Psychologist's challenge to disciplinary sanctions fails; appeal dismissed with costs.

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 martie 2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, prin declinare de competenţă prin sentinţa civilă nr. 222/16.01.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a (fosta secţia a IX-a) contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Psihologilor din România, a formulat plângere împotriva acestui pârât pentru nesoluţionarea în termenul legal de 45 zile a contestaţiei depuse la 24.06.2014, ce face obiectul dosarului de cercetare disciplinară nr. 1014C/943/2014 solicitând anularea hotărârii Comisiei de Deontologie din data de 17.07.2015, constatarea nulităţii absolute a pretinsului aviz al Comisiei de Clinică, constatarea culpei compartimentului juridic, constatarea culpei preşedintelui Comisiei de Deontologie, constatarea lipsei unui aviz la contestaţia depusă, constatarea faptului că există culpă profesională numai în cazul neplăţii cotizaţiei, obligarea Colegiului Psihologilor la acordarea de daune morale în valoare de 20.000 Euro, precum şi sancţionarea psihologului B. şi anularea documentelor psihologice.

La data de 20.09.2016, reclamanta a depus o cerere adiţională prin care a arătat că solicită anularea hotărârii Conducerii operative a Colegiului Psihologilor din România din 31.05.2016, a solicitat aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 54 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 213/2004, respectiv retragerea definitivă a atestatului, pentru faptul că, în primul rând, îşi desfăşoară activitatea prin încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 213/2004, care prevede înregistrarea unei forme legale de exercitare a profesiei şi pentru faptul că prestează activităţi incompatibile cu competenţele sale şi comite fapte penale de: fals intelectual, abuz în serviciu, conflict de interese.

Totodată, a solicitat anularea deciziei de avertisment, înlocuirea acesteia cu prevederile art. 54 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 213/2004, constatarea nulităţii absolute a documentelor psihologice ce fac obiectul dosarului de cercetare disciplinară nr. 1014C/943/2014 pentru care s-a emis hotărârea din 17.07.2015 şi a hotărârii din 31.05.2016.

Reclamanta a arătat că se constituie parte civilă şi solicită daune morale pentru tergiversarea cercetărilor disciplinare şi depăşirea termenului de 45 de zile pentru soluţionarea contestaţiei.

Prin cererea adiţională depusă de reclamantă la termenul din data de 26.09.2017 reclamanta a solicitat ca pârâtul Colegiul Psihologilor din România să anuleze actele întocmite de psihologul B., pentru încălcarea Codului deontologic al profesiei de psiholog, cu privire la procedura efectuării analizei psihologice, respectiv raportul psihologic de la 03.12.2012, avizul psihologic nr. x/12.09.2012 şi fişei de aptitudine nr. x/28.09.2012.

La termenul din data de 21.11.2017, reclamanta a depus o altă cerere adiţională prin care a solicitat să se dispună obligarea pârâtului să dispună masuri în sensul certificării documentului numit "concluziile de psihologie clinică" anexa la decizia de la 21.11.2014, emis în dosarul de cercetare disciplinară nr. 1014c/43, respectiv să fie semnat şi parafat de cei care l-au întocmit, obligarea pârâtului să dispună măsuri de anulare a actelor încheiate cu nesocotirea legii, respectiv a raportului psihologic de la 13.12 2012, a avizului psihologic nr. x/12.09.2012 şi a fişei de aptitudine nr. x/28.09.2012, dar şi cu încălcarea codului deontologic de către psihologul B..

Totodată, a solicitat obligarea pârâtului să dispună măsuri, fie pe cale civilă, fie pe cale penală, în vederea anulării actelor anterior menţionate, să emită adresă către angajatorul C. S.A. pentru anularea actelor întocmite de psiholog, cu depăşirea sferei de competenţă a psihologului cu drept de liberă practică, obligarea pârâtului să dispună măsuri privind lipsa avizului de funcţionare pentru prestarea serviciilor psihologice de către C. S.A..

