Jurisdictional conflict resolved: ordinary courts, not administrative courts, hear payment claims against Insurance Guarantee Fund.

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prima instanţă învestită.

Prin cererea de chemare în judecată la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti sub nr. x/2022 în data de 11.10.2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, obligarea pârâtului la emiterea deciziei în conformitate cu prevederile Legii nr. 213/2015 în vederea soluţionării cererilor de despăgubire pe care reclamanta le-a formulat cu privire la 3 dosare de daună deschise la societatea de asigurări B. S.A., declarată în faliment, respectiv: dosarul x; dosarul x şi dosarul C., cu consecinţa obligării pârâtei la plata despăgubirilor cuvenite în baza dosarelor de daună înregistrate şi nominalizate:

1. dosarul x în valoare de 4833,79 RON;

2. dosarul x în valoare de 4828,31 RON;

3. Dosarul C. în valoare de 11878,70 RON, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1723/20.02.2023, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor cu sediul în Bucureşti, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a reţinut, în esenţă, că o cerere precum cea din litigiul pendinte, prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de soluţionare a cererilor de plată formulate de către reclamantă, intră în sfera de reglementare a prevederilor art. 8 teza a II-a coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, neputând fi aplicate, prin analogie, dispoziţiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 102/2021.

Prin urmare, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

2. A doua instanţă învestită.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal la data de 21.04.2023 sub nr. x/2022.

La data de 24.04.2023, reclamanta a formulat cerere de restrângere a cuantumului obiectului cererii la suma de 9662,10 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 1091 din data de 16 iunie 2023 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cererii privind pe reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel a reţinut că reclamanta nu se prevalează de existenţa unei hotărâri judecătoreşti de anulare a unor acte administrative, de refuzul nejustificat sau de tăcerea administraţiei stabilită, în prealabil, prin hotărâre judecătorească.

De asemenea, acţiunea formulată de reclamantă nu este legată de o cerere principală de anulare a unui act administrativ, de o cerere de constatare a refuzului nejustificat sau de o acţiune menită să înlăture tăcerea administrativă prin obligarea autorităţii să răspundă cererii formulate.

Decizia ICCJ dată în RIL cu nr. 22/2019 a stabilit următoarele:

"70. Art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 trasează coordonatele generale ale conţinutului hotărârii judecătoreşti pronunţate de instanţa de contencios administrativ, fără a trata în mod diferenţiat contenciosul obiectiv (de anulare) şi contenciosul subiectiv.

71. Consacrând caracterul de plină jurisdicţie al contenciosului administrativ subiectiv, art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 prevede că instanţa care soluţionează acţiunea poate să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică pârâtă să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris, să se pronunţe asupra legalităţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului dedus judecăţii şi care nu pot fi atacate separat, conform art. 8 alin. (1) din lege.

72. Prevederea cuprinsă în art. 18 alin. (3) din lege ("În cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru") conduce la concluzia că instanţa nu are dreptul de a dispune din oficiu înlăturarea consecinţelor nefavorabile ale actului tipic sau asimilat considerat nelegal, ci trebuie să fie învestită în acest sens de către reclamant, printr-un capăt de cerere expres formulat.

73. Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în corelaţie cu normele cuprinse în art. 8 din lege, ce reglementează obiectul acţiunii judiciare, rezultă că instanţa poate acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral sau material numai în cazul acţiunilor în contencios subiectiv, deoarece acţiunile întemeiate pe încălcarea unui interes legitim public pot avea ca obiect numai anularea actului sau obligarea autorităţii pârâte să emită un act sau un alt înscris, respectiv să efectueze o anumită operaţiune administrativă.

74. Pentru angajarea răspunderii administrativ-patrimoniale a autorităţii publice pârâte este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii, deduse din interpretarea prevederilor art. 1.349 şi art. 1.357 şi următoarele din C. civ., în corelaţie cu normele care configurează regimul juridic al contenciosului administrativ: existenţa unei fapte ilicite constând într-un act administrativ nelegal anulat de instanţă sau a unui refuz nejustificat ori a nerezolvării în termen a unei cereri, constatată ca atare de instanţă; producerea unui prejudiciu; dovada legăturii de cauzalitate între actul administrativ nelegal şi prejudiciul suferit de reclamant.

75. În situaţia în care persoana vătămată, din cauza necunoaşterii cuantumului pagubei ori din alte motive, nu a formulat cererea pentru despăgubiri odată cu acţiunea prin care a cerut anularea actului, are posibilitatea de a acţiona în condiţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.

76. Intitulat "Termenul de prescripţie pentru despăgubiri", art. 19 din Legea nr. 554/2004 are, în realitate, un obiect de reglementare mai larg, stabilind reguli privind: 1. condiţiile de admisibilitate a acţiunii în despăgubiri; 2. durata şi data de la care curge termenul de prescripţie; 3. instanţa competentă şi 4. procedura aplicabilă.

