conflictul de interese pentru aleşii locali şi face referire expresă doar la "deliberare şi adoptarea hotărârilor", proiectele de hotărâri fiind excluse şi, ca atare, nu pot face obiectul unei abateri disciplinare a conflictului de interese.

Prin ultima critică se susţine că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material întrucât în mod greşit a reţinut instanţa de fond că pentru existenţa abaterii disciplinare a conflictului de interese nu se impune existenţa unui interes patrimonial.

Sub acest aspect se susţine faptul că în Raportul de evaluare nu este identificat în concret presupusul folos material şi cuantumul acestuia, identificarea folosului material şi cuantificarea acestuia reprezentând o condiţie esenţială a existenţei conflictului de interese, iar instanţa de judecată în mod greşit, prin raportare la dispoziţiile art. 77 din Legea nr. 393/2004, a reţinut că nu se impune existenţa unui folos patrimonial, acesta putând fi de orice natură, aceste dispoziţii legale nefiind incidente cauzei.

Existenţa unui folos patrimonial este impusă în mod clar de dispoziţiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi, pe cale de consecinţă, acesta trebuia să fie identificat şi cuantificat, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate nu a formulat întâmpinare, însă a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei civile recurate, reiterând, în esenţă, apărările formulate pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept

Potrivit motivului de recurs invocat de recurentul-reclamant, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în înţelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material putându-se face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale. Cu alte cuvinte, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute în mod greşit în raport de exigenţele textului de lege.

De asemenea, este de observat că prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale.

Înalta Curte constată că în prezenta cauză aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în speţă prin prisma situaţiei de fapt rezultate din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de fond a soluţionat litigiul cu încălcarea dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 176/2010 referitoare la procedura de informare a persoanei evaluate; a celor cuprinse la art. 25 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 şi art. 75 şi art. 77 din Legea nr. 393/2004.

Cât priveşte contextul factual, se reţine că reclamantul a supus controlului de legalitate a instanţei de contencios administrativ actul administrativ reprezentat de Raportul de evaluare nr. x/26.03.2019 întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

În fapt, prin raportul de evaluare contestat s-a reţinut că reclamantul A. a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese întrucât, în perioada în care a exercitat funcţia de consilier local în cadrul Consiliului local al Comunei Mitoc, a participat în cadrul şedinţei consiliului local din data de 15.09.2016, la dezbaterea Proiectului de hotărâre 316/08.09.2016 privind constatarea încetării de drept a mandatului său de consilier local, ca urmare a rămânerii definitive a Raportului de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate nr. x de constatare a nerespectării regimului juridic al conflictelor de interese de către acesta, proiectul nefiind aprobat întrucât nu a întrunit votul majorităţii consilierilor prezenţi pentru adoptarea hotărârii; a participat în calitate de ales local la deliberarea şi adoptarea Hotărârii Consiliului Local al Comunei Mitoc nr. 41/26.10.2016 privind constatarea încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului său de consilier, ca urmare a rămânerii definitive a raportului de evaluare nr. x/16.12.2013.

Raportul nr. x/26.03.2019 a fost contestat de persoana evaluată, reclamantul A., fiind criticat pentru nelegalitate din perspectiva greşitei interpretări şi aplicări a prevederilor legale amintite.

Soluţionând contestaţia, curtea de apel a respins acţiunea reclamantului, apreciind că sunt nefondate toate argumentele de nelegalitate invocate.

În esenţă, criticile recurentului-reclamant vizează interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente în materie atât sub aspect procedural, cât şi în ceea ce priveşte situaţia conflictului de interese reţinută în sarcina sa.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, instanţa de control judiciar constată că prima instanţă a pronunţat hotărârea cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în cauză prin raportare la situaţia de fapt reţinută, soluţie pe care, la rândul său, o adoptă ca atare.

