Eligibility of rural investment expenses: minor formal document errors and unauthorized technical modifications do not justify refusal of payment tranche

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 . Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 12.07.2016, sub dosar nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a solicitat: anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei înregistrată la AFIR cu nr. 48659/29.12.2015; anularea deciziei privind respingerea cererii de plată - tranşa a IV-a; obligarea pârâtei să aprobe cererea de plată a tranşei a IV-a, conform contractului de finanţare nr. x/7.07.2010; obligarea pârâtei la plata sumei de 14.244,94 RON, reprezentând prejudiciul pe care l-a suferit reclamanta ca urmare a refuzului nelegal de plată a tranşei a IV-a.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 118/2021 din 3 noiembrie 2021, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea şi a anulat în parte Decizia nr. E 48659/28.01.2016 emisă de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Notificarea beneficiarului cu privire la refuzul plăţii nr. 459/19.12.2015 cu privire neeligibilitatea cheltuielilor în cuantum de 1.083.404,68 RON, menţinând actele pentru cheltuielile în cuantum de 50.006,91 RON.

A obligat pârâta să aprobe cererea de plată x.4. în limita sumei de 1.083.404,68 RON.

De asemenea, a obligat pârâta la plata sumei de 14.244,94 RON reprezentând despăgubiri materiale şi la plata sumei de 12.252 RON cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 118/2021 din 3 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se admită recursul astfel cum a fost formulat, să se reţină cauza spre rejudecare şi să se caseze în parte sentinţa nr. 118/03.11.2021 mai sus menţionată, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de S.C. A. S.R.L. ca neîntemeiată.

În motivarea recursului s-a susţinut că în fapt, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat:

anularea a Deciziei nr. 48659/29.12.2015, emisă de către AFIR, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de S.C. A. S.R.L..

anularea Deciziei privind respingerea cererii de plată a tranşei a IV-a conform Contractului de finanţare nr. x/07.07.2010;

obligarea pârâtei să aprobe cererea de plată a tranşei a IV-a conform contractului de finanţare;

obligarea pârâtei la plata sumei de 14.244,94 RON, reprezentând prejudiciu pe care l-am suferit ca urmare a refuzului nelegal de plată a tranşei a IV-a.

O primă critică vizează faptul că sentinţa menţionată a fost dată cu nesocotirea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., fiind încălcat astfel dreptul pârâtei la un proces echitabil, impunându-se admiterea recursului, casarea hotărârii atacate cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.

În speţă, prima instanţă a procedat la admiterea în parte a acţiunii reclamantei, anulând în parte o decizie emisă de AFIR achiesând întru totul la susţinerile reclamantei, validând concluziile raportului de expertiză, fără însă ca judecătorul fondului să prezinte propriile sale argumente de fapt şi de drept în susţinerea hotărârii pe care a pronunţat-o Şi fără să arate punctual motivele de fapt şi de drept pentru care a înlăturat fiecare din argumentele aduse de AFIR.

A doua critică are în vedere faptul că aceasta a fost dată cu încălcarea greşită a normelor de drept material potrivit prevederilor art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., respectiv ale Manualului de procedură pentru autorizare plăţi cod M01-07 versiunea 34 - 2015, aprobat prin Ordinul de MADR nr. 2098/30.09.2015, ale Contractului de finanţare nr. x/07.07.2010, ale Codul fiscal.

Astfel, cu privire la facturile, ordinele de plată şi alte documente contabile prezentate de beneficiar în cadrul Cererii de plată tranşa a IV-a, instanţa de fond "a validat concluziile expertizei şi pe cale de consecinţă, a constatat conformitatea documentelor doveditoare ale cheltuielilor declarate neeligibile de către pârâtă AFIR prin Notificarea nr. x/19.12.2015, lipsurile şi neconcordanţele invocate de pârâtă fiind rezultatul unor erori materiale sau vicii minore de formă ce nu pot atrage neeligibilitatea cheltuielilor efectuate".

