Retroactive application of Constitutional Court invalidation of age-limit allowance suspension statute to pending administrative litigation.

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 11.05.2021, sub nr. x/2021 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaţilor prin Secretarul General şi cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a solicitat anularea Ordinului Secretarului General al Camerei Deputaţilor nr. 520/05.03.2021; obligarea pârâtei la plata sumelor restante, actualizate cu dobânda legală, începând cu data de 27.02.2020, sume reprezentând indemnizaţie pentru limită de vârsta, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 261 din data de 14 octombrie 2022, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, invocată din oficiu şi a respins cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Parlamentul României - Camera Deputaţilor - Secretarul General, invocată de acesta, ca fiind nefondată.

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., a anulat Ordinul nr. 520/05.03.2021 emis de Parlamentul României-Camera Deputaţilor-Secretarul General şi a obligat pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaţilor - Secretarul General la plata către reclamant a indemnizaţiei pentru limită de vârstă pentru perioada 27.02.2021-09.06.2022, cu dobânda legală aferentă de la data scadenţei şi până la achitarea integrală.

A respins ca rămasă fără obiect cererea privind obligarea pârâtului la plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă ulterior datei de 09.06.2022.

A admis în parte cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamantului formulată de intervenienta B..

A respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de potenţialul intervenient C., ca fiind inadmisibilă.

A obligat pârâtul Parlamentul României-Camera Deputaţilor-Secretarul General la plata către reclamant a sumei de 4.317 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 261 din data de 14 octombrie 2022, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Parlamentul României-Camera Deputaţilor - Secretarul General, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin primul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât susţine neregularitatea procedurală constând în nesocotirea principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil prevăzut de art. 9 C. proc. civ. şi care atrage sancţiunea nulităţii hotărârii, prin: omiterea instanţei de fond de a se pronunţa asupra cererii de renunţare la judecată formulată personal de reclamant la data de 24 mai 2022, omisiunea de a pune în dezbatere şi apoi de a o soluţiona, neexistând nicio menţiune asupra acestei cereri.

Ulterior, la termenul din data de 27.06.2022, instanţa de fond a continuat judecarea cauzei fără să aibă în vedere şi cererea reclamantului de renunţare la judecată, recurentului-pârât nefiindu-i comunicat niciun înscris prin care reclamantul să-şi exteriorizeze voinţa în mod expres privind continuarea judecării cauzei.

De asemenea, se invocă depăşirea limitelor de învestire a instanţei cu referire în plus petita privind motivarea capătului doi de cerere şi acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă cu data de 27.02.2021 de către instanţa de fond prin prisma conceptului de prejudiciu suferit de reclamant şi repararea integrală a acestuia:

Astfel, la fila x din hotărârea recurată, instanţa de fond a reţinut că eliminarea prejudiciului produs şi suferit de reclamant, o reparare integrală a acestuia nu se poate realiza decât prin obligarea pârâtului la plata către reclamant a indemnizaţiei pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021, deşi cererea de chemare în judecată ce formează obiectul cauzei nu este întemeiată pe dispoziţiile C. civ. nici în privinţa răspunderii civile delictualii şi nici a principiului reparării integrale a prejudiciului, motiv pentru care suntem în prezenţa ipotezei plus petita cu referite la obiectul acestei cereri de chemare în judecată şi acordarea de către instanţă a mai mult decât ceea ce s-a cerut prin actul de învestire.

Or, principiul disponibilităţii, specific procesului civil, se caracterizează prin dreptul părţii de a dispune de obiectul procesului, reclamantul trebuind să indice părţile din proces, pretenţia dedusă judecăţii, motivarea în fapt şi în drept, instanţa neputându-se substitui obligaţiilor reclamantului şi nici depăşi limitele cererii de chemare în judecată, nerespectarea acestui principiu sancţionându-se cu nulitatea actelor procedurale îndeplinite, conform art. 175 C. proc. civ.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material.

