Negative conflict of jurisdiction resolved in favor of the Tribunal for pension contribution restitution claims under RON 3,000,000 threshold

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prima instanţă învestită.

Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 20.02.2023 şi înregistrată sub nr. x/2023, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate vătămarea drepturilor şi intereselor sale legitime în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea şi actualizarea pensiei, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015, rezultate prin aplicarea prevederilor Legii nr. 152/2017 şi a prevederilor Legii nr. 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, de la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 01.09.2017, şi H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad publicată în Monitorul Oficial nr. 41 din 13.01.2023, precum şi obligarea pârâtei Casa Sectorială de Pensii a M.A.I. să restituie sumele reţinute din pensie rezultate din indexarea şi actualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, prevederile Legii nr. 152/2017, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 50 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015, de la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 15.12.2016, şi H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad publicată în Monitorul Oficial nr. 41 din 13.01.2023, art. 1 şi art. 2, conform gradului deţinut, de agent şef principal, sume actualizate cu indicele de inflaţie, dacă este cazul, şi a plăţii dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Prin încheierea nr. 551/03.05.2023 pronunţată de Tribunalul Tulcea a fost admisă excepţia de necompetenţă materială, ridicată din oficiu, competenţa materială de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., fiind declinată în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâtei la efectuarea unor operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului pretins de reclamant, fiind circumscris art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în coordonatele trasate de art. 9 alin. (5) teza finală din acelaşi act normativ.

Tribunalul a reţinut că, instanţa competentă în soluţionarea cererii este cea prevăzută de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, litigiul privind un act emis de autorităţile publice centrale (Guvernul României) şi realizarea unor operaţiuni administrative legate de acesta.

Chiar dacă ordonanţa de Guvern atacată (O.G. nr. 59/2017) nu reprezintă un act administrativ ci normativ, prevederile art. 10 mai sus citat vor fi aplicabile prin analogie, pentru identitate de raţiune juridică, faţă de rangul central al organului emitent al actului contesta.

Pe de altă parte, raportat la competenţa specială a completelor de asigurări sociale din cadrul tribunalelor, aceasta este reglementată expres de dispoziţiile art. 153 din Legea nr. 263/2010, iar între categoriile de litigii ce fac obiectul acestei jurisdicţii nu se regăsesc şi cele având ca obiect acţiunile împotriva ordonanţelor de Guvern, conform art. 9 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia:,,(1 Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă. (2) Instanţa de contencios administrativ, dacă apreciază că excepţia îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituţională şi suspendă soluţionarea cauzei pe fond. (3) După pronunţarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios administrativ repune cauza pe rol şi dă termen, cu citarea părţilor. Dacă ordonanţa sau o dispoziţie a acesteia a fost declarată neconstituţională, instanţa soluţionează fondul cauzei; în caz contrar, acţiunea se respinge ca inadmisibilă. (4) În situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I. (5) Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative, aspect faţă de care a admis excepţia ridicată din oficiu, şi a dispus declinarea competenţei materiale de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2. A doua instanţă învestită.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 29.05.2023 sub nr. x/2023.

Prin sentinţa civilă nr. 156 din data de 26 iunie 2023, Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii: Guvernul României şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, în favoarea Tribunalului Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ si Fiscal.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel a reţinut că reclamantul a chemat în judecată pârâţii solicitând să se constate vătămarea drepturilor şi intereselor sale legitime în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea şi actualizarea pensiei, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015, rezultate prin aplicarea prevederilor Legii nr. 152/2017 şi a prevederilor Legii 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, de la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 01.09.2017, şi H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad publicată în Monitorul Oficial nr. 41 din 13.01.2023, precum şi obligarea pârâtei Casa Sectorială de Pensii a M.A.I. să restituie sumele reţinute din pensie rezultate din indexarea şi actualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, prevederile Legii nr. 152/2017, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 50 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015, de la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 15.12.2016, şi H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad publicată în Monitorul Oficial nr. 41 din 13.01.2023, art. 1 şi art. 2, conform gradului deţinut, de agent şef principal, sume actualizate cu indicele de inflaţie, dacă este cazul, şi a plăţii dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Totodată, a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiei art. VII pct. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 59/2017 prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 79 alin. (1) din Constituţie, care afectează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 în ansamblul său.

În drept, reclamantul a indicat dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă.

(2) Instanţa de contencios administrativ, dacă apreciază că excepţia îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituţională şi suspendă soluţionarea cauzei pe fond.

