Quantification of moral damages under insurance guarantee schemes: internal administrative guidelines vs. judicial discretion and equitable compensation principles

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 17 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 15482/26.06.2018 emisă de pârât, cu consecinţa obligării Fondului de Garantare a Asiguraţilor la emiterea unei decizii de aprobare a plăţii creanţei sale - în limita plafonului de garantare prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 - în valoare totală de 257.500,00 RON, cu titlu de despăgubiri (din care suma de 7.500,00 RON, reprezintă despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului material, suferit ca urmare a avarierii motociclului marca x, iar suma de 250.000,00 RON reprezintă despăgubiri pentru compensarea prejudiciului moral suferit ca urmare a vătămării sale corporale în accidentul rutier din data de 12.02.2015.)

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2046 din 19 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti:

- a admis în parte acţiunea precizată şi formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor;

- a anulat parţial decizia nr. 6891/27.06.2017 în privinţa cuantumului despăgubirilor şi, în consecinţă:

- a obligat pârâtul să emită în favoarea reclamantului o nouă decizie, pentru suma de 50.000 RON;

- a respins restul pretenţiilor reclamantului.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 au declarat recurs atât reclamantul, cât şi pârâtul.

3.1. Prin recursul formulat de reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinţei recurate, iar în rejudecare, admiterea în tot a cererii de chemare în judecată.

Susţine recurentul-reclamant că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 163/1995, art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014 şi art. 1391 alin. (1) din C. civ.

Se arată de către recurent că procedura internă a FGA în baza căreia pârâtul cuantifică daunele morale nu are în vedere practica instanţelor de judecată în situaţii similare, ci se bazează pe ghidul pentru daune morale întocmit de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcţia FPVS.

În aprecierea asupra daunelor morale, Fondul de Garantare utilizează o procedură internă ce are la bază sumele prevăzute în "Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale", document ce este redactat sub egida şi cu finanţarea Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii", asociaţia constituită din societăţile de asigurare abilitate să comercializeze asigurări RCA în România.

Afirmă recurentul-reclamant că "Ghidul FPVS" nu este izvor de drept, prin urmare nu poate constitui o bază de fundamentare a unei decizii FGA ori a unei hotărâri judecătoreşti. Dacă o lucrare de specialitate ce prezintă grave carenţe de transparenţă metodologică influenţează o autoritate publică ori instanţa de judecată în soluţia sa, atunci sunt încălcate dispoziţiile art. 6 din CEDO.

Reţinând implicit că procedura internă standardizată de cuantificare a daunelor morale, procedură aprobată printr-o decizie internă a FGA este în măsură a asigura un tratament echitabil, prima instanţă lipseşte de eficienţă posibilitatea conferită de lege celor vătămaţi în drepturile lor de a obţine controlul de legalitate al actelor emise de FGA, control pe care instanţa de fond îl exercită într-un final.

Arată recurentul-reclamant că instanţa de fond a confirmat demersul pârâtului FGA de a se raporta la numărul de zile de îngrijiri medicale, ca indicator medico-legal apreciind că în lipsa unor criterii legale, acesta reprezintă un criteriu obiectiv şi rezonabil, însă susţine că există o contradicţie vădită între confirmarea pragurilor valorice stabilite de FGA şi argumentul potrivit căruia aceste criterii de cuantificare al despăgubirilor au un grad ridicat de generalitate, motiv pentru care este preferat să se particularizeze de la speţă la speţă.

Totodată, afirmă recurentul că prima instanţă nu s-a referit deloc la jurisprudenţa în materie deşi trimiterea la aceasta este prevăzută de lege ca fiind aplicabilă în demersul de cuantificare a daunelor morale şi susţine că există o neconcordanţă vădită între nivelul despăgubirilor stabilite de instanţa de fond în cazul dedus judecăţii şi nivelul despăgubirilor acordate în cazuri similare, de către instanţele judecătoreşti la nivel naţional în ultimii ani.

Din această perspectivă hotărârea judecătorească este dată cu încălcarea principiului nediscriminării, despăgubirile acordate recurentului fiind semnificativ mai mici decât cele acordate pe cale judecătorească altor victime în privinţa cărora s-au dovedit atingeri asemănătoare ale sănătăţii şi integrităţii corporale, fără ca acest tratament diferit aplicat de prima instanţă să fie justificat.

3.2. Prin recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, se susţine de către recurentul-pârât că FGA nu este un asigurător sau reasigurător.