Prin cererea depusă de reclamantă la dosar CAB, reclamanta a solicitat chemarea în judecată în calitate de pârâtă a D..

2. Hotărârea primei instanţe

Prin încheierea din 12 februarie 2019, instanţa a dispus amânarea pronunţării la 27.02. 2019.

Prin sentinţa civilă nr. 1428 din 11 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti:

- a admis excepţia tardivităţii cererilor modificatoare depuse de reclamantă la termenul din data de 26.09.2017 şi la termenul din data de 21.11.2017 şi a respins aceste cereri ca fiind tardiv formulate;

- a respins excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei de obiect invocate de pârâtul Colegiul Psihologilor din România prin întâmpinare;

- a respins capătul de cerere privind anularea hotărârii Comisiei de deontologie şi disciplină din data de 17.07.2015, ca rămasă fără obiect;

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi Colegiul Psihologilor din România;

- a anulat Hotărârea Conducerii operative a Colegiului Psihologilor din România din data de 12.05.2016, comunicată reclamantei prin adresa nr. 1014c/943/31.05.2016 şi a obligat la soluţionarea motivată a contestaţiei reclamantei, în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii disciplinare aplicate pentru abaterea disciplinară reţinută;

- a respins în rest cererea modificată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 12.02.2019 şi a sentinţei menţionate la pct. I.2 reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi trimiterea spre rejudecare aceleiaşi instanţe, a capetelor de cerere enumerate în precizările la acţiune, ce au fost respinse ca tardive, pe considerentul că a fost modificată cererea principală, dar şi pentru că instanţa nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere privind daunele morale solicitate.

Sub un prim aspect, susţine recurenta că cererea principală nu a fost modificată ci a fost depusă o precizare, mai precis o detaliere a cererii de chemare în judecată dat fiind faptul că aceasta a fost depusă olograf, iar instanţa de judecată a cerut depunerea unei precizări la cererea de chemare în judecată.

Sub un al doilea aspect, susţine că excepţia de tardivitate invocată de instanţă din oficiu este neîntemeiată în condiţiile în care cererea de chemare în judecată nu a suferit nicio modificare.

Sunt prezentate de către recurentă petitele cererii de chemare în judecată şi susţine că singura cerere asupra căreia instanţa de fond s-a aplecat a fost cea admisă, respectiv cererea privind anularea Hotărârii Conducerii operative a Colegiului Psihologilor din data de 12.05.2016, cerere asupra căreia a fost elaborată o motivare amplă şi întemeiată, însă în ce priveşte capătul de cerere privind daunele morale reţinerile instanţei de fond sunt greşite.

Sub acest aspect susţine că exigenţa motivării hotărârii judecătoreşti este o garanţie a caracterului echitabil al procedurii, iar în cauză hotărârea pronunţată nu respectă dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sens în care susţine că au fost capete de cerere nesoluţionate de instanţă, cât şi greşita soluţionare a unei excepţii invocată din oficiu de către instanţa de judecată.

Situaţia de fapt din prezenta cauză este prezentată pe larg de către recurentă, respectiv formularea contestaţiei la data de 27.05.2016 pentru nesoluţionarea în termen legal a plângerii privind dosarul de cercetare disciplinară a psihologului B., sancţionarea acestui psiholog cu avertisment, conform adresei nr. 1014c/943/31.05.2016, şi contestaţia formulată împotriva acestei adrese pe considerentul că sancţiunea avertismentului este mult prea blândă în comparaţie cu consecinţele pe care actele acesteia le-a produs.

Susţine în acest sens că pentru culpa deontologică intimata trebuia să emită măsura retragerii atestatului în temeiul art. 54 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 213/2004 motiv pentru care a cerut anularea adresei nr. 1014c/943/31.05.2016 prin care a fost luată măsura avertismentului şi aplicarea unei sancţiuni în concordanţă cu consecinţele produse.