Cu privire la prima critică formulată sub aspect procedural, Înalta Curte constată că este nefondată, prima instanţă reţinând în mod corect că au fost respectate prevederile Legii nr. 176/2010 referitoare la informarea persoanei evaluate.

În concret, recurentul-reclamant a susţinut că prima instanţă a nesocotit dispoziţiile legale menţionate conform cărora Agenţia Naţională de Integritate putea solicita şi prelucra informaţii care nu sunt publice numai după invitarea sa pentru a-şi prezenta punctul de vedere în legătură cu situaţia conflictului de interese reţinută, apreciind astfel că Raportul de evaluare este nelegal întrucât a fost întocmit pe baza unor informaţii/date cu caracter privat.

Sub acest aspect instanţa de control judiciar urmează a avea în vedere, pe de o parte, dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 544/2001 conform cărora prin informaţie de interes public se înţelege "orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei", iar potrivit art. 6 - "(1) Orice persoană are dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţile şi instituţiile publice, în condiţiile prezentei legi, informaţiile de interes public. (2) Autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informaţiile de interes public solicitate în scris sau verbal".

În raport de definiţia legală enunţată, Înalta Curte reţine că sunt de interes public informaţiile solicitate de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în procedura administrativă.

Pe de altă parte, din actele şi lucrările dosarului reiese că recurentul-reclamant se raportează în mod eronat la adresa nr. x/21.01.2019 ce vizează informarea sa cu privire la identificarea elementelor în sensul existenţei conflictului de interese, în realitate, recurentul-reclamant a fost informat cu privire la declanşarea evaluării respectării regimului juridic al conflictelor de interese în perioada exercitării funcţiilor şi demnităţilor publice prin adresa nr. x/11.10.2016 transmisă la domiciliul acestuia prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire semnată la data de 18.10.2016, aspect necontestat de către recurent.

Aşadar, pornind de la prevederile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, Înalta Curte constată că intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a respectat aceste dispoziţii legale, cât şi dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 176/2010, recurentul-reclamant fiind informat atât cu privire la declanşarea evaluării respectării regimului juridic al conflictului de interese, prin adresa nr. x/11.10.2016, cât şi în legătură cu identificarea elementelor în sensul nerespectării regimului juridic al conflictului de interese prin adresa nr. x/21.01.2019 transmisă recurentului reclamant prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire semnată la data de 29.01.2019. Prin această din urmă adresă, recurentul-reclamant a fost invitat să prezinte personal sau să transmită în scris un punct de vedere, invitaţie căreia nu i s-a dat curs, recurentul-reclamant neprezentând niciun punct de vedere până la data întocmirii raportului de evaluare contestat.

În aceste condiţii, Înalta Curte nu poate reţine susţinerile recurentului-reclamant privind încălcarea procedurii de evaluare prevăzute de art. 20 coroborat cu art. 13 din Legea nr. 176/2010.

În altă ordine de idei, în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a procedurii de informare, Înalta Curte mai reţine că din interpretarea coroborată a art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 cu art. 13 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege, conform cărora: "După repartizarea aleatorie a lucrării, inspectorul de integritate procedează la activitatea de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale existente, în sensul prezentei legi, după cum urmează: a) până la informarea persoanei care face obiectul evaluării şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, desfăşoară proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informaţii publice" reiese că voinţa legiuitorului în materia conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor a fost aceea ca procedura de evaluare să fie demarată chiar anterior informării persoanei vizate, o atare activitate cu caracter administrativ implicând obţinerea de date şi informaţii cu caracter public, tocmai în procesul de evaluare a declaraţiei de interese, precum şi a altor date şi informaţii.

