Security clearance annulment: appeal allowed, decision quashed and remanded for failure to meet *Corneschi* reasoning standards on classified evidence

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal (ca efect al declinării de la Tribunalul Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, dispuse prin sentinţa civilă nr. 360/03.08.2020), reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS) a solicitat anularea actului administrativ unilateral prin care s-ar fi dispus un aviz negativ în privinţa accesului acestuia la informaţii clasificate secrete de stat.

Prin precizările din data de 06.10.2020, reclamantul a arătat că înţelege să conteste Decizia ORNISS nr. S/4113/21.03.2019.

I.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Decizia nr. 23/2021 din 11 februarie 2021, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului ORNISS, ca nefondată; a respins ca nefondată acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat.

I.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului şi, în principal, trimiterea cauzei în rejudecare la prima instanţă, iar în subsidiar, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, cu consecinţa anularii deciziei nr. S/4113/21.03.2019, emisă de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS).

Recurentul - reclamant a susţinut că soluţia primei instanţe este nelegală şi netemeinică, în contextul în care nu s-au analizat apărările sale, nu s-au analizat înscrisurile admise ca probă în susţinerea cererii de chemare în judecată, hotărârea fiind nemotivată sub acest aspect, fiind avute în vedere doar înscrisurile cu caracter confidenţial, depuse de partea intimată, la care reclamantul, în lipsa unei certificări ORNISS, nu a avut acces.

Cu toate că a admis pentru ambele părţi proba cu înscrisuri, prima instanţă a făcut trimitere în considerentele hotărârii doar la actele cu caracter secret depuse de către pârât, nefăcând referire, nici măcar într-o propoziţie, la existenţa înscrisurilor depuse de reclamant şi nici la motivul pentru care aceste înscrisuri nu au fost analizate.

Recurentul a arătat că, în situaţia dată, lecturând hotărârea instanţei de fond, se află, asemenea instanţei de control, într-o imposibilitate de a o critica/confirma, întrucât nu au fost analizate în mod efectiv şi apărările sale.

Prima instanţă era obligată să expună raţionamentul pentru care nu a acceptat probele publice depuse de reclamant, probe care evidenţiază faptul că decizia contestată e greşită (adoptată fiind pe baza unei documentaţii ADS tendenţioase). În lipsa unui astfel de raţionament, hotărârea apare ca fiind nelegală şi, pentru garantarea dreptului la un proces echitabil, cauza trebuie trimisă spre rejudecare.

Prin probele depuse de reclamant, în cauza s-a generat o îndoială asupra modului în care ORNISS a dispus avizare negativă. Din hotărârea primei instanţe nu rezultă motivul pentru care probele cu caracter secret depuse de intimat au avut prioritate faţă de probele cu caracter public depuse de reclamant.

În condiţiile în care recurentul a probat în condiţii de contradictorialitate, nemijlocire, oralitate si publicitate faptul că a avut un parcurs profesional ireproşabil, atât în funcţia de conducere, cât şi anterior, a fost recompensat de mai multe ori şi nu a avut abateri, aceste aspecte fiind incompatibile cu o avizare negativă ORNISS, cererea de chemare în judecată trebuie primită ca fondată, conduita sa fiind una care nu îl putea plasa niciun moment în sfera art. 159-160 din Hotărârea Guvernului nr. 858/2002.

I.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - pârât Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de recurentul - reclamant, având în vedere că nu a indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 1-8 C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

Intimatul - pârât a reiterat faptul că întreaga legislaţie privind protecţia informaţiilor clasificate reglementează regimul de excepţie al accesului la această categorie de informaţii, derogator de la liberul acces la informaţii ca drept subiectiv.

Arată că în speţă, conform dispoziţiilor art. 167 din Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) în calitate de ADS competentă, prin Direcţia Generală de Protecţie Internă (DGPI) a efectuat verificările de securitate în vederea revalidării avizului necesar eliberării autorizaţiei de acces la informaţii clasificate secrete de stat.

Subliniază faptul că, prin declaraţiile date şi semnate, recurentul a luat la cunoştinţă şi a acceptat, prin completarea formularelor de verificare, cerinţele procedurii de verificare, referitoare la nemotivarea avizării negative a accesului la informaţii clasificate (declaraţiile din Anexele nr. 15, 16 la Hotărârea Guvernului nr. 585/2002).

Totodată, menţionează că, în ceea ce priveşte documentaţia care a stat la baza deciziei ORNISS, aceasta este reprezentată de adresa MAI, clasificată SECRET DE SERVICIU, iar comunicarea sau declasificarea acesteia este atributul exclusiv al emitentului.