Arată recurenta că la data emiterii documentelor psihologice, psihologul nu avea nicio formă de exercitare a profesiei de psiholog la Colegiul psihologilor, a utilizat neadecvat parafa "psihologie clinică", recomandările făcute în avizul psihologic nr. x/12.09.2012 depăşind sfera de competenţă a psihologului cu drept de liberă practică.

Afirmă recurenta că în virtutea legii a solicitat ca intimata să fie obligată să dispună măsuri de anulare a actelor încheiate cu nesocotirea legii, respectiv a raportului psihologic din 03.12.2012, a avizului psihologic nr. x/12.09.2012 şi a fişei de aptitudine nr. x/28.09.2012 dar şi cu încălcarea Codului deontologic de către psihologul B..

Prin urmare, solicitarea a fost ca intimatul să fie obligat să dispună măsuri, fie pe cale civilă, fi pe cale penală, în vederea anulării actelor arătate, să emită adresa către angajatorul psihologului B., respectiv C. S.A. pentru anularea actelor întocmite de psiholog cu depăşirea sferei de competenţă a psihologului cu drept de liberă practică.

După promovarea contestaţiei pe rolul instanţei de judecată, cu adresa nr. 1014c/943/31.05.2016 recurenta a fost înştiinţată că psihologul B. a fost sancţionată cu avertisment pentru nerespectarea Codului deontologic al profesiei de psiholog cu privire la procedura efectuării analizei psihologice. În conţinutul răspunsului primit de la intimată a fost lăsată nesoluţionată cererea prin care a cerut măsuri pentru anularea actelor psihologice emise de psihologul B..

În aceste condiţii, instanţa de judecată a fost investită fie să oblige intimata să soluţioneze cererea prin care a cerut anularea actelor psihologice emise de psihologul B., respectiv anularea avizului psihologic nr. x/12.09.2012 şi a raportului psihologic din 03.12.2012, fie să dispună anularea actelor enumerate în baza deciziei Comisiei de psihologia muncii din 21.11.2014, de unde reiese că la data emiterii documentelor psihologice, psihologul nu avea nicio formă de exercitare a profesiei de psiholog la Colegiul psihologilor, a utilizat neadecvat parafa "psihologie clinică", recomandările făcute în avizul psihologic nr. x/12.09.2012 depăşesc sfera de competenţă a psihologului cu drept de liberă practică.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Colegiul Psihologilor din România a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei-reclamante la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în legătură cu soluţionarea prezentului recurs.

În esenţă, arată intimatul că cererile modificatoare depuse de recurenta-reclamantă au fost corect respinse ca fiind tardive, atâta vreme cât prin aceste cereri a fost modificată cererea introductivă de instanţă.

Mai arată intimatul că sentinţa recurată este motivată, Curtea de Apel Bucureşti pronunţându-se cu privire la toate capetele de cerere cu care instanţa a fost investită şi motivând exhaustiv toate capetele de cerere astfel cum rezultă din considerentele prezentate în sentinţa recurată.

În ce priveşte respingerea capătului de cerere privind acordarea daunelor morale susţine intimatul că în mod corect prima instanţă a respins acest capăt de cerere în condiţiile în care recurenta-reclamantă nu a făcut dovada existenţei şi întinderii prejudiciului cauzat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Înalta Curte apreciază că motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", este nefondat.

Acesta vizează neregularităţi de ordin procedural sancţionate cu nulitatea de art. 174 din C. proc. civ., care defineşte nulitatea ca fiind sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public, şi relativă, în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat.

Recurenta a arătat că instanţa de fond în mod greşit a admis excepţia tardivităţii cererilor adiţionale, în condiţiile în care prin cele două cereri depuse la dosar la data de 26.09.2017 şi respectiv 21.11.2017, cererea principală nu a fost modificată, ci prin aceste cereri s-a expus o detaliere a cererii de chemare în judecată dat fiind faptul că aceasta a fost depusă olograf şi instanţa a cerut depunerea unei precizări la cererea de chemare în judecată.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentei sunt neîntemeiate. Verificând atât încheierea cât şi sentinţa atacată prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., reţine instanţa de control judiciar că nu a fost încălcată nicio normă de procedură a cărei nerespectare să atragă sancţiunea nulităţii, ţinându-se seama de principiile dreptului la apărare, al disponibilităţii şi contradictorialităţii ce guvernează procedura civilă.

