Salary calculation for judicial police officers in leadership roles at the National Anti-Corruption Directorate: inapplicability of prosecutor tenure-based allowances

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 27 mai 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A., ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Structura centrală, având gradul profesional de comisar şef de poliţie, a solicitat anularea:

(i) Ordinului nr. 63 din 21 februarie 2019 al Procurorului sef al D.N.A., acţiunea formulată vizând numai prevederile art. 2 alin (1) din ordinul contestat, respectiv modalitatea de stabilire şi cuantumul salariului funcţiei de bază pentru funcţia de şef birou în cadrul acestei unităţi de parchet, funcţie în care reclamantul a fost numit începând cu data de 01 martie 2019;

(ii) Ordinului nr. 188 din 17 aprilie 2019 al Procurorului şef al D.N.A., prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia formulată împotriva Ordinului nr. 63 din 21 februarie 2019.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 856 din data de 27 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În susţinerea căii de atac recurentul-reclamant a învederat, în esenţă, că hotărârea primei instanţe este rezultatul unei greşite aplicări a prevederilor Legii nr. 153/2017, instanţa de fond reţinând, în opinia recurentului, în mod eronat că "actul administrativ unilateral emis de pârâta este legal, fiind făcută o corectă aplicare a legii referitor la art. 22 alin. (3) din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru raportat atât la trimiterea făcută la Capitolul I lit. A) nr. crt. 6, cât şi la Capitolul I lit. B) nr. crt. 4".

Recurentul-reclamant citează dispoziţiile art. 22 alin. (3) din Anexa V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie şi Curtea Constituţională la Legea nr. 153/2017 şi ale art. 10 alin. (1) din aceeaşi Anexă V, arătând, totodată, că, la Capitolul I din cadrul aceleiaşi Anexe V, în tabelul de la lit. B), în dreptul liniei a 4-a, coloana a 5-a a acestui tabel, se găseşte menţionat nivelul maxim al indemnizaţiei de încadrare pentru procurorii de la parchetele de pe lângă judecătorii, respectiv de 16.429 RON, fiind menţionat şi coeficientul de 6,57.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Anexa V cu prevederile din Capitolul I menţionat, rezultă că nivelul indemnizaţiei de încadrare maximă prevăzută de lege pentru prim-procurorul adjunct al parchetului de pe lângă judecătorie este determinată prin aplicarea coeficientului de majorare de 8 % asupra valorii de 16.429 RON, rezultând astfel valoarea de 17.743 RON.

Mai arată recurentul-reclamant că trimiterea pe care legiuitorul o face este la indemnizaţia de încadrare în ansamblu şi nu numai la sporul procentual acordat procurorului pentru funcţia de conducere, norma legală fiind cât se poate de clară.

Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Anexa la Legea-cadru nr. 153/2017, nivelul salariului de bază pentru specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie este prevăzut în Anexa V la Capitolul I, lit. B), nr. crt. 4 din Tabel.

Însă, în ceea ce îl priveşte, având funcţia de şef birou, recurentul arată că îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 22 alin. (3) teza a II-a din aceeaşi Anexă V, care prevăd că "Şefii de birou din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism beneficiază de indemnizaţia de încadrare corespunzătoare funcţiei de prim-procuror adjunct din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie."

Din analiza coroborată a acestor două prevederi legale, rezultă că legiuitorul a diferenţiat salarizarea ofiţerilor de poliţie judiciară şi a specialiştilor din cadrul D.N.A., după cum aceştia ocupă sau nu funcţii de conducere nominalizate, respectiv "şef de birou" sau "şef de serviciu".

Astfel, prin raportare la caracterul lipsit de orice echivoc al dispoziţiilor art. 22 alin. (3) teza a II-a din Anexa V la Legea nr. 153/2017, susţine că indemnizaţia de încadrare de bază corespunzătoare funcţiei de şef de birou din cadrul D.N.A. trebuie stabilită potrivit cu indemnizaţia de încadrare corespunzătoare funcţiei de prim-procuror adjunct din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie.

Totodată, recurentul-reclamant arată că, în speţe similare ce fac obiectul dosarelor nr. x/2019 şi nr. y/2019, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea reclamanţilor, a anulat Ordinele de soluţionare a contestaţiilor administrative şi Ordinele iniţiale cu privire la modalitatea de stabilire a cuantumului indemnizaţiei de încadrare pentru funcţia de şef de birou şi a obligat D.N.A. să emită noi Ordine prin care să stabilească indemnizaţia de încadrare a reclamanţilor la nivelul indemnizaţiei de încadrare corespunzătoare funcţiei de prim-procuror adjunct din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, conform art. 22 alin. (3) din Anexa V la Legea nr. 153/2017.