De asemenea, Curtea de Apel Braşov s-a rezumat la redarea tuturor concluziilor expertului judiciar, apreciind că "Factura nu este reglementată de niciun act normativ. Nu se arhivează şi nu se înregistrează în contabilitate. Nu există obligaţia numerotării, dar se practică acest lucru pentru păstrarea unei evidenţe ordonate."

Instanţa de fond a făcut o restrângere nejustificată a aplicării prevederilor legale, respectiv ale dispoziţiilor Codul fiscal (Legea nr. 227/2015) şi ale prevederilor Contractului de finanţare nr. x/07.07.2010, apreciind iniţial următoarele:

"pe facturile aferente bunurilor vândute este menţionat "avans utilaje EPS" fără a fi menţionat numărul şi data contractului de furnizare. Facturile de avans au fost emise pentru plăţile fragmentate aferente facturilor proforme. Pe facturile proforme de lucrări este corectat numărul şi data contractului de lucrări, fiind trecut greşit numărul de contract nr. x/24.02.2012, numărul corect al contractului fiind 28.02.2012".

Concluzia analizei superficiale a instanţei de fond o reprezintă "validarea concluziilor expertizei şi, pe cale de consecinţă, constatarea conformităţii documentelor doveditoare ale cheltuielilor declarate neeligibile de AFIR".

Arată recurenta că factura pro forma nu reprezintă un document justificativ de înregistrare în contabilitate. O factură proformă conţine aceleaşi elemente că o factură fiscală: denumirea, datele de identificare şi de plată ale vânzătorului şi ale cumpărătorului, data, denumirea bunurilor şi serviciilor livrate/prestate, data scadentă, cantitatea, valoarea. Acest document poate fi emis în toate etapele unui proces de vânzare către un cumpărător sau potenţial cumpărător. Potenţialul cumpărător nu are nicio obligaţie faţă de vânzător doar în baza proformei primite.

Contrar dispoziţiilor legale menţionate anterior, documentele prezentate de beneficiar nu clarifică aspectele fiscale legale invocate.

Facturile de avans prezentate de beneficiar nu menţin valorile din facturile proforma, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, neputând fi corelate toate cu facturile finale. Aşadar, documentele prezentate de beneficiar nu clarifică aspectele fiscale legale invocate.

Toate aspectele au fost supuse atenţiei instanţei de fond în cuprinsul Obiecţiunilor formulate de AFIR la Raportul de expertiză, însă acestea nu au primit un răspuns pertinent şi legal din partea expertului judiciar.

Menţionează că dispoziţiile legale şi prevederile contractuale sunt obligatorii pentru beneficiarii de fonduri nerambursabile, aşa cum dispune articolul 1 - Obligaţii generale din Anexa 1 a Contractului de finanţare.

Nerespectarea clauzelor contractuale şi a termenilor de finalizare a investiţiilor, asumate prin Contractul de finanţare şi a termenelor de finalizare a investiţiilor, poate conduce la rezilierea acestuia şi implicit la constituirea de debite pentru sumele plătite până la momentul rezilierii contractului".

În concluzie, precizează că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că "prin faptul că s-a menţionat numărul facturii este îndeplinită condiţia de formă necesară", această apreciere fiind în contradicţie cu dispoziţiile legale şi contractuale menţionate anterior.

Faţă de aprecierile instanţei de fond potrivit cărora "fiecare factură proformă a fost urmată de factură/facturi fiscale" recurenta consideră că acestea sunt neîntemeiate întrucât Curtea de Apel Braşov s-a limitat doar la "validarea concluziilor expertizei, constatând conformitatea documentelor doveditoare ale cheltuielilor declarate neeligibile de către pârâta AFIR" fără a realiza o analiză proprie a aspectelor nelămurite de expertul judiciar.

AFIR apreciază că este obligatorie prezentarea documentelor de plată în original în cadrul verificărilor efectuate în cadrul Dosarului Cererii de plata tranşa finală, acţiune nerealizată de beneficiar şi neanalizată de instanţa de fond.

AFIR apreciază că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a normelor de drept material când a considerat că schimbarea soluţiilor tehnice nu impunea acordul său.

