Statutory discretion to adjust moral damages for fatal traffic accidents over internal administrative compensation guidelines

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 7 mai 2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J. au chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea deciziei nr. 19744 din data de 10.04.2019 şi, pe cale de consecinţa, admiterea cererii de despăgubire, cu obligarea pârâtului la plata sumelor solicitate. În subsidiar, au solicitat modificarea deciziei nr. 19744/10.04.2019, obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii si obligarea la plată a diferenţei dintre sumele solicitate cu titlu de despăgubiri şi sumele virate în data de 20.03.2019, respectiv: către A. (tatăl defunctului), suma de 324,64 RON, cu titlu de daune materiale şi suma de 370.503 RON, cu titlu de daune morale; către B. (frate al defunctului), suma de 170.088 RON, cu titlu de daune morale; către C. (soră a defunctului), suma de 170.088 RON, cu titlu de daune morale; către D. (soră a defunctului), suma de 170.088 RON, cu titlu de daune morale; către E. (soră a defunctului), suma de 170.088 RON, cu titlu de daune morale; către F. (frate al defunctului), suma de 170.088 RON, cu titlu de daune morale; către G. (soră a defunctului), suma de 170.088 RON, cu titlu de daune morale; către H. (soră a defunctului), suma de 170.088 RON, cu titlu de daune morale; către I. (frate al defunctului), suma de 170.088 RON, cu titlu de daune morale; către J. (frate al defunctului), suma de 170.088 RON, cu titlu de daune morale.

Au solicitat reclamanţii obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, mai puţin onorariul avocaţial.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 65 din 20 ianuarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti:

- a admis în parte contestaţia formulată de reclamanţi;

- a anulat în parte Decizia nr. 19744/10.04.2019, exclusiv sub aspectul cuantumului despăgubirilor morale acordate reclamanţilor;

- a stabilit cuantumul despăgubirilor morale cuvenite reclamanţilor după cum urmează: suma de 127.995 RON pentru reclamantul A. şi suma de suma de 50.715 RON pentru fiecare dintre reclamanţii B., C., D., E., F., G., H., I. şi J.;

- a obligat pârâtul FGA la plata către reclamanţi a diferenţelor de despăgubiri, reprezentând daune morale, între sumele acordate în baza deciziei nr. 19744/10.04.2019 şi sumele determinate potrivit prezentei hotărâri;

- a menţinut în rest decizia contestată nr. 19744/10.04.2019;

- a obligat pârâtul FGA la plata către reclamanţi a cheltuielilor de judecată, în sumă de 350 RON, reprezentând taxe judiciare de timbru.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 au declarat recurs atât reclamanţii, cât şi pârâtul.

3.1. Prin recursul formulat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., s-a solicitat în principal, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, iar în subsidiar, casarea în parte a sentinţei recurate, în sensul majorării cuantumului daunelor solicitate.

În motivarea recursului, se susţine în esenţă că instanţa de fond a reţinut în mod greşit "respectarea întocmai de către pârât a dispoziţiilor art. 50 din Norma nr. 23/2014 prin raportare directă la Ghidul privind soluţionarea daunelor morale întocmit de către FPVS in anul 2011".

Arată în acest sens că procedura internă prin care pârâtul FGA acordă daunele este o procedură lipsită de transparenţă şi de obiectivitate, iar în cauză, stabilirea şi acordarea daunelor s-a făcut doar în baza acestui înscris sub semnătură privată, fiind ignorate cu desăvârşire dispoziţiile legale în materia acţiunilor în daune delictuale, fiind încălcate principiile fundamentale care stabilesc modul de reparaţie al prejudiciilor de acest gen.

În sensul nelegalităţii raportării la prevederile Ghidului în ceea ce priveşte stabilirea daunelor, recurenţii-reclamanţi invocă Decizia nr. 2612/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că prevederile acestui Ghid au un caracter pur orientativ şi nu obligatoriu.

Tot cu referire la acest Ghid, se arată de către reclamanţi împrejurarea că acesta este un înscris sub semnătură privată care nu are valoarea unei norme legale, iar prin acordarea daunelor în baza acestui Ghid se ignoră dispoziţiile legale în materia daunelor morale, principiile de drept naţionale şi convenţionale în această materie care impun repararea integrală a prejudiciului moral.