În referire la cea de-a doua critică ce poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se susţine, în esenţă, că în cazul primarilor conflictul de interese este reglementat de art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, iar instanţa de judecată şi-a fundamentat raţionamentul juridic care a stat la baza pronunţării sentinţei recurate pe alte prevederi legale, respectiv art. 70 din Legea nr. 161/2003, art. 75 şi art. 77 din Legea nr. 393/2004, dispoziţii legale ce nu sunt aplicabile în prezenta cauză, fiind încălcat în acest sens principiul legalităţii şi principiul interpretării restrictive a dispoziţiilor legale ce conţin restrângeri ale exerciţiului drepturilor civile şi prevăd sancţiuni civile, conţinut de art. 10 C. civ.

Critica formulată este vădit nefondată.

Înalta Curte reţine că, sub imperiul acestei norme de drept (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.), se pot include doar neregularităţi de ordin procedural, care atrag sancţiunea nulităţii sentinţei în condiţiile art. 174 C. proc. civ., altele decât cele prevăzute expres în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din acelaşi cod.

Acest motiv de casare vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale. Astfel, hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă, cu titlu de exemplu, nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii ş.a.m.d.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentului-reclamant sunt nefondate. Verificând sentinţa atacată prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., reţine instanţa de control judiciar că nu a fost încălcată nicio normă de procedură a cărei nerespectare să atragă sancţiunea nulităţii, ţinându-se seama de principiile dreptului la apărare, al legalităţii, al disponibilităţii şi contradictorialităţii ce guvernează procedura civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 (în vigoare în perioada de referinţă) "(1)Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local".

Dispoziţia legală precitată instituie o interdicţie pentru consilierul local să ia parte la deliberarea şi adoptarea hotărârilor consiliului local, dacă acesta, personal sau prin soţ, soţie, afini sau rude, până la gradul IV, inclusiv, are un interes patrimonial în procedura supusă dezbaterilor.

Reţine Înalta Curte că potrivit dispoziţiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003 (forma în vigoare în perioada de referinţă) "Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative", iar potrivit art. 77 din acelaşi act normativ "Conflictele de interese pentru preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene sau consilierii locali şi judeţeni sunt prevăzute în art. 47 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare".

Din analiza acestor dispoziţii reiese că s-a definit conflictul de interese, în general, iar pentru consilierii locali şi aleşii locali s-a arătat că acesta/acestea sunt prevăzute la art. 46 din Legea administraţiei publice nr. 215/2001.

Prin Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, ce are ca obiect stabilirea condiţiilor de exercitare a mandatului de către aleşii locali, a drepturilor şi obligaţiilor ce le revin în baza mandatului încredinţat, se defineşte noţiunea de "interes personal" ce reprezintă un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soţ, soţie, rude sau afini, până la gradul II inclusiv.

Prin dispoziţiile aceleiaşi legi se instituie şi obligaţia consilierilor locali să anunţe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au într-o anumită problemă.

Potrivit dispoziţiilor art. 75 din Legea nr. 393/2004 "Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru:

a) soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv;

b) orice persoană fizică sau juridică cu care au o relaţie de angajament, indiferent de natura acestuia;

c) o societate comercială la care deţin calitatea de asociat unic, funcţia de administrator sau de la care obţin venituri;

d) o altă autoritate din care fac parte;

e) orice persoană fizică sau juridică, alta decât autoritatea din care fac parte, care a făcut o plată către aceştia sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale acestora;

f) o asociaţie sau fundaţie din care fac parte".

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 77 din Legea nr. 393/2004 (forma în vigoare în perioada de referinţă) "(1) Consilierii judeţeni şi consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii.

(2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), consilierii locali şi consilierii judeţeni sunt obligaţi să anunţe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă.

(3) Anunţarea interesului personal şi abţinerea de la vot se consemnează în mod obligatoriu în procesul-verbal al şedinţei".

Dispoziţiile art. 75 lit. a) şi art. 77 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 393/2004 sunt incluse în Cap. VIII - Registrul de interese şi semnifică obligaţiile pe care le au consilierii locali, anterior începerii dezbaterilor, dacă există un interes personal în cauză.