(3) După pronunţarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios administrativ repune cauza pe rol şi dă termen, cu citarea părţilor. Dacă ordonanţa sau o dispoziţie a acesteia a fost declarată neconstituţională, instanţa soluţionează fondul cauzei; în caz contrar, acţiunea se respinge ca inadmisibilă.

(4) În situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(5) Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative."

Cererea reclamantului este grefată pe dispoziţiile art. 9 alin. (5) din lege, având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin O.U.G. nr. 59/2017 constând în restituirea sumelor prevăzute prin indexarea şi actualizarea pensiei, în lipsa modificărilor survenite prin O.U.G. nr. 59/2017.

Curtea a apreciat că refuzul actualizării pensiei şi restituirii sumelor precizate mai sus, care fundamentează cererea în despăgubiri a reclamantului - alături de neconstituţionalitatea invocată în raport de anumite dispoziţii legale - creează coordonatele procesuale ale litigiului de faţă, incidente inclusiv în stabilirea competenţei materiale în soluţionarea cauzei.

Competenţa materială în litigiile de contencios administrativ este reglementată prin art. 10 alin. (1) din legea nr. 554/2004 potrivit cărora "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

La stabilirea instanţei de contencios administrativ competente prin raportare la dispoziţiile art. 10 din lege trebuie avut în vedere faptul că obiectul principal al acţiunii, aşa cum este arătat explicit la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu poate fi constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă. Rezultă de aici că stabilirea instanţei competente se realizează în funcţie de capătul de cerere având ca obiect fie restituirea sumelor reţinute sau acordarea de despăgubiri egale cu sumele reţinute, fie obligarea la emiterea unei decizii privind emiterea unui act administrativ prin care să se dispună încetarea reţinerilor din pensie.

Cum obiectul cauzei priveşte plata unor sume de bani în cuantum total de până la 3.000.000 de RON, Curtea de Apel a apreciat că, în aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din legea contenciosului administrativ, competenţa materială în soluţionarea cauzei de faţă aparţine tribunalului, secţia de contencios administrativ.

Astfel cum dispoziţiile art. 9 alin. (1) teza finală din lege statuează expres, excepţia de neconstituţionalitate nu poate forma obiectul principal al acţiunii, astfel că în cauză nu poate fi atrasă competenţa curţii de apel prin raportare la emitentul ordonanţei pretins vătămătoare. Aceasta întrucât ordonanţa de urgenţă constituie act normativ cu putere de lege, care nu poate face obiectul controlului judiciar. Aşa cum s-a arătat, acest aspect reiese chiar din modul de reglementare al acţiunilor împotriva ordonanţelor Guvernului în legea contenciosului administrativ, art. 9 stipulând expres că obiectul principal al unei astfel de acţiuni nu poate fi constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă.

În acelaşi sens, dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Constituţie statuează "Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale. 2

Potrivit art. 1 alin. (2) din legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în România, iar potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 "Actele normative se iniţiază, se elaborează, se adoptă şi se aplică în conformitate cu prevederile Constituţiei României, republicată, cu dispoziţiile prezentei legi, precum şi cu principiile ordinii de drept."

De asemenea, potrivit art. 1 alin. (4) din Constituţie, "Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale".

Cu privire la competenţa unei instanţe de a modifica sau abroga legi, Curtea Constituţională a reţinut, prin decizia nr. 818 din 3 iulie 2008:

"În virtutea textelor constituţionale menţionate, Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Instanţele judecătoreşti nu au o asemenea competenţă, misiunea lor constituţională fiind aceea de a realiza justiţia - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective."

Prin decizia menţionată au fost declarate neconstituţionale, printre altele, dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Dacă voinţa legiuitorului ar fi fost în sensul ca acţiunile întemeiate pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 să fie soluţionate de secţia de contencios administrativ a curţii de apel, în considerarea calităţii procesuale pasive a Guvernului României, ar fi menţionat expres competenţa acestei instanţe. În schimb, art. 9 alin. (1) şi (2) operează cu sintagma "instanţa de contencios administrativ", fără nici o circumstanţiere. Mai mult, art. 9 alin. (4) utilizează sintagma "instanţa de contencios administrativ competentă", ceea ce nu poate trimite, aşadar, decât la dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi la criteriile de diferenţiere acolo redate.

Având în vedere aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., instanţa a apreciat întemeiată excepţia invocată şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Tulcea.

Ca urmare a ivirii conflictului negativ de competenţă, în temeiul art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Tulcea, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte cadrul procesual se constată că, cererea de chemare în judecată vizează pretenţia reclamantului de obligare a pârâtului Guvernul României la asigurarea fondurilor pentru restituirea sumelor reţinute din pensie cu titlu de CAS, începând cu luna ianuarie 2022 şi până la momentul încetării reţinerii, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi a plăţii dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, respectiv obligarea pârâţilor la restituirea sumelor reţinute din pensie cu titlu de CASS, începând cu luna ianuarie 2022 şi până la momentul încetării reţinerii, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi a plăţii dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, precum şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XXIV (pct. 12 şi 13) din O.U.G. nr. 130/2021.