Se mai arată faptul că Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii (FPVS) era la data elaborării Ghidului o asociaţie profesională constituită din companiile de asigurări care au dreptul să practice asigurarea RCA pe teritoriul României şi susţine faptul că scopul real al emiterii acestui ghid a fost acela ca instanţele de judecată să acorde automat suma respectivă (trecută în Ghid) fără a mai aprecia asupra gravităţii prejudiciului moral suferit şi nici asupra faptului dacă această sumă este sau nu rezonabilă prin raportare la împrejurările concrete ale speţei, respectiv la urmările accidentului. Or, uzarea de criterii exclusiv cantitative, iar nu şi de criterii calitative de apreciere a reparaţiei băneşti pentru astfel de prejudicii este şi rămâne foarte discutabilă, lipsind de suport legal şi etic hotărârile judecătoreşti respective.

În ce priveşte acest Ghid, susţin recurenţii că problema cea mai gravă constă în faptul că acesta este bazat pe o jurisprudenţă care de fapt nu există, iar asigurătorii continuă, fără a face o verificare asupra a ceea ce se susţine, să solicite instanţelor de judecată să ţină cont de evaluările din acest ghid, de media daunelor stipulate în cuprinsul lui, iar în cauză judecătorul fondului s-a mulţumit să aibă în vedere concluziile Ghidului care fac referire la anii 2009-2010, fără a proceda la o analiză comparativă şi a jurisprudenţei din anii 2013-2018.

Susţin recurenţii că nivelul daunelor morale a crescut faţă de anii 2009-2010 datorită aprecierii de către instanţele de judecată a criteriilor ce reprezintă factorul principal în cuantificarea prejudiciului moral şi stabilirea daunelor acordate.

Prin urmare, susţin recurenţii că motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă şi inteligibilă, să nu se rezume la o înşiruire de fapte şi argumente, să se refere la probe administrate în cauză şi să fie în concordanţă cu acestea, să răspundă în fapt şi în drept la toate pretenţiile şi apărările formulate de părţi şi conducă în mod logic şi convingător la soluţia cuprinsă în dispozitiv.

Or, în cauză hotărârea recurată cuprinde, lapidar şi contradictoriu, argumentele care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate, rezultând astfel că situaţia de fapt dedusă judecăţii nu a fost pe deplin stabilită.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se susţine faptul că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de drept material, respectiv cele prevăzute de dispoziţiile art. 50 pct. 2 lit. d) din Norma CSA 23/2014 care statuează asupra obligativităţii acordării daunelor morale, în caz de deces şi vătămări corporale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Se arată de către recurenţi faptul că instanţa de fond nu a ţinut cont de jurisprudenţa similară din România depusă de către reclamanţi, şi totodată se afirmă că daunele morale ar trebui să fie stabilite într-un cuantum raportat la împrejurările concrete ale cauzei, în funcţie de intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de către reclamanţi.

În acest sens se arată faptul că sub aspectul cuantumului daunelor morale, trebuie să se urmărească ca acestea să nu aibă caracter pur simbolic, ci să fie în măsură să amelioreze efectiv condiţiile de viaţă ale reclamanţilor prin procurarea unor satisfacţii morale, urmând a se avea în vedere şi gravitatea faptei cauzatoare de prejudicii şi valoarea protejată, respectiv dreptul la viaţă al persoanei.

Prin urmare, pentru stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie avute în vedere împrejurările concrete ale cauzei, în urma unei analize atente a instanţei de judecată, prin raportare şi la criteriul echităţii, precum şi la principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, criterii ce au fost consacrate pe cale jurisprudenţială în materia stabilirii daunelor morale. Or, în cauză, instanţa de judecată s-a limitat numai la criteriile prezentate în considerentele hotărârii recurate, astfel că aceasta a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor legale.

3.2. Prin recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Sub un prim aspect susţine recurentul-pârât că instanţa de judecată ar fi trebuit să se raporteze la dispoziţiile art. 17 lit. b) din Legea nr. 187/2014 potrivit cărora cuantumul ajutorului de deces este de 1.208 RON, ceea ce ar însemna un total al despăgubirii de 64.024 RON în cazul tatălui defunctului şi 25.368 RON daune morale pentru fraţii/surorile defunctului.

