Jurisdictional conflict over salary equalization claims: material jurisdiction of administrative courts under Law No. 153/2017

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;

1. Circumstanţale cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prima instanţă învestită.

Prin cererea înregistrată la data de 11.01.2022 pe rolul Tribunalului Covasna, secţia Civilă, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Galaţi şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, recunoaşterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Bucureşti şi Curţii de Apel Tg, Mureş, personal care beneficiază de sporuri în procent de 45%, ce depăşeşte limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, familia ocupaţională Justiţie, acest mod de calcul al cuantumului sporurilor aplicate fiind recunoscut drept valabil de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale prin adresa nr. x/28.02.2018 şi de către Curtea de Conturi, dar care nu i-a fost aplicat şi la nivelul maxim prevăzut pentru anul 2022; uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie conform deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie numărul 23/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept începând cu data de 01.01.2018, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate în baza Legii nr. 153/2017; repararea prejudiciului produs prin acţiunea pârâţilor până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenţei dintre suma care i s-a plătit efectiv şi suma care ar fi trebuit să se plătească fiecăruia conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei brute lunare, precum a cuantumului sporurilor de risc suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidenţialitate, a sporului pentru condiţii deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite la nivel de către Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti; obligarea pârâţilor la plata şi la alocarea sumelor reprezentând aceste diferenţe pentru perioada cuprinsă între 01.01.2018 -prezent, precum şi în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017; actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie şi aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanţilor (datele la care s-au efectuat plăţile indemnizaţiilor reclamanţilor) până la plata efectivă a sumelor solicitate.

Prin sentinţa civilă nr. 300 din data de 28.04.2022, Tribunalul Covasna, secţia civilă - Completul de fond specializat în soluţionarea cauzelor în materiile de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Covasna a reţinut că, obiectul cererii deduse judecăţii vizează în esenţă anumite pretenţii de natură salarială.

Aşadar, instanţa a reţinut că acest litigiu nu este un litigiu clasic de dreptul muncii ci prin cererea sa, partea reclamantă contestă de facto situaţia creată de nişte acte administrative, respectiv a ordinelor de salarizare emise de ministrul justiţie pentru partea reclamantă care au calitate de judecători la Judecătoria Galaţi.

Tribunalul a constatat că în prezenta cauză sunt incidente dispoziţiile art. 7. Capitolul VIII din Anexa VI a Legii-cadrul nr. 153/2017, care arată următoarele:

"ART. 7

(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti."

Prin urmare, dat fiind obiectul cererii de chemare în judecată mai sus precizat tribunalul a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 7, Capitolul VIII din Anexa VI a Legii-cadru nr. 153/2017, această cauză este în mod evident de competenţa instanţei de contencios administrativ respectiv secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

Pe de altă parte, prezenta instanţă unde a fost înregistrată iniţial cererea părţilor reclamante este în fapt un complet specializat în litigii de dreptul muncii şi asigurări sociale al Tribunalului Covasna.

Având în vedere aceste considerente, instanţa, raportându-se şi la dispoziţiile art. 95, art. 131 alin. (1), art. 132 alin. (3) şi art. 136 alin. (1) Noul C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a dispus declinarea acestei cauze în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

2. A doua instanţă învestită.

La data de 26.05.2022, dosarul nr. x/2022 a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 788 din data de 09 mai 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Galaţi, Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în favoarea Tribunalului Covasna.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel a reţinut că obiectul cauzei îl constituie solicitarea reclamantului de obligare a pârâţilor la recunoaşterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Bucureşti şi Curţii de Apel Tg, Mureş, personal care beneficiază de sporuri în procent de 45%, ce depăşeşte limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, familia ocupaţională Justiţie, acest mod de calcul al cuantumului sporurilor aplicate fiind recunoscut drept valabil de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale prin adresa nr. x/28.02.2018 şi de către Curtea de Conturi, dar care nu i-a fost aplicat şi la nivelul maxim prevăzut pentru anul 2022; uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie conform deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept începând cu data de 01.01.2018, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate în baza Legii nr. 153/2017; repararea prejudiciului produs prin acţiunea pârâţilor până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenţei dintre suma care i s-a plătit efectiv şi suma care ar fi trebuit să se plătească fiecăruia conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei brute lunare, precum a cuantumului sporurilor de risc suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidenţialitate, a sporului pentru condiţii deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite la nivel de către Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti; obligarea pârâţilor la plata şi la alocarea sumelor reprezentând aceste diferenţe pentru perioada cuprinsă între 01.01.2018 -prezent, precum şi în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017; actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie şi aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanţilor (datele la care s-au efectuat plăţile indemnizaţiilor reclamanţilor) până la plata efectivă a sumelor solicitate.

Prin acţiunea formulată nu se contestă niciun ordin de salarizare, nu există niciun capăt de cerere prin care să se solicite anularea unui ordin de salarizare, acţiunea având trei tipuri de petite, primul în constatare, al doilea în obligaţie de a face şi al treilea tip de petit având ca obiect pretenţii. Niciunul din aceste capete de cerere nu are ca obiect anularea unui ordin de salarizare şi nu există un capăt de cerere distinct în care reclamantul să solicite în concret anularea unui ordin de salarizare.

Potrivit art. 7 din Anexa V la Legea 153/2017:

"Art. 7

(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului National al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti."

Instanţa a constatat că doar în situaţia în care se contestă un act administrativ de salarizare emis în favoarea unui magistrat competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de Apel Bucureşti.

Aceasta nu este situaţia în speţa dedusă judecăţii, în care reclamantul nu a contestat în mod expres niciun act administrativ de salarizare, ci doar a solicitat recunoaşterea unor drepturi salariale şi plata acestora.