Sub un prim aspect, va reţine Înalta Curte că deşi se declară recurs şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 12 februarie 2019, prin cererea de recurs formulată nu se aduce nicio critică acestei hotărâri judecătoreşti.

În ce priveşte sentinţa atacată criticile formulate vizează admiterea de către instanţa de fond a excepţiei tardivităţii cererilor adiţionale formulate la data de 26.09.2017 şi respectiv 21.11.2017, critici ce nu pot conduce la reformarea hotărârii judecătoreşti atacate.

Astfel, Înalta Curtea reţine că potrivit art. 204 alin. (1) C. proc. civ. reclamantul poate să îşi modifice cererea sub sancţiunea decăderii numai până la primul termen la care acesta este legal citat. În acord cu prima instanţă, Înalta Curte reţine că primul termen la care recurenta a fost legal citată a fost 09.01.2017, iar cererile modificatoare au fost depuse după acest termen şi anume la data de 26.09.2017 şi respectiv 21.11.2017.

Susţinerile recurentei referitoare la faptul că prin aceste cereri s-a expus o detaliere a cererii de chemare în judecată nu pot fi primite.

Observând cererea de chemare în judecată aşa cum a fost modificată prin cererea formulată la data de 20.09.2016, se constată că recurenta reclamantă a solicitat instanţei de judecată:

- anularea hotărârii Comisiei de Deontologie din data de 17.07.2015, constatarea nulităţii absolute a pretinsului aviz al Comisiei de Clinică, constatarea culpei compartimentului juridic, constatarea culpei preşedintelui Comisiei de Deontologie, constatarea lipsei unui aviz la contestaţia depusă, constatarea faptului că există culpă profesională numai în cazul neplăţii cotizaţiei, obligarea Colegiului Psihologilor la acordarea de daune morale în valoare de 20.000 euro, precum şi sancţionarea psihologului B. şi anularea documentelor psihologice;

- anularea hotărârii Conducerii operative a Colegiului Psihologilor din România din 31.05.2016, aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 54 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 213/2004, respectiv retragerea definitivă a atestatului, pentru faptul că, în primul rând, îşi desfăşoară activitatea prin încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 213/2004, care prevede înregistrarea unei forme legale de exercitare a profesiei şi pentru faptul că prestează activităţi incompatibile cu competenţele sale şi comite fapte penale de: fals intelectual, abuz în serviciu, conflict de interese.;

- anularea deciziei de avertisment, înlocuirea acesteia cu prevederile art. 54 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 213/2004, constatarea nulităţii absolute a documentelor psihologice ce fac obiectul dosarului de cercetare disciplinară nr. 1014C/943/2014 pentru care s-a emis hotărârea din 17.07.2015 şi a hotărârii din 31.05.2016.

Observând conţinutul cererilor formulate la data de 26.09.2017 şi respectiv 21.11.2017 se constată că prin cererea formulată la data de 26.09.2017 a fost adăugat un nou petit, şi anume obligarea intimatului la anularea actelor întocmite de psihologul B. cu privire la procedura efectuării analizei psihologice, respectiv raportul psihologic din data de 03.12.2012, avizul psihologic nr. x/12.09.2012 şi fişa de aptitudine nr. x/28.09.2012, iar prin cererea formulată la data de 21.11.2017 au fost adăugate noi petite, respectiv: obligarea intimatului la luarea unor măsuri în sensul certificării anexei la decizia comisiei de psihologia muncii din data de 21.11.2014; anularea raportului psihologic din data de 13.12.2012, a avizului psihologic nr. x/12.09.2012 şi fişa de aptitudine nr. x/28.09.2012; obligarea intimatului să dispună măsuri fie pe cale civilă, fie pe cale penală în vederea anulării actelor anterior enumerate; obligarea intimatului să emită o adresă către angajatorul C. S.A. în sensul anulării actelor întocmite de psihologul B.; obligarea intimatului să dispună măsuri privind lipsa avizului de funcţionare pentru prestarea serviciilor psihologice de către C. S.A..