În motivare s-a susţinut, referitor la primul capăt de cerere ce vizează anularea ordinelor de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă, că soluţia instanţei de fond de admitere integrală şi de anulare a ordinelor este dată cu încălcarea Legii nr. 7/2021 şi cu greşita aplicare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 261/2022, subsumând acestei critici următoarele aspecte:

- toate ordinele privind încetarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă cu data de 27.02.2021 îşi menţin caracterul temeinic şi legal întrucât au fost emise cu respectarea şi în executarea legii, şi anume a Legii nr. 7 din 24 februarie 2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor;

- Legea nr. 7/2021 se bucură de prezumţia de constituţionalitate pe perioada sa de activitate, astfel cum a statuat chiar Curtea Constituţională prin paragraful final nr. 79 al Deciziei nr. 261/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 10.06.2022, considerente redate în cuprinsul recursului. Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României, republicată, "Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor";

- la data de 10 iunie 2022 ordinele contestate şi-au încetat aplicabilitatea, fiind emise ordinele privind reluarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă, în executarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 261/2022 şi în respectarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României, republicată.

Cu privire la capătul de cerere referitor la repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021, la zi, soluţia instanţei de fond de admitere integrală este dată contra legem cu încălcarea Legii nr. 96/2006 şi cu aplicarea greşită a Deciziei CCR nr. 261/2022, întrucât pentru perioada 27.02.2021-09.06.2022 dispoziţiile art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor - fundamentul juridic de acordare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă - erau abrogate, acestea reintrând în vigoare din punct de vedere normativ de la momentul publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 261/2022, respectiv de la data de 10 iunie 2022, în conformitate cu motivele reţinute în paragraful 79 al deciziei în discuţie, redate în recurs.

În opinia recurentului, plecând de la considerentele obligatorii ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 261/2022, chiar instanţa constituţională delimitează în mod clar şi precis momentul de la care cele două norme de drept material cuprinse în art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 96/2006 reintră în fondul activ normativ, şi anume de la data de 10 iunie 2022, data publicării în Monitorul Oficial, şi nu de la data de 27 februarie 2021, cum în mod nelegal a procedat instanţa de fond.

Prin urmare, pentru perioada 27.02.2021-09.06.2022 dispoziţiile art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 96/2006 fiind abrogate, nu există bază legală pentru ca Secretarul General al Camerei Deputaţilor să efectueze din bugetul Camerei Deputaţilor plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă, toate ordinele de încetare a plăţii indemnizaţiilor pentru limită de vârstă fiind emise de Secretarul General al Camerei Deputaţilor, în calitate de ordonator principal de credite, în activitatea de executare a Legii nr. 7 din 24 februarie 2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

În acest sens a solicitat a se avea în vedere faptul că Secretarul General al Camerei Deputaţilor este ordonatorul principal de credite al Camerei Deputaţilor şi, în această calitate, răspunde de angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor, iar potrivit dispoziţiilor legale în materia finanţelor publice, nicio cheltuială nu poate fi angajată şi efectuată din bugetul Camerei Deputaţilor dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii:

.1.- sunt contradictorii motivele cuprinse în sentinţa civilă nr. 261/2022 privind excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurentul-pârât, în sensul că se reţine că a fost invocată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Secretarului general al Camerei Deputaţilor, pentru ca apoi să se pronunţe pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Parlamentului României -Camera Deputaţilor - Secretarul general, excepţie care au a fost invocată în cauza care formează obiectul dosarului nr. x/2021 şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ.

Astfel:

- în dosarul nr. x/2021 înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia centencios administrativ şi fiscal, reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu Parlamentul României - Camera Deputaţilor prin Secretarul general, existând unicitatea cadrului procesual pasiv în sensul existenţei unui singur pârât;

- în timp ce în dosarul nr. x/2022 înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj, disjuns din dosarul nr. x/2021, reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Secretarul general al Camerei Deputaţilor, existând astfel pluralitatea cadrului procesual pasiv; în această cauză recurentul-pârât a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Secretarului general al Camerei Deputaţilor, excepţie soluţionată însă, în mod contradictoriu şi evident nelegal, ca excepţie a Parlamentului României - Camera Deputaţilor - Secretarul general al Camerei Deputaţilor.

Or, Secretarul general al Camerei Deputaţilor nu constituie o entitate distinctă de autoritatea publică Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi nu participă în nume propriu la circuitul civil independent de autoritatea publică pe care o reprezintă.

Secretarul general al Camerei Deputaţilor este semnatarul ordinului contestat ca reprezentant legal al autorităţii publice, şi nu în nume propriu, fiind şi ordonatorul principal de credite al Camerei Deputaţilor şi în această calitate răspunde de angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor, iar potrivit dispoziţiilor legale în materia finanţelor publice, nicio cheltuială nu poate fi angajată şi efectuată din bugetul Camerei Deputaţilor dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială.

