Equal Pay for Equal Work in Budgetary Sector: Inclusion of Judicial Precedents in Maximum Salary Classification Reference Value

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 aprilie 2019, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ. şi KK., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei - Ministrul Justiţiei, au solicitat:

(i) anularea în parte a ordinului nr. 85/C/04.02.2019;

(ii) obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare cu stabilirea indemnizaţiei de încadrare brute lunare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 440,154 RON începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,169 RON începând cu data de 01.12.2015;

(iii) obligarea pârâtului la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor salariale rezultate la zi sau până la data pensionării, după caz.

La data de 24 februarie 2020, reclamanţii au depus cerere precizatoare în cuprinsul căreia au arătat că, întrucât Ministerul Justiţiei a emis Ordinul nr. 4988/C/29.11.2019 prin care s-a recunoscut cuantumul unei valori de referinţă sectoriale de 484,18 RON începând cu decembrie 2016, solicită admiterea acţiunii pentru intervalul ianuarie 2016 - decembrie 2016.

La data de 9 aprilie 2020, pârâtul Ministerul Justiţiei a depus note scrise prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, având în vedere că a fost introdusă la data de 12.04.2019, iar respectarea termenului de prescripţie de 3 ani ar impune ca cererea să fie respinsă pentru perioada anterioară datei de 12.04.2016.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 529 din 1 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti:

- a admis acţiunea formulată de reclamanţi, astfel cum a fost precizată;

- a anulat în parte ordinul nr. 85/C/04.02.2019;

- a obligat pârâtul să emisă un nou ordin prin care să realizeze încadrarea salarială a reclamanţilor în perioada 01.01.2016 - 30.11.2016 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate, în sensul înlăturării obligaţiei Ministerului Justiţiei de emitere a unor noi ordine de salarizare a indemnizaţiei de încadrare recalculată, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,169 RON, pentru reclamanţi.

Printr-o primă critică se susţine că instanţa de fond în mod eronat a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, reţinând neîntemeiat că pârâtul nu a invocat formal excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, fiind nesocotite dispoziţiile art. 2513 C. civ. în ceea ce priveşte momentul invocării acestei excepţii, în condiţiile în care această excepţie a fost invocată prin întâmpinare, în termenul de 25 de zile de la comunicarea acţiunii, fiind îndeplinite astfel dispoziţiile legale privitoare la prescripţie.

Prin cea de-a doua critică se susţine că drepturile salariale invocate au fost acordate prin OMJ nr. 4988/2019 începând cu data de 01 decembrie 2016, astfel încât se impunea respingerea acţiunii.

Susţine recurentul că în baza Legii nr. 284/2010, O.U.G. nr. 57/2015, O.U.G. nr. 99/2016, O.U.G. nr. 9/2017, O.U.G. nr. 114/2018, a Deciziei CCR nr. 794/2016 şi Decizia nr. 365/26 septembrie 2019 a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi Ordinul nr. 276/21 octombrie 2019 al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi faptul că prin hotărâri judecătoreşti definitive a fost acordată valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON, a fost emis Ordinul ministrului justiţiei nr. 4988/C la data de 21.11.2019, al cărui conţinut este redat în cuprinsul cererii de recurs.

Invocă recurentul şi dispoziţiile Ordinului nr. 1803/C din data de 13 mai 2020 al ministrului justiţiei prin care a fost modificat art. 4 alin. (2) din Ordinul nr. 4988/C/29.11.2019, fiind redat conţinutul acestui articol după modificare.

În ce priveşte acordarea drepturilor pentru perioada 01.01.2016 - 30.11.2016, susţine recurentul că instanţa de fond a dispus greşit şi fără o motivare întemeiată, obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea unui nou ordin prin care să se realizeze încadrarea salarială a reclamanţilor în perioada arătată, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON.

Prin urmare, recurentul solicită să se constate că pretenţiile reclamanţilor pentru perioada 01.01.2016 - 12.04.2016 sunt prescrise, iar pentru perioada 13.04.2016 - 30.11.2016 acestea nu au temei în legislaţia incidentă în materia salarizării categoriei profesionale a magistraţilor.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi A. ş.a. nu au formulat întâmpinare, însă au depus în scris concluzii scrise, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Se arată faptul că într-adevăr în timpul procesului Ministerul Justiţiei a emis ordin de salarizare şi a implementat în sistem valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON începând cu data de 1 decembrie 2016, însă Ordinele emise în timpul procesului nr. 4988/C din 29.11.2019 (cu caracter general) şi Ordinul nr. 3349/C din 24 august 2020 (cu caracter individual privind Curtea de Apel Craiova) se referă la o perioadă mai mică decât cea în litigiu, începând cu 1 decembrie 2016.