Se afirmă de către recurentul-pârât că procedura utilizată de FGA nu este rigidă, ci cuprinde mai multe criterii şi reglementează ipoteze diverse, făcând posibilă încadrarea cât mai obiectivă şi corespunzătoare a situaţiei reale şi a împrejurărilor specifice fiecărei cereri de acordare a daunelor morale.

Timpul de îngrijire medicală nu se însumează pentru fiecare leziune în parte, nefiind echivalent cu zile de spitalizare, concediu medical, zile de tratament recuperatorii sau zile necesare tratării comorbidităţilor. Apariţia unei complicaţii va fi cuantificată o singură dată prin acordarea perioadei corespunzătoare de zile de îngrijiri medicale, aplicându-se acelaşi principiu asemenător leziunilor unde se cuantifică complicaţia cea mai gravă.

Cum gravitatea prejudiciului moral este un criteriu de stabilire a cuantumului indemnizaţiei numai orientativ şi nu exact, pe lângă acesta trebuie avut în vedere şi criteriul echităţii, aspect ce se impune prin aceea că suma de bani acordată cu scopul acoperirii prejudiciului moral trebuie să fie justă, echitabilă şi nu exagerată, ţinându-se cont de criteriul gravităţii prejudiciului moral, dar şi de criteriul echităţii.

Se mai arată şi faptul că asiguratul poate exercita împotriva celui vinovat de producerea pagubei, acţiunea întemeiată pe răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, putând pretinde de la cel care i-a provocat prejudiciul, în temeiul faptei ilicite a acestuia, o reparaţie egală cu diferenţa dintre despăgubirea primită în cadrul contractului de asigurare şi valoarea reală a pagubei suferite.

Autorul faptei ilicite nu poate fi exonerat de obligaţia de a repara paguba cauzată invocând existenţa contractului de asigurare, deoarece, pe de o parte, acest contract creează raporturi şi produce efecte numai între părţile contractante, în timp ce el este o terţă persoană, iar pe de altă parte, despăgubierea respectivă poate să nu corespundă valoric pagubei reale, situaţie în care autorul prejudiciului, ţinut la o reparaţie integrală, va trebui să plătească diferenţa.

În cazul asigurărilor RCA, asiguratul este cel vinovat de producerea evenimentului rutier, este cel care răspunde delictual, însă patrimonial răspunde asigurătorul, legiuitorul stabilind gravitatea încheierii acestor tipuri de asigurări raportat la impactul social în ceea ce priveşte circulaţia pe drumurile publice.

4. Apărările formulate în cauză

Recurentul-reclamant A. şi recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu au depus întâmpinări faţă de recursul părţii adverse.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamantul A.

Analizând criticile formulate de acest recurent, în raport cu motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că prin cererea de plată nr. x din 02.09.2016 înregistrată la Fondul de Garantare al Asiguraţilor, reclamantul A. a solicitat să fie despăgubit din disponibilităţile FGA cu suma de 7.500 RON daune materiale şi suma de 250.000 RON daune morale reprezentând prejudiciu suferit în urma evenimentului rutier din data de 12.02.2015.

Prin decizia nr. 15482 din 26.06.2018 a fost admisă cererea de plată formulată de reclamant pentru suma de 294 RON daune materiale şi suma de 29.250 RON daune morale.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat instanţei anularea parţială a deciziei nr. 15482/26.06.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu consecinţa obligării Fondului de Garantare a Asiguraţilor la emiterea unei decizii de aprobare a plăţii creanţei sale în limita plafonului de garantare prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 în valoare totală de 257.500 RON cu titlu de despăgubiri (din care suma de 7.500 RON reprezintă despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului material, suferit ca urmare a avarierii motociclului marca x, iar suma de 250.000 RON reprezintă despăgubiri pentru compensarea prejudiciului moral suferit ca urmare a vătămării sale corporale în accidentul rutier din data de 12.02.2015.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă în parte în sensul obligării pârâtului să emită o nouă decizie pentru suma de 50.000 RON, reclamantul formulând critici întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Aminteşte Înalta Curte că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, după cum se va arăta în cele ce urmează.

Potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995 "Asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum şi tramvaie şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil, în conformitate cu:

a) legislaţia în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de autovehicul şi cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislaţia respectivă şi cel prevăzut în contractul de asigurare;

b) legislaţia românească în vigoare, în cazul în care persoanele păgubite sunt cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care este valabil tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, dacă nu există birou naţional pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul."