Ca urmare, competenţa de soluţionare a cauzei nu aparţine Curţii de Apel Bucureşti.

Faptul că reclamantul beneficiază de unul sau mai multe ordine de salarizare în perioada solicitată de acesta este irelevant, de vreme ce, prin acţiunea dedusă judecăţii nu solicită analizarea legalităţii niciunuia dintre acestea.

Doar în acest ultim caz ar fi incidentă competenţa exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti.

Or, în materia litigiilor salariale, aşa cum s-a decis inclusiv în practica obligatorie a ICCJ, este posibil să existe mai multe categorii de litigii, dintre care sunt de amintit litigiile directe, în care se solicită direct stabilirea şi plata unor drepturi salariale, fără a se contesta în vreun fel actul administrativ de salarizare individual, şi litigiile care au ca obiect o astfel de contestare.

În prima categorie de litigii competenţa de soluţionare aparţine instanţelor de drept comun în materia dreptului muncii sau contencios administrativ şi fiscal în funcţie de categoria de personal din care fac parte reclamanţii, în a doua categorie competenţa de soluţionare aparţine instanţelor stabilite prin legea specială de salarizare.

Cum prezenta cauză face parte din prima categorie, competenţa de soluţionare aparţine instanţelor de drept comun din dreptul muncii.

Curtea a constatat, de altfel, că, faţă de obiectul cauzei şi prevederile art. 382 alin. (1) lit. c) din Codul administrativ, potrivit cu care "Categorii de personal bugetar cărora nu li se aplică prevederile privind funcţionarii publici: c) magistraţii, personalul asimilat acestora şi, după caz, categorii de personal auxiliar din cadrul instanţelor; ", competenţa de soluţionare a cauzei aparţine instanţelor de litigii de muncă, nu instanţelor de contencios administrativ şi fiscal, fiind aplicabile prevederile art. 269 din Codul Muncii şi dispoziţiile art. 59 C. proc. civ.

Având în vedere cele de mai sus, calitatea reclamantului de magistrat, calitatea Tribunalului Galaţi de parte în dosar, faptul că acţiunea a fost depusă la Tribunalul Covasna, instanţa competentă alternativ în considerarea calităţii Tribunalului Galaţi de parte în dosar, arătând opţiunea reclamantului pentru instanţele din aceasta localitate, şi având în vedere prevederile art. 127 C. proc. civ. şi textele legale deja citate, instanţa a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în favoarea Tribunalului Covasna.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Din expunerea obiectului acţiunii deduse judecăţii, rezultă că reclamantul, judecător în cadrul Judecătoriei Galaţi, a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Galaţi, Ministerul Justiţiei şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, recunoaşterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul altor curţi de apel, uniformizarea modului de calcul al salariilor, repararea prejudiciului produs şi plata diferenţei dintre sumele astfel rezultate şi cele efectiv plătite, pentru perioada 1 ianuarie 2018 dar şi pentru viitor, precum şi actualizarea sumelor astfel stabilite cu indicele de inflaţie.

În motivarea acţiunii, reclamantul a invocat o diferenţiere nejustificată în materie de salarizare şi a solicitat aplicarea directă a hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului privind nediscriminarea şi dreptul la egalitate în situaţii similare, a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi a dispoziţiilor legale în materie.

Înalta Curte constată că prin acţiune se arată expres că se solicită calcularea în mod corect a drepturilor salariale ale reclamantului, prin stabilirea sporurilor în procent de 45%, recunoscut în cadrul Familiei ocupaţionale Justiţie altor magistraţi care deţin funcţii şi condiţii de vechime identice.

Conform dispoziţiilor art. 7 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017:

"(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti".

Cu alte cuvinte, art. 7 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017 instituie o competenţă materială de excepţie (derogatorie de la cea de drept comun în materie salarială, reglementată de art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1 alin. (2), art. 278 alin. (2) şi art. 266 din Codul muncii şi de la cea de drept comun în materia contenciosului administrativ, reglementată de art. 10 din Legea nr. 554/2004), dispoziţii care sunt de strictă interpretare şi aplicare şi nu pot fi extinse la alte situaţii decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competenţa exclusivă, materială şi teritorială a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal fiind reglementată pentru situaţii clar determinate, care nu se regăsesc în prezenta cauză.

Legiuitorul a prevăzut competenţa materială şi teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluţionează contestaţia împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale.

Astfel fiind, prin acţiune nu s-a contestat vreun act administrativ unilateral de stabilire a drepturilor salariale sau vreo hotărâre dată în soluţionarea contestaţiilor salariale, pentru modalitatea de stabilire a drepturilor salariale, spre a fi atrasă în cauză competenţa instanţei prevăzute de art. 7 alin. (2) din Cap. VIII al Anexei V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională - la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Prin urmare, reclamantul nu a formulat o astfel de plângere şi nu a produs argumente legate de procedura contestaţiei împotriva actelor administrative ale ordonatorului de credite.

Cum în cauză se contestă un act administrativ asimilat, respectiv refuzul nejustificat al Ministerului Justiţiei de a uniformiza modul de stabilire a drepturilor salariale individuale, se constată incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 conform cărora:

"(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

În cauza dedusă judecăţii, Ministerul Justiţiei este o autoritate publică centrală şi în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că prezentul litigiu este de competenţa Curţii de Apel, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Cu privire la competenţa teritorială, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Prin urmare, întrucât, în speţă, cererea de chemare în judecată este formulată împotriva unor autorităţi publice centrale (Ministerul Justiţiei şi Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării) şi, ţinând cont că, potrivit art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său", iar reclamantul are domiciliul în raza de competenţă a Curţii de Apel Galaţi, Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, competenţa de soluţionare a acţiunii în primă instanţă revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Galaţi.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru aceste considerente, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Galaţi, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.