Rezultă astfel că prin cele două cereri formulate, petitele cererii de chemare în judecată au fost modificate, însă această modificare nu putea fi efectuată decât cu respectarea dispoziţiilor art. 204 C. proc. civ., respectiv până la primul termen de judecată - 09.01.2017.

Va avea în vedere Înalta Curte şi faptul că cererea de chemare în judecată reprezintă actul de procedură prin care se declanşează procesul civil, iar în conformitate cu art. 194 din C. proc. civ., cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă "numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor" (lit. a), "obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului" (lit. c) şi "arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea (lit. d).

Unul dintre principalele efecte juridice ale cererii de chemare în judecată formulate de reclamant îl constituie, deci, stabilirea cadrului procesual în care se va desfăşura judecata din punct de vedere al părţilor, precum şi din punct de vedere al pretenţiei concrete dedusă judecăţii şi al cauzei pe care se fundamentează respectiva pretenţie, înţeleasă astfel ca situaţie fapt calificată juridic (cadrul procesual obiectiv).

Înalta Curte constată, totodată, că, întrucât introducerea cererii de chemare în judecată determină cadrul procesual în care se va desfăşura judecata, din punctul de vedere al părţilor, al pretenţiilor deduse judecăţii, şi respectiv, al cauzei pe care se fundamentează aceste pretenţii, modificarea cererii nu se poate realiza decât cu respectarea cerinţelor procedurale prevăzute de art. 204 C. proc. civ.

Având în vedere aceste considerente de drept în cauza de faţă, Înalta Curte constată că, în speţă, prima instanţă a stabilit în mod corect, cu respectarea normelor de procedură mai sus evocate, că cererile din data de 26.09.2017 şi respectiv 21.11.2017 au fost tardiv formulate, astfel că acest motiv de recurs urmează a fi respins ca nefondat.

Şi motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

Potrivit acestor dispoziţii legale, casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte constată, în primul rând, că acest motiv de nelegalitate, ce are în vedere situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, nu este dezvoltat şi sistematizat suficient pentru a permite instanţei de control judiciar să aprecieze asupra încălcării dispoziţiilor relative la obligaţia judecătorului de a prezenta motivele de fapt şi de drept care au stat la baza soluţiei pronunţate.

Pentru a se constata incidenţa acestui caz de nelegalitate, recurenta ar fi trebuit să identifice în mod explicit ipoteza sau ipotezele avute în vedere de textul procedural invocat, să arate în ce constă, practic, nemotivarea hotărârii: care reţineri nu au fost motivate sau care dintre considerentele reţinute sunt contradictorii şi nu puteau conduce la soluţia adoptată.

Susţinerile formulate de recurenta-reclamantă potrivit cărora au fost capete de cerere nesoluţionate de instanţă, şi în mod greşit a fost soluţionată excepţia invocată din oficiu de către instanţa de judecată nu echivalează cu nemotivarea avută în vedere de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.. De aceea instanţa apreciază că nu li se poate acorda semnificaţia arătată şi, în consecinţă, nu pot conduce la casarea hotărârii atacate.

Dimpotrivă, analizând sentinţa atacată nr. 1428/2019, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. au fost respectate de judecătorul fondului acesta răspunzând motivat tuturor capetelor de cerere formulate, motivarea fiind un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum si o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, în lumina art. 21 alin. (3) din Constituţia României si art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Indiscutabil, orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul să prezinte judecătorului observaţiile şi argumentele sale şi de a pretinde organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen concret al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Chiar şi eventualele ipoteze privind motivarea contradictorie sau străină cauzei sunt contrazise de conţinutul hotărârii atacate, în care se regăsesc considerentele care susţin soluţia instanţei de fond pentru fiecare capăt de cerere în parte, argumentarea fiind logică şi coerentă, precum şi în acord cu normele legale incidente.