În considerarea acestor argumente, raţionamentul juridic al recurentului-pârât în privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Secretarului general al Camerei Deputaţilor invocată în dosarul nr. x/2021 este pe deplin fundamentat, coparticiparea procesuală pasivă fiind lipsită de bază legală, având în vedere că Secretarul General nu constituie un subiect de drept distinct de autoritatea publică ci o parte componentă a persoanei juridice de drept public Parlamentul României- Camera Deputaţilor.

În continuare susţine că, sunt divergente considerentele hotărârii privind obligarea Parlamentului României - Camera Deputaţilor - Secretarul general la plata către reclamant a sumei de 4.317 Ici reprezentând cheltuieli de judecată, instanţa de fond în mod nelegal, sancţionând autoritatea publică pentru culpa procesuală a reclamantului A., prin cumularea celor două onorarii avocaţiale având în vedere că reclamantul este cel care a investit două instanţe diferite, prin reprezentanţi convenţionali distincţi, cu acelaşi demers judiciar vizând anularea Ordinului nr. 520/05.03.2021 privind încetarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă acordată în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare.

Or, în condiţiile în care prin încheierea de şedinţă din data de 26 mai 2022 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2022 instanţa de fond a admis din oficiu excepţia de litispendenţă şi în consecinţă a fost înaintat dosarul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru a fi ataşat la dosarul nr. x/2021, iar excepţia litispendenţei este urmare comportamentului procesual al reclamantului de a învesti instanţe diferite cu acelaşi demers judiciar, sancţionarea recurentului-pârât pentru culpa procesuală a reclamantului este evident contradictorie în argumentare.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar recurentul-pârât a depus răspuns la întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 10 ianuarie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 20 septembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Ordinului Secretarului General al Camerei Deputaţilor nr. 520/05.03.2021; obligarea pârâtei la plata sumelor restante, actualizate cu dobânda legală, începând cu data de 27.02.2020, sume reprezentând indemnizaţie pentru limită de vârsta, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prima instanţă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., a anulat Ordinul nr. 520/05.03.2021 emis de Parlamentul României-Camera Deputaţilor-Secretarul General şi a obligat pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaţilor - Secretarul General la plata către reclamant a indemnizaţiei pentru limită de vârstă pentru perioada 27.02.2021-09.06.2022, cu dobânda legală aferentă de la data scadenţei şi până la achitarea integrală; a respins ca rămasă fără obiect cererea privind obligarea pârâtului la plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă ulterior datei de 09.06.2022.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Astfel, prin primul motiv de recurs se invocă incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susţinând nesocotirea principiului disponibilităţii de către instanţa de fond prin omiterea de a se pronunţa asupra cererii de renunţare la judecată formulată personal de reclamant la data de 24 mai 2022, omisiunea de a pune în dezbatere şi apoi de a o soluţiona, neexistând nicio menţiune asupra acestei cereri.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere dacă prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură prevăzute a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, nesocotirea principiilor publicităţii, oralităţii, contradictorialităţii etc.

Principiul disponibilităţii, specific procesului civil, este consacrat de art. 9, precum şi de art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. şi constă în faptul că părţile pot determina nu numai existenţa procesului, respectiv declanşarea acestuia şi libertatea de a-i pune capăt, dar şi stabili cadrul procesual.

Aşadar, principiul disponibilităţii cuprinde şi posibilitatea părţilor de a efectua acte de dispoziţie, acestea fiind desistarea (renunţarea reclamantului), achiesarea şi tranzacţia judiciară.

Atât renunţarea la judecată, cât şi la dreptul subiectiv pretins sunt acte de dispoziţie care provin de la reclamant.

Examinând actele din dosarul de fond nr. x/2021, Înalta Curte constată că intimatul-reclamant A. a formulat, la data de 24.05.2022, cerere de renunţare la judecarea cauzei înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021*, nu şi la dreptul pretins prin cererea introductivă.