77. Cererea pentru despăgubiri formulată pe cale separată, întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fi fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, pentru că repararea pagubei persoanei vătămate este o latură intrinsecă litigiului administrativ. În caz contrar, reclamantul nu poate recurge decât la calea dreptului comun pentru angajarea răspunderii delictuale a autorităţii publice, în condiţiile prevăzute de C. civ.."

Acţiunile patrimoniale având ca obiect obligarea unei instituţii publice la plata unei sume de bani sunt de competenţa instanţei civile, atunci când nu se cere, sau nu s-a solicitat anterior, anularea unui act administrativ pretins nelegal, nu se solicită constarea caracterului nejustificat al unui refuz, ori solicitarea de plată nu are legătură cu un contract administrativ.

În speţă, cererea reclamantei reprezintă o acţiune patrimonială dată în competenţa de soluţionare a instanţei civile de drept comun, stabilită conform C. proc. civ., chiar dacă vizează obligarea unei instituţii publice la plata unei sume de bani, câtă vreme prin acţiune nu se solicită anularea unui act administrativ pretins nelegal ori constarea caracterului nejustificat al refuzului autorităţii, iar reclamanta nu se prevalează de existenţa unei hotărâri judecătoreşti anterioare, care să fi tranşat o cerere cu un astfel de obiect, astfel că nu se poate reţine competenţa instanţei de contencios administrativ în condiţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004. De altfel, în acelaşi sens, a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea regulatorului de competenţă, în dosarele nr. x/2022 şi nr. y/2022

Faţă de valoarea iniţială a obiectului cererii, care este inferioară sumei de 200.000 RON, Curtea a constatat că, în cauza pendinte, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., iar din punct de vedere teritorial, competenţa aparţine Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul pârâtul, în raport şi de art. 13 alin. (5) din Legea nr. 223/2015.

Prin urmare, în temeiul art. 131 C. proc. civ., Curtea a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Ca urmare a ivirii conflictului negativ de competenţă, în temeiul art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Sectorului 2, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte cadrul procesual se constată că, cererea de chemare în judecată vizează în principal obligarea pârâtului la soluţionarea cererii de plată înregistrată la Fondul de Garantare sub nr. x/14.02.2022 într-un termen de maxim 30 de zile de la data pronunţării hotărârii, cu respectarea drepturilor şi intereselor creditoarei de asigurări.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe se referă la stabilirea competenţei materiale, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 102/2021 (în vigoare începând cu data de 24.09.2021):

"(5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestaţie în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancţiunea decăderii, la instanţele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competenţă generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

Până la data de 24.09.2021, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 102/2021, art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 prevedea că:

"În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere. Împotriva deciziei se poate formula contestaţie, în condiţiile prevăzute la art. 19 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare."

Or, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data de 14.10.2022, ulterior modificărilor legislative sus-menţionate şi raportat la petitul cererii şi la motivele expuse în susţinere, Înalta Curte constată că acţiunea formulată de reclamantă nu cuprinde o cerere principală de anulare a unui act administrativ, o cerere de constatare a refuzului nejustificat sau un petit menit să înlăture tăcerea administrativă prin obligarea autorităţii să răspundă cererii formulate reclamanta. Totodată, reclamanta nu se prevalează de existenţa unei hotărâri judecătoreşti de anulare a unor acte administrative, de refuzul nejustificat sau de tăcerea administraţiei stabilită, în prealabil, prin hotărâre judecătorească, obiectul acţiunii fiind plata unei sume de bani, ca urmare a nerespectării de către FGA a termenului de soluţionare a unei cereri de plată formulate de reclamantă.

Relevanţă în pronunţarea regulatorului de competenţă prezintă Decizia nr. 22/2019 din 24/06/2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2019, care, la pct. 77, a statuat că:

"Cererea pentru despăgubiri formulată pe cale separată, întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, este condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fi fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, pentru că repararea pagubei persoanei vătămate este o latură intrinsecă litigiului administrativ. În caz contrar, reclamantul nu poate recurge decât la calea dreptului comun pentru angajarea răspunderii delictuale a autorităţii publice, în condiţiile prevăzute de C. civ.."

În raport de conţinutul cererii şi de considerentele deciziei interpretative anterior citate, Înalta Curte constată că cererea reclamantei reprezintă o acţiune patrimonială dată în competenţa de soluţionare a instanţei civile de drept comun, stabilită conform C. proc. civ., chiar dacă vizează obligarea unei instituţii publice la plata unei sume de bani, câtă vreme prin acţiune nu se solicită anularea unui act administrativ pretins nelegal ori constarea caracterului nejustificat al refuzului autorităţii, iar reclamanta nu se prevalează de existenţa unei hotărâri judecătoreşti anterioare, care să fi tranşat o cerere cu un astfel de obiect, astfel că nu se poate reţine competenţa instanţei de contencios administrativ în condiţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Faţă de valoarea obiectului cererii, care este inferioară sumei de 200.000 RON, Înalta Curte constată că, în cauza pendinte, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., iar din punct de vedere teritorial, competenţa aparţine Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, în a cărei circumscripţie teritorială se află sediul pârâtului.

Pentru considerentele expuse, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.