University appeal void for lack of grounds; plagiarism sanction annulment upheld

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, sub nr. x/2018, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi şi Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, contestaţie împotriva Deciziei nr. 1210d/11.10.2018 emise de intimata Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi şi a actelor preparatorii ce au stat la baza emiterii deciziei anterior - menţionate.

Prin sentinţa nr. 27/2019 din 6 martie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Iaşi a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă sub nr. x/2019.

Prin sentinţa civilă nr. 979/2019 din data de 26 iunie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat în favoarea Curţii de Apel Iaşi competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate de contestatoarea A., în contradictoriu cu pârâţii Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Iaşi şi Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi a Inovării, constatând ivit conflictul de competenţă.

Dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, prin Decizia nr. 1485 din data de 25 septembrie 2019 a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/2020.

Prin sentinţa civilă nr. 59 din 10 iulie 2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020 a dispus următoarele:

- a admis excepţia prematurităţii invocată de pârâtul Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi a Inovării;

- a respins capătul de cerere având ca obiect anularea hotărârii C.N.E.C.S.D.T.I., din cadrul Ministerul Educaţiei şi Cercetării, vizând respingerea contestaţiei administrative formulate de reclamanta A. împotriva Hotărârii nr. 18/13.02.2018 a Comisiei de Etică a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, ca prematur formulat;

- a admis excepţia inadmisibilităţii şi pe cale de consecinţă respinge ca inadmisibil capătul de cerere vizând anularea adresei nr. x/01.10.2018 emisă de pârâtul C.N.E.C.S.D.T.I., înregistrată la universitatea pârâtă sub nr. x/03.10.2018;

- a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi;

- a anulat Decizia nr. 1210d/11.10.2018 emisă de rectorul universităţii pârâte;

- a admis excepţia lipsei de interes procesual şi, pe cale de consecinţă, respinge ca lipsit de interes cererea de anulare a Hotărârii nr. 18/13.02.2018 adoptată de către Comisia de Etică a universităţii pârâte.

Împotriva sentinţei civile nr. 59 din 10 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs atât reclamanta A., cât şi pârâta Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi. Reclamanta A. a formulat recurs şi împotriva încheierii din 16.06.2020 pronunţate în acelaşi dosar de Curtea de Apel Iaşi.

Prin decizia nr. 1109 din data de 24.02.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul formulat de reclamanta A. împotriva a încheierii din 16 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

A admis recursurile formulate de reclamanta A. şi de pârâta Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi împotriva sentinţei nr. 59 din 10 iulie 2020 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

A casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cauza a fost înregistrată la data de 03.06.2022 pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020*, în vederea rejudecării.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 154 din data de 09 noiembrie 2022, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiate excepţia prematurităţii, excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei de interes procesual, excepţii ce privesc cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A..

A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale.

A anulat adresa nr. x/01.10.2018 emisă de pârâtul C.N.E.C.S.D.T.I., înregistrată la universitatea pârâtă sub nr. x/03.10.2018.

A anulat decizia nr. 1210d/11.10.2018 emisă de rectorul universităţii pârâte, raportul de caz nr. 5/13.02.2018 şi hotărârea nr. 18/13.02.2018 adoptate de către comisia de etică a universităţii pârâte.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 154 din data de 09 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs se arată că, Comisia de Analiză a avut în vedere cu prioritate şi a reţinut concluziile Raportului Comisiei constituite la Facultatea de Biologie (nr. 11125 din 07.07.2016), referitoare la lucrarea 1 şi lucrarea 2, din care rezultă că "lucrările 1 şi 2 abordează un subiect similar (diferă prin numărul de specii analizate)" precum şi faptul că "datele prezentate în cele două lucrări relativ la speciile comune sunt identice" (lucrările 1 şi 2).

Cu privire la Lucrarea 3, se susţine că "lucrările sunt identice, având autorii schimbaţi" în vreme ce din concluziile Raportului Comisiei constituite la Facultatea de Biologie (nr. 11125 din 07.07.2016) reiese că "lucrarea 4 conţine pasaje comune cu lucrarea 3; sunt utilizate aceleaşi imagini ca şi în lucrarea Influenţa poluării atmosferice asupra structurii plantelor, fără a se preciza sursa lor".

Cu privire Ia Lucrarea 5, preia imagini din lucrarea 3 şi, respectiv, lucrarea 4, se susţine cu sunt "aceleaşi fotografii (dar cu un alt text)". Din concluziile Raportului Comisiei constituite la Facultatea de Biologie (nr. 11125 din 07.07.2016) reiese că "lucrarea 5 conţine imagini comune cu lucrările 3 şi 4 fără precizarea sursei".

Apreciază că greşit instanţa de fond reţine că activitatea reclamantei nu constituie acte de plagiat, ci eventual un autoplagiat care, ca abatere de la regulile de bună conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare, a fost încriminat ulterior datei la care au fost săvârşite faptele imputate reclamantei, întrucât cercetarea Comisiei de etică a vizat analiza comparativă a două articole publicate, unul dintre ele, raportat la celălalt având dată ulterioară (articolul 1 publicat în vol. Conferinţei on Waste Management, Water Pollution, Air Pollution, Indoor Climate, Arachon, France, octombrie 14-16 2007 faţă de articolul 2 publicat în Rom. J. Biol-PLANT BIOL. Volumes, 49-50,p 57-64, Bucharest, 2004-2005, aprilie 2007 şi articolul 3 publicat în vol. 6th IASME/WSEAS International Conference on HEAT TRANSFER, THERMAL ENGINEERING and ENVIRONMENT, R hodes, Greece, august 20-22 2008 faţă de articolul 4 publicat în Rom. J. Biol-PLANT BIOL. Volumes, 49-50, p 47-56, Bucharest, 2004-2005, aprilie 2007), care cuprind pasaje din cartea Influenţa poluării atmosferice asupra structurii plantelor, A.., B., dar şi concluzii din alte surse (11-15 la număr).