Astfel, Curtea de Apel Braşov a apreciat în mod eronat ca "fiind aplicabile prevederile art. 9 alin. (5) din anexa 1 la Contractul de finanţare, suma de 9.982,19 RON nefiind eligibilă întrucât este determinată de o modificare a contractului ce nu se încadrează în cazul de excepţie permis de contract,"

Menţionează că Beneficiarul a executat lucrări conform NOTEI DE COMANDĂ SUPLIMENTARĂ existentă în Dosarul tranşei de plată 4 conform unei Dispoziţii de şantier, neaprobată de care AFIR, deşi depăşeşte 10% din valoarea contractului. în acest context. solicitarea la plată a sumei de 108.751,51 RON (54.364,88 RON valoare nerambursabilă), ce reprezintă contravaloare situaţii de lucrări de arhitectură, este aferentă unui NCS, ce are la bază modificări tehnice (a se vedea dispoziţia de şantier nr. 1/02.11.2012, memoriul justificativ aferent acesteia, NR. şi NCS, declaraţie pe proprie răspundere a furnizorului de lucrări S.C. B. SRL) pentru care AFIR nu a fost înştiinţată, beneficiarul considerând că acestea sunt minore si fac referire la schimbarea materialelor componente.

Beneficiarul poate efectua modificări tehnice si bugetare, în sensul relocărilor între liniile bugetare, dacă acestea nu schimbă scopul principal al proiectului şi modificarea se limitează la transferul de maxim 10% din suma înscrisă iniţial în cadrul bugetului între capitolele bugetare de cheltuieli eligibile".

Având în vedere prevederile legale şi contractuale asumate de reclamantă, este evident că aprecierea instanţei de fond este nelegală, iar emiterea actului administrativ a cărui anulare s-a solicitat este doar consecinţa nerespectării de către reclamantă a dispoziţiilor legale şi contractuale asumate, astfel cum a arătat anterior, beneficiarul fiind singurul răspunzător în faţa autorităţii contractante pentru implementarea proiectului.

În ceea ce priveşte neconformităţile constatate de pârâtă cu privire la unele echipamente solicitate la plată, respectiv componentele liniei tehnologice, menţionăm că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că "aceste cheltuieli sunt eligibile, astfel cum rezultă din raportul de expertiza potrivit căruia având în vedere declaraţia furnizorului şi comparând utilajele existente pe teren cu cele din ofertă, facturi, procese-verbale de predare-primire, recepţie şi punere în funcţiune, a fotografiilor plăcuţelor existente pe fiecare utilaj, realizate pe teren, acestea au fost identificate conform modelului de echipament specificat".

Reiterează că orice document depus în cadrul dosarului cererii de plată (facturi, declaraţii de conformitate, procese-verbale de predare-primire, recepţie, punere în funcţiune, OP-uri, extrase, etc) face obiectul verificării acestuia din punct de vedere al veridicităţii şi realităţii acestuia la locul de implementare a investiţiei (se verifică elementele din documentele depuse de către beneficiar cu elementele efectiv constatate la vizita pe teren).

În condiţiile în care există aceste neconcordanţe între bunurile solicitate la plată, menţionate în facturi, respectiv procese-verbale de predare-primire, recepţie şi punere în funcţiune şi realitatea constatată pe teren de către experţii AFIR, nelămurite de instanţa de fond, apreciază că sentinţa nr. 118 din 03.11.2021 este nelegală şi netemeinică.

Cea de-a treia critică pe care o adusă sentinţei nr. 118/03.11.2021, în temeiul art. 488 alin. (8) din C. proc. civ., are în vedere faptul că instanţa de fond a făcut o aplicare greşita a normelor materiale cu privire la "neînscrierea imobilului în Cartea funciara ca loc de hala de producţie şi birouri".

Curtea de Apel Braşov a reţinut în mod greşit ca "lipsa înscrierii destinaţiei actuale nu este de natura să constituie o neregulă în sensul art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011".