Susţine recurentul-pârât că instanţa de judecată trebuia să se pronunţe asupra apărărilor formulate, în caz contrar fiind încălcat dreptul la apărare al recurentului-pârât.

Controlul de legalitate al instanţei viza actul administrativ şi motivarea acestuia, ori legiuitorul a dat în sarcina Comisiei speciale din cadrul FGA atributul de a cuantifica daunele morale, cât şi posibilitatea de a adopta proceduri proprii care să reglementeze activitatea instituţiei (art. 30 din Legea nr. 213/2015).

În ce priveşte motivarea hotărârii, susţine recurentul-pârât că nu se precizează în ce ar consta eroarea de calcul - trebuia FGA să ţină cont şi de alte criterii, trebuia să aibă în vedere alte consecinţe vătămătoare ale accidentului, căci criteriile privind prejudiciul de afecţiune raportat la relaţiile de rudenie circumstanţiat pentru părinţi/fraţi/surori au fost analizate de FGA.

Invocă recurentul-pârât Decizia Directorului General nr. 74/02.08.2018 Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorând din cazuri de vătămări corporale sau deces, respectiv dispoziţiile art. 7 lit. e) al cărui conţinut este redat în cuprinsul cererii de recurs, şi susţine că FGA a adoptat criterii proprii de determinare a unor praguri valorice pentru a se evita săvârşirea unor discriminări într-un domeniu atât de sensibil în care nu exista criterii legale de individualizare a sumelor.

Susţine recurentul-pârât că sumele solicitate în prezenta cauză sunt prea oneroase raportat la materialul probator luat în analiză de către Comisia Specială şi dacă ar fi acordate de către instanţa de judecată s-ar depăşi graniţele unor daune morale rezonabile şi funcţia pe care aceste daune o au.

Totodată, se arată de către recurent că despăgubirile morale trebuie acordate într-un cuantum decent, care să aibă rolul de a constitui o alinare a suferinţelor încercate prin pierderea unei persoane dragi. Stabilirea despăgubirilor pentru daune morale presupune o apreciere şi evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează şi pot fi astfel supuse puterii de apreciere a instanţelor de judecată. Daunele morale nu reprezintă preţul plătit pentru suferinţele psihice care sunt inestimabile, ci reprezintă o reparaţie simbolică, stabilită din perspectiva consecinţelor în planul vieţii personale şi sociale.

În dimensionarea despăgubirilor trebuie să se ţină cont şi de realităţile economico-sociale în vederea unei aprecieri rezonabile şi evitării discrepanţelor, iar în cazul de faţă trebuie să se ţină cont şi de faptul că a fost vorba despre un eveniment produs din culpă şi că sumele pe care persoanele vătămate pot să le primească trebuie să se raporteze şi la împrejurările în care s-a produs evenimentul asigurat.

Invocă recurentul-pârât dispoziţiile art. 6 şi art. 11 din Legea nr. 213/2015, precum şi art. 24 alin. (3) din Norma nr. 16/2015 şi susţine că sumele plătite creditorilor de asigurare ai societăţilor aflate în faliment sunt suportate de către ceilalţi asigurători din piaţă şi resimţite de toţi consumatorii finali care se văd nevoiţi să suporte prime mai mari pentru a fi posibilă plata acestor contribuţii.

În ceea ce priveşte modalitatea de stabilire a despăgubirilor de către FGA se susţine faptul că la stabilirea daunelor morale s-a raportat la valorile menţionate în Anexa nr. 3 a Deciziei nr. 74/02.08.2018 astfel că nu se poate reţine un eventual refuz nejustificat de acordare integrală a daunelor morale astfel cum s-a solicitat de către reclamanţi, având în vedere faptul că dreptul de apreciere conferit de legiuitor în sarcina Comisiei Speciale din cadrul FGA nu a fost exercitat discreţionar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de orice victimă a unui accident rutier.

Totodată, se arată faptul că recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale şi nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptăţite de a primi daune morale, ci dimpotrivă are rolul a de a asigura transparenţa în procesul adoptării soluţiei administrative, precum şi a unui tratament echitabil pentru potenţialii creditori de asigurare.