Potrivit art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014 daunele morale se acordă "în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România".

În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a reţinut constant că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului (sau de persoanele care au suferit o vătămare de ordin moral ca urmare a evenimentului rutier), importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori gradul în care a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională a solicitantului despăgubirilor.

Aşadar, în stabilirea cuantumului daunelor morale se au în vedere circumstanţele particulare ale cauzei, despăgubirile trebuind să fie rezonabile, juste şi echitabile, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei, în aşa fel încât să nu fie derizorii, dar nici să se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească despăgubirea.

Prin recurs s-a criticat faptul că la aprecierea daunelor morale, intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a utilizat o procedură internă ce are la bază sumele prevăzute în "Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale", ghid ce nu poate constitui o bază de fundamentare a unei decizii FGA ori a unei hotărâri judecătoreşti.

Cu referire la această critică, Înalta Curte reţine că recurgerea la o procedură internă/ghid elaborat la nivelul unei autorităţi publice nu contravine vreunei prevederi legale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparenţă în procesul adoptării soluţiei administrative, precum şi a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptăţite la primirea unor astfel de despăgubiri.

Împrejurarea că pârâtul a utilizat Ghidul FPVS pentru a realiza o stabilire echitabilă a cuantumului daunelor morale, raportat la alte persoane vătămate în incidente similare, nu conduce nici la obligativitatea acestei proceduri în faţa instanţei de judecată, dar nici la considerarea ca fiind derizorii/inadecvate a sumelor stabilite prin aplicarea acestei proceduri.

Înalta Curte nu poate însă să dea întâietate sumelor stabilite automat şi formalist conform acestei proceduri, în măsura în care într-o anumită cauză se aduc argumente solide ce antamează criterii din practica judiciară relevantă a stabilirii şi acordării daunelor morale şi denotă greşita stabilire a acestui cuantum. Procedura folosită de recurentul-pârât trebuie corelată cu principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) C. civ. dar şi cu jurisprudenţa instanţelor naţionale, care poate justifica depăşirea valorilor stabilite pe baza procedurii interne adoptate de FGA.

Sub acest aspect, se constată, verificând sentinţa atacată, că practica internă administrativă a pârâtului este un reper, însă este un reper relativ ce poate fi răsturnat, astfel că urmare a probatoriului administrat în cauză a rezultat dimensiunile şi faţetele prejudiciului moral al reclamantului, aşa cum a reţinut, în mod corect, instanţa de fond.

Prin urmare, se constată că judecătorul fondului a avut în vedere înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv scrisoarea medicală din data de 27 iulie 2015, certificatul medico-legal nr. 2950/A2/436 din 14 august 2015, completare nr. 4394/A2/436 din 30 octombrie 2015 la certificatul medico-legal anterior menţionat, precum şi depoziţiile martorilor B. şi C., stabilind o valoare a daunelor morale în cuantum de 50.000 RON în raport de suferinţele fizice provocate reclamantului, trauma fizică şi psihică suferită de acesta, dificultatea recuperării, durerile ocazionale şi prejudiciul estetic permanent, disfuncţionalitatea braţului cu consecinţe asupra modului de exercitare a meseriei.

În raport de acest aspect se constată că susţinerea recurentului-reclamant ce vizează faptul că "instanţa de fond a confirmat demersul pârâtului FGA de a se raporta la numărul de zile de îngrijiri medicale, ca indicator medico-legal apreciind că în lipsa unor criterii legale, acesta reprezintă un criteriu obiectiv şi rezonabil, însă susţine că există o contradicţie vădită între confirmarea pragurilor valorice stabilite de FGA şi argumentul potrivit căruia aceste criterii de cuantificare al despăgubirilor au un grad ridicat de generalitate, motiv pentru care este preferat să se particularizeze de la speţă la speţă" este nefondată, judecătorul fondului la stabilirea daunelor morale a avut în vedere situaţia de fapt rezultată din materialul probator administrat în cauză.

În deplin acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte va reţine şi faptul că principiul reparării integrale a prejudiciului nu înseamnă acordarea în întregime a sumei solicitate prin cererea de plată, dacă probele administrate în procedura administrativă sau în cea judiciară nu conduc spre această concluzie.

Înalta Curte reţine că scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacţii morale, pentru suferinţe de acelaşi ordin, şi nu a unei satisfacţii patrimoniale, iar spre deosebire de despăgubirile materiale care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanţei de judecată.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată o aplicare corectă a legii de către prima instanţă, prin majorarea sumelor acordate reclamantului, sumele stabilite iniţial de către autoritatea pârâtă nefiind corespunzătoare unei corecte aplicări a legii, astfel că recursul declarat de recurentul-reclamant este nefondat.