Neintabularea dreptului de proprietate de către Beneficiar asupra terenurilor donate, semnifică faptul că beneficiarul finanţării nerambursabile prin FEADR pe M112 nu a menţinut criteriul de selecţie S3 cu privire la deţinerea în proprietate a întregii exploataţii agricole pentru care a primit punctaj, în pofida aprecierilor greşite ale instanţei de fond potrivit cărora "extrasul de carte funciară din x.11.201S din care rezultă că imobilul este intabulat pe numele societăţii reclamante cu destinaţia de casa de locuit face dovada că reclamanta figurează ca proprietar înscris în cartea funciară".

Mai subliniază că dispoziţiile Ghidului M 312 se completează cu cele ale C. civ., respectiv ale art. 557 şi ale art. 885 şi că extrasul de carte funciară din care reiese că beneficiarul S.C. A. S.R.L. este proprietar înscris în cartea funciară este datat ulterior întocmirii notificării de refuz la plată, respectiv la data de 24.0s.2017, aspect ignorant de instanţa de fond.

Aminteşte că potrivit articolului 1(3) din cadrul Contractului de finanţare nr. x/07.07.2010, semnat de către beneficiarul S.C. A. S.R.L. şi AFIR "beneficiarul acceptă finanţarea nerambursabilă şi se angajează să implementeze proiectul pe propria răspundere, în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul Contract şi cu legislaţia naţională şi comunitară în vigoare. Pe perioada de valabilitate a contractului, beneficiarul trebuie să-şi respecte toate angajamentele asumate prin

Din aspectele învederate rezultă fără putinţă de tăgadă că este inadmisibil ca AFIR să fie obligată la virarea de fonduri publice nerambursabile în contul unui beneficiar care nu a respectat cerinţele pentru acordarea finanţării, pe care le-a cunoscut în avans şi pe care Ie-a agreat sub semnătură, obligându-se la respectarea acestora.

Cu privire la obligarea pârâtei la plata despăgubirilor materiale în valoare de 14244,94 RON, apreciază că instanţa a făcut o interpretare greşită a normei de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.

Instanţa de fond a considerat în mod greşit finanţarea comunitară nerambursabilă contractată de beneficiar ca fiind un drept cuvenit, ce urmează a fi acordat beneficiarului urmare a anulării actelor administrative contestate, ignorând cu desăvârşire obligativitatea respectării condiţiilor strice de accesare a finanţării comunitare nerambursabile.

Cererea de reparare a unui prejudiciu produs prin respingerea a cererii de plată a tranşei a IV-a din contract pentru vătămarea produsă prin emiterea unui act administrativ nelegal, a fost admisă de instanţa de fond fără a fi dovedită, în speţă nefiind probată existenţa unui act administrativ nelegal anulat de instanţă, producerea unui prejudiciu şi legătura de cauzalitate între actul administrativ nelegal şi prejudiciul suferit de reclamant.

Consideră că în mod greşit instanţa de fond a obligat autoritatea contractantă la plata despăgubirilor materiale, întrucât nu poate fi reţinută vreo culpă a Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale în ceea ce priveşte respingerea dosarului cererii de plată de către recurentă, având în considerare dispoziţiile legale incidente în speţă în contextul în care legiuitorul însuşi a obligat AFIR la aplicarea dispoziţiilor legale în materia finanţării nerambursabile a proiectelor.

Ultima critică vizează motivarea contradictorie a sentinţei nr. 118/03.11.2021 pronunţată de către Curtea de Apel Braşov, motiv ce se circumscrie art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

În susţinerea criticii de nelegalitate întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., recurenta a redat aprecierile pe care le-a catalogat ca fiind contradictorii ale instanţei de fond cu privire la conformitatea şi legalitatea documentelor doveditoare ale cheltuielilor declarate neeligibile de instanţa de fond: pe de o parte, Curtea de apel Braşov apreciază că "Fiecare factură proformă o fost urmată de factura/facturile fiscale. Facturile fiscale emise pentru fiecare factură proformă au aceeaşi valoare, dar şi o explicaţie ca cea menţionata pe facturile proforme" (la pagina 11 paragraful 7), pentru ca la finalul motivării, instanţa de fond să observe că "pe facturile aferente bunurilor vândute este menţionat "avans utilaje EPS", fără a fi menţionat numărul şi data contractului de furnizare. Pe facturile proforma de lucrări este corectat numărul şi data contractului de lucrări, fiind trecut greşit numărul de contract nr. x/24.02.2012, numărul corect al contractului fiind 28.02.2012".