În şedinţa publică din data de 27.06.2022, în dosarul nr. x/2021, aflat pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, apărătorul reclamantului a învederat că partea pe care o reprezintă renunţă la cererea de renunţare la judecată, formulată în prezenta cauză şi a depus Decizia nr. 261/05.05.2022 pronunţată de Curtea Constituţională, Decizia nr. 2583/24.11.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi un înscris privind soluţia pronunţată asupra excepţiei de litispendenţă şi practică judiciară. Faţă de împrejurarea că reclamantul A., asistat de apărătorul ales, a învederat instanţei că renunţă la cererea de renunţare la judecarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2021, Curtea a luat act de poziţia procesuală a acestuia şi a constatat că rămâne învestită cu judecarea acestei cauze.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este nefondat şi va fi respins.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs pârâtul Parlamentul României-Camera Deputaţilor a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a criticat soluţia primei instanţe pronunţate atât pe capătul de cerere referitor la anularea ordinului de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă, cât şi pe cel ce vizează repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021 până la zi, considerând că sentinţa de fond a fost dată cu încălcarea Legii nr. 7/2021, a Legii nr. 96/2006 şi cu aplicarea greşită a Deciziei CCR nr. 261/2022, conform motivelor expuse.

În înţelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum şi prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege. De asemenea, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

În primul rând, Înalta Curte constată că Decizia Curţii Constituţionale nr. 261/2022, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 570/10.06.2022, este aplicabilă în cauza de faţă, însă ceea ce critică recuentul-pârât este modul în care aceasta a fost aplicată de prima instanţă în soluţionarea celor două petite ale acţiunii reclamantului, de anulare a ordinului de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă şi repunerea în plată a acestei indemnizaţii începând cu data de 27.02.2021, în condiţiile în care, astfel cum rezultă şi din înscrisurile depuse la dosarul de fond în interiorul termenului de pronunţare a hotărârii, pentru intimatul-reclamant a fost emis Ordinul nr. 1222/22.06.2022, prin care a fost reluată plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă, în executarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 261/2022, începând cu data de 10 iunie 2022, când ordinul contestat şi-a încetat aplicabilitatea.

Prin urmare, chestiunea în discuţie şi asupra căreia părţile au opinii contrare o reprezintă data producerii efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 261/2022 în ceea ce priveşte repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă, recurentul-pârât susţinând sub acest aspect că indemnizaţia se impune a fi repusă în plată începând cu data publicării Deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial, anume 10 iunie 2022, şi nu cu data de 27.02.2021, cum a dispus instanţa de fond.

În susţinerea criticilor formulate, recurentul-pârât a evocat considerentele reţinute de Curtea Constituţională în paragrafele 77-79 ale Deciziei nr. 261/05.05.2022, apreciind că prin intermediul acestora instanţa de contencios constituţional a statuat în mod clar că momentul de la care cele două norme de drept material cuprinse în art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 96/2006 reintră în fondul activ normativ este 10 iunie 2022, data publicării deciziei, deoarece deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor, de la momentul publicării, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României.

Ca atare, întrucât în perioada 27.02.2021-09.06.2022 dispoziţiile art. 49 şi 50 din Legea nr. 96/2006 erau abrogate, s-a arătat că nu există un cadru legal pentru ca Secretarul Generali al Camerei Deputaţilor să acorde intimatului-reclamant şi, implicit, să efectueze din bugetul Camerei Deputaţilor plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă.

Contrar alegaţiilor recurentului-pârât, pe care nu le poate valida, şi în acord cu raţionamentul logico-juridic al instanţei de fond, pe care îl împărtăşeşte, Înalta Curte reţine că Decizia nr. 261/05.05.2022 a Curţii Constituţionale produce efecte în speţă de la momentul emiterii ordinului de încetare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă, fiind legală soluţia privind repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă începând cu 27.02.2021, data de la care indemnizaţia anterioară a fost sistată ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 7/2021, în privinţa căreia s-a constatat neconstituţionalitatea în ansamblul ei.

În cuprinsul deciziei pronunţate, nr. 261/05.05.2022, Curtea Constituţională a reţinut, pe de o parte, că nu a fost respectată procedura comună de adoptare a legilor din moment ce întregul demers de legiferare a durat o singură zi (paragrafele 68-72), iar, pe de altă parte, că legea a fost adoptată cu încălcarea art. 1 alin. (3) şi alin. (5) din Constituţie, deoarece a dispus înlăturarea unor drepturi ce nu pot fi afectate, întrucât constituie unul din elementele constitutive ale statutului constituţional al membrilor Parlamentului, fiind intrinsec legate de regimul constituţional al protecţiei mandatului reprezentativ (paragraful 75 teza finală).