Precizează că sentinţa pronunţată în dosarul nr. x/2019 a rămas definitivă prin decizia nr. 6207 din 5 decembrie 2019 a ÎCCJ-SCAF, care a confirmat legalitatea modalităţii de stabilire a indemnizaţiei de încadrare pentru funcţia de şef birou în cadrul D.N.A., aşa cum a solicitat şi recurentul.

În atare situaţie, în speţă, devin aplicabile prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cu care: "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă."

Nu în ultimul rând, arată că instanţa de fond nu a ţinut cont că, prin întâmpinarea formulată în faţa acestei instanţe, D.N.A. a recunoscut faptul că salariul recurentului-reclamant a fost stabilit "prin analogie, pentru ofiţer de poliţie judiciară şef birou s-a aplicat indemnizaţia maximă pentru un ofiţer de poliţie judiciară cu funcţie de execuţie cu vechimea în muncă maximă ...".

4. Apărările formulate în cauză

Legal citată, intimata-pârâtă Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală nu a depus întâmpinare în dosarul de recurs.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având drept obiect principal cererea de anulare a Ordinului nr. 63 din 21 februarie 2019 al Procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin care, începând cu 01.03.2019, au fost stabilite drepturile sale salariale.

Prima instanţă a constatat, în esenţă, că emitentul ordinului nr. 63/21.02.2019 a aplicat corect dispoziţiile art. 22 alin. (3) din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017, raportat atât la trimiterea făcută la aplicarea Capitolului I lit. A) nr. crt. 6, cât şi la aplicarea Capitolului I lit. B) nr. crt. 4, acţiunea reclamantului fiind respinsă pentru considerentele arătate în cuprinsul sentinţei civile nr. 856 din 27 noiembrie 2019.

Legalitatea aspectelor statuate de prima instanţă a fost contestată de reclamantul A. prin recursul promovat, iar Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile aduse de acesta modului în care instanţa de fond a interpretat şi aplicat dispoziţiile art. 22 alin. (3) tezele a II-a şi a III-a, coroborate cu art. 10 alin. (1) lit. b) din Anexa V la Legea nr. 153/2017 şi lit. B) din Capitolul I al Anexei V la Legea nr. 153/2017, vizând modul de stabilire a indemnizaţiei de încadrare în funcţia de "şef birou", nefiind, astfel, incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurent.

Din această perspectivă, instanţa de control judiciar reţine că, ulterior pronunţării sentinţei recurate, prin Decizia nr. 31 din 17 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 734 din 27 iulie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a constatat că:

76. Potrivit O.U.G. nr. 43/2002, act normativ prin care a fost înfiinţată Direcţia Naţională Anticorupţie, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară îşi desfăşoară activitatea în baza detaşării, la propunerea nominală a procurorului-şef al instituţiei, prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor.

77. Detaşarea este considerată în interesul serviciului şi se acordă pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii, cu acordul acestor agenţi şi ofiţeri.

78. Pe toată perioada detaşării, ofiţerii şi agenţii de poliţie au drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru această categorie profesională, potrivit statutului lor.

79. Conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 120/2018 (O.U.G. nr. 78/2016), ofiţerii şi agenţii de poliţie îşi desfăşoară activitatea în mod identic cu cei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în baza detaşării, la solicitarea procurorului-şef al instituţiei, de către ministrul afacerilor interne, tot pentru o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii din 3 în 3 ani, în baza acordului acestora.

80. Şi O.U.G. nr. 78/2016 prevede în mod expres la art. 7 alin. (7) că ofiţerii şi agenţii de poliţie detaşaţi au drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru această categorie profesională, beneficiind, în mod corespunzător, de drepturile prevăzute la art. 11 şi 23 din O.U.G nr. 27/2006.

81. Actul normativ reprezentat de O.U.G nr. 27/2006 cuprindea reglementări cu privire la salarizarea judecătorilor, procurorilor şi a altor categorii de personal din sistemul justiţiei, dispoziţii care au fost abrogate, păstrate fiind, printre altele, prevederile art. 11 şi ale art. 23 la care face trimitere O.U.G. nr. 78/2016 şi care se referă la drepturile cuvenite beneficiarilor în cazul delegării şi detaşării (diurna, decontarea cheltuielilor de cazare şi a celor de transport).