II.2. În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor

Analizând criticile formulate de acest recurent, în raport cu motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Va reţine Înalta Curte că, deşi Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este asigurator sau reasigurator, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, acesta, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător. Alin. (3) al aceluiaşi articol statuează că:

"Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite la art. 5. În cazul în care disponibilităţile Fondului nu sunt suficiente pentru acoperirea cuantumului sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, creanţele acestora vor putea fi onorate pe măsura alimentării Fondului cu resursele financiare prevăzute de prezenta lege."

De asemenea, potrivit art. 11 din Legea nr. 213/2015:

"Fondul asigură efectuarea plăţii indemnizaţiilor/despăgubirilor din disponibilităţile sale, către creditorii de asigurări, potrivit condiţiilor şi plafonului de garantare stabilite de prezenta lege", iar conform art. 12 alin. (1) din acelaşi act normativ:

"Orice persoană care invocă vreun drept de creanţă împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliţă de asigurare valabilă, între data închiderii procedurii de redresare financiară şi cea a denunţării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului."

Prin urmare, chiar dacă Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este asigurator sau reasigurator, în cadrul schemei de garantare în domeniul asigurărilor şi în realizarea scopului de protejare a creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, acesta face plăţi din disponibilităţile sale persoanelor vătămate ca urmare a producerii riscului asigurat, în urma constituirii unui dosar de daună.

Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar.

Referitor la procedura internă utilizată de Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi criteriile folosite în aprecierea cuantumului acestor daune, se constată că are un caracter de recomandare, astfel că nici instanţa de recurs şi nici prima instanţă nu sunt obligate să stabilească cuantumul daunelor morale în funcţie de datele interne ale Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Astfel, jurisprudenţa în materia stabilirii cuantumului daunelor morale pe orice cale - civilă sau penală, a stabilit că, în absenţa unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, se va apela la consecinţele negative suferite de reclamant, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Este adevărat că despăgubirea nu trebuie să se transforme într-o îmbogăţire fără justă cauză, dar nici media sumelor acordate în cazuri similare de instanţele din România şi jurisprudenţa instanţelor naţionale nu reprezintă criterii obligatorii în stabilirea cuantumului daunelor morale, ci acestea ajută doar la estimarea unui atare prejudiciu.

Cu alte cuvinte, în lipsa unor criterii şi limite legale, stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, prin raportare la consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depăşească sfera unor compensaţii destinate a alina suferinţa fizică şi psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogăţire fără just temei a persoanei vătămate.

Din perspectivă jurisprudenţială, atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluţionat cauze similare, au procedat la o judecată mai degrabă în echitate, ţinând cont de faptul că scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate, fără a avea pretenţia ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

Pentru a-şi păstra caracterul de "satisfacţie echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege, spre a nu se transforma într-un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit şi consecinţele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-au îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure persoana păgubită.

În ceea ce priveşte cuantumul sumei acordate de către prima instanţă cu titlu de daune morale, Înalta Curte constată că instanţa de judecată este suverană în a-şi forma convingerea asupra chestiunilor deduse judecăţii, urmare a analizei judiciare specifice fiecărui caz în parte, în funcţie de situaţia de fapt şi de probele administrate, dar ţinând seama şi de practica judiciară în materie.

În ceea ce priveşte stabilirea daunelor morale, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a avut în vedere ansamblul problemelor de natură medicală rezultate din accidentul de circulaţie, menţionând faptul că la stabilirea acestui cuantum al daunelor morale, Curtea are în vedere suferinţele fizice suportate de către reclamant în perioada ce a urmat accidentului, suferinţele psihice, dar şi consecinţele inevitabile ale situaţiei create asupra vieţii sale sociale.

Totodată, Înalta Curte reţine că aprecierea instanţei de fond cu privire la cuantumul daunelor morale reprezintă o problemă de temeinicie, nu o problemă de legalitate a sentinţei recurate şi acest aspect nu poate fi cenzurat în cadrul unei căi extraordinare de atac cum este cea a recursului, cale de atac care, în raport de prevederile art. 488 din C. proc. civ. poate fi formulată doar pentru motive de legalitate, nu şi pentru motive de temeinicie.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 2046 din 19 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2022.