Precizează că decizia ORNISS nr. S/4113/21.03.2019 a fost clasificată SECRET DE SERVICIU, întrucât a fost emisă în baza adresei Autorităţii Desemnate de Securitate competente (MAI-DGPI), clasificate SECRET DE SERVICIU, iar comunicarea acesteia se face exclusiv cu respectarea normelor legale privind protecţia informaţiilor clasificate.

Procedura accesului la acest tip de informaţii clasificate este reglementată de Hotărârea Guvernului nr. 781/2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu.

Retragerea accesului la informaţii clasificate nu este prevăzută drept cauză de modificare a raportului de serviciu pentru funcţionarii publici cu statut special, nu are natură disciplinară sau contravenţională şi nu reprezintă o sancţiune pentru acţiunile sau inacţiunile care constituie elemente de incompatibilitate pentru acces la informaţii clasificate.

Prin urmare, aspectul invocat de recurent că nu i-a fost adusa la cunoştinţă motivarea în fapt şi îndrept este neîntemeiată, de vreme ce legislaţia însăşi prevede obligaţia acceptării de către solicitant a nemotivării avizării negative a accesului la informaţii clasificate (declaraţia din Anexa nr. 15 la Hotărârea Guvernului nr. 585/2002).

În contextul normativ şi jurisprudenţial expus, dreptul la apărare al recurentului este respectat, chiar în lipsa declasificării documentelor administrate ca probatoriu în cauză, deoarece acestea au fost depuse la dosarul cauzei, pentru a fi consultate de instanţa de judecată.

I.5. Prin încheierea din 8 noiembrie 2022, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului, constatând că motivele invocate prin cererea de recurs se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

I.6. Prin încheierea din 25 aprilie 2023, Înalta Curte a pus în discuţie, din oficiu, necesitatea unei noi sesizări a Curţii Constituţionale pentru reevaluarea constituţionalităţii textelor din Legea nr. 182/2002 privind modalitatea de accesare a înscrisurilor clasificate, în raport de considerentele hotărârii Corneschi contra României a Curţii Europene a Drepturilor Omului, hotărâre ce are legătură cu modalitatea de vizionare a înscrisurilor clasificate.

Pentru soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a format dosarul asociat nr. x/2019, în conformitate cu dispoziţiile art. 104 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, modificat şi completat, în care s-a pronunţat o încheiere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (2), art. 7 şi art. 28 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 182/2002 raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 20, art. 21, art. 24, art. 124 alin. (2) şi (3) din Constituţie şi în raport de dispoziţiile art. 6 CEDO.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa pronunţată prin prisma motivelor de recurs invocate, recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei), în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Corneschi contra României, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 425 C. proc. civ.:"(1) Hotărârea va cuprinde:

b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;".

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reaminteşte că, în principiu, obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Evident, obligaţia de motivare a deciziei cunoaşte o cu totul altă semnificaţie atunci când informaţiile care stau la baza deciziei sunt din categoria informaţiilor clasificate protejate de Legea 182/2002, date fiind interdicţiile exprese de divulgare a acestor informaţii, aplicabile atât instanţei, cât şi avocatului, din cuprinsul acestui act normativ.

În aplicarea acestor principii, Înalta Curte reţine contextul particular al prezentei cauze, care este similar celui în care a fost pronunţată România a fost condamnată în cauza Corneschi împotriva României.

În esenţă, reclamantul din prezenta cauză contestă retragerea autorizaţiei sale de acces la informaţii clasificate. Deşi avocatul a avut acces la documentele clasificate (certificat ORNISS) nu poate divulga conţinutul acestora clientului său. Instanţa, la rândul său, a apreciat că nu poate divulga în motivarea sa conţinutul documentelor clasificate, deşi are acces la acestea, fiindcă s-ar expune unor sancţiuni penale, astfel că decizia apare ca nemotivată.

Principiile CEDO aplicabile faţă de situaţia particulară a reclamantului din prezenta cauză sunt cele care se desprind din Cauza Regner împotriva Cehiei. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a ţinut seama de procedură în ansamblu, pentru a stabili dacă limitările principiilor contradictorialităţii şi egalităţii armelor au fost compensate suficient prin alte garanţii procedurale (pct. 151). Dreptul la divulgarea probelor relevante nu este un drept absolut. Curtea a reţinut că pot exista interese concurente - precum securitatea naţională, necesitatea de a proteja martori expuşi riscului unor represalii sau de a păstra secrete metodele poliţiei de anchetare a infracţiunilor - care trebuie să fie puse în balanţă cu drepturile părţii la procedură (pct. 148).