82. Pornind de la modalitatea în care este reglementată funcţionarea activităţii ofiţerilor şi agenţilor de poliţie în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, se desprinde concluzia că această categorie profesională îşi desfăşoară activitatea cu limitare în timp, ca efect al detaşării, cu păstrarea tuturor drepturilor şi obligaţiilor cuprinse în Legea nr. 360/2002.

83. Legea nr. 360/2002 cuprinde reglementări cu privire la cariera poliţiştilor, la drepturile şi îndatoririle acestora, modul de acordare a recompenselor, răspunderea juridică şi sancţiunile aplicabile.

84. În egală măsură, în secţiunea a 2-a a cap. I din Legea nr. 360/2002 se regăsesc dispoziţii referitoare la gradele profesionale recunoscute poliţiştilor, la încadrarea acestora în categorii şi grade profesionale, încadrări în funcţie de care se stabileşte politica de salarizare.

85. Stabilirea acestor coeficienţi de ierarhizare este necesară pentru calculul drepturilor salariale, astfel cum sunt cuprinse în Legea-cadru nr. 153/2017.

86. Cap. II din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 cuprinde reglementări specifice personalului din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

87. Art. 4 din cap. II din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare au dreptul la un salariu lunar compus din salariul de funcţie, salariul gradului profesional deţinut, gradaţii şi, după caz, salariul de comandă, indemnizaţii, compensaţii, sporuri, prime, premii şi din alte drepturi salariale.

88. În cazul acestor categorii profesionale este stabilită o diferenţiere a salariilor în funcţie de un număr de 7 gradaţii, în raport cu timpul servit în calitate de personal militar, poliţist ori funcţionar cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.

89. Niciunde în cuprinsul anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 nu există vreo referire la noţiunea de vechime în funcţie şi, pe cale de consecinţă, la diferenţe salariale generate de această vechime.

90. Salarizarea diferenţiată în funcţie de vechimea în funcţie se regăseşte doar în cazul magistraţilor şi al persoanelor asimilate acestora, potrivit legii, astfel cum este reglementată în anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, categorii din care nu fac parte persoanele vizate prin întrebarea instanţei de trimitere.

91. Salarizarea agenţilor şi ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul celor două structuri speciale de parchet este reglementată prin trimiterile făcute de legiuitor la drepturile salariale cuvenite unui procuror cu grad de judecătorie.

92. Această categorie a poliţiştilor, al cărei salariu a fost determinat prin trimitere la salariul de bază corespunzător celui reglementat pentru funcţia de procuror cu grad de judecătorie, nu beneficiază decât de variaţiile salariului de bază în funcţie de indemnizaţia stabilită pentru vechimea de 0-3 ani, întrucât nu există nicio normă care să dea relevanţă vechimii în funcţia de ofiţer ori agent de poliţie, acumulată în cele două structuri de parchet.

93. Prin exercitarea activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie ori Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, agenţii şi ofiţerii de poliţie detaşaţi la acestea nu pot acumula vechime în funcţia vizată de cap. I lit. B) nr. crt. 4 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, rămânând din perspectiva textului legal cu o vechime de "0" ani, ci acumulează o vechime relevantă pentru funcţia de poliţie deţinută, calculată potrivit timpului servit în această calitate, adică cele 7 gradaţii prevăzute în anexa nr. VI la aceeaşi lege.

94. Faptul că prin nota de subsol nr. 1 la tabelul prevăzut în cap. I lit. B) din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 se prevede că prin "vechime în funcţie", în sensul prezentului capitol, se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie denotă că ierarhizarea salarizării în funcţie de această vechime nu se poate aplica decât categoriilor de personal expres prevăzute, nu şi categoriilor de personal a căror salarizare se stabileşte prin "trimitere" la coeficientul de ierarhizare.

95. Menţiunea expresă a legiuitorului privind înţelegerea noţiunii de "vechime în funcţie" trebuie interpretată în sensul limitării la funcţiile special şi limitativ prevăzute în nota de subsol anterior evocată.

96. Concluzionând, nu se poate vorbi, în cazul personalului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, despre o încălcare a principiului ierarhizării pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa muncii desfăşurate, această categorie de personal beneficiind, pe orizontală, de gradaţia rezultată din cap. I lit. B) nr. crt. 4 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, iar pe verticală, de gradaţia rezultată din art. 11 alin. (4) din anexa nr. VI la aceeaşi lege.

97. Nu se poate interpreta că trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B) de la cap. I din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, referitoare la "vechimea în funcţie", se aplică şi acestei categorii profesionale, întrucât o astfel de interpretare ar reprezenta o adăugare la lege, ceea ce nu este permis în acest context.