Înalta Curte constată că, cererea reclamantului se întemeiază pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă. (2) Instanţa de contencios administrativ, dacă apreciază că excepţia îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituţională şi suspendă soluţionarea cauzei pe fond. (3) După pronunţarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios administrativ repune cauza pe rol şi dă termen, cu citarea părţilor. Dacă ordonanţa sau o dispoziţie a acesteia a fost declarată neconstituţională, instanţa soluţionează fondul cauzei; în caz contrar, acţiunea se respinge ca inadmisibilă. (4) În situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I. (5) Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative."

Înalta Curte observă că, cererea reclamantului este grefată pe dispoziţiile art. 9 alin. (5) din lege, având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin O.U.G. nr. 130/2021, constând în plata unor sume egale cu reţinerile făcute din pensia reclamantului cu titlu de contribuţie de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuţiei de 10% din ceea ce depăşeşte suma lunară de 4000 de RON pentru fiecare drept de pensie.

În acest context, în mod corect a reţinut Curtea de Apel că obiectul cererii de faţă constă în plata către reclamant - cu titlu de despăgubiri - a contribuţiilor sociale obligatorii constând în asigurările sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii, pentru partea care depăşeşte suma de 4000 de RON, iar natura sumelor solicitate cu titlu de despăgubiri creează coordonatele procesuale ale litigiului de faţă, aşadar inclusiv în privinţa competenţei materiale în soluţionarea cauzei.

Dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competenţa materială în litigiile de contencios administrativ şi statează în mod expre că: "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Sub aspectul competenţei materiale de soluţionare a cauzei este irelevantă împrejurarea că în calitate de pârât, reclamantul a chemat în judecată Guvernul României care este o autoritate publică centrală, având în vedere că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face referire la criteriul valoric al contribuţiilor stabilite prin actul administrativ atacat, şi anume de până la 3.000.000 de RON (care se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale) şi mai mari de 3.000.000 de RON (care se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel), dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

De asemenea, se vor avea în vedere dispoziţiile art. 228 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii care menţionează în mod expres că: "Persoanele care au obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, precum şi modul de stabilire, termenele de declarare şi de plată ale contribuţiei sunt prevăzute în Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare."

Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 (2) Contribuţiile sociale obligatorii reglementate prin prezentul cod sunt următoarele:

a) contribuţiile de asigurări sociale, datorate bugetului asigurărilor sociale de stat;

b) contribuţia de asigurări sociale de sănătate, datorată bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;

c) contribuţia asiguratorie pentru muncă, datorată bugetului general consolidat."

Iar conform art. 1 din Legea nr. 207/2015 "administrarea creanţelor fiscal" constă în oricare din activităţile desfăşurate de organele fiscale în legătură cu:

a) înregistrarea fiscală a contribuabililor/plătitorilor şi a altor subiecte ale raporturilor juridice fiscale;

b) declararea, stabilirea, controlul şi colectarea creanţelor fiscale;

c) soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale;

d) asistenţa/îndrumarea contribuabililor/plătitorilor, la cerere sau din oficiu;

e) aplicarea sancţiunilor în condiţiile legii;"

De asemenea, dispoziţiile art. 1 pct. 10 din Legea nr. 207/2015 definesc creanţa fiscală ca fiind dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând creanţa fiscală principală şi creanţa fiscală accesorie.

Creanţa fiscală principală constă în "dreptul la perceperea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, precum şi dreptul contribuabilului la restituirea sumelor plătite fără a fi datorate şi la rambursarea sumelor cuvenite, în situaţiile şi condiţiile prevăzute de lege", iar creanţa fiscală accesorie este definită ca fiind "dreptul la perceperea dobânzilor, penalităţilor sau majorărilor aferente unor creanţe fiscale principale, precum şi dreptul contribuabilului de a primi dobânzi, în condiţiile legii".

Având în vedere că obiectul cauzei se întemeiază pe dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 şi priveşte plata unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate, aşadar a unor creanţe fiscale în cuantum total de până la 3.000.000 de RON, Înalta Curtea constată că, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din legea contenciosului administrativ, competenţa materială în soluţionarea cauzei aparţine tribunalului, secţia de contencios administrativ.

În consecinţă, pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne şi Guvernul României, în favoarea Tribunalului Tulcea, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.