Aşadar, prin prisma celor expuse, motivele expuse în cuprinsul sentinţei recurate nu permit urmărirea silogismului logic prin care instanţa a ajuns la această soluţie şi nu dovedesc că judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, argumentele expuse de părţi. Astfel, instanţa de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi apărărilor invocate de părţi, ceea ce se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii, care, în fapt, reprezintă o reproducere a raportului de expertiză, impunându-se casarea în parte a sentinţei nr. 118 din 03.11.2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov.

Având în vedere aceste aspecte, solicită Instanţei de recurs să reţină cauza spre rejudecare şi să caseze în parte sentinţa nr. 118 din data de 03.11.2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/2016, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de S.C. A. S.R.L. ca neîntemeiată.

În dovedire, având în vedere dispoziţiile art. 492 C. proc. civ., înţeleg să folosească proba cu înscrisuri, respectiv de cele depuse la dosarul de fond.

În drept, îşi ne întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 din C. proc. civ., ale Legii nr. 554/2004, O.U.G. nr. 41/2014, ale Hotărârii Guvernului nr. 224/2008, ale Regulamentului nr. 2988/1995, ale Regulamentul nr. 1698/2005, ale Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, Ghidul solicitantului aferent Măsurii 312, ale dispoziţiilor contractului de finanţare şi Anexele acestuia, ale Manualului de procedură pentru autorizare plăţi cod M01-07 versiunea 34 - 2015, aprobat prin Ordinul de MADR nr. 2098/30.09.2015.

Apărări formulate în cauză

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Consideraţiile Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând sentinţa prin prisma criticilor formulate, a întâmpinării depuse, precum şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Înalta Curte reaminteşte că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară şi devolutivă, întrucât dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conţin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Aşa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanţa de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod şi nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1), punctul 6 C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge ca neîntemeiat .

Conform dispoziţiilor articolului 488 alin. (1), punctul 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere... "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau când cuprinde motive contradictorii, ori numai motive străine de natura cauzei".

Potrivit Hotărârii CEDO din 16 noiembrie 2006 pronunţate în cauza Dima contra României, întrebarea dacă o instanţă şi-a încălcat obligaţia de a motiva, conform art. 6 din Convenţie, nu se poate analiza decât în lumina circumstanţelor speţei.

Articolul 6, se arată în hotărârea CEDO mai sus evocată, prevede în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la o analiză efectivă a motivelor, argumentelor şi a mijloacelor de probă ale părţilor, cu condiţia să le aprecieze relevanţa şi fără ca aceasta să implice detaliat pentru fiecare argument în parte.

Motivarea hotărârii este o cerinţă esenţială a legii, prevăzută expres în art. 425 C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, o garanţie a respectării dreptului părţilor la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 C. proc. civ., art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. (3) din Constituţie.

Motivarea hotărârilor judecătoreşti este direct legată de preocupările procesului echitabil chiar dacă, din perspectiva CEDO, art. 6 nu o prevede în mod expres; această obligaţie permite de fapt menţinerea dreptului la apărare şi aprecierea gradului de proporţionalitate între sacrificiul impus drepturilor cetăţenilor şi imperativele de ordine publică.

Potrivit jurisprudenţei Curţii europene de contencios a drepturilor omului (a se vedea Cauzele Boldea contra României, Perez contra Franţei), dreptul la un proces echitabil nu poate trece efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt ascultate, adică atent examinate de instanţa sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 din Convenţie implică în mod special în sarcina instanţei obligaţia de a examina efectiv mijloacele, argumentele şi ofertele de probă ale părţilor.

Potrivit Avizului nr. 11(2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind calitatea hotărârilor judecătoreşti, motivarea permite nu numai o mai bună înţelegere şi acceptare a hotărârii de către justiţiabil ci este mai ales o garanţie împotriva arbitrariului. Ea obligă judecătorul să distingă mijloacele de apărare ale părţilor şi să precizeze elementele care îi justifică decizia şi o fac să fie conform legii, permiţând înţelegerea funcţionării justiţiei de către societate.