În ce priveşte studiul FPVS, recurentul-pârât arată că acest studiu a fost avut în vedere ca material de documentare, aşa cum a fost studiat şi analizat şi baza de date a asigurătorilor în faliment şi hotărârile pronunţate împotriva acestora prin care instanţele acordau diverse sume cu titlu de daune morale. Chiar dacă instanţa de judecată îşi fundamentează hotărârea pe tipul de calcul al daunelor morale recomandat de Studiul FPVS susţine că FGA a adoptat o procedură şi criterii proprii de stabilire a sumelor datorate, asupra cărora trebuia să statueze instanţa de fond în analiza sa.

4. Apărările formulate în cauză

Recurenţii-reclamanţi şi recurentul-pârât nu au depus întâmpinări faţă de recursul părţii adverse.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J., Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Demersul judiciar iniţiat de reclamaţi are ca obiect solicitarea de anulare a deciziei nr. 19744 din 10.04.2019 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi admiterea cererii de despăgubire, cu obligarea pârâtului la plata sumelor solicitate, iar în subsidiar au solicitat modificarea deciziei contestate nr. 19744/10.04.2019, obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii şi obligarea la plata diferenţei dintre sumele solicitate cu titlu de despăgubiri şi sumele virate în data de 20.03.2019.

În fapt, prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor reclamanţii au solicitat acestuia plata daunelor materiale şi morale ca urmare a producerii riscului asigurat, prin decesul fiului, respectiv fratelui K., suma de 4.399,64 RON cu titlu de daune materiale şi suma de 445.600 RON cu titlu de daune morale către tatăl defunctului, iar către fraţii/surorile victimei suma de 200.000 RON cu titlu de daune morale, către fiecare dintre aceştia.

Reclamanţii au contestat decizia emisă de pârât întrucât prin această decizie a fost acordată o sumă mult mai mică decât cea solicitată, respectiv 79.172 RON (4.075 RON daune materiale şi 75.097 RON daune morale), respectiv 29.912 RON către fraţi şi surori, apreciind, cu privire la considerentele cuprinse în soluţionarea cererii de plată, că evaluarea daunelor s-a făcut în mod discreţionar, fără să existe o transparenţă în modalitatea de stabilire şi acordare a acestora.

Soluţionând contestaţia, prima instanţă a apreciat că în privinţa daunelor morale se impune majorarea acestora întrucât pârâtul nu a analizat în concret situaţia particulară a fiecărui reclamant, precum şi legătura personală a acestora cu defunctul.

Soluţia Curţii de Apel Bucureşti este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale.

Înalta Curte constată că, deşi recurenţii-reclamanţi şi-au întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile expuse nu se circumscriu decât cazului de casare reglementat de pct. 8 al articolului menţionat, necuprinzând argumente de nelegalitate referitoare la nemotivarea sentinţei recurate ori la existenţa, în cuprinsul acesteia, a unor motive contradictorii sau străine cauzei. Deşi au susţinut, pasager, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, recurentul nu a detaliat această critică, iar argumentaţia cererii de recurs se subsumează doar greşitei aplicări sau interpretării a dispoziţiilor legale relevante, urmând a fi analizată din această perspectivă.

De altfel, chiar dacă s-ar trece peste astfel de aspecte, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., câtă vreme judecătorul fondului a respectat rigorile art. 22 alin. (2) şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerinţa existenţei unei motivări concise, care nu are elemente de contradictorialitate, este îndeplinită, fiind respectate garanţiile unui proces echitabil şi ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel că sunt nefondate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Instanţa de control judiciar constată că nu pot fi primite nici criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pornind de la pragurile medii evaluate în Ghidul pentru acordarea daunelor morale, în baza studiilor realizate la nivel intern şi european, instanţa de fond a considerat că se impune majorarea daunelor morale stabilite prin decizia administrativă atacată, având în vedere pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite părintelui ca urmare a decesului copilului (cazul reclamantului A.), un nivel mediu al despăgubirilor calculat la valoarea a 53 de salarii medii pe economie, respectiv suma de 127.995 RON, iar în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi reclamanţi, fraţi şi surori ai defunctului, s-a avut în vedere un nivel mediu al despăgubirilor calculat la valoarea a 21 de salarii medii pe economie, respectiv suma de 50.715 RON pentru fiecare reclamant frate/soră a defunctului.