De asemenea, din conţinutul hotărârii, se constată că faptele au fost examinate prin prisma împrejurărilor rezultate din materialul probator administrat, fiind avute în vedere aspecte esenţiale pentru pronunţarea soluţiei, astfel că, nu se poate reţine că ar fi fost încălcate prevederile legale ce reglementează conţinutul hotărârii sau că motivele ar fi contradictorii sau străine de natura cauzei.

Ca atare, se constată că nu este incident nici cazul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. motivarea corespunzătoare permiţând verificarea conformităţii hotărârii recurate, cu legea.

Pe de altă parte, instanţa de control judiciar va avea în vedere şi faptul că potrivit art. 445 C. proc. civ., îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 442 - 444 din C. proc. civ.

În consecinţă, dacă recurenta-reclamantă aprecia că instanţa nu s-a pronunţat asupra vreunui capăt de cerere sau că există contradicţie între dispozitivul şi considerentele hotărârii avea posibilitatea să formuleze o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 444 sau art. 443 C. proc. civ.

Cu privire la greşita soluţionare a excepţiei tardivităţii cererilor modificatoare depuse de recurenta reclamantă la data de 29.06.2017 şi 21.11.2017, s-a arătat anterior că această excepţie a fost în mod corect soluţionată de judecătorul fondului, cele două cereri depuse de recurenta reclamantă la data de 29.06.2017 şi 21.11.2017 nefiind depuse cu respectarea dispoziţiilor art. 204 C. proc. civ.

Criticile formulate privind existenţa unor capete de cerere nesoluţionate de instanţa de judecată vor fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În ce priveşte susţinerea că instanţa de fond nu a soluţionat în totalitate cererea de chemare în judecată, lăsând nesoluţionate capete de cerere, Înalta Curte va constata caracterul nefondat al acestei susţineri.

Sub un prim aspect Înalta Curte va constata că urmare respingerii celor două cereri modificatoare mai sus menţionate ca fiind tardiv formulate, instanţa de judecată a rămas investită cu petitele cererii de chemare în judecată formulată iniţial la care se adaugă petitele formulate prin cererea de modificare din data de 20.09.2016, respectiv anularea hotărârii Conducerii operative a Colegiului Psihologilor din România din 31.05.2016, aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 54 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 213/2004, respectiv retragerea definitivă a atestatului pentru faptul că, în primul rând, îşi desfăşoară activitatea prin încălcarea prevederilor Legii nr. 213/2004 care prevede înregistrarea unei forme legale de exercitare a profesiei şi pentru faptul că prestează activităţi incompatibile cu competenţele sale şi comite fapte penale de fals intelectual, abuz în serviciu, conflict de interese; anularea deciziei de avertisment, înlocuirea acesteia cu prevederile art. 54 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 213/2004, constatarea nulităţii absolute a documentelor psihologice ce fac obiectul dosarului de cercetare disciplinară nr. 1014C/93/2014 pentru care s-a emis hotărârea din 17.07.2015 şi a hotărârii din 31.05.2016.

Sub un al doilea aspect, verificând hotărârea judecătorească atacată, Înalta Curte va constata că judecătorul fondului a analizat cererea de chemare în judecată prin raportate la probatoriul administrat în cauză, pronuntându-se pe fiecare capăt de cerere în parte.