În acord cu această jurisprudenţă, în esenţă, art. 6 este respectat atunci când: instanţele naţionale au independenţa şi imparţialitatea necesare; au acces fără restricţii la toate documentele clasificate pe care s-a bazat decizia; au competenţa de a efectua o examinare detaliată a fondului deciziei de revocare a certificatului de securitate şi să anuleze, după caz, o astfel de decizie dacă era arbitrară. Curtea examininează, de asemenea, dacă instanţele naţionale şi-au exercitat în mod corespunzător competenţele de control de care dispuneau şi dacă recurgerea la o procedură restrânsă din motive de securitate părea să fie arbitrară sau vădit nerezonabilă.

Curtea a subliniat că este de dorit ca instanţele naţionale să explice, măcar sumar, intensitatea controlului efectuat de acestea şi acuzaţiile aduse reclamantului .

În cauza Regner, Curtea a reţinut că nu există o încălcare întrucât instanţele s-au întemeiat pe "informaţii concrete, complete, detaliate referitoare la comportamentul şi stilul de viaţă ale reclamantului" pe baza cărora s-a stabilit dacă acesta prezenta un risc la adresa securităţii naţionale, având în vedere, de asemenea, faptul că, la momentul respectiv, existau suspiciuni serioase cu privire la participarea sa la crima organizată, pentru care a fost ulterior urmărit penal şi condamnat în cele din urmă.

Aplicând aceste principii în prezenta cauză, Înalta Curte reţine că reclamantului nu i s-a oferit o motivare şi un proces care să satisfacă standardul garanţiilor dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Corneschi pentru asigurarea dreptului la un proces echitabil (art. 6 CEDO).

Or, acesta este exact motivul pentru care România a fost condamnată în cauza Corneschi: "Având în vedere lipsa oricărei indicaţii cu privire la faptele exacte reţinute împotriva reclamantului sau acţiunile exacte ale "unor instituţii ale statului", sau cel puţin care dintre "interesele persoanelor de drept public sau privat" au fost efectiv implicate, Curtea constată lipsa de precizie a exprimării instanţelor naţionale atunci când s-au referit la orice motiv concret de securitate naţională care justifica necomunicarea probelor din dosarul reclamantului. Prin urmare, motivele reale de securitate naţională care, în opinia autorităţilor, împiedicau dezvăluirea probelor şi informaţiilor clasificate care îl priveau pe reclamant nu au fost explicate câtuşi de puţin de către instanţele naţionale (spre deosebire de Regner)."

Mai mult, instanţa europeană a reţinut că, în lipsa oricărei posibilităţi, pentru un avocat cu certificat ORNISS, de a divulga informaţiile clasificate clientului său şi de a-i solicita explicaţii factuale, orice apărare, chiar şi de către un avocat cu certificat ORNISS, ar fi fost inoperantă, întrucât ar fi fost prea vagă şi nu ar fi putut fi legată de fapte sau comportamente reale, Curtea considerând că eficacitatea unei astfel de apărări în cauza reclamantului poate fi pusă în discuţie. Curtea a considerat că prezenţa avocatului reclamantului (deţinător sau nu de certificat ORNISS) în faţa instanţelor naţionale, fără nicio posibilitate de a confirma acuzaţiile aduse clientului său, nu era de natură să asigure apărarea efectivă a reclamantului astfel încât să se poată compensa în mod semnificativ limitările care îl afectează în exercitarea drepturilor sale procedurale.

Instanţa de contencios al drepturilor omului a concluzionat că: "Având în vedere lipsa unor explicaţii coerente, oricât de sumare, cu privire la întinderea controlului pe care l-au efectuat şi la fondul acuzaţiilor îndreptate împotriva reclamantului, nu se poate considera ca fiind stabilit suficient de clar că, în prezenta cauză, instanţele naţionale au exercitat în mod efectiv şi corespunzător competenţele care le sunt conferite în acest scop".

Prin urmare, nefiind respectate garanţiile art. 6 CEDO desprinse din cauza Corneschi împotriva României sub aspectul motivării deciziei, Înalta Curte reţine ca fiind întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ceea ce atrage casarea sentinţei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca instanţa de fond să procedeze la rejudecarea cauzei cu luarea în considerare a celor statuate în jurisprudenţa europeană citată cu privire la garantarea dreptului la apărare şi standardele în privinţa motivării hotărârii.

III. Temeiul procesual al soluţionării prezentului recurs

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ. şi art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.,civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe, care va rejudeca cauza cu respectarea întocmai a celor statuate în jurisprudenţa europeană citată, în special în cauza Corneschi împotriva României cu privire la garantarea dreptului la apărare şi standardele în privinţa motivării hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 23/2021 din 11 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 26 septembrie 2023.