Reţine Înalta Curte că potrivit art. 1391 alin. (2) C. civ. "Instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu".

Conform art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, în vigoare la data formulării cererii de plată: "la stabilirea despăgubirilor în caz de deces, daunele morale se stabilesc în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România".

Înalta Curte reţine că în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinţa psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

Deşi stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Totodată, instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei - aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de terţa persoană păgubită, determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situaţiei sale concrete - legătura de rudenie cu victima accidentului, relaţiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieţii de victima accidentului şi altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei.

Având în vedere aceste criterii, Înalta Curte constată că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, nu poate fi în măsură să conducă la înlăturarea suferinţei produse reclamanţilor prin decesul unui membru al familiei, o astfel de pierdere neputând fi cuantificată în bani.

Revenind la aspectele concrete ale speţei deduse judecăţii, Înalta Curte constată că prima instanţă corect a procedat la majorarea daunelor morale stabilind un cuantum al acestora la nivelul a 53 de salarii medii pe economie pentru reclamantul A. (tatăl defunctului) reţinând în mod corect că un părinte nu poate trece uşor peste pierderea fiului său, indiferent de vârsta acestuia, iar durerea este de neimaginat.

În acest mod, daunele morale se stabilesc prin apreciere în urma aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză în plan fizic, psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, etc. Toate aceste criterii se subordonează conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs.

Din acest punct de vedere, stabilirea unor asemenea despăgubiri implică, fără îndoială, şi o doză de aproximare, însă instanţele trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei. Altfel spus, criteriul fundamental în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea.

Totodată, împrejurarea că pârâtul a utilizat Ghidul FPVS pentru a realiza o stabilire echitabilă a cuantumului daunelor morale, raportat la alte persoane vătămate în incidente similare, nu conduce nici la obligativitatea acestei proceduri în faţa instanţei de judecată, dar nici la considerarea ca fiind derizorii/inadecvate a sumelor stabilite prin aplicarea acestei proceduri. Înalta Curte nu poate însă să dea întâietate sumelor stabilite automat şi formalist conform acestei proceduri, procedura folosită de pârât trebuie corelată cu principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) C. civ., dar şi cu jurisprudenţa instanţelor naţionale, care poate justifica depăşirea cerinţelor stabilite prin proceduri interne adoptate de FGA sau de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii.

În ceea ce priveşte critica recurenţilor-reclamanţi conform căreia procedura internă prin care pârâtul FGA acordă daunele este o procedură lipsită de transparenţă şi de obiectivitate, iar în cauză, stabilirea şi acordarea daunelor s-a făcut doar în baza acestui înscris sub semnătură privată, fiind ignorate cu desăvârşire dispoziţiile legale în materia acţiunilor în daune delictuale, fiind încălcate principiile fundamentale care stabilesc modul de reparaţie al prejudiciilor de acest gen, Înalta Curte constată că aceasta excede obiectului cauzei de faţă, care constă în anularea deciziei emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor în soluţionarea contestaţiei formulate de către recurenţii-reclamanţi.

Înalta Curte reţine că despăgubirile acordate de instanţa de fond reprezintă o justă şi îndreptăţită reparaţie morală pentru suferinţele profunde şi îndelungate, precum şi a suferinţelor psihice suferite de recurenţii-reclamanţi.

Prin urmare, nefiind identificate motive de casare a hotărârii instanţei de fond, Înalta Curte va respinge recursul de faţă.

II.2. În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor

Analizând criticile formulate de acest recurent, în raport cu motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Cât priveşte sentinţa recurată, un prim motiv de casare invocat de recurentul pârât este cel prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. prin care a susţinut că instanţa de fond a fost investită cu controlul de legalitate al actului administrativ şi motivarea acestuia, iar legiuitorul a dat în sarcina Comisiei speciale din cadrul FGA atributul de a cuantifica daunele morale, cât şi posibilitatea de a adopta proceduri proprii care să reglementeze activitatea instituţiei (art. 30 din Legea nr. 213/2015).