Astfel, în ce priveşte petitele cererii de chemare în judecată (anularea Comisiei de Deontologie din data de 17.07.2015, constatarea nulităţii absolute a pretinsului aviz al Comisiei de Clinică, constatarea culpei compartimentului juridic, constatarea culpei preşedintelui Comisiei de Deontologie, constatarea lipsei unui aviz la contestaţia depusă, obligarea Colegiului Psihologilor la acordarea de daune morale în valoare de 20.000 euro, sancţionarea psihologului B. şi anularea documentelor psihologice), Înalta Curte constată că judecătorul fondului a dispus respingerea capătului de cerere având ca obiect anularea hotărârii Comisiei de Deontologie din data de 17.07.2015 ca rămasă fără obiect, instanţa reţinând că prin Hotărârea Conducerii operative a Colegiului Psihologilor din România din data de 12.05.2016 comunicată recurentei reclamante prin adresa nr. x/31.05.2016 a fost admisă contestaţia formulată de aceasta împotriva hotărârii Comisiei de Deontologie şi disciplină din data de 17.07.2015.

În ce priveşte solicitările accesorii (constatarea nulităţii absolute a pretinsului aviz al Comisiei de Clinică, constatarea culpei compartimentului juridic, constatarea culpei preşedintelui Comisiei de Deontologie) capătului de cerere anterior menţionat, Înalta Curte va constata că judecătorul fondului a răspuns şi acestor solicitări în sensul că nu vor mai fi analizate nefiind veritabile capete de cerere ci argumente în susţinerea cererii de anulare a hotărârii Comisiei de Deontologie şi disciplină din data de 17.07.2015, hotărâre ce a fost modificată în tot prin Hotărârea Conducerii operative a Colegiului Psihologilor din România din data de 12.05.2016.

Va reţine Înalta Curte că soluţia dată de judecătorul fondului acestor solicitări, nu a fost contestată de recurenta-reclamantă, prin cererea de recurs nefiind formulate critici cu privire la modul de soluţionare a acestor solicitări.

Totodată, analizând sentinţa atacată nr. 1428/11.04.2019, Înalta Curte va reţine că instanţa de fond a admis capătul de cerere ce vizează anularea Hotărârii Conducerii operative a Colegiului Psihologilor din România din data de 12.05.2016, hotărâre comunicată reclamantei la data de 31.05.2016 prin adresa nr. x, fiind obligat intimatul la soluţionarea motivată a contestaţiei formulată de reclamantă în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii disciplinare aplicate pentru abaterea disciplinară reţinută.

Constată Înalta Curte că şi capetele de cerere ce vizează anularea documentelor psihologice întocmite de psihologul B. (raport de evaluare psihologică, aviz psihologic, fişa de aptitudine) au fost soluţionate de instanţa de fond în sensul respingerii acestora cu motivarea că aceste acte nu au natura juridică a unui act administrativ în sensul dat de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Şi capătul de cerere ce vizează acordarea de daune morale în cuantum de 20.000 euro a fost soluţionat de judecătorul fondului în sensul respingerii acestuia cu motivarea că la acest moment nu pot fi evaluate daunele suferite ca urmare a pretinsei soluţionări cu întârziere a contestaţiei recurentei-reclamante având în vedere că urmare soluţiei dată asupra capătului de cerere privind anularea hotărârii Conducerii operative a Colegiului Psihologilor din România din data de 12.05.2016, intimatul Colegiul Psihologilor din România va trebui să emită o nouă hotărâre şi numai ulterior se poate analiza în ce măsură reclamanta a suferit sau nu un prejudiciu.

În raport de aceste considerente, se constată că judecătorul fondului a soluţionat toate capetele de cerere formulate de recurenta-reclamantă, astfel că susţinerile formulate nu pot fi primite, sentinţa atacată reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

Prin urmare, instanţa constată că toate susţinerile şi criticile formulate de recurenta-reclamantă sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

Conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă ca parte care a pierdut procesul prin respingerea căii de atac, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.014 RON.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de reclamantă.

De asemenea, va obliga recurenta-reclamantă A. la plata către intimatul-pârât Colegiul Psihologilor din România a sumei de 2.014 RON reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 12 februarie 2019 şi a sentinţei civile nr. 1428 din 11 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă A. la plata către intimatul-pârât Colegiul Psihologilor din România a sumei de 2.014 RON reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2022.