În ceea ce priveşte împrejurarea că sursa primară a lucrărilor 2 şi 4 este cartea Influenţa poluanţilor atmosferici asupra structurii plantelor, A.., B., 2003 Edit. Fundaţiei "C.", Constanţa, 406 pp., în fapt teza de doctorat a reclamantei, publicată, apreciem că atâta timp cât nu se poate stabili, la acest moment, contribuţia domnului prof.univ. dr. B. la scrierea lucrării, acesta fiind decedat, iar cartea apare în CV-ul domnului profesor (hrrps:/acadiasi.org/wp-contcnt/uploads/2019/02/CV-RO-Constantin-Toma.pdf), acuzaţiile de plagiat se confirmă, reclamanta nefiind unic autor, iar autorii articolelor încriminate fiind diferiţi.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul Consiliul Naţional de Etică a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 03 aprilie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 20 septembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii cererii de recurs, invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte apreciază că excepţia este întemeiată, urmând să constate nulitatea recursului, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

De asemenea, conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488", motive de nelegalitate enumerate, prin urmare, cu caracter limitativ în cuprinsul acestui articol.

Aşadar, recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de prevederile art. 488 din C. proc. civ.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ. atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, sancţiunea nulităţii recursului.

Astfel, condiţia legală a încadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ., precum şi a dezvoltării motivelor, implică determinarea greşelilor anume imputate, o argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi arătarea probelor pe care se bazează.

Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Prin urmare, instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, partea recurentă având obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute în mod expres şi limitativ de lege şi să dezvolte critici subsumate acestora, deoarece simpla indicare a textelor de lege nu echivalează cu motivarea recursului şi nu conduce, implicit, la casarea hotărârii atacate.

În egală măsură, Înalta Curte reţine că recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite, aşadar, prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere de legiuitor şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de reglementarea anterioară în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

În speţă este de observat faptul că, deşi recurenta-pârâtă a susţinut că hotărârea de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de nelegalitate prevăzut de legiuitor la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu a formulat veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunţate de prima instanţă, subsumate motivului de casare invocat, prin care să arate în ce constă nelegalitatea sentinţei atacate raportat la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii.

Analizând cererea de recurs şi susţinerile recurentei-pârât, în raport cu soluţia pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte reţine, pe de o parte, că partea nu a arătat în concret care sunt normele de drept material pretins a fi fost interpretate sau greşit aplicate de către instanţa de fond, iar, pe de altă parte, că aceasta nu a formulat critici care să vizeze nelegalitatea sentinţei atacate, făcând exclusiv trimitere la apărările formulate şi în faţa primei instanţe, pe care le-a reluat în cuprinsul cererii de recurs. Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică indicarea în concret a greşelilor imputate instanţei de fond şi încadrarea lor în motivul de casare invocat, astfel cum este acesta prevăzut în textul de lege invocat.

În egală măsură, simpla nemulţumire a recurentei-pârâte cu privire la soluţia pronunţată de prima instanţă prin sentinţa de fond atacată, nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe critici de nelegalitate circumscrise motivelor expres şi limitativ prevăzute de lege şi invocate, de altfel în mod formal de aceasta prin cererea de recurs, având în vedere că recursul este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părţile având deja la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe.

Din această perspectivă este important a se mai reţine că motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată de instanţa de fond, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală. Astfel, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a motivelor de casare incidente în cauză şi la reiterarea criticilor de nelegalitate aduse actului administrativ contestat, astfel cum au fost invocate în faţa instanţei de fond, respectiv a considerentelor reţinute de prima instanţă în fundamentarea soluţiei pronunţate, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greşelilor anume imputate acesteia, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se bazează.

Aşadar, din moment ce recurenta-pârâtă nu a arătat, în concret, care sunt normele de drept material care ar fi fost încălcate de instanţa de fond în hotărârea pronunţată, şi nici modul în care a considerat că normele de drept incidente în cauză au fost încălcate ori greşit aplicate de prima instanţă în fundamentarea soluţiei contestate, simpla indicare formală a motivului de casare referitor la încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fără a fi dezvoltate critici care să poată fi circumscrise acestuia, echivalează cu nemotivarea cererii de recurs.

În aceste condiţii, reţinând caracterul nemotivat al cererii de recurs, având în vedere că recurenta-pârâtă a procedat la reluarea susţinerilor formulate şi în faţa instanţei de fond, neinvocând veritabile critici de nelegalitate care să poată face posibilă o încadrare a acestora în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de către instanţă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac promovate.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) şi art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod, va constata nulitatea recursului exercitat de recurenta-pârâtă şi, în consecinţă, va menţine sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimate-reclamantă A..

Constată nul recursul declarat de recurenta-pârâtă Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi împotriva sentinţei nr. 154 din 9 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.