Critica formulată este nefondată, iar motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. nu este incident in legătură cu aspectele invocate, neputând fi vorba despre depăşirea de către curtea de apel a limitelor atribuţiilor sale.

Se impune a se preciza cu prioritate faptul că, din perspectivă teoretică, motivul de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 4 se referă la situaţia în care hotărârea este reformabilă întrucât au fost depăşite atribuţiile puterii judecătoreşti. Acest motiv de recurs se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi vizează imixtiunea instanţelor judecătoreşti în domeniul atribuţiilor puterii legislative sau executive, prin încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat sau imixtiunea instanţelor în domenii excluse puterii judecătoreşti, neputându-se identifica cu depăşirea competenţei. Prin excesul de putere se încalcă, aşadar, ordinea constituţională şi interesul public, instanţa judecătorească exercitând funcţiile puterii judecătoreşti peste limitele statornicite prin Constituţie.

Revenind la critica formulată, Înalta Curte reţine că aceasta nu poate fi primită, neexistând în cauză o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti. Sub acest aspect se reţine că atâta timp cât decizia emisă de recurentul pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor poate fi constată în faţa instanţelor judecătoreşti, pe cale de consecinţă instanţa de judecată are atributul de a verifica legalitatea şi temeinicia deciziei contestate, inclusiv sub aspectul cuantumului daunelor morale, diminuând sau majorând cuantumul acestora.

Împrejurarea că una din atribuţiile Comisiei speciale din cadrul Fondului de Garantare a Asiguraţilor este şi cea de a cuantifica daunele morale, nu anulează dreptul instanţei de judecată de a verifica legalitatea şi temeinicia stabilirii acestui cuantum, în condiţiile în care nu există nicio dispoziţie legală care să interzică acest drept al instanţei de judecată.

Cel de-al doilea motiv de casare invocat de acelaşi recurent este cel prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prin care susţine că în ce priveşte motivarea hotărârii, nu se precizează în ce ar consta eroarea de calcul - trebuia FGA să ţină cont şi de alte criterii, trebuia să aibă în vedere alte consecinţe vătămătoare ale accidentului, căci criteriile privind prejudiciul de afecţiune raportat la relaţiile de rudenie circumstanţiat pentru părinţi/fraţi/surori au fost analizate de FGA.

Observând textul art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. se desprinde necesitatea arătării motivelor de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei, precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Concluzionând, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, ea constituind astfel o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi, de altfel, singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.

În egală măsură, se cuvine a se aminti că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările acestora, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor esenţiale, relevante, care fundamentează poziţia procesuală a părţilor.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ. precum şi al art. 6§1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

În speţă, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. cu referire la nemotivarea hotărârii, Înalta Curte constată că raţionamentul instanţei de fond respectă rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. în sensul că sentinţa cuprinde argumente care demonstrează că judecătorul a analizat cererea dedusă judecăţii prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, explicând cu suficientă claritate raţionamentul în baza căruia a reţinut că se impune majorarea cuantumului daunelor morale.

Astfel, este de observat că judecătorul fondului a făcut o justă analiză a cauzei, iar prin considerentele arătate a răspuns implicit, atât argumentelor invocate de reclamanţi în susţinerea acţiunii formulate, cât şi apărărilor pârâtului, expunând în mod logic şi gradual motivele de fapt şi de drept ce au fundamentat soluţia adoptată.

Cu referire la critica formulată se reţine că judecătorul fondului a arătat în mod clar care au fost argumentele pentru care cuantumul daunelor morale trebuie majorat, arătând în acest sens că recurentul-pârât nu a efectuat o analiză în concret a fiecărui caz în parte, situaţia personală a fiecărui reclamant precum şi legătura fiecăruia dintre aceştia cu defunctul, dat fiind că reclamanţii se aflau în grade de rudenie diferite cu defunctul (tată, respectiv fraţii şi surorile defunctului).

Sub acest aspect, va observa Înalta Curte că judecătorului fondului a avut în vedere că la nivel european s-a apreciat că "durerea încercată prin decesul victimei se prezumă pentru ascendenţi şi descendenţi direcţi" însă la stabilirea despăgubirilor s-a avut în vedere faptul că prejudiciul moral este de o intensitate mult accentuată în cazul părintelui care îşi pierde un copil, în comparaţie cu prejudiciul moral încercat de un copil care îşi pierde părintele, aspecte ce nu au fost avute în vedere de către recurentul pârât la emiterea deciziei contestate în prezenta cauză.

Prin urmare, la stabilirea despăgubirilor recurentul-pârât avea obligaţia de a analiza gradul de rudenie al fiecărui reclamant în parte şi prejudiciul moral suferit de fiecare reclamant în parte, aspecte analizate însă de instanţa de judecată şi care au determinat majorarea cuantumului daunelor morale.

În consecinţă, se constată că hotărârea atacată este motivată în mod clar şi concis în concordanţă cu probele şi actele de la dosar şi se reflectă în mod corespunzător în soluţiile adoptate în dispozitiv, Înalta Curte constatând că susţinerile recurentului-pârât referitoare la nemotivarea soluţiei pronunţate de prima instanţă nu reflectă decât dezacordul părţii în privinţa argumentelor ce au stat la baza acesteia, fără a susţine însă motivul de casare invocat.

Prin criticile formulate cu privire la fondul cauzei în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză cu privire la stabilirea cuantumului daunelor morale.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 50 pct. 2 lit. d) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, "La stabilirea despăgubirilor în caz de deces, se au în vedere următoarele: (…) f) daunele morale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România".

În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a arătat că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori măsura în care a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

În prezent, la nivel legislativ şi de principiu nu există criterii obiective, abstracte, respectiv criterii matematice sau economice, cuantificabile, de stabilire a despăgubirilor băneşti pentru repararea prejudiciilor morale, astfel încât instanţele se ghidează după criterii subiective, variabile de la caz la caz, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, astfel încât să fie acordate despăgubiri apte să constituie o satisfacţie echitabilă.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate a sentinţei recurate, Înalta Curte reţinând că Ghidul Fondului de protecţie a victimelor străzii sau decizia adoptată la nivelul autorităţii pârâte privind procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, invocate atât în decizia contestată, cât şi în cererea de recurs, nu sunt acte normative, astfel că nu pot avea decât o valoare orientativă, nicidecum obligatorie, pentru instanţa de judecată.

De asemenea, este adevărat că recurentul-pârât poate recurge la o procedură internă standardizată, însă FGA nu se poate raporta, astfel cum acesta a motivat, la procedura internă de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, prin care s-au adoptat criterii proprii de determinare a unor praguri valorice şi s-au stabilit actele necesare pentru constituirea dosarului de daună, pentru a se evita săvârşirea unor discriminări într-un domeniu în care nu există criterii legale de individualizare a sumelor acordate, fără a le corela cu principiile de drept naţionale şi convenţionale în această materie.

Înalta Curte constată că, deşi prin elaborarea procedurii interne, recurentul-pârât a urmărit să se raporteze la un criteriu obiectiv şi rezonabil în stabilirea despăgubirilor morale solicitate de persoanele vătămate, procedura internă trebuie corelată cu principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) C. civ. dar şi de jurisprudenţa instanţelor naţionale, care poate justifica depăşirea cerinţelor stabilite prin proceduri interne adoptate de FGA.

Instanţa de control judiciar reţine că, într-adevăr, Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este un succesor în drepturi şi obligaţii al asigurătorilor, ci garantează în condiţiile şi limitele prevăzute de Legea nr. 213/2015 plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, însă o atare concluzie nu înlătură aplicabilitatea prevederilor C. civ. cu privire la modalitatea de determinare a existenţei şi întinderii prejudiciilor cauzate persoanelor îndreptăţite să primească despăgubiri pentru acestea.

Nivelurile prevăzute în Procedura invocată reprezintă cel mult repere orientative, nicidecum obligatorii, de natură a evita orice analiză de proporţionalitate a sumelor precizate în Anexe cu titlu de daune morale şi situaţiile concrete deduse analizei Fondului şi subsecvent instanţelor de judecată. Procedura internă a recurentului poate fi avută în vedere de instanţa de judecată la stabilirea cuantumului despăgubirilor, dar nu în mod exclusiv.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J. şi de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J. împotriva sentinţei civile nr. 65 din 20 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2022.