Legea nr. 393/2004 reprezintă opţiunea legiuitorului pentru conflictul de interese în situaţia aleşilor locali, întrucât art. 77 din Legea nr. 161/2003 trimite la cazurile de conflict de interese pentru o parte a aleşilor locali, printre care şi consilierul local, prevăzute de art. 46 din Legea nr. 215/2001.

Prin dispoziţiile art. 85 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 393/2004 se arată că orice alte dispoziţii contrare acestei legi se abrogă, astfel că, în situaţia consilierului local, conflictul de interese rămas în vigoare este cel prevăzut de art. 75 lit. a), art. 77 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 393/2004, interesul personal nefiind identic cu interesul de natură patrimonială, ci dimpotrivă, îl include şi pe acesta, fără să se identifice cu el.

În consecinţă, susţinerile recurentului-reclamant ce vizează faptul că dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 161/2003 şi art. 75 şi art. 77 din Legea nr. 393/2004 nu sunt aplicabile prezentei cauze sunt nefondate.

Prin cea de-a treia critică s-a susţinut că hotărârea recurată este rezultatul aplicării greşite a normelor de drept material, dat fiind faptul că obligaţia de a anunţa la începutul dezbaterilor interesul personal a fost îndeplinită, îndeplinire ce rezultă chiar din denumirea hotărârii adoptate, iar pe de altă parte, că obligaţia de abţinere de la deliberare şi adoptare a HCL nr. 41/26.10.2016 a fost îndeplinită prin faptul că recurentul-reclamant nu a participat la vot.

Nici această critică nu poate fi primită.

Pornind de la dispoziţiile legale mai sus redate, Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanţă a reţinut existenţa conflictului de interese în ceea ce-l priveşte pe reclamantul A., iar criticile de nelegalitate expuse prin recursul declarat în cauză sunt nefondate.

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate şi-a fundamentat soluţia de stabilire a stării de conflict de interese pe baza a două acte, respectiv a participat în cadrul şedinţei consiliului local din data de 15.09.2016, la dezbaterea Proiectului de hotărâre nr. 316/08.09.2016 privind constatarea încetării de drept a mandatului său de consilier local, ca urmare a rămânerii definitive a Raportului de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate nr. x de constatare a nerespectării regimului juridic al conflictelor de interese de către acesta; a participat în calitate de ales local la deliberarea şi adoptarea Hotărârii Consiliului Local al Comunei Mitoc nr. 41/26.10.2016 privind constatarea încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului său de consilier, ca urmare a rămânerii definitive a raportului de evaluare nr. x/16.12.2013.

Din actele aflate la dosarul cauzei se constată că recurentul-reclamant, deţinând funcţia publică de consilier local, a luat parte de deliberarea celor două acte.

Înalta Curte constată că menţiunile din cuprinsul celor două procese-verbale de şedinţă nr. x/15.09.2016 şi respectiv nr. 356/26.10.2016 probează faptul că recurentul-reclamant nu a îndeplinit obligaţia ce-i revenea conform art. 75, art. 77 din Legea nr. 393/2004, art. 70 din Legea nr. 161/2003.

Astfel, în ce priveşte dezbaterea şi votul pentru aprobarea Proiectului de hotărâre nr. 316/08.09.2015 privind constatarea încetării de drept a mandatului de consilier local, ca urmare a rămânerii definitive a Raportului de evaluare nr. x din 16.12.2013 s-a constatat că recurentul-reclamant nu numai că a fost prezent la dezbateri, dar a şi luat cuvântul urmărind satisfacerea interesului personal în sensul convingerii colegilor consilieri locali de a vota împotriva adoptării hotărârii respective.

În ce priveşte Hotărârea nr. 41/26.10.2016, reţine Înalta Curte că din cuprinsul procesului-verbal de şedinţă rezultă că recurentul-reclamant a participat la dezbaterea proiectului de hotărâre privind constatarea încetării de drept a mandatului de consilier a recurentului ca urmare a demisiei, luând cuvântul de mai multe ori. În ce priveşte adoptarea, în cuprinsul procesului-verbal de şedinţă s-a menţionat că acest proiect a fost adoptat cu 6 voturi pentru şi 4 abţineri şi faptul că recurentul-reclamant nu a participat la vot.