Contrar celor susţinute de recurentul-reclamant, Înalta Curte apreciază că astfel de dezlegări sunt aplicabile şi ipotezei stabilirii indemnizaţiilor de încadrare aferente salarizării funcţiei de conducere de specialist "şef birou" (iar nu doar salarizării specialiştilor cu funcţii de execuţie), întrucât tranşează aspecte relevante avute în vedere de instanţa de fond drept temei pentru respingerea acţiunii în anulare a Ordinului nr. 63/21.02.2019, mai precis chestiunea coroborării dispoziţiilor art. 22 alin. (3) tezele a II-a şi a III-a şi art. 10 alin. (1) lit. b) din Anexa V la Legea nr. 153/2017, pe de o parte, cu prevederile lit. B) din Capitolul I al Anexei V la Legea nr. 153/2017, pe de altă parte. De altfel, Înalta Curte observă că, în punctele 61 şi 72 ale Deciziei nr. 31/2021, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept face trimitere la Decizia nr. 6207 din 5 decembrie 2019, despre care chiar recurentul-reclamant afirmă că dezleagă o situaţie similară cu a lui.

Faţă de prevederile art. 521 alin. (2) din C. proc. civ., în conformitate cu care dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru toate instanţele de judecată de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material din cuprinsul Legii nr. 153/2017, incidente în cauză.

Astfel, instanţa de control judiciar observă că indemnizaţia de încadrare maximă, stabilită conform prevederilor lit. B) din Capitolul I al Anexei V la Legea nr. 153/2017 (Indemnizaţia de încadrare pentru procurori), avută în vedere de prima instanţă, implică, în calculul cuantumului acesteia, utilizarea criteriilor de ierarhizare a salarizării în raport de vechimea în funcţie, criteriu ce, după cum s-a reţinut şi în Decizia nr. 31/2021, nu este aplicabil şi salarizării specialiştilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (indiferent dacă aceştia au funcţie de execuţie sau de conducere).

Pe cale de consecinţă, interpretarea corectă a prevederilor art. 22 alin. (3) tezele a II-a şi a III-a, coroborate cu art. 10 alin. (1) lit. b) din Anexa V la Legea nr. 153/2017, aplicabile specialiştilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie ce ocupă funcţii de conducere, nu este cea a coroborării acestora cu prevederile lit. B) din Capitolul I al Anexei V la Legea nr. 153/2017 (Indemnizaţia de încadrare pentru procurori), cum eronat apreciază recurentul-reclamant, ci cea a aplicării mecanismului reglementat de art. 10 alin. (1) lit. b) din secţiunea a II-a a Capitolului VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017, însă raportat la indemnizaţiile de încadrare aferente categoriei de personal din care face parte recurentul-reclamant (ofiţer de poliţie judiciară din cadrul D.N.A.), conform deciziei obligatorii nr. 31/2021 pronunţată de ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chetiuni de drept.

Astfel, mecanismul în discuţie reglementează, în cazul funcţiilor de conducere, o acordare a indemnizaţiei de încadrare la valoarea maximă, majorată cu 10 %, ceea ce, în cazul recurentului-reclamant, ce face parte din categoria ofiţerilor de politie judiciară, înseamnă o acordare a valorii maxime a indemnizaţiei pentru un ofiţer de poliţie judiciară din cadrul D.N.A. (cu vechimea în funcţie maximă stabilită conform Anexei nr. VI la Legea nr. 153/2017), majorată cu 8 %, conform art. 10 alin. (1) lit. b) din secţiunea a II-a a Capitolului VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017. Or, acesta a fost chiar mecanismul aplicat de intimata-pârâtă Direcţia Naţională Anticorupţie, cu ocazia emiterii Ordinului nr. 63/21.02.2019.

În acest context, Înalta Curte apreciază că hotărârea instanţei de fond, prin care s-a dispus respingerea cererii de anulare a unui astfel de act administrativ, a fost dată cu interpretarea corectă a prevederilor art. 22 alin. (3) tezele a II-a şi a III-a, coroborate cu art. 10 alin. (1) lit. b) din Anexa V la Legea nr. 153/2017 şi cu aplicarea în mod corect, în cauză, a prevederilor lit. B) din Capitolul I al Anexei V la Legea nr. 153/2017 (Indemnizaţia de încadrare pentru procurori), în contextul în care norma de raportare corectă era cea reglementată de Anexa VI la Legea nr. 153/2017, motiv pentru care se impune respingerea recursului declarat de reclamantul A., ca nefondat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 856 din 27 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2022.