Obligaţia de motivare se impune întrucât permite, pe de o parte, să expună raţionamentul care a condus la dispozitivul hotărârii şi, pe de altă parte, de a permite exercitarea controlului judiciar. Motivarea este indispensabilă pentru calitatea justiţiei şi constituie o protecţie împotriva arbitrariului, încurajând judecătorul să înţeleagă importanţa opiniei sale.

Calitatea unei motivări şi, implicit, respectarea exigenţelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. nu sunt determinate de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor şi de corectitudinea raţionamentului care a stat la baza pronunţării soluţiei.

Judecătorul este obligat să motiveze soluţia data fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluţia este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns fiecărui argument.

Or, instanţa de fond a arătat pe larg argumentele care au condus la luarea respectivei decizii.

Astfel, ceea ce recurenta susţine a fi nemotivarea sentinţei, este, în fapt, o motivare care nu corespunde celor solicitate de către aceasta. Faptul că soluţia la care s-a oprit instanţa de fond nu este cea aşteptată de către recurentă, nu echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Nici motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1), punctul 8 nu este fondat, urmând a fi, de asemenea, respins.

Reţine Înalta Curte că prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 12.07.2016, sub dosar nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a solicitat: anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei înregistrată la AFIR cu nr. 48659/29.12.2015; anularea deciziei privind respingerea cererii de plată - tranşa a IV-a; obligarea pârâtei să aprobe cererea de plată a tranşei a IV-a, conform contractului de finanţare nr. x/7.07.2010; obligarea pârâtei la plata sumei de 14.244,94 RON, reprezentând prejudiciul pe care l-a suferit reclamanta ca urmare a refuzului nelegal de plată a tranşei a IV-a.

Urmare a casării sentinţei pronunţate în primul ciclu procesual şi a îndrumărilor date de Înalta Curte prin decizia de casare, în sensul de a fi analizate toate motivele de fapt şi de drept invocate de părţi pentru a se stabili dacă există diferenţe între decizia contestată şi înscrisurile care au stat la baza cererii de plată a tranşei a IV-a, dacă au fost respectate prevederile contractuale şi dacă Decizia nr. E 48659/28.01.2016 şi Notificarea beneficiarului cu privire la refuzul plăţii nr. 459/19.12.2015 au fost emise în concordanţă cu prevederile legale, s-a dispus efectuarea unei expertize.

În mod corect, apreciază Înalta Curte, instanţa de fond a admis în parte cererea introductivă, cu consecinţa anulării în parte a Deciziei nr. E 48659/28.01.2016 şi Notificării beneficiarului cu privire la refuzul plăţii nr. 459/19.12.2015 în ceea ce priveşte suma de 1.083.404,68 RON considerată a fi eligibilă, obligând autoritatea pârâtă şi la plata de despăgubiri materiale.

A apreciat în mod corect prima instanţă faptul că obiectivele urmărite prin acordarea finanţării nerambursabile au fost atinse, iar investiţia este finalizată, funcţională şi utilizată de către reclamanta-recurentă, împrejurări faţă de care nu se justifică refuzul integral al cererii de plată nr. IV.

Criticile recurentei-reclamante din perspectiva greşitei aplicări a normelor de drept material vizează în primul rând modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor cuprinse în Manualul de procedură pentru autorizare de plăţi cod M01-07 versiunea 34-2015, ale contractului de finanţare şi ale Codul fiscal.

Aşadar, în ceea ce priveşte facturile, ordinele de plată şi alte documente contabile prezentate de beneficiar în cadrul Cererii de plată pentru tranşa a IV-a, recurenta susţine că instanţa de fond a validat concluziile expertizei. În continuare, recurenta este nemulţumită de modalitatea în care instanţa de fond a dat eficienţă probelor administrate în cauză.