Prin urmare, se constată că obligaţiile impuse de normele juridice mai sus arătate nu au fost respectate de recurentul-reclamant.

Evitarea conflictului de interese de către consilierul local presupuse îndeplinirea unor obligaţii legale cumulative, şi anume anunţarea interesului personal, la începutul dezbaterilor, abţinerea de la participarea la dezbateri, precum şi abţinerea de la votul exercitat cu privire la problemele în care consilierul local are un interes personal, iar nerespectarea oricăreia dintre aceste obligaţii atrage concluzia nerespectării regimului conflictului de interese. Este fără relevanţă faptul că denumirea hotărârii adoptate nr. 41/26.10.2016 vizează constatarea încetării de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului de consilier local al domnului A., atâta vreme cât obligaţia recurentului este aceea de a anunţa interesul personal, la începutul dezbaterilor, precum şi cea de a abţinere de la dezbateri.

Prin urmare, faptele ce-i sunt imputate recurentului-reclamant se încadrează în textele de lege indicate în cuprinsul raportului de evaluare (al căror conţinut a fost redat mai sus, în prezenta decizie) şi dovedesc existenţa conflictului de interese reţinut în privinţa acestuia.

Este adevărat că textele de lege nu stipulează o interdicţie expresă de participare la dezbateri, însă aceasta interdicţie este subînţeleasă, dezbaterea reprezentând parte a procesului de deliberare.

Astfel, din cuprinsul textelor de lege anterior citate rezultă că interdicţia participării la deliberarea şi adoptarea hotărârilor consiliului local este una generală, ce survine ori de câte ori se conturează existenţa unui posibil interes al alesului local, în chestiunile supuse dezbaterii. Totodată, se observă că dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 161/2003 nu stabilesc, ca şi condiţie, o influenţă demonstrată în îndeplinirea atribuţiilor demnitarului/funcţionarului public ce are un interes personal, ci doar existenţa posibilităţii ca interesul personal să influenţeze îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor persoanei în cauză.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, în cazul în care alesul local ar participa la dezbaterile asupra chestiunilor în care are un interes personal, acesta ar putea influenţa decizia adoptată, prin luarea cuvântului şi/sau prin combaterea poziţiei exprimate de ceilalţi participanţi la dezbateri, şi, astfel, ar fi invalidat scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea conflictului de interese.

În fine, prin ultima critică recurentul reclamant a susţinut că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că pentru existenţa abaterii disciplinare a conflictului de interese nu se impune existenţa unui interes patrimonial.

Înalta Curte nu poate reţine această susţinere întrucât, în cazul interesului personal de ordin administrativ, nu se pune în discuţie existenţa unui beneficiu, a unui folos, ci sancţiunea intervine chiar pentru simplul fapt al posibilităţii anticipării deciziei autorităţii.

Prin art. 46 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, se precizează faptul că: "Nu pot lua parte la deliberarea şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local."

Potrivit art. 75 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali: "Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: (…)."

Normele în discuţie reglementează interdicţii pentru consilierii locali de a îndeplini acte în această calitate atunci când, personal sau prin soţ/rude, au un interes personal în problema supusă dezbaterii şi aprobării în consiliul local.

Potrivit dispoziţiilor legale precitate, în cazul interesului personal de ordin administrativ nu se pune în discuţie existenţa unui folos material concret, ci doar simplul fapt al posibilităţii anticipării deciziei autorităţii.

Se constată, astfel, că în cauză au fost încălcate principiile enumerate de art. 71 din Legea nr. 161/2003, respectiv imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public, existând, în ceea ce îl priveşte pe recurent, un interes în sensul art. 70 din Legea nr. 161/2003.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 49 din 10 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2022.