Într-adevăr, efectele constatării neconstituţionalităţii legii analizate sunt reglementate de art. 147 alin. (1) din Constituţia României, potrivit cărora: "Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept."

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României: "Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor."

În considerentele Deciziei nr. 261/05.05.2022 Curtea Constituţională a statuat, în ceea ce priveşte efectele acesteia, că în acest caz constatarea neconstituţionalităţii legii analizate nu are ca efect apariţia unui vid legislativ, ci determină reintrarea normelor abrogate în fondul activ al legislaţiei, după publicarea deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Curtea a reţinut că în astfel de cazuri, în care se constată ca fiind neconstituţionale acte normative care abrogă alte acte normative, nu intervine o "abrogare a abrogării", pentru a se putea reţine incidenţa dispoziţiilor art. 64 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 24/2000, norme ce sunt opozabile legiuitorului în procesul de legiferare, fiind vorba despre un efect specific al deciziilor de constatare a neconstituţionalităţii unor norme abrogatoare, întemeiat pe art. 142 alin. (1) din Constituţie, care consacră rolul instanţei de contencios constituţional de garant al supremaţiei Constituţiei şi pe art. 147 alin. (4) potrivit căruia deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii.

Altfel spus, efectele unei decizii a Curţii Constituţionale a României sunt diferite de cele ale unei abrogări, care permite legii abrogate să producă efecte pe toată perioada cuprinsă între intrarea în vigoare şi abrogarea acesteia.

Este adevărat că pentru perioada sa de activitate, Legea nr. 7/2021 se bucură de prezumţia de constituţionalitate, ceea ce înseamnă că dispoziţiile art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 96/2006 reintră în vigoare, din punct de vedere normativ, de la momentul publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 261/2022. Însă, la fel de adevărat este şi faptul că decizia Curţii Constituţionale se aplică şi în privinţa situaţiilor ce fac obiectul cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, în care sunt incidente acele dispoziţii legale. Totodată, se aplică în mod excepţional şi situaţiilor care au devenit facta praeterita, dar în care a fost sesizată Curtea Constituţională, în această ipoteză putându-se exercita calea extraordinară de atac a revizuirii.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, singura situaţie în care nu sunt aplicabile efectele unei decizii de admitere a Curţii Constituţionale, fiind vorba despre un raport juridic epuizat, este aceea a cauzelor în care nu se află pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a Curţii, cauzele fiind soluţionate până la acel moment, şi în care nu a fost dispusă sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie având ca obiect o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă constatată neconstituţională.

În acest sens se reţin şi dispoziţiile art. 11 alin. (3) teza finală din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, conform cărora decizia este general obligatorie şi are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că produce efecte asupra tuturor situaţiilor juridice în curs, inclusiv în toate litigiile care nu au fost definitiv soluţionate, aşa cum este cel din prezenta cauză.

Or, potrivit jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional, neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale nu are numai o funcţie de prevenţie, ci şi una de reparaţie, deoarece vizează, în principal, situaţia concretă a cetăţeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată în procesul în care se invocă neconstituţionalitatea acelei norme, ipoteză ce se regăseşte în prezenta cauză, intimaţii-reclamanţi solicitând sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea Legii nr. 7/2021. (Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragraful 30)

Aşadar, doar trecutul scapă puterii deciziilor Curţii Constituţionale a României, respectiv raporturile juridice care şi-au epuizat efectele şi situaţiile juridice definitiv judecate (în acest din urmă caz se opune autoritatea de lucru judecat, cu excepţia situaţiilor deciziilor pronunţate în litigiile în care s-a invocat cu succes excepţia de neconstituţionalitate, supuse revizuirii).

În speţă, câtă vreme la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 261/2022 în Monitorul Oficial nr. 570/10.06.2022, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor este neconstituţională, acţiunea formulată de intimatul-reclamant se afla pe rolul instanţei de judecată, acesta invocând el înşişi şi excepţia de neconstituţionalitate a legii menţionate, rezultă cu puterea evidenţei că această decizie produce efecte şi faţă de acest reclamant, în sensul că are dreptul la plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă de la data încetării acordării acesteia, şi anume 27.02.2021, în condiţiile în care normele legale prin care s-a dispus încetarea acordării plăţii acestor indemnizaţii au fost declarate neconstituţionale.

Cu alte cuvinte, efectul principal al celor dispuse de Curtea Constituţională este acela că temeiul legal ce a stat la baza emiterii ordinelor contestate în cauză şi a încetării plăţii acestor drepturi pretinse de intimaţii-reclamanţi, anume Legea nr. 7/2021, nu mai există.

În concluzie, în mod corect a dezlegat instanţa de fond chestiunea supusă analizei, anulând ordinul contestat şi obligând pârâtul să repună în plată indemnizaţia pentru limită de vârstă a reclamantului, începând cu data de 27.02.2021, în urma publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 261/2022 aceasta având obligaţia de a nu lua în considerare temeiul legal al ordinelor contestate, adică Legea nr. 7/2021, declarată neconstituţională.

Cât priveşte demersul recurentului-pârât Parlamentul României-Camera Deputaţilor de a deduce cenzurii instanţei de control judiciar soluţia primei instanţe de acordare integrală a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine incidenţa Deciziei nr. 3/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, prin care s-a statuat că: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..".

Având în vedere cele statuate prin Decizia nr. 3/20.01.2020, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 181 din 05 martie 2020, obligatorie pentru instanţele de judecată în temeiul art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va înlătura critica recurentului-pârât referitoare la modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţial, aceasta neîncadrându-se în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Întrucât nu s-au conturat elemente de nelegalitate a sentinţei de fond prin prisma criticilor invocate de recurentul-pârât, soluţia fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor legale incidente, argumentele expuse în cererile de recurs nefiind în măsură să atragă casarea acesteia, Înalta Curte va respinge ca nefondat şi acest motiv de recurs.

Prin ultimul motiv de recurs se invocă incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. potrivit cărora:

"Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Un atare motiv de casare se justifică prin faptul că, în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluţia adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

În speţă, recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea de fond cuprinde motive contradictorii aspect ce ar rezulta din împrejurarea că, raţionamentul juridic al recurentului-pârât în privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Secretarului general al Camerei Deputaţilor invocată în dosarul nr. x/2021 este pe deplin fundamentat, coparticiparea procesuală pasivă fiind lipsită de bază legală, având în vedere că Secretarul General nu constituie un subiect de drept distinct de autoritatea publică ci o parte componentă a persoanei juridice de drept public Parlamentul României- Camera Deputaţilor.

Observând textul art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., se desprinde necesitatea arătării motivelor de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei, precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Concluzionând, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, ea constituind astfel o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi, de altfel, singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.

Circumstanţiind aspectele de ordin teoretic la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a făcut o justă analiză a susţinerilor părţilor şi a răspuns argumentelor acestora, expunând în mod logic şi gradual considerentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Astfel, este de observat că într-adevăr, în cererea de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr. x/2021 al Tribunalului Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în calitate de pârât figurează în calitate de pârâţi Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Secretarul General al Camerei Deputaţilor, însă după disjungerea cererii formulate de intimatul-reclamant A., dispusă în şedinţa publică din data de 28.04.2022 şi formarea dosarului nr. x/2022, prin încheierea de şedinţă din data de 26.05.2022 s-a admis excepţia de litispendenţă şi s-a înaintat dosarul nou format Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru a fi ataşat la dosarul nr. x/2021.

Faptul că prin sentinţa nr. 261 din data de 14.10.2022, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a analizat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Secretarului General al Camerei Deputaţilor şi a respins-o ca nefondată, reţinând caracterului de act administrativ individual al Ordinului Secretarului General al Camerei Deputaţilor nr. 520/05.03.2021, aşa cum este definit de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, precum şi în raport faptul că, Secretariatul General al Camerei Deputaţilor este ordonator principal de credite al Camerei Deputaţilor şi în această calitate răspunde de angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor, aşa cum menţionează dispoziţiile art. 251 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, nu poate contura incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. deoarece hotărârea instanţei de fond nu cuprinde considerente contradictorii.

Întrucât nu s-au conturat elemente de nelegalitate a sentinţei de fond prin prisma criticilor invocate de recurentul-pârât, soluţia fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor legale incidente, argumentele expuse în cererea de recurs nefiind în măsură să atragă casarea acesteia, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul exercitat în cauză, cu consecinţa păstrării ca legale a sentinţei atacate.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru argumentele expuse, nefiind întrunit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi act normativ, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge recursul, ca nefondat şi va menţine sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Parlamentul României - Camera Deputaţilor, prin Secretariatul General împotriva sentinţei nr. 261 din 14 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.