Reţine Înalta Curte din actele dosarului, faptul că prin notificarea contestată s-a constatat că nu sunt eligibile cheltuielile din cererea de plată deoarece: pe ordinele de plată sunt trecute facturile proforma din 2012 fără a fi urmate de vreun alt document fiscal, pe ordinele de plată sunt trecute numerele facturilor fără dată sau contractul la care se referă, pe extrasele de cont prezentate nu sunt trecute numerele facturilor şi data cu documentul de plată pe care îl achită, nu se prezintă originalul facturilor, ordinele de plată achită altă factură, sunt prezentate r facturi proforma cu acelaşi număr, emise în date diferite, pe facturile proforma sunt corectate numărul şi data, o factură a fost emisă anterior începerii lucrărilor, respectiv factura nr. x/23.04.2012. de asemenea, sunt depus note de renunţare şi notă de comandă suplimentară în urma unei dispoziţii de şantier, modificare care nu a fost aprobată de recurentă. S-a constatat la vizita pe teren lipsa seriei de echipamente solicitate la plată, pentru acelaşi utilaj au fost depuse certificate de conformitate emise de doi producători diferiţi, iar în extrasul de carte funciară din x/2015 este intabulată investiţia realizată ca fiind casă de locuit.

Instanţa de fond a analizat fiecare dintre aceste situaţii apreciate a conduce la calificarea ca neeligibile a cheltuielilor solicitate.

Fără a relua susţinerile primei instanţe, Înalta Curte constată că în mod corect au fost analizate toate susţinerile părţilor, aşa cum s-a stabilit prin decizia de casare.

Aşa cum s-a arătat în precedent, recurenta încearcă de fapt, în recurs, o reapreciere a probelor administrate în faţa instanţei de fond, aspect incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului.

Aşadar, criticile recurentei nu vizează legalitatea, ci temeinicia sentinţei, aspect care nu poate face obiectul recursului, subsumat exclusiv unor motive de nelegalitate.

În concret, instanţa de fond a apreciat în mod corect că documentele depuse respectă instrucţiunile din Anexa V a Contractului de finanţare şi a identificat erorile şi modalitatea în care acestea au fost remediate prin depunere de documente suplimentare sau cum aceste aşa-zise erori puteau fi decelate cu uşurinţă din actele deja depuse.

Cu titlu de exemplu, pe facturile nr. x/22.07.2015, nr. y/23.04.2012, nr. 35 din 11.08.2015 este menţionat greşit la obiectul facturii "lucrări de construcţii... conform contract nr. x din 24.02.2012", corect fiind contract nr. x din 28.02.2012.

Pentru toate acestea instanţa de fond a avut în vedere expertiza tehnică efectuată în cauză, concluzionând în sensul că lipsurile şi neconcordanţele invocate de către recurenta-pârâtă sunt rezultatul unor erori materiale sau vicii minore de formă care nu pot atrage neeligibilitatea cheltuielilor efectuate.

În ceea ce priveşte modificările intervenite în contract, instanţa de fond a menţinut actele atacate cu privire la suma de 9982,19 RON, apreciind că nu este eligibilă, motivat de împrejurarea că este determinată de o modificare a contractului care nu se încadrează în situaţiile expres prevăzute de lege.

Recurenta a atacat şi a această soluţie, fără a explica de ce nu a procedat în mod corect instanţa de fond şi fără a arăta ce texte de lege au fost încălcate de instanţă prin soluţia pronunţată.

În sfârşit, cu privire la modalitatea în care apare intabulat imobilul pe numele intimatei-reclamante, şi anume, având fosta destinaţie de casă de locuit, în mod corect a apreciat instanţa de fond că acest aspect nu constituie o neregulă în sensul art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, intimata demarând procedura de înscriere în Cartea funciară a imobilului cu noua destinaţie.

Cu privire la despăgubirile acordate, de asemenea, în mod corect prima instanţă, apreciind, din probele administrate, faptul că există condiţiile legale pentru acordarea lor, în temeiul art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, a admis şi acest capăt de cerere.

În concluzie, constatând că instanţa de fond a dat o interpretare legală şi temeinică normelor materiale aplicabile în speţă şi a arătat în mod clar argumentele care au condus la pronunţarea sentinţei atacate, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin 8 şi 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei nr. 118/2021 din 3 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 septembrie 2022.