Aşadar, perioada 01.01.2016 - 30.11.2016 nu este prevăzută în ordinele invocate, astfel că acţiunea formulată are obiect pentru această perioadă, şi de asemenea, intimaţii-reclamanţi au şi interes legitim în continuarea procesului, ţinându-se seama şi de faptul că ordinul contestat se referă la o perioadă începând cu data de 09.04.2015, deci anterior datei de 01.01.2016, dată de la care s-au acordat drepturile şi la care se referă sentinţa recurată, aceasta operând până la data de 30.11.2016, întrucât de la 01.12.2016 produce efecte ordinul contestat şi anulat doar în parte.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept

Intimaţii-reclamanţi, în calitate de judecători, au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect, în esenţă, anularea în parte a Ordinului nr. 85/C/2019 şi obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou ordin de salarizare cu stabilirea indemnizaţiei de încadrare brute lunare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 440,154 RON începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,169 RON începând cu data de 01.12.2015.

În ce priveşte prima critică formulată, referitoare la greşita respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, susţine recurentul-pârât că această excepţie a fost invocată prin întâmpinare, în termenul de 25 de zile de la comunicarea acţiunii, fiind îndeplinite astfel dispoziţiile legale privitoare la prescripţie.

Înalta Curte reţine, pe de o parte, că excepţia prescripţiei nu a fost invocată cu respectarea prevederilor art. 2513 C. civ., întrucât excepţia nu a fost invocată nici prin întâmpinare, contrar susţinerilor recurentului, şi nici la primul termen de judecată la care păţile au fost legal citate, respectiv la termenul din 11.12.2019, ci a fost invocată abia prin note scrise, depuse de pârât la data de 09.04.2020, iar pe de altă parte, Ordinul nr. 85/C/2019, acoperă o perioadă mai lungă decât cea a ultimilor 3 ani anteriori datei emiterii sale, iar pârâtul a recunoscut dreptul a cărui acţiune s-ar fi prescris, astfel că, potrivit art. 2537 C. civ., prescripţia a fost întreruptă. În concluzie, această primă critică urmează a fi respinsă ca nefondată.

Nefondate sunt şi criticile ce vizează fondul pretenţiilor formulate.

Reţine Înalta Curte că prima instanţă şi-a fundamentat soluţia de admitere a acţiunii pe dispoziţiile Legii nr. 71/2015 de aprobare a O.U.G. nr. 83/2014, care reglementează situaţia salarizării personalului bugetar ce beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie. Curtea a avut în vedere prevederile art. 1 alin. (51) din Lege, care statuează că personalul aflat în situaţia menţionată va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Prevederile din legile de salarizare anuale a personalului bugetar reglementează dreptul beneficiarilor de a fi salarizaţi la nivelul salariului maxim acordat pentru activitate desfăşurată în aceleaşi condiţii, or, în condiţiile în care reclamanţii au făcut dovada că personalul din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare "Justiţie" a beneficiat de hotărâri judecătoreşti prin care drepturile le-au fost calculate prin raportare la o valoare de referinţă sectorială mai mare, respectiv 484,18 RON, aceste reţineri sunt fondate.

Într-adevăr, dispoziţiile O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, menţionează expres acest principiu, în art. 1 alin. (51), dar şi art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013, privind salarizarea pe anul 2014, face referire la nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare. Această sintagmă este definită în art. 5 alin. (11) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, potrivit căruia, prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

Este de observat că legiuitorul a avut în vedere, la adoptarea Legii nr. 71/2015, că au existat situaţii de aplicare neuniformă a legii de salarizare şi interpretări eronate şi că aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 cu modificările aduse prin Legea nr. 71/2015 se impun pentru eliminarea diferenţele salariale între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime.

Instanţa de contencios constituţional a statuat, în Decizia nr. 794/2016, că "hotărârea judecătorească, chiar dacă are efecte inter partes, interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală. În procesul de aplicare a legii, scopul interpretării unei norme juridice constă în a stabili care este sfera situaţiilor de fapt concrete, la care norma juridică respectivă se referă, şi în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme, interpretarea fiind necesară pentru a clarifica şi a limpezi sensul exact al normei, şi pentru a defini, cu toată precizia, voinţa legiuitorului. Or, Curtea constată că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% şi respectiv 11% acordate magistraţilor şi personalului asimilat, au aplicabilitate generală şi se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, fără aplicabilitate generală."

Curtea Constituţională a concluzionat că "întrucât hotărârile judecătoreşti invocate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate se referă la majorarea indemnizaţiilor de încadrare, vizând, de fapt, şi întreaga Familie ocupaţională a "Justiţiei", aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcţii, grad, treaptă, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate."

Se impune, de asemenea, a se reţine că prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dezlegarea unei chestiuni de drept, admiţându-se sesizarea Curţii de Apel Bucureşti, s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membrii ai personalului auxiliar indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

Prin urmare, elementul de calcul al indemnizaţiei de bază, valoarea de referinţă sectorială, este unic la nivel naţional pentru familia ocupaţională Justiţie, fiind necesară egalizarea drepturilor salariale prin luarea în considerare a aceloraşi componente ale indemnizaţiei.

Judecătorul fondului are dreptul dar şi obligaţia de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât şi în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanţă cu intenţia legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât şi din celelalte prevederi ale actului normativ, dar şi din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Către această dezlegare conduc şi principiile reglementate de art. 3 din aceeaşi Lege-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în special cel definit la lit. c):

"echitate şi coerenţă, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetari."

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